Scȃnteia, noiembrie 1949 (Anul 18, nr. 1570-1594)
1949-11-02 / nr. 1570
Pag 2 Minerii din sectorul III Petrila scot cărbuni in contul anului viitor Din ziua de 22 octombrie, minerii din sectorul III al minei Petrila au început să dea cărbuni în contul lui 1950. Acest succes este cu atât mai mare cu cât sectorul III este prima unitate mare în industria noastră carboniferă care a început să producă în contul anului 1950. Un factor esenţial în obţinerea acestei victorii îl constituie avântul întrecerii socialiste. Bine organizată şi condusă de către organizaţia de Partid şi sindicat, întrecerea socialistă la sectorul III al minei Petrila a cuprins un număr din ce în ce mai mare de muncitori şi tehnicieni. In tot cursul anului, sectorul III a avut cele mai puţine grupe de mineri sub normă. Dacă se înregistrau, în fiecare lună, una sau două grupe de mineri sub normă, însufleţiţi de exemplul minerilor din Lupeni care au pornit în cinstea lui 7 Noembrie la întrecere sub lozinca „NICIO GRUPA DE MINERI SUB NORMA”, minerii din sectorul III au reuşit ca, printr’o mai bună organizare a muncii, să ridice şi puţinele grupe sub normă la nivelul grupelor care-şi îndeplinesc norma. De la 15 Octombrie nu se mai află în întreg sectorul III al minei Petrila nicio grupă de mineri sub normă. COLABORAREA DINTRE MUNCITORI ŞI TEHNICIENI Un rol hotărîtor în această bătălie şi in general in buna desfăşurare a întrecerii l-a constituit strânsa colaborare dintre muncitori şi tehnicieni. Tehnicienii i-au ajutat pe mineri, cu sfaturi preţioase, chiar la locul lor de muncă, au urmărit şi supraveghiat, îndeaproape aprovizionarea locurilor de muncă cu vagonete goale, cu grinzi şi scânduri, cu unelte şi maşini pentru ca munca în abataje să sufere cât mai puţin. Consfătuirile de producţie ţinute cu regularitate au întărit şi mai mult legăturile dintre muncitori şi tehnicieni. Una din problemele desbătute deseori în consfătuirile de producţie a fost aceea de a găsi cele mai bune mijloace în vederea ridicării productivităţii muncii şi reducerii efortului fizic al minerilor. PENTRU MARIREA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII înarmat cu învăţămintele primite de la această conferinţă, tov. Zippenfenig Samoil, şeful sectorului, a reuşit să introducă scocul oscilant blindat, cu ajutorul căruia s-a mărit simţitor productivitatea muncii. Primul scoc oscilant blindat a fost introdus în abatajul tov. Văideanu, şi apoi în alte abataje. Mai târziu au fost introduse scocurile oscilante blindate în formă de „L", iniţiate de inginerul Echizli Eugen, care contribuie în şi mai mare măsură la ridicarea productivităţii muncii. La început, au fost şovăieli din partea unor mineri care se arătau neîncrezători în nouile maşini. După o intensă muncă de agitaţie, după o serie de experienţe şi rezultate, tot mai mulţi mineri au cerut introducerea scocurilor blindate in abatajele lor. „ Organizaţia de Partid, sindicatul şî conducerea sectorului au dat o importanţă deosebită ridicării calificării profesionale a minerilor. In această acţiune au fost antrenaţi numeroşi fruntaşi, în producţie care s-au preocupat personal de extinderea metodelor lor de muncă în rândurile minerilor., Conducerea sectorului a urmărit deasemeni ridicarea de cadre calificate din rândurile vagonetarilor şi ajutorilor de mineri. In decursul acestui an, au fost calificaţi peste 60 de muncitori ÎNTĂRIREA DISCIPLINEI IN MUNCA întărirea disciplinei în muncă a avut deasemeni un rol important în bătălia pentru ridicarea producţiei în sectorul III. La începutul anuilui, lipseau nemotivat de la lucru cam 14°i, din efectivul muncitorilor din întreg sectorul. Aceste lipsuri nemotivate provocaţi descomplectări zilnice în fţime, ceea ce aducea de la sine o scădere a producţiei. Cu sprijinul puternic al agitatorilor, situaţia s-a îmbunătăţit. Numărul absenţelor nemotivate a scăzut treptat, treptat, ajungându-se în ultimul timp la un procent de numai 1—2n/ip. Conducerea sectorului a ştiut să se orienteze în mod just şi în problema normelor. Se ştie că în unele sectoare din minele din Valea Jiului nu este întru totul respectat sistemul de stabilire a normelor după natura locului de muncă. Uneori se fac greşeli în această privinţă. In sectorul III al minei Petrila problema normelor a fost privită cu seriozitate, fiind socotită drept unul din elementele esenţiale în buna desfăşurare a muncii. Normele au fost revizuite cu stricteţe şi cu regularitate, pentru ca minerii să aibă permanent o normă corespunzătoare locului lor de muncă. REDUCEREA PREŢULUI DE COST — O SARCINA IMPORTANTA A MINERILOR Paralel cu lupta pentru îndeplinirea programului de producţie, trebuie să se ducă o acţiune puternică pentru imbunătăţirea calităţii cărbunelui, pentru realizarea a cât mai numeroase economii. Lupta pentru reducerea preţului de cost al cărbunelui pentru îmbunătăţirea calităţii cărbunelui, pentru realizarea de economii nu a fost până acum o preocupare de seamă a minerilor din sectorul III. Pe viitor, ea trebuie să fie una din sarcinile de frunte, pentru minerii şi tehnicienii sectorului III, ca şi pentru toţi minerii şi tehnicienii din Valea Jiului. Deasemeni trebuie să se acorde o atenţie mai mare păstrării in cât mai bune condiţiuni şi folosirii cât mai raţionale a utilajului. O atenţie deosebită trebuie să se dea fruntaşilor în producţie. Ei trebuiesc ajutaţi permanent să-şi ridice nivelul politic, cultural şi profesional, trebuie stimulat in mai mare măsură spiritul lor de iniţiativă, pentru ca aplicând cu curaj metode Înaintate de lucru, să tragă după ei prin puterea exemplului, massa minerilor. I. Herman coresp. Muncitorii mineri de la mina de mangan „Filimon Sârbu“judeţul Câmpulung au astăzi locuinţe bune CÂMPULUNG (de la Tiganiuc C., coresp.). La mina de mangan „Filimon Sârbu” din comuna Sarul Dornei, jud. Câmpulung, a avut loc zilele trecute inaugurarea unei cabane pentru mineri. Timp de peste 100 de ani de când se exploatează această minte, muncitorii de aici au trăit în condiţii mizerabile. Ei locuiau în bordee acoperite cu scoarţă de copaci iar drumul până la mină era desfundat, plin de noroaie, podurile erau rupte. Astăzi, în locul bordeelor în care trăiau muncitorii, se înalţă o cabană compusă din 16 camere de dormit, bucătărie, sală de mese, club cu aparat de radio şi bibliotecă, magazie de alimente şi instalaţie de baie. A fost construit un drum care duce la mină iar podurile au fost reparate. Cu ocazia inaugurării cabanei, s-au distribuit premii minerilor evidenţiaţi în producţie, printre care tov. Suchar Filaret, Cozan Iile, Solcan Octavian, Maxim Vasile, Badea Ioan, ing. Micu Aurel, etc. Deasupra cabanei fâlfâie steagul producţiei, câştigat de mineri pe luna Septembrie. Oooh... Erjl Candor a închis ochii cu durere, nemaiputând suporta priveliştea. Peste cimentul sălii proaspăt spălat şi ceruit de ea, urme nemiloase de paşi târşiţi se întind ca nişte duşmăni. Aşa păţeşte în fiecare zi. Pe uşă ese acum d. Ştefan Vasile, în halat şi papuci, mărind dezastrul. — Dumnezeule, iat-o şi pe d-na Hănguleşteanu, cu cratîţa sfârâind în mână. Numai de n’ar pica ceva pe jos. Pe scări coboară scâncind speriată, o fetiţă . „Câinii”, şopteşte ea cu răsuflarea tăiată şi se prăbuşeşte în braţele lui Erjl, formând, împreună un adevărat tablou al desnădejdii. De când s’a mutat aci, de mai bine de 6 ani familia Enescu a plasat în pod doi câini, care barează intrarea. ? Dar unde ne aflăm oare ? La hotel ? Intr’o casă particulară ? Judecând după încăperile înalte, după hărţile din pereţi şi după tablourile cu albine, păsări şi ierburi, nu prea pare să fie aşa. Să mai deschidem câteva , uşi. Iată bucătăria ,in vase mari şi curate fierbe lapte. Două femei îl toarnă apoi în căni de mărime egală, aşezate una lângă alta. Alături, o femee în capod e cufundată în prepararea unui rântaş. Mai departe. Să mai deschidem o uşă. Surpriză: încăperea e plină cu bănci, in care stau vreo 50 de fetiţe cu şorţuri albe. — Cocorii, berzele, rândunelele pleacă toamna spre ţări mai calde... O fetiţă cu cozi spune lecţia. Te freci mirat la ochi şi te întrebi: alături, hotel; aici, şcoală. Care este adevărul? Adevărul este că ne aflăm la şcoala elementară de fete No. 21 din Bucureşti. Cinci încăperi din totalul celor zece care ar trebui folosite pentru nevoile şcolii, sunt ocupate de persoane şi familii cu totul străine de această şcoală. Pentru ca d-na Hănguleşteanu cu sora şi copilul să se poată instala, a fost „comprimat” cabinetul medical al şcolii. D-na şi d. ştefan Vasile care locuesc aci din 1043 prin graţia Comitetului...Şcolar Comunal, aşteaptă în curând „un eveniment fericit". Familia d-lui Gheorghe Enescu e formată din patru persoane iar d-na Ecaterina Secară locueşte aci cu fiul. Precum vedeţi, familii onorabile. Numai că patru familii onorabile în mijlocul unei şcoli de fete, nu sunt de niciun folos. Doar Şcolile sunt făcute pentru ca unele copiii să înveţe carte. Un lucru cât se poate de lămurit. Tocmai de aceea s’a şi sesizat Ministerul învăţămăntului Public, care în luna Martie 1948 a trimis la faţa locului o inspectoare. Şcoala a fost amănunţit cercetată, s-a întocmit un proces-verbal în toată regula şi au urmat zile îndelungate de fericită aşteptare a rezultatului. Intre timp, şcoala de fete No. 21 din Bucureşti, avea ceea ce nu are nici o altă şcoală din ţară: o „clasă sburătoare”. Nu că ar fi căpătat aripi toţi copiii său cel puţin profesoarele. Nu. Fapt este însă că o zi pe săptămână, prin rotaţie, una din clase era trimisă „la plimbare”, deoarece nu existau suficiente săli de curs. Şi cum ar fi putut fi altfel dacă 4 familii (care n’au nicio legătură cu şcoala de fete nr. 21) ocupă acelaş număr de încăperi ca şi cei aproape 400 de copii care se îngrămădesc prin rotaţie în clasele care (printr’un deosebit noroc) au rămas libere. Da, da, în inima Bucureştiului se înfiinţează o „clasă sburătoare”, în timp ce in comuna Tiha Bărgăului-Năsăud se construesc trei localuri noi de şcoală, în timp ce în comuna Subcetate-Mureş se duce lupta pentru o frecvenţă de 100V, iar in Humuleştii lui Creangă se ridică şcoală nouă cu un cat, cu sală de spectacole, bibliotecă, loc pentru muzeu şi sală de citit... Şi câte altele încă... Grija pentru apărarea sănătăţii copiilor e azi pe primul plan. La şcoala No. 21 insă, cabinetul medical funcţionează astăzi în cancelarie, cameră în care şi fără el, directoarea, secretara şi profesoarele se împiedică reciproc să lucreze, din cauza aglomeraţiei. Nu e de mirare că doctoriţa şcolii, exasperată, a trimis direcţiunii şcolii o adresă : „am onoare a vă ruga să binevoiţi a interveni să se reînfiinţeze cabinetul medical, fiind absolut necesar pentru buna funcţionare a serviciului”. Aceasta se întâmpla la 14 Ianuarie 1949. Sesizat din nou, Ministerul a hotărît să mai facă o inspecţie. La 20 Ianuarie a vizitat şcoala semnând pentru conformitate în registru, inspectorul general Gh. N. Popescu. I-a urmat, la 17 Februarie subinspectoarea şcolară C. Cheşu, care cu mâni proprie a scris în registru: „curăţenia şcolii este asigurată cu mari sacrificii şi multiple greutăţi, conform celor constatate de mine in legătură cu „locatarii” ce deţin camere în local”. Urmează apoi, pline de promisiuni, cuvintele: „voi face un raport special in legătură cu aceste greutăţi”.Şi zilele treceau, senine sau mai încurate. In sfârşit, o rază de lumină a străbătut şcoala, din cancelaria supraaglomerată şi până în camera de serviciu , a sosit ordinul de evacuare. „In conformitate cu decizia No. 32.700.946/C/949 a Ministerului învăţământului Public, binevoiţi a pune în vedere locatarilor mai jos notaţi să evacueze până la data de 15 Aprilie a. c. cel mai târziu, încăperile ce ocupă in localul acestei şcoli. Aceştia se vor adresa Oficiului de închiriere care le va repartiza locuinţe”. S’a bucurat mult Erji Candor in ziua aceea de 2 Aprilie mustind a primăvară. Poate — a îndrăsnit ea să spere — poate că în sfârşit va căpăta, cu soţul ei, o cameră a lor, şi nu va mai trebui să locuiască laolaltă cu cea de a doua pereche de oameni de serviciu ai şcolii. In ziua aceea a frecat mai cu foc scările, a făcut o mutră aproape prietenoasă javrelor din pod care mârâiau presimţind ceva rău şi nu s’a mai supărat când laptele copiilor a mirosit din nou a rântaş. „Vin vremuri bune” şi-a spus ea, cu optimismul specific tinereţii. Dar cine nu s’a bucurat In ziua aceea, şi doctoriţa şi directoarea şi profesoarele şi mai ales elevele, cărora le venise „rândul” să plece „la plimbare”. In sfârşit, a sosit mult aşteptata zi: 15 Aprilie... Numai că, aşa cum a venit aşa s’a dus: cu domni şi doamne în halat şi papuci plimbându-se pe sălile şcolii, cu uşile vraişte descuiate şi lăsate aşa un miez de noapte de către locatarii întârziaţi, cu luminile aprinse până noaptea târziu. Ordinul de evacuare s-a dovedit a fi un foc tras în gol. Oficiul de închiriere No. 18, după o serioasă chibzuinţă, a dat răspunsul că nu poate da curs ordinului de evacuare, întrucât n’are un „ordin special” din partea forurilor superioare. După cum se vede tovarăşii de la Oficiul de închiriere No. 18 au nevoe de un „ordin special” pentru ca să asigure plasarea celor patru familii, în câteva camere luate nu din încăperile unei şcoli ci din cele ale burtăverzilor din cartier. In felul acesta şi cei 400 de copii ai muncitorilor dela S. E. T., F.R.B., S.T.B., etc. ar fi putut învăţa 6 zile pe săptămână ca în orice altă şcoală din ţară... Intre timp, s’a terminat anul şcolar, a trecut primăvara, s’au împrăştiat elevele în vacanţă, dar locatarii au rămas. La 29 August, pe o căldură tropicală, o nouă inspecţie. De data aceasta venind din partea secţiunii financiare a Comitetului Provizoriu. Procesul-verbal întocmit de Greaba I. Radu, contabil principal, era de natură a da mari speranţe: „se constată că in imobilul şcoalei locuesc patru chiriaşi care ocupă cinci camere, pentru care nu plătesc chirie, taxe pentru consumul curentului electric şi apă”. Da, da, îşi spuneau unii, acum se va rezolva chestiunea, într’un fel sau altul. Dar evenimentele au dovedit că nu e bine niciodată să vii cu aprecieri pripite. In toamna aceasta s’au deschis cursurile şcolare şi multe lucruri noui şi bune s’au făcut pentru Inviţimănt. Sute de şcoli primare noui s’au deschis până in cele mai îndepărtate cătune, s’au înfiinţat nenumărate şcoli tehnice agricole, industriale, miniere, petrolifere, etc. Din judeţul Teleorman până la Odorhei şi Suceava, de la Timişoara la Iaşi şi Satu-Mare, ţara a fost împânzită cu şcoli felurite. Cele existente au fost reparate, amenajate. Şase şcoli elementare din Cluj, de pildă, vor avea anul acesta gaz metan. Şi încă multe altele. Numai la şcoala elementară de fete No. 21 din Bucureşti, „clasa sburătoare” a continuat să „sboare”. In sfârşit, în ultimele săptămâni, şcoala de băeţi de alături a făcut loc, provizoriu, acestei clase. Dar numai provizoriu, căci s’a strămtorat ea pentru aceasta. Şi unde mai pui că, aşa cum se plânge Mioara Boteanu din clasa II-a B., „băeţii trag fetiţele de coade”. Văzând că clasa e din nou ameninţată să devină ,,sburătoare”, direcţiunea şcolii s’a adresat la 29 Septembrie, cu o ultimă licărire de optimism, secţiunii învăţământ a Comitetului Provizoriu. Interesându-ne la faţa locului asupra soartei adresei respective, am primit din partea linei funcţionare binevoitoare sugestia ca — întrucât cererea „nu se găseşte” — să facem o... revenire. La 8 octombrie, pentru a nu pierde obişnuinţa, şcoala de fete No. 21 a fost favorizată cu o nouă inspecţie : inspectorul Ioan C. Brezeanu, delegat de Ministerul învăţământului Public cu ordinul No. 179.784/949 a venit „pentru a cerceta situaţia localului şi neînţelegerile ce există între şcoală şi cei cărora li s’au închiriat camere pentru locuit”. Şi, aşa cum stă scris negru pe alb în registrul şcolii, „rezultatul cercetărilor va fi înaintat Ministerului prin referat special”. Ileana Luchian 1 ' " ■ ’ - - — 1. I- . I .a*.. ■ " ■ ; ——1 I F OILETON CLASA SB URĂTOARE SCÂNTEIA Se deschid şcoli de agronomi de sector Pe lângă Facultăţile Agrotehnice dinCraiova, Timişoara şi Iaşi, Ministerul Agriculturii organizează şcoli de agronomi de sectoare, ai căror absolvenţi vor exercita funcţia de îndrumători ai muncilor efectuate de S.M.T., ferme de Stat, gospodării colective, etc. Durata cursurilor este de 7 luni. Pentru a fi admişi în aceste şcoli candidaţii trebue să îndeplinească următoarele condiţiuni: să fie fii de muncitori sau ţărani muncitori; să aibă serviciul militar satisfăcut şi vârsta între 23 35 ani ; să aibă o bună experienţă în domeniul producţiei agricole şi să fie absolvenţi a cel puţin 4 clase primare. De asemenea, se pot prezenta absolvenţii şcolilor profesionale agricole, şcolilor inferioare agricole, ai ciclului II elementar, având vârsta de 17-19 ani sau de la 23-35 ani. Înscrierile se fac la Secretariatul facultăţilor respective. Examenul se va ţine în ziua de 10 Noembrie, ora 8 dimineaţa, la facultăţile respective. Elevii reuşiţi la examen vor semna un angajament potrivit căruia vor trebui să lucreze la S.M.T. cel puţin doi ani de la data absolvirii. In tot timpul şcolarităţii, elevii vor primi hrană şi cazare gratuit. La terminarea şcolii, elevii vor da un examen de absolvire. Cei reuşiţi, vor primi titlul de agronom de sector la S.M.T. Reglementarea funcţionării întreprinderilor de arte grafice Ministerul Artelor a dat o decizie, prin care se stableşte că întreprinderile de arte grafice pot funcţiona numai în baza unei autorizaţiuni eliberate de acest Departament. Utilajul, instalaţiile sau materialul de arte grafice, neîncorporate într’o întreprindere de arte grafice, aflate în proprietatea sau posesiunea oricăror persoane fizice sau juridice, pot fi deţinute şi folosite numai în baza unei atorizaţiuni eliberate de Ministerul Artelor. In acest scop, întreprinderile şi persoanele mai sus prevăzute vor depune cereri la Centrala Industrială a Artelor Grafice, In termen de 15 zile. In cerere, se vor menţiona numele şi prenumele, calitatea şi adresa petiţionarului, denumirea sau firma întreprinderii, sediul acesteia şi locul unde se găsesc instalate sau depozitate inventarul întreprinderii sau bunurile declarate, a căror listă completă se va anexa la cerere. Sosirea delegaţiei sovietice care va participa la festivităţile din Săptămâna Prieteniei Româno-Sovietice (uormare din pag. l ai Maria Stanca, preşedintele Uniunii Scriitorilor din R.P.R., dr. Iosif Bogdan, vicepreşedinte al A.R.L.U.S.-ului, dr. C. Dimitriu, secretar general al A.R.L.U.S.-ului, precum şi numeroşi alţi oameni ai ştiinţei şi culturii, reprezentanţi ai organizaţiilor de massă, ai Armatei, muncitori şi muncitoare fruntaşi în producţie, ziarişti români şi străini, etc. Din partea Ambasadei Sovietice erau de faţă: S. A Pivovarov, prim secretar de Ambasadă, I. P. Nikitin, secretar de Ambasadă şi S. M. Elribekov, şeful secţiei consulare. Salutând delegaţia sovietică în numele Guvernului, al Comitetului Naţional pentru organizarea Săptămânii Prieteniei Româno-Sovietice şi al A.R.L.U.S.-ului, tov. N. Popescu-Doreanu, ministrul învăţământului Public, a subliniat că poporul român iubeşte poporul sovietic ca pe marele său prieten, ca pe eliberatorul şi sprijinitorul său; el iubeşte pe oamenii sovietici ca pe fraţii săi mai mari, de la care învaţă cum să construiască socialismul în propria lui ţară, ca pe oamenii celei mai înalte culturi, ca pe cei mai vajnici luptători împotriva aţâţătorilor la un nou război, pentru pacea şi progresul lumii, pentru care luptă şi poporul român. Considerăm sosirea delegaţiei sovietice in mijlocul nostru — a spus tov. N. Popescu-Doreanu — ca pe un ajutor preţios în acţiunea noastră de adâncire a prieteniei româno-sovietice, în lupta pentru desvoltarea culturii noastre noui, socialistă în fond şi naţională ca formă, în munca şi lupta pe care o ducem pentru construirea socialismului in ţara noastră. După ce a mulţumit VOKS- ului, care a organizat venirea delegaţiei sovietice, şi membrilor delegaţiei pentru cinstea pe care o fac ţării noastre, vorbitorul a spus în încheiere : Daţi-mi voie să vă întâmpin în Capitala noastră cu acel salut pe care îl veţi auzi pretutindeni unde veţi merge, izvorît din dragostea nestăvilită a întregului nostru popor : Trăiască prietenia romanosovietică ! Cuvântul de bun sosit al tov. N. Popescu-Doreanu a fost subliniat prin puternice aplauze. Răspunzând, academicianul N. N. Anicikov, preşedintele Academiei de Medicină din U.R.S.S. şi şeful delegaţiei sovietice, a mulţumit pentru primirea călduroasă făcută de oamenii muncii din R.P.R., exprimând apoi satisfacţia delegaţiei sovietice de a putea cunoaşte mai de aproape marile izbânzi obţinute de poporul român în domeniul economic, cultural şi ştiinţific. In acelaş timp, delegaţia sovietică va fi bucuroasă să împărtăşească oamenilor muncii din ţara noastră experienţa popoarelor sovietice în construirea unei culturi noui, socialiste şi înfăurirea nouii societăţi fără clase. Chezăşia succesului muncii voastre constructive şi a clădirii unei vieţi fericite în patria voastră — a încheiat academicianul N. N. Anicikov — este prietenia puternică, frăţească, cu popoarele sovietice, este ajutorul continuu pe care sunt gata să vi-l dea popoarele sovietice şi genialul lor conducător, Iosif Vissarionovici Stalin. Ovaţii îndelungate au acoperit ultimele cuvinte ale academicianului Anicikov. Simţământul de adâncă prietenie faţă de poporul român, care însufleţea cuvintele distinsului om de ştiinţă sovietic, au impresionat puternic pe toţi cei prezenţi. La plecarea din gară delegaţia sovietică a fost din nou obiectul unei înflăcărate manifestaţii de simpatie. IAŞI, 31. Duminică la amiază, la sosirea în gara Iaşi, delegaţia sovietică, a fost întâmpinată de tov. dr. V. Mârza, ministrul Sănătăţii, din partea Guvernului, de o delegaţie a A.R.L.U.S.-ului în frunte cu tovarăşa Sanda Rangheţ, secretar general adjunct al A.R.L.U.S.-ului şi de un mare număr de oameni ai ştiinţei, artei şi literaturii, reprezentanţi ai organizaţiilor de massă, muncitori şi muncitoare, care au făcut distinşilor reprezentanţi ai popoarelor sovietice o primire entuziastă. De asemenea, delegaţia sovietică a fost întâmpinată la Iaşi, din partea Ambasadei Sovietice, de M. F. Kacealov, secretar de ambasadă şi de I .I. Maximovski, reprezentant permanent al VOKS-ului in R.P.R. Delegaţia sovietică a fost salutată de tov. dr. V. Mârza, in numele Guvernului, şi de prof. univ. Creangă, din partea Filialei ARLUS şi a Universităţii din Iaşi. A răspuns academicianul Anicikov, exprimând bucuria membrilor delegaţiei sovietice de a fi oaspeţi ai ţării noastre. ★ ★ iPIEIFlRliOiLiriUÎLCiUlLiriDMMI Consfătuirea muncitorilor de la „Steaua Roşie“ despre broşura „întrecerile socialiste în R.P.R.“ Joi după amiază muncitorii din diferite ateliere ale uzinei „Steaua Roşie” se îndreptau spre sala de mese cu câte o broşură în mână. Peste câteva minute ei urmau să înceapă consfătuirea organizată de Editura Partidului Muncitoresc Român în legătură cu broşura iov. Victor Russu „întrecerile socialiste în R.P.R.”. Dintre tovarăşii care au luat cuvântul, mulţi au arătat învăţămintele pe care le-au tras din această broşură şi pe care le-au aplicat în munca lor practică. Tovarăşul Panait Ştefan — decorat cu Ordinul Muncii — a arătat că, citind broşura şi aplicând învăţămintele ei, a reuşit să înlăture timpii morţi. El şi-a exprimat dorinţa, ca într-o viitoare broşură asupra întrecerii socialiste în R.P.R., să se dea mai multe exemple ale succeselor oamenilor muncii din Uniunea Sovietică, care au dobândit o vastă experienţă în domeniul întrecerii socialiste ce slujeşte ca pildă şi fruntaşilor noştri şi îi ajută să obţină bune rezultate în muncă. Tov. Păunescu Gheorghe, maistru la secţia de strungărie, a arătat că în broşură se întrebuinţează pe alocuri cuvinte şi expresii care nu sunt pe înţelesul tuturor, iar tovarăşul Ciocan Ion, lăcătuş mecanic, cere pentru viitoarele broşuri mai multe explicaţii asupra graficelor, arătând totodată necesitatea unor sfaturi asupra modului de îngrijire a uneltelor şi maşinilor. Mai mulţi tovarăşi au cerut editurii, în ce priveşte întrecerea socialistă, broşuri de mai mare actualitate care să răspundă la problemele lor practice, probleme tot mai complexe ce le stau în faţă azi, când întrecerea socialistă cuprinde masse din ce in ce mai largi de muncitori şi tehnicieni. A răspuns un tovarăş de la editură arătând la sfârşit importanţa acestei consfătuiri pentru popularizarea cărţii de partid şi pentru îmbunătăţirea broşurilor scoase de editură. In cadrul Săptămânii Prieteniei Româno-Sovietice, pe scenele teatrelor noastre din Capitală şi din provincie se va juca un însemnat număr de piese din marea dramaturgie sovietică. In bună parte, aceste piese sunt prezentate pentru întâia oară în ţara noastră. Astfel în Capitală, la Teatrul Naţional Studio se va prezenta în premieră „Argilă şi porţelan“ de A. Grigulis şi se va relua „Confruntarea“ de fraţii Tur şi L. Seinin, iar la Teatrul Naţional Comedia se va relua „Chestiunea Rusă“ de C. Simonov. Teatrul Armatei va prezenta în premieră „Trenul blindat“ de Vsevolod Ivanov, iar Teatrul Municipal, tot în premieră, „Un om obişnuit“ de Leonid Leonov. La Teatrul Muncitoresc C.F.R., va continua să se joace „Cale liberă“ de A. Surov. Teatrul Evreesc de Stat din Capitală va prezenta „Umbra străină“ de C. Simonov. „Umbra străină“ se va juca şi la Teatrul Naţional din Iaşi, unde se va prezenta deasemeni piesa lui G. Mihalkov : „Cravata Roşie“. In provincie se vor mai prezenta următoarele piese sovietice: „Liubov larovaia“ de C. Treniev, la Teatrul Naţional din Cluj; „Caracter moscovit“ de A. Sofronov, la Teatrul de Stat din Craiova ; „Confruntarea“ de fraţii L. Tur şi Seiin, la Teatrele de Stat din Craiova, Arad, Brăila, Reşiţa şi la Teatrul Maghiar de Stat din Oradea ; „Makar Dubrava“ de A. Corneiciuc, la Teatrul de Stat din Petroşani şi la Teatrul Maghiar de Stat din Sf. Gheorghe ; „Argilă şi porţelan“ de A. Griguliş, la Teatrele de Stat din Sibiu, Turda şi la Teatrul Secuesc de Stat din Sf. Gheorghe ; „Duşmanii“ de M. Gorki, la Teatrul de Stat din Ploeşti; „Poveste despre dreptate“ la Teatrul de Stat din Timişoara; „Bătrâneţe zbuciumată“ de Rahmanov, la Teatrul de Stat din Braşov ; „Trenul blindat“ de V. Ivanov şi „Chestiunea Rusă“ de C. Simonov, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. In Săptămână Prieteniei Româno-Sovietice Teatrele noastre vor prezenta un număr însemnat de piese sovietice Azi are loc la posturile noastre de radio Primul concert în cadrul „Săptămânii Muzicii Sovietice" Azi începe la posturile noastre de radiodifuziune „Săptămâna Muzicii Sovietice“. In cadrul acestei săptămâni, în fiecare zi se va transmite la radio câte un concert de muzică sovietică interpretat de cei mai mari artişti şi de cele mai renumite orchestre şi coruri ale Uniunii Sovietice. Concertele au fost imprimate la Moscova, pe magnetofon. Programul primului concert, care se va transmite la orele 20.50 — 22.00 de către posturile Bucureşti I, Bucureşti II şi Radio România, cuprinde: „Cantata despre Patrie“ de Alexandru Arutiunian, executată de corul şi orchestra Comitetului Panunional de Radio, dirijate de Stasevici; „Concertul pentru vioară şi orchestră“ de Dmitri Cabalevski, interpretat de marele violonist sovietic David Oistrah, cu orchestra de Stat a U.R.S.S. dirijată de compozitor „Suita din baletul Calevipoeg“ de compozitorul estonian Eugen Kapp, executată de orchestra simfonică a Comitetului Panunional de Radio, dirijată de Serghei Gorelacov. Ce să citim: CÂRTI CARE APAR IN CINSTEA ZILEI DE 7 NOEMBRIE A. Litvac: Un aspect al planului cincinal Editura C. G. M. In 1941, când hoardele barbare ale imperialismului fascist german năruiau sau asvârleau in aer oraşele şi satele, uzinele şi minele sovietice, un general fascist, plin de trufie neroadă, raporta lui Hitler: „Va fi nevoie de 25 de ani pentru ca Uniunea Sovietică să refacă tot ce am distrus noi". . Dar generalul fascist se înşela amarnic aşa cum s'au înşelat şi se înşeală toţi duşmanii Ţării Socialismului, toţi aceia care nesocotesc măreţul elan creator al oamenilor sovietici, înflăcărată lor dragoste de Patrie, minunatul lor eroism în muncă. Planul cincinal postbelic prevede nu numai refacerea economiei Uniunii Sovietice ci şi depăşirea nivelului atins in anii premergători războiului. In cartea lui A. Litvac se povesteşte, sub forma unui reportaj literar deosebit de viu şi de atrăgător, cum a fost tradus in viaţă unul dintre aliniatele planului cincinal, una din măreţele sarcini ce stăteau in faţa oştirii atotbiruitoare a oamenilor muncii din Uniunea Sovietică. Este vorba de refacerea producţiei de tablă de oţel necesară construirii tractoarelor, automobilelor şi maşinilor de tot felul. „Se va reface producţia de tablă subţire laminată la rece, în regiunile de Sud" — aşa suna aliniatul din cuprinsul planului cincinal stalinist. tir In vederea aceti&ta s’aUMtxduncţi la Zaporoje mii de oameni ai muncii: constructori, oameni de ştiinţă, ingineri, electromonteuri, mecanici, economişti, veniţi din toate colţurile Uniunii Sovietice, pentru a da ajutor la reconstruirea uriaşei uzine Zaporojstal. Ajunşi aci, şi-au pus laolaltă bogata lor experienţă însuşită în anii planurilor cincinale dinaintea războiului şi în anii războiului, şi-au pus laolaltă puterea lor de muncă şi spiritul lor creator. Şi astfel, numai într-un an de zile, uzina Zaporojstal şi-a reluat activitatea, începând să furnizeze industriei sovietice primele cantităţi de tablă subţire. In acest răstimp, constructorii sovietici au săvârşit fapte uimitoare, fapte despre care „experţi" din Statele Unite susţineau că va fi cu neputinţă să fie duse la îndeplinire. Un singur inginer a economisit O JUMATATE DE AN DE MUNCA şi a realizat economii uriaşe, reparând după metode noui şi ingenioase un furnal distrus ce parea că nu mai poate fi folosit. Şi aidoma acestui inginer, s-au întrecut în a contribui cu idei îndrăzneţe şi inovatoare la reconstrucţia grabnică a uzinei, numeroşi tehnicieni şi muncitori de pe şantier, care se bucură astăzi de dragostea şi preţuirea întregului popor sovietic. Astăzi, in oraşul de pe Nipru vin din toate regiunile ţării cereri pentru tablă de oţel. Şi tabla de oţel se îndreaptă de aci către toate colţurile Uniunii Sovietice-Bătălia pentru reconstrucţia rapidă a uzinei din Zaporojstal, bătălia pentru tabla de oţel a fost câştigată. Şi aceasta este doar una din măreţele victorii ale muncii paşnice şi creatoare, pe care le dobândesc zi de zi oamenii sovietici, constructorii înaripaţi ai comunismului. S. Babaevski: „Cavalerul stelei de aur" (roman) Editura „Cartea Rusă” Serghei Tatarinov — eroul romanului ..Cavalerul stelei de aur" — este unul din milioanele de ostaşi sovietici care se întorc pe meleagurile natale după gloriosul Război de Apărare a Patriei. Toate căile vieţii creatoare se deschid largi înaintea lui. Pe Serghei îl ispitesc mai cu seamă întinsele ogoare ale colhozului său. Parte din ele, pârjolite de război, zac încă în paragină şi priveliştea aceasta îl îndeamnă pe Serghei să se avânte cu trup şi suflet în lupta pentru nimicirea urmelor războiului, pentru readucerea colhozului la belşug şi înflorire. Intregul sat colhoznic participă la această luptă dealungul căreia oamenii înfrâng una după alta toate greutăţile şi îngenunchiază natura însăşi. In fruntea tuturor acţiunilor e Serghei, ostaşul demobilizat, trecut prin înalta şcoală a Armatei Sovietice, eroul de pe front, care după ce a desbrăcat haina militară, devine eroul muncii paşnice şi creatoare. Urmărind pas cu pas viaţa pasionantă şi dinamică a unui sat sovietic în anii următori Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Babaevski a izbutit să zugrăvească cu o deosebită măestrie imaginea bogată şi multilaterală a noului avânt creator ce a cuprins colhozurile în anii de după război, avânt care a făcut cu putinţă un nemaipomenit progres economic şi cultural Minunat se desprinde din paginile cărţii lui Babaevski, personalitatea omului nou care s'a făurit în condiţiile orânduirii colhoznice, chipul luminos al gospodarilor, al organizatorilor, al activiştilor vieţii colhoznice, simpli oameni sovietici în care Partidul Bolşevic a deşteptat calităţi şi talente inepuizabile şi le-a deschis nemărginite perspective de muncă creatoare. Lupta dintre vechi şi nou şi victoria de zi cu zi a noului în viaţa sovietică, dispariţia treptată a graniţelor dintre sat şi oraş şi a graniţelor dintre munca fizică şi munca intelectuală trăsături caracteristice perioadei măreţe de construire a comunismului — sunt admirabil ilustrate dealungul acţiunii romanului. Cartea lui Babaevski, una din cele mai strălucite izbânzi ale literaturii sovietice de după război, a fost răsplătită pentru valoarea ei excepţională cu Premiul Stalin. No. 1570 In Săptămâna Prieteniei Româno-Sovietice In Capitalii rulează următoarele filme sovietice: Aro, Trianon, Odeon, Izbânda, Mama, Unic, Dacia, Moşilor, Milano, Florida. Judecata onoarei: Scala, Capitol, Marconi, Unirea, Mioriţa, Flacăra, Volga, Avrig, Rahova, Tomis. O pildă măreaţă; Timpuri Noi: Şcoala pictorilor ruşi; Zile puşkiniene; Sportul sovietic (No. 5); Jurnal românesc; Victoria: Nikita; Lumina: Mărite; 7 Noembrie-Griviţa: Când înfloreşte trandafirul; Lira: Cenuşăreasa; Cultural: Insula piraţilor; Popular: Mărite; Apollo: Pirogov; Noni: Scutul lui Djurgai; Model: Un vis implinit (Miciurin); Triumf: învățătoarea din Șatrai; Aida: Arinka.