Românul, octombrie 1914 (Anul 44, nr. 155-183)

1914-10-26 / nr. 178

-T” ANUL 44-lea — No. 178 VOIEȘTE 81 VEI PUTEA ANUNCIURI Linia, corp 7 pe o­ coloană în pagina III. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ... 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . . 2 lei A se adresa: un nomăn­u­t la Administrația ziarului. La l’acris la d-nii John F. Jones [ C­ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin , Viena s la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La iieneve : la d-nii Haasenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. HEDIG­IA, STR. ACADEMIEI, No. 19 ADMINISTRAȚIA, CALEA VICTORIEI, No. 56­5 BANI EXEMPLARUL ROMANUL Fundator : C. A. ROSETTI / -v\­­ V VV* A LUMINEAZĂ-TE SI VEI FI 1 ABONAMENTE tari • • 1111 flu ÎS lei . . . se­ase luni 0 lei in străinătate . un an 36 lei . . . șcase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 si 15 ale fie­cărei luni A se adresa: In Rom­Anim la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Pari«: la «Agence Internationale de journaux Qorbaty». La Vie»«: la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbabnho La Génévé: Heinrich Masseiu. TELEFON No. 57,20 și 22/39 Intrarea în acțiune a Turciei și consecințele probabile ale acestei intervenții vor avea ca primă ur­mare acela de a clarifica și mai precis caracterul esențial al actua­lului războiu. Toate opiniile care s’au exprimat pînă acum asupra acestui caracter general pot fi examinate într’o nouă lumină, căci complicația pro­dusă de Turcia e, din acest punct de vedere, o simplificare. S’a spus că e un conflict de rase, că e lupta între slavism și germa­nism sau între germanism și lati­nitate. Dar Turcii? Sunt ei mai aproape ca rasă de germani decât sunt de slavi și de latini? N’ar pu­tea-o susține nimeni în chip se­rios. Oare­care afinitate de rasă cu Ungurii nu poate însemna un con­flict între o alianță germano-fineză și o alta latino-slavă. „Vocea sîn­­gelui“ nu strigă în actualul răz­boi și nici în polietnica Austro-Un­­garie, nici în Rusia, nici în imen­sul imperiu englez. Amestecul ra­selor, în ambele tabere e atît de mare, mărit încă prin intrarea Turciei în războiu, în« cât rasa dis­pare ca directivă dominantă pen­tru oricare din cele două gru­pări. Dacă mai trebuia o dovadă că războiul actual nu e un războiu de rasă, aceia au oferit-o în fine Tur­cii în chipul cel mai clar. E vorba ca ei să mai deslăntuie și războiul sfînt împotriva necre­dincioșilor... englezi, francezi și ruși, astfel în­cît conflictul ar că­păta și un aspect religios, cu totul extraordinar pentru vremea în care trăim și situația creștinilor care ar juca în aceiaș partidă ca și Turcii. In orice caz ar fi cu to­tul straniu să vedem pe binecre­­dincioșii germani luptînd împotri­va necredincioșilor pravoslavnici ruși cu ajutorul prea cuvioșilor Turci. S’a mai spus că e un conflict de civilizație între austro-germani și ruși, lupta civilizației apusene îm­potriva barbariei moscovite, la ca­re Englezii și Francezii s-au aliat cu niște elemente accesorii. Oricît ar fi de discutabil dacă lupta prin­cipală este între germani și ruși sau între anglo-francezi și germa­ni, acum Turcii au rezolvit proble­ma: alipindu-se la grupul austro­­german au dovedit că numai poa­te fi vorba de o luptă a civilizației contra barbariei. Tot astfel nu poa­te fi vorba de o luptă a democra­ției austro-germane în contra des­potismului rusesc, nu numai că ală­turi de acest despotism se află de­mocrațiile mai înaintate franco-en­­gleze, dar încă alături de democra­ția austro-germană se află despo­tismul turc, care nici nu este mă­car organizat ca să poată alcătui o forță centrală într-un stat unitar. Se poate ca în anumite aspecte speciale războiul actual să poată fi socotit ca o luptă a civilizației împotriva barbariei, dar în totali­tatea sa el nu poate fi caracterizat ca atare nici de către partizanii uneia, nici de către partizanii celei­lalte grupări. Poate fi vorba de con­flictul mai bine precizat între două civilizații, deosebite, dar stînd pe aceiaș treaptă: una mai democratică și mai liberală, cea franco-engleză și alta mai milita­­ristă și mai autoritară, cea germa­nă, dar nu acesta e aspectul cel mai interesant al actualului con­flict. Intrarea Turciei în acțiune arată că se fac sforțări ca războiul să devi­nă general și că el tinde să atragă toate puterile în infernalul Cele două grupări în luptă dans, fiind alcătuite din aproape toate pute­rile mari, cărora nimeni, în caz de victorie, nu ar mai putea să le dis­pute supremația, lupta dintre ele va stabili în chip indiscutabil și pentru multă vreme o puternică do­minațiune militară, economică și politică a învingătorilor asupra Europei întregei și a posesiunilor sale. Orice s-ar crede despre auto­ritatea neutrilor, aceștia nu vor putea împiedica în momentele su­preme ca învinșii să fie sd­robiți- Aceasta o știe fiecare grup de beli­geranți și de aceia caută să între­buințeze toate mijloacele, toate a­­lianțele, toate compromisurile sub toate aparentele, pentru ca victo­ria să fie de partea sa. Turcii nu sunt de­cât o nouă armă în mina uneia din grupări. De aceia toate celelalte conflicte din actualul războiu sunt secun­dare și accesorii: e vorba de un conflict pentru supremație econo­mică și politică — aceasta e esen­țial și dominant. In acest conflict pentru supre­mație statele neutre și Romînia sn deosebi, trebue să veghieze ca inte­resele lor naționale, politice și eco­nomice să fie în orice caz, apărate și satisfăcute. Fără ideologie, fără fraze, căci multe din cele ce se vor decide a­­cum vor fi ireparabile. UN SENATOR BUCUREȘTI, 25 OCTOMBRIE RAZBOIUL GENERAL DE CARACTER IA CONFLICTUL DINTRE PUTERILE BELI­GERANTE, DUPĂ INTERVENȚIA TURCIEI CONVORBIRI ARTISTICE UN NOU PROFESOR AL CONSERVATORULUI. O INFORMAȚIE INTERESANTA — La „Conservatorul de muzică și artă dramatică“ di­n București a fost numit un nou profesor. Nu­mirea este excelentă. Ce stricăm noi dacă e adevărat ? Noi sîntem de vină ? Pentru aceasta nu poate fi acuzat decit d. ministru al in­­strucțiunei și d. director general al teatrelor. Dascălul cel nou — care ar fi destul de vechi dacă am ținea seama de cînd face e­­levi — este d. N. Soreanuu. Iată un artist care n’a stat de­geaba, care n’a­ fost ales membru în comitet ca să-și apere propriile sale intere­se, — deși sîntem­ siguri că n’ar fi făcut-o — care a fost pînă în prezent răsplătit mai mult de pu­blic decit de diriguitorii teatrului nostru, care are un dar minunat de a tăcea și de a-și face datoria, ca toți marii creatori de altfel. Pentru că Soreanu este, într’ade­­văr, un artist de seamă,—asta nu va putea s-o tăgăduiască nimeni. Omul care știe să dea grai tuturor părticelelor ființei sale și tuturor picăturilor sale de singe nu poate fi un actor de duzină, nu poate fi nici un actor bun cum sunt alții. Este un mare artist. Cît frumos în figura cea urâtă a lui Soreanu! Cum joacă Soreanu este o taină, pe care se va încerca s-o desvălu­­iască — în viitor — elevilor săi de la „Conservator“. Va isbuti el să­­și dea secretul pe față ? Vor reuși școlarii să-l înțeleagă? Se va găsi printre ei cel puțin unul care­ să aibă dreptul să strige : — Cheia e la mine! Nu știm. Ne este teamă însă că misterul va rămînea mister, mis­ter adine — ca și gîndirea lui — mister ispititor — cum sînt toate cele de nepătruns. Aceasta nu înseamnă că d. So­reanu nu va fi un bun profesor. Din potrivă. Iată de ce îi dorim izbîndă și, mai cu seamă, le do­rim izbîndă lor, fericiților elevi. O informație strecurată prin zia­re anunță că d. ministru al ins­trucțiunei ar avea de gînd să re­­v­ie asupra scoaterei la pensie a unor artiști. Pentru ce publică ga­zetele asemenea știri? Dacă d. mi­nistru va reveni, ziarele în ches­tiune n’au decis să aștepte și, du­pă ce va fi un fapt împlinit, să publicim cu litere de un coz: „Ministerul cultelor și al ins­­trucțiunei a revenit asupra scoa­terei la pensie a cutărui actor“. A, dar ce se întîmplă? Au publicat informația că d. ministru ar avea de gînd tocmai în nădejdea că printrînsa vor reuși să poată tipări, în curând, o știre serioasă cum ar fi fost aceea arătată de noi mai sus. Se cunoaște izvorul și scopul in­formațiilor cu : „D. Popescu va fi numit comisar al gării“; „Studen­tul Ionescu, dat afară din univer­sitate, va fi reprimit“; „Se va re­veni asupra amenzilor, etc.“ Le știm pe toate. Pînă acum ase­menea informații se întrebuințau însă numai în afaceri de licitații, am­enzi, politică de provincie, etc., în nici un caz în chestiuni de artă. începutul nu e fericit. Ne vom pomeni mîine, poimîine cu știri de acestea: „Academia Romînă va premia volumul de versuri al poetului Pri­măvărescu“ sau „Tabloul pe care ve de gînd să-l picteze pictorul Mîzgălescu va fi admirabil și va fi cumpărat de toate ministerele, iar este cîteva veacuri se va vinde cu milioane“. Mijlocul este prea grosolan pen­tru a fi întrebuințat față de un ministru atît de fin ca d. I. G. Duca. Pe urmă d. ministru al in­­strucțiunei a fost ziarist și cunoaș­te tot ce este în legătură cu aceas­tă profesiune. Nu sunt Iulia Poloneza, dar so­­cot că nu va reuși planul celor in­teresați. C. R. Lordul Kitchener Ministrul de războiu al Angliei care, împreună cu d. de Brocque­­ville, ministrul de război al Bel­giei, s’a întîlnit la Dunkerque cu d. Poincaré, președintele Franței, însoțit de d. Millerand, ministrul său de război. II Literatură și patriotism Amintirile unui rezervist“ de DIMITRIE DIMIU Campania din vara anului 1913 a provocat o sumă de scrieri, descriptive, critice, subiective sau cu preocupări înalte, după felul temperamentului sau intențiunile autorilor lor. Cea din urmă din această serie de amintiri cari vor rămîne în scrisul nostru, ca însemnate do­cumente de istorie socială și de devotament patriotic, „Amintiri­le unui rezervist“, scrise de d. Dimitrie Dimiu. O pagină din această­­ carte va exemplifica sentimentul sincer ce­ a minat pana d-lui Dimiu în transcrierea impresiunilor sale. „Despărțindu-mă de camarazii mei, mă uit eu drag la dînșii. Deși poate în sufletul multora a fost gîndul că nu se mai întorc acasă, eu n’am văzut pe nici unul descurajat. Cînd li s’a spus să meargă, au mers cîntînd; cînd au rămas ca­­zanele cu mîncare în urmă, cine a avut o ceapă a împărțit-o bu­curos cu Vecinul său, cine nu, s’a culcat liniștit și n’a murmurat. Cu viața lor austeră, bocanci și cizme, miros de naftalină și de unsoare, cu greutăți în spate, no­­roiu în picioare, obrazul prăfuit și trupul plin de nădușeală, oș­tenii noștri au înscris o pagină măreață în istoria anului 1913. A fost jocul soartei dacă unii și-au făcut campania în țară, iar alții au trecut Dunărea, dacă li­nii ar fi privit lupta prin bino­clu, iar alții s’ar fi svîrcolit ciun­tiți de obuze pe jos mușcînd pă­mîntul cu gingiile sîngerate. Pa­triotismul însă, această întreagă gamă de simțiri ce tinde la apă­rarea moșiei, prin marșuri cu cîntece și cu oboseli, prin somn sub luna argintie sau în ploaia to­rențială, prin amestecul dragos­tei pentru ai tăi de-acasă lingă dragostea drapelului, acest pa­triotism a fost înălțător în su­fletul oștenilor noștri. Iar cînd am ajuns acasă după 65 de zile de mobilizare, ca prin­tr’un caleidoscop îmi trec pe di­nainte, marșurile, Brenița, ca­­­rantina, și eu toată osteneala ce o simt, mărturisesc că mi-am înde­plinit o datorie sfîntă“. Istoricul vieței sociale ai ani­lor din urmă nu va trebui să ig­noreze aceste serii de memorii inspirate de­ un patriotism dătă­tor de mari speranțe. SEMPER - -—-msissr -------------­ 7»-----------­ Politica d-lui Filipescu D. Filipescu a fost încă odată o­­biectul aclam­ațiunilor concetățeni­lor săi. Nu erau prea mulți, dar erau reprezentativi; d. Filipescu nu a vorbit mult, dar a fost rezuma­tiv, astfel încît în total aclamația, manifestația și demonstrația au fost concluzive și categorice pentru moartea expectativei romîn­ești. Cine au fost manifestanții, sub ce ilustre căpetenii s au dus la statuia lui Mihaiu Viteazul și la locuința omului de bronz care e d. Nicu Fi­lipescu nu e nevoie s’o spunem. Ori­cit i-am numi nu i-ați cunoaș­te, oricât i-am descrie noi i-am pu­tea individualiza: ei există pretu­tindeni și se cheamă ca toată lu­mea. Tocmai de aceia și vor să­ fie conducători și extraordinari. In fața lor d. Filipescu a spus o frază mare, care ne scutește de ori­ce comentar și de orice polemică. Cităm după Epoca: „Dorința mea, a zis d-sa, e să in­trăm în acțiune, indiferent de timp și de împrejurările de pe cîmpul de războiu“. Vasăzică acțiune cu orice preț, oricum, în orice împrejurări. Ac­țiune pentru acțiune­ iată diletan­tismul artistic al politicei d-lui Fili­pescu. „Indiferent de timp“ deci și acum și mai tîrziu e tot una, nu­mai să intrăm în acțiune. Cetățe­nii voiau să intrăm imediat; nu știu cum vor fi înțeles cuvintele d-lui Filipescu. Și dacă timpul este indiferent sunt indiferente și com­plicațiile militare de pe cîmpul de război. Ori ce-o fi acolo noi e tot să intrăm în acțiune, pentru că d. Fi­­lpescu este un om de acțiune și eîitd e vorba de acțiune d-sa e tot­deauna cei dinții, cu condiție ca să f­ie contra. D-sa nu e nici odată pentru, decit cînd e pentru cei ce sunt contra și cetățenii indignați de acum simt contra... guvernului românesc. D. Finnescu a rezumat situația: Acțiune cu orice preț, în orice condițiuni, ori­când­ Iată o lozincă diplomatică și stra­tegică de mare forță, pe care o ad­mirăm — pentru naivitatea ei. I. R. BEȚE­­­ȘUGUBEȚE ADEVĂRAT Că norocul lui Schröder treime să fie colosal . Amiralul von Schröder — tot un Schröder... — a avut norocul să fie numit guvernator al orașului cu­cerit­­ Anvers. IN CASA SPINZURATULUI... Citim într’un ziar al conserva­torilor : „înfrângerea boerilor rebeli“. ...Dar, cînd n’au fost boerii noș­tri — rebeli ? Și, e firesc ca boerii să fie în­­floriți — cu atît mai mult cînd sunt și rebeli! PENTRU IRIN­EL ...Eu, nu mă gîndesc la tine, I­rinel — Cînd nu-mi fuge gîndu-o clipă, Mai cu seamă... cînd te ’nșel ?... KAPA­ RO ■ ■ gSTISB&USB--------------­ CHESTIUNI DE ACTUALITATE Cît va dura răsboiul? învățămintele istoriei Intrarea Turciei în conflagra­ția europeană a contribuit să se pună cu și mai mare intensitate ca pina acum, întrebarea: Cut va dura războiul? Deocamdată, nu se poate fără îndoială prevede nimic deși cunoaștem o mulțime de fac­tori de cari depinde posibilitatea continuării unui războiri și mai cunoaștem și învățăturile pe cari ni le oferă istoria războaielor di­feritelor popoare. Istoria viitoa­re a războaielor popoarelor a des­­mințit dacă nu întotdeauna, adese­ori, și cunoștințele ce ni le ofe­reau acești factori și învățăturile din istoria războaielor. Cu toate acestea cunoașterea lor nu e de disprețuit pentru că ele tot ne pot lămuri cu ceva deși nu ne lămuresc prea mult. Iată cîteva lămuriri ale istoriei asupra duratei războaielor: Războiul din 1870—1871 a du­rat ceva mai mult de șase luni de­­ zile. Putea să mai continue? De­­ partea germanilor, fără îndoială,­­da, desigur lumea era obosită de războiu, și socotea că s’a prelun­git peste termenul socotit în ur­ma primelor mari victorii. To­tuși, opinia publică germană ar fi acceptat războiul și mai depar­te; resursele de oameni, hrană, munițiuni, material, bani, existau. In Franța de asemeni, existau mijloacele materiale pentru a se continua ,lupta; numai egoismul sălbatic, spune scriitorul militar Henri Mordacq al unei anume clase a anihilat sforțările supra­omenești ale lui Gambetta și Chanzy de a mântui mai mult de­cit onoarea. Marele istoric Henri Martin spune în această privință următoarele: Rezistența pînă la capăt e posibilă? Opinia publică a negat-o. Totuși, cînd se studia­ză unele din scrierile inimicilor, cînd se recunoaște d­upă mărturi­sirile lor situația trupelor lor, cînd pătrundeau în interiorul Franței, se naște în suflet o în­doială dureroasă; crezi că nu e himerică credința că Franța ar­mai fi putut dacă ar fi voit. Războiul ruso-turc a început la 24 Aprilie 1877 și s-a terminat la 1 Februarie 1878; el a durat deci vre-o șase luni. Cauza determinantă a sfârșitu­lui operațiunilor a fost înainta­rea Rușilor spre Constantinopol. Din toate punctele de vedere, Tur­cii erau incapabili să mai conti­nue multă vreme lupta; nu mai aveau arme, nici bani. Se poate spune totuși, ne spune tot Henri Mordacq că el a ținut mai mult decât ar fi trebuit. Operațiunile au fost conduse cu multă înceti­neală; aceasta se explică de altfel foarte bine dacă ne raportăm în temperamentele ambelor popoa­re. Pe de altă parte, ostilitățile se desfășuraseră aproape de-antre­­gul în Bulgaria și în Asia Mi­noră; populațiunile rusă și turcă n’avură deci să suporte relele răz­boiului și mai ales principatul: ocupațiunea țării de către inamic. Războiul din Manciuria, a du­rat 19 luni, s’a desfășurat în con­dițiuni cu totul particulare; nici Rușii, nici japonezii n’au fost ne­voiți să se lupte pe teritoriul lor național. In ceea ce privește ba­nii, se spune că Japonezii au înce­tat ostilitățile din cauză că nu mai dispuneau de resursele necesare continuării lor. E o legendă. Con­siderația că banii i-au îndemnat să înceteze războiul e posibilă. Japo­nia, din acest punct de vedere a fost obligată să facă mari sacri­ficii, dar pînă la afirmarea că nu au putut continua războiul din cauza acestui faimos nerv, e altă chestiune. Documentele pe cari le avem azi, arată limpede că japo­nezii, în momentul încheerii pă­cii, dispuneau încă de un miliard în băncile japoneze. Ei cheltuiau 200 de milioane pe lună. Se vede de aci că ei mai puteau continua războiul. Deci, contrariu credinței ca banii exer­cită o influență cu mult mai mică decit se crede de obicei­, asupra duratei războiului, aceasta pentru că, marile puteri militare mu precauți­uni organizîndu-și pe ba­ze solide, băncile de Stat. Așa­dar nu întotdeauna și nu pretutindeni prelungirea sau în­cetarea unui războiu, prin urmare durata lui, poate să ne facă să conchidem cu preciziune, măcar cu puțină preciziune, asupra du­ratei războiului în viitor și nici, evident, asupra duratei războiu­lui actual. Aceasta nu ne va împiedica to­tuși să continuăm să ne întrebăm ,mai departe: Cu­ va dura războiul? Din Turcia azi războinică Vedere din Constan­ti­nopol: MOSCHEEA SF. SOFIA DUMINICA 26 OCTOMVRIE 1914 CHESTIUNI SOCIALE Educațiunea Meseriașilor .­­MODUL DE PROCEDARE IN BAVARIA — Din punct de vedere al educa­­țiunei și pregătirei meseriașilor, nu ne putem făli, că stăm tocmai bine. Cea mai mare parte dintre cei ce practică diferitele meserii, sunt lipsiți de cultura specială profesiunei lor, pe care o practică mai mult prin spirit de imitațiu­­ne fără să fie înarmați cu cunoș­tințele teoretice pe cari ar trebui să le posede. Din această cauză credem că este absolut necesar, să se orga­nizeze și la noi, mai temeinic în­vățămîntul meseriilor. Școalele de meserii cari există sunt insuficiente ca număr, ele nu dau de­cât un foarte neînsemnat contingent de meseriași, căci mai toți meseriași noștri, încep de la voinicie după care apoi, după un număr oare­care de ani, ajung calfe sau lucrători. De asemenea este exact că în le­gea meseriilor se prevede înfiin­țarea de școale pentru ucenici, a­­ceastă dispozițiune însă aproape nici nu s’a pus în aplicare și chiar dacă s’ar pune nu se poate compta pe rezultate prea mari, întru cit asemenea încercări s’au mai fă­cut și în alte țări și rezultatele au­­ fost nule. Neputîndu-se stabili o armonie perfectă și un punct de vedere unitar, între corporațiunile de meseriași, pe lângă care trebue să funcționeze aceste școli, fie­care are sistemul său și un mod de procedare diferit. Or, ceea ce face perfecțiunea instrucțiunei și a educațiunei, este tocmai siste­mul unitar. Dintre toate țările din Europa cea di­ntit care s’a gîn­dit la educa­­țiunea și instrucțiunea meseriași­lor, a fost Bavaria. încă de pe la sfîrșitul secolului XIX-lea, Bavaria înființă prime­le școli pentru perfecționarea me­seriașilor. Aceste școli țineau cur­suri numai Dumineca și creau o­­bligatorii pentru toți cei ce prac­ticau o meserie. Sistemul acesta dură pînă la 1880 cînd aceste școli se dovediră a nu fi conforme cu cerințele și scopul pentru care se înființase și atunci se reformă cu totul învăță­­mîritul meseriilor, după ce în de­curs de cîte­va decenii se încerca­se să le aducă mici modificări pri­melor școli pentru perfecționarea meserașilor. Din Bavaria, ideia de a se da o cultură mai solidă meseriașilor, șt­­ăzi repede în toată Germania și Codul industrial al imperiului ger­man a prevăzut într-un articol spe­cial, obligativitatea pentru mese­riași de a urma cursurile școale­lor profesionale. Ceva mai­­ mult Germania vroi să meargă și, mai departe și printr-o lege prezentată parlamentului prusian de preve­dea obligațiunea, pentru toate ora­șele cu mai mult de 10.000 locui­tori, să înființeze școli profesiona­le. Această lege însă, din cauza o­­pozițiunei ce­ i se făcu de partidul conservator, rămase către în cartoanele parlamentului. Imperiul german s’a mai preo­cupat de școlile de perfecționare pentru meseriași, atît prin legea din 1891 cît și prin cea de la 1897, privitoare la meserii, stabilind o­­bligațiuni exprese oamerilor de co­m­erț și corporațiunilor de a prive­ghea de aproape școalele de per­fecționare pentru meseriași. In fruntea țărilor însă, cari s’au ocupat de cultura și educațiunea meseriașilor stă tot Bavaria. Nu­mai în München se găsesc: 53 școli de perfecționare unde se în­vață 42 ele meserii; 10 școli de în­vățământ general; o școală comer­cială; o școală auxiliară pentru copii anormali; 26 școli cu cursuri serale facultative pentru tineri peste 18 ani; 9„școli speciale pen­tru profesiunele artistice precum și diferite cursuri speciale izolate. Afară de acesta, în fiecare școală primară, se predau cursuri de lu­cru manual, în chip foarte desvol­­tat, ceea ce prepară și mai bine pe viitorii meseriași. Pe lângă școalele de perfecțio­nare a­ meseriașilor din München, funcționează un număr de 554 ma­eștri și profesori, pentru diferite materii. Numărul elevilor care au frec­ventat aceste școli, în cursul anu­lui 1913, a fost de 9656. Anul trecut s-au înființat ase­menea școli și pentru fete, cuprin­­zînd trei ramuri: gospodărie, co­merț și industrie. Sistemul de educațiune al me­seriașilor ,din Bavaria, este cel mai perfect și e demn să fie­­ imitat de­ toate statele care doresc să ai­bă o clasă de meseriași bine pre­gătite. ST. NEGRU PE ALB RECLAMA... In țara noastră, reclama, a îm­brăcat pe rînd diferite haine, din care, de prisos so adăogăm, nici una nu i-a venit așa bine ca s’o păstreze vreme mai îndelungată. La început reclama a fost consi­derata­­ ca sufletul comerțului, a devenit apoi calvarul limitei romi­­nești, pe care a torturat-o con­form celui mai perfect cod inchi­zitorial, iar astăzi a devenit un lucru absolut odios pe care nu știi nici cum să­ cataloghezi, nici cum să-l combați. Dacă, nu mi-ar fi teamă să nu jignesc oare­cum susceptibilitățile celor care nu pot trăi de­cât grație reclamei, ași spune că reclama a devenit astăzi o îndeletnicire care cînd nu fiisează obscenitatea oco­lește în schimb mai totdeauna bu­nul simț cotidian. Un exemplu recent, avem recla­ma care s’a făcut în jurul unui transport venit la București. Dacă s’ar fi scris că este un om extras ordinar, că talentul lui a uimit o lume întreagă și așa mai departe, n’ar fi fost nimic. Aceasta nu ma­i înseamnă reclamă. Reclama as­tăzi uzează de alte mijloace și anu­me: s’a împănat toate ziarele de articole în care se vorbea de prin­derea unui spion în Capitală la nu știu care hotel. La sfîrșitul artico­lului, bine­înțeles că se da expli­cația. Spionul nu era un spion ci... faimosul transformist X... Iată ce înseamnă să speculezi opinia publică și să lu folosești în reclamă, tocmai de Un lucru, cu, care poți foarte ușor deștepta cu­riozitatea cititorului. In momente­le de față mai ales un spion nu-i lucru de lepădat. Un spion în cen­trul Capitalei, un spion la hotelul nu știu care!... și la urma­ urmelor, veniți domnilor de vedeți pe X la Teatrul F... România se găsește în deplină siguranță. Spionul n’a existat de­cît în imaginația intere­sată a impresariului. Iată ce înseamnă o reclamă o­­dioasă: KOH-Y-NOOR.

Next