Românul, ianuarie-decembrie 1933 (Anul 1, nr. 6-41)

1933-06-10 / nr. 17

A ■y V IGn^^ISTI? 2 LEI EXEMPLARUL Cluj, 10 Iunie 1933 Organ al Tineretului Național-Liberal ABONAMENTE: Anual..................................... Săteni, preoți, învățători . . . 100 Lei 60 LeI APARE SĂPTĂMÂNAL REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA: CLUJ, PIAȚA UNIRII 21 Tânăra generație și partidul național-liberal Recenta manifestație de afirmare a tineretului național-liberal din Ar­deal și Banat a avut darul de a răscoli atât opinia publică de din­coace de munți, cât mai ales presa locală și cea din capitală. Opinia pu­blică, în marea ei majoritate, a în­registrat cu satisfacție „revirimen­tul“ produs în rândurile tinerimei intelectuale ardelene de a se alătura cu trup și suflet la acțiunea și pro­gramul partidului național-liberal, îmbrățișarea din partea tinerimei a unei doctrine de progres ale cărei roade bogate se înfățișează așeză­mântul de azi al statului român și ale cărei strălucite victorii le între­zărește și așteaptă în viitorul apro­piat, întreaga obște conștientă acestei țări, nu putea decât să mul­a­țumească sufletește pe toți acei cari vor, și cred într’o îndreptare a ac­tualelor stări de lucruri, și îndeosebi pe îngândurații plaiurilor ardelene, cari făcuseră din irozii regimurilor național-țărăniste gropașii unor nă­dejdi pe cât de legitime pe atât de șubrede. Bar dacă în opinia publică mințită și frustrată a acestui colț de țară n’am găsit glasuri de desaprobare pentru drumul ales de noi, în schimb, o parte a presei — fie din loc, fie din capitală — ce ne-a cinstit cu atențiunea, ne învrednicește cu câte­va părintești repropiuri, cărora — cu toată condescendența — trebuește să le răspundem. Notăm că presa care s’a simțit obligată să ne dădăcească nu ne este fățiș adversară nici nouă, nici partidului din care facem parte. Cea direct dușmană, ne-a descon­siderat într’atât, că ne-a desființat pur și simplu. E un lucru acesta, ce nu necesită nici o sforțare... și care ne scutește pe noi de a pune la în­cercare creerul unor mercenari cu apucături de antropofagi... Obiecțiunile mai de seamă pe cari categoria amintită a presei „binevoi­toare“ ni le aduce, sunt următoarele: 1. Tineretul de azi, vădește o ade­vărată predilecție pentru formulele de zgomot, de drepata și de stânga. 2. Capitalismul, ca bază a libera­lismului, este contestat de realitate. Cu alte cuvinte, noi, manifestân­­du-ne credința pentru un partid po­litic — în speță pentru cel liberal — am fi deadreptul anacronici, igno­rând cu totul, „înclinațiunile firești“ ale vârstei. In al doilea rând, susți­nând ipoteza de sub punctul 2, am nesocoti profund realitatea. Formu­late la un loc, obiecțiunile de mai sus s'ar traduce în următoarea axio­mă: în împrejurările de azi nimic nu justifică aderarea tineretului la pro­gramul și acțiunea partidului națio­­nal-liberal. Din răspunsul scurt ce vom da mai jos se va putea vedea nremeinicia acestei afirmații. E foarte adevărat că epoca post­belică și mai cu seamă perioada ani­lor din urmă au divizat tineretul, în ceea ce privește orientarea politică, între extremismul de dreapta și cel de stânga. „Formulele de zgomot“ au atras și vor atrage întotdeauna en­tuziasmul și generositatea tineretu­lui. Istoria însăși a mișcărilor politice din toate timpurile și în special a celor ce au urmat marelui cataclism mondial, face mărturia deplină acestui adevăr. Insă, abstracție f­­a­când de vidul doctrinar și neputința finală în ceea ce privește realiză­rile practice ale acestor „for­mule“ răsunătoare, se impune între­barea: e momentul, în țară la noi, de a încuraja sau promova atari for­mule găunoase și ultra-simpliste? Răspunsul nostru e categoric: nu! Ar fi greu, în cadrul unui articol, să înșiruim rațiunile ce ne imping la acest răspuns. Vom spune totuși — fără a ne da înși­ne un certificat de maturitate și cumințenie — că, atâta vreme cât, pe lângă problema finan­ciară, problema economică și proble­ma ordinei morale, statul român mai are de rezolvit în momentul cri­tic de față și o problemă a ordinei publice, capitală și vitală chiar — nu ne este îngăduit nouă să compli­căm aceasta problemă și indirect să sporim greutățile țării» irosindu-ne idealismul și elanul creator în spri­jinirea extremismului de dreapta sau de stânga, ambele de provenien­ță străină, la fel de destrămătoare și anarhice. Dimpotrivă, conștiința noastră frământată de necazurile țării, pu­nând stavilă impulsurilor și tenta­țiilor „firești“, ce ne-ar îmbrâncii ti­nerețea, spre „formulele de zgomot“, ne ordonă să urmăm în perioada aceasta de anarhizare individuală și colectivă calea disciplinei atât pe teren ideologic, cât și pe teren prac­tic, pentru a asigura statului nostru o viață liniștită și o evoluție fără sbuciumări și convulsiuni interne inutile. De asemenea, ne poruncește să nu nesocotim puterea de adapta­bilitate la nevoile timpului a orga­nismelor politice de guvernământ viguroase și experimentate, de dra­gul unor formule pline de sonorități, dar goale de conținut, searbăde și falacioase. Nu mai vorbim de impe­rioasa datorie ce incumbă tineretu­lui conștient de menirea sa — într’o țară ca a noastră neconsolidată pe deplin economicește și sufletește — de a fi alături de forțele organizate, bazate pe ordinea legală, pârghia de rezistență în haosul ce ne împresoară din ce în ce mai mult. Am invocat în pripă câteva din motivele ce nu ne permit luxul de a ne atașa „curentelor vremii“ — de dreapta sau de stânga, — motive cari, pe de altă parte, justifică dru­mul pe care ni l-am ales. Adăugând la acestea convingerea noastră fermă că organismele politice disciplinate izbutesc să rezolve problema antago­nismului dintre generații prin topi­rea asperităților de gând și faptă, apoi prin creiarea unei mentalități comune și a unei afinități de gân­dire; în al doilea rând, manifestând dorința noastră nestrămutată de a fi ceea ce dl Eugen Titeanu numea atât de plastic „generație de sudură ro­mânească“ — credem că am izbutit să scoatem în evidență rațiunile ce ne-au­ călăuzit mintele și pașii spre partidul national-liberal. O mică oprire asupra celei de a doua obiectiune ce ni s’a adus și vom pune punct rândurilor de față. Oprindu-ne asupra acestei obiec­­­țiuni, trebue să facem o constatare și o precizare totodată. Preopinenții noștri formulându-și punctul de acu­ză ne atribue împărtășirea și susți­nerea unei erezii de care noi stăm de­parte. N’am afirmat nici când și cu atât mai puțin am putea să pretin­dem azi, că baza liberalismului este capitalismul. Capitalismul este un produs, o formă de manifestare a li­beralismului economic și ca atare nu poate fi pivotul — unicul pivot de rezistență al acestuia. Că, mai departe, acest capitalism, ee fie că stă, fie că nu stă la baza liberalismului, ar fi contestat de realitate, e după modesta noastră pă­rere o afirmație cam riscată dacă nu drea dreptul eronată. E poate pa­radoxală și inutilă silința noastră — reprezentanți ai unei generații ti­nere, de a apare în postura de apă­rători ai ordinei capitaliste. Nu pu­tem însă lasă să treacă acest prilej fără a ne exprima convingerea — bazată pe realitatea lucrurilor — că atâta vreme cât va exista societatea omenească, cu variile ei raporturi legale, se va menține și capitalismul. Excluderea, în parte numai, a acestei manifestări economice, în Ru­sia de azi spre exemplu, a dus la rezultate pe care lumea întreagă le cunoaște. Pilda acesteia e prea elo­cventă pentru a nu ne forța să ți­nem cont de ea. De aceia concretizând răspunsul nostru la obiecțiunile ce ni s'au adus, repetăm cu hotărîre: vom merge înainte pe alea ce ne-am ales-o, con­vinși că ne slujim țara. PETRE MOLDOVAN avansat și profund democratic, pleoș­­titele confesiuni repetate ale premie­rului, nu pot să provoace decât aceași permanentă și semnificativă greață. In țara cu cel mai larg vot uni­versal, un președinte de consiliu, din partidul, care în anii de opoziție a alintat până la nebunie acest drept cetățenesc, vine și dă cu piciorul în factorul constituțional primar, în Ma­iestatea Sa Poporul! Pentru trecutul dlui Vaida aceasta cismă de husar este o mare desiluzie și o iremediabilă profanare. Pentru prezentul și mai ales pentru viitorul dlui Vaida, este nu numai o indelica­­tețe, dar o grosolană impietate față de cetățeanul Romăniei-Mari. Guvern sprijinit numai de Rege, un lucru nefiresc! Guvern sprijinit numai de țară, lu­cru aproape firesc! Guvern sprijinit de țară și Rege, lucru perfect firesc! Dar un guvern hulit de țară și ca­re îndrăsnește să-și confunde existen­ța cu aceea a Coroanei, este o ru­șine și este o primejdie. Guvernul Vaida hulit de țară? Da! Guvernul celor 40 la sută, azi ciopârțite, pe care corpul electoral în alegerile comunale l-a respins, pe care comercianții din capitala țării l-au trântit și pe care sute de mii de cetățeni l-au pus la zid la întru­nirile liberale din cele 71 de județ, este un guvern hulit de țară. Și totuș­i, Vaida se face că nu în­țelege și că nu vede. Imperturbabil, pe cărarea pătată și pe drumul no­­roios își iubește pașii. Să-i fie de bine! Noi însă știm un lucru, simplu și adevărat. Coroana nu trebue lingu­șită. Ea trebue servită, nu aservită efemerelor guvernări. Factorul hotă­­ritor în schimbarea guvernelor este simțământul public, a ceea ce în alt limbaj i se spune neted: Măria Sa Poporul! D. Vaida are încă timpul să se răsgăndească! Cisma aruncată i-o păstrăm încă. Și, suntem siguri că re­întors­­ drumul cel adevărat, în pro­xima audiență la Rege va exclama: Sire, Maiestatea Sa Poporul nu mă mai vrea! Dr. ION SERACAN Dar, Maiestatea Sa Poporul? D. Vaida, premierul țării, nu scapă nici un prilej să accentueze, că gu­vernul pe care-l prezidează „se bucu­ră de încrederea nelimitată a Coroa­nei“. A spus-o și la banchetul de la Susanno când s’a prohodit activitatea parlamentului lui Seletzky, a spus-o și din prilejul alegerii sale ca șef al partidului național-țărănesc și, în sfârșit, a spus-i și la arenele romane, la mult comentata mascaradă poli­tică. Un gest inelegant față de Coroană și un gest profund deosebit de spiri­tul democratic al țării. D. Vaida s’a refugiat acolo, unde ignobila lașitate și perfida adulațiune minoră a omu­lui politic își găsește întâlnirea fer­mecătoare cu minciuna guvernelor fără principii și a politicianilor fără șira spinării. Și totuș­i, Vaida a grăit de trei ori și... poate va mai grăi... Dacă am trăi pe vremea, rămasă in negura trecutului, când sfetnicii se recrutau din rândurile clor mai fideli bucătari, declarația premierului din anul de grație 1933, am răsplăti-o cu frenetice aplauze. Dar, fiindcă trăim sub un regim constituțional 3 ani de domnie a M. S. Regelui Carol II In ziua de 8 Iunie s’a serbat ani­versarea a 3 ani de domnie a M. S. Regelui Carol II. Tinăra generație ardeleană u­­rează M. S. Regelui, ca urmând pe drumul Marilor Săi înaintași, să aibă o domnie fericită, rodnică și strălucită pentru Dinastie și pentru țară. Ea așteptă ca M. S. Regele, as­cultând glasul țării, să dea desle­­garea cea mai demnă și cea mai fericită tuturor nevoilor morale, politice și materiale care frământă un neam întreg, încleștat în sufe­rință, dar cu gândul cel bun și drept pe buze

Next