Scȃnteia, decembrie 1952 (Anul 21, nr. 2519-2546)
1952-12-01 / nr. 2519
’ SCÂNTEI A ÍTr. 2513pa«, gr1 8MKttUilllMMBPabMDCEBE3WW30BBBBMHMWWBMCBBBBWBCnW^W[>llBini IMWMDaKBBMBBTOMKMWaWWMMBMBBBWWWMMOWWl Marea sărbătoare a poporului Cea mai fericită zi din viaţa mea Ziua de 30 Noembrie va rămâne ca o mare sărbătoare, una din cele mai fericite zile din viaţa mea. In această zi, mai puternic decât oricând, mă simt legată prin mii şi mii de fire de poporul meu, de clasa muncitoare, de eroicul nostru partid, marele constructor al vieţii noi. Tot ce e mai bun în mine datorez partidului, care m’a ridicat la viaţă conştientă, m’a învăţat să cunosc bucuria neasemuită a muncii libere, creatoare. Minunatului nostru partid, care urmează neabătut luminoasa învăţătură a lui Lenin şi Stalin, exemplul gloriosului Partid Comunist al Uniunii Sovietice, îi datorez marea cinste de a mă număra astăzi printre candidaţii Frontului Democraţiei Populare în alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţională. Eram încă o copilă când am început să păzesc vitele chiaburilor din sat. Cu chiu cu vai am terminat şcoala primară. Pe atunci nici prin vis nu ar fi trecut unei fete de ţăran sărac că ar putea învăţa mai departe. Singurul ,,drept" pentru tineri ca mine era în acele timpuri blestemate de a slugări la chiaburi. împreună cu familia mea munceam pământul, iar rodul îl luau chiaburii. Sătulă până peste cap de această viaţă de rob am plecat, la vârsta de 13 ani, de-acasă. La Bucureşti am intrat slugă la Mihiţă Căpăţână, un mare negustor şi proprietar de case. Dar aici traiul era la fel de câinesc. M’am angajat apoi salahoră la un şantier de construcţii. Pe atunci, noi, femeile, primeam un salariu pe jumătate cât bărbaţii, cu toate că munceam cot la cot cu ei. Anii grei de trudă la chiaburi, anii slugăriţi la stăpâni, anii când m’am spetit pentru antreprenorii de construcţii m’au învăţat să urăsc cu înverşunare, din adâncul sufletului, pe capitalişti, pe chiaburi şi pe nemernicele lor codiţe de topor. Dar în viaţa ţării şi în viaţa noastră a tuturor celor ce muncim a intervenit un moment măreţ. Ţara noastră a fost eliberată de către eroica Armată Sovietică. Prin lupta condusă de Partidul Comunist, clasa muncitoare a răsturnat burghezia şi a luat puterea în mâinile ei. Când, muncitoare la fabrică, la F.R.B., am început o viaţă nouă, am învăţat să iubesc cu atât mai tare pe luptătorii pentru fericirea poporului, pe comunişti. Partidul m-a ajutat să învăţ meseria de filatoare. In 4 luni am învăţat meseria şi am fost evidenţiată. Am început să cunosc maşina şi s’o îndrăgesc. In cântecul ei simţeam parcă viaţa nouă pe care ne-o construim, simţeam viitorul fericit spre care ne conduce partidul. Şi zi de zi am muncit cu mai multă dragoste, cu mai mult elan. La începutul acestui an, brigada pe care o conduc a obţinut înaltul titlu de brigadă stahanovistă. Folosind bogata experienţă a oamenilor sovietici, constructori ai comunismului, am obţinut succese tot mai însemnate. In fabrica noastră, care în trecut aparţinea capitaliştilor străini, se desfăşoară astăzi o muncă nouă, lipsită de exploatare, o muncă creatoare, spre binele celor ce muncesc. Smulgând din mâinile capitaliştilor principalele mijloace de producţie, oamenii muncii din ţara noastră au început o muncă neobosită pentru industrializarea socialistă a ţării, pentru construirea socialismului. In numai câţiva ani, harta patriei noastre şi-a schimbat înfăţişarea, întreaga ţară este un vast şantier. Cum să nu simţi o adâncă recunoştinţă faţă de partid, faţă de Comitetul său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghiu-Dej, încercatul conducător al partidului, care a condus şi conduce în permanenţă această luptă măreaţă a poporului nostru ? Cum să nu fii pătruns de mândria patriotică, de dorinţa de a munci cu forţe sporite pentru înfăptuirea sarcinilor planului cincinal, când vezi aceste minunate realizări ? Cum să nu simţi o adâncă dragoste şi recunoştinţă pentru acela căruia 1i datorăm viaţa noastră nouă, conducătorul şi părintele nostru, tovarăşul Stalin ? In această zi măreaţă, eu, muncitoare, fiică de ţăran sărac, sunt candidată în alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţională. Nicicând pe vremea regimului burghezo-moşieresc un om al muncii nu se putea gândi că va ajunge deputat în Marea Adunare Naţională ! Pe atunci, soarta muncitorilor, a ţăranilor, o hotărau o mână de fabricanţi, bancheri şi mari moşieri, în mâinile cărora se afla întreaga putere de stat. Dar acele timpuri au apus pentru totdeauna! Stăpân pe soarta sa, poporul muncitor din ţara noastră se bucură acum de cele mai largi drepturi, are putinţa de a înfăptui visurile sale cele mai îndrăzneţe. In întâlnirile pe care le-am avut cu alegătorii din circumscripţia electorală în care candidez eu am putut să simt dragostea şi devotamentul fără margini al oamenilor muncii faţă de partid, faţă de regimul democrat-popular, încrederea neclintită cu care oamenii muncii privesc viitorul, entuziasmul creator al sutelor de mii de oameni ai muncii din patria noastră. Munca însufleţită a poporului nostru, ajutorul frăţesc, experienţa bogată a marii Uniuni Sovietice sunt chezăşia noilor victorii pe care le vom obţine în viitor. Pentru acest viitor minunat, pentru măreţul nostru plan cincinal, pentru grandiosul plan de electrificare a ţării, pentru negrăita frumuseţe de mâine a oraşelor patriei noastre, pentru o viaţă fericită şi luminoasă, votăm azi cu toţii candidaţii Frontului Democraţiei Populare. MARIA ANDRIANA filatoare-stahanovistă „F.R.B."-București, candidată F.D.P. în circumscripția electorali,.Nicolae Bălcescu" Eugen Frunză Ceva despre ghidări şi arhitectură Cu soarta lumîi’n buzunări, Oftează domnii: „ce păcat Prieteni, facem un popas!.« Roiau cândva — se ştie — De vremurile-acele !“ Simţiţi sub tălpi asfaltul ? Tâlhari de rang, din alte ţări, Distinşii oaspeţi de-altădat Din vechea stradă a rămas In vechea Românie, îmbătrâniţi în rele. Doar cerul ei, înaltul Turişti miopi, grăsuni Isteţi Citesc şi cugetă’n bârlog Dar pe sub cer e totul nou ! In prădăciuni măiastre, Trecutul să-l răsară, Teatrul... Şcoala iat-o ! Înalţii negustori de vieţi, Dar ghidul pare-un necrolog Statuia unui brav erou Stăpânii ţării noastre. Pe-o piatră funerară. In parc am înălţat-o... Pe-atunci oraşul Bucureşti Oraşul meu, de-al tău amar, Ei, gata ! hai pe bulevard ! — Spre „faima“ lui, fireşte — De foamea grea din tine, Priviţi din zare’n zare : Avea reclame englezeşti Nicicând nu i-a’ncercat măcar Pe şapte poşte vezi cum ard Şi-un ghid nu franţuzeşte«. O clipă de ruşine. Lumini scânteietoare O, timp de jaf ne’ndurător«. Aşa le-ai fost pe plac ! Poftim ! E’nscris pe vastele clădiri, Şi astăzi domnii cată, Pe gustul lor de-acasă , Pe vaste magistrale Cu jind, acolo’n lumea lor, Doar gustul e şi el — cum ştim — Poemul marii străluciri La ghidul de-altădată. O chestie de clasă... A noii Capitale. Privesc — şi’n faţa lor răsar ...Citesc strigoii’n vechiul ghid, E noapte-acum. Dar jos, sub noi, Ca nişte moaşte sfinte, II poartă-ascuns sub haină — E ziua în amiază, Sub chip de lire şi dolari, Şi noaptea’n taină îl deschid In gara „STALIN“ un şuvoi Aducerile-aminte... Şi-adorm cu el în taină, De-argint înaintează. „.Palat regal... ce cuib cochet A fost cândva un Bucureşti Metroul nostru ! Unduiesc Cu târfe şi zorzoane... Tavernă şi tarabă — in marmoră pereţii; Alături — pompa de băneţ ! Palat liotei tâlhăreşti, Metroul nostru românesc, Palatul — Telefoane... Poporului, cocioabă... Lăstar iubit al vieţii Pe „Clemenceau“ — doi buni confraţi: Hei, fraţii mei, popor viteaz, Din Kremlin raza de rubin „Titan-Nadrag“... „Cugir“-ul... Fac ei clăbuci la gură, I-a’mpurpurat sclipirea; La „Capşa“ beau cafea cu zaţ, Noi însă ne-om alege azi Priviţi cum stelele s’aţin Cocktail la „Bragadiru“. O altă arhitectură ! Să-i soarbă nemurirea ! Şi Bursa iat-o ! Băncile ! Veniţi cu mine, măi feciori, FRUMOSUL, iată-l plămădit! Monocluri şi valize!... Şi fete voi, cu mine ! Azi nu-i mai ducem dorul. Curgea’n devize sângele Să ne săltăm de subţiori Poporul, EL l-a cucerit Şi sânge din devize. Spre vremea care vine. Atotcuceritorul. Ah, — „Standard Oii“.... Citesc în ghid Pe apă vreţi ? Pe sub pământ ? Noi l-am durat cu mii de mii Hlenele’nsetate; Precum doriţi v’oiu duce... De braţe îndrăzneţe Ce mult, ce-adânc ne-au îndrăgit Amurgul vine-alunecând Din sfânta sete de-a trăi Petrolul pe furate. Pe Dâmboviţa dulce Un trai de frumuseţe ! In centru: „Colorado-bar" Şi un vapor! Sus pe catarg Aşa va fi. — Şi mult mai mult — Bordel şi trufandale — E-o floare purpurie... Decât se poate scrie. Mai sus, ca un imens hambar: O fi plecând departe’n larg, Cu inima-mi ce dar ascult „Export de cereale“«. Spre mare... cine ştie ? Nescrisa poezie. Sucite străzi în chip şi fel, Aici e portul, dragii mei, Tovarăşi, este-aicî în piept, Clădiri mătăhăloase; Stă soarele, s’adapă... in braţul nostru este Burghezul — marele mişel — Se plimbă’ndrăgostiţi pe chel Netemătorul arhitect Ca’n iad le-amestecase Şi cântece pe apă. Al vremilor aceste. Sub firme — răscroite guri Ce fum a fost cândva, ce fum... şi nicăieri pe lume nu-s Adulmecând viclene — ...Simţiţi miros de cetini ? Puteri să desvrăjească Goneau ca fiarele n păduri Eh, bine-i de trăit acum Din ghiduri vechi un iad răpus Samsarii în jobene. Cinci secole, prieteni , De-o spadă vitejească. Şi mai încolo ? De priveşti Statul, grădini, fântâni ţâşnind... Nemuritor, ca în poveşti, In ghid, ţi-apare’n faţă Şi-au dat în floare teii... Din visuri şi din piatră. Şi cel de-al doilea Bucureşti Departe, în văzduh s’aprind Va creşte noul Bucureşti, Cu pruncii goi în braţă Luminile „Scânteii“.«a slavei noastre vatră. Cocioabele de lut gemând Aici ?... Nu ştiţi ?... Priviţi băieţi, Veniţi, veniţi, împlinitori In sumbre cartiere, E Opera cea nouă ! De visuri! înainte ! Noroiu’n geamuri lunecând Am construit — precum vedeţi — Păstreze-şi domnii ghidul lor Şi oftica’n unghere. Cu mâinile-amândouă. Şi-aducerile aminte. Burjui’n sclipăt de mărgean îmi amintesc... ştiam cândva Dar să-i păzească dumnezeu Se scaldă’n fapt de seară. O stradă... nu din carte... Şi precista Marie Dincoace până şi-un lighean Nici bec, nici zâmbete n’avea, De-ar fi să-i poarte gândul rău E-un lux din cale-afară. Tristeţe doar şi moarte. La noi în ospeţie. Departe, mize grase curg, In strâmbe case de chirpici Cunoaştem noi un ghid menit Curg damele şi rigii; Trăiau, murind cu zile, Duşmanilor anume: Aici plâng pruncii în amurg Destoinici muncitori de-aici, Cu el se-ajunge negreşit De dorul mămăligii. Şi harnice copile.« De-a dreptu’n altă lume. Comuniştii visează, îndrăznesc, proiectează şi înfăptuiesc întreaga întindere a ţării, de la un capăt la altul, a devenit în ultimii ani un vast şantier. E o realitate nouă care a modificat însuşi peisajul ţării noastre şi pe care oricine o poate constata, călătorind. De cum ieşi din Bucureşti, într-o parte sau alta, se zăresc noile şantiere. Cei care au trecut cu o lună în urmă pe acelaş drum şi se credeau iniţiaţi sunt adeseori surprinşi de amploarea pe care între timp au luat-o lucrările, sau de noi lucrări, şi mai mari, începute alături. Parcă nicieri sentimentul că te afli într’o ţară nouă şi într’o nouă eră nu este atât de puternic ca în Dobrogea. Să luăm, de pildă, Medgidia. Acolo, pe un câmp pustiu până mai anul trecut, au apărut, ca din pământ, Atelierele Centrale ale Canalului Dunăre-Marea Neagră. O hală vastă, al cărei fund abia se zăreşte, şi în interiorul căreia se revarsă, de deasupra, o lumină albă şi vie, ca într’un atelier de pictură. Meşteri bătrâni şi ucenici — băieţi pieptănaţi cu îngrijire şi fete cu basmaua atent potrivită — lucrează de zor. Unii dintre ei bat nituri. Dar cum? Apucă bolţul cu cleştele, îl aşează într’o maşină electrică, apasă pe o pedală de contact şi peste treizeci de secunde bucata de fier e roşie ca filamentul unui bec. Iată aşadar: Cum e folosită o parte din curentul dela Ovidiu II. Pe vremuri, la marginea Medgidiei, ar fi fost mare lucru o forie fumegândă, cu cărbuni. Pe atunci, străbătând o Dobroge săracă şi înapoiată, în care nici caii nu erau potcoviţi, scriam că nu ştiu dacă pe toată întinderea ei se găsesc două chei franceze. Acum s’au construit Atelierele Centrale şi s’a trecut deadreptul la electricitate. Pentru a înroşi fierul, nici forje, nici cărbuni, nici fum. împotriva fumului, dacă ar fi cumva să se ivească, la fiecare stâlp de susţinere a tavanului stă de veghe un ventilator. Fum se vede totuşi la Medgidia, dar altfel de fum. Intr’o parte a oraşului, fumul iese din coşurile noii fabrici de ciment, GEO BOGZA alburiu şi triumfător, încât în bătaia vântului de stepă pare un drapel. In Valea Jiului, începând dela Lonea, dela poalele mândrului Parâng şi până dincolo de Lupeni, aproape de Câmpul lui Neag, la umbra semeţului Retezat, pretutindeni se construeşte, şi nu e de mirare, fiindcă planul cincinal prevede un mare număr de locuinţe pentru mineri, fiindca de la început, de când a fost liber de zidurile închisorii, conducătorul marii bătălii pe care o dă clasa muncitoare le-a spus oamenilor de acolo: vom face din această Vale a Plângerii o Vale a Bucuriei. Casa cea nouă în care Kopetin Géza locueşte împreună cu alţi tovarăşi la poalele Parângului are înfăţişarea unei vile. Acum, asemenea case se construesc pentru mineri. In vara aceasta au început să se schiţeze, dincolo de Lupeni, în cealaltă parte a Văii Jiului, liniile unui vast şantier. La poalele Retezatului se ridică un nou oraş. Numele lui, despre care a început să se audă, e Uricani. Un alt nume care îşi face loc în conştiinţa masselor, dar parcă nu îndeajuns, e Moroeni. Sunt în ţara noastră mii de corespondenţi care vestesc ziarele despre tot ce se întâmplă, despre tot ce se construeşte, şi totuşi parcă rămân multe lucruri necunoscute, în amploarea şi măreţia lor mai cu seamă. Privind în toamna aceasta, în sălbatica Vale a Ialomiţei, de din Gus de Moroeni, pereţii de cărămidă roşie, cu colţuri masive de piatră neagră, ai hidrocentralei ce se înalţă acolo, am avut sentimentul că despre frumuseţea şi grandoarea ei au ştiut mai mult veveriţele şi urşii Carpaţilor. Va trebui să ştim, neapărat, şi noi. Dar Moroeni nu e singura mare lucrare de pe Valea Ialomiţei. Puţin mai jos, la Fieni, se înalţă noi uriaşe silozuri şi fumegă noi coşuri ale fabricii de ciment, cu liniile tehnologice realizate în întregime în ţară. Manifestul Frontului Democraţiei Populare, publicat în vederea alegerilor de la 30 Noembrie, vorbeşte printre altele de marele combinat metalurgic al Moldovei. De doi ani, pe deasupra Moldovei pluteşte gloria de a adăposti şantierul celei mai mari hidrocentrale din ţara noastră. Înapoierea acestei provincii e lichidată cu repeziciune. Ca şi a Dobrogei, pe ele cărei pământuri s’au petrecut în ultimii ani prefaceri atât de profunde, ca şi a Olteniei a cărei capitală e transformată în bază a construcţiilor de maşini electrice. Pretutindeni, necontenit se construeşte. Călătorind noaptea cu trenul, lumini se ivesc adeseori pe întinsul câmpiei, în locuri mai înainte stăpânite de întuneric. Sunt noile fabrici şi şantiere care-şi continuă viaţa la lumina reflectoarelor. Câtevodată, această viaţă se desfăşoară la o mare înălţime, încât acele lumini par din depărtare un pumn de stele. Aşa mi-au apărut acum câteva seri, din trenul cu care mă întorceam de la Babadag, reflectoarele de pe „Casa Scânteii", al cărei corp principal a început să-şi înalţe scheletul metaf1c spre cer. Cu doi ani în urmă, ziarele publicau macheta unei clădiri de necrezut prin îndrăzneala şi vastitatea ei. Astăzi, ceea ce era doar linie trasă cu creionul, a devenit realitate de cărămidă, oţel şi beton. Nimeni nu se mai îndoeşte acum că acea Construcţie ce se ridică în partea de miazănoapte a Bucureştiului, acoperind câmpia şi dislocând aerul cu enormul ei volum, va fi în curând gata şi va fi aidoma — şi ca îndrăzneală şi ca vastitate — machetei de necrezut pe care o publicau ziarele cu doi ani în urmă. Acum, ziarele au început să publice noi machete, deasemeni de necrezut prin îndrăzneala şi vastitatea lor: imagini ale viitorului Bucureşti. Tovarăşul Gheorghiu-Dej a vorbit în toamna aceasta despre viitorul Bucureştiului, despre necesitatea de a-l reconstrui şi Înfrumuseţa pe toată întinderea lui, încât să fie celor ce-l locuesc prilej de încântare a privirilor. Cu toţii ne dăm seama că după ce au fost puse temeliile marilor construcţii ale socialismului — hidrocentrala „V. I. Lenin“, Canalul Dunăre-Marea Neagră. „Casa Scânteii" — marea forţă a clasei muncitoare, de a visa şi înfăptui se întoarce acum şi asupra oraşelor ţării noastre, asupra unor înfăptuiri epocale menite să înfrumuseţeze viaţa oamenilor şi să o ducă la un înalt grad de civilizaţie. Preambulul Hotărîrilor privitoare la reconstrucţia socialistă a Bucureştiului — care e în acelaş timp o sentinţă fără apel a istoriei — condamnă cu o mare şi justificată severitate înfăţişarea pe care oraşul a luat-o între cele două războaie mondiale. Atâţia dintre noi am privit cu strângere de inimă în acel timp creşterea haotică a Bucureştiului, apariţia blestematelor „calcane” care urâţeau străzile, oprind lumina soarelui, strivind tot ceea ce era in jur, asemeni unor enorme şi greoaie silozuri. In jurul acestui Bucureşti, construit de oameni de afaceri, lipsit de frumuseţe şi luxos cu ostentaţie, se întindea un al doilea Bucureşti, ţinut în întuneric şi mizerie. Dar acolo, în vitregitele cartiere periferice, creştea şi se călca în luptă clasa muncitoare. Eliberată, clasa muncitoare îşi spune acum cuvântul despre oraşul care îi e drag, despre oraşul ale cărei pietre le-a stropit cu sângele său, în Decembrie 1918 şi în Februarie 1933, vestind începutul unei mari opere de reconstrucţie. Un drum ne-a fost deschis şi în această privinţă de marea ţară a socialismului biruitor, de îndrăzneţii constructori ai comunismului Pe vremea când Bucureştiul era sluţit cu repeziciune, pe vremea când Uniunea Sovietică era înconjurată de un baraj de calomnii, pe căi ocolite ajungeau până la noi, odată cu versurile lui Maiakovski, veşti despre uimitoarea reconstrucţie a Moscovei. Era vorba de metroul ce se construia acolo, folosind marmora şi granitul şi meşteşugul celor mai inspiraţi artişti, era vorba de case cu mai multe etaje, mutate din loc prin procedee ingenioase, şi era vorba de a face din Moscova port la Volga. Astăzi, toate aceste proiecte au fost de mult realizate; mulţi dintre noi au avut prilejul să vadă, odată cu vechea şi glorioasa Moscovă, o Moscovă nouă, construită din îndemnul şi sub conducerea marelui Stalin, o Moscovă împodobită cu uimitoare monumente de artă, capitală a unei lumi noi, expresie a umanismului socialist, o Moscovă de granit, oţel şi marmoră, care, în timpul greului război antihitlerist, apărată eroic de flit şi fiicele ei, a rămas Intactă în toată măreţia şi splendoarea. Astăzi, odată cu Inaugurarea Canalului Volga-Don, Moscova a devenit port la cinci mări, iar noile clădiri care au început să se ridice vestesc prin îndrăzneala şi grandoarea lor zorii comunismului. Devenit capitală a Republicii Populare Române, capitala unei ţări al cărui popor şi-a luat soarta în propriile mâini, Bucureştiul începe să se bucure de perspectivele extraordinare pe care societatea socialistă le deschide aşezărilor omeneşti. E vorba nu numai de construcţii monumentale, nu numai de ştergerea deosebirii dintre centru şi periferii, ci şi de dobândirea acelei măreţii pe care fluviile o dau aşezărilor omeneşti, şi care lipsea Capitalei noastre cu desăvârşire. Locul în care e situat Bucureştiul, în mijlocul Bărăganului, e departe de a fi dintre cele mai fericite. Tristă a fost soarta acestui oraş, aşezat în calea năvălirilor şi în bătaia vânturilor nemiloase ; el a crescut cum creşte câte o floare a soarelui printre seceţi şi pietre, fără să ajungă la frumuseţea şi mărimea ce i s’ar fi cuvenit. Dar iată că acum, cei mai oropsiţi fii ai lui până mai ieri, ridicându-se şi rupând lanţurile robiei, îi iau soarta în mâinile lor puternice, pregătindu-se să-i dăruiască toate măreţiile care-i lipseau. Prin hotărîrea şi prin munca însufleţită a clasei muncitoare, Bucureştiul va fi port la Dunăre şi port la Marea Neagră. Mai e încă de lucru la „Casa Scânteii", dar cei ce muncesc acolo, de pe acum se gândesc in ce fel vor aşeza pietrele viitorului port Bucureşti. De pe acum excavatoriştii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră se gândesc la ziua când îşi vor muta puternicele lor maşini în albia Dâmboviţei. De pe acum arhitecţi, sculptori, dulgheri, zidari şi artişti decoratori se gândesc că o viaţă întreagă munca lor se va desfăşura în cadrul uneia şi aceleeaşi nepieritoare opere. In faţa unei întregi generaţii se deschide perspectiva unei munci neîntrerupte şi vaste şi cu un imens rezultat final. Nicio linie nu a fost încă trasă, nicio cărămidă nu a fost pusă, dar de pe acum fiecare dintre noi priveşte altfel Bucureştiul şi parcă 11 spune: Aşteaptă puţin şi ai să vezi ce are să se Întâmple cu tine. Ca şi publicarea planurilor cincinale, ca şi publicarea marelui plan stalinist de transformare a naturii, Hotărîrile Istorice privitoare la reconstrucţia socialistă a Bucureştiului au atâta forţă încât pot, la simpla lor lectură, să producă schimbări substanţiale în mentalitatea fiecăruia dintre noi. Aşa cum oamenii care se întorc seara de pe un vârf de munte nu mai sunt aceia care au plecat în zorii zilei, ci mai înalţi, mai sensibili, mai bogaţi şi mai plini de avânt, tot astfel oamenii care au citit Hotărîrile privitoare la reconstrucţia Bucureştiului nu mai sunt aceiaşi, ci mai înalţi, mai sensibili, mai bogaţi şi mai plini de avânt. Fiecare capitol al acestei istorice lecturi a deschis în mintea noastră o largă fereastră spre viitor şi ne-a ridicat mai sus cu o treaptă, încât la sfârşit ne-am aflat parcă într’un turn înalt, cu ferestre de jur împrejur. De acolo am văzut Bucureştiul străbătut de o apă largă, iar mai departe înconjurat de un Inel de păduri. Noua Dâmboviţa îl lega de Canalul Bucureşti-Dunăre şi de Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar inelul de păduri era o continuare pe pământurile ţării noastre a imensului sistem de perdele forestiere care acoperă toată stepa rusă, până în dreptul Mării Caspice, ridicându-se in calea pustiitoarelor vânturi din răsărit. Ultimul lor val se zdrobea în inelul de păduri din jurul Bucureştiului, aşa cum valurile Mării Negre se zdrobesc de marele dig pe care constructorii Canalului l-au înălţat la Capul Midia. Dinspre Dunăre urcau spre Bucureşti, trecând prin ecluze şi alunecând în lungul câmpiilor frigate, vase de mărfuri şi pasageri. Trenuri electrice circulau în preajma Capitalei, iar în interiorul ei pătrundeau sub pământ. Se zăreau pieţe vaste, statui, fântâni arteziene, scuaruri şi parcuri imense... Toate acestea sunt acum numai gânduri. Dar in curând vor fi proiecte semnate de arhitectul şef al Bucureştiului. Ziarele vor publica atunci machete ce vor părea, prin îndrăzneala şi măreţia lor, de necrezut. Dar peste câţiva ani vor o realitate de beton, oţel şi granit, cum sub privirile noastre devin realitate Canalul Dunăre- Marea Neagră, hidrocentrala „Vladimir Ilici Lenin", „Casa Scânteii". In cei câţiva ani de când conduc lupta şi munca întregului popor, comuniştii s’au arătat a fi oameni care necontenit, şi cu o acerbă hotărîre, visează, îndrăznesc, proiectează şi înfăptuiesc. -fim? - valluim Târgu Mureş în preajma alegerilor TG. MUREŞ (de la trimisul nostru A. Almăşan). — De cum intri în sălile largi şi înalte ale fabricii de zahăr „Bernath Andrei" te întâmpină huruitul surd al maşinilor. Aci, uriaşele fierbătoare în care se pregăteşte zahărul, podelele şi halatele albe ale muncitorilor, totul străluceşte de curăţenie. Printre muncitorii fabricii se află numeroşi fruntaşi in producţie, care în cinstea alegerilor au obţinut succese deosebite în producţie. Iată-l pe maistrul Biro Sándor de la maşina de tăiere a sfeclei, care se strădueşte ca produsele sale să fie de bună calitate şi în acelaş timp să economisească tot mai multe cuţite de maşină. La staţia de saturaţie vei găsi pe una din surorile Göndör, Irma sau Elisabeta, amândouă utemiste şi fruntaşe în producţie. La fierbător, munca cere o deosebită atenţie. — Pentru ca procesul de producţie să se desfăşoare normal, maşina trebue îngrijită şi supravegheată ca pe un copil... — spune şeful de fabricaţie, ing. Grădinaru Valentin. Şi tovarăşul Ugran Petru, care îngrijeşte fierbătorul, face întocmai. Aplicând cu succes metoda sovietică a fierturilor rapide, el obţine însemnate realizări în producţie. Asemenea luptători dârzi pentru biruinţa noului găseşti şi la bateria de difuzoare, la staţia de filtre, în cele trei brigăzi atemiste şi în cele 15 brigăzi de economii, la fiecare pas în fabrica de zahăr, însufleţiţi de un fierbinte patriotism, muncitorii şi tehnicienii fabricii auobţinut în luna octombrie peste 111.000 lei economii, iar întreaga fabrică depăşeşte zilnic cu 8,9% planul de producţie, atât la prelucrarea sfeclei cât şi la producţia zahărului. Aceeaşi atmosferă de muncă plină de elan se întâlneşte şi în halele largi ale Atelierelor de Reparaţii Auto — unde muncitorii şi tehnicienii au îndeplinit planul anual şi acum lucrează în contul lunii August a celui de al treilea an al cincinalului — precum şi în toate uzinele, fabricile, instituţiile şi cartierele oraşului Tg. Mureş. Pretutindeni oamenii muncii, maghiari şi români, cinstesc alegerile prin noi succese în lupta pentru înflorirea patriei scumpe în care a fost lichidată sălbatica asuprire naţională, a fost asigurată cea mai deplină egalitate în drepturi a minorităţilor naţionale. Iţi dai seama că crearea Regiunii Autonome Maghiare a contribuit la cimentarea frăţiei între oamenii muncii de toate naţionalităţile şi la întărirea statului român democrat-popular, r ...La Intrarea Teatrului Secuesc de Stat, pe un afişier vezi o hârtie pe care stă scris : Ora 10.30 repetiţiile pieselor „Candidatul din trecut" şi „Are drept la învăţătură". Pe scenă, Szabó Ernő, Andrássy Márton şi alţi artişti iubiţi de oamenii muncii din Tg. Mureş repetă de zor piesa „Candidatul din trecut", care înfăţişează putreziciunea sistemului electoral din timpul regimului burghezo-moşieresc. Pretutindeni vezi portretul tovarăşului Alexandru Moghioroş, secretar al C.C. al P.M.R., candidat în circumscripţia electorală Tg. Mureş-Nord. Merg pe o străduţă liniştită, pe geamul unei case, portretul este aşezat cu deosebită grijă. Din casă iese tov. Fekete Iozsef, muncitor fruntaş la fabrica „Petőfi Sándor". El face parte din corul fabricii şi este cel mai în vârstă membru al echipei de teatru. Echipa lui artistică se pregăteşte să dea un spectacol în cinstea alegerilor. De multe ori seara, tovarăşul Fekete îşi învaţă cu glas tare rolul dintr’o piesă. In camera de alături, fata lui, Eva, secretară a organizaţiei U.T.M. a şcolii, se strădueşte să memoreze o poezie, iar Anikó, fata mai mare, se pregăteşte pentru altă piesă. Uneori, Anikó stă mult de vorbă cu mama ei şi-i povesteşte despre munca ei de agitatoare, despre felul în care ea, care acum votează pentru prima oară în viaţă, stă de vorbă cu alegătorii despre însemnătatea alegerilor. La un colţ al mesei, un băieţel cu părul bălai şi ochii albaştri scrie în limba maghiară un articol pentru gazeta de perete a şcolii elementare la care învaţă, un articol despre felul în care copiii se pregătesc să devină şi ei, mâine, cetăţeni conştienţi ai patriei şi să ia parte la alegeri. Multe nu înţelege încă Péter despre alegeri, dar a ajutat cu multă dragoste mamei sale să potrivească în geam portretul tovarăşului Moghioroş. Dela părinţi a aflat Peter că tov. Al. Moghioroş este unul dintre tovarăşii de luptă apropiaţi al tovarăşului Gheorghiu-Dej, că prin lupta partidului s’a ajuns ca in ţara noastră oamenii muncitori să nu mai fie prigoniţi pentru limba pe care o vorbesc, ci să devină fraţi de luptă şi fii egali in drepturi ai patriei comune, patrie liberă în care poporul construeşte socialismul. De la părinţi a aflat că numai prin lupta partidului pentru un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate a putut tatăl său, ca într’o fabrică din care au fost goniţi patronii capitalişti, să devină fruntaş în producţie, Anikó să se bucure de drept de vot, iar Eva să ia bursă la şcoală. In fiecare fabrică sau instituţie, în casa fiecărui om cinstit din Tg. Mureş, marea sărbătoare a alegerilor de deputaţi e întâmpinată cu bucurie. Despre acestea vorbesc afişele pe care le întâlneşti la fiecare pas, portretele candidaţilor F.D.P. în cele două circumscripţii electorale ale oraşului, aşezate pretutindeni cu dragoste şi grijă, lozinca uriaşă din vârful turnului sfatului popular orăşenesc ale cărei litere formate din becuri luminoase îndeamnă pe oamenii muncii să-şi dea voturile pentru victorii în alegeri a F.D.P. La Tg. Mureş, oraşul de reşedinţă a Regiunii Autonome Maghiare, oamenii muncii maghiari şi români se pregătesc pentru ziua alegerilor ca pentru o măreaţă sărbătoare a frăţiei între poporul român şi minorităţile naţionale, a unităţii de luptă a oamenilor muncii de toate naţionalităţile pentru construirea socialismului în patria scumpă. Republica Populară Română.