Scânteia, noiembrie 1946 (Anul 3, nr. 666-691)
1946-11-01 / nr. 666
r fim noi « ! ’a trecut, desigur, neobservată manifestarea recentă a celor trei reprezentanţi ai artei şi scrisului sovietic, care au conferenri ţint în mijlocul publicului românesc despre arta lor, împărtăşindu ne şi gândurile lor despre artele şi literatura noastră: profesorul Anisimov, sculptora Vera Muhina — autoarea acelei admirabile compoziţii, un tânăr şi o tânără sovietică în plin elan, care Împodobea pavilionul U. R. S. S.-ului de la expoziţia internaţională din Paris în 1931 — şi redactorul Boris Polevoi, de la „Pravda”. Se înţelege că era firesc ca aceşti reprezentanţi ai artelor şi literaturii sovietice să pună accentul pe legăturile acestei arte şi ale acestei literaturi, cu viaţa eroică şi plină de efort conştient a poporului lor. Pe raţiunea vitală a oricărei arte şi a oricărui artist de a închide într’o operă un înţeles limpede şi sănătos, un răspuns adus vieţii şi mulţimilor, o ideie clară care să răspundă tuturor: „Aceasta a vrut artistul să exprime în opera lui, şi nu altceva”. Asupra acestui lucru, avem nădejdea că vor fi reflectând şi artiştii şi scriitorii români, şi am avut dealtfel justificata mândrie de a auzi citate din gura vorbitorilor sovietici, ca nişte vrednice exemple, numele criticilor noştri, C. Dobrogeanu-Gherea şi Gr. Ibrăileanu al pictorilor Grigorescu şi Andreiescu etc. Fiindcă aceşti mari înaintaşi au răspuns şi răspund încă şi astăzi întrebării poporului lor, acelei întrebări pe care, cu ani în urmă, Maxim Gorki, o adresa creatorilor din lumea întreagă: „Cu cine sunteţi voi, meşteri ai culturii ?” Rar e un capitol asupra căruia vrem să stăruim în deosebi, un megagiu profund pe care profesorul Anisimov, care ocupă in ţara lui demnitatea ce echivalează la noi cu acela de ministru al Artelor, l-a formulat cu căldură şi pătrundere, şi care cuprinde într’însul mai mult decât o simplă sugestie, un miez ce ţine de viaţa şi desvoltarea Însăşi a culturii şi vieţii noastre naţionale. Referindu-se la cărţile unor autori străini despre România, anume a lui Paul Morand şi mai ales a lui Lucien Romier, omul de cultură sovietic a subliniat sentimentul ascuns pe care aceşti diplomaţi ai literelor franceze îl nutreau faţă de ţara noastră, rolul pe care ei înţelegeau să i-l acorde României. Ne amintim mai cu seamă de cartea lui Lucien Romier, un gazetar dealtmintrelea foarte talentat şi abil fost director al cotidianului marei finanţe apusene din Franţa, „Figaro". Cartea lui, înfăţişa România ca o ţară născută „la răspântia unor imperii moarte”, observaţie cu atât ■ mai primejdioasă prin consecinţele ei ultime cu cât pare mai interesanta în enunţul ei. Spunea, anume, L. Romier că aici, în România se întrunesc hotarele unor imperii care au pierit, — cel al Romanilor, al Turcilor, al Romanovilor şi al Habsburgilor, — că noi am fi cu alte cuvinte, moştenitorii acestor resturi de împărăţii, şi nimic altceva. Nu ştiu dacă vă daţi seama de gravitatea unor asemenea concluzii. Pentru gazetarul francez, poporul şi ţara românească se bucurau de strălucitele rămăşiţe ale istoriei imperiale, numa' de o personalitate proprie nu. Aveam toate tarele unor robi al vechilor inperialisme, dar şi unul din drepturile vitale ale unei naţii libere: acela de a fi noi ifisiene, şi ş«?i care era concluzia cărţii lui Lucien Romier ? Iat«: „Poporul Carpaţilor n’are ce face ca să iară dintr’o mare răspântie a Europei. Răspântie a eforturilor noui la hotarele Europei şi ale Asiei. Tineretul românesc are de ares. Mă gândesc la aceşti tineri studenţi, profesori, slujbaşi, ofiţeri, scriitori, ingineri, la aceşti tineri miniştri chiar, un Lugoşianu, un Gafencu, un Tilea...” Băgaţi de seamă, cartea lui L. Romier apărea în 1931. Exact acum 15 ani, perspectivă în care putem înţelege mai bine speranţele pe care gazetarul francez Ie punea în „tinerii studenţi” şi „tinerii miniştri, Lugoşianu, Gafencu, Tilea...” Aceştia erau tinerii studenţi care au îngroşat rândurile Gărzii de Fier. iar cât îi priveşte pe „tinerii miniştri”, am văzut recentele lor manifestări, în marginea Conferinţei de Pace. Nădejdile lui Lucien Romier au au fost zadarnice: „tinerii miniştri” de acum 15 ani, au rămas fideli principiului lui, că „România n’are ce face ca să iasă din răspântie”. Căci, iată cum vedea de pe atunci Lucien Romier această soartă de răspântie a ţării noastre: „Se poate presupune că, spre a bara drumul Ruşilor, Germania ar da ajutor Polonia, Austria Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria României?” Şi mai departe: „Important e mai ales de a da o misiune popoarelor din Răsărit. Numai aceasta va însufleţi în ele gustul pentru efort, le va Îndruma ambţia ideală pe care o comporta vechiul lor elan împotriva vechilor Imperii...” Mai e nevoie de comentarii ? Profesorul Anisimov a definit atât de clar misiunea aceasta, singura pe care Lucien Romiet o putea acorda României, în numele trusturilor apusene care-l trimeseseră atei, acestei Românii care n’avea voie „să iasă din răspântie”: misiunea de a scoate castanele altora din foc cu mâna noastră. Ei bine, această funestă misiune cată să înceteze astăzi. Prin alianţa şi prietenia tot mai strânsă cu Uniunea Sovietică, poporul român afirmă voinţa şi conştiinţa lui de a ieşi din răspântie. Prin această atât de firească alianţă şi prietenie, el dovedeşte că ARE CE FACE ca să iasă din răspântie. Intre a fi carnea de tun a grupurilor imperialiste apusene, între acea „misiune” pe care s’o aştepte să „i se dea” — observaţi tonul dispreţuitor al lui Lucien Romier! — dela magnaţii aurului apusean, şi Intre îndemnul profesorului AnisimboV : „Căutaţi să fiţi cât mai mult voi înşivă !”, nu numai artiştii, dar întreg poporul românesc îşi dă bine seama ce trebuie să aleagă. El a şi ales drumul demnităţii, al independenţei şi majoratului său istoric, acela de a fi el însuşi. Acela de a trăi liber şi prieten cu vecinii lui, de a-şi apăra cu ei împreună această libertate. Aceia pe care, dealtfel, cu optzeci de ani înainte, Mihail Eminescu l-a arătat răspunzând parcă In mod anticipat îndemnului cinstit şi prietenesc formulat de profesorul Anisimov, ca şi glasurilor de siremă ale tuturor Luciei Romier-ilor Apusului care ne doreau pe veci robi ai răspântiilor, de a ne apăra sărăcia, nevoile şi neamul. Căci interesul nostru vital acesta dată exemplu şi altor organizaţii sindicale. Radio Unul dintre evenimentele muzicale, cele mai de seamă ale acestei stagiuni va fi, fără îndoială, Concertul Simfonic al Orchestrei Radio, pe care o va dirija marele şef de orchestră bulgar Asen Raidenov, la 31 Octombrie. Asen Raidenov a-a născut în 1899 la '■.rna. A studiat muzica la Viena şi Leipzig, având ca profesori pe Joseph este: de a ieşi din răspântii, de a ieşi din roza vânturilor. De a fi, adică, cu toate eforturile şi cu toată conştiinţa, noi înşine, stăpâni pe soarta şi viaţa noastră. De a fi, adică, una cu poporul nostru, cu acest popor care luptă să-şi afirme drepturile lui la viaţă, la libertate naţională şi la progres istoric, cu acest popor a cărui ambiţie ideală" a fost şi este dintotdeauna de a nu se lăsa robit nici unui fel de imperiu, tocmai fiindcă Uniunea Sovietică nu este un imperiu, noi avem astăzi în ea un prieten şi un tovarăş, un sigur chezaş al independenţei şi libertăţii noastre, un garant şi apărător al dreptului nostru de a fi noi înşine. Căci scopurile se recunosc in mijloace, sentimentele reale in tonul cuvintelor. Când Lucien Romier, în numele imperiilor apusene, ne spunea: „N’aveţi ce face, sunteţi o ţară sortită de apururea să fiţi de răspântie ! O să vă dăm noi o misiune !”, şi când profesorul Ausimov ni se adresează: Fiţi cât mai mult voi înşivă !”, în aceste limbaje se oglindesc două concepţii : una, cea dintâi, care ne socoteşte doar nişte minori incapabili, ce trebuiesc întotdeauna dirijaţi de cei mari, — alta, Care ne socoteşte un popor vrednic de progres, capabil să se definească şi să-şi afirme propria lui personalitate, capabil să fie el însuşi. Şi cine dintre noi ar putea voi, oare, să nu fim astfel ? Miron R. Paraschivescu Orch, de Veselin Stoianov (solist-autorul), două părţi din Simfonia l-a de Liubomir Pipcov, precum și Simfonia IV-a Ceaikovsky, în pagina noastră de săptămâna tre. Amintim Marx, Stephen Krehl și Paul Graener. Din anul 1923 a fost numit la Opera din Sofia, al cărei director este astăzi Incută, o seamă de manifestări artistice anul 1930 a pus bazele corului „Ro___________________ n«’5 rtiîjrrf» «’.nwiw”*'riirsi+ mari .cir»r*ACO din provincie, şi subliniam viaţa intensă pe care încep s’o cunoască acolo artele şi literatura. Iată că din Mediaş ne soseşte acum ştirea înfiinţării unui club muncitoresc, prevăzut cu bibliotecă, colecţii ale ziarelor, reviste, jocuri şi cu o sală de lectură. Iniţiativa înfiinţării nu”, care s’a bucurat de mari succese în Bulgaria şi în străinătate. De mai bine de 10 ani este dirijorul şi director artistic al Filarmonicei de stat din Sofia cu ajutorul căreia pe lângă capodoperele streine a populari,zat și operele compozitorilor bulgari. A pus în scenă numeroase opere ruacestui club se datorește comisiei lo- ^i. italiene, franceze, germane, eroacale sindicate* și înfăptuirea ei trebue te etc• ■ P r0cum număr de opere bulgare. A dirijat numeroase concerte simfonice şi opere în centrele iuzicale din străinătate. Programul pe care il va dirija d. Naidenov la Bucureşti cuprinde in primă audiţie: Uvertura eroică de Svetoslav Obretenov (dedicată lui Gheor Numele pictorului Eugen Gâscă e cunoscut şi preţuit de cunoscători şi critica artistică românească. Accentul de profundă ghe Dimitrov, Concertul pentru pian şi sinceritate, de lirism puternic, cât şi concepţia personală, a unui expresionism bineînţeles l-au relevat pe Eugen Gâscă de la primele sale manifestări ca pe un talent deosebit în tânăra noastră plastică. Astăzi, după ani de tăcere, Eugen Gâscă vine din nou, din Ardealul lui, să împărtăşească noui întrebări şi nouă rezultate la care a ajuns arta lul. Semnalăm cu bucurie publicului nostru vernisajul expoziţiei de pictură a lui Eugen Gâscă, ce va avea loc Joi, 25 .Octombrie, orele IX a. m în sala „Dalles”. Zilele trecute .SCÂNTEIA* Cuvântul Stalin (Cuntimile din Pffl- I-« buia restabilită nu numai unitatea economică a Germaniei ci fi cea politică". „Nivelul industriei germane trebuie ridicat pestă nivelul convenit, pentru ca Germanie să fie deplin asigurată". Iar pentru a evita ca această țară să devină din nou o primejdie pentru pace, „trebuie să se stârpească în fapt rămăşiţele fascismului în Germania şi să se facă democratizarea ei până la capăt”, aducându-se astfel la îndeplinire hotărîrile istorice de la Potsdam. In ce priveşte Grecia, Stalin socoteşte prezenţa trupelor britanice ca un lucru „lipsit de necesitate". lată deci, atâtea izvoare de posibile „tensiuni" internaţionale, atâtea motive de război, trâmbiţate la toate răspântiile, pe car® răspunsurile calme şi concise ale Generalissimului Stalin te reduce dineodată la dimensiunile lor reale, de probleme care pot fi soluţionate prin bunăvoinţă şi bunăînţelegere între marile puteri. Dacă însă, din declaraţiile recente ale lui Stalin, ca şi din cele mai vechi, se desprinde acest robust optimism, acest calm care a mers desigur la inima tuturor celor ca urăsc războiul, nu mai puţin se desprinde aprecierea realist-critică a situaţiei internaţionale şi demascarea instigatorilor de război. Inexistenţa unei primejdii reale de război în momentul de faţă, nu înseamnă că nu există totuşi nicio ameninţare pentru pace. Stalin răspunde hotărît „INSTIGATORII UNUI NOU RĂZBOI SUNT IN PRIMUL RAND CHURCHILL Şl CEI DE ACEIAŞI MENTALITATE CA EL, DIN ANGLIA Şl U. S. A. Aceşti instigatori trebuie „demascaţi şi înfrânaţi" şi cuvântul limpede şi sigur al Generalissimului Stalin este cea mai bună demascare în faţa popoarelor lumii a aventurierilor setoşi da noul catastrofe. Calmul şi siguranţa cu care Stalin pune la punct mult discutatele mari probleme internaţionale, izvorăsc efin uriaşa forţă morală şi materială a Uniunei Sovietice. Raportul dintre tonele păcii şi democraţiei deoparte şi forţele aţâţătoare la război de altă parte, este astăzi de natură să liniştească teama de un nou măcel, să spulbere toate încercările cercurilor imperialiste de a smulge popoarelor lumii avantagii prin ameninţări- Puterea Uniunii Sovietice şi a ţărilor democratice nu se biruie pe exhibarea unor arme distrugătoare . Stalin răspunde scurt „NU !" la întrebarea dacă U. R. S. S. posedă vre-o bombă atomică sau vre-o armă asemănătoare, deşi, după cum a declarat mai de mult Molotov, oamenii sovietici sunt siguri că vor poseda în curând nu numai energia atomică, ci și multe, altele. Această putere se întemeiază mai cu seamă pe principiile de justiţie şi de etică internaţională, pa care popoarele doritoare de libertate şi pace dreaptă sunt hotărîte pretutindeni să le treacă în viaţa obştească. Nestor Sysiai Era avioanelor - rachetă & început (GV)Wfinl«tt e flin, /*’•!!■ la artilerie. Din această cauză „Katiuşa” maşină de răsboi uşoară şi simplă de mânuit a putut fi folosită cu uşurinţă de a avut loc in oraşul Sf Gheorghe şi Armata Roşie în ofensiva ei victorioasă, demnitatea deschiderii cursurilor prima de,ia S\aliní£aş J până la Berlin „Katiu___ . ?a” a însoţit tot timpul infanteria saceu românesc din localitate. vietică nimicind punctele şi liniile mi» cuvântările ţinute, corpul ditărite ale hitleriştilor, fiind folosită cu dactic şi-a manifestat dorinţa de a face succes și ca armă antitanc sau ca artidin acest liceu un factor important lerie antiaeriană, mai ales ^potriva , . . . 1 importam avioanelor cari atacau un picaj. Rachepentru intalnirea spiritului democratic gi consolidarea prieteniei cu popoarele an*laerie'n® se pot ridica la mărionlocuitoare popoarele uman purtând otgoane lungi de oţel care rup elicele avioanelor sau pot Inaugurarea liceului are o deosebită fi lansare cu precizie din avioane, asaimportaţă pentru ridicarea nivelului ora unor ţinte izolate. Bomba-rachetă cultural din această parte, iar prind- dispune de o viteză suplimentară faţă plui înalt democratic, care îi va călăuzi celelalte bombe, datorită unui mic activitatea, va face din el ceea ce doreşte corpul didactic şi ceea ce speră locuitorii acestei regiuni, Asen Naidenov, marele şef de orchestră bulgar va dirija concertul simfonic al Orchestrei motor reactiv. In ce priveşte folosirea energiei reactive în aviaţie s-a întâmplat aşa cum a prevăzut Tiokovski. După desvoltarea tuturor posibilităţilor avionului cu elice a venit rândul avioanelor reactive. Primele avioane rachetă au apărut în timpul războiului. Propulsiunea reactivă prezintă în aviaţie mari avantagii de construcţie şi manevră Motorul reactiv poate lucra şi cu un combustibil eftin, ca petrolul lampant, greutatea instalaţiei este mai mică decât a motorului obişnuit de avion, iar plafonul de sbor mult mai înalt decât al avionului cu elice. Viteza de 900 km. pe oră, atinsă astăzi de avioanele reactive nu reprezintă o limită. Experţii în aviaţie socotesc că aceste avioane vor putea întrece chiar iuţeala sunetului, desvoltând o viteză de peste 1200 km. pe oră. Simplitatea construcţiei motoarelor reactive face mai uşor realizabilă această performanţă. Motoarele reactive în slujba păcii Tehnica aeronautică trăeşte astăzi Aviaţia cu propulsiune reactivă UiT mofiietic fluiaritor pemru desvoltarea ei îrt viitor. Războiul s-a sfârşit, energia reactivă trebue să fie pusă în slujba păcii. Pentru aceasta planul cincinal de refacere şi desvoltare a economiei naţionale a U. R. S. S. pentru anii 1946-1950 prevede şi desvoltarea tehnicei reactive, construcţia de avioane ultrarapide puse în serviciul aviaţiei civile şi a Institutelor de ştiinţă pentru cercetarea atmosferei. Dacă desvoltarea tehnicei reactive va continua în ritmul ultimilor ani, peste opt-zece ani avionul de astăzi ne va apărea tot atât de învechit cât par primele automobile faţă de maşinile rapide şi uşoare de azi. Intr'un viitor foarte apropiat am putea sbura la înălţimi de peste 12 km. cu viteze între 800-1000 km. pe oră, am putea expedia poşta pe un preţ derizoriu şi cu o viteză aproape de aceea a telegrafului, iar pentru a studia înălţimile, rachetele ar putea duce la înălţimi de 100-200 km. Instrumente de sondaj aerian. Pe baza principiilor elaborate de Ţiokovski, remarcabilul savant rus, sborul interplanetar va putea deveni astfel o realitate. Cadrul strâmt al planetei noastre se lărgeşte, cedează în faţa puterii de nebănuit a omului. Şi spre această victorie grandioasă, ştiinţa şi tehnica rusă au făcut primul pas. însufleţiţi de perspectivele măreţe ale noului plan cincinal, savanţii şi inginerii sovietici depun toate sforţările pentru a împinge tehnica energiei reactive mereu înainte spre binele şi înflorirea Patriei Sovietelor și a omenirii întregi. es cr, epoca urării dintre domnii Mihalache şi Maniu, Teică Pasăre are unele nedumeriri cu privire la realzările viitoare şi scopurile actuale ale noului partid. Drept care, îşi ia trista’n băţ. — vorbim figurat, pentru că de fapt in epoca respectivă Teică Pasăre tocmai (şi încropise o cărucioară pe care i-ar fi invidiat-o rrţ-tolii boeri, — şi pleacă pentru lămuriri la Botoşani, la domnul. Tlieş Jagă. Eu, care, cum ştiţi, eram pe vremea aceia ţărănist, m’am bucurat foarte că de zece ani de când învăţam cum se’ncurcă şi se descurcă iţele politicii, înţelesesem măcar atâta lucru : dacă vrei să faci vreo treabă mai cu temei, deci vrei să te căpătueşti adicătele, tot cu boarii îi mai bine. Calicimea, de, rabdă şi suduie. Atâta-o de capul ei. Da când îi vorba de-un folos, se lasă mai greu. Că eu în zece ani mai mult cheltuiseră decât folosisem. Şi-mii venea greu să văd că după atâtea strădanii, n’aveam decât o biată gospodărioară şi câteva fălcii de pământ Se vede treaba că dom’ Mihalache a fost într’un gând cu mine când s’a dat de partea boerilor. Că şi dumnealui săracul, duipă câte auzisem, nu încropise încă cine ştie ce avere ce pe urma pertractărilor. Așa că după ce-am aflat de unirea noastră cu dom' Maniu, m’am dus ladomnul Tlres Jagă să luăm înțelegere nouă. —Ei, ce mai e nou? Ce mai vestenoveste ? — mă întâmpină domnul — Păi, de ce să fie dom’ie Jagă? Prea bine nu-i ! Și m’am trântit amărît pe-un scaun — De ce dom’le Pasăre ? N’ai citit ziarele ? — Ba le-am citit. — Ei și n’ai văzut ? — Ce să văd ? — N’ai văzut cum crește partidul nostru ? N’ai văzut cum clocotește masse ? — se’ncălzi domnul Ilieș. Nu vezi cum s’apropie izbânda noastră ? — Ce să văd, dom’le Iagă ? Eu văd numai atâta , că de-acu s’a isprăvit cu noi. Ne mănâncă boerii — şi pace bună ! Asta-i! — Cum, domnule Pasăre atâta ai înţeles dumneata din actul acesta istoric măreţ unic, pe care l-au săvârşit domnii Maniu şi Mihalache? — Atâta ! — îmi pare rău, dom’le Pasăre ! Dumneata n’ai sesizat probabil toate semnificațiile acestui act, ale acestei întâlniri fericite, epocale chiar... — Lasă-mă, dom’le Iagă, cu vorbele astea. Că eu de patru zile mă tot perpelesc ca pe jăratec. La’nceput, nu zic, m’am bucurat. Da pe urmă mi-am luat seama. — Simt, sigur că greșești... Sau poate n’ai citit cu atenţie ziarele... Altfel, într’un spirit limpede, eu nu văd cum s’ar putea reflecta vreo îndoială pe marginea acestei uniri care — da, s’o spunem ! — schimbă faţa lumii... O schimbă radical şi pentru totdeauna. — Apăi, dom’le ragă dacă mă potopeşti din nou cu vorbele astea, eu nu mai am unde-mi vârî întrebările mele. Şi mă duc acasă. Că eu venisem numai ca să te’ntreb... — Intreabă-mă, înrtreabă-mă, dom’le Pasăre. Pentru dumneata am timp întotdeauna. Ce nu,înţelegi ? — Apoi iaca : suntem noi partid ţărănesc, ori nu ? — Nu ! Astăzi suntem partidul naţional-ţărănesc ! — Dar până acum vreo săptămână am fost noi partid ţărănesc, ori n’are fost? — Asta da am fost! — Bun. Şi am luptat noi pentru o împărteală a pământurilor ? — Am luptat, luptăm şi vom lupta ! Acesta este crezul nostru ! — se izbi de TEICA PASARE XXXVII dom’ Ilieş în batista care-i atârna peste marginea buzunarului de la piept. — Bun ! Dar dom’ Maniu, este el boer ? — Este! Mai mult chiar decât boer : e prinț, e cardinal, e... Uite , citește ! Și alegând un juma! din maldărul aruncat pe masă, mi-1 vâri sub nas. Sublimase cu roșu rândurile astea. ..Prințul incoruptibil, cardinalul drapat cu mantia de purpură a idealurilor românești...". — Ce zici de asta ? — mă cercetă domnu’ Iagă. — Ce să zic ? Va să zică îi boer ? — Tiii... Ce boer îi dom’ Maniu !... — Bun! Iar în partid la dânsul are numai boeri, nu ? — Vrei să spui, în cadrele conducătoare ale partidului domnului Iuliu Maniu ? — Ca deputaţii miniştrii primarii... — Ei apoi in privinţa asta, dragă domnule Pasăre, risipeşte-ţi orice îndoială : in partidul naţional nu conduc decât boeri. Şi nu boerinaşi de aştia, la întâmplare. Nu. Toţi îs boeri în lege. Cu moşii, cu palate, umblaţi prin străinătăţi, cunoscători în toate cele. — Va să zică aşa ? ! — Da, dom’le Pasăre. Cei mai mari boeri ! Floarea conservatorilor, floarea avereşeanilor, toţi s’au adunat în jurul domnului Maniu. E cea mai mare şi mai nobilă, cea mai selectă organizaţie pe care a avut-o cândva ţara noastră! E o cinste pentru noi pentru mine şi pentru dumneata, să ne unim cu asemenea boeri! — Bun. Va să zică noi, cei cari vrem chipurile să’mpărţim pământurile boereşti, ne unim aşa deodată cu boerii. — Sigur ! Ne-am şi unit. — Şi de-acuma înainte când om face vreo’ntrunire, boerii or să vie și-or să urle cu noi ca lupii la lună . Vrem pământ dela ciocoi". — Hm, unde... Asta... — Asta-i așa! Că eu pân’amu cac’am răsculat satele împotriva liberalilor și-a avereseanilor, numai cu vorba asta le-am răsculat: pământ! Acu ce-am să mai spun ? Crezi dumneata că dacă le-ai arăta că noi, naţional-ţărăniştii, suntem mai boeri ca liberalii şi mai poleiţi ca nu ştiu care vor să se bucure? — Păi, domnule Pasăre, să ne’nţelegem : nu-i nevoie să strigi în gura mare tot ce-am vorbit noi în de noi aici. Asta ţi-am spus-o numai aşa, ca să ştii cu cine lucrezi de-acuma înainte. E o onoare mare, care ni se face nouă, ţărăniştilor chemându-ne la muncă alături de aceşti fii aleşi ai neamului cari sunt domnul Maniu şi colaboratorii domniei sale. — O onoare! — am rumegat eu pe’ncetul. — Da ! O onoare! La asta s’a gândit şi Mihalache, şeful nostru atunci când a pus la dispoziţia lui Iuliu Maniu cadrele partidului său. — S’a gândit aşa, că-i o onoare... — Mai mult chiar decât atâta: o garanţie! Pentru că domnule Pasăre, gândeşte-te şi dumneata, noi ne străduim cu Mihalache al nostru de zece ani. Şi ce-am făcut pân’acuma ? Nimic! Pentru că suntem proşti! Da Acesta-i adevărul! Liberalii şi-au făcut palate şi-au făcut legi, şi-au făcut bănci şi fabrici... Mă rog, au pus mâna pe toată averea ţării ăsteia. Iar noi — nimic! Eu am rămas tot un belfer oarecare, dumneata tot un cetăţean oarecare... — Ba, nu-ţi fie cu supărare nu-s chiar un cetăţean oarecare. Că pe urine mă ştie tot judeţul. Şi pe urmă de, o leacă de stare tot am adunat şi cu : slavă Domnului am aproape două- 'ci de fălcii de pământ am gospodărie, amlivadă, am cazan, am stana mea, vitele mele... — Da, ştiu recunosc Nici eu nu sunt poate chiar ce! din urmă f -re profesori. Am câte ceva Nu mă pot plânge. Dar față de averea pe car au adunat-o în anii ăștia colegiimei liberali ori averescani, eu, uite mă rușinez. — Și zici că vina-i a lui dom’ Mihalache ? — Nu !... Doamne ferește. Că el săracu’, a dat din mâini cum a putut. S’a’nsurat cu-o fată de oameni, înstăriţi... — Ca mine va să zică ! — Exact. A mai învârtit câte ceva pe la nişte bănci. Da după cât l-a aiutat capul a adunat. Nu pot spune. Acuma, slavă Domnului începe a fi o leacă de boer. Şi cei din jurul ei tot aşa. S’au înstărit. Numaică vezi mata, pe noi înstăritul lui dom’ Mihalache nu ne prea’ncălzeşte. Că noi dacă facem politică, înţelegem să’nstărim mai multă lume : şi pe ai de mine, şi pe ai-de dumneata.. rin urma) Tlreş. ( conf ) V» Em. Gaian ATELIERELE GRIVIŢA ta. Au fost »was« mi mao pujin o« 5.000 vattOMie A molozit* şatre muţifooTUl cefffîşti, parrtru a curăţă tar«(Urmare din pag. 1a) acest loc na «ta deci? o fantastică ruină Au fost moaşă nu ma» puţin de 35.000 eterni nul! Azi atelierele au fost reconstruite IN ÎNTREGIME. Ba mai mult decât atât, au fost modernizate, ţinându-se seama de nevoia de a ie asigura muncitorilor cele mai bune condiţii de muncă. Caracteristice pentru spirite de entuziasm şi interesul cu care muncitorii şi tehnicienii au participat la munca «l« reconstrucţie, sunt numeroasele inovaţii aduse lucrărilor. Astfel, tov. Diaconescu, un tânăr Inginer comunist, a executat şi singur o instalaţie Roentgen, pentru analiza radioscopiei a sudurilor, de 300.000 volţî. De asemenea, s-a pus în funcţiune, la secţia termo-electrică un mare redresor. Ca un rezultat al eforturilor muncitorilor şi ajutoarelor primite, s-a înrestrat creşterea continuă a producţiei. Media de producţie dinainte de război A FOST JJEPAŞITA. In luna Septembrie, au ieşit din depourile Griviţei, 42 de locomotive, faţă de 40, cât se reparau in mod obişnuit lunar, înainte de război. Grija pentru muncitori Nu mai puţin însemnate sunt realizările sociale, menite a uşura viaţa muncitorilor. Astfel, s’a înfiinţat cantina la care iau masa zilnic mic de muncitori. In proect, e prevăzută construirea unei cantine moderne, cu o capacitate corespunzătoare nevoilor actuale. Datorită deosebitei griji arătate în toate împrtjigărie de tov. Gheorghiu-Dej, intimatorii de la Griviţa au obţinut un statut care le asigură o salarizare omenească, prima de producţie şi ajutoare pentru cei împovăraţi de greutăţi. Chiar în incinta atelierelor s’a amenajat o policlinică modernă, la care muncitorii- bolnavi sail, accidentaţi găsesc ajutor medical gratuit. Politica de luminare şi culturalizare dusă de guvernul Groza în unire cu C. G. M. s’a făcut simţită, aici, dela început. Au luat fiinţă şcoli de analfabeţi, s-au înjghebat ansambluri artistice, orchestre, fanfare, cluburi, care distrează şi cultivă pe muncitori, în timpul lor liber. Biblioteca Griviţei constitue, pe drept cuvânt, una din realizările cu care muncitorii se mândresc mai mult: 5000 volume de literatură, ştiinţă şi cultură politică, care circulă din mână în mână, cercetate cu nesaţ de muncitori. O brutărie şi o moară De la 23 August şi mai cu seamă de la 6 Martie", muncitorii socotesc Griviţa ca făcând parte din viaţa lor, ca ceva care le aparţine. Cu dragoste, ei se străduesc să adauge mereu câte ceva care să fie de ajutor tuturor. Iar iniţiativa muncitorilor este primită cu interes şi simpatie de către conducătorii democraţi. Acestei iniţiative venite de jos şi îmbrăţişată cu călduroasă înţelegere de tov. G Gheorghiu-Dej, i se datoreştee realizarea brutăriei şi morii de măcinat porumb din chiar curtea atelierelor. Brutăria, construită şi înzestrată cu aparatele cele mai moderne, are o capacitate de 24.000 pâini pe zi, adică 96000 raţii, ceea ce depăşeşte cu mult nevoile ceferiştilor. Ier moara, are o capacitate de măcinat de 1 vagon și jumătate pe zi, deservind nerv..vYvJ,s.,.luiWl”lU Jl I fjiej UtfiiAU* riu (10—20 lei de fiecare kgr. de porumb măcinat). Moar«« rifiîa Chîtila Pentru aprovizionarea cu fainii brutăriei lor, muncitorii de la Griviţa au conceput primul construirii unei mori moderne, la Chitila, unde tov. Teohari Georgescu, le-a pus la dispoziţie terenul unei mori dărăpănate, proprietatea Misterului de Interne. Pe locul fostei dărăpănături, ceferiştii de la Griviţa au ridicat o moară zidită pe planşee de beton armat, cu trei etaje, şi cu o capacitate de măcinat de 2 vagoane şi jumătate pe zi. In cele 11 celule ale morii se pot depozita până la 52 vagoane de grâu- Moara dela Chitila — pe care muncitorii ţin s’o boteze moara „Teoba ni Georgescu” — va satisface toate nevoile ceferiştilor din Capitală şi ale populaţiei din Chitila, fiind administrată de Cassa Aprovizionării Personalului C. F. R. In proect, muncitorii mai au construirea, pe lângă moară, a unei fabrici mari de paste făinoase şi a unei fabrici de ulei, contribuind astfel la industrializarea acestei regiuni. Oficiul de aprovizionare Griviţa-Roşie In jurul lui 7 Noembrie, muncitorii de la Griviţa vor inaugura .Oficiul de Aprovizionare Griviţa-Roşie”, o altă admirabilă realizare muncitorească, cu sprijinul tov. Gh. Gheorghiu-Dej. Construită în apropiere de atelierele in care muncesc, această clădire, unică pe toată Capitala, cuprinde magazine mari şi spaţioase de: coloniale, manufactură, încălţăminte, o drogherie, o măcelărie, ateliere de croitorie, frizerie, cismărie, etc. De aici se vor aproviziona cu cele necesare muncitorii de la Griviţa, exclumind intervenţia apeeiflanţii. Ferma dela Dudu E greu de spus care înfăptuire ceferistă cea mai impresîamfintă In orice cas, ferma dela Dudu e printre primele. Pe suprafaţa de 197 ha, muncitorii construesc un. mare atelier mecanic de 42 mi. pe 18 m. pentru reparaţia maşinilor, tractoarelor şi uneltelor agricole; o crescătorie de porci pentru 500 scroafe fătătoare; o crescătorie pentru 20.000 păsări, grajduri, cantine şi locuinţe, pentru muncitorii zileri. De asemenea, au îndiguit un eleşteu de 18 ha. în care vor creşte peşti, au preparat — prin inundări şi drenaj — un teren pentru orezărie (14 ha.), s’au început lucrările pentru electrificarea fermei şi a satului Dudu. In primăvară, vor continua lucrările, într’un tempo şi mai viu. Muncitorii plănuesc asfaltarea şoselei care duce la fermă, construirea unei clocitori moderne, aducerea a 1000 de stupi, înfiinţarea unei crescătorii de viermi de mătase, etc. Totodată, se vor ridica pe cuprinsul fermei: un laborator agricol, o şcoală de tractorişti, o şcoală primară pentru copiii satului şi cursuri serale pentru lucrătorii fermei, etc. E vrednic de subliniat faptul că toate planurile acestor lucrări de mari proporţii au fost alcătuite de muncitorii de la Griviţa, care au reuşit să mobilizeze la această acţiune pe ingineri şi restul personalului tehnic. Administraţia fermei de la Dudu se face de către Serviciul Agricol C. F. R. încă o mare realizare: muncitorul dela Griviţa Nu s© poate vorbi despre Griviţa, fără a se aminti de încă o mare realizare, poate chiar cea mai de seamă : muncitorul dela Griviţa şi spiritul care-l însufleţeşte. Căci profitând din plin de condiţiile de libertate şi posibilităţile nebănuite de desvoltare pe care regimul democratic le-a acordat, muncitorii de la Griviţa au crescut repede, ajungând ca din rândurile lor să se ridice oameni întregi, cu iniţiativă, elan, hotărîre şipatriotism fierbinte. Creşterea aceasta a nivelului material şi moral al muncitorimii de la Griviţa este desigur una din marile consecinţe ale guvernării democratice. Din rândurile Griviţei s-au recrutat şi se vor mai recruta mereu şi din ce în ce mai mulţi conducători. Acestea sunt, în trăsături mari, rezultatele a doi ani de muncă şi realizări pozitive la Griviţa-C.F.R., sub guvernul democratic dr. Petru Groza şi cu sprijinul continuu al tov. Gheorghiur Dej, ministrul ceferist. Griviţa este azi mai vie, mai însufleţită decât oricând. Ca orice organism viu, ea este în plină desvoltare. Victor Russu Florea Oala, plugar călit in lupta împotriva asupririi moşiereşti Urinare din pag. la întipărită toată durerea şi obida ţăranilor asupriţi de boeri. A venit apoi armata. Ţărani schingiuiţi, împuşcaţi. Revolta e înăbuşită. Dar flăcările care mistuiau şirele cu pae şi gardul hanului boeresc, cărora Florea le pusese foc, au luminat drumul feciorului lui Voicu Oală, care va lupta pân’o vedea împlinită dreptatea pentru ai săi. Şase luni de robie pe an pentru a învăţa carte Zilele copilăriei Florea şi le-a petrecut muncind câte şase luni ca un rob pe moşiile boereşti sau la grădinile de zarzavat din comunele vecine, ca să poată umbla la şcoală alte şase luni. Hotărîrea lui era nestrămutată. Voia să înveţe. Nu-l putea abate din drumul pe care pornise nici foamea, nici frigul care îl pătrundea prin hainele-i perecite. Şi se minunau ţăranii de câtă îndârjire e în stare feciorul lui Voicu, de greutăţile şi suferinţele pe care le îndură câte-o jumătate de an, ca să poată prinde în cealaltă jumătate, înţelesul slovelor din carte. __ Dar cu fiecare zi care trece, în sufletul acestuia se strânge mai mult venin, mai multă ură împotriva asupririi ciocoeşti. „E cu gândul la revoltă", spuneau ,cei de la „Curte”... începeau să se teamă de el. Şi câtă jale, câtă durere trebue să fi simţit inima de mamă a Tudorei lui Voicu, când şi-a petrecut până la marginea satului, feciorul gonit de-acasă am porunca boerulu Doar 14 ani avea Florea pe-atunci. Leaăta cai greviştii Au trecut zile grele pentru răzvrătitul din Conteşti. S’a întors în sat A venit războiul. Dar nu putea să ierte boerilor cele pătimite Uneori pierdea nădejdea. In 1921, militar la Secţia politică a Consiliului de războiu a Corpului II Armată. Florea Oală a intrat în vorbă cu greviştii dela Arsenal, Vulcan, cu minerii... Ştia în sfârşit că ţăranii nu sunt singuri — căpătase încredere în lupta dusă de muncitori. Şi nu s’a descurajat nici atunci când a fost arestat în 1924 când împreună cu Oprea Văitaş, au fost bătuţi şi schingiuiţi la Turnu Măgurele pentru ca au încercat să formeze la ei în sat o organizaţie revoluţionară pentru drepturile plugarilor. Se sfarmă lanţurile încordaţi în aşteptarea momentului potrivit pentru eliberare, aşa i-a găsit 23 August şi 6 Martie pe ţăranii din Conţeşti, organizaţi de Florea Oală şi Oprea Vitus. Sub conducerea lor au pornit, înainte de reforma agrară, să pună stăpânire pe ogoarele pentru care pătimiseră atâta amar de vreme. Şi când au început cormanele să răstoarne cele dintâi brazde de pământ, feciorul Tudorei şi al lui Voicu Oală răzbuna toate durerile şi suferinţele plugarilor de pe moşiile boereşti. De mai bine de un an şi jumătate de când e membru în Comisia Centrală de Reforma Agrară, ca delegat al ţăranilor, Florea Oală munceşte fără răgaz pentru definitivarea Reformei Agrare. Cel care la 10 ani s’a călit în focul revoltei dela 1907, care a suferit laolaltă cu obidiţii de ieri, e primul care le apără drepturile. De mai bine de un an şi jumătate Florea Oală e spaima moşierilor expropriaţi, care încearcă prin toate mijloacele să-şi câştige măcar o parte din pământul pierdut. In alegerile din 19 Noembrie el candidează, din partea Frontului Plugarilor, pe lista Blocului Partidelor Democrate din judeţul Olt. Iar mâine plugarii din toată ţara vor avea în parlament un luptător care le cunoaşte toate nevoile şi suferinţele, un luptător dârz pentru dreptate şi libertate şi pentru rodnicia ogarelor româneşti. Gheorghe Cristea 9 copii au dat o serbare pentru ajutorarea flămânzilor din Moldova (Urmare din Pafila) două membre ale corpului de balet au tremurat, mai să greşească frumuseţe de compoziţie. La sfârşit s’a aplaudat şi oamenii au dat cât au putut, pentru acel copil din Moldova care nu gândea la bucuria ce-l aşteaptă. „Domnilor impresari“, avem nevoie de o sală Natural, că la redacţia „Scânteii’* n’au putut să vină decât fruntaşii în vârstă şi trupei-- Mimi Enescu şi lom Roj — f. f. talentaţi şi ei — sunt doar în clasa patra primară şi au rămas acasă. Dar Niculescu T. loan şi una din ,,baletiste“ ne-au vorbit foarte serios de o sală şi costume. Nu lunar —acum au specificat în scrisoare — el chiar săptămânal ar putea da ei spectacole în folosul înfometaţilor din Moldova, numai să aibă acoperiş. Nu pentru ei, — Doamne păzeşte! — pentru publicul ce vine. Şi care, odată cu schimbarea oarecum a vremii, ar dori să stea ferit de vânt. Este apoi lipsa costumelor. Elevi în clasa întâia şi a doua, secundară, delegaţia face un apel călduros către toţi impresarii şi va veni peste câteva zile la noi să afle rezultatul, înţelegem, acţiunea lor n’ar aduce câştiguri prea mari, dar ar putea sprijini copiii din Moldova. „Sperăm că gestul nostru va fi imitat“». Da, mici prieteni, e nevoie !» actualele împrejurări ţara are nevoie şi de ajutorul vostru. Aţi dat un exemplu, un minunat exemplu al solidarităţii ce leagă copiii de copii, oamenii de oameni-Din nenorocire, sunt alţii mult mai mari la voi mult mai bogaţi, cari încă n’au făcut nimic. Nu trebuie să vă mire- Ei se exclud singuri din colectivitatea poporului nostru, nu se pot numi români. Voi sunteţi copii de muncitori ştiţi ce înseamnă foamea, aţi cunoscut-o şi în toamne ploioase sau veri năbuşitoare, aţi simţit-o cum a marinat de multe ori copii ca şi voi. Asta e, voi înţelegeţi şi noi vă mulţumim pentru copilul din Moldova, pentru iniţiativa frumoasă, pentru tot ce aţi făcut şi vreţi voi să faceţi