Scînteia, iunie 1959 (Anul 28, nr. 4538-4562)

1959-06-12 / nr. 4547

Pag. 2 Cu sprijinul cetăţenilor Cetăţenii din ra­ionul Videle sunt cunoscuţi pentru hărnicia şi price­perea lor. Aportul adus de ei se face simţit în toate sec­toarele de activi­tate. Acţiunea de reparare şi întreţi­nere a drumurilor locale, în trecut în mare măsură impracticabile, a cu­prins majoritatea cetăţenilor. Ei au înţeles ce înseamnă un drum bun, că ceea ce fac este numai şi numai în interesul lor. Drumurile locale mai accesibile In adunările populare care au a­­vut loc şi în sesiunile sfaturilor populare din raionul Videle s-a sta­bilit ca anul acesta să se repare şi să se întreţină, prin contribuţia în muncă a cetăţenilor, peste 200 km. drumuri. Pînă acum s-au obţinut rezultate bune. S-a deschis o nouă carieră, din care s-au extras peste 23.000 m.c. balast. Pe drumuri s-au aşternut mai mult de 27.000 m.c. ma­terial pietros. Cetăţenii au săpat 38.180 m. liniari şanţuri, iar altele au fost desfundate. In total, de la începutul anului şi pînă acum, cu sprijinul cetăţenilor, au fost reparaţi şi întreţinuţi peste 100 km. dru­muri. Deputatul raional Petre Epu­­rescu din comuna Purani i-a antre­nat pe cetăţeni la repararea dru­mului Purani-Baciu-Buteşti pe care au fost aduse, din cam­erele locale, peste 600 m.c. balast. Bune rezulta­te a obţinut în activitatea sa şi de­putatul Baciu Pericle; cetăţenii an­trenaţi de el au cărat pe drumurile din circumscripţia unde este el de­putat peste 800 m.c. balast. Astăzi multe din drumurile raio­nului au căpătat, prin grija deputa­ţilor şi prin contribuţia cetăţenilor, altă înfăţişare, iar oamenii au nu­mai foloase. Cu doi ani în urmă, de pildă, din cauza stării rele a drumu­rilor nici vorbă nu putea fi de intro­ducerea autobuzelor I.R.T.A. pentru transportul călătorilor. Acum, însă, două autobuze îi deservesc în bune condiţii pe cetăţenii de pe traseele Videle-Roata şi Videle-Cătunu. Ei nu mai sunt nevoiţi ca, pentru anu­mite treburi, să meargă pe jos sau cu carele, prin noroi sau prin praf, zeci de kilometri. La acţiunea de reparare şi între­ţinere a drumurilor o contribuţie de seamă a dat tineretul, încadraţi în 44 brigăzi de muncă patriotică, ti­nerii din circumscripţia noastră elec­torală, în frunte cu comuniştii Ilie Muşat şi Ion Boldei, cu candidatul de partid Ilie Marton şi cu utemis­­ta Tanţa Puican, au făcut peste 35.000 ore de muncă voluntară, transportînd şi împrăştiind pe dru­muri mai mult de 7000 m.c. balast. Un bun exemplu l-au constituit or­ganizaţiile U.T.M. din comunele Ba­ciu, Blejeşti, Siliştea ş.a., care au transportat şi împrăştiat pe drumuri peste 500 m.c. balast. In problema drmmurilor şi a po­durilor întîmpinăm însă şi unele greutăţi. La drumul regional Videle- Siloz-Competrol, de pildă, nu se pot executa lucrările de întreţinere din cauză că nici pînă acum secţiunea de drumuri şi poduri a sfatu­lui popular regional nu a a­­vizat documentaţia necesară. Pen­tru unele lucrări de poduri, ca re­facerea celui de pe drumul Baciu, Ciuperceni, lipseşte documentaţia tehnică, iar materialele nu sunt re­partizate. Din această cauză nu s-a executat nici o lucrare din cele pla­nificate. In raion s-au reparat, ce-i drept, 16 poduri şi podeţe, dar asta numai cu sprijinul cetăţenilor. Ar trebui ca secţiunea regională de drumuri să ur­genteze trimiterea documentaţiilor şi a materialelor ne­cesare, pentru ca lucrările să nu su­fere întârziere, mai ales că în peri­oada de recoltare drumurile din ra­ion vor fi şi mai mult folosite de către ţăranii muncitori. O problemă de care comitetul executiv al sfatului popular regio­nal trebuie să se ocupe cu mai multă răspundere este creşterea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost la lucrările ce se execută. De pildă, nu înţeleg de ce pentru fabricarea asfaltului rece la staţia subit-Videle, trustul regional de construcţii transportă nisipul în staţia Tîrnavele, cale de 15 km., ca după aceea să fie adus înapoi cu autocamioanele. Iată un aspect care trebuie analizat. De asemenea trus­tul se interesează mai mult de can­titate şi mai puţin de calitatea lu­crărilor pe care le execută. Aşa se explică faptul că deşi de la moder­nizarea drumului regional Videle- Flămînda a trecut numai un an, drumul prezintă acum ondulaţii destul de frecvente. Lucrări gospodăreşti Ca buni gospodari, deputaţii sfa­turilor populare din raion, sprijiniţi de organizaţiile de partid, i-au an­trenat pe cetăţeni la înfrumuseţarea comunelor, la construirea de noi unităţi social-culturale. In primă­vara acestui an a fost organizată o întrecere pentru cea mai frumoasă comună, acţiune sprijinită de mase largi de cetăţeni. Gardurile şi po­mii au fost văruiţi, pe marginea drumurilor au fost plantaţi arbori. In fruntea acestei acţiuni s-au si­tuat comunele Visa, Blejeşti, Gra­tia şi Siliştea. Multe înfăptuiri au obţinut sfa­turile populare, cu sprijinul cetă­ţenilor, în ce priveşte construcţia de şcoli şi cămine culturale. In sa­tele Fărcăşanca, Şopîrleşti şi Bu­­teşti, în comuna Blejeşti s-au ridi­cat şcoli noi. Se vor mai construi 5 săli de clasă, şcoli de 7 ani în comunele Siliştea, Sîrbeni şi Baciu. Dacă în trecut se putea viziona un film sau un spectacol de teatru în condiţii destul de grele, astăzi în comuna Vida funcţionează un ade­vărat edificiu cultural — Casa de cultură raională. Peste 400 specta­tori pot viziona aici în bune condi­ţii filme şi piese de teatru. Dorinţa cetăţenilor de a avea condiţii tot mai bune de viaţă este ilustrată de interesul lor de a contribui din plin la înfăptuirea sarcinilor ce re­vin sfaturilor populare. Cetăţenii din comunele Blejeşti şi Gratia sprijină în prezent sfaturile popu­lare în munca pe care acestea o duc pentru electrificarea satelor. Cu toate acestea ar fi greşit să las impresia că în gospodărirea sa­telor nu mai sunt lipsuri. Avem şcoli începute de mai mulţi ani şi neterminate, drumuri încă prost în­treţinute. In satul Albeni, de pildă, construcţia unei şcoli începute încă din 1057 nu este terminată nici acum, deşi materialele necesare au fost procurate. De aceste lipsuri sunt vinovat şi eu, ca deputat în Marea Adunare Naţională, precum şi co­mitetul executiv al sfatului popu­lar raional, care a neglijat luarea de măsuri pentru terminarea aces­tei şcoli. Sfatul popular raional Videle, sprijinit tot mai mult de sfatul re­gional şi de cetăţenii din raion, va putea să obţină şi mai mari reali­zări în gospodărirea şi în înfrumu­seţarea satelor. LUCIAN MARIN prim-secretar al Comitetului raional U.T.M.-Videle, deputat în Marea Adunare Naţională A. MILLER» „MOARTEA UNUI COMIS-VOIAJOR La Teatrul Municipal Cu „Moartea imul comis-voiajor“, Arthur Miller a dat un rechizitoriu atît de aspru şi de adevărat al „mo­dului de viaţă american“, incit ecoul uriaş al acestei piese a provocat, în rîndurile propagandiştilor dolarului, panică. O parte a presei americane a încercat atunci să-i atenueze me­sajul, prezentîndu-l pe Willy Loman­­ ca pe un „mic comis-voiajor din Brooklyn, a cărui unică greșeală a fost că a visat mai mult decit el, sau poate oricare alt om­ ar putea realiza“ (ziarul...). Soarta lui Willy Loman este astfel identificată cu soarta tuturor oamenilor înclinaţi să năzuiască spre ceea ce nu pot dobîndi, şi, în această absolută ge­neralizare pseudo-filozofică, cu iz defetist, semnificaţia istorică-socială a piesei se dizolvă. In realitate, pie­sa lui Arthur Miller afirmă cu totul altceva. Istoria lui Willy Loman nu este istoria unui om care a visat mai mult decit ar fi putut realiza — decit poate într-un singur sens : el a visat fiind convins că în condi­ţiile sistemului capitalist, succesul îi este hărăzit oricărui om care-i cu­noaşte „secretul“. Greşeala lui Wil­ly Loman este de a fi trăit toată viaţa într-o iluzie. Dar piesa lui Ar­thur Miller arată că iluzia lui Willy Loman nu s-a născut din senin. Ea este consecinţa unui întreg mod de viaţă, care prin falsa-i strălucire i-a orbit pe mulţi, atrăgîndu-i prin a­­parenţa ispititoare a unei prosperi­tăţi clădite pe nisip. Willy Loman este un mic comis­­voiajor, care timp de aproape 35 de ani a colindat oraşele Americii pre­­zentînd produsele firmei Wagner, susţinut în toate peregrinările sale de un singur gînd : că într-o zi va izbuti să aibă „afacerea sa proprie“­, care-i va aduce un venit suficient pentru a nu mai fi nevoit să stră­bată miile de kilometri, în căutarea clienţilor pentru firma altora. Filo­zofia lui Willy este un produs di­rect al atmosferei întreţinute în rîn­durile celor naivi prin toate mijloa­cele de propagandă şi publicitate folosite de sistemul capitalist. El crede în succes, într-un succes spec­taculos, cucerit cu zîmbetul pe buze şi cu o figură simpatică, aşa cum arată filmele americane. „Fii simpa­­ ­,illllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllii. CRONICA TEATRALĂ tie şi n-ai să mori niciodată de foa­me“ îşi sfătuieşte Willy copiii. Dim­potrivă, fratele său Ben, acela care a intrat în junglă la 17 ani, şi a ieşit la 21 de ani bogat, voia să-i înveţe pe băieţi legea junglei, a­­ceea a atitudinii necruţătoare, a luptei pe viaţă şi pe moarte pentru existenţă : „Nu lupta niciodată cins­tit cu un străin, băiete. Aşa n-o să ieşi niciodată din junglă“. E de la sine înţeles că jungla africană din care Ben a ieşit bogat la 21 de ani e un simbol al junglei capitaliste, în care trebuie dusă aceeaşi luptă înverşunată pentru a nu fi sfîşiat de concurenţă. Dar Willy nu l-a urmat pe fratele său. El a crezut că poate birui, în societatea în care trăia, prin amabilitate, prin bună­voinţă, prin muncă cinstită. Şi s-a înşelat. Scriitor realist, de o deosebită lu­ciditate (fără a fi comunist), Arthur Miller a făcut din piesa sa o per­manentă confruntare între iluzie şi realitate, dezvăluind pas cu pas a­­devărul despre strălucitorul „mod de viaţă“ american. Willy Loman şi-a crescut băieţii în aceeaşi ilu­zie a succesului uşor de cucerit, promovată de reclama bine organi­zată. Toate speranţele şi le-a legat de fiul său cel mare, Biff, care din primii ani de şcoală cucerise toate simpatiile, anunţîndu-se ca o viitoa­re mare personalitate. Rezultatul: un lamentabil faliment. Şi nu tre­buie să se creadă — ceea ce la un moment dat autorul pare să sugere­ze, poate pentru a îndulci pilula pentru unii reprezentanţi ai socie­tăţii americane — şi anume că ra­tarea lui Biff s-ar datora conflic­tului iscat între el şi tatăl lui, din pricina descoperirii adulterului a­­cestuia. Autorul pune lucrurile la punct în repetate rînduri şi mai a­­les spre finalul piesei, în scena în care Biff încearcă să-l trezească pe Willy la realitate „Nici unul dintre noi n-a spus vreodată adevărul în casa asta ! Cu toţii am minţit întot­deauna cu neruşinare !“ Toată viaţa Willy i-a minţit pe cei din jur şi pe sine însuşi, că este un comis-voia­­jor plin de succese, simpatizat și a­­preciat. In realitate, viata lui s-a scurs într-o singurătate si mizerie extremă. Willy n-a vrut să-și recu­noască niciodată înfrîngerea. Iluzie au fost toate planurile sale cu pri­vire la cariera lui Biff. Iluzie a fost aspectul de prosperitate pe care în­cerca să-l dea casei lui, o casă în care totul era cumpărat în rate, în care datoriile creşteau una din alta şi în care ultima rată şi ultima datorie au fost plătite la moartea lui Willy din poliţa de asigurare. A­­cesta este unul din adevărurile pu­ternice pe care piesa lui Arthur Miller le luminează : condiţiile jal­nice de viaţă ale omului simplu american, care n-are nimic pe care să-l poată numi „al său“, pînă în ultima clipă, cind plăteşte cu viaţa ultimele datorii, ultimele rate la casă, la răcitor, la mobilă. La 63 de ani, după o viaţă de muncă isto­vitoare, care i-a zdruncinat sănăta­tea, Willy Loman e dat afară din slujbă — nu mai e rentabil pentru patronii dornici de cîştiguri mari — şi pus în situaţia muritorilor de foame. Unica soluţie pe care Willy o găseşte, pentru a salva barca fa­miliei de la înec, este sinucide­rea, dînd astfel posibilitate so­ţiei şi fiilor lui să încaseze poliţa de asigurare şi să-şi poa­tă prelungi existenţa. Soluţia lui Willy nu e un caz singular în Ame­rica : autorul ne aminteşte bănuiala societăţii de asigurare că accidente­le numeroase din ultimele luni nu erau întimplătoare. Aşadar, Willy Loman nu este înfăţişat drept un caz izolat. Ca el sunt mii de oameni în America de azi, a căror viaţă, desfăşurată în condiţii dramatice, se încheie în mod tragic. „Moartea unui comis-voiajor“ este o tragedie. Spre deosebire de trage­dia antică, în care omul lupta împo­triva unui destin implacabil, hărăzit de puterile divine, tragedia lui Ar­thur Miller prezintă lupta omului mărunt împotriva unui destin a că­rui origine se află în însăşi orîndui­­rea socială bazată pe exploatare. Greşeala lui Willy, pe care o plă­teşte cu viaţa, este de a fi luat drept realitate ceea ce nu era decit o aparenţă. Minciuna vieţii sale e de fapt minciuna unei întregi societăţi. Aceasta este ideea pe care piesa lui Arthur Miller o afirmă, în ciuda prezenţei unor personaje ca Charley şi Bernard, care ar părea să indice unele limite ale verdictului drama­turgului. Forţa artistică a conflictu­lui piesei este în directă legătură cu capacitatea sa de a emoţiona şi de a convinge, şi aceasta izvorăşte în întregime din dezvăluirea resorturi­lor psihologice şi sociale ale dramei lui Willy Loman în raport cu socie­tatea şi cu familia, în cadrul aces­tui conflict, personaje ca Charley şi Bernard apar ca simple margina­lii, schematice, fără viaţă proprie. Fin analist al mişcărilor lăuntri­ce ale sufletului omenesc şi stăpân pe tehnica compoziţiei dramatice, Arthur Miller şi-a construit piesa dintr-un şir de momente,­ în care trecutul şi prezentul alternează şi se împletesc, punînd în lumină evoluţia sufletească şi socială a eroului, cau­zele profunde ale prăbuşiţii lui. Cu o logică artistică impresionantă sunt reconstituite împrejurările şi etape­­le-cheie ale vieţii comis-voia­torului, care-l aduc într-o situaţie fără ieşire şi-l împing în cele din urmă la sinu­cidere. Acţiunea exterioară a piesei se petrece în cele 24 de ore ale tra­gediei clasice, surprinzînd eroii într-un moment de criză acută, de maximă intensitate a conflictului; dar fluxul memoriei lui Willy Lo­man este astfel dirijat de autor in­cit purtîndu-ne în perioade diverse ale vieţii personajelor, să adauge e­­lemente noi la biografia fiecăruia, înlănţuind întîmplări, idei, stabilind asociaţii, descoperind semnificaţii. Bogăţia de idei a piesei şi compozi­ţia ei deosebită cereau din partea interpreţilor o maximă concentrare şi mijloace de expresie care să nu inducă în eroare spectatorul. Respectînd cu fidelitate şi cu deo­sebită înţelegere indicaţiile de sce­nă bogate ale autorului, regizorul Dinu Negreanu a izbutit să creeze, la Teatrul Municipal, un spectacol de o unitate artistică remarcabilă, realizînd atmosfera specifică fiecă­rui tablou şi moment, delimitînd limpede secvenţele de timp ale ac­­ţiun­i (cu unele excepţii, în scenele în care luminile au funcţionat de­fectuos). Trebuie semnalate mai ales veridicitatea şi firescul jocului de scenă, care au făcut ca şi mişcările pur convenţionale, cum ar fi aduce­rea în scenă a unor elemente de de­cor, chiar de către personaje, să nu apară nelalocul lor. Decorurile lui Paul Bortnovski, înfăţişind căsuţa lui Willy Lorryan strivită de blocurile uriaşe ale oraşului capitalist, au creat cadrul realist adecvat vieţii e­­roilor, contribuind la reliefarea sen­sului dramei. Spectacolul se distinge prin claritatea şi profunzimea idei­lor, exprimate cu forţă emoţională. In rolul principal, Jules Cazaban a pus în­­lumină tumultul interior, vălmăşagul de imagini care se suc­ced şi se suprapun în memoria lui Willy Loman, descoperindu-le sen­sul, fără a sugera patologicul, subli­niind naivitatea personajului care, în condiţiile sociale date, nu putea a­jun­ge decit la un deznodămînt nefericit. Trecerile de la prezent la trecut şi revenirile, tot acest joc al alternan­ţelor a fost realizat de actor cu o mare putere de concentrare, cu mij­loace simple şi elocvente. Un gest cu ochelarii, o privire, o mişca­re, fac trecerea dintre o epocă a vieţii şi alta, în scenele de depresiu­ne morală şi mai ales spre finalul piesei actorul a găsit accente tragi­ce impresionante. Creaţia deosebit de valoroasă a actorului îndreaptă neîncetat atenţia spectatorului spre linia majoră a ideilor piesei. Pe aceeaşi linie majoră a mers interpretul lui Biff, Victor Reben­­giuc. Cu o reală înţelegere a sensu­lui rolului şi cu o gamă de mijloace bogată, care merge de la nuanţele fine ale duioşiei pînă la vigoarea re­voltei şi a demascării, tînărul actor a creat un Biff emoţionant, care nu se limitează la conflictul mărunt cu tatăl său, ci se ridică la proporţiile dramei unui om aflat în căutarea a­­devărului, a drumului drept în via­ţă. Scena explicaţiei cu bătrînul Lo­man a fost zguduitoare prin adevă­rul sentimentelor exprimate, iar scurta tiradă în care îşi expune mi­cul crez de viaţă — „munca şi hra­na şi răgazul de a şedea şi a fuma“ — a avut poezie şi farmec, calităţi izvorite din simplitatea extremă cu care actorul îşi construieşte momen­tele. In rolul mamei, Clody Bertola, cu sensibilitatea şi inteligenţa care o caracterizează, a sugerat blîndeţea extremă a fiinţei devotate soţului şi copiilor, pînă la scena rechizitoriu­lui băieţilor, în care a dat glasului fermitatea şi forţa acuzatoare pe care numai o durere profundă le poate stîrni. Rolul lui Ben a apărut, în inter­pretarea lui Ionescu Gion, încărcat de mister dar şi de sens, sugerînd cu inteligenţă atmosfera sumbră a „junglei“ în care cinismul devine o însuşire indispensabilă. Interpretarea lui Happy ar fi putut să nu se măr­ginească la linearitatea pe care i-a dat-o Mircea Albulescu. Textul pie­sei ne sugerează că şi Happy isi mai pune unele probleme de viaţă, pe care nu le-a rezolvat in modul cel mai fericit. Corecţi în rolurile episodice. Ion Manta (Charley), G. Oancea (Ber­nard), Marius Pepino (Howard) ; prea ostentativ frivolă Lucia Cris­tian (Femeia) ; utili spectacolului Anca Vereşti, Dorin Dron, Beatrice Biega, Rodica Suciu. O piesă valoroasă, un spectacol reuşit, care se anunţă ca un succes de lungă durată. MARGARETA BĂRBUŢĂ S­C­I­N­T­E­I­A CU APARATUL FOTOGRAFIC într-un nou cartier bucureştean Intre Bariera Vergului, bulevardul Muncii şi Şoseaua Mihai Bravu s-a construit în ultimii ani un mare şi frumos cartier muncitoresc. Pentru copiii muncitorilor care locuiesc aici s-au deschis două grădiniţe. Iată un aspect de la grădiniţa cu orar normal (fotografia nr. 1). Noii locatari — muncitori de la uzinele „23 August“, Republica, Semănătoarea, C.F.R., I.T.B. — îşi îngri­jesc cu dragoste locuinţele (fotografia nr. 2). Cartierul dispune şi de o şcoală de toată frumuseţea, cu 24 cla­­se, care va fi inaugurată în toamnă, (fotografia nr 3), un magazin de fierărie, chimicale şi obiecte de menaj­­electrice, (fotografia nr. 4) şi alte unităţi comerciale de desfacere. Ca la orice început însă, în noul cartier, mai sunt şi unele lucruri de îndreptat. In faţa grădiniţei cu orar redus, bunăoară, se mai află încă şi azi materiale de construcţie, (fotografia nr. 5). „Noul cartier de la Că­­ţelu“ cuprinde blocuri cu peste 1.700 apartamente de 2 şi 3 camere, cu baie, bucătărie şi dependinţe. între­gul cartier este asfaltat şi dispune de un frumos parc, (fotografia nr. 6). (Fotoreportaj: N. Buzatu, M Cioc). „Fabrica de cărămizi a tineretului66 TG. MUREŞ (coresp. „Scînteii“). Noul şantier al tineretului din Tg. Mureş care a luat fiinţă nu de mult la marginea oraşului, spre Sîngeor­­giu de Mureş, răsună de voioşia ti­nerilor muncitori din întreprinderi, a elevilor din şcoli. Pe acest şan­tier, denumit „fabrica de cărămizi a tineretului“ lucrează zilnic 60—80 de tineri în trei schimburi de câte pa­tru ore. Organizaţi în brigăzi de muncă patriotică, tinerii din oraş şi-au luat angajamentul să producă 2.000.000 de cărămizi pentru clădirea casei tineretului din Tg. Mureş. Casa tineretului va fi construită în parcul „Lázár Ödön“ şi va fi centrul de cultură şi de distracţie a tineretului din oraş. Lucrările vor începe încă din acest an şi se vor termina în anul 1960. Pînă acum, nu numai cîteva zile, tinerii din oraş au produs aproape 30.000 de cărămizi. In această muncă s-au evidențiat brigăzile de la Şcoala profesională a întreprinderii „Enc­­sel Mauriciu“ și de la şcoala „Bolyai Farkas“. ♦♦♦ Sporeşte numărul membrilor cooperativelor de consum Numărul de membri ai coopera­tivelor de consum din raionul Tg. Neamţ creşte cu fiecare lună. In pri­mele patru luni ale acestui an s-au înscris în cooperativele de consum din comunele raionului tot atîtia membri citi s-au înscris în întreg anul 1956. In unele comune, cum sunt Bălţăteşti, Filioara, Brusturi ş.a. toţi sau aproape toţi locuitorii sunt în­scrişi în cooperative. N. D. KARNAZIU coresp. voluntar Nr. 4547 CITITORII NE SEZISEAZA Greu de înţeles Cooperativa meşteşugărească „Unirea“ din Măcin confecţionea­ză butoaie din lemn de fag. Uniu­nea raională a cooperativelor de consum Măcin are veşnic nevoie de astfel de butoaie. Coo­perativa meşteşugărească „Uni­rea“ e obligată să livreze butoaie unităţii „Fructexport“ din Foc­­şani, iar U.R.C.C. Măcin este obli­gată să cumpere butoaie de la o întreprindere din... Focşani! De ce ? E greu de înţeles a cum afir­mă mulţi care cunosc aceste lu­cruri. Poate ştiu tovarăşii de la Uniu­nea regională a cooperativelor meşteşugăreşti Galaţi şi cei de la Uniunea regională a cooperative­lor de consum Galaţi. Că doar ei sunt autorii acestei originale me­tode de a nu realiza economii. MARIAN DANCIU funcţionar Un refren nedorit Unii dintre taxatorii de pe tramvaiele şi autobuzele care circulă în Sibiu au luat obiceiul de a nu da rest cetăţenilor cind vînd biletele. Au sau n-au mă­runţiş, ei repetă într-una: „N-a­vem mărunţiş“. Azi-aşa, mîine­­aşa, călătorul începe să cunoască pe cei cu nărav. Şi refrenul nu mai prinde ! Ştiindu-se cu musca pe căciulă, taxatorii cu pricina ascund tăbliţa pe care e scris nu­mele lor, în aşa fel încât, dacă i-o veni cuiva prin minte să facă vreo sezisare, să nu ştie cu cine a avut de-a face. Oricum, toţi sunt salariaţi ai Întreprinderii de gospodărie orăşenească Sibiu (I.G.O.S.) şi cei de acolo trebuie să-i cunoască- Nărav, nărav — dar pînă cină ? GHEORGHE OGLANU funcţionar La brutăria din Ineu La brutăria din Ineu se face pline proastă , ori e necoaptă, ori e plină de cărbuni şi de funingi­ne, ori şi una şi alta. Nu se poa­te face aici pi­ine bună ? Ba se poate, dacă Sfatul popular raional Ineu, care a mai fost sezisat, ar interveni pentru curmarea nepă­sării şi a neglijenţei. Ce-ar fi dac-ar face-o totuşi de astă­­dată ! NICOLAE MIHAESCU muncitor De unde această metodă ? Am fost deunăzi în piaţa „Do­robanţi" din Capitală să fac cum­părături. Am intrat şi la centrul de care nr. 65. Avea carne — be­rechet ! Şi de porc, şi de vacă. Dar, deşi mai erau câteva ore pînă la terminarea programului de lu­cru, nu se vindea decit carne de porc. Cea de vacă — mi s-a spus — se pune in vinzare după ce se vinde cea de porc. De unde aceas­tă metodă ? Am cerut explicaţii însă tonul cu care au început vînzătorii să-mi vorbească m-a determinat să renunț la ele. IOANA BURLACU gospodină împreună (Urmare din pag. l­a) trecem­, la plimbare, chiar şi acasă, împreună, până seara târziu. Ion Guşe este fotograf amator. Şi-a făcut acasă un mic laborator, Vezoc se ocupă de mecanică. Şi acasă. Face copiilor jucării „meca­nice îţi demontează ceasul deştep­tător şi-l repară singur... Ion Guşe e întrecut de Vezoc la citit literatură beletristică. In schimb, Vezoc nu este la curent cu eveni­mentele sportive din Cîmpia Turzii. Habar n-are cine este fundaş dreap­ta ori centru înaintaş la echipa de fotbal din Cîmpia Turzii. Guşe este expert. Dar nu se duce singur la meci, îşi ia celălalt prieten, cu care se înţelege mai bine în ale spor­tului, pe Neluţu, fii-său. Dacă se vorbeşte în fabrică des­pre succesele lui Guşe, neapărat tre­buie să te aştepţi la o întrebare : — Dar Vezoc cum stă ? întrebarea se pune mai mult aşa, ca din întâmplare. Are succese în producţie şi Vezoc. Guşe a fost ales de utemişti pen-* tru munca şi devotamentul lui, in comitetul raional U.T.M. Vezoc a fost votat în unanimitate în biroul organizaţiei U.T.M. pe uzină şi ca responsabil al postului U.T.M. de control. La direcţiune, la comitetul de partid, chiar şi în fabrică identita­tea lor a început oarecum să se su­prapună. Nu li se mai spune Vezoc şi Guşe, ci... „cei doi“. Cină ii întilnește directorul prin uzină, întreabă: — Dumneata ești Vezoc . — Nu, eu sunt celălalt. Asta da, prietenie! ---------------0*0--------------­ SPORT .Cursa munţilor­ SINAIA 11 (Agerpres) prin tele­fon . Joi a început la Sinaia cea de-a V-a ediţie a tradiţionalei com­petiţii cicliste „Cursa munţilor” care reuneşte la start alături de 9 echipe româneşti, formaţiile Dinamo Berlin şi Dózsa Budapesta. Prima etapă Sinaia-Oraşul Stalin-Bran şi retur desfăşurată pe o ploaie toren­ţială a fost cîştigată de Gabriel Moiceanu (Dinamo Bucureşti) care a parcurs 145 km. în 3h 50’50“ (me­die orară 38,190 km.). în acelaşi timp cu învingătorul au fost crono­metraţi Ion Stoica (Voinţa) şi Con­stantin Dumitrescu (C.C.A.) După 4 secunde a trecut linia de sosire un pluton numeros al cărui sprint a fost câştigat de Géza Torok (Dózsa Budapesta) urmat de A. Şelaru (Di­namo), M. Voinea (Dinamo), Mül­ler (Dinamo Berlin), D. Munteanu (Victoria), I. Braharu (C.C.A.) C. Tudose (C.C.A.) Sprintul de căţă­­rare de la Predeal a revenit lui Constantin Moiceanu Clasamentul etapei pe echipe: 1. Dinamo Bucureşti llh 32’38”; 2. Voinţa Bucureşti llh 32’42”; 3. C.C.A. llh 32’42”; 4. Dózsa Buda­pesta llh 32’46” ; 5. Dinamo Berlin llh 32’46”. , Astăzi se aleargă etapa a doua Si­­naia-Cimpina - Orașul Stalin - Sinaia (160 km). omO~ Pentru confortul locuinţelor EXPOZIŢIA DE MOBILIER In prima jumătate a lunii iunie U.C E.C.O.M. va deschide în sălile din calea Plevnei nr. 46 prima expo­ziţie de mobilier executat din plăci aglomerate din lemn, ca înlocuitoa­re a panelului şi placajului. Piesele expuse vor reprezenta o serie de tipuri noi sau îri producţie curentă. In realizarea lor s-a ţinut seam­a da dimensiunile apartamen­telor­­ con­struite pînă acum precum si de ale celor în construcţie. Datorită muncii depuse de mem­brii cooperativelor din ramura lemn­­mobilă pentru a prezenta mobilă lucrată din plăci aglomerate, de bu­nă calitate si aspectuoasă, s-au rea­lizat intr-un interval scurt peste 150 tipuri noi de mobilier. în cadrul expoziţiei vor mai fi expuse şi noile modele de mobilă executată din metal combinat cu beran şi material plastic. MODELE NOI PE SCAUNE In curînd va începe producţia pri­mului lot de scaune stratificate mu­late. In acest scop, la IPROFIL „Bu­toiul“ din Capitală s-a amenajat o secţie unde se va face presarea se­mifabricatelor, urmînd ca prelucra­rea scaunelor să se facă la una din unităţile Ministerului Construcţiilor, Industriei Materialelor de Construc­ţii şi Industriei Lemnului. Noile scaune sunt mai estetice, mai rezistente şi comode. La confec­ţionarea lor se vor utiliza şi deşeuri de furnir provenite de la diferite fa­brici de placaj, panel şi furnir. ------0*0-----­ Crederea oilor la raionul Suceava In urma măsurilor de organizare luate de conducerile unităţilor coo­peratiste, numeroşi ţărani muncitori din raionul Suceava si-au adus oile în stînele cooperatiste. In anul 1958, de pildă 13.700 producători au a­­dus peste 55.000 oi în cele 218 stîne. în acest an in adunările obşteşti ţi­nute în fiecare sat, s-a arătat ce a­­vantaje au ţăranii muncitori care trimit oile la stinele cooperatiste, au fost aleşi banii cei mai pricepuţi. In aceste adunări s-au organizat 252 de st­îne în care peste 15.000 produ­cători au înscris aproape 60 000 oi.

Next