Scînteia Tineretului, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 6646-6672)

1970-10-20 / nr. 6662

CUVÎNTAREA PREŞEDINTELUI CONSILIULUI DE STAT, NICOLAE CEAUŞESCU, la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite Domnule preşedinte, Onoraţi reprezentanţi ai Sta­telor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Aniversarea creării, cu un sfert de veac în urmă, a Organizaţiei Naţiunilor Unite prilejuieşte atît o retrospectivă a evoluţiei inter­naţionale şi a schimbărilor petre­cute în lume în cei 25 de ani, cit şi trecerea în revistă a acti­vităţii desfăşurate de O.N.U. în acest timp. Totodată, pentru a îndreptăţi aşteptările popoarelor, această sesiune este chemată să definească cu mai multă clarita­te direcţiile activităţii viitoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, căile pentru realizarea unei coo­perări multilaterale între naţiuni, pentru asigurarea păcii in lume. După cum se ştie, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost constitui­tă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, cînd nu se us­case încă sîngele vărsat de po­poare şi nu se vindecase rana a­­dîncă lăsată de zecile de milioa­ne de victime căzute în pîrjolul nimicitor provocat de Germania hitleristă. însăşi denumirea de Organizaţie a Naţiunilor Unite ne reaminteşte faptul că la crea­rea ei s-a avut în vedere ca toa­te naţiunile planetei să-şi uneas­că eforturile pentru făurirea unei păci durabile, care să asigure dezvoltarea liberă a fiecărui po­por. Trebuie să spunem sincer în faţa popoarelor că principiile nobile înscrise în Cartea Organi­zaţiei mi s-au statornicit încă pe deplin în relaţiile dintre toate statele lumii. Desigur, organiza­ţia noastră a jucat un rol de sea­mă în viaţa internaţională. Cele mai importante evenimente din perioada scursă au stat în aten­ţia O.N.U., au fost adoptate o serie de hotărîri şi rezoluţii­ de mare însemnătate. Din păcate însă, multe din aceste hotărîri nu au fost realizate sau au fost înfăptuite numai parţial. în a­­celaşi timp, trebuie arătat că în unele probleme importante, în­­tr-o serie de conflicte survenite pe arena mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat ho­tărîri nejuste, care i-au ştirbit prestigiul şi au avut repercusiuni negative asupra dezvoltării vie­ţii internaţionale. Evocarea, cu acest prilej, atît a aspectelor po­zitive, cît şi a celor negative din istoria de un sfert de secol a O.N.U., este, cred, necesară pen­tru a putea trage toate învăţă­mintele în vederea creşterii rolu­lui ei în soluţionarea problemelor litigioase, în asigurarea colaboră­rii între popoare şi a păcii în lume. Sunt cunoscute marile transfor­mări cu caracter social şi naţional care au avut loc în lume în a­­ceşti 25 de ani. La fondarea O.N.U. exista un singur stat so­cialist — Uniunea Sovietică. As­tăzi în lume sînt 14 state socia­liste, reprezentînd mai mult de o treime din populaţia globului pămîntesc. Alte popoare îşi o­­rientează dezvoltarea economică­socială pe calea socialistă. Apa-c­riţia şi dezvoltarea unui mare număr de ţări socialiste a pus cu acuitate la ordinea zilei proble­ma coexistenţei paşnice a statelor cu orînduiri sociale diferite. In ultimele decenii am fost martorii unei puternice redeştep­tări naţionale a zeci de popoa­re care zăceau în robie colonială, sub dominaţia imperialistă. Ca rezultat al luptei popoarelor pentru recîştigarea independen­ţei naţionale, sistemul colonial s-a inăbuşit, iar pe ruinele im­periilor coloniale au apărut zeci de state noi. Ele joacă astăzi un rol important în Organizaţia Na­ţiunilor Unite, în întreaga viaţă internaţională. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, pătrunderea omu­lui în Cosmos şi uriaşa dezvol­tare a culturii au produs mari schimbări în gîndirea şi con­ştiinţa oamenilor. Popoarele, oa­menii îşi dau tot mai mult sea­ma de forţa pe care o reprezin­tă, înţeleg tot mai mult că stă în puterea lor să înfăptuiască pe planeta noastră o lume a cola­borării între naţiuni libere şi e­­gale în drepturi, să pună capăt războaielor dintre state, să asi­gure o pace trainică în stare să permită realizarea bunăstării în­tregii omeniri. Reuniunea noastră are loc în condiţii internaţionale complexe, care oferă încă multe motive de nelinişte tuturor popoarelor. La peste 25 de ani de la încetarea celei de-a doua conflagraţii mon­diale, în diferite părţi ale lumii războiul continuă să provoace moartea a zeci de mii de băr­baţi şi femei, bătrîni şi tineri, să distrugă uriaşe bunuri materia­le şi culturale. Mai sînt încă popoare ţinute sub jugul dominaţiei coloniale, nevoite să lupte cu arma în mînă pentru dreptul sacru de a trăi libere, în state independen­te, de a folosi bogăţiile natura­le şi rodul muncii pentru propria lor bunăstare, de a-şi hotărî soarta aşa cum o doresc. în viaţa internaţională se ma­nifestă încă forţe imperialiste şi colonialiste care vor să continue vechile practici de dominaţie a­­supra popoarelor, care promo­vează o politică de forţă şi dic­tat, amestecîndu-se în treburile interne ale altor state, încercînd să le impună voinţa lor, să le ■aservească intereselor lor. Este adevărat că împotriva po­liticii imperialiste se ridică tot mai puternic, pe toate continen­tele, popoarele, forţe sociale am­ple, puternicul curent al opiniei publice democrate internaţionale. Cursul evenimentelor internaţio­nale demonstrează în mod eloc­vent că atunci cînd popoarele sînt cu adevărat hotărîte să-şi a­­pere libertatea şi independenţa, ele se bucură de sprijin şi soli­daritate internaţională şi nu e­­xistă forţă în lume în stare să le răpească aceste cuceriri de preţ. Doamnelor şi domnilor, Daţi-mi voie să vă prezint cî­­teva aspecte ale politicii interne şi externe a ţării mele. România a cunoscut secole de dominaţie străină. Ea a păşit pe calea dezvoltării libere şi inde­pendente cu un sfert de veac în urmă, în aceeaşi perioadă în care a fost creată Organizaţia Naţiu­nilor Unite. Luîndu-şi soarta în propriile mîini, trecînd la edificarea unei orînduiri sociale noi — orîn­­duirea socialistă — poporul ro­mân a obţinut, într-un timp is­toric scurt, realizări de seamă în propăşirea sa economică şi cul­turală. Conducători şi alţi re­prezentanţi ai multor state, vizi­­tînd România, şi-au putut face o imagine edificatoare despre progresele poporului nostru. Cu toate marile succese pe care le-am dobîndit în aceşti 25 de ani, datorită stării de înapo­iere de la care am pornit, mai avem încă mult de făcut pentru a ajunge la nivelul ţărilor dez­voltate. România îşi propune să depună în continuare eforturi susţinute pentru amplificarea po­tenţialului ei economic şi înflori­rea multilaterală a vieţii sociale, pentru dezvoltarea ştiinţei, învă­­ţămîntului, culturii — factori de seamă în făurirea unei vieţi noi, civilizate — pentru ridicarea bu­năstării materiale şi spirituale a întregului popor. Nu uităm nici­odată că un popor poate fi cu adevărat liber şi independent nu­mai în măsura în care îşi asigu­ră o puternică bază economică, ştiinţifică şi culturală. în acelaşi timp, România se preocupă de dezvoltarea colabo­rării cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orînduire so­cială. Pentru a ilustra cum se înfăptuieşte această politică, voi menţiona doar faptul că Româ­nia are în prezent relaţii diplo­matice cu 97 de state şi întreţine schimburi comerciale cu peste 100 de ţări. Desigur, ca ţară socialistă, România, acordă o atenţie spe­cială colaborării şi cooperării cu celelalte state socialiste. în a­(Continuare în pag. a IlI-a) NEW YORK 19 (Agerpres). — Trimişii speciali transmit : Primit cordial, preşedintele Nicolae Ceauşescu a rostit luni o amplă cuvîntare în se­siunea jubiliară a Organiza­ţiei Naţiunilor Unite. Aşteptată cu vădit şi deo­sebit interes, cuvîntarea pre­şedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Ro­mânia, Nicolae Ceauşescu, la sesiunea jubiliară a O.N.U., a polarizat, ca unul din eveni­mentele de majoră însemnă­tate, atenţia generală a repre­zentanţilor statelor membre, a cercurilor politice şi ziaristice de la Naţiunile Unite. La şedinţa de luni dimi­neaţa erau prezenţi în sală şefi de state, de guverne, miniştri de externe ai peste 90 de ţări — aspect caracte­ristic momentelor importante din viaţa organizaţiei. „Seismograful“ politic al O.N.U. — etajul rezervat presei, sediu al birourilor ma­rilor agenţii internaţionale, a zeci de cotidiene —­i trăia alerta caracteristică eveni­mentelor deosebite. La ora 10,40 preşedintele Nicolae Ceauşescu, împreună cu persoanele oficiale care îl însoţesc, a sosit la sediul Na­ţiunilor Unite. La intrarea monumentală rezervată şefilor de state, în întîmpinarea sa a venit directorul protocolului O.N.U., care l-a condus în sala de şedinţe. Preşedintele Consiliului de Stat a luat loc la masa delegaţiei române, pe primul fotoliu din şirul celor în faţa cărora se află plăcuţa cu inscripţia România. Alături au luat loc Dumitru Popescu, Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, Nicolae Ecobescu, adjunct al minis­trului afacerilor externe, am­basadorul Gheorghe Diaco­­nescu, şeful misiunii perma­nente a­­României la O.N.U. Tovarăşa Elena Ceauşescu şi persoanele care îl însoţesc pe preşedintele Consiliului de Stat al României au fost con­duse în loja invitaţilor. Însoţit de şeful protocolu­lui, la ora 11,55 preşedintele Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a urcat la tribuna acestui important for internaţional, rostindu-şi cu­vîntarea urmărită cu un viu interes de cei prezenţi. Aparatele fotografice şi camerele de luat vederi din cabinele rezervate presei fi­xează pe peliculă acest mo­ment de seamă. La foarte scurt timp după începerea discursului, textele puse la dispoziţia presei s-au epuizat, iar marile agenţii au şi trans­mis primele ecouri conţinînd coordonatele sale esenţiale. Cuvîntarea infăţişînd lini­ile fundamentale ale politicii externe a României este transmisă în eter de posturi de radio şi televiziune. Din­­tr-o cabină specială, echipa de reporteri a televiziunii ro­mâne oferă milioanelor de telespectatori din ţară posibi­litatea de a urmări nemijlocit acest eveniment. Prin glasul reprezentantului său cel mai autorizat, Româ­nia şi-a făcut cunoscută, în acest cadru solemn al sesiunii jubiliare a Organizaţiei Naţiu­nilor Unite, în faţa a numeroşi şefi de state şi guverne, po­ziţia sa faţă de marile proble­me care confruntă lumea con­temporană, principiile care o călăuzesc în străduinţa sa de a-şi aduce contribuţia la rea­lizarea unei lumi a coopera­rii între toate popoarele. Discursul a fost îndelung aplaudat. Numeroşi şefi de delegaţii au venit la masa României, felicitîndu-l şi sa­­lutîndu-l cu căldură pe pre­şedintele Consiliului de Stat al ţării noastre. Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI. SERIA II. Nr. 6662 6 PAGINI — 30 BANI MARȚI 20 OCTOMBRIE 1970 PROFESIA TA TÂRGUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI UN RIGUROS EXAMEN AL TEHNICII MODERNE „...ȘI TOTUȘI TINERETUL ESTE UN PUBLIC RECEPTIV LA MUZIC" •Repercusiunile deloc plăcută pe care le-ar putea avea pen-~­­tru tineret ignorarea actului cultural au constituit obiectul in­terviului publicat săptămîna trecută, sub titlul „Obstacole în calea Operei" , cu maestrul Octav Enigărescu, directorul Ope­rei Române.­­ — Faptele, aşa cum au fost înfăţişate de Octav Enigărescu, sînt în măsură să ne dea de gîn­­dit. Dv. consideraţi că aversiu­nea tineretului se îndreaptă nu­mai împotriva operei, explicabilă poate, prin unele fisuri organi­zatorice, sau ea priveşte întrea­ga muzică — exceptâ­nd pe cea uşoară ? — Este o întrebare pe care, virtual, mi-am pus-o şi continui să mi-o pun pentru că nu-mi pot explica de ce la concertele Fi­larmonicii tinerii vin, şi încă în număr mare, de ce la Sala Pa­latului la orice concert extraor­dinar e o adevărată abundenţă de public format, majoritar a­­proape, din studenţi şi elevi. d­­r.VGII­PS. deschid o polemică, trebuie să afirm însă că Filarmonica „George Enescu“ a deschis odată cu stagiunea pro­­priu-zisă şi microstagiunea dedi­cată studenţilor şi elevilor struc­turată pe etape revelatorii din istoria muzicii, în anul 1965 am deschis două cercuri de ini­ţiere muzicală, unul dedicat Filarmonicii, celălalt operei. Primul ciclu de audiţii, orga­nizat la Filarmonică, a cu­prins simfoniile beethoveniene iar cel de la Operă audiţii din lucrările lui Verdi, Puccini şi alţii. In aceeaşi perioadă stu­denţii puteau viziona spectacole întregi date numai pentru ei, o­­bicei care de doi ani a fost pă­răsit. De asemenea, la nici un spectacol în care apăreau vedete mai mari sau mai mici, studen­ţii nu puteau găsi nici un bilet cu reducere deşi, ştiţi foarte bi­ne, în astfel de cazuri preţurile sunt destul de mari. In plus, bi­letele care ni se dau cu redu­cere la spectacolele obişnuite au locurile la ultima galerie, ceea ce poate însemna o anume des­considerare cu care tineretul nu s-a putut împăca niciodată. In astfel de cazuri, personal, nu-mi pot lua, nici un angajament faţă de participarea studenţilor. — Direcţia Operei şi-a mani­festat dorinţa de a depăşi acest impas oferindu-se să dea spec­tacole pentru tineri, la orice oră, în orice zi şi în orice condiţii tehnice. E o ofertă de care tre­buie să se ţină seama, dar cre­deţi că va putea rezolva contro­versa ? — Parţial, poate. Dincolo de bunele intenţii manifestate de noua direcţie artistică am avut in relaţiile noastre cu adminis­traţia Operei, contacte nescutite de birocratism. Deşi sunt destui activişti care se ocupă cu plasa­rea biletelor, în ultima vreme n-au prea ajuns pină la noi. Nu înţeleg ca raporturile studenţi­lor noştri cu Opera să fie sta­bilite graţie unui convocator ; pur şi simplu e absurd să-i o­­bligi pe oameni să audieze un anume fel de muzică dacă nu au măcar definite noţiunile muzi­cale. Dar aşa cum toate teatrele din Bucureşti dau mai puțin o dată pe an cite un spectacol la Casa de cultură suntem, la rîndul ne spune tovarăşul N. IRIMIE preşedintele Consiliului U.A.S. din Centrul universitar Bucureşti nostru, dornici ca pe lingă teatru sau film să le oferim studenţi­lor şi operă. Am pomenit de a­­cest schimb fructuos de expe­rienţă i­ntrucît la fiecare piesă sala este arhiplină iar realiza­torii spectacolelor date de Tea­trul Giuleşti, de pildă, mărtu­risesc că la sediu nu au decit rar atîta public. E adevă­rat, educaţia muzicală cere un efort în plus. În fiecare marţi se desfăşoară la Casa de Cultură cursul de cultură cinematografică, iar vinerea au loc iniţieri în arta Thaliei. Ne-am putea lărgi cîmpul de in­vestigaţii şi în domeniul muzical, procedînd insă eşalonat, pe Ci­cluri şi programe speciale. GH. P. ANGELESCU (Continuare in pag. a V-a) Uzina de fibre și fire sintetice — Săvinești. CU CE VITEZA SE REALIZEAZA INFUZIA DE NOUTATE ? Uzinele mecanice din Timişoa­ra constituie una dintre cele mai mari unităţi industriale din ju­deţul Timiş. Faptul că aici se execută o gamă largă de produ­se, unele dintre ele unicat, re­clamă o sensibilitate sporită în faţa noului, o permanentă mobi­litate profesională a întregului colectiv, in primul rînd a spe­cialiştilor. In cursul anului 1970, au fost elaborate de către serviciul Or­ganizarea ştiinţifică a producţiei de la amintita uzină, nouă stu­dii cu o eficienţă economică de 232 000 lei. Şase studii au fost aplicate. Principalele obiective urmărite sunt: organizarea pro­ducţiei la locurile de muncă prin fluxuri tehnologice sau grupe de maşini, organizarea transportu­lui intern, a depozitelor, pregă­tirea datelor pentru prelucrarea automată a lor prin calcula­torul electronic ce urmează a fi mon­tat in Timişoara, urmărirea în­cărcării utilajelor din cadrul u­­zinei şi îmbunătăţirea coeficien­tului pe schimb. O bună parte a volumului de lucrări în mo­mentul de faţă il reprezintă stu­diul tehnologic pentru „construc­ţiile metalice“ ce urmează a fi date in folosinţă. In afara acestor preocupări, câteva Întrebări puse de către noi au rămas fără răspuns. Ele sunt: structura metodei de lu­cru, sondarea şi delimitarea zo­nelor fertile (secţii, ateliere) ca­pabile să suporte o mai prom­iv­­ată infuzie de noutate. Rapor­tul dintre hazard şi intervenţie ştiinţifică în stabilirea deciziilor, monografiile profesionale, cel puţin la principalele meserii. Caracterul foarte eterogen al producţiei, specific U.M.T. re­vendică acut intervenţia lor. Cit de operante sunt aceste preocupări şi cit de mare este participarea lor la realizarea mediului optim necesar afirmă­rii noului ne-o dovedeşte, prin­tre altele, şi următoarea discu­ţie : La secţia „maşini de ridicat­­transportat“ facem cunoştinţă cu proaspătul absolvent al facultă­ţii de mecanică secţia T.C.M., Constantin Păiş. De la data de 3 august 1970 este angajat ca inginer stagiar. Pină în ziua în care am discutat cu dînsul, s-a ocupat de procesul de fabricaţie a automacaralei. . I s-a indicat apoi să urmărească acelaşi lucru la macaralele pivotante ce ur­mează a intra în fabricaţie. Ne declară cu vădită nemulţumire­: „inginerie în tot ceea ce fac re­prezintă cam 10 la sută. In rest muncă de dispecerat“. Mărturi­sirile sale sunt semnate şi de către colegul său aflat în aceeaşi ION OANCEA (Continuare in pag., a V-a) Înfruntare de GEORGE MACOVESCU Dintre sute de catarge Care lasă malurile Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile ? MIHAI EMINESCU Aceste versuri eminesciene îmi revin în minte ori de cîte ori văd o nouă generaţie plecînd pe valurile vieţii. Desigur, zărindu-le privirea candidă şi licăririle voinţei de a ajunge departe, doresc de fiecare dată ca nici un catarg să nu fie frînt, ca toate să se legene, obosite, dar mindre, în portul de sosire, la capătul celălalt al dru­mului. La începutul călătoriei, desprinderea de ţărm este li­niştită. Vînturile şi valurile nu s-au stîrnit încă. Ele se agită mai încolo, în larg, pe unde vrei, nu vrei, trebuie să treci. In viaţă, navigaţia numai pe lîngă ţărm, sau numai pe ape liniştite nu există. Şi atunci, nu rămîne altceva de făcut decît să te pregăteşti din vreme pen­tru a înfrunta furtuna. Unii cred că se pot strecura printre vînturi şi valuri pînă la portul final. Marea vieţii nu oferă asemenea posibilitate. Chiar cel ce crede aceasta, cînd se apropie de celălalt ţărm afirmă : „am dat o raită inutilă prin viaţă“, cum un bătrîn declara unui reporter, mai zilele trecute. Mărturisire a desnădejdei ! Ce poate fi mai tra­gic decît să constaţi tu singur că ai trăit inutil ? Alţii socotesc că vînturile, valurile pot fi înşelate şi că un minimum de pregătire ar fi suficient pentru a trece prin ele. Aceştia fac parte din categoria „descurcă­reţilor". Un dram de inteligenţă, plus un dram de mun­că, plus un dram de şmecherie plus un dram de... noroc şi reţeta este gata pentru a trăi. Dacă porneşti la drum cu o asemenea părere, dacă ai luat largul, unde nu este nici întoarcere şi nici oprire, dacă ai intrat în furtună — şi nu e ste poate altfel — atunci durerile luptei sînt fără margini. Catargele slabe, construite cu drumul primesc lovituri directe la care nu rezistă și vînturile, valurile le sparg. De cele mai multe ori nu mai ajung în portul de dincolo, ci pier prea devreme în adîncuri. Dar chiar dacă ajung, abia mai au forța să privească îndărăt cu regret. Călătoria a fost o durere continuă şi inutilă. Şi abia atunci vin marile întrebări. E prea tîrziu. Marile întrebări trebuie stîrnite la început de drum ştiind ce te aşteaptă, ştiind că viaţa nu o poţi înşela, că este necruţătoare, că nu o poţi evita, că nu îi poţi ocoli nici vînturile, nici valurile şi nici marile frumuseţi. O pregătire temeinică, serioasă, din care trebuie alun­gată şi drămuirea şi concepţia „norocului* formează catarge puternice, splendide. Cînd vor lăsa malurile, nu le vor sparge nici vînturile, nici valurile.

Next