Scînteia Tineretului, decembrie 1972 (Anul 28, nr. 7322-7348)
1972-12-01 / nr. 7322
„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 VIATA TRACTOARELOR POATE FI PRELUNGITA „AM FĂCUT TOATE CALCULELE. VOM ECONOMISI CEL PUTIN DOUA MILIOANE SI JUMĂTATE" (Urmare din pag. 1) unele necesare acoperirii salariului mecanizatorului. In total, deci, o sumă de circa 40 000 lei. La un asemenea tractor se pot planifica venituri intre 55 000 şi 60 000 lei. Rezultă deci un beneficiu net de 17 000—22 000 lei. Dar noi economisim de la dotare aproape 2 milioane lei, cărora li se adaugă beneficiile suplimentare — de cel puţin o jumătate milion. Hotărîrea noastră de a pune in practică asemenea iniţiative s-a bucurat de o caldă primire din partea comuniştilor, a conducerii întreprinderii. Suntem acum in faza organizării minuţioase a planului de bătaie“. La secţia Costeşti, există 2 tractoare „bătrîne“, conduse de doi utecişti : Gheorghe Dobre şi Pavel Dumitru. Amîndoi şi-au luat angajamentul de a lucra in continuare cu ele încă doi ani. „Mişcării pe care a iniţiat-o organizaţia noastră, urmind exemplul celor de la Olt, ii răspundem cu entuziasm — ne spunea Dobre Gheorghe. Consider că tractorul meu va putea dura şi în continuare fără să facem prea multe cheltuieli. Practic, trebuie să-i înlocuiesc o jantă şi să-i fac cu atenţie revizia tehnică. Pentru asta nu e nevoie de mai mult de 1 000—1 500 lei". „La al meu trebuie să i se verifice sistemul de alimentare şi chiulasa. O să coste ceva mai mult, cam vreo 2 500 lei — intervine celălalt utecist. Din calcul reiese însă că pot şi eu să realizez un beneficiu de 19 000—20 000 lei“. Calcule îşi fac şi mecanizatorii de la secţia Stîlpu unde se găsesc cele mai multe tractoare ajunse la termenul casării. Patru dintre ele trebuiau să fie scoase încă din luna aprilie, dar Dinu Barcău, Cristea Ispas, Nicolae Necula şi Dumitru Drăghici au continuat să lucreze cu ele şi iată-i acum pe toţi cu planurile îndeplinite şi chiar depăşite. Utecistul comunist Dumitru Drăghici a realizat aproape 90 000 lei, cu 20 000 mai mult decit cifra de plan. S-a angajat să lucreze şi de-acum încolo cu acelaşi tractor pe care îl îngrijeşte cu deosebită pasiune. „La anul, doar 80 000 dacă socotesc că voi realiza cu tractorul şi tot imi iese un beneficiu de 40 000 lei“. Şi alţi utecişti, Valeriu Burlan, Alexandru Jipa, Florian Pătraşcu sunt hotărîţi să nu schimbe maşinile lor. La atelierul mecanic, se desfăşoară o permanentă consultare între utecişti şi inginerul Gheorghe Stanciu. Primii vor să se asigure că tractoarele lor vor fi reparate, aşa cum trebuie, vor să ştie de ce este nevoie, de ce pot face ei rost. „Multe dintre piesele necesare, cum sunt cele de la cutia de viteze, diferenţial, transmisia finală, mecanismul de direcţie, sistemul de răcire, sistemul de alimentare, le vom recupera de la tractoarele casate mai demult — ne spunea inginerul Stanciu. Manopera este asigurată de uteciştii care vor lucra pe aceste tractoare întinerite“. O altă cale o vor reprezenta-o recondiţionările, in atelierul nostru fiind create condiţii pentru asemenea operaţii. Avem chiar o serie de dispozitive de concepţie proprie, realizate în cadrul acţiunii de autoutilare. Unele piese le vom fabrica noi in mica turnătorie pe care am construit-o inițial pentru realizarea adăpătorilor automate. Gama pe care o vom produce aici va deveni din ce în ce mai diversă“. ( mutre din pag. I) dislocă cel puţin pentru un an de zile pota parte din circa un milion şi jumătate de lei . Costul noilor tractoare ce urmau să intre în dotarea staţiunii. Calculul e exact însă îl aflăm din discuţia pe care am avut-o cu directorul acestei staţiuni, tovarăşul inginer Ilie Suciu. „An de an noi ne-am depăşit sarcinile la toţi indicatorii. Numai până la sfirşitul lunii octombrie, am realizat deja o depăşire a venitului anual planificat cu 300 000 lei. Anul viitor vom lucra cu aceleaşi tractoare. Potrivit legilor în vigoare, amortismentele nu vor fi plătite şi pentru tractoarele ce urmau a fi casate dar care vor continua să lucreze. Cu sumele realizate de la acest capitol, noi asigurăm economiei naţionale două tractoare în plus. Afară de aceasta, adică să ne raportăm numai la depăşirile de producţie realizate de mecanizatorii tineri din staţiunea noastră, în acest an, aceeaşi depăşire va fi realizată cu siguranţă şi anul viitor. Petru Aldea, Vasile Petrugan, Pavel Ardeleanu, fiecare dintre ei au depăşit încă de pe acum planul anual de producţie cu circa 15 la sută. Socotiţi că acest procent va fi realizat şi anul viitor şi veţi vedea consecinţele acestei depăşiri“. In concluzie, premisă şi garanţii că iniţiativa mecanizatorilor din judeţul Olt îşi găseşte un fertil teren şi în rîndul mecanizatorilor din Buziaş, există. Şi există fiindcă la fel, ca, în oricăre domeniu unde preocuparea pentru o gospodărire chibzuită a valorilor materiale pe măsura adevăratei responsabilităţi, şi aici, ea se traduce prin impământenirea unor tradiţii pe care orice mecanizator odată angajat, are obligaţia să le respecte ; permanenta grijă faţă de tractor şi maşina încredinţată. Zilnic înainte de începerea programului de lucru, o oră e afectată de fiecare mecanizator, reviziei şi remedierii micilor defecţiuni la maşina pe care lucrează. Sarcina de a controla respectarea acestei indicaţii a fost însuşită tot de organizaţia U.T.C. UN EXAMEN AL SPIRITULUI GOSPODĂRESC DE LA CARE NU VA LIPSI NICI UN TINĂR La cîteva zile după publicarea de către ziarul nostru a chemării tinerilor din judeţul Olt privind prelungirea duratei de funcţionare a tractoarelor şi maşinilor agricole, la redacţie am primit răspunsul tinerilor mecanizatori de la staţiunea de maşini agricole Timişoara. Conţinutul ei este ilustrat cu evidenţierea largilor disponibilităţi de materializare a unei iniţiative capabile să contribuie la realizarea unor economii de zeci de milioane de lei. Iată conţinutul ei : „Uteciştii Staţiunii de maşini agricole Timişoara, întruniţi in adunare generală, analizînd chemarea lansată de mecanizatorii din judeţul Olt privind prelungirea duratei de funcţionare a utilajelor care îndeplinesc vîrsta de casare, în unanimitate au hotărit să răspundă acestei chemări care In staţiunea noastră se va materializa in : • Menţinerea în stare de funcţionare pe o perioadă de doi ani a 4 tractoare UTOS-27 şi a unuia UTB-650. Folosirea pe aceeaşi durată a 6 grape cu discuri, 9 grape stelate, 9 semănători universale de cereale, 7 combine CI, 2 dislocatoare de sfeclă și a unei sape rotative. Veniturile realizate prin exploatarea acestor utilaje se vor ridica la 482 000 lei anual. De asemenea, prin aminarea casării lor cu încă doi ani de zile, unitatea noastră va economisi 818 300 lei“, Interior din centrul de calcul al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti Foto: PAVEL TINJALA (Urmare din pag. 1) nimic, îşi aminteşte fără jenă, cu înţelegerea pe care maturitatea profesională pe care deja a căpătat-o i-o conferă, despre stîngăciile şi timidităţile începutului, despre mina tovărăşească pe care i-au întins-o tinerii din secţie, la rîndul lor muncitori „mai vîrstnici“ pe atunci, despre sfaturile pe care Gheorghe Cîrstea, şeful de echipă şi actualul secretar al organizaţiei U.T.C. din secţie, le-a dat, iniţiindu-l în tainele meseriei. Astăzi, la vîrsta majoratului, în faţa „sfatului bătrînilor“, a tovarăşilor săi de muncă, se prezintă cu succesele de fiecare zi. Numai in luna aceasta, datorită ambiţiei sale de a avea rezultate cit mai mari în realizarea planului de producţie, a reuşit să dea zilnic, în medie, 2 900 kg de sîrmă, faţă de 2 200 kg cit avea planificat. „Elevii“ săi, tineri care la rîndul lor au învăţat de curînd meserie alături de el, sînt acum, unii din ei angajaţi deja, făcînd cinste atît colectivului de muncă, cît şi „profesorului“. Pentru modul lui de a munci, de a se comporta in producţie, în cadrul organizaţiei U.T.C. din care face parte, recent, tinerii din secţie l-au ales pe Leonida Ionescu ca delegat la conferinţa U.T.C. pe fabrică. Sărbătorindu-l pentru vîrsta majoratului, uteciştii, colegii săi de muncă, 11 vor sărbători şi pentru aceste succese, consacrîndu-i public maturitatea politică şi profesională, odată cu felicitările şi urările tradiţionale sărbătoririi vîrstei de 18 ani. PRIMELE INVITAŢII PENTRU CEI MAI TINERI CETĂŢENI In aceste zile, pe agenda de lucru a organelor şi organizaţiilor U.T.C. se află un bogat program de manifestări politico-educative, culturale, sportive şi turistice dedicate tinerilor pe care colegii şi tovarăşii de muncă ii sărbătoresc cu prilejul majoratului. In cele ce urmează ne oprim la cîteva asemenea acţiuni dedicate celor care împlinesc 18 ani în Capitală şi in judeţul Buzău. BUCUREŞTI • Sărbătoare omagială : „Eveniment marcant pe scara împlinirilor“ —confesiuni, păreri şi recomandări in legătură cu semnificaţia vârstei majoratului. Vor participa, ca invitaţi, un jurist, un om de ştiinţă, un actor şi un scriitor. Urmează un spectacol muzical-coregrafic în interpretarea unor gru-puri folclorice din ansamburile „Doina“ şi „Rapsodia“. • Seară distractivă cu tema : „18 ani la puterea anului 1972“. • Excursie în Valea Prahovei şi la Doftana, cu „Trenul tinerilor majori“. BUZĂU • Un album destinat să circule din om în om va străbate toate comunele judeţului, cuprinzînd cele mai semnificative aspecte din biografiile sărbătoriţilor, reflectind munca şi viaţa lor de zi cu zi, pasiunile ce-i animă, poezia care-i caracterizează la această vîrstă. Mai mult decît un „memento“ de circumstanţă, marcind evenimentul în sine, albumul îşi propune să constituie, prin diversitatea aspectelor şi a „biografiilor“ pe care le va cuprinde, un prilej de schimb de experienţă şi de cunoaştere între organizaţiile U.T.C., în legătură cu modalităţile şi metodele de organizare a timpului liber, caracterul proaspăt, tineresc, al unor activităţi, conţinutul lor educativ. • Tinerii majori au în aceste zile posibilitatea să se întreacă în cadrul concursurilor sportive integrate sub semnul „Cupei majoratului“. In remiza de reparaţie a tractoarelor se lucrează, la repunerea acestora „pe ■ linia de plutire". Foto: O. PLECAN AŞA S-A PRĂBUŞIT UN CASTEL (Urmare din pag. I) rect la această acceptare fără rezerve şi părinţii. Fiecare de unde se afla, pentru că nu mai erau de mult timp împreună, iar neplăcuta obligaţie de a se îngriji de educaţia unicei lor odrasle fusese aruncată de la bun început pe seama întimplării. Acum însă li se oferea un fericit prilej să scape definitiv de griji şi n-au ezitat să profite de el. Mama ei, Edith Zanea, funcţionară la A.C.R., despre care şeful ei spune că e o salariată „model“, n-avea de ce să se opună. Ii dădea dreptul „experienţa“ vieţii ei. Nici prietenii Cristinei n-au schiţat vreo opoziţie. De altfel, anturajul la care avea acces era construit după chinul şi asemănarea eroinei noastre, cu alte cuvinte la fel de sărac în idealuri veritabile pe cît de avid după senzaţii de duzină. Cristina crezuse şi plecase să regăsească pe viu zugrăvelile verbale cu etichetă străină. Odată ajunsă la domiciliul partenerului au început deziluziile. Magazinul, generoasa sursă de venituri, nu exista. Comerțul înfloritor se dovedea a fi o sezonieră îndeletnicire de tarabă, iar „proprietarul“ pe care 11 acceptase drept soț, un negustor ambulant de pepeni prin piețele orașului. Cristina s-a văzut nevoită să apeleze la muncă. Intr-o lună cunoștea deja istovitoarea goană dună o bucată de piine, la coordonatele ei reale . — Intîi m-am angajat la un restaurant de mina a doua. Spălam vasele. După citva timp, proprietarul a angajat pe altcineva. Apoi am vîndut bilete la un cinematograf de cartier, pe urmă am spălat scări la un hotel... Dar nici una dintre aceste îndeletniciri istovitoare, care nu-și aflaseră loc altădată nici in coșmarurile tinerei neveste, nu reuşeau să asigure existenţa de azi pe mîine a proaspătului cuplu. Simbria pe o săptămînă a Cristinei abia putea să acopere o noapte de chef a afectuosului ei partener. De fapt, atenţiile care 0 cuceriseră atît de definitiv în ţară dispăruseră cu desăvîrşire şi se trezise dintr-o dată in faţa realităţii inspăimintătoare prin cruzimea ei. Intr-o bună zi, „prinţul“-vînzător de pepeni se oferise s-o conducă la un loc de muncă mai potrivit pentru ea şi incontestabil mai rentabil decît tot ce încercase pînă atunci. Cristina s-a pomenit în faţa unei case de toleranţă, spre care o îndrumase fără scrupule „atentul“ ei susţinător material şi moral. — Atunci abia mi-am dat seama că am greşit, că singura şansă care îmi mai rămîne este să mă întorc cît mai repede în ţară. A început din nou îstovitoarea goană după bani. Suma necesară revenirii, preţul despărţirii de coşmarul care ameninţa s-o înghită cu totul, se închega greu. Spălat vase, spălat scări, vîndut bilete... După aproape un an, Cristina a pus din nou piciorul pe pămîntul ţării. Primise o aspră, dar meritată lecţie despre iluziile vîndute de la distanţă şi acceptate fără discernămînt, simțise pe propria-i piele gustul amar al • goanei după o bucată de pîi- I ne. Se salvase la timp, dar • dacă nu ar mai fi reușit s-o facă ? La această întrebare, cea care făcuse cea mai crudă probă practică a aspirațiilor fără acoperire, se cutremură. Ar pu- I tea fi un răspuns mai grăitor ? I Povestea ei nu trebuie să rămînă necunoscută. Nici Sandei, I care-şi mai așteaptă încă io- | godnicul din import, nici altor asemenea candidate la un cas- I fel de iluzii sentimentale. Dar , mai ales, merită cunoscută a- . ceasta poveste de cei care pot, I prin forţa lucrurilor şi prin calitatea lor să împiedice reeditarea unor asemenea triste şi periculoase istorii. Să înăbuşe din faşă dorul de ducă înspre ţărimul vorbelor frumoase, dar mincinoase, la braţul unui prinţ , dubios cu viză turistică. E toc- I mai ceea ce nu ar fi trebuit să-i scape cu nici un preţ ospitalie- trei familii a Sandei, indiferen- ților părinţi ai Cristinei. Numai aşa putea fi evitată cruda I „documentare“ la faţa locului I a celei din urmă sau complici- tatea la o experienţă gratuită I a primeia. * DE ILUZII FLORIN COSTINESCU: ADIEREA ŢĂRMULUI Florin Costinescu publică discret poezie in reviste, dar fără să fi reuşit a se remarca prin apariţiile sale sporadice. A renunţat insă la majoritatea acestora pentru a-şi închega un volum echilibrat şi destul de unitar, care-l reprezintă acum cu un oarecare succes. Adierea ţărmului are un lirism curat, condus cu siguranţă spre rezolvări metaforice dacă nu neapărat spectaculoase, totuşi de cele mai multe ori frumoase în simplitatea lor : „gesturi de cumpene peste arsă cîmpie şi somn / înşelînd setea statornică ce ne apasă / sufletul, in ochii fetelor se luminează curînd / deschisă ni-i calea spre marea amiază // sufletul neînvăţat să asculte — răstălmăceşte cuvîntul şi pasul în fel şi chip / spre hora neistovitelor fete / prindem rădăcini şi-n mişcătorul nisip/ în deşertul fierbintelui pas / an core strigă nume vechi de vapoare / o. în pieptul atîtor de vază bărbaţi / încă se nasc ţărmuri de mare“. II atrage deosebit pe poet un ton de incantaţie vag blagiană, largă respiraţie evocatoare. Aceasta nu este decît o bună cunoaştere a resurselor intime, căci Florin Costinescu pare să fie făcut, într-adevăr, pentru discurs, pentru texte pline, pentru avalanşe imagistice. Nu este puţin lucru să stăpîneşti cu siguranţă ritmul interior şi atît de înşelător al versului lung, din care te pindesc la tot pasul capcanele discursivităţii, diluţia şi imagismul pletoric. Iată o frumoasă, alta decît cea cunoscută, laudă a seminţei : „ca In piramide de grîu treceţi-vă mîinile prin cenuşă / dumnezeiesc e praful acesta de cer plumburiu înlăcrimat / e o oră în care cresc toate din pulberea lui / ochi numai ochi surpate azururi cu păsări şi coroane de arbori // statui numai statui văzute din viitor decimate / e cenuşa aceasta în straturi culoare de cearcăn / dumnezeiască e bună pentru mortar ca nisipul / cenuşa de pe inima lumii“. Regretabil este însă că multe poezii nu pot fi citate pînă la capăt. Tensiunea de la început scade, se infiltrează un anumit anecdotism, iar apoi cortegiul unor clişee acceptate cu prea mare grabă. Supără intr-adevăr prezenţa acelor teme statui, sevele, păsările care trec dintr-un anotimp în altul, jocuri de copii cu false implicaţii pentru destin etc. Asemenea aspecte apar de la distanţă ceea ce sînt cu adevărat : naivităţi. Este însă de lăudat la Florin Costinescu un simţ neostentativ al proporţiilor. Cred că nu am citit de mult aşa curate poezii despre patrie, despre glie, despre vîrstele omului („să priveşti un copil printre două spice necoapte / ce mult va semăna el cu o flacără pe cîmpuri“), sau crochiuri de un cromatism sensibil. Arta sa poetică, în formare şi în continuă adăugire,, ţinteşte „mult mai adine“ spre intimitatea ascunsă a lucrurilor, „aer cu porţi prin care se intră in aer / în aerul dinlăuntru încă nerespirat / al tuturor lucrurilor“, spre „întîile praguri“, spre origini aşadar. Ambiţia aceasta este slujită deocamdată numai de ardoarea cu care poetul îşi imaginează acest real ascuns, de măsura în care el poate să-l vizualizeze. La un nivel mai grav se produc de obicei acele stranii cîmpuri magnetice ale conceptelor, în zona de gravitaţie a cărora poetul încă nu a ajuns. Dar el îşi poate imagina şi reprezenta cu destul succes de pildă procesul ocult al germinaţiei din sămînţă „germinaţia e un joc străveziu / adînciţi In tainele lor / mor şi se nasc ginditori / serbări se intîmplă-n adine / hore şi iarmaroace". De fapt autorul este eminamente un contemplativ, prea puţin supus asociaţiilor imprevizibile ale fanteziei, un poet care-şi construieşte cu destulă grijă suma demonstrativă. Lirismul său neafectat este de multe ori de o plăcută străvezime : „patrie a bradului, a fagului, a salcîmului / primitoare pentru vis și odihnă / Întotdeauna a verdelui, a înaltului / niciodată a fumului // cum să nu vrei să fii arbore / trup al meu / cindi pline de patrii tărîmul / ca de zumzet fagurii stupului ? // patrie intre patru fii / pămînt dintre rădăcinile trupului“. DINU FLAMAND TERENUL IDEILOR Omul de lingă mine este tinăr, din generaţia celor care caută mereu, iscodesc realitatea din preajmă cu gîndul de a colabora la înfrumuseţarea ei. Omul de lingă mine face parte din izvorul viu, tinăr al uzinei şi al oraşului, este omul ales de 1 600 de tineri strungari, lăcătuşi, frezori, ingineri, mecanici, formatori... „De ce m-au ales tocmai pe mine ? Pentru că am mai multă experienţă poate, pentru că oricum uzina in care lucrez din '57 este o casă a tinereţii şi mie-mi place această vîrstă să o văd organizată, în acţiune. Majoritatea oamenilor aici sint sub trei decenii. In această vîrstă rezidă şi chipul Independenţei noastre, piesele care ies pe porţile uzinei, aş spune că fiecare conductă, roată dinţată, utilaj, cuptor, granulator etc. poartă în structurile lor munca tinerilor, numele lor". Execuţia de calitate — ceea ce le face competitive pe piaţa mondială, şi le face cerute în cîteva zeci de ţări, în R.F.G., în R.D.G., U.R.S.S., Polonia, Chile, Cuba, Maroc, Algeria, R.A.U., Cehoslovacia, Iran — este ■blazonul în care-şi înscriu numele şi tinerii uzinei sibiene. O uzină tînără, a celor 3 000 de unicate, o uzină care cere mereu idei novatoare şi solicită marea familie în permanenţă să rămînă cu entuziasmul anilor tineri, a anilor în care au crescut, completîndu-se reciproc spaţiile industriale, utilajele şi oamenii, în care s-a descoperit mirajul şarjelor de oţel şi spectaculozitatea unor produse, ani de şcoală aleasă întru omenia muncii. Şi, aici, ideile novatoare sînt cu atît mai preţioase cu cît sînt mai greu de găsit, motivarea stăruind în lipsa unui flux tehnologic, îndrăznelile avînd o aplicabilitate unică adesea. In a găsi totuşi reţete pentru elemente noi este un vis care se înfăptuieşte adesea pentru că spiritul oamenilor a rămas tinăr, pentru unii în ciuda vîrstei înaintate. „De la asemenea oameni înveţi să fii om, înveţi meserie, responsabilitatea meseriei. Eu l-am cunoscut pe maistrul Iosif Mentele, tip formidabil, de la el am învăţat totul. Acum îi pensionar, dar gîndurile noastre, ale ucenicilor de acum 12—15 ani rămîn în preajma lui cînd am absolvit profesionala cu o probă practică — un schelet pentru cabina unei macarale de 10 tone care funcţionează şi acum — el mi-a spus: de-acum noroc să ai, plinea ţi-o faci singur". „Am trecut în mîinile lui Ion Maier, prin felul lui de a fi am învăţat să gîndesc. N-am făcut mare lucru, zice Cornel Roman, cu exemplară modestie. Dar n-a întîrziat o dată de la treburile uzinei, de la treburile sociale in vreme ce continuă să-şi completeze cunoştinţele la liceul seral, apoi absolvind o şcoală tehnică postliceală. Şi ca el sunt cîteva sute de oameni formaţi în spiritul marii familii, care se vor de la o zi la alta mai buni, mai utili societăţii. Ingifnerul Mihai Todor, de pildă, specialist in fabricarea cuptoarelor de tratament termic ; cuptorul era gata şi mai avea nevoie de nişte cărămizi fasonate, importate din Italia. Intîmplarea face să întîrzie sosirea lor. El a găsit soluţia : dintr-un amalgam de betoane refractare a realizat prototipurile, şi-a salvat producţia. Nu mai spun că preţul cărămizilor a scăzut de 15 ori şi de atunci am renunţat la import. Metaforele acestor oameni sunt inovaţiile, invenţiile, născute dintr-o imaginaţie aprinsă care insă nu evadează din spaţiul real decît pentru clipa născocirii, reîntorcindu-se in acelaşi cadru, de data aceasta in formă metalică şi convingătoare. Este terenul ideilor. Flăcările, podurile rulante, zgomotele nu au putere să intimideze căutările acestor oameni tineri. Ne-o spun şi strungarii Ion Popa, Ion Haşegan ori Ion Dragomir, ne-o spune şi maistrul „cu faţa de măslin meridional" Simson Stoica. Şi mai mult ne-o spun metaforele care se scriu în aceste zile din preajma marii sărbători a Republicii. ION IUGA VINERI 1 DECEMBRIE 1972 Încă o medalie de aur pentru invenţiile româneşti Marea medalie de aur, distincţie conferită de Expoziţia de patente şi invenţii de la Vieţui, pentru realizări tehnice de mare eficienţă, a revenit în această toamnă inginerului Gheorghe Ambrozie, de la Grupul industrial de petrochimie din Borzeşti. Specialistul român a prezentat în capitala Austriei un „ventil demontabil cu protecţii anticorozive interschimbabil", folosit cu rezultate deosebite în instalaţiile din industria chimică, afectate de coroziune. Aplicată în cadrul instalaţiilor de la Borzeşti, această invenţie a prelungit viaţa unor coloane de sinteză, a redus timpul de revizii şi reparaţii, ducînd astfel la economisirea de bani, timp şi materiale. CUM POATE OBŢINE SECRETARUL U. T. C. SPRIJINUL COLEGILOR ? (Urmare din pag. I) ferma didactică, în zootehnie, să realizăm unele operaţii sanitare. In unele zile se întîmplă aşa : facem o injecţie, tratăm o boală. Dar, in general, numai practică de specialitate nu facem. Intr-o zi am avut practică şi am fost puşi să săpăm gropi pe cimp. Facem şi asta dar colegii mei sunt frămîntaţi, pentru că ne apropiem de absolvire şi nu cunoaştem meserie, avem doar nişte noţiuni teoretice. Apoi am aflat de la cei care au terminat liceul, că la locul de muncă ai dificultăţi tocmai din pricina slabei pregătiri practice. Eşti repartizat la un C.A.P. şi preşedintele nu te primeşte pentru că n-ai experienţă. Dar cum să ai experienţă dacă în timpul şcolii nu o capeţi ? Nu, nu e o atmosferă bună, colegii mai mari, care au absolvit, unii ne spun că s-au apucat de o altă meserie, asta după cinci ani de liceu. Poate că nu este tocmai o problemă de U.T.C, dar să vă spun de ce am ridicat-o. Mai întîi, pentru că mi-au pus-o colegii ; apoi, pentru că noi, organizaţia U.T.C. ne propunem să desfăşurăm acţiuni care să dezvolte dragostea faţă de profesia aleasă, să cultivăm spiritul de disciplină la practică, interesul pentru o foarte bună pregătire de specialitate. Pe terenul acesta, al incertitudinilor de care am amintit, eu, ca secretar, nu știu cum să procedez ca să fiu crezut de colegi, sau dacă, de pildă, avea succes o adunare generală despre răspunderea faţă de meseria aleasă. Totuşi, şi în aceste condiţii, noi am început să activăm în organizaţia clasei. Colectivul trebuie să funcţioneze perfect. Altfel nu se poate organiza nici o activitate. E suficient, am constatat, ca un elev să spună că el nu vine astăzi la o acţiune, că nu vrea, iar altul să se ia după el şi ratezi acţiunea. Un bun secretar poate fi, cred eu, centru înaintaş, care să adune în jurul lui pe toţi colegii, că doar ei l-au ales. Vă spun că m-am gîndit la ce am de făcut, m-a ajutat şi tovarăşul diriginte, un om cu experienţă, care mă înţelege foarte bine, dar şi secretari din alte clase, chiar şi fostul secretar al clasei, pentru că el a avut şi unele părţi bune, şi l-am întrebat cum să procedez. Ne aflăm acum într-o situaţie oarecum specială ; am fost antrenaţi în activitatea practică la cimp, la strîngerea recoltei, şi am început cursurile abia de patru săptămîni. Progamul nostru este, deci, ceva mai încărcat, trebuie să lucrăm foarte strîns, să recuperăm materia, dar, în acelaşi timp, nici să nu renunţăm la activităţile pe linie de organizaţie. Am întrunit întreg colectivul clasei şi am discutat pe tema aceasta : cum să muncim. Ne-am propus, aici, să realizăm numai acele activităţi care ne interesează cel mai mult şi să le pregătim bine. Să organizăm cercul de învăţămînt politic — si am informat colegii asupra tematicii si a materialului care trebuie studiat. Apoi, pe linia specificului profesiei, să vizităm o mare fermă şi un complex industrial , pe linie culturală, să iniţiem o seară distractivă şi o reuniune. Atît putem realiza, căci în restul timpului, trebuie să ne ocupăm serios de învăţătură, să ne ajutăm reciproc la nevoie, să analizăm situaţiile dificile, şi să răspundem noi, organizaţia clasei de buna desfăşurare a meditaţiilor, încît toţi să folosească bine orele libere. Ştiu că voi mai avea de rezolvat o problemă — anume, să-i facem pe utecişti să înţeleagă, toţi, că activitatea organizaţiei U.T.C. nu le încarcă timpul, ci le permite să se pregătească mai bine pentru viitor. Asta, sigur că nu va depinde de vorbele secretarului, ci de ceea ce vom realiza în organizaţia clasei.