Scînteia Tineretului, decembrie 1972 (Anul 28, nr. 7322-7348)

1972-12-01 / nr. 7322

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 V­IATA TRACTOARELOR POATE FI PRELUNGITA „AM FĂCUT TOATE CALCULELE. VOM ECONOMISI CEL PUTIN DOUA MILIOANE SI JUMĂTATE" (Urmare din pag. 1) unele necesare acoperirii sala­riului mecanizatorului. In total, deci, o sumă de circa 40 000 lei. La un asemenea tractor se pot planifica venituri intre 55 000 şi 60 000 lei. Rezultă deci un beneficiu net de 17 000—22 000 lei. Dar noi economisim de la dotare aproape 2 milioane lei, cărora li se adaugă beneficiile suplimentare — de cel puţin o jumătate milion. Hotărîrea noastră de a pune in practică asemenea iniţiative s-a bucurat de o caldă primire din partea comuniştilor, a conducerii între­prinderii. Suntem­ acum in faza organizării minuţioase a planu­lui de bătaie“. La secţia Costeşti, există 2 tractoare „bătrîne“, conduse de doi utecişti : Gheorghe Dobre şi Pavel Dumitru. Amîndoi şi-au luat angajamentul de a lucra in continuare cu ele încă doi ani. „Mişcării pe care a ini­ţiat-o organizaţia noastră, ur­­mind exemplul celor de la Olt, ii răspundem cu entuziasm — ne spunea Dobre Gheorghe. Consider că tractorul meu va putea dura şi în continuare fără să facem prea multe chel­tuieli. Practic, trebuie să-i în­locuiesc o jantă şi să-i fac cu atenţie revizia tehnică. Pentru asta nu e nevoie de mai mult de 1 000—1 500 lei". „La al meu trebuie să i se verifice siste­mul de alimentare şi chiulasa. O să coste ceva mai mult, cam vreo 2 500 lei — intervine ce­lălalt utecist. Din calcul reiese însă că pot şi eu să realizez un beneficiu de 19 000—20 000 lei“. Calcule îşi fac şi mecanizato­rii de la secţia Stîlpu unde se găsesc cele mai multe trac­toare ajunse la termenul casă­rii. Patru dintre ele trebuiau să fie scoase încă din luna a­­prilie, dar Dinu Barcău, Cristea Ispas, Nicolae Necula şi Du­mitru Drăghici au continuat să lucreze c­u ele şi iată-i acum pe toţi cu planurile îndeplinite şi chiar depăşite. Utecistul comu­nist Dumitru Drăghici a realizat aproape 90 000 lei, cu 20 000 mai mult decit cifra de plan. S-a angajat să lucreze şi de-acum încolo cu acelaşi tractor pe care îl îngrijeşte cu deosebită pasiune. „La anul, doar 80 000 dacă socotesc că voi realiza cu tractorul şi tot imi iese un be­neficiu de 40 000 lei“. Şi alţi utecişti, Valeriu Burlan, Ale­xandru Jipa, Florian Pătraşcu sunt hotărîţi să nu schimbe ma­şinile lor. La atelierul mecanic, se desfă­şoară o permanentă consultare între utecişti şi inginerul Ghe­orghe Stanciu. Primii vor să se asigure că tractoarele lor vor fi reparate, aşa cum trebuie, vor să ştie de ce este nevoie, de ce pot face ei rost. „Multe dintre pi­esele necesare, cum sunt cele de la cutia de viteze, diferen­ţial, transmisia finală, mecanis­mul de direcţie, sistemul de ră­cire, sistemul de alimentare, le vom recupera de la tractoarele casate mai demult — ne spunea inginerul Stanciu. Manopera este asigurată de uteciştii care vor lucra pe aceste tractoare întinerite“. O altă cale o vor reprezenta-o recondiţionările, in atelierul nostru fiind create condiţii pentru asemenea ope­raţii. Avem chiar o serie de dispozitive de concepţie pro­prie, realizate în cadrul acţiu­nii de autoutilare. Unele piese le vom fabrica noi in mica tur­nătorie pe care am construit-o inițial pentru realizarea adăpă­torilor automate. Gama pe care o vom produce aici va deveni din ce în ce mai diversă“. (­ mutre din pag. I) dislocă cel puţin pentru un an de zile pota parte din circa un milion şi jumătate de lei . Costul noilor tractoare ce urmau să intre în dotarea staţiunii. Calculul e exact însă îl aflăm din discuţia pe care am avut-o cu directorul acestei staţiuni, tovarăşul inginer Ilie Suciu. „An de an noi ne-am depăşit sarcinile la toţi indicatorii. Nu­mai până la sfirşitul lunii oc­tombrie, am realizat deja o de­păşire a venitului anual plani­ficat cu 300 000 lei. Anul viitor vom lucra cu aceleaşi tractoare. Potrivit legilor în vigoare, amor­tismentele nu vor fi plătite şi pentru tractoarele ce urmau a fi casate dar care vor continua să lucreze. Cu sumele realizate de la acest capitol, noi asigu­răm economiei naţionale două tractoare în plus. Afară de a­­ceasta, adică să ne raportăm numai la depăşirile de produc­ţie realizate de mecanizatorii tineri din staţiunea noastră, în acest an, aceeaşi depăşire va fi realizată cu siguranţă şi anul viitor. Petru Aldea, Vasile Pe­­trugan, Pavel Ardeleanu, fie­care dintre ei au depăşit încă de pe acum planul anual de producţie cu circa 15 la sută. Socotiţi că acest procent va fi realizat şi anul viitor şi veţi vedea consecinţele acestei de­păşiri“. In concluzie, premisă şi ga­ranţii că iniţiativa mecanizato­rilor din judeţul Olt îşi găseşte un fertil teren şi în rîndul me­canizatorilor din Buziaş, există. Şi există fiindcă la fel, ca, în oricăre domeniu unde preocu­parea pentru o gospodărire chib­zuită a valorilor materiale pe măsura adevăratei responsabili­tăţi, şi aici, ea se traduce prin impământenirea unor tradiţii pe care orice mecanizator odată angajat, are obligaţia să le res­pecte ; permanenta grijă faţă de tractor şi maşina încredinţată. Zilnic înainte de începerea pro­gramului de lucru, o oră e afec­tată de fiecare mecanizator, re­­viziei şi remedierii micilor de­fecţiuni la maşina pe care lu­crează. Sarcina de a controla respectarea acestei indicaţii a fost însuşită tot de organizaţia U.T.C. UN EXAMEN AL SPIRITULUI GOSPODĂRESC DE LA CARE NU VA LIPSI NICI UN TINĂR La cîteva zile după pu­blicarea de către ziarul nostru a chemării tinerilor din judeţul Olt privind prelungirea duratei de funcţionare a tractoarelor şi ma­şinilor agricole, la redacţie am primit răspunsul tinerilor meca­nizatori de la staţiunea de ma­şini agricole Timişoara. Conţinu­tul ei este ilustrat cu eviden­ţierea largilor disponibilităţi de m­aterializ­are a unei iniţiative capabile să contribuie la realiza­rea unor economii de zeci de mi­lioane de lei. Iată conţinutul ei : „Uteciştii Staţiunii de maşini agricole Timişoara, întruniţi in adunare generală, analizînd che­marea lansată de mecanizatorii din judeţul Olt privind prelun­girea duratei de funcţionare a utilajelor care îndeplinesc vîrsta de casare, în unanimitate au ho­­tărit să răspundă acestei che­mări care In staţiunea noastră se va materializa in : • Menţinerea în stare de func­ţionare pe o perioadă de doi ani a 4 tractoare UTOS-27 şi a u­­nuia UTB-650. Folosirea pe aceeaşi dura­tă a 6 grape cu discuri, 9 gra­pe stelate, 9 semănători univer­sale de cereale, 7 combine C­I, 2 dislocatoare de sfeclă și a u­­nei sape rotative. Veniturile realizate prin ex­ploatarea acestor utilaje se vor ridica la 482 000 lei anual. De asemenea, prin aminarea casării lor cu încă doi ani de zile, uni­tatea noastră va economisi 818 300 lei“, Interior din centrul de calcul al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti Foto: PAVEL TINJALA (Urmare din pag. 1) nimic, îşi aminteşte fără jenă, cu înţelegerea pe care maturi­tatea profesională pe care deja a căpătat-o i-o conferă, despre stîngăciile şi timidităţile înce­putului, despre mina tovără­şească pe care i-au întins-o ti­nerii din secţie, la rîndul lor muncitori „mai vîrstnici“ pe atunci, despre sfaturile pe care Gheorghe Cîrstea, şeful de e­­chipă şi actualul secretar al or­ganizaţiei U.T.C. din secţie,­­ le-a dat, iniţiindu-l în tainele meseriei. Astăzi, la vîrsta majoratului, în faţa „sfatului bătrînilor“, a tovarăşilor săi de muncă, se prezintă cu succesele de fiecare zi. Numai in luna aceasta, dato­rită ambiţiei sale de a avea re­zultate cit mai mari în realiza­rea planului de producţie, a reuşit să dea zilnic, în medie, 2 900 kg de sîrmă, faţă de 2 200 kg cit avea planificat. „Elevii“ săi, tineri care la rîndul lor au învăţat de curînd meserie ală­turi de el, sînt acum, unii din ei angajaţi deja, făcînd cinste atît colectivului de muncă, cît şi „profesorului“. Pentru modul lui de a munci, de a se com­porta in producţie, în cadrul organizaţiei U.T.C. din care face parte, recent, tinerii din secţie l-au ales pe Leonida Io­­nescu ca delegat la conferinţa U.T.C. pe fabrică. Sărbătorin­­du-l pentru vîrsta majoratului, uteciştii, colegii săi de muncă, 11 vor sărbători şi pentru aces­te succese, consacrîndu-i public maturitatea politică şi profesio­nală, odată cu felicitările şi urările tradiţionale sărbătoririi vîrstei de 18 ani. PRIMELE INVITAŢII PENTRU CEI MAI TINERI CETĂŢENI In aceste zile, pe agenda de lucru a organelor şi orga­nizaţiilor U.T.C. se află un bogat program de manifestări politico-educative, culturale, sportive şi turistice dedicate tinerilor pe care colegii şi tovarăşii de muncă ii sărbă­toresc cu prilejul majoratului. In cele ce urmează ne oprim la cîteva asemenea acţiuni dedicate celor care împlinesc 18 ani în Capitală şi in judeţul Buzău. BUCUREŞTI • Sărbătoare omagială : „Eveniment marcant pe scara împlinirilor“ —­­confesiuni, păreri şi recomandări in le­gătură cu semnificaţia vâr­­stei majoratului. Vor parti­cipa, ca invitaţi, un­ jurist, un om de ştiinţă, un actor şi un scriitor. Urmează un spectacol muzical-coregrafic în interpretarea unor gru-p­uri folclorice din ansam­­burile „Doina“ şi „Rapso­dia“. • Seară distractivă cu te­ma : „18 ani la puterea anu­lui 1972“. • Excursie în Valea Pra­hovei şi la Doftana, cu „Tre­nul tinerilor majori“. BUZĂU • Un album destinat să circule din om în om va străbate toate comunele ju­deţului, cuprinzînd cele mai semnificative aspecte din bio­grafiile sărbătoriţilor, reflec­tind munca şi viaţa lor de zi cu zi, pasiunile ce-i animă, poezia care-i caracterizează la această vîrstă. Mai mult decît un „memento“ de cir­cumstanţă, marcind eveni­mentul în sine, albumul îşi propune să constituie, prin diversitatea aspectelor şi a „biografiilor“ pe care le va cuprinde, un prilej de schimb de experienţă şi de cunoaştere între organiza­ţiile U.T.C., în legătură cu modalităţile şi metodele de organizare a timpului liber, caracterul proaspăt, tineresc, al unor activităţi, conţinu­tul lor educativ. • Tinerii majori au în aceste zile posibilitatea să se întreacă în cadrul concursu­rilor sportive integrate sub semnul „Cupei majoratului“. In remiza de reparaţie a tractoarelor se lucrează, la repunerea acestora „pe ■ linia de plutire". Foto: O. PLEC­AN AŞA S-A PRĂBUŞIT UN CASTEL (Urmare din pag. I) rect la această acceptare­ fără rezerve şi părinţii. Fiecare de unde se afla, pentru că nu mai erau de mult timp împreună, iar neplăcuta obligaţie de a se îngriji de educaţia unicei lor odrasle fusese aruncată de la bun început pe seama întimplă­­rii. Acum însă li se oferea un fericit prilej să scape definitiv de griji şi n-au ezitat să profi­te de el. Mama ei, Edith Zanea, funcţionară la A.C.R., despre care şeful ei spune că e o sa­lariată „model“, n-avea de ce să se opună. Ii dădea drep­tul „experienţa“ vieţii ei. Nici prietenii Crist­inei n-au schiţat vreo opoziţie. De alt­fel, anturajul la care avea ac­ces era construit după chinul şi asemănarea eroinei noastre, cu alte cuvinte la fel de sărac în idealuri veritabile pe cît de avid după senzaţii de duzină. Cristina crezuse şi plecase să regăsească pe viu zugrăvelile verbale cu etichetă străină. O­­dată ajunsă la domiciliul par­tenerului au început deziluziile. Magazinul, generoasa sursă de venituri, nu exista. Comerțul înfloritor se dovedea a fi o sezonieră îndeletnicire de tara­bă, iar „proprietarul“ pe care 11 acceptase drept soț, un ne­gustor ambulant de pepeni prin piețele orașului. Cristina s-a văzut nevoită să apeleze la muncă. Intr-o lună cunoștea deja istovitoarea goană dună o bucată de piine, la coordo­natele ei reale . — Intîi m-am angajat la un restaurant de mina a doua. Spălam vasele. După citva timp, proprietarul a angajat pe altcineva. Apoi am vîndut bi­lete la un cinematograf de car­tier, pe urmă am spălat scări la un hotel... Dar nici una dintre aceste îndeletniciri istovitoare, care nu-și aflaseră loc altădată nici in coșmarurile tinerei neveste, nu reuşeau să asigure existen­ţa de azi pe mîine a proaspă­tului cuplu. Simbria pe o săp­­tămînă a Cristinei abia putea să acopere o noapte de chef a afectuosului ei partener. De fapt, atenţiile care 0 cucerise­ră atît de definitiv în ţară dis­păruseră cu desăvîrşire şi se trezise dintr-o dată in faţa re­alităţii inspăimintătoare prin cruzimea ei. Intr-o bună zi, „prinţul“-vînzător de pepeni se oferise s-o conducă la un loc de muncă mai potrivit pentru ea şi incontestabil mai rentabil decît tot ce încercase pînă a­­tunci. Cristina s-a pomenit în faţa unei case de toleranţă, spre care o îndrumase fără scrupule „atentul“ ei susţinător material şi moral. — Atunci abia mi-am dat seama că am greşit, că singura şansă care îmi mai rămîne este să mă întorc cît mai repede în ţară. A început din nou îstovitoa­­­­rea goană după bani. Suma ne­cesară revenirii, preţul despăr­ţirii de coşmarul care amenin­ţa s-o înghită cu totul, se în­chega greu. Spălat vase, spălat scări, vîndut bilete... După a­­proape un an, Cristina a pus din nou piciorul pe pămîntul ţării. Primise o aspră, dar me­ritată lecţie despre iluziile vîn­­dute de la distanţă şi acceptate fără discernămînt, simțise pe propria-i piele gustul amar al • goanei după o bucată de pîi- I ne. Se salvase la timp, dar • dacă nu ar mai fi reușit s-o facă ? La această întrebare, cea care făcuse cea mai crudă pro­bă practică a aspirațiilor fără acoperire, se cutremură. Ar pu- I tea fi un răspuns mai grăitor ? I Povestea ei nu trebuie să ră­­mînă necunoscută. Nici Sandei, I care-şi mai așteaptă încă io- | godnicul din import, nici altor asemenea candidate la un cas- I fel de iluzii sentimentale. Dar , mai ales, merită cunoscută a- . ceasta poveste de cei care pot, I prin forţa lucrurilor şi prin ca­litatea lor să împiedice reedi­tarea unor asemenea triste şi periculoase istorii. Să înăbuşe din faşă dorul de ducă înspre ţărimul vorbelor frumoase, dar mincinoase, la braţul unui prinţ , dubios cu viză turistică. E toc- I mai ceea ce nu ar fi trebuit să-i­­ scape cu nici un preţ ospitalie- t­rei familii a Sandei, indiferen-­­ ților părinţi ai Cristinei. Nu­mai aşa putea fi evitată cruda I „documentare“ la faţa locului I a celei din urmă sau complici-­­ tatea la o experienţă gratuită I a primeia. * DE ILUZII FLORIN COSTINESCU: ADIEREA ŢĂRMULUI Florin Costinescu publică dis­cret poezie in reviste, dar fără să fi reuşit a se remarca prin apariţiile sale sporadice. A re­nunţat insă la majoritatea aces­tora pentru a-şi închega un volum echilibrat şi destul de unitar, care-l reprezintă acum cu un oarecare succes. Adierea ţărmului are un lirism curat, condus cu siguranţă spre rezol­vări metaforice dacă nu neapă­rat spectaculoase, totuşi de cele mai multe ori frumoase în sim­plitatea lor : „gesturi de cum­­pene peste arsă cîmpie şi somn / înşelînd setea statornică ce ne apasă / sufletul, in ochii fete­lor se luminează curînd / des­chisă ni-i calea spre marea a­­miază // sufletul neînvăţat să asculte — răstălmăceşte cuvîn­­tul şi pasul în fel şi chip / spre hora neistovitelor fete / prindem rădăcini şi-n mişcăto­rul nisip­­/ în deşertul fierbin­telui pas / an core strigă nume vechi de vapoare / o. în pieptul atîtor de vază bărbaţi / încă se nasc ţărmuri de mare“. II atrage deosebit pe poet un ton de incantaţie vag blagiană, largă respiraţie evocatoare. A­­ceasta nu este decît o bună cunoaştere a resurselor intime, căci Florin Costinescu pare să fie făcut, într-adevăr, pentru discurs, pentru texte pline, pentru avalanşe imagistice. Nu este puţin lucru să stăpîneşti cu siguranţă rit­mul interior şi atît de înşelător al versului lung, din care te pindesc la tot pasul capcanele discursivităţii, diluţia şi imagis­­mul pletoric. Iată o frumoasă, alta decît cea cunoscută, laudă a seminţei : „ca In piramide de grîu treceţi-vă mîinile prin ce­nuşă / dumnezeiesc e praful acesta de cer plumburiu înlă­crimat / e o oră în care cresc toate din pulberea lui / ochi numai ochi surpate azururi cu păsări şi coroane de arbori // statui numai statui văzute din viitor decimate / e cenuşa a­­ceasta în straturi culoare de cearcăn / dumnezeiască e bună pentru mortar ca nisipul / ce­nuşa de pe inima lumii“. Re­gretabil este însă că multe poe­zii nu pot fi citate pînă la ca­păt. Tensiunea de la început scade, se infiltrează un anumit anecdotism, iar apoi cortegiul unor clişee acceptate cu prea mare grabă. Supără intr-adevăr prezenţa acelor tem­e statui, se­vele, păsările care trec din­­tr-un anotimp în altul, jocuri de copii cu false implicaţii pen­tru destin etc. Asemenea as­pecte apar de la distanţă ceea ce sînt cu adevărat : naivităţi. Este însă de lăudat la Florin Costinescu un simţ neostentativ al proporţiilor. Cred că nu am citit de mult aşa curate poezii despre patrie, despre glie, des­pre vîrstele omului („să pri­veşti un copil printre două spice necoapte / ce mult va semăna el cu o flacără pe cîmpuri“), sau crochiuri de un cromatism sensibil. Arta sa poetică, în for­mare şi în continuă adăugire,, ţinteşte „mult mai adine“ spre intimitatea ascunsă a lucruri­lor, „aer cu porţi prin care se intră in aer / în aerul dinlăun­tru încă nerespirat / al tuturor lucrurilor“, spre „întîile pra­guri“, spre origini aşadar. Am­biţia aceasta este slujită deo­camdată numai de ardoarea cu care poetul îşi imaginează a­­cest real ascuns, de măsura în care el poate să-l vizualizeze. La un nivel mai grav se produc de obicei acele stranii cîmpuri magnetice ale conceptelor, în zona de gravitaţie a cărora poetul încă nu a ajuns. Dar el îşi poate imagina şi reprezenta cu destul succes de pildă pro­cesul ocult al germinaţiei din sămînţă „germinaţia e un joc străveziu / adînciţi In tainele lor / mor şi se nasc ginditori / serbări se intîmplă-n adine / hore şi iarmaroace". De fapt autorul este emina­mente un contemplativ, prea puţin supus asociaţiilor impre­vizibile ale fanteziei, un poet care-şi construieşte cu destulă grijă suma demonstrativă. Liris­mul său neafectat este de multe ori de o plăcută străve­zime : „patrie a bradului, a fa­gului, a salcîmului / primitoare pentru vis și odihnă / Întotdea­una a verdelui, a înaltului / niciodată a fumului // cum să nu vrei să fii arbore / trup al meu / cindi plin­e de patrii tă­­rîmul / ca de zumzet fagurii stupului ? // patrie intre patru­ fii / pămînt dintre rădăcinile trupului“. DINU FLAMAND TERENUL IDEILOR Omul de lingă mine este tinăr, din generaţia celor care caută mereu, iscodesc realita­tea din preajmă cu gîndul de a colabora la înfrumuseţarea ei. Omul de lingă mine face parte din izvorul viu, tinăr al uzinei şi al ora­şului, este omul ales de 1 600 de tineri strungari, lăcătuşi, frezori, ingineri, mecanici, formatori... „De ce m-au ales tocmai pe mine ? Pentru că am mai multă experienţă poate, pen­tru că oricum uzina in care lucrez din '57 este o casă a ti­nereţii şi mie-mi place aceas­tă vîrstă să o văd organizată, în acţiune. Majoritatea oame­nilor aici sint sub trei dece­nii. In această vîrstă rezidă şi chipul Independenţei noas­tre, piesele care ies pe porţile uzinei, aş spune că fiecare conductă, roată dinţată, utilaj, cuptor, granulator etc. poartă în structurile lor munca tine­rilor, numele lor". Execuţia de calitate — ceea ce le face competitive pe piaţa mon­dială, şi le face cerute în cîte­va zeci de ţări, în R.F.G., în R.D.G., U.R.S.S., Polonia, Chile, Cuba, Maroc, Algeria, R.A.U., Cehoslovacia, Iran — este ■blazonul în care-şi în­scriu numele şi tinerii uzinei sibiene. O uzină tînără, a celor 3 000 de unicate, o uzină care cere mereu idei novatoa­re şi solicită marea familie în permanenţă să rămînă cu en­tuziasmul anilor tineri, a ani­lor în care au crescut, com­­pletîndu-se reciproc spaţiile industriale, utilajele şi oame­nii, în care s-a descoperit mirajul şarjelor de oţel şi spectaculozitatea unor produ­se, ani de şcoală aleasă întru omenia muncii. Şi, aici, ideile novatoare sînt cu atît mai preţioase cu cît sînt mai greu de găsit, motivarea stăruind în lipsa unui flux tehnologic, îndrăznelile avînd o aplica­bilitate unică adesea. In a găsi totuşi reţete pentru ele­mente noi este un vis care se înfăptuieşte adesea pentru că spiritul oamenilor a rămas tinăr, pentru unii în ciuda vîrstei înaintate. „De la asemenea oameni înveţi să fii om, înveţi mese­rie, responsabilitatea mese­riei. Eu l-am cunoscut pe maistrul Iosif Mentele, tip formidabil, de la el am învă­ţat totul. Acum îi pensionar, dar gîndurile noastre, ale uce­nicilor de acum 12—15 ani rămîn în preajma lui cînd am absolvit profesionala cu o probă practică — un schelet pentru cabina unei macarale de 10 tone care funcţionează şi acum — el mi-a spus: de-acum noroc să ai, plinea ţi-o faci singur". „Am trecut în mîinile lui Ion Maier, prin felul lui de a fi am învăţat să gîndesc. N-am făcut mare lucru, zice Cornel Roman, cu exemplară modestie. Dar n-a întîrziat o dată de la treburile uzinei, de la treburile sociale in vre­me ce continuă să-şi comple­teze cunoştinţele la liceul se­ral, apoi absolvind o şcoală tehnică postliceală. Şi ca el sunt cîteva sute de oameni formaţi în spiritul marii fa­milii, care se vor de la o zi la alta mai buni, mai utili so­cietăţii. Ingifnerul Mihai Todor, de pildă, specialist in fabricarea cuptoarelor de tratament ter­mic ; cuptorul era gata şi mai avea nevoie de nişte cără­mizi fasonate, importate din Italia. Intîmplarea face să în­­tîrzie sosirea lor. El a găsit soluţia : dintr-un amalgam de betoane refractare a realizat prototipurile, şi-a salvat pro­ducţia. Nu mai spun că preţul cărămizilor a scăzut de 15 ori şi de atunci am renunţat la import. Metaforele acestor oameni sunt inovaţiile, invenţiile, năs­cute dintr-o imaginaţie aprin­să care insă nu evadează din spaţiul real decît pentru cli­pa născocirii, reîntorci­ndu-se in acelaşi cadru, de data a­­ceasta in formă metalică şi convingătoare. Este terenul ideilor. Flăcările, podurile ru­lante, zgomotele nu au pute­re să intimideze căutările a­­cestor oameni tineri. Ne-o spun şi strungarii Ion Popa, Ion Haşegan ori Ion Drago­­mir, ne-o spune şi maistrul „cu faţa de măslin meridional" Si­mson Stoica. Şi mai mult ne-o spun metaforele care se scriu în aceste zile din preajma marii sărbători a Republicii. ION IUGA VINERI 1 DECEMBRIE 1972 Încă o medalie de aur pentru invenţiile româneşti Marea medalie de aur, dis­tincţie conferită de Expoziţia de patente şi invenţii de la Vieţui, pentru realizări tehni­ce de mare eficienţă, a re­venit în această toamnă ingi­nerului Gheorghe Ambrozie, de la Grupul industrial de petrochimie din Borzeşti. Spe­­cialistul român a prezentat în capitala Austriei un „ventil demontabil cu protecţii anti­­corozive interschimbabil", fo­losit cu rezultate deosebite în instalaţiile din industria chi­mică, afectate de coroziune. Aplicată în cadrul instalaţiilor de la Borzeşti, această inven­ţie a prelungit viaţa unor co­loane de sinteză, a redus tim­pul de revizii şi reparaţii, ducînd astfel la economisirea de bani, timp şi materiale. CUM POATE OBŢINE SECRETARUL U. T. C. SPRIJINUL COLEGILOR ? (Urmare din pag. I) ferma didactică, în zootehnie, să realizăm unele operaţii sanita­re. In unele zile se întîmplă aşa : facem o injecţie, tratăm o boală. Dar, in general, numai practică de specialitate nu fa­cem. Intr-o zi am avut prac­tică şi am fost puşi să să­păm gropi pe cimp. Facem şi asta dar colegii mei sunt fră­­mîntaţi, pentru că ne apropiem de absolvire şi nu cunoaştem meserie, avem doar nişte no­ţiuni teoretice. Apoi am aflat de la cei care au terminat li­ceul, că la locul de muncă ai dificultăţi tocmai din pricina slabei pregătiri practice. Eşti repartizat la un C.A.P. şi pre­şedintele nu te primeşte pentru că n-ai experienţă. Dar cum să ai experienţă dacă în timpul şcolii nu o capeţi ? Nu, nu e o atmosferă bună, colegii mai mari, care au absolvit, unii ne spun că s-au apucat de o altă meserie, asta după cinci ani de liceu. Poate că nu este tocmai o problemă de U.T.C­, dar să vă spun de ce am ridicat-o. Mai întîi, pentru că mi-au pus-o colegii ; apoi, pentru că noi, or­ganizaţia U.T.C. ne propunem să desfăşurăm acţiuni care să dezvolte dragostea faţă de pro­fesia aleasă, să cultivăm spiritul de disciplină la practică, inte­resul pentru o foarte bună pre­gătire de specialitate. Pe tere­nul acesta, al incertitudinilor de care am amintit, eu, ca se­cretar, nu știu cum să procedez ca să fiu crezut de colegi, sau dacă, de pildă, avea succes o adunare generală despre răs­punderea faţă de meseria aleasă. Totuşi, şi în aceste condiţii, noi am început să activăm în organizaţia clasei. Colectivul trebuie să funcţioneze perfect. Altfel nu se poate organiza nici o activitate. E suficient, am constatat, ca un elev să spună că el nu vine astăzi la o ac­ţiune, că nu vrea, iar altul să se ia după el şi ratezi acţiunea. Un bun secretar poate fi, cred eu, centru înaintaş, care să a­­dune în jurul lui pe toţi colegii, că doar ei l-au ales. Vă spun că m-am gîndit la ce am de făcut, m-a ajutat şi tovarăşul dirigin­te, un om cu experienţă, care mă înţelege foarte bine, dar şi secretari din alte clase, chiar şi fostul secretar al clasei, pentru că el a avut şi unele părţi bune, şi l-am întrebat cum să proce­dez. Ne aflăm acum într-o si­tuaţie oarecum specială ; am fost antrenaţi în activitatea practică la cimp, la strîngerea recoltei, şi am început cursu­rile abia de patru săptămîni. Progamul nostru este, deci, ceva mai încărcat, trebuie să lucrăm foarte strîns, să recuperăm materia, dar, în acelaşi timp, nici să nu renunţăm la activi­tăţile pe linie de organizaţie. Am întrunit întreg colectivul clasei şi am discutat pe tema aceasta : cum să muncim. Ne-am propus, aici, să realizăm numai acele activităţi care ne interesează cel mai mult şi să le pregătim bine. Să organizăm cercul de învăţămînt politic — si am informat colegii asupra tematicii si a materialului care trebuie studiat. Apoi, pe linia specificului profesiei, să vizi­tăm o mare fermă şi un com­plex industrial , pe linie cul­turală, să iniţiem o seară dis­tractivă şi o reuniune. Atît pu­tem realiza, căci în restul timpului, trebuie să ne ocupăm serios de învăţătură, să ne ajutăm reciproc la nevoie, să analizăm situaţiile dificile, şi să răspundem noi, organizaţia cla­sei de buna desfăşurare a me­ditaţiilor, încît toţi să folosească bine orele libere. Ştiu că voi mai avea de rezolvat o proble­mă — anume, să-i facem pe utecişti să înţeleagă, toţi, că activitatea organizaţiei U.T.C. nu le încarcă timpul, ci le per­mite să se pregătească mai bine pentru viitor. Asta, sigur că nu va depinde de vorbele secreta­rului, ci de ceea ce vom reali­za în organizaţia clasei.

Next