Românul, octombrie 1914 (Anul 44, nr. 155-183)
1914-10-26 / nr. 178
-T” ANUL 44-lea — No. 178 VOIEȘTE 81 VEI PUTEA ANUNCIURI Linia, corp 7 pe o coloană în pagina III. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ... 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . . 2 lei A se adresa: un nomănut la Administrația ziarului. La l’acris la d-nii John F. Jones [ Cie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin , Viena s la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La iieneve : la d-nii Haasenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. HEDIGIA, STR. ACADEMIEI, No. 19 ADMINISTRAȚIA, CALEA VICTORIEI, No. 565 BANI EXEMPLARUL ROMANUL Fundator : C. A. ROSETTI / -v\ V VV* A LUMINEAZĂ-TE SI VEI FI 1 ABONAMENTE tari • • 1111 flu ÎS lei . . . sease luni 0 lei in străinătate . un an 36 lei . . . șcase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărei luni A se adresa: In RomAnim la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Pari«: la «Agence Internationale de journaux Qorbaty». La Vie»«: la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbabnho La Génévé: Heinrich Masseiu. TELEFON No. 57,20 și 22/39 Intrarea în acțiune a Turciei și consecințele probabile ale acestei intervenții vor avea ca primă urmare acela de a clarifica și mai precis caracterul esențial al actualului războiu. Toate opiniile care s’au exprimat pînă acum asupra acestui caracter general pot fi examinate într’o nouă lumină, căci complicația produsă de Turcia e, din acest punct de vedere, o simplificare. S’a spus că e un conflict de rase, că e lupta între slavism și germanism sau între germanism și latinitate. Dar Turcii? Sunt ei mai aproape ca rasă de germani decât sunt de slavi și de latini? N’ar putea-o susține nimeni în chip serios. Oarecare afinitate de rasă cu Ungurii nu poate însemna un conflict între o alianță germano-fineză și o alta latino-slavă. „Vocea sîngelui“ nu strigă în actualul război și nici în polietnica Austro-Ungarie, nici în Rusia, nici în imensul imperiu englez. Amestecul raselor, în ambele tabere e atît de mare, mărit încă prin intrarea Turciei în războiu, în« cât rasa dispare ca directivă dominantă pentru oricare din cele două grupări. Dacă mai trebuia o dovadă că războiul actual nu e un războiu de rasă, aceia au oferit-o în fine Turcii în chipul cel mai clar. E vorba ca ei să mai deslăntuie și războiul sfînt împotriva necredincioșilor... englezi, francezi și ruși, astfel încît conflictul ar căpăta și un aspect religios, cu totul extraordinar pentru vremea în care trăim și situația creștinilor care ar juca în aceiaș partidă ca și Turcii. In orice caz ar fi cu totul straniu să vedem pe binecredincioșii germani luptînd împotriva necredincioșilor pravoslavnici ruși cu ajutorul prea cuvioșilor Turci. S’a mai spus că e un conflict de civilizație între austro-germani și ruși, lupta civilizației apusene împotriva barbariei moscovite, la care Englezii și Francezii s-au aliat cu niște elemente accesorii. Oricît ar fi de discutabil dacă lupta principală este între germani și ruși sau între anglo-francezi și germani, acum Turcii au rezolvit problema: alipindu-se la grupul austrogerman au dovedit că numai poate fi vorba de o luptă a civilizației contra barbariei. Tot astfel nu poate fi vorba de o luptă a democrației austro-germane în contra despotismului rusesc, nu numai că alături de acest despotism se află democrațiile mai înaintate franco-engleze, dar încă alături de democrația austro-germană se află despotismul turc, care nici nu este măcar organizat ca să poată alcătui o forță centrală într-un stat unitar. Se poate ca în anumite aspecte speciale războiul actual să poată fi socotit ca o luptă a civilizației împotriva barbariei, dar în totalitatea sa el nu poate fi caracterizat ca atare nici de către partizanii uneia, nici de către partizanii celeilalte grupări. Poate fi vorba de conflictul mai bine precizat între două civilizații, deosebite, dar stînd pe aceiaș treaptă: una mai democratică și mai liberală, cea franco-engleză și alta mai militaristă și mai autoritară, cea germană, dar nu acesta e aspectul cel mai interesant al actualului conflict. Intrarea Turciei în acțiune arată că se fac sforțări ca războiul să devină general și că el tinde să atragă toate puterile în infernalul Cele două grupări în luptă dans, fiind alcătuite din aproape toate puterile mari, cărora nimeni, în caz de victorie, nu ar mai putea să le dispute supremația, lupta dintre ele va stabili în chip indiscutabil și pentru multă vreme o puternică dominațiune militară, economică și politică a învingătorilor asupra Europei întregei și a posesiunilor sale. Orice s-ar crede despre autoritatea neutrilor, aceștia nu vor putea împiedica în momentele supreme ca învinșii să fie sdrobiți- Aceasta o știe fiecare grup de beligeranți și de aceia caută să întrebuințeze toate mijloacele, toate alianțele, toate compromisurile sub toate aparentele, pentru ca victoria să fie de partea sa. Turcii nu sunt decât o nouă armă în mina uneia din grupări. De aceia toate celelalte conflicte din actualul războiu sunt secundare și accesorii: e vorba de un conflict pentru supremație economică și politică — aceasta e esențial și dominant. In acest conflict pentru supremație statele neutre și Romînia sn deosebi, trebue să veghieze ca interesele lor naționale, politice și economice să fie în orice caz, apărate și satisfăcute. Fără ideologie, fără fraze, căci multe din cele ce se vor decide acum vor fi ireparabile. UN SENATOR BUCUREȘTI, 25 OCTOMBRIE RAZBOIUL GENERAL DE CARACTER IA CONFLICTUL DINTRE PUTERILE BELIGERANTE, DUPĂ INTERVENȚIA TURCIEI CONVORBIRI ARTISTICE UN NOU PROFESOR AL CONSERVATORULUI. O INFORMAȚIE INTERESANTA — La „Conservatorul de muzică și artă dramatică“ din București a fost numit un nou profesor. Numirea este excelentă. Ce stricăm noi dacă e adevărat ? Noi sîntem de vină ? Pentru aceasta nu poate fi acuzat decit d. ministru al instrucțiunei și d. director general al teatrelor. Dascălul cel nou — care ar fi destul de vechi dacă am ținea seama de cînd face elevi — este d. N. Soreanuu. Iată un artist care n’a stat degeaba, care n’a fost ales membru în comitet ca să-și apere propriile sale interese, — deși sîntem siguri că n’ar fi făcut-o — care a fost pînă în prezent răsplătit mai mult de public decit de diriguitorii teatrului nostru, care are un dar minunat de a tăcea și de a-și face datoria, ca toți marii creatori de altfel. Pentru că Soreanu este, într’adevăr, un artist de seamă,—asta nu va putea s-o tăgăduiască nimeni. Omul care știe să dea grai tuturor părticelelor ființei sale și tuturor picăturilor sale de singe nu poate fi un actor de duzină, nu poate fi nici un actor bun cum sunt alții. Este un mare artist. Cît frumos în figura cea urâtă a lui Soreanu! Cum joacă Soreanu este o taină, pe care se va încerca s-o desvăluiască — în viitor — elevilor săi de la „Conservator“. Va isbuti el săși dea secretul pe față ? Vor reuși școlarii să-l înțeleagă? Se va găsi printre ei cel puțin unul care să aibă dreptul să strige : — Cheia e la mine! Nu știm. Ne este teamă însă că misterul va rămînea mister, mister adine — ca și gîndirea lui — mister ispititor — cum sînt toate cele de nepătruns. Aceasta nu înseamnă că d. Soreanu nu va fi un bun profesor. Din potrivă. Iată de ce îi dorim izbîndă și, mai cu seamă, le dorim izbîndă lor, fericiților elevi. O informație strecurată prin ziare anunță că d. ministru al instrucțiunei ar avea de gînd să revie asupra scoaterei la pensie a unor artiști. Pentru ce publică gazetele asemenea știri? Dacă d. ministru va reveni, ziarele în chestiune n’au decis să aștepte și, după ce va fi un fapt împlinit, să publicim cu litere de un coz: „Ministerul cultelor și al instrucțiunei a revenit asupra scoaterei la pensie a cutărui actor“. A, dar ce se întîmplă? Au publicat informația că d. ministru ar avea de gînd tocmai în nădejdea că printrînsa vor reuși să poată tipări, în curând, o știre serioasă cum ar fi fost aceea arătată de noi mai sus. Se cunoaște izvorul și scopul informațiilor cu : „D. Popescu va fi numit comisar al gării“; „Studentul Ionescu, dat afară din universitate, va fi reprimit“; „Se va reveni asupra amenzilor, etc.“ Le știm pe toate. Pînă acum asemenea informații se întrebuințau însă numai în afaceri de licitații, amenzi, politică de provincie, etc., în nici un caz în chestiuni de artă. începutul nu e fericit. Ne vom pomeni mîine, poimîine cu știri de acestea: „Academia Romînă va premia volumul de versuri al poetului Primăvărescu“ sau „Tabloul pe care ve de gînd să-l picteze pictorul Mîzgălescu va fi admirabil și va fi cumpărat de toate ministerele, iar este cîteva veacuri se va vinde cu milioane“. Mijlocul este prea grosolan pentru a fi întrebuințat față de un ministru atît de fin ca d. I. G. Duca. Pe urmă d. ministru al instrucțiunei a fost ziarist și cunoaște tot ce este în legătură cu această profesiune. Nu sunt Iulia Poloneza, dar socot că nu va reuși planul celor interesați. C. R. Lordul Kitchener Ministrul de războiu al Angliei care, împreună cu d. de Brocqueville, ministrul de război al Belgiei, s’a întîlnit la Dunkerque cu d. Poincaré, președintele Franței, însoțit de d. Millerand, ministrul său de război. II Literatură și patriotism Amintirile unui rezervist“ de DIMITRIE DIMIU Campania din vara anului 1913 a provocat o sumă de scrieri, descriptive, critice, subiective sau cu preocupări înalte, după felul temperamentului sau intențiunile autorilor lor. Cea din urmă din această serie de amintiri cari vor rămîne în scrisul nostru, ca însemnate documente de istorie socială și de devotament patriotic, „Amintirile unui rezervist“, scrise de d. Dimitrie Dimiu. O pagină din această carte va exemplifica sentimentul sincer ce a minat pana d-lui Dimiu în transcrierea impresiunilor sale. „Despărțindu-mă de camarazii mei, mă uit eu drag la dînșii. Deși poate în sufletul multora a fost gîndul că nu se mai întorc acasă, eu n’am văzut pe nici unul descurajat. Cînd li s’a spus să meargă, au mers cîntînd; cînd au rămas cazanele cu mîncare în urmă, cine a avut o ceapă a împărțit-o bucuros cu Vecinul său, cine nu, s’a culcat liniștit și n’a murmurat. Cu viața lor austeră, bocanci și cizme, miros de naftalină și de unsoare, cu greutăți în spate, noroiu în picioare, obrazul prăfuit și trupul plin de nădușeală, oștenii noștri au înscris o pagină măreață în istoria anului 1913. A fost jocul soartei dacă unii și-au făcut campania în țară, iar alții au trecut Dunărea, dacă linii ar fi privit lupta prin binoclu, iar alții s’ar fi svîrcolit ciuntiți de obuze pe jos mușcînd pămîntul cu gingiile sîngerate. Patriotismul însă, această întreagă gamă de simțiri ce tinde la apărarea moșiei, prin marșuri cu cîntece și cu oboseli, prin somn sub luna argintie sau în ploaia torențială, prin amestecul dragostei pentru ai tăi de-acasă lingă dragostea drapelului, acest patriotism a fost înălțător în sufletul oștenilor noștri. Iar cînd am ajuns acasă după 65 de zile de mobilizare, ca printr’un caleidoscop îmi trec pe dinainte, marșurile, Brenița, carantina, și eu toată osteneala ce o simt, mărturisesc că mi-am îndeplinit o datorie sfîntă“. Istoricul vieței sociale ai anilor din urmă nu va trebui să ignoreze aceste serii de memorii inspirate de un patriotism dătător de mari speranțe. SEMPER - -—-msissr ------------- 7»----------- Politica d-lui Filipescu D. Filipescu a fost încă odată obiectul aclamațiunilor concetățenilor săi. Nu erau prea mulți, dar erau reprezentativi; d. Filipescu nu a vorbit mult, dar a fost rezumativ, astfel încît în total aclamația, manifestația și demonstrația au fost concluzive și categorice pentru moartea expectativei romînești. Cine au fost manifestanții, sub ce ilustre căpetenii s au dus la statuia lui Mihaiu Viteazul și la locuința omului de bronz care e d. Nicu Filipescu nu e nevoie s’o spunem. Oricit i-am numi nu i-ați cunoaște, oricât i-am descrie noi i-am putea individualiza: ei există pretutindeni și se cheamă ca toată lumea. Tocmai de aceia și vor să fie conducători și extraordinari. In fața lor d. Filipescu a spus o frază mare, care ne scutește de orice comentar și de orice polemică. Cităm după Epoca: „Dorința mea, a zis d-sa, e să intrăm în acțiune, indiferent de timp și de împrejurările de pe cîmpul de războiu“. Vasăzică acțiune cu orice preț, oricum, în orice împrejurări. Acțiune pentru acțiune iată diletantismul artistic al politicei d-lui Filipescu. „Indiferent de timp“ deci și acum și mai tîrziu e tot una, numai să intrăm în acțiune. Cetățenii voiau să intrăm imediat; nu știu cum vor fi înțeles cuvintele d-lui Filipescu. Și dacă timpul este indiferent sunt indiferente și complicațiile militare de pe cîmpul de război. Ori ce-o fi acolo noi e tot să intrăm în acțiune, pentru că d. Filpescu este un om de acțiune și eîitd e vorba de acțiune d-sa e totdeauna cei dinții, cu condiție ca să fie contra. D-sa nu e nici odată pentru, decit cînd e pentru cei ce sunt contra și cetățenii indignați de acum simt contra... guvernului românesc. D. Finnescu a rezumat situația: Acțiune cu orice preț, în orice condițiuni, oricând Iată o lozincă diplomatică și strategică de mare forță, pe care o admirăm — pentru naivitatea ei. I. R. BEȚEȘUGUBEȚE ADEVĂRAT Că norocul lui Schröder treime să fie colosal . Amiralul von Schröder — tot un Schröder... — a avut norocul să fie numit guvernator al orașului cucerit Anvers. IN CASA SPINZURATULUI... Citim într’un ziar al conservatorilor : „înfrângerea boerilor rebeli“. ...Dar, cînd n’au fost boerii noștri — rebeli ? Și, e firesc ca boerii să fie înfloriți — cu atît mai mult cînd sunt și rebeli! PENTRU IRINEL ...Eu, nu mă gîndesc la tine, Irinel — Cînd nu-mi fuge gîndu-o clipă, Mai cu seamă... cînd te ’nșel ?... KAPA RO ■ ■ gSTISB&USB-------------- CHESTIUNI DE ACTUALITATE Cît va dura răsboiul? învățămintele istoriei Intrarea Turciei în conflagrația europeană a contribuit să se pună cu și mai mare intensitate ca pina acum, întrebarea: Cut va dura războiul? Deocamdată, nu se poate fără îndoială prevede nimic deși cunoaștem o mulțime de factori de cari depinde posibilitatea continuării unui războiri și mai cunoaștem și învățăturile pe cari ni le oferă istoria războaielor diferitelor popoare. Istoria viitoare a războaielor popoarelor a desmințit dacă nu întotdeauna, adeseori, și cunoștințele ce ni le ofereau acești factori și învățăturile din istoria războaielor. Cu toate acestea cunoașterea lor nu e de disprețuit pentru că ele tot ne pot lămuri cu ceva deși nu ne lămuresc prea mult. Iată cîteva lămuriri ale istoriei asupra duratei războaielor: Războiul din 1870—1871 a durat ceva mai mult de șase luni de zile. Putea să mai continue? De partea germanilor, fără îndoială,da, desigur lumea era obosită de războiu, și socotea că s’a prelungit peste termenul socotit în urma primelor mari victorii. Totuși, opinia publică germană ar fi acceptat războiul și mai departe; resursele de oameni, hrană, munițiuni, material, bani, existau. In Franța de asemeni, existau mijloacele materiale pentru a se continua ,lupta; numai egoismul sălbatic, spune scriitorul militar Henri Mordacq al unei anume clase a anihilat sforțările supraomenești ale lui Gambetta și Chanzy de a mântui mai mult decit onoarea. Marele istoric Henri Martin spune în această privință următoarele: Rezistența pînă la capăt e posibilă? Opinia publică a negat-o. Totuși, cînd se studiază unele din scrierile inimicilor, cînd se recunoaște după mărturisirile lor situația trupelor lor, cînd pătrundeau în interiorul Franței, se naște în suflet o îndoială dureroasă; crezi că nu e himerică credința că Franța armai fi putut dacă ar fi voit. Războiul ruso-turc a început la 24 Aprilie 1877 și s-a terminat la 1 Februarie 1878; el a durat deci vre-o șase luni. Cauza determinantă a sfârșitului operațiunilor a fost înaintarea Rușilor spre Constantinopol. Din toate punctele de vedere, Turcii erau incapabili să mai continue multă vreme lupta; nu mai aveau arme, nici bani. Se poate spune totuși, ne spune tot Henri Mordacq că el a ținut mai mult decât ar fi trebuit. Operațiunile au fost conduse cu multă încetineală; aceasta se explică de altfel foarte bine dacă ne raportăm în temperamentele ambelor popoare. Pe de altă parte, ostilitățile se desfășuraseră aproape de-antregul în Bulgaria și în Asia Minoră; populațiunile rusă și turcă n’avură deci să suporte relele războiului și mai ales principatul: ocupațiunea țării de către inamic. Războiul din Manciuria, a durat 19 luni, s’a desfășurat în condițiuni cu totul particulare; nici Rușii, nici japonezii n’au fost nevoiți să se lupte pe teritoriul lor național. In ceea ce privește banii, se spune că Japonezii au încetat ostilitățile din cauză că nu mai dispuneau de resursele necesare continuării lor. E o legendă. Considerația că banii i-au îndemnat să înceteze războiul e posibilă. Japonia, din acest punct de vedere a fost obligată să facă mari sacrificii, dar pînă la afirmarea că nu au putut continua războiul din cauza acestui faimos nerv, e altă chestiune. Documentele pe cari le avem azi, arată limpede că japonezii, în momentul încheerii păcii, dispuneau încă de un miliard în băncile japoneze. Ei cheltuiau 200 de milioane pe lună. Se vede de aci că ei mai puteau continua războiul. Deci, contrariu credinței ca banii exercită o influență cu mult mai mică decit se crede de obicei, asupra duratei războiului, aceasta pentru că, marile puteri militare mu precauțiuni organizîndu-și pe baze solide, băncile de Stat. Așadar nu întotdeauna și nu pretutindeni prelungirea sau încetarea unui războiu, prin urmare durata lui, poate să ne facă să conchidem cu preciziune, măcar cu puțină preciziune, asupra duratei războiului în viitor și nici, evident, asupra duratei războiului actual. Aceasta nu ne va împiedica totuși să continuăm să ne întrebăm ,mai departe: Cu va dura războiul? Din Turcia azi războinică Vedere din Constantinopol: MOSCHEEA SF. SOFIA DUMINICA 26 OCTOMVRIE 1914 CHESTIUNI SOCIALE Educațiunea Meseriașilor .MODUL DE PROCEDARE IN BAVARIA — Din punct de vedere al educațiunei și pregătirei meseriașilor, nu ne putem făli, că stăm tocmai bine. Cea mai mare parte dintre cei ce practică diferitele meserii, sunt lipsiți de cultura specială profesiunei lor, pe care o practică mai mult prin spirit de imitațiune fără să fie înarmați cu cunoștințele teoretice pe cari ar trebui să le posede. Din această cauză credem că este absolut necesar, să se organizeze și la noi, mai temeinic învățămîntul meseriilor. Școalele de meserii cari există sunt insuficiente ca număr, ele nu dau decât un foarte neînsemnat contingent de meseriași, căci mai toți meseriași noștri, încep de la voinicie după care apoi, după un număr oarecare de ani, ajung calfe sau lucrători. De asemenea este exact că în legea meseriilor se prevede înființarea de școale pentru ucenici, această dispozițiune însă aproape nici nu s’a pus în aplicare și chiar dacă s’ar pune nu se poate compta pe rezultate prea mari, întru cit asemenea încercări s’au mai făcut și în alte țări și rezultatele au fost nule. Neputîndu-se stabili o armonie perfectă și un punct de vedere unitar, între corporațiunile de meseriași, pe lângă care trebue să funcționeze aceste școli, fiecare are sistemul său și un mod de procedare diferit. Or, ceea ce face perfecțiunea instrucțiunei și a educațiunei, este tocmai sistemul unitar. Dintre toate țările din Europa cea dintit care s’a gîndit la educațiunea și instrucțiunea meseriașilor, a fost Bavaria. încă de pe la sfîrșitul secolului XIX-lea, Bavaria înființă primele școli pentru perfecționarea meseriașilor. Aceste școli țineau cursuri numai Dumineca și creau obligatorii pentru toți cei ce practicau o meserie. Sistemul acesta dură pînă la 1880 cînd aceste școli se dovediră a nu fi conforme cu cerințele și scopul pentru care se înființase și atunci se reformă cu totul învățămîritul meseriilor, după ce în decurs de cîteva decenii se încercase să le aducă mici modificări primelor școli pentru perfecționarea meserașilor. Din Bavaria, ideia de a se da o cultură mai solidă meseriașilor, ștăzi repede în toată Germania și Codul industrial al imperiului german a prevăzut într-un articol special, obligativitatea pentru meseriași de a urma cursurile școalelor profesionale. Ceva mai mult Germania vroi să meargă și, mai departe și printr-o lege prezentată parlamentului prusian de prevedea obligațiunea, pentru toate orașele cu mai mult de 10.000 locuitori, să înființeze școli profesionale. Această lege însă, din cauza opozițiunei ce i se făcu de partidul conservator, rămase către în cartoanele parlamentului. Imperiul german s’a mai preocupat de școlile de perfecționare pentru meseriași, atît prin legea din 1891 cît și prin cea de la 1897, privitoare la meserii, stabilind obligațiuni exprese oamerilor de comerț și corporațiunilor de a priveghea de aproape școalele de perfecționare pentru meseriași. In fruntea țărilor însă, cari s’au ocupat de cultura și educațiunea meseriașilor stă tot Bavaria. Numai în München se găsesc: 53 școli de perfecționare unde se învață 42 ele meserii; 10 școli de învățământ general; o școală comercială; o școală auxiliară pentru copii anormali; 26 școli cu cursuri serale facultative pentru tineri peste 18 ani; 9„școli speciale pentru profesiunele artistice precum și diferite cursuri speciale izolate. Afară de acesta, în fiecare școală primară, se predau cursuri de lucru manual, în chip foarte desvoltat, ceea ce prepară și mai bine pe viitorii meseriași. Pe lângă școalele de perfecționare a meseriașilor din München, funcționează un număr de 554 maeștri și profesori, pentru diferite materii. Numărul elevilor care au frecventat aceste școli, în cursul anului 1913, a fost de 9656. Anul trecut s-au înființat asemenea școli și pentru fete, cuprinzînd trei ramuri: gospodărie, comerț și industrie. Sistemul de educațiune al meseriașilor ,din Bavaria, este cel mai perfect și e demn să fie imitat de toate statele care doresc să aibă o clasă de meseriași bine pregătite. ST. NEGRU PE ALB RECLAMA... In țara noastră, reclama, a îmbrăcat pe rînd diferite haine, din care, de prisos so adăogăm, nici una nu i-a venit așa bine ca s’o păstreze vreme mai îndelungată. La început reclama a fost considerata ca sufletul comerțului, a devenit apoi calvarul limitei rominești, pe care a torturat-o conform celui mai perfect cod inchizitorial, iar astăzi a devenit un lucru absolut odios pe care nu știi nici cum să cataloghezi, nici cum să-l combați. Dacă, nu mi-ar fi teamă să nu jignesc oarecum susceptibilitățile celor care nu pot trăi decât grație reclamei, ași spune că reclama a devenit astăzi o îndeletnicire care cînd nu fiisează obscenitatea ocolește în schimb mai totdeauna bunul simț cotidian. Un exemplu recent, avem reclama care s’a făcut în jurul unui transport venit la București. Dacă s’ar fi scris că este un om extras ordinar, că talentul lui a uimit o lume întreagă și așa mai departe, n’ar fi fost nimic. Aceasta nu mai înseamnă reclamă. Reclama astăzi uzează de alte mijloace și anume: s’a împănat toate ziarele de articole în care se vorbea de prinderea unui spion în Capitală la nu știu care hotel. La sfîrșitul articolului, bineînțeles că se da explicația. Spionul nu era un spion ci... faimosul transformist X... Iată ce înseamnă să speculezi opinia publică și să lu folosești în reclamă, tocmai de Un lucru, cu, care poți foarte ușor deștepta curiozitatea cititorului. In momentele de față mai ales un spion nu-i lucru de lepădat. Un spion în centrul Capitalei, un spion la hotelul nu știu care!... și la urma urmelor, veniți domnilor de vedeți pe X la Teatrul F... România se găsește în deplină siguranță. Spionul n’a existat decît în imaginația interesată a impresariului. Iată ce înseamnă o reclamă odioasă: KOH-Y-NOOR.