Scânteia, mai 1946 (Anul 3, nr. 513-537)

1946-05-01 / nr. 513

• TR­A­IASCA OAME­NII ARTEI, CULTU­RII ŞI ŞTIINŢEI RO­MANEŞTII Teta pentru cultura poporu­ul de MIHAIL SADOVEANU Viitorul nostru cultural — a its mai spus anta — • In legătură directa cu ridicarea iith lectuata a paturilor largi populare. Cdnd constiința de neam fi de patrie va arde in fiecare individ, vom fi ajuns la eliberarea întregului popor, la irt dependenta lui deptind. Nici un analfabet, asta sa fie lozinca. Totul pentru sănătatea poporului, pentru buna lui stare materială fi. In acelaşi timp si mai ales, pentru cultura lui, ttifu­zarea cărţii să se facă prin seci de mii de biblioteci — devenite in­stituţie naţională. Subt acest an­­ghiu de privire, nu e greu de inţ­eles care poate fi rolul Intelec­tualilor In general si al scriiturii or In particular. Scriitorii care nu inteleg postulatul timpului, care mai continuă să stămiască fie in Isolare, fie In vechile prejudecăţi, fie in naţionalismul agresiv si ura de rasă, care nu au In vedere ne­cesităfile acestui moment teribil al istoriei umanității, să rămdie intre două lumi ca Intr’un ostrov pustiu. Toate teoriile de artă inc­eteasă — până cdnd datoria noas­tră va fi împlinită. Dafi-mi să alcătuiesc un ati­s ori o chemare ! vreau să scriu o carte pentru cele douăzeci de mii de biblioteci. E adevărat că n’am hârtie ca să tipăresc nimic (la editorul meu „Cartea Româ­nească“ așteaptă de multă vreme retipărirea a unsprezece volume ale mele). Iar cele douăzeci de mii de biblioteci sunt deocamdată numai un vis. Insă tocmai de aceea trebuie să ne mișcăm, să ne unim, că voim si să realizăm. IN ULTIMUL STERT DE VEAC 1890 1912 1912 - 1930 Eres/ered j/ru­â/r 3 rwrr td­­ro/Ur s/iu/ori­­for de câr/e 1 9 5/dbU resursele spirituale ale masselor de Prof. E. E. STIHI I n realizarea und schimbări fun­damentale pe linia democratică « tăi«fii unui popor, acţiunea de­­democratizare a învăţământului are o importantă covârşitoare cu efecte care depăşesc cu mult rezultatele imediate. Politica regimurilor trecute de favo­rizare a unor d­ate privilegiate In de­trimentul tiranilor şi muncitorilor a a­­vut drept urmare păstrarea analfabe­tismului din timpurile feudale în rân­durile acestora din urmă. La procentul uriat de amnalfabeţi — aproape jumătate din populaţie — s’au adăugat dificultăţii care au stat tot timpul in calea celor nevoiaşi spre lumina culturii, tot mai grele cu fie­care pat al acestora spre învăţătura înaltă, cu mişcare încercare a lor de a pătrunde mai adânc în domeniul cu■ noaşterii, rezervat privilegiaţilor. Până astăzi cadrele intelectuale ale ţării au fost selectate nu din massa în­treagă a populaţiei, ci din numărul re­strâns al celor privilegiaţi. Nenumăra­tele elemente de valoare, într’adevăr dotate pentru ştiinţe, artă sau pentru orice alt domeniu de activitate intelec­tuală, s’au stins astfel necunoscute, ceea ce a constituit o pierdere imensă pentru popor. Prima, marea datorie patriotică a gu­vernului, a poporului şi a oamenilor de cultură este: LICHIDAREA NE­­ŞTIINŢEI DE CARTE. Şcolile primare sunt puţine la număr astfel încât mai sunt copii care fac în fiecare zi kilometri întregi pentru ca să ajungă la şcoala cea mai apropiată de casa lor sunt încă destui pentru care frecventarea unei şcoli este prac­tic o imposibilitate. Suntem încă departe de gratuitatea reală şi completă a învăţământului pri­mar, pe care o prevede legiuitorul, şi în fine trebue neapărat rezolvată pro­blema analfabeţilor adulţi. Pe calea rea­lizărilor trebue să aşezăm deci în pri­mul rând: 1) înmulţirea şcolilor primare; 3) gratuitatea reală a învăţământului primar ; 3) şcoli pentru adulţi. In ce priveşte celelalte grade de In­­văţămănt, pentru care problema selec­ţiei celei mai potrivite este problema capitală, s’a luat o primă măsură de mare importanţă prin crearea gimna­ziului unic şi obligatoriu menit să ri­dice nivelul minim de învăţătură cu o treaptă mai sus şi să uşureze punerea dm evidenţă a aptitudinilor reale ale copilului Ştim bine că nu se poate face totul dintr'odată, că marile progrese cer ani şi ani de eforturi, dar trebue să tin­dem spre idealul care nu este deloc irealizabil, ca orice fiu al României să beneficieze de învăţământul secun­dar, şi niciun element de adevărată valoare intelectuală să nu fie împie­dicat de motive materiale de a-şi în­suşi instrucţia superioară de care are nevoie Până să ajun­gem Insă la gratuitatea învăţământului de toate fadele, tre­bue să cerem burse destule şi destul de mari pentru ca tinerii de talent să fie puşi în măsură de a da ţării tot ce pot. Fără a intra în amănuntele reforme­lor necesare In domeniul învăţămân­tului, secundar şi superior putem a­­firma : 1. Că, pentru ca reţeaua învăţămân­tului de toate gradele să ia desvolta­­rea imensă pe care o cer interesele ridicării ţării noastre, trebue ca statul ti aibă resurse — vaste resurse, in­comparabile cu cele din trecut. 3. CA, pentru ca Statul să stimuleze crearea pe scară vastă a catedrelor in­telectuale de toate categoriile, trebue ca el şi Intrega societate românească să aibă posibilitatea de utilizare prac­tici, a unor asemenea cadre. 3. Cele două condiţii precedente pre­supun o politică de vastă reconstrucţie economică, de ridicare a ţării de le ni­velul de ţară agrară înapoiată, la a­­cela de ţară înaintată, industrială. I. Şi toate aceste postulate presupun existenţa la cărma ţării a unui guvern cu adevărat democratic, legat prin mii de legături de muncitori, ţărani şi inte­­■ectuall fi liber de orice alte socoteli lăturalnice, afară de Interesul progre­sului naţional. Pe această cale învăţământul s’ar integra perfect în procesul de democra­tizare şi ridicare a nivelului cultural al masselor. El ar căpăta putinţa de a scoate la iveală fi de a valorifica imen­sele resurse spirituale care zac încă ne­descoperite în adâncurile poporului nostru. Prof. E. E. STIHI 0,9% 0« această pagină stand nostru începe o mare anchetă asupra pers­pectivelor «­ căilor de desvoltare ale României democratic«. In numerele viitoare vom continua «ă publicăm suspinenzile sevantilor, tehnicieni­­­lor, artiști eh. „SCÂNTEIA Soar­ta I­arii este în mâinile noastre — Democraţie şi industrializare — S’a spus de mai bine de o sută de ani ca tectonica este arta, prin care marile surse de energie natu­rala sunt făcute folositoare omului, pentru nevoile şi pentru plăcerile lui, prin prelucrarea materiilor prime şi transformarea lor în bunuri. Intr’adevăr, omul este unica fiinţă creeatoare de mijloace de producţie. Prin uneltele fabricate de el, omul a început să modifice natura şi prin această schimbare se modifică ne­contenit pe sine. Iar în ultimele două secole, şi-au făcut apariţia în lumea realităţilor terestre maşinile şi mo­toarele, care pun la îndemâna omu­lui energii naturale uriaşe, transfor­mând radical viaţa acestei planete, ceea ce n'au putut face milenii de viaţă în care muşchiul omului şi al animalului de tracţiune, pe lângă forţa vântului şi a apei, au fost sin­gurul izvor de energie mecanică. In zilele noastre se pun oare a­­semenea probleme în termeni cu mult diferiţi decât s’au pus până in pre­zent? Desigur, că da! Si iată moti­vele. Catastrofa fascistă a constituit pen­tru omenirea întreagă o criză atât de puternică, încât ea poate fi con­siderată istoric ca un punct nodal ce negreşit va fi urmat de un mare salt calitativ Prin forţele democraţiei au­­ fost zdrobite puterile întunecate ale eacţiunii fasciste; tot prin democra­ţie se va săvârşi saltul calitativ al unor forme de viaţă nouă, paşnică luminoasă. Această viaţă nouă va tre­bui să ia fiinţă din suferinţele şi dis­­trugerile nebuniei fasciste, prin efor­turile considerabile ce vor fi depuse de toate categoriile muncitoare cu mari sacrificii şi în spirit de mare înţelegere, în regim politic de auten­tică democraţie. Reconstrucţia materială şi spiritua­­ă a ţării nu înseamnă refacerea ei la nivelul material şi spiritual din anul 1939, de pildă. O asemenea refacere ar echivala cu un dezastru. Fiecare sector de activitate trebue să fie exa­minat şi revizuit pentru a stabili ce este viabil ce trebue menţinut, ce trebue promovat, ce trebue înlocuit­, în lumina a două criterii: al necesa­rului şi al posibilului. Dacă trebue să fie denunţate lipsurile şi defectele stărilor actuale industriile parazita­re, utilajul demodat metodele înve­chite de fabricaţie etc., — totodată elene să fie denunţate şi prejude­căţiie, erorile ideologice, giganto­­mania reconstrucţiilor etc Or, numai într’un regim democra­tic spiritul constructiv sănătos poate fi cultivat cu succes. Numai intr’un regim democratic se poate seria ra­ţional nevoile unei naţiuni, după ur­genţa şi importanţa lor. idoială că­dere democratic definiţia ce s’a dat acum o sută de ani technicei este ne­completă. Tehnica este o armă cu două tăişuri. Ea de multe ori a fost pusă in serviciul răului şi de multe ori a folosit numai la îmbogăţirea unor clici sau minorităţi, câtă vreme de bogăţiile produse de braţele şi de Prof. Imj. N. PROFIRI­ stica trebue să aibă cuvânt hotfiritor şi nu rutina sau empirismul. Agricul­tura Intensivă nu va putea fi redre­sată, decât prin industrializarea ţării, pentru a furniza îngrăşăminte, a fa­brica tractoare şi a prelucra produ­sele agricole. Dispunem de tot felul de combustibil, în afară de huilă. Dar este păcat să continuăm a arde pă­cură asfaltoasă şi motorină şi chiar cărbunii cei mai buni. Din impasul zilei de azi, petrolul ne va fi desigur produsul salvator. Astfel, ar fi nece­sar ca toţi aceşti combustibili să ser­vească de bază pentru o mare indus­trie chimică. Trebue să mai ţinem seamă că vom avea de acum înainte, la tot ce vom Întreprinde raţional, AJUTORUL NEPREŢUIT AL UNI­­UNEI SOVIETICE, aşa cum ni l-a dat în cazul bumbacului, pentru în­tâia oară am importat materii brute, a căror plată o facem prin prelucra­rea unei părţi din acest material. Opera această vastă a reconstruc­ţiei are nevoe de toate energiile ma­teriale şi spirituale ale ţării. Trebuesc chemate la viaţă şi la civilizaţie, în acest scop ,toate valorile latente ale mintea celor ce muncesc trebue să nu bucure toată colectivitatea. După cum viitorul unui copil trebue făcut dependent exclusiv die valori­ficarea aptitudinilor lui, tot astfel viitorul unei ţări trebuie să depindă de punerea in valoare a bogăţiilor ei materiale şi spirituale. Aşa­dar, SOARTA ŢARII ESTE IN MÂINILE NOASTRE ŞI FERICIREA ŢARII O PUTEM FAURI NOI ÎNŞINE. CA­LEA DE URMAT ESTE NUMAI UNA SINGURA: INDUSTRIALIZAREA INTEGRALA A ŢARII. S’a spus doar la noi că România este „o ţară emi­namente agricolă“ sau un „Stat ţă­rănesc“. Filozofii reacţiunii mondiale deasemenea au vorbit de „eroarea industrială“, de „lumea fără suflet", de „tirania maşinii“, de „apusul ci­vilizaţiei"*... Democraţia însă, care a făcut din istorie o ştiinţă şi din po­litică o technică ştiinţifică, nu s’a lă­sat înşelată de aceşti bocitori şi a vă­zut în maşină un simplu instrument, dar a mai văzut că posesia acestui instrument este cauza şomajului, a crizelor şi a conflagraţiilor. Partidul Comunist Român, în con­ferinţa sa naţională, a arătat opiniei publice punctul său de vedere. In neamului, pentru a munci cu elan, în com­­portul nostru de civilizaţie, a­lături de celelalte popoare ale lumii, toate problemele vitale popor. In raportul politic prezentat de to­varăşul Gheorghiu-Dej ce spune: ,,Progresul ţării noastre este in­di­­rectă şi nemijlocită legătură cu pro­gresul industrializării ţări şi de tăria condiţii optime fiecare după vocaţie şi capacitate. Ştiinţa şi technica tre­buesc puse în serviciul poporului, pentru ridicarea lui, lichidămdu-se înapoi­erea seculară a ţării de pe toate tărâmurile : cultural, industrial, agri­col, adminsitrativ, militar. ...Numai Industrială a ţării depinde un mare astfel vom fi şi noi în stare să adu măsură însăşi independenţa Statului nostru". „La baza acţiunii de refacere şi reconstruire a ţării, trebue să stea deci refacerea şi desvoltarea indus­triei grele." In acel­aş raport, se mai face In­ventarul bogăţiilor noastre naturale, încă neexploatate sau nedosite. Ast­fel : zăcămintele de cărbuni evaluate la 1800 milioane tone; zăcămintele de fier ; cele 20 milioane tone bauxită­­ din Bihor, care conţine 55®/* oxid de­­ aluminiu ; cele 5 milioane tone mine­reu de cupru ; suprafeţele inundabile bălţile şi mlaştinile, energia căderi­lor de apă, etc. Asemenea chestiuni, fără îndoială că necesită comentarii ample şi de specialitate. Nu mă pot opri să nu a­­mintesc însă măcar urnele din anoma­liile economiei no­astre de până acum. Rentabilitatea muncii agricole în ţara noastră „eminamente agricolă este de 10 până la 15 ori mai mică decât în alte ţări ! Producţia pe hec­tar este jumătate sau o treime decât tn altă parte In loc să facem Irigaţii noi recurgem la Procesiuni religioase. Nu s’a executat până acum nici una din marile centrale hidroelectrice ale ţării. Nu s’au explorat încă regiunile petrolifere. Nu s’a electrificat nici măcar ţinia ferată Fipeşti-Braşov. Am exportat materii prime şi materii brute, la loc de fabricate şi produse finite. Pentru o singură tonă de marfă importată a trebuit să exportăm 16 tone de marfă naţională ! Prăpastia dintre sate şi oraşe se adânceşte : mai există încă pluguri de lemn ; majori­tatea ţărănimii noastre umblă în zdrenţe; majoritatea locuinţelor nu au pardoseli pe jos şi sunt luminate cu opaiţe. Pădurile noastre au fost devastate şi ţara a fost pur şi simplu sărăcită, prădată. Exploatările fores­tiere s’au făcut pe linia celor mai slabe rezistenţe, numai in folosul pro­fitorilor. Trei milioane de hectare despădurite, sunt la prezent complet degradate, nefertite, necultivabile, cu râpi şi ponoare de aspect lunar, de pustiu. Pământul negru de pe aceste suprafeţe a fost îngropat în văi sau dus în Dunăre şi în Mare. Fabricile cartelului cimentului au o capacitate anuală de două ori mai mare decât consumaţia maximă ce s-a înregis­trat până acum, acuzând astfel supra­investiţii inutile care scumpesc marfa zadarnic aceleaşi fabrici nu sunt dis­tribuite raţional pe suprafaţa ţării, dând loc la transporturi lungi, costi­sitoare, etc. îndreptarea nu o putem aştepta de­cât de la planificări cu bază ştiinţi­fică, în regim democratic, căci tech­ Pentru recoltele bogate ale viitorului de M. STANCU director al producţiei vege­tale în Ministerul Agricul­turii şi Domeniilor Agricultura românească a fost până­­ 4. Mărirea reţelei de cooperative să­teşti şi sprijinirea lor efectivă. 5. O deosebită luare-aminte pentru viaţa satelor, privitor la aproviziona­re, sănătate, şcoli şi administraţie cins­tită şi dinamică. 8. Ridicarea nivelului profesional al plugărimii şi punerea la dispoziţia a­­griculturii ţărăneşti a unui corp agro­nomic cât mai bine pregătit. 7. Protejarea pădurilor, cam­­n afară de rolul lor de sursă de materii prime — constitue au însemnat factor de pro­tecţie agricolă. 8. Sporirea suprafeţelor arabile prin lucrări de punere în valoare a imense­lor terenuri astăzi neproductive. 9. Mecanizarea continuă a muncii a­­gricole şi însuşirea metodelor ştiinţi­fice de cultură. Desigur că aceste căi se cer luate la considerare în perspectiva posibilităţi­lor generale economice, ele depinzând şi influenţând la rându-le in mare mă­sură întregul plan de refreere şi ridi­care a ţării. De aceia, temeiul lor este o democraţie viguroasă, hotărâtă să pună avuţiile ţi posibilităţile ţării in slujba Intereselor naţionale, prin des­­voltarea unei industrii autohtone în stare să răspundă nevoilor neamului. Numai printr’un guvern sincer demo­cratic, urmărind o politică inspirată de patriotism şi dragoste de popor, ţara va ajunge la orânduirea pe care o aş­teaptă de atâta vreme, Nu de mult, literalmente înăbuşită de o tagma restrânsă de latifundiari cu orizontul mărginit de Interese egoiste şi împiedicată sistematic de a se îm­părtăşi din cuceririle ştiinţei şi binefa­cerile tehnicei moderne. In felul acesta a fost posibil ca dela media mal mult decât modestă a unei producţii de 8,9 chintale de grâu Ia hectar Intre anii 1862—1871, agricultorul român să nu izbutească a depăşi o medie de 9,8 chin­taie la hectar nici In 1934—1938, adică io anii când In agricultura altor ţări dublul acestei medii devenise de mult realitate şi atingerea triplului aceleiaşi medii nu mai părea deloc de domeniul imposibilului. Jiu se puteau obţine alte rezultate în­­tr’o ţară în care lucrarea pământului— deşi ocupaţia a aproape 89 la sută din populaţie se bizuia pe mijloacele ru­dimentare ale unui ţăran sărac, silit din pricina relei aşezări a stăpânirii o­­goarelor — să lucreze în dijmă la ma­rii proprietari in condiţii oneroase până peste orice margine. Supravieţui­rea până în miezul veacului al 20-lea a plugului de lemn nu mai poate deci părea bizară, când statisticile dinainte de război arată că o maşină de semă­nat revenea la 1852 gospodării, iar 36 la sută din gospodăriile ţărăneşti n’a­­veau ulei măcar câte o vită de muncă. Curmarea acestei situaţii nenorocite a început odată cu realizarea reformei agrare. Desfiinţând proprietatea moşie­rească şi eliberând ţărănimea de sub apăsarea istovitoare a dijmei, guvernul Groza a deschis largi, poarta propăşirii pentru întreaga noastră viaţă naţio­nală. Cele ce sunt de împlinit de aer în­colo pentru ridicarea agriculturii se în­globează in efortul general de refacere şi ridicare a ţării. Acest efort raportat în sectorul agricol, priveşte consolida­­rea reformei agrare, modernizarea lu­crării pământului şi ridicarea nivelului de viaţă a plugărimii. Aceste ţeluri vor fi atinse prin : 1. încheierea justă a lucrărilor de a­­plicare a legii reformei agrare şi Îm­părţirea titlurilor de proprietate. 2. Organizarea desăvârşită a centre­lor de Închiriere de maşini agricole, sporirea numărului acestor centre, com­pletarea înzestrării şi utilării lor. 3. Mărirea numărului de vite de mun­­că şi de producţie şi îmbunătăţirea so­lurilor lor. Progresul ţării noastre este In­directă şi nemijlocită legătură cu progresul Industriali­zării ţării şi de tăria Industrială a ţării de­pinde In mare măsură însăşi Independenţa Sta­tului nostru”.­­ „La baza acţiunii de refacere şl reconstrui­re a ţării trebue să stea refacerea şl desvolta­rea Industriei grele”. Din raportul politic al C. C. la Confe­rinţa Naţională P. C. II. expus de tov. Gh. Gheorghiu-De.j România de mâine! Iată o problemă care fră­mântă pe toţi truditorii cu mintea şi braţile din ţara noa­stră. Lângă ivirea de lucru, cu mâna încordată pe unealta creatoare de bunuri, nu arare­ori gândurile muncitorului sboară către ţara de mâine, ţară nouă, ţară de dreptate şi fericire pentru toţi cei ce mun­cesc cinstit cu braţul sau cu mintea. In vederea acestei „Românii de mâine“ muncitorimea s’a în­rolat conştient în lupta pentru mărirea producţiei şi pentru re­facerea ţării In vederea acestei Noul Ro­mânii, muncitorii au consimţit şi consimt încă să facă sacrifi­cii mari, sacrificii cari uimesc pe cei cari au Interesul ca țara noastră să rămână în Stadiul în care este, pentru ca averile lor să fie apărate. Dar o Românie fericită și li­beră depinde de progresul pe care-l vom putea realiza în toate domeniile de activitate. Muncitorimea a avut înscri­să întotdeauna pe steagul ei lozinca progresului, căci de progres depinde bunăstarea celor ce muncesc. Truditorii cu mintea deschid noul drumuri, noui perspective, pe cari le realizează truditorii cu braţele. Iată de ce, noi muncitorii preţuim atât de mult munca savanţilor, artişti­or, scriito­rilor. Iată de ce noi îl chemăm să vină cu încredere alături de noi Noi, cu braţele şi tru­da noa­stră, transformăm imaginile lor în realitate. Lozinca „Trăiască unitatea între întroiectual, ţărani şi muncitori" este izvorîtă dintr’o realitate vie şi este o necesi­tate de bază a reclădire! Ro­­ de CHIVU STOICA vice-preşedintele C. G. M. Membru în Biroul Politic al P. C Ro­mâniei. Pentru reclădirea ţării, mun­citorimea nu precupeţeşte şi nu va drămui eforturile care i se cer. Dar e logic şi drept ca rezul­tatul acestor sacrificii liber consimţite şi ale acestei munci încordate a tot ce e iubitor de progres, să fie în folosul po­porului muncitor şi nu în folo­sul exploatatorilor săi, înflorirea ţării noastre se va datora minţilor luminate şi braţelor încordate. România po­sedă bogăţii imense ale pă­mântului şi resurse mari cari aşteaptă munca savanţilor şi a muncitorilor pentru a le trans­forma în bunuri de care să se bucure întregul popor. Aceasta este sarcina care stă în faţa noastră, a celor ce mun­cesc cu mintea sau cu bratele. Acesta este sensul adevărat al democraţiei ! T 3 • TRA­IASCA ROMA­NIA ÎNFLORITOARE, LIBERA, FERICITA! Probleme sanitare -problem­e pol­tico-sociale de Prof. C. PARHON membru al Academiei Române şi a Academiei de Medicină P­roblema sănătăţii publice , una din Interesul« magnaţilor handiul, »"a făcut coin mai fundamentale din câte işi prea puţin pentru luminarea păturei pot propune pentru studii şi re­zolvare conducătorii popoarelor. Dar soluţiunea problemelor sanitare nu atârnă numai de bunăvoinţa unor conducători, ci mai cu seamă de con­­diţiunile de existenţă ale indivizilor ce constitue societatea şi în primul rând ale marilor masse muncitoare. Aceasta înseamnă că sănătatea pu­blică e strict legată de organizarea so­cietăţii omeneşti. E de la sine înţeles că sub regimul exploatării poporului de către un mic număr de mari profitori, sănătatea pu­blică a avut mult de suferit. În rândurile ce urmează mă voi măr­gini să dau numai câteva exemple de­monstrative. PELAGRA e o gravă boală care atinge întreg organismul cu predominanţă asu- pra pielei, a organelor digestive şi în special a sistemului nervos. Această boală se termină cu tulburări mintale însemnate şi dacă nu e tratată bine şi la timp conduce la moarte. G uns dirt bolile cete mai răspândite la noi în ţară. Se pune astăzi pe seama unei Insu­ficiente a uneia sau a unor vitamine şi a altor substanţe ce permit buna uti­lizare alimentară. In realitate aceasta e o simplă sche­mă. In genere se poate admite că la noi In ţară cel puţin, e vorba de o subnu­triţie totală in sensul strict al cuvân­tului, pe lângă insuficienta piramictică. Altă dată se pune­ pe seama alimen­taţiei cu mămăligă sau cu porumb stri­cat Fapt este că pelagra e o boală socială care decimează populaţia sătească şi pu­ţin înainte de războiul mondial spita­lele de alienaţi din Moldova şi Basara­bia erau pline de pelagroşi. Desigur, cei mai mulţi n’au rezistat lipsurilor cau­zate de război. Problema pelagrei din punctul de ve­dere practic constă în a da ţăranului o hrană mai Îndestulătoare în care şi pâi­nea să intre ca un aliment fundamen­tal, alături de lapte, ouă, etc. E drept că uneori chiar atunci când unele familii ar avea cu ce te hrăni, preferă să ducă la târg alimentele de bază şl că a necesar ca populaţia sate­lor să Ştia cum să se hrănească. Dar, în definitiv, atunci când ţăranul va fi stăpân pe munca Iul şi când i se va da cultura strict necesară fiecărui om, pe­lagra va dispare de la sine. Sub regimurile trecuta, dominata de rurale şi din punct de vedere economic ea a fost ţinută in stare de „neoio­bagie“. Adevărata democraţie a cărei auroră apare şi la noi va aduce fără îndoială şi dispariţia pelagrei. O altă boală socială desigur cu totul diferită prin natura ei de cea precedentă e TUBERCULOZA. Aceasta e o infecţiune, cu alte cuvinte e datorită unui microb graţie căruia ea se propagă de la un bolnav la cei ce trăesc în contact cu el. Această conta­giune a tuberculozei se face în mod aproape inevitabil în familiile unde di­feriţii membri ai ior locnesc in trio sin­gură cameră, se servesc de aceleaşi vase de băut, de aceleaşi tacâmuri, şer­vete, etc cu bolnavul de tuberculoză. La ţară aceasta are litc In mod aproape regulat Pe de altă parte, boala, care In prin­cipiu, se tratează bine şi la timp nu e incurabilă — progresează cu atât mai repede cu cât bolnavul e mai debilitat prin lipsa de nutriţie. Remediul acestei stări de lucruri. Desigur izolarea tuberculoslor e o ne­cesitate absolută, ca şi buna lor »spita­lizare. Dar nu înmulţirea aanatoriilor va aduce dispariţia tuberculozei ci amelio­rarea însemnată a locuinţelor, a hranei populaţiilor muncitoare şi a condiţiu­­i­ior generale de igienă («eraţil­ori de muncă, etc.). Organizarea CU adevărat democratică a Statului, menită să determine un pro­gres real în toate domeniile şl o ridi­care a condiţiunilor de existenţă, va duce desigur la scăderea considerabilă şl poate la dispariţia completă a tubercu­lozei, cu atât mal mult cu cât pe de altă parte nu e intenie să sperăm şl Intr’un tratament specific al acestei boale. In Uniunea Sovietică se lucrează In mod intens şi in această direcţiune. O mare lipsă In situaţia sanitară a ţării noastre o constitue lipsa de asis­tenţă a femeii însărcinate sau In timpul facerii, şi aceea a Îngrijirii copiilor In primul timp, după naştere. Că urmare e marea mortalitate a noi­lor născuţi şi a copiilor mici tn general. In Uniunea Sovietică flecare femeie gravidă sau după naştere se bucură de 0 tngrijire deosebită şl In genere gratuită. Toata femeile pot naşte In Institutele de maternitate al căror nu­măr s foarte însemnat. 0 tendinţă însemnată tn acest sens se observă de curând şl la noi. d. mi­nistru Bagdasar având In planul său de organizare sanitară a ţării înfiin­ţarea de instituţiuni pentru asistenţa mamei şl a copilului Intr’un cât mal însemnat număr de centre urbane şl rurale. In legătură cu cele precedente tre­bue să mai notăm tendinţa foarte­ în­semnată la practicarea avortului in toate păturile sociale dar In special la femeile funcţionare şl la cele sărace în general. Desigur o mare vină din acest punct de vedere revine şi unor medici care Îşi fac din această practică un mijloc de existenţă, dar In mare parte struc­tura de până azi a societății cu În­tinsa pauperizare a masselor mari e responsabilă și de această stare de lucruri. Amintesc că in Uniunea Sovietică a­­vortul a fost Interzis. Ar mai fi multe de adăogat dar nu pot lungi prea mult acest articol. SUB REGIMURILE. „ISTO 3SOO cazuri la su/â de m/1 Primejdia degenerării poporului nostru nu este imaginară Lupta pentru democraţie este lupt­a pentru vitalitatea şi vigoarea poporului român. 1903 1909 1959 39,8 %o 1930 • Na/o/itâtea c? scaiul 2503 Cdzuri /­* Sc/fd de mile 28,5 1937 jm, Eforia/da/ea, ________ CfdtOI,,/d tmMwSr^TSnM" î'~" bo///or SOCid/f imiw_|i »naSnsSfr a cres cut. ^hSL ’ =• .. ,"•••

Next