Scînteia, iunie 1955 (Anul 24, nr. 3298-3323)

1955-06-21 / nr. 3315

Pag. 2 Cadre la nivelul tehnicii noi! O datorie de onoare a fruntaşilor in producţie Uzina noastră s-a dezvoltat simţitor în anii regimului de democraţie populară. Ea a fost înzestrată cu maşini şi cu uti­laje moderne. Pentru ca uzina noastră să dea an de an o producţie spo­rită e nevoie să avem cadre cu o bună pregătire profesională. Eu, ca strungar, căutând să-mi îmbogăţesc cunoştinţele teh­nice, am izbutit să produc în fiecare lună de patru ori mai multe piese faţă de cit aveam în plan şi să-l ajut pe tov. Con­stantin Zabîc — schimbul meu —­ să-şi ridice calificarea. în uzina noastră există mulţi munci­tori care se ocupă de creşterea cadrelor, în secţia forjă, tov. Bîrdac Petru şi Schwartz Iosif, muncitori cu o bogată experienţă în producţie, se ocupă cu grijă de ridicarea calificării tinerilor Nicolaie Leviţchi şi Ion Ciorescu. Ajutat sistema­tic, tînărul Leviţchi şi-a îmbogăţit cu­­n­oştinţele tehnico-profesionale şi astăzi el este şef de echipă. Dar cu câteva floricele nu se poate face primăvara. Sunt încă în uzina noastră muncitori, şi chiar maiştri, cu o slabă pregătire profesională. După părerea mea, problema ridicării calificării cadrelor n-a constituit o preocupare prin­cipală pentru conducerea uzinei, pentru organizaţia de partid şi comitetul de în­treprindere. Or, de unde să aibă uzina ca­ch­e bine pregătite dacă nu şi le va forma ea singură ? Din cer nu-i va pica nici­odată nimic. Eu cred că o formă concretă de ridicare a calificării o constituie răspindirea ex­perienţei înaintate. La noi, nici pînă astăzi nu s­e aplică în mod sistematic, organizat­ă ca o problemă care să fie urmărită continuu de conducerea admi­nistrativă, de organizaţia de partid şi comitetul de între­prindere — iniţiativa grupei sindicale nr. 19, de la uzinele „21 Decembrie” din Capitală, iniţiativă menită să asigure ri­dicarea tuturor muncitorilor la nivelul fruntaşilor. Eu cred că fiecare muncitor este interesat ca colectivul în mijlocul căruia munceşte să aibă o calificare cit mai mare. Datoria fruntaşilor — o da­torie de mare cinste — este de a îm­părtăşi necontenit experienţa lor, de a-i ajuta şi pe ceilalţi să se ridice la nivelul lor de calificare. Da­că cei aproape 30% din muncitorii din plina noastră care au o calificare mai slabă ar fi ajutaţi în per­manenţă, în mod organizat, de ceilalţi muncitori cu o bună pregătire profesio­nală, productivitatea muncii, după un cal­cul sumar, ar creşte cu cel puţin 15%. Pentru ca să putem contribui la ridica­rea calificării muncitorilor şi, în special, a tinerilor din uzina noastră, cred că ar fi bine să se organizeze, în mod periodic, demonstraţii practice, schimburi de expe­rienţă, în cadrul cărora muncitorii frun­taşi să expună metodele proprii de mun­că. Aceasta ne va permite să sporim pro­ductivitatea muncii, să livrăm mai multe maşini şi unelte agricole. ILIE SANDU strungar — uzinele Bocşa Romina Mereu în pas cu tehnica nouă Pentru a scoate cît mai mult cărbune se cere ca un număr tot mai mare de mineri să-şi cunoască bine meseria, să ştie să minuiască utilajul. De aceea socotesc că sarcina principală a fiecărui brigadier, deci şi a mea, este să se ocupe îndea­proape de calificarea tovarăşi­lor cu care lucrează, în ultimii 2 ani am calificat la locul de muncă vreo 10—12 muncitori, printre care Gheorghe Cioba­nu­, Vasile Roman, Ion Rusu, Gh. Ciuboi şi alţii. Brigada noastră, pe baza ridicării calificării mem­brilor ei, a putut astfel să aplice metoda graficului ciclic, în loc de 75 tone căr­bune pe zi, cît am scos cu un an şi ceva în urmă, noi dăm astăzi, cu acelaşi utilaj şi, cu acelaşi număr de oameni, 115—120 tone pe zi. în ultimii ani numărul celor calificaţi fie la locul de muncă, fie prin cursul de calificare, a sporit mult la mina noastră. Nevoile producţiei cresc însă mereu. Furnalele Reşiţei aşteaptă din ce în ce mai mult cocs, care se prepară din căr­bunele dat de noi. Nu ne mai putem mulţumi cu ceea ce am învăţat în trecut. Eu consider că tocmai în direc­ţia calificării cadrelor mai stăruie lipsuri serioase. Califi­carea nu este la noi o preocu­pare permanentă. Avem mai­ștri şi mineri cu o practică în­delungată. Metodele de muncă din trecut nu mai corespund însă tehnicii noi cu care este înzestrată mina. De aceea vreau să fac câteva propuneri conducerii minei noastre, în primul rând să se orga­nizeze cursuri teoretice pen­tru cadrele mai vechi, ca şi acestea să-şi însuşească tehnica nouă. Apoi propun să se reia în mod mai orga­nizat calificarea la locul de muncă. Poate ar fi bine ca organele sindicale să găsească un mijloc de stimulare morală, să acorde diplome etc. celor care se ocupă de ridi­carea calificării muncitorilor mai puţin pregătiţi. Eu mă angajez ca, după ce mă voi întoarce de la această consfătuire, să mă ocup de calificarea a încă doi tineri, pe lingă cei de care mă ocup în prezent. GRIGORE ACHIM brigadier miner, mina Anina Cadre medii tehnice bine pregătite! —­mai Tehnica existentă în între­prinderea noastră nu poate fi folosită din plin, nu poate da maximum de randament dacă noi nu ne vom ocupa sistema­tic, cu perseverenţă, de for­marea de cadre stopine pe teh­nica modernă. Analizînd situa­ţia cadrelor din întreprinderea noastră am constatat că tre­buie să ne preocupăm cu o mai mare grijă de maiştrii şi de aju­torii de maiştri. Pregătirea unora dintre ei este încă unila­terală. Unii au, de pildă, mai multe cunoştinţe teoretice, alţii multe cunoştinţe practice­ Deseori, unii muncitori cer să lucreze cu un anumit maistru, care organizează bine munca şi de la care pot învăţa meseria. La şcolile de maiştri se predau într-ade­­văr o serie de lecţii teoretice. Aceste lecţii păcătuiesc însă prin faptul că pro­blemele teoretice sunt de multe ori rupte de cele practice. Este ştiut că o maşină trebuie cunoscută pînă în cele mai mici amănunte, trebuie bine întreţinută, iar defecţiunile să fie înlăturate la timp şi , cu competenţă, nu prin încercări şi clr­­ş­peli. în cadrul unui examen de verificare a cunoştinţelor maiştrilor şi ajutorilor de maiştri s-a putut constata, spre surprin­derea noastră, că dintr-un număr de 21 tovarăşi, 17 n-aveau pregătirea corespun­zătoare. Pentru îndreptarea acestei situa­ţii am organizat un curs de complectare a cunoştinţelor lor profesionale, ştiind că recrutarea maiştrilor şi ajutorilor de maiştri trebuie să se facă din rândul muncitorilor cu o bună pregătire profe­sională, practică şi teoretică. In întreprinderea noastră sunt reparti­zaţi ciţiva tineri care urmează să devină maiştri şi ajutori de maiştri pentru sec­torul de ţesătorie. Pregătirea lor însă cred că ar trebui să aibă un caracter organizat, prin înfiinţarea a 2-3 centre în întreprinderile mari, unde, sub îndru­marea celor mai buni tehnicieni şi ingi­neri să dobândească temeinice cunoştinţe profesionale, ţinîndu-se seamă de specifi­cul meseriei pe care o practică, în ceea ce priveşte cadrele existente, se impune în mod deosebit complectarea cunoştin­ţelor lor profesionale şi, îndeosebi, cu­noaşterea temeinică a problemelor prac­tice ale producţiei şi ale organizării mun­cii. Maiştrii cu o pregătire profesională slabă trebuie stimulaţi să-şi complecteze cunoştinţele tehnice fie în atelierele de în­treţinere ale întreprinderii, fie la locul de muncă, sub îndrumarea tehnicienilor cu o înaltă calificare. De asemenea, se impune ca din cînd în când să se facă o examinare a cunoştinţelor profesionale ale maiştrilor nu numai în ce priveşte cunoaşterea unor probleme de organizare a producţiei, ci şi în ce priveşte măsura la care ei şi-au însuşit o serie de proce­dee tehnologice moderne. Cred că ar trebui studiată posibilitatea de stimulare ma­terială a maiştrilor şi ajutori­lor de maiştri în raport cu pregătirea lor profesională şi cu rezultatele pe care le ob­ţin în producţie. In felul acesta se va crea un interes mai mare din partea lor pentru a-şi ridica nivelul de cunoştin­ţe profesionale şi de a se ocu­pa mai mult de calificarea celorlalţi muncitori. Eu socotesc problema califi­cării maistrului drept o verigă importantă pentru ridicarea calificării întregului colectiv al întreprinderii. Cu cît maistrul va avea mai multe cunoştinţe profesionale, cu cit i se vor crea condiţii să-şi sporească necontenit acest bagaj de cunoştinţe, cu atît el va putea ajuta mai efectiv pe muncitorii cu care lucrea­ză să-şi ridice calificarea, să lucreze deci mai rodnic, mai productiv. RUBIN MAYER Inginer-şef — întreprinderea „Industria Link­“-Timişoara S­C­Î­N­T­E­I­A Redacţia ziarului „Scînteia”, in colaborare cu Comitetul regional P.M.R. Timişoara şi cu redacţiile ziarelor locale „Drapelul Roşu”, „Szabad Szo” şi „Pravda” din Timişoarei, şi „flamura Roşie”-Reşiţa, a organizat, de curind, o consfătuire lfi care au participat muncitori, tehnicieni, ingineri, activişti de partid şi sindicali din întreprinderile regiunii Timişoara. Consfătuirea a avut ca scop să analizeze felul în care se desfăşoară munca de ridicare a calificării cadrelor din întreprinderi, la nivelul tehnicii noi. Redăm în această pagină o parte din discuţiile care au avut loc in cadrul consfătuirii. Toată atenţia pentru pregătirea elevilor din şcolile profesionale de ucenici! Combinatul metalurgic­ Reşiţa este o unitate de bază a industriei grele. în anii cincinalului, combina­tul nostru s-a dezvoltat mult. Au intrat în func­ţiune agregate noi în sec­torul siderurgic, secţiile prelucrătoare au fost în­zestrate cu numeroase ma­­şini-unelte de înaltă tehni­citate. Este lesne de înţe­les că folosirea cu maxi­mum de randament a teh­nicii noi depinde în cea mai mare măsură de ni­velul de calificare al ca­drelor. De la capitalişti noi am moştenit o situaţie grea în ceea ce priveşte ca­lificarea cadrelor. în 1948, abia 37,9 la sută din to­talul muncitorilor care lu­crau în uzină erau munci­tori calificaţi. An de an, prin grija partidului şi guvernului, numărul cadre­lor calificate a crescut, în combinatul nostru lucrează acum numeroşi ingineri, maiştri şi muncitori cu ca­lificare înaltă, ca maistrul oţelar Stubnea Matei, mais­trul laminator Borceanu Matei, inginerii Zimbran Petru şi Butnariu Ion, o­­ţelarul Garaş Ion, lamina­­torul Ianculovici Ion, strungarul Korcsén Fran­ci­sc şi alţii. Practica pro­ducţiei arată că folosirea mai bună a tehnicii noi este strâns legată de nive­lul profesional al muncito­rilor şi­­tehnicienilor. Pen­tru a avea m­âine cadre ca­lificate, cu un înalt nivel tehnic, trebuie să ne preo­cupăm de acum cu toat­ă seriozitatea de pregătirea lor. Baza de pregătire a vii­torilor muncitori calificaţi este şcoala profesională de ucenici. Hotărîrea C.C. al P.M.R. şi a guvernului cu privire la organizarea şco­lilor­­profesionale de uce­nici, a şcolilor tehnice şi a şcolilor tehnice de maiştri are o deosebită însemnă­tate pentru îmbunătăţirea muncii de pregătire a ca­drelor de muncitori ca­lificaţi. Noi am primit şi pînă acum un număr însemnat de absolvenţi ai şcolilor profesionale. Pe lingă la­turile pozitive ale acestor forme de învăţământ, au existat şi multe lipsuri, printre care, în primul rînd, lipsa îmbinării învă­­ţămintului teoretic cu munca practică. Din aceas­tă cauză mulţi absolvenţi, la intrarea în producţie, nu stăpâneau meseria. Unii şefi de echipe şi maiştri nu s-au ocupat cu grijă de calificarea tinerilor absol­venţi, nu le-au repartizat sarcini de plan, şi nu i-au ajutat cu dragoste să cu­noască desenele, maşina şi uneltele de lucru. în a­­ceastă direcţie a lipsit a­­proape cu desăvîrşire şi controlul conducerii com­binatului. Lipsiţi de spriji­nul care le era necesar, unii tineri s-au descurajat si au plecat în alte Între­prinderi. Anul trecut, la multe cursuri de calificare lec­ţiile predate nu corespun­deau nivelului de cuno­ştinţe al elevilor, ceea ce a îngreunat crearea unei legături organice între pro­blemele teoretice şi cele practice. Această, deficien­ţă se datoreşte în bună parte şi faptului că Minis­terul Industriei Metalurgi­ce şi Construcţiilor de Ma­şini, care tutelează între­prinderea noastră, n-a pre­văzut în programa analiti­că lecţii cu caracter prac­tic, strâns legate de pro­ducţie. Hotărîrea partidului şi guvernului pune capăt lip­surilor în organizarea in­­văţămîntului tehnic; ea are ca principiu funda­mental asigurarea legătu­rii strînse a şcolilor profe­sionale cu practica din în­treprinderi, cu nevoile pro­ducţiei. Zilele de practică pentru elevii ucenici, în special din ultimii ani, au sporit considerabil faţă de perioada anterioară. Datoria noastră, a con­ducătorilor de întreprin­deri, este să asigurăm cele mai bune condiţii pentru ca muncitorii de mâine să-şi­­poată însuşi te­meinic meseria în care se specializează, în aceas­tă direcţie mai sunt încă deficienţe. De regulă, la noi, şeful de secţie răs­punde de buna organizare a practicii ucenicilor. El este însă, prin natura mun­cii lui, ocupat cu multiple sarcini. De aceea, cred că e bine ca în fiecare secţie răspunderea pentru practi­ca tinerelor cadre să o aibă unul dintre cei mai buni maiştri­ De asemenea, de ridica­rea sistematică a nivelului mediu tehnic al elevilor din şcolile profesionale, precum şi de pregătirea profesională a maiştrilor şi muncitorilor, socotesc că este necesar ca, pe între­prindere, să se preocupe inginerul-şef. Sunt greutăţi şi în ce priveşte practica ucenici­lor la maşini. Acum, în zilele de practică, se întâm­plă sau să fie stînjenită producţia, sau ca ucenicul să nu aibă maşină pe care să lucreze. Propun ca mi­nisterul nostru să studieze posibilităţile de a repartiza pe lingă fiecare întreprin­dere, acolo unde funcţio­nează şcoli profesionale de ucenici, un număr de ma­şini la care aceştia să de­prindă mânuirile, centrări­le, cunoaşterea sculelor etc. Avînd un număr din ce în ce mai mare de munci­tori calificaţi vom da o contribuţie mereu mai mare la dezvoltarea econo­miei şi întărirea patriei,­­la ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc. Ing. ION OBRADOVICI director general adjunct al Combinatului metalurgic­ Reşiţa --------Din propunerile participanţilor-------— la consfătuire * Tehnicianul Ion Berghea, responsabilul cercului A.S.I.T. de la întreprin­derea ,,Teba‘'-Tim­işoara, a propus ca revistele tehnice de specialitate care apar în ţara noastră să trateze diferitele probleme din practica Întreprinderilor indus­triale la un nivel mult mai accesibil pentru marea masă a muncitorilor şi tehni­cienilor şi ca cercurile A.S.I.T. să se preocupe sistematic de instruirea muncito­rilor pentru aplicarea metodelor înaintate de muncă, organizînd diferite co­nfe­­rinţe, consultaţii şi demonstraţii practice. * Tov. Balint Lukacs, directorul Întreprinderii „Tehnometal“, a propus să se deschidă în fiecare întreprindere cursuri de minim tehnic pentru meseriile de bază. Tinerii care se califică să fie puşi să facă practica chiar la maşinile cele mai moderne, pentru a se deprinde de la început cu tehnica nouă, nu la maşini Învechite, care aproape că nu se mai folosesc. * Tov. Matei Bîtea, membru în comitetul de Întreprindere al Combinatului metalurgic­ Reşiţa, a propus ca responsabilii bibliotecilor din cadrul cabinetelor tehnice să fie bine pregătiţi din punct de vedere profesional, pentru a putea re­comanda muncitorilor şi tehnicienilor literatura de specialitate cea mai potri­vită, în vederea soluţionării diferitelor probleme de producţie. Maistrul — factor principal în ridicarea calificării ILa noi în uzină, doi­ ani de zile s-au executat numai vagonete şi transportoare, la care colectivul nostru avea o oarecare experienţă. Acum producem motoare. La început, cînd am primit această sarcină, a trebuit să biruim multe greutăţi pen­tru a realiza prevederile de plan. Con­struirea de motoare cere o ca­lificare mai înaltă, o pregătire profesională temeinică. în organizaţia de bază am dezbătut de nenumărate ori problema pregătirii cadrelor, a ridicării calificării lor. în fa­brică nu aveam decit ciţiva specialişti. Singura cale care trebuia să ne scoată din impas era aceea a îmbunătăţirii pre­gătirii profesionale a cadrelor existente în uzină. Astfel, am hotărît, printre altele, să des­chidem un curs de pregătire a desenatorilor; cu sprijinul A.S.I.T. s-a înfiinţat un curs de montaj de motoare. De asemenea, cercul A.S.I.T., la propunerea biroului organizaţiei de bază, a hotărît să organizeze săptămânal şedinţe de Instructaj tehnic, în cadrul cărora să fie explicate muncitorilor diferite metode înaintate de muncă , aşchiere® rapidă a metalelor şi altele. Ridicarea calificării cadrelor depinde însă în mare măsură de maistru, de felul cum munceşte el. Maistrul este tehnicia­nul cel mai apropiat de muncitor, cel care ar© posibilitatea să cunoască bine capacitatea şi priceperea de a munci­­ fiecăruia. El poate şti cel mai bine în ce direcţie trebuie să-şi îndrepte efor­turile fiecare muncitor pentru a putea folosi mai bine maşina. Din păcate, la noi în fabrică munca şi răspun­derea maistrului în legătură cu creşterea de cadre sânt subapreciate. Maiştrii îşi irosesc o mare parte din timpul de lucru îndeplinind lucrări cu caracter administrativ, în loc să arătăm practic muncitorilor cum trebuie să mânuiască o maşină, noi sântem nevoiţi să alergăm după bonuri de lucru, bonuri de materiale, pierzând astfel o bună parte din ziua de lucru. Eu propun să se studie­ze în fiecare întreprindere po­sibilitatea ca maistrul să fie maistru, să elimine din munca sa activităţile care n-au legă­tură directă cu desfăşurarea procesului de producţie, pentru a-şi putea astfel îndeplini rolul său de organizator şi conducător al muncii în secţie. Eu cred că ar trebui să se studieze po­sibilitatea salarizării maiştrilor în raport cu rezultatele obţinute de atelierul sau de secţia de care răspund şi nu după re­zultatele obţinute de întreaga întreprin­dere. Ei vor avea astfel un interes tot mai mare pentru ridicarea calificării tuturor muncitorilor din atelierul sau secţia lor, căci aceasta va duce la depăşirea planu­lui şi deci la sporirea câştigului lor. IOSIF RAFAEL maistru, Întreprinderea „Industria Metalurgică „Bănăţeană“-Timişoara cercului Nr. 8315 Comuniştii — în fruntea luptei pentru un înalt nivel tehnic Organizaţia de partid din uzi­na noastră şi-a pus drept sar­cină principală ca în primul rînd comuniştii să-şi însuşească tehnica nouă, modernă, să fie exemplu pentru toţi ceilalţi muncitori. Această problemă a fost dezbătută pe larg în mai multe adunări ale organizaţiei de bază. Comunistele M. Wag­ner, E. Bojidar, M. Czako şi-au însuşit temeinice cunoş­tinţe tehnice, fiind acum mun­citoare cu o înaltă calificare. Ele şi-au terminat de mult sar­cinile de producţie care le reveneau în ca­drul primului nostru cincinal. Numeroşi alţi comunişti din întreprindere au dat o pildă vie în ceea ce priveşte grija pentru a deveni muncitori cât mai bine pregătiţi. Noi am căutat să facem din muncitorii cu un nivel tehnic ridicat adevăraţi agi­tatori pentru o înaltă calificare în pro­ducţie. Căci ce putea fi mai convingător pentru ceilalţi decit faptele acestora ? Am căuitat să cultivăm în rândul muncitorilor ideea că priceperea de a stăpîni bine ma­şina nu-i ceva cu care te naşti, ci un lu­­cru accesibil oricui, care se dobândeşte printr-o muncă perseverentă, stăruitoare. Agitatoarele Elena Csabay, Arsin Da­­rlinca au explicat muncitoarelor că ridica­rea calificării este nu numai în interesul general al economiei naţionale, dar şi în interesul lor personal. Ele au arătat că în uzina noastră o muncitoare calificată cîştigă, în medie, cu 46% şi chiar mai mult decât una necalificată. Pentru a înlesni tuturor muncitorilor să înveţe din ex­perienţa bună a fruntaşilor, bi­roul organizaţiei de bază a ce­rut conducerii administrative să repartizeze pe lângă fiecare brigadă membri şi nemembri de partid cu experienţă bogată în producţie. In acţiunea de ridicare a ca­lificării muncitorilor, organiza­ţia de bază a antrenat şi comitetul de în­treprindere. Prin munca politică­ desfăşu­rată de la om la om am izbutit să deter­minăm mulţi muncitori să urmeze cursul de minim tehnic organizat în Întreprin­dere. Realizările obţinute în direcţia califică­rii sunt însă departe de a ne mulţumi. Pen­tru a da un impuls puternic acţiunii de ridicare a calificării cadrelor, propun ca organizaţiile de bază să analizeze periodic problema ridicării calificării muncitorilor, să ceară comuniştilor să fie mereu exem­plu de perseverenţă în însuşirea tehnicii noi, să îmbine munca politică cu mun­ca de ridicare a nivelului profesional. Big. ANDREI KATZ membru în biroul organizaţiei de bază P.M.R. a Uzinelor textile-Timişoara Fiecare muncitor — un stăpîn desăvîrşit al maşinii! Fabrica noastră a fost înzes­trată cu maşini moderne sosite din U.R.S.S. şi din ţările de democraţie populară sau pro­duse de industria noastră con­structoare de maşini. Acum noi putem lucra la maşini cu tura­ţii sporite. Eu, de exemplu, lu­crez la un strung sovietic care are o turaţie de 2000 rotaţii pe minut şi acest fapt mi-a dat posibilitatea să aplic o serie de metode sovietice de înaltă pro­ductivitate, printre care meto­dele de aşchiere rapidă şi inten­sivă a metalelor. Eu reali­zez zi de zi o producţie sporită de piese, deoarece mi-am dat seama că o condiţie­­ca să obţii o ast­fel de producţie este aceea de a stăpâni bine maşina, de a o cunoaşte bine, de a-ţi ridica necontenit nivelul de cunoştinţe profesionale. Stă în putinţa fiecărui muncitor — şi statul nostru asigură condiţiile necesare — de a-şi îmbogăţi mereu cunoştinţele profesionale şi,­­pe această barză, de a lucra mai bine şi de a câştiga mai bine. Mult timp m-a preocupat îmbunătăţi­rea procesului de producţie la prelucra­rea unor piese mici. Aceste piese au un timp de prelucrare redus, iar timpii auxi­liari foarte mari. Studiind mai multe cărţi tehnice în care erau des­crise diferite mecanisme şi ma­şini automate, am reuşit să construiesc, cu ajutorul rov. ing. Eugen Seracin, un dispo­zitiv pe care l-am adaptat la strung. Astfel, eu am transfor­mat acest strung universal în­­tr-un strung automat, fără ca să-i aduc nici o modificare. Care sânt rezultatele obţi­nute ? înainte, eu prelucram o piu­liţă M6 în 120 secunde ; acum, aceeaşi piesă o execut în numai 22 secunde. Eforturile fizice pe care tre­buia să le depun înainte le-am eliminat aproape complect. De asemenea, precizia cu care realizez dimensiunile pieselor a crescut simţitor. Bazat pe experienţa câştigată, soco­tesc că fiecare din noi trebuie să dea dovadă de perseverenţă continuă în stu­diu- Acela căruia ii este dragă meseria nu se poate să nu se ocupe cu grijă de ridi­carea propriului său nivel de cunoştinţe profesionale şi să devină astfel un stăpîn desăvîrşit al maşinii. ŞTEFAN KOVÁCS strungar, întreprinderea „Electromotor“-Timişoara Să punem fiecare umărul la creşterea cadrelor! Pot să spun din experienţă proprie cât de mult înseamnă calificarea profesională şi aju­torul tovărăşesc în muncă. Acum 33 de ani, când am intrat în fabrică, am avut multe greu­tăţi de întâmpinat. Muncitoa­rele cu vechime în muncă păs­trau cunoştinţele profesionale numai pentru ele ; deabia îmi explicau câte ceva. De maşini nici nu mă puteam apropia. Numai după ce plecau ceilalţi acasă, îndrăzneam să mă apro­pii de maşini şi să încerc, şer­­fuitul pe bucăţi de deşeuri. M-am trudit nimic pînă „am furat“ meseria­ Tocmai fiindcă iubeam foarte mult me­seria, după naţionalizare, deşi eram în vîrstă, nu m-am dat în lături să mă înscriu printre primii la cursurile de ca­lificare. Mi-au fost de mare folos aceste cursuri. Am putut cunoaşte diferite cali­tăţi de piei, proprietăţile lor, funcţionarea maşinilor şi am învăţat să lucrez la toate fazele inchituitului. Aşa am putut să obţin rezultate tot mai bune în muncă şi să calific la rîndul meu şi pe alţii în această me­serie. In anii din urmă am ca­lificat cam 30 de muncitoare la locul de muncă. Multă bucurie îmi fac fostele mele eleve, dintre care majoritatea acum sunt fruntaşe în producţie. Utemista Ecaterina Klein, de pildă, deşi este muncitoare tânără, are a­­cum o calificare temeinică, mun­cind ca o lucrătoare cu expe­rienţă îndelungată. Nu degeaba ea se numără printre cele mai bune fruntaşe în producţie din fabrică. Vreau să arăt pe scurt metoda mea de calificare. O muncitoare nouă învaţă să lucreze la maşina care se află alături de maşina mea. Ii explic părţile principale ale maşinii: cuţitul, polizorul etc. Apoi îl arăt cum trebuie potrivită maşina pen­tru a obţine lăţimea necesară şi grosimea şerfuitului. După aceste explicaţii, tova­răşa primeşte deşeuri de piei pe care le prelucrează şi, astfel, cîştigă o oarecare îndemânare. Treptat, încep a-i încredinţa operaţii din ce în ce mai grele. Urmăresc cu atenţie mişcările ei, o corectez ori de câte ori văd că greşeşte. Sigur că mai ■rtrec şi eu la maşina ei pentru a-i arăta cum trebuie să lucreze. Mă sfă­tuiesc cu eleva mea atât înainte de înce­perea lucrului cât şi la terminarea lui, când analizăm pe scurt rezultatele. Trebuie să spun că în f­abrică sunt multe muncitoare cu experienţă care se ocupă cu dragoste de calificarea celor mai tinere. Dar toate facem o mare greşeală: ne ocupăm de calificarea unei muncitoare noi numai până când învaţă să lucreze. După aceea ea este lăsată de obicei să se descurce singură. Noi nu trebuie să ne mulţumim numai cu atât. Trebuie să pu­nem un accent mai mare pe­­ perfecţio­narea muncii lor, prin însuşirea mişcărilor celor mai rapide. Să le învăţăm să econo­misească­ secundele, să lucreze cu o pro­ductivitate tot mai mare. Ca maşină contează fiecare secundă ; 2—3 mişcări neîndemânatice înseamnă 2—3 secunde pierdute şi acestea prelungesc operaţia de şerfuire a unei bucăţi. La diferite faze de muncă — la ştanţat, la croit, precum şi la cusut — numeroşi tovarăşi au o bogată experienţă care, dacă ar fi studiată şi răspindită, ar duce la o creştere considerabilă a productivi­tăţii muncii. Este ştiut că demonstraţiile practice sunt de mare ajutor pentru îm­bogăţirea cunoştinţelor profesionale. Pro­pun ca în fiecare săptămână, dacă este posibil, dacă nu , la 2 săptămâni, să se or­ganizeze „Ziua demonstraţiilor practice“. Inginerii şi tehnicienii, muncitorii au o înaltă calificare, pregătindu-se la timp, trebuie să fie animatorii acestor demon­straţii. Sopotesc că dacă fiecare vom pune umărul cu nădejde, nu de mântuială şi nu de ochii lumii, în scurt timp, prin ri­dicarea calificării cadrelor, fabrica noa­stră va putea produce încălţăminte mai multă, mai ieftină şi de bună calitate. MARIA NYKEŞ muncitoare, fabric® „Nikos Beioiann­is", Timişoara Organele sindicale să sprijine activ munca de calificare Până acum cînd mi s-a încredinţat munca de inginer-şef la fabrica „Amba­lajul metalic“, am fost preşedinte al co­mitetului de întreprindere la fabrica „Electro-Banat“. Vreau să arăt că anul trecut întreprinderea „Electro-Banat“ a întâmpinat unele greutăţi în realizarea la toţi indicii a planului, din cauza slabei calificări a unor muncitori. Pentru a înlătura a­­cest neajuns, comitetul de în­treprindere, împreună cu con­ducerea administrativă, a în­tocmit un plan concret de ridi­care a nivelului de cunoştinţe profesionale al colectivului. Apoi, s-a trecut la organi­zarea cursurilor pentru califi­care, a cursurilor pentru ridi­carea calificării muncitorilor la locul de muncă şi a cursurilor de maiştri ; s-au organizat şi unele cursuri de minim tehnic muncitorii necalificaţi. Comitetul de întreprindere, prin comi­tetele sindicale de secţie şi prin organi­zatorii de grupe sindicale, a antrenat nu­meroşi muncitori să urmeze aceste cursuri. Am cerut conducerii administra­tive să repartizeze în schimbul întâi pe acei muncitori care urmează cursurile, asigurîndu-le astfel posibilitatea unei frecvenţe regulate. Unii tovarăşi din par­tea comitetului de întreprindere au con­trolat felul cum decurg lecţiile la aceste cursuri. De cînd a crescut numărul muncitorilor calificaţi, întreprinderea reuşeşte să rea­lizeze cu regularitate planul la toţi in­dicii. In direcţia sprijinirii acţiunii de califi­care a cadrelor mai sunt încă multe de făcut. Comitetul de întreprindere n-a gă­sit totdeauna cea mai justă metodă pen­tru a lămuri pe fiecare muncitor în parte să frecventeze cu regularitate cursurile de calificare profesională şi, de aceea, frecvenţa la cursuri este uneori slabă. De asemenea, nu s-a ocupat de antrenarea fruntaşilor pentru a sprijini pe ceilalţi muncitori să se ridice la nivelul lor de calificare. în această direcţie de o în­semnătate deosebită este aplica­rea preţioasei iniţiative a gru­pei sindicale nr. 19 de la între­prinderea „21 Decembrie“ din Capitală. De aceea, eu socotesc necesar ca toţi fruntaşii în pro­ducţie , aplicând această m­i­­să sprijine pe ceilalţi muncitori un io muci la nivelul lor de calificare, în problema stimulării morale a mun­citorilor calificaţi sau a meşterilor care se ocupă de calificarea cadrelor, comitetul de întreprindere de la „Electro-Banat” şi-a propus să-i popularizeze prin staţia de radioamplificare, la gazetele de părete şi totodată să-i stimuleze în diferite moduri, în felul acesta, comitetul de întreprin­dere al fabricii va contribui la­ ridicarea calificării întregului colectiv obţinînd, pe această bază, noi realizări în lupta pentru plan. DUMITRU BALICA . Inginer-şef, fabrica „Ambalajul metalic"-Timişoara pentru ţiativă d­ in­

Next