Scȃnteia, iunie 1952 (Anul 21, nr. 2363-2387)
1952-06-11 / nr. 2371
Pag. 4 PARIS 10 (Agerpres). — TASS Ziarul L’HUMANITE publică următoarea declaraţie făcută de Jacques Duclos la 7 iunie, în închisoarea „Santé“, în faţa judecătorului de instrucţie Jacquinot: „Domnule judecător de Instrucţie, am fost arestat acum 10 zile, violându-se prin aceasta articolul 22 din Constituţie, care garantează imunitatea membrilor Parlamentului. Abia astăzi, la 7 iunie, îmi luaţi interogatoriul. Tot acest timp v-a fost necesar pentru „a întocmi“ dosarul. Pentru a face însă să se creadă că arestarea mea este întemeiată, aţi pretextat că aş fi fost prins asupra faptului. Ar fi uşor de stabilit că aceasta este o minciună, dacă nu ar fi fost măsluit totul în complotul pus la , cale de guvern împotriva mea şi împotriva ideii pentru apărarea căreia mi-am consacrat viaţa. Este absolut evident că guvernul condus de d. Pinay, fost consilier naţional al Vichy-ului, vrea să ducă din nou împotriva partidului comunist politica pe care a dus-o trădătorul Pétain în perioada sumbră a ocupaţiei. Miniştrii nedemni, care lasă Franţa pradă noilor ocupanţi americani, nu pot tolera activitatea patriotică a acelora care ieri s’au aflat în primele rânduri ale luptei împotriva ocupanţilor nazişti şi care astăzi luptă pentru cucerirea independenţei noastre naţionale. Guvernul simte că împotriva sa se ridică mânia poporului şi încearcă să înşele poporul printr’o aparentă reducere de preţuri, în timp ce mizeria masselor populare creşte necontenit. Paralel cu aceasta, împrumutul lansat de guvernul Pinay permite speculanţilor şi hoţilor de tot felul să realizeze profituri considerabile, în dauna naţiunii. Guvernul crede că, lovind partidul comunist, prin lovirea unuia din conducătorii lui, va putea înfrâna mânia populară crescândă, provocată de politica guvernamentală de trădare naţională, război, mizerie şi fascism. Dar, întrucât nicio prevedere legală nu permite arestarea mea pentru a fi întemniţat, era nevoie de un abuz de putere. De acest abuz de putere sunt vinovaţi poliţiştii şi doi magistraţi, printre care şi dvs. Se confirmă odată mai mult Justeţea formulei enunţate cândva de un vechi socialist , Jules Guesde : „Mai uşor pot fi găsiţi jandarmi care să ne aresteze şi judecători care să ne condamne, decât argumente cu care să ni se răspundă“. Dvs., domnule judecător de instrucţie, v-aţi asumat o grea răspundere, săvârşind acest abuz de putere de care are nevoe ■guvernul. Dar, în această perioadă a istoriei mondiale în care se produc atâtea schimbări — şi se vor produce şi pe viitor ■ nu există riscul ca actele condamnabile să nu fie multă vreme avantajoase. In ceea ce mă priveşte, stau în faţa dvs. cu conştiinţa împăcată, convins că am servit cauza clasei muncitoare, cauza socialismului, a cărui victorie definitivă nu va putea fi împiedicată de nimic, de absolut -nimic. Nu sunt convins, domnule judecător de instrucţie, că conştiinţa dvs. este tot atât de împăcată ca şi a mea, deoarece ştiţi prea bine că dosarul dvs. nu rezistă unei critici cinstite. Cum puteţi accepta ca eu, care am fost arestat sub pretextul că aş fi fost prins în flagrant delict, să pot fi acuzat ulterior de „atentat la securitatea internă a statului“, când în domeniul politic nu există flagrant delict ? Cum puteţi accepta includerea în dosar a raportului antedatat al prefectului de poliţie, care este menit să dea o aparenţă de legalitate acuzaţiei de complot ce mi s’a adus. Subliniez printre altele că există o contradicţie între raportul ofiţerului de poliţie Verdavin (documentul Nr. 2) şi raportul prefectului Baylot (documentul Nr. 16), în legătură cu pretinsele deplasări ale automobilului. In treacăt fie zis, amândouă versiunile sunt false. Poate că tocmai din cauza întocmirii raportului lui Baylor a fost nevoe de atâta timp pentru a pregăti interogatoriul meu. Subliniez că acest raport, care poartă data de 29 Mai, nu figura în dosarul cu documente privitoare la așa zisul flagrant delict, dosar remis avocatului meu la 2 Iunie. Intre altele, în legătură cu dosarul, am citit în ziarele de astăzi două ştiri inspirate în mod vădit de poliţie, dacă nu de dvs. Ziarul gaullist CE MATIN LE PAYS scria la 7 Iunie următoarele în legătură cu servieta furată mie de către ofiţerul de poliţie Verdavin la prefectura de poliţie din arondismentul X . „Această servietă conţinea un plan al Parisului haşurat cu creionul, având numeroase adnotări şi diferite indicaţii. Acest plan al capitalei juca probabil rolul unei adevărate hărţi de stat major pe care erau indicate punctele strategice ocupate de forţele poliţieneşti şi locul de întrunire al rebelilor roşii“. Pentru folosirea epitetului „rebelii roşii" fac răspunzător ziarul care s-a manifestat întotdeauna ca apărător al gărzilor republicane de securitate care păzesc pe domnii Pinay, Brune şi Martinot de Plat. Adaug că ziarul socialist FRANCTIREUR a publicat deasemenea astăzi „ştiri“ cu acelaş caracter. FRANCTIREUR scrie : „Faptul că în automobil au fost descoperite un aparat de radiorecepţie pentru unde scurte şi în special manuscrise ale secretarului general al partidului comunist, printre care şi planul general de dislocare a forţelor poliţieneşti în ziua rebeliunii, a permis, potrivit datelor de care dispunem, să se deschidă o nouă anchetă în legătură cu acest complot împotriva securităţii externe a statului. Cazul va fi înaintat organelor justiţiei militare“. Subliniez, domnule judecător de instrucţie, că aceste „ştiri“ au fost publicate de un ziar gaullist şi de un ziar „socialist”, care acţionează, neîndoelnic, de comun acord, pentru a vă ajuta să îndepliniţi sarcina pe care v-a incredinţat-o guvernul. După ce am citit aceste „ştiri", înţeleg însă mai bine de ce aţi avut nevoe de atâta timp pentru a vă hotărî, în cele din urmă, să-mi luaţi interogatoriul. Ştim cu toţii că în dosarele proceselor puse la cale din considerente „de ordin superior“, au fost introduse acte false. Toată lumea ştie că acuzaţia împotriva lui Dreyfuss a fost pregătită pe baza unui act fals. In ceeace mă priveşte, constat că, deşi aceste două ziare vorbesc despre un aşa numit plan care s’ar fi găsit în servieta ce mi s’a furat, în inventarul conţinutului servietei susmenţionate — inventar care figurează la dosar sub Nr. 10 — nici nu se aminteşte despre acest plan. Aşadar am tot dreptul să consider că guvernul intenţionează să recurgă la falsuri pentru a sprijini o acuzaţie lipsită de orice temei. Să vedem, domnule judecător de Instrucţie, dacă intenţionaţi să deveniţi complice la asemenea acţiuni. In orice caz, metodele folosite în această afacere arată limpede josnicia guvernanţilor care târăsc Franţa în prăpastie. Prefectul de poliţie a fost recent în Statele Unite şi vrea, fără doar şi poate, să folosească împotriva mea metoda americană de luptă anticomunistă. Un ziar parizian a publicat, la 6 iunie, articolul unui ziarist american, care, vorbind despre trupele americane ale lui Ridgway cantonate în Franţa, la care se vor adăuga mâine trupele noului Wehrmacht, a arătat că aceste trupe sunt menite, în primul rând, să „întărească puterea conducătorilor de astăzi“. Aşadar, istoria se repetă, dar în alte condiţiuni. Ieri, pentru a se păzi de mânia poporului francez, Pétain se bizuia pe naziştii lui von Stulpnagel, călăul patrioţilor francezi. Astăzi, pentru a-şi menţine dominaţia asupra ţării noastre, Pinay se bizue pe trupele sinistrului specialist al războiului bacteriologic, Ridgway, şi pe trupele lui Adenauer. Pentru miniştrii de astăzi, ca şi pentru miniştrii de ieri ai lui Pétain, legalitatea nu are nicio importanţă. Am fost arestat în mod ilegal, servieta mi-a fost furată şi, fără îndoială, supusă unor maşinaţiuni ciudate, fără a se ţine seamă de lege, au fost operate descinderi, fără să existe vreo garanţie şi în lipsa persoanelor interesate, iar la 28 Mai poliţia s-a dedat la sălbăticii revoltătoare. Această politică a guvernului se explică prin dorinţa sa de a târî Franţa în război, fapt dovedit de semnarea tratatului general al războiului cu revanşardul Adenauer de către Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa. Guvernul Pinay, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei atlantice, vrea să reînceapă războiul hitlerist împotriva Uniunii Sovietice — Ţara Socialismului, care, sub conducerea lui Stalin, a fost un factor hotărîtor al eliberării noastre — precum şi împotriva ţărilor de democraţie populară. Pe plan intern, folosirea unor metode fasciste, îndreptate în primul rând împotriva comuniștilor, este o completare inevitabilă a unei asemenea politici de război. Aceste metode vor fi folosite pe scară mult mai largă, dacă poporul nu va împiedica acest lucru. In sfârșit, domnule judecător de instrucţie, ca să cunoaşteţi atitudinea noastră politică faţă de comploturi, îmi permit să vă amintesc ce a scris fondatorul socialismului ştiinţific, Karl Marx, în „Luptele de clasă în Franţa“ : „Epoca loviturilor prin surprindere, a revoluţiilor înfăptuite de minorităţi restrânse şi conştiente, care se pun în fruntea masselor inconştiente, a trecut. Acolo unde este vorba de o transformare completă a organizării sociale, trebue să participe massele înseşi, ele înseşi trebue să fi înţeles pentru ce anume sunt gata să-şi dea viaţa“. Rezervându-mi dreptul de a mă ocupa mai amănunţit de această teză mai târziu, voi spune că suntem prigoniţi pentru că noi, comuniştii, suntem împotriva războiului, a represiunilor deslănţuite împotriva activiştilor partidului lui Maurice Thorez, pentru că noi apărăm drepturile poporului. Aceasta nu ne miră deoarece ştim că, după cum s-a exprimat unul din cei mai remarcabili eroi ai Comunei din Paris: „Cruzimea este unica resursă a puterii care se prăbuşeşte“. Dvs., domnule judecător de instrucţie, aveţi sarcina de a apăra o astfel de putere care se prăbuşeşte. Dar roata istoriei nu stă în loc şi nimeni nu o poate opri. In ciuda maşinaţiunilor poliţieneşti, a tuturor dosarelor măsluite şi a documentelor false, un lucru este în afară de orice îndoială: Poporul va învinge în marea bătălie dintre forţele trecutului, care ar vrea să menţină vechea orânduire socială perimată şi putredă, şi forţele viitorului, care păşesc pe calea luptei şi a jertfelor, cale ce le duce spre zorile luminoase ale socialismului. In încheiere, domnule judecător de instrucţie, cer anularea ilegalei şi neîntemeiatei urmăriri judiciare întreprinse împotriva mea. Trebue să spuneţi, domnule judecător de instrucţie, dacă intenţionaţisă duceţi până la capăt abuzul de putere de care are nevoe guvernul războiului, trădării şi speculei pentru a putea să-şi mai continue un timp oarecare activitatea antifranceză şi antidemocratică“. In faţa judecătorului de instrucţie Jacques Duclos acuză! Un sdrobitor rechizitoriu la adresa guvernanţilor americani ai Franţei Să înceteze teroarea fascistă împotriva patrioţilor francezi Către Preşedintele Consiliului de Miniştri al Franţei Paris Scriitorii din Republica Populară Română protestează cu indignare, alături de toţi oamenii muncii din ţara noastră, împotriva măsurilor samavolnice luate de guvernul francez contra celor mai buni fii ai Franţei, care luptă cu un eroism admirat de întreaga omenire progresistă pentru libertatea, onoarea şi independenţa patriei lor. înfierăm măsura fascistă a arestării luiJacques Duclos, luptător neînfricat pentru libertatea şi independenţa poporului francez, secretar al C.C. al Partidului Comunist Francez, care stă în fruntea luptei împotriva încercării călăilor americani de a transforma Franţa într’un cap de pod pentru deslănţuirea agresiunii contra Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară. înfierăm măsura fascistă a arestării lui André Stil, scriitor şi ziarist înflăcărat de cel mai adânc patriotism, care şi-a pus scrisul în slujba înaltelor idealuri ale poporului francez şi ale tuturor popoarelor iubitoare de pace. înfierăm teroarea fascistă prin care reacţiunea franceză, la ordinele imperialiştilor americani, încearcă să frângă voinţa de luptă a milioanelor de patrioţi, adânc ataşaţi cauzei păcii şi democraţiei. Să fie eliberat neîntârziat Jacques Duclos! Să fie eliberat neîntârziat André Stil ! Să înceteze teroarea fascistă împotriva patrioţilor francezi, luptători pentru o Franţă liberă şi independentă, luptători pentru pacea lumii! MIHAIL SADOVEANU Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română Libertate lui Jacques Duclos R. P. Chineză CIUNKIN 10 (Agerpres). — CHINA NOUA transmite : In ziua de 9 Iunie, a avut loc la Ciunkin un meeting de protest al populaţiei oraşului împotriva arestării ilegale a lui Jacques Duclos şi a altor patrioţi francezi. La meeting au luat parte 40.000 de persoane. En Pai-ko, preşedintele Comitetului de luptă pentru pace din Ciunkin, a declarat că cele două milioane de locuitori ai Ciunkinului sprijină cu hotărîre mişcarea patriotică a poporului francez. Scriitorul chinez Ciao Tzin a declarat următoarele : „Imperialiştii din Wall Street vor să transforme ţara marilor scriitori Hugo, Balzac şi Romain Rolland într’un lagăr fascist al morţii şi într’o bază de agresiune. Ei nu-şi vor putea însă niciodată atinge acest scop josnic. Alături de toţi oamenii progresişti, scriitorii din lumea întreagă se vor uni pentru a sprijini poporul francez şi pentru a apăra cultura omenirii“. Ciu Tu-nan, preşedintele filialei din China de Sud-Vest a Comitetului chinez pentru apărarea păcii, a declarat că poporul chinez sprijină lupta dreaptă a poporului francez. S. U. A. NEW YORK 10 (Agerpres). — TASS In faţa consulatului francez din New York a avut loc o demonstraţie organizată de „Congresul de luptă pentru drepturile cetăţeneşti” din S.U.A. Demonstranţii purtau pancarte cu următoarele inscripţii: „Jos mâinile de pe muncitorii francezi care luptă pentru pace !”, „Puneţi-l în libertate pe Jacques Duclos !”, „Să se restabilească libertatea, egalitatea şi fraternitatea!“, „Sprijinim dreptul francezilor la demonstraţii paşnice împotriva generalului Ridgway !”. Antifasciştii, constituiţi în pichete de gardă, difuzau mii de manifeste cerând restaurarea drepturilor democratice în Franţa. Prin aceste manifeste, americanii sunt chemaţi să trimită ambasadei franceze de la Washington şi secretarului de stat Acheson telegrame de protest, cerând restaurarea drepturilor democratice în Franţa şi punerea în libertate a lui Jacques Duclos şi a lui André Stil. Japonia TOKIO 10 (Agerpres). — După cum anunţă ziarul AKAHATA, conducerea centrală a Partidului Comunist Japonez a publicat o declaraţie de protest împotriva arestării ilegale a lui Jacques Duclos, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Francez. In declaraţie se subliniază că arestarea ilegală a lui Jacques Duclos trebue pusă în legătură cu semnarea tratatului general militarist de la Bonn. Includerea Germaniei occidentale în alianţa militară europeană — scrie ziarul — constitue un pas înainte pe calea pregătirii unui nou război mondial. Conducerea centrală a Partidului Comunist Japonez subliniază că arestarea ilegală a lui Jacques Duclos şi proectul de lege reacţionar al guvernului japonez „împotriva activităţii subversive“ sunt unele în lanţul politicii agresive americane. In încheiere conducerea Partidului Comunist Japonez cheamă muncitorii japonezi să organizeze o largă mişcare de protest împotriva arestării lui Jacques Duclos. Danemarca COPENHAGA 10 (Agerpres). — TASS Opinia publică progresistă din Danemarca îşi exprimă indignarea faţă de samavolniciile guvernului francez întreprinse împotriva activiştilor Partidului Comunist Francez şi organizaţiilor democrate din Franţa. In dimineaţa zilei de 7 iunie pe clădirea consulatului francez din Randerse se putea citi: Libertate lui Duclos ! Jos fasciștii ! Telegrama lui Alfredo Varela adresată partizanilor păcii din R. R .. In urma puternicului protest al opiniei publice mondiale, guvernul argentinian a fost nevoit să pună în libertate pe cunoscutul scriitor progresist Alfredo Varela. , De curând, acad. Mihail Sadoveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din R.P.R., a primit din Buenos Aires o telegramă trimisă de Alfredo Varela, în care se spune: „Recâştigându-mi libertatea, mulţumesc decanului literaturii române, intelectualilor şi tuturor partizanilor păcii din ţara dvs. pentru generoasa intervenţie în favoarea mea". (Agerpres). SCÂNTEIA Studenţii români în U. R. S. S. salută cu entuziasm alegerea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej ca preşedinte al Consiliului de Miniştri MOSCOVA 10. Corespondentul Agenţiei AGERPRES transmite : La Moscova şi în alte mari oraşe ale Uniunii Sovietice au avut loc adunări pline de entuziasm, în cadrul cărora studenţii şi aspiranţii români care studiază în Ţara Socialismului au salutat cu dragoste şi căldură alegerea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej ca preşedinte al Consiliului de Miniştri al R.P.R. La adunarea studenţilor şi aspiranţilor români de la institutele economice din Moscova, studentul Ion Grădişteanu a arătat că alegerea celui mai bun fiu al poporului nostru în funcţia de conducător al guvernului constitue încă o dovadă a marii dragoste şi încrederi de care se bucură partidul în rândurile masselor largi de oameni ai muncii din ţara noastră. Ea este totodată un prilej de bucurie şi mândrie pentru fiecare constructor al vieţii noi, socialiste, în patria noastră liberă. La adunarea studenţilor şi aspiranţilor români de la Institutul de chimie tehnologică „Mendeleev" din Moscova a vorbit cu însufleţire aspiranta Iudita Kertesz, care a înfăţişat luminoasa personalitate de conducător a tovarăşului Gheorghiu-Dej, exemplu de urmat pentru fiecare om al muncii din R.P.R. La adunarea studenţilor şi aspiranţilor români din Harkov a vorbit aspirantul Gheorghe Niţescu de la Institutul politehnic, iar la cea din Novocerkask a vorbit studentul Dumitru Stoian de la Institutul politehnic. Asemenea adunări ale studenţilor şi aspiranţilor români au avut loc în toate centrele universitare unde studiază tineri din ţara noastră. La toate aceste adunări, studenţii şi aspiranţii români şi-au luat angajamentul de a termina cu succes actuala sesiune de examene, de a îndeplini cu cinste angajamentele cuprinse în scrisoarea trimisă anul trecut de studenţii şi aspiranţii români în U.R.S.S. tovarăşului Gheorghiu-Dej. O nouă crimă monstruoasă a agresorilor americani împotriva prizonierilor de război de pe insula Kocledo NEW YORK 10 (Agerpres). — TASS Militarii americani au comis o nouă crimă sângeroasă împotriva prizonierilor de război coreeni și chinezi de pe insula Kocledo. După cum reiese din relatările corespondenţilor de presă din Coreea de Sud, la 9 iunie, unităţi militare americane, executând ordinul comandantului lagărului de prizonieri de război de pe insula Kodledo, generalul Boatner, au pătruns cu tancuri şi aruncătoare de flăcări în sectorul Nr. 76, unde au ucis și rănit peste 100 de prizonieri de război. Americanii au făcut uz de arme de foc și gaze lacrimogene. Tancurile au dărâmat barăcile prizonierilor de război, care au fost incendiate cu ajutorul aruncătoarelor de flăcări. Rezistenţa eroică a prizonierilor de război de pe insula Rocledo împotriva noilor barbarii comise de imperialiştii americani TOKIO 10 (Agerpres). — Agenţiile de presă occidentale relatează cu lux de amănunte noile barbarii comise de către trupele agresoare americane împotriva prizonierilor de război coreeni şi chinezi lipsiţi de apărare care sunt deţinuţi în lagărele de pe insula Kocledo. Agenţia americană UNITED PRESS transmite următoarele în legătură cu masacrele care au avut loc Marţi pe insula Kocledo: „Unităţi de paraşutişti americani înarmaţi cu aruncătoare de flăcări şi sprijiniţi de tancuri au năvălit Marţi în lagărul Nr. 76 pentru a sdrobi rezistenţa celor 6.400 de prizonieri, într-o bătălie îndârjită“. UNITED PRESS subliniază că generalulcălău Boatner a condus personal atacul celor 6.000 de soldaţi americani şi al detaşamentului de 1.000 de paraşutişti echipaţi cu aruncătoare de flăcări, grenade, gaze lacrimogene, însoţiţi de tancuri şi vehicule blindate, care au participat la operaţiunea întreprinsă împotriva lagărului Nr. 76. Agenţia FRANCE PRESSE este silită să recunoască eroismul de care au dat dovadă prizonierii de război coreeni care s-au opus cu vitejie acestui atac sângeros. Primele informaţii transmise de agenţiile de presă reacţionare, după masacrul care a durat peste două ore şi jumătate, anunţă că au fost ucişi 30 de prizonieri. Totodată un purtător de cuvânt al generalului Boatner a declarat că cel puţin 100 de prizonieri au fost răniţi şi că probabil numărul lor este mult mai mare. Atacuri asemănătoare au avut loc şi împotriva altor lagăre de prizonieri de pe insula Rocledo. Imperialiştii americani întreprind aceste acte de barbarie în scopul mutării prizonierilor în alte lagăre şi al despărţirii lor în grupuri mai mici. In cercurile imperialiste, se recunoaşte faptul că partea americană a întrerupt, în mod brutal, până Miercuri, tratativele de armistiţiu pentru a efectua între timp mutarea prizonierilor. Imperialiştii americani şi sateliţii lor vor trebui să dea socoteală în faţa popoarelor pentru crimele pe care le comit împotriva prizonierilor de război. Pentru soluţionarea paşnică a problemei germane, împotriva remilitarizării Germaniei occidentale VARŞOVIA 10 (Agerpres). — TASS La 9 iunie a avut loc la Varşovia Conferinţa republicană pentru soluţionarea paşnică a problemei germane şi împotriva remilitarizării Germaniei occidentale. Conferinţa a fost deschisă de Jan Dembowski, preşedintele Comitetului polonez al partizanilor păcii. Scriitorul E. Andrzeewsky, membru al prezidiului Comitetului polonez al partizanilor păcii, a vorbit despre târgul încheiat de statele imperialiste cu guvernul de la Bonn. Apoi a luat cuvântul conducătoarea delegaţiei oamenilor muncii din Republica Democrată Germană, Elli Schmidt, membră în prezidiul Comitetului german al luptătorilor pentru pace. Cu aplauze furtunoase a fost primită declaraţia ei că populaţia Germaniei consideră frontiera Oder- Neisse ca o frontieră a păcii, pusă în slujba prieteniei dintre popoarele Poloniei şi Germaniei. A fost aleasă apoi o delegaţie la conferinţa internaţională în problema soluţionării paşnice a problemei germane, împotriva remilitarizării Germaniei occidentale. GĂINĂRII In cadrul provocărilor anticomuniste ale guvernului americanizat Pinay, poliţia fascistă franceză, din ordinul social-democratului de dreapta Baylor, răspândeşte povestea absurdă că în coteţul de găini al unui „comunist de rând“ din Toulon au fost descoperite documente militare ultra-secrete. Baylot: — Iată, d-le prim ministru, loc ideal pentru dovezile noastre! Desen de A. LUCAC1 Nr. 2371 Prima călătorie pe Canalul Volga-Don KALACI PE DON 10 (Agerpres). TASS transmite: La 9 iunie, un remorcher cu motor venind dinspre Volga a trecut prin cele 13 ecluze și a sosit la Kalaci pe Don. Astfel, prima călătorie dealungul Canalului Volga- Don a fost efectuată cu succes. Sesiunea Biroului Executiv al F. S. M. VIENA 10 (Agerpres). — TASS trans-* mite : La 9 iunie s’a deschis la Viena sesiuneai Biroului Executiv al Federaţiei Sindicale Mondiale. In afară de membrii Biroului Executiv, la sesiune participă reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale din Franţa, Italia, Anglia, U.R.S.S., R. P. Chineză, Ger-*mania, Austria, Algeria, Argentina, Mexic, Olanda, R. P. Ungară, R. Polonă, Republica Populară Română, Grecia, Finlanda, Cuba şi alte ţări. A fost adoptată următoarea ordine de zi: 1) Lupta oamenilor muncii pentru apărarea drepturilor sindicale. 2) Situaţia sindicatelor din Africa del Nord. 3) Activitatea Uniunilor internaţionale, făcând parte din departamentele profesio- nale ale F.S.M. 4) Pregătirea Conferinţei internaţionale consacrate problemelor asigurărilor sociale. Raportul la primul punct al ordinei de zi a fost prezentat de Louis Saillant, secretarul general al F.S.M. Sesiunea va dura până la 15 iunie. Un nou act fascist al guvernanţilor de la Bonn BERLIN 10. — Corespondentul Agen-*ţiei AGERPRES transmite: La 8 iunie, poliţia din Essen a arestat pe Herbert Jakebi, redactor şef al ziarului NEUE VOLKSZEITUNG, organ al P.C. din Germania. El a fost aruncat în închisoarea în care sunt deţinuţi 14 tineri luptători pentru pace din Essen. Jakobi a fost arestat pentru că s-ar fi „pronunţat în repetate rânduri împotriva guvernului federal“. .Greva metalurgiştilor din S.U.A. continuă WASHINGTON 10 (Agerpres). Greva celor peste 650.000 de muncitori metalurgişti din S.U.A. continuă de mai bine de o săptămână. După cum anunţă UNITED PRESS, consilierul lui Truman, John Steelman, a declarat că, după cinci zile de negocieri sprijinite de guvern, ambele părţi au ajuns la un „impas total“. Greva muncitorilor metalurgişti din S.U.A. demască încă odată cârdăşia dintre conducerea coruptă a sindicatelor americane şi cercurile imperialiste agresive. UNITED PRESS relatează că Philip Murray, preşedintele C.I.O., a asigurat guvernul că va lua toate măsurile în vederea reluării unei producţii limitate de oţel pentru industria de război. 300.000 muncitori au făcut grevă la Bombay DELHI 10 (Agerpres). — TASS trans-*mite: După cum anunţă ziarul SVADHINATA, la Bombay a avut loc o grevă de o zi la care au participat 300.000 de muncitori. Greva a fost declarată în semn de protest împotriva suprimării ajutoarelor alimentare de către guvern. La Bombay a avut loc o demonstraţie la care au participat 200.000 de muncitori. Apoi a avut loc un mare meeting al greviştilor. Poliţia a încercat să împrăştie demonstraţia şi meetingul, folosind bastoane de cauciuc. Au fost operate arestări în rândurile greviştilor. La greva muncitorilor din Bombay s-au alăturat 150.000 de muncitori din Kobahapur. Faptele de mască „ELECTRIFICAREA" COLONIALISTĂ Ziarul englez „Manchester Guardian" a publicat o informaţie referitoare la noile măsuri luate pentru izolarea şi înfometarea patrioţilor închişi în lagărele de concentrare din Malaia şi împotriva satelor bănuite că ar ascunde partizani. Lagărele ca şi satele sunt înconjurate cu un gard prevăzut cu fire electrice, cu scopul de a opri orice circulaţie. Iată ce fel de „electrificare" introdud imperialiştii englezi în coloniile lor. TERMENE... In timp ce guvernul americanizat de la Paris cheltueşte sume enorme pentru construirea de cazărmi, porturi, aerodromuri şi în general pentru înarmare, el neglijează aproape complect problema construcţiilor civile şi în special a locuinţelor. Astfel, într-un articol din ziarul reacţionar „Le Monde“ reese că în timp ce din 1945 până în 1951 au fost construite în total 3.400 locuinţe, cererile de locuinţe s-au ridicat la cifra de 123.000, iar numărul lor creşte zilnic cu 150. Termenul de aşteptare pentru rezolvarea cererilor este în medie... de 10 ani. In prezent primesc locuinţe cei care au făcut cereri în anii 1940—1941 . SPECTACOLELE DE AZI TEATRE: Naţional „I. L. Caragiale” (sala Studio) : O noapte furtunoasă, Conu Leonida faţă cu reacţiunea ; Naţional „I. L. Caragiale” (sala Comedia): Othello; Opera de Stat: Macul roşu; Armatei (B-dul General Magheru) : Tinereţea părinţilor; Armatei (str. Uranus): Zi de sărbătoi. CINEMATOGRAFE: Patria, Bucureşti, Grădina Progres, 1 Mai. Gh. Doja, Moşilor, Libertăţii: Plecat fără adresă: I. C. Frimu, 23 August, Alex. Popov, Flacăra : Cântecul tinereţii ; Republica, Rahova, Volga, Mioriţa: O pânză în depărtare; V. Roaită, Lumina: Mersul trenurilor neregulat; Elena Pavel : Când trandafirul înflorește; N. Bălcescu: Victoria: Petrolierul Derbent; Alex. Sahia: Caut o nevastă; Donca Simo : Cristalul fermecat; Cultural ’: Janika ; 7 Noembrie : Tigrul Akbar • Arta : Ruy Bias ; Olga Bancic : Secretele contraspionajului ; Popular : Vinovaţi fără vină ; Unirea: Insula piraţilor; Ilie Pintilie: Căpitan la 15 ani; T. Vladimirescu : Copilul Dunării; Timpuri Noi (Bulevard): Elefantul şi frânghiuţa şi Parcul zoologic din Moscova : Timpuri Noi (Griviţa) : Kalin vulturul; Constantin David: Oameni curajoși : 8 Mai : Jurământul. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti Piaţa „Scânteii”. Tel. 7.60.10 şi 7.60.40 Tiparul: Combinatul poligrafic „CASA SCÂNTEII”. — Abonamente: individuale lunar lei 5. colective pentru muncitori, ţărani şi Intelectuali lei 4.