Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)

1970-08-02 / nr. 8504

PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC Numeroase scrisori sosite la re­dacţie semnalează că in unele zone ale­ Capitalei se resimte adeseori lipsa de apă potabilă. In unele cartiere, apa nu curge ore sau chiar zile in şir sau nu urcă la etajele superioare. Cetăţenii, in a­­cest caz, sunt nevoiţi să procure apă de la vecinii aflaţi la parter, sau de la gurile de apă ale şan­tierelor de construcţii. Cum se ex­plică aceste prelungite anomalii şi ce se întreprinde pentru ca defi­citul de apă să fie înlăturat ? Întrebarea se impune a fi pusă cu atit mai mult cu cit sunt cunoscute eforturile ce se de­pun pentru soluţionarea favorabilă a cererii crescinde de apă, iar pla­nurile de perspectivă dau garanţia că intr-un termen relativ scurt se va asigura normalizarea situaţiei în acest domeniu. Ne-am adresat pen­tru a aduce unele clarificări in a­­ceastă acută problemă tov. ing. Androne Negrea, director tehnic al Direcţiei generale de gospodărie co­munală a municipiului Bucureşti, care ne-a răspuns : „ Intr-adevăr, alimentarea cu apă a Capitalei nu se face la nivelul cerinţelor, ceea ce atrage după sine justificate nemulţumiri din partea cetăţenilor. Deficitul se resimte a­­cum, în mijlocul verii, cînd consu­mul de apă potabilă creşte. în ulti­mii ani, Capitala s-a dezvoltat ver­tiginos, prin darea in folosinţă a unui mare număr de blocuri de lo­cuinţe şi, în mod firesc, condiţiile noi de confort create cetăţenilor reclamă şi un consum ridicat de apă. Bunăoară, dacă în 1968 consu­mul maxim de apă realizat a fost de 641 mii mc pe zi, în 1969 a ajuns la 747 mii mc, iar în cursul acestui an, in luna iulie, la 803 mii mc.­­ Creşterile consumului de apă, de care vorbiţi, erau lesne de prevăzut. Se ştie, de pildă, că în fiecare an se construiesc şi se dau in folosinţă mii de apar­tamente. In ce măsură s-a asi­gurat corelarea debitului de apă cu cerinţele crescinde ? — In ultimii doi ani s-au dat în folosinţă noi obiective menite să ducă la creşterea debitului de apă. Amintesc, frontul subteran Arcuda, cu 115 puţuri forate şi apeductul de 12 km, care asigură 15 mii mc pe zi ; apeductul 4 Bieu-Bragadiru, cu un spor zilnic de 100 mii mc ; staţia de pompare din Drumul Ta­berei cu un rezervor de acumulare de 17 mii mc ; s-au pus în funcţiu­ne artera Ferentari-Sălaj pentru injecţie în reţea din staţia Sud şi arterele de legătură de la staţiile de pompare din Drumul Taberei spre zonele Ghencea — Bd. Păcii. Evident, toate aceste amenajări aduc un spor mare de apă, dar deo­camdată insuficient pentru satis­facerea nevoilor întregului oraş, iar debitul redus afectează presi­unea — ceea ce se resimte la clădirile cu etaje care nu dispun de hidro­­foare. — Cum se explică faptul că in unele sectoare ale ora­șului — Amurgului—Pucheni, Berceni-Sud 2, Pantelimon, Obor — ca să ne referim, concret, nu­mai la citeva din zonele semna­late in scrisorile primite de la cititori — lipsa apei potabile se face in mod sistematic simţită? — In sistemul de distribuţie a apei, datorită unor greşeli făcute de-a lungul anilor, există o neu­niformă repartiţie a staţiilor de pompare pe teritoriul oraşului ; se constată o mai bună alimentare cu apă in jumătatea de vest şi sud (Calea Griviţei, Drumul Taberei, Floreasca) şi o alimentare slabă ,în sectoarele din nord-est (Pantelimon, Obor), în zonele Amurgului—Pu­cheni, Berceni-Sud ) şi altele, lu­crările edilitare de acest gen sunt mult rămase în urmă. Pentru a face cit de cit faţă cerinţelor de consum de apă s-a recurs la unele soluţii de moment­­— alimentări parţiale din reţele de joasă presiune, pu­nerea în funcţiune a cite unui puţ şi altele — care nu sunt în măsură să rezolve pe deplin problema ali­mentării cu apă. In vederea reme­dierii acestei situaţii, în prezent se lucrează la staţia de pompare Nord şi la aducţiunea de la staţia­­de tra­tare Roşu pină la staţia Nord, o­­biective ce vor fi terminate în 1972. Pentru a crea condiţii bune de ali­mentare a cartierelor Colentina, Pantelimon, Gara de Est, se află în curs de execuţie arterele Titan şi Nord-Băneasa. La sfîrşitul lunii au­gust a acestui an va fi dată parţial in folosinţă staţia de tratare Roşu, cu o capacitate de 85 mii mc/zi, pentru ca, în final, in 1971, să ajun­gă la 250 mii mc. în 1972, cînd tot acest ansamblu va fi pus in funcţiune, se poate spune că ali­mentarea cu apă a Capitalei va fi in întregime echilibrată.­­ Scrisorile primite de la ci­titori semnalează şi un alt as­pect ce nu poate fi neglijat: în ciuda faptului că există acest deficit, apa nu este gospodărită raţional, se înregistrează mari pierderi pe reţeaua de distri­buţie. Care sunt cauzele ? — Căile pierderilor de apă pota­bilă sunt multiple. înlăturarea risi­pei depinde, în primul rînd, de ce-* tăţeni. In multe cazuri, ei dovedesc lipsă de interes pentru restrângerea consumului de apă, mai ales în zo­nele termoficate, unde locatarii au la dispoziţie apă rece şi apă caldă menajeră. Dintr-un control efec­tuat de specialiştii noştri, în mai multe locuinţe, a rezultat că in circa 30 la sută din apartamente instalaţiile sanitare sunt defecte, la­­şind să se piardă mari cantităţi de apă. Se înţelege că, în actualul sis­tem, cînd sunt folosite contoare co­­mune, nu-l putem determina pe fiecare locatar să-şi raţionalizeze consumul de apă. De aceea, ape­lăm la conştiinţa civică şi la înţe­legerea cetăţenilor de a gospodări cit mai bine apa, de a anunţa ope­rativ unităţile noastre, ori de cite ori se simte nevoia unei reparaţii. O mare risipă de apă se înregis­trează şi în unităţile industriale. Cu toate că întreprinderile mari, pentru a evita scăderea presiunii apei în reţeaua de alimentare a o­­raşului, şi-au creat surse proprii de alimentare cu apă, prin săparea a 300 puţuri, ele continuă încă, din comoditate, să se aprovizioneze din rezervele noastre. Ar mai trebui amintit, de asemenea, şi consumul de apă ridicat ce se constată in re­ţeaua oraşului pentru stropirea străzilor şi a zonelor verzi. Există, ce-i drept, o înţelegere cu între­prinderea de salubritate a oraşu­lui, în care se prevede să se folo­sească apa din lacurile Băneasa, Fioreasca, apa industrială de la Grozăveşti, Cernica. Dar nu întot­deauna această convenţie este res­pectată. Cei peste 5 000 mc, care se consumă zilnic în acest scop, pro­voacă scăderea simţitoare a pre­siunii în instalaţii, afectînd o în­treagă zonă a oraşului. Nu este mai puţin adevărat că a­­ceste pierderi se datoresc şi între­prinderii de canal apă. Sunt nenu­mărate cazurile cînd echipele de reparaţii nu intervin prompt, tă­răgănează înlăturarea unor defec­ţiuni. Datorită scăpărilor de apă, tîrziu identificate sau tîrziu reme­diate, se risipesc zilnic peste 80 mii mc de apă potabilă, adică 10 la sută din consumul total. De aceea, se impune ca întreprinderea amin­tită să-şi mobilizeze toate forţele, pentru înlăturarea operativă a de­fecţiunilor ivite, să ia măsuri dras­tice împotriva celor care lasă să se irosească apa. Evident, dacă s-ar avea mai mult în vedere aceste „robinete“ ale risipei de apă, dacă ar exista o preocupare constantă pentru economisirea apei, pentru buna ei gospodărire atunci în mare parte sesizările şi reclamaţiile în­dreptăţite ale unor locatari nu ar mai avea obiect. Intr-adevăr, observaţiile tova­răşului director Negrea sunt înte­meiate. Ele merită întreaga atenţie şi din partea cetăţenilor ca şi din partea unităţilor vizate. Cineva îmi relata că la New York, in sta­ţiile de metrou, domina un expre­siv afiş, infăţişind un robinet din care se scurgea o imensă picătură de apă. Legenda acestui afiş era, in fapt, un apel către cetăţeni de a nu risipi apa, avertizind că orice risipă care se face afectează ne­mijlocit o familie, un conorăşean. Problema alimentării cu apă este specifică tuturor metropolelor. So­luţionările ce se cer aduse nu lip­sesc de răspundere, de partea de contribuţie pe fiecare locuitor al oraşului. Trebuie să fie conjugate eforturile atit la Direcţia generală de gospodărie a apei, cit şi la în­treprinderea de specialitate, cit şi ale cetăţenilor, beneficiarii acestor servicii, pentru ca apa să fie cit mai raţional gospodărită. Trebuie să fie evitate toate anomaliile semnalate care, in prezent, peri­clitează buna alimentare cu apă a oraşului. Vasile MIHAI Scurgeri lăturalnice din ROBINETUL ALIMENTĂRII CU APĂ A CAPITALEI © CÎTE-UN PIC, CÎTE-UN PIC ...SE ACUMULEAZĂ CIS­TERNELE © DE UNDE SE IA APA PENTRU STROPITUL STRĂZILOR ? © CLIENȚII CARE SE „ÎMPRUMUTĂ" DIN REȚEA... O iniţiativă valoroasă pentru Respectarea autenticului în producţia de artizanat De ani de zile, artizanatul ro­mânesc, sub patronajul coopera­ţiei meşteşugăreşti, cunoaşte o im­presionantă dezvoltare. Creaţiile meşterilor noştri populari, concre­tizate intr-o inepuizabilă gamă de obiecte — covoare, împletituri, ţe­sături, confecţii, picturi, sculpturi din lemn sau os, păpuşi — toate inspirate din vechiul, minunatul şi bogatul nostru folclor, sunt cunos­cute azi în toată lumea. Au luat fiinţă numeroase centre de creaţie, secţii şi cooperative profilate pe producerea şi lansarea pe piaţa internă şi externă a mărfurilor artizanale. Nu de puţine ori insă, în magazi­nele sau raioanele de artizanat, găsim „creaţii“ cu totul străine de frumoasa tradiţie şi de valoarea artistică a meşteşugurilor populare. Maladia pseudo-autenticului ame­ninţă uneori artizanatul. Uniformi­zarea, nerespectarea specificului local, falsificarea unor motive de­corative sau a unor materiale folo­site, pătrunderea in fondul de mărfuri artizanale a unor produse fără nici o valoare funcţională sau artistică — acestea ar fi citeva din simptomele „maladiei“ amintite. în prezent se fac încercări meritorii de a apropia cit mai mult producţia artizană de autenticul artei popu­lare — de la atragerea unor ves­tiţi meşteşugari din satele noastre spre cooperative sau diversificarea produselor pe baza specificului lo­cal, pină la crearea in cadrul UCECOM a unui organism spe­cializat — Direcţia centrală de artă populară şi meşteşuguri artistice. In acest context, iniţiativa unei cooperative din Tg. Neamţ ni s-a părut demnă de subliniat şi mai ales de urmat. Cooperativa se numeşte „Arta decorativă“, întru­neşte peste 700 de meseriaşi şi este profilată în producerea obiec­telor de artă populară — covoare, ţesături, costume populare, sculp­turi, foarte apreciate atit în ţară, cit şi în străinătate, îndrumată competent de U.J.C.M. Neamţ şi de specialiştii din UCECOM, cooperativa a iniţiat un studiu am­plu al artei populare, extraordinar de bogată în această parte a ţă­rii. Au fost făcute investigaţii în­delungate şi au fost puse în va­loare noi modele şi sortimente de obiecte de artă populară. Cu ulti­mele creaţii s-a organizat o ex­poziţie la care au fost invitaţi spe­cialişti în artă — artizani, cerce­tători, critici, cooperatori, folclo­rişti — din toată ţara. Această ex­poziţie — deschisă în frumoasa Casă de cultură a oraşului Tg. Neamţ — a impresionat profund pe specialişti, în standurile ei au fost expuse : covoare moldoveneşti cu modele vechi de peste 150 de ani, găsite în casa copilăriei lui Ion Creangă sau în alte sate ale judeţului, o ladă de zestre veche de sute de ani, o adevărată biju­terie în lemn, ştergare diafane din fire de bumbac sau in, împodobite cu motive rar întilnite azi. Să mai menţionăm trăistuţele, cergile din lină mare ţurcană, bătute în pivele Pipirigului, confecţiile pentru co­pii, împodobite cu fabuloase bro­derii cu motive naţionale din zona Oglinzi şi Pipirig, sculpturile din lemn dăltuite de cunoscutul meş­ter Popa Nicolae din Tîrpeşti, ca­­trinţele superbe de pe Valea Oza­­nei, bundiţele înflorate cu fîşii de piele colorate, cum puţini meşteri mai ştiu azi să facă, la Ghindă­­oani, şi costumele populare de acum 60—70 de ani, cu broderii de mărgele colorate. Fiecare exponat a respectat întocmai modelul au­tentic, începi­nd de la culoare şi pină la detaliile motivelor de po­doabă. După vernisajul acestei originale expoziţii, cooperativa a rugat invi­taţii să participe la un colocviu pe tema : „Valorificarea autenticităţii folclorului în producţia artizanală“. Au urmat dezbateri interesante, pline de pasiune. De la simplul ar­tizan şi pină la profesorul univer­sitar, toţi au subliniat acelaşi lu­cru : chiar în condiţiile unei mari producţii de artizanat, autenticita­tea artei noastre populare trebuie păstrată cu străşnicie. Au fost făcute apoi nenumărate propuneri pentru „cooperativa folclorică“ din Tg. Neamţ. Iată citeva dintre ele : să se trimită cooperatorii la muzee de artă populară şi etnografie, pen­tru a-şi ridica nivelul cunoştinţe­lor generale, şi profesionale ; să se creeze echipe mixte de cercetători şi cooperatori pentru depistarea unor elemente autentice de artă populară necesare producţiei, mai ales a celor pe cale de dispariţie . Institutul de etnografie şi folclor să trimită specialişti la Tg. Nemţ, pentru a expune în faţa creatorilor de artizanat un ciclu de lecţii. Ex­poziţia, ca şi colocviul de la Tg. Neamţ au fost o manifestare pil­duitoare, care ar trebui urmată şi de alte cooperative meşteşugă­reşti. Ion PREDA corespondentul „Scînteii* Un nou „buchet“ de oameni în alb ZALĂU. (Corespondentul „Scînteii).­­ Reţeaua de cadre medico-sanitare din judeţul Sălaj s-a îmbo­găţit cu un nou „buchet“ de oameni în alb , în ziua de 31 iulie s-au prezentat la centrul de judeţ aproape 170 de cadre medii: asistente medicale şi de pediatrie, tehnicieni dentari şi laboranţi, precum şi 30 de surori medicale, absolvenţi şi absolvente ai şcolilor de specialitate din Tirgu Mureş, Oradea, Bistriţa etc. După cum ne-a informat tovarăşul Petru Dragoş, vicepreşedinte al consiliului popular judeţean, prin­­prezentarea acestora la posturi, peste două treimi din necesarul de cadre medii medicale ale judeţului vor fi acoperite. Gospodarii comunelor FOCŞANI (Corespondentul „Scînteii“).­­ Pe în­treg cuprinsul judeţului Vrancea, mii de cetăţeni desfăşoară ample acţiuni de înfrumuseţare şi gos­podărire mai bună a satelor. De la începutul anului şi pină acum, gospodarii vrinceni au construit 62 000 mp trotuare de beton, numeroase poduri şi podeţe, au pietruit 630 000 mp străzi, au amenajat 300 hec­tare zone verzi, plantate cu 400 000 arbori şi arbuşti ornamentali. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 57 milioane lei. Tot prin contribuţia voluntară a cetăţenilor, in acest an se vor da in folosință 61 săli de clasă și la­boratoare, patru dispensare, iar in comunele Bolo­­tești, Garoafa, Soveja si Nănești vor fi terminate in curind noile cămine culturale. ■ " SCI­NT­El A — duminică 2 august 1970 AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! MORTU' DE LA GROAPĂ NU SE MAI ÎNTOARCE Pentru a fi repusă in dreptul de pensie, ne scrie Paraschiva Copaci, văduvă de război, dornici-^ Iiată in comuna Greci,­ a trimis dosarul la Ofi­ciul de pensii din Mehe­dinţi. Bucuroşi că ie-a mai venit ceva de lucru, funcţionarii de aici şi-au suflecat mînecile şi cu entuziasm şi-au zis : „hai să ne apucăm de treabă!“. In dosar exista un act că soţul văduvei a dispă­rut in război, dar... . Au rugat-o în scris pe vădu­vă să obţină o dovadă de la comună precum că soţul ei nu s-a întors în­tre timp de acolo de unde plecase. Femeia s-a dus la primăria comunei, de unde a fost îndrumată să se adreseze, mai intîi, ar­hivei militare. Aici a fost servită cu promptitudine. • Cu dovada sosită de la arhivă s-a dus iar la pri­mărie. — îmi daţi dovada pro­misă ? — De ce să-ţi mai dăm ? In actul ăsta scrie negru pe alb că soţul du­­mitale a căzut în război. O trimiţi pe asta şi gata. A trimis adeverinţa la Mehedinţi şi funcţionarii de aici au expediat o altă adresă văduvei, care sună cam aşa : „Noi sînteţi convinşi că soţul dumita­­le e mort, dar ne trebuie la dosar o dovadă de la comună, care să ateste că nu s-a întors!“. Femeia a intrat în po­sesia dovezii salvatoare. A trimis-o la Mehedinţi şi a aşteptat pensia. S-a tre­zit insă cu tot dosarul înapoi. Dosar bineînţeles nerezolvat. Disperată, ne roagă s-o ajutăm. Noi le-am trimite o scri­soare, dar ne e teamă să nu le slăbim entuziasmul cu care lucrează conştiin­cioşii funcţionari cu lea­fă de la stat. Vă sfă­tuim să continuaţi dv. corespondenţa cu dum­nealor. Poate-i află mai marii lor din Mehedinţi şi-i invită la un taifas cu cafeluţă. Oricît, sunt mai uşor de chemat decit un mort de la groapă. CAPUL DE AUTOSI­­FON ŞI ALTE CA­PETE Constantin Curcan, din Buzău, pretinde că un banal autosifon i-a stimu­lat pofta de călătorii prin ţară. L-a cumpărat anul trecut, s-a servit ce s-a servit de el şi, deodată, fisss ! S-a defectat capul autosifonului. Prima dată a pornit în căutarea u­­nui cap de autosifon în Buzău şi oraşele limitro­fe. A luat la rînd, pe urmă, magazine specia­lizate din Moldova şi nor­dul Moldovei, a trecut în Muntenia, de aici au ur­mat Transilvania şi Ba­natul. Cineva l-a sfătuit să se adreseze la „Elec­trometal“ Timişoara, adi­că la „tatăl“ autosifonului. S-a adresat şi i s-a răs­puns că asta nu este o problemă. Să trimită prin poştă, în contul nr. 046094, 52 de lei şi 60 de bani şi se face cu-n cap de auto­sifon. A trimis suma so­licitată în mai şi, de a­­tunci aşteaptă... Ne roa­gă să intervenim în legă­tură cu această problemă. Ceea ce am şi făcut. Am luat legătura cu corespon­dentul nostru­ din Orien­tul îndepărtat, care-l cu­noaşte pe directorul fa­bricii din Timişoara, şi sperăm că în cel mult cinci ani va fi posesor de autosifon — cu cap însă. NIŞTE POMI FRUC­TIFERI CARE POT DEVENI VARZĂ Eugen Galea, din Si­biu, ne-a invitat să fa­cem o plimbare cu trenul de la Arad la Timişoara şi apoi de la Timişoara la Caransebeş şi să ne ui­tăm atent într-o parte şi alta a liniei ferate. După ce admirăm splendoarea de pomi fructiferi plan­taţi de mîini de gospo­dari, cu douăzeci de ani in urmă, să trimitem fe­licitările domniei sale, Di­recţiei regionale C.F.R. Am acceptat invitaţia, am făcut plimbarea cu trenul, dar ne abţinem să trimitem felicitările. Pomii sunt într-adevăr frumoşi, dar supraîncăr­caţi cu... omizi şi, mai ales, cuiburi care la primăvară vor face varză pomii. Omizile însă nu sunt îngrijorate. Dimpo­trivă, sunt vesele şi bine dispuse — cum termină cu pomii se apucă de con­sumat traversele. Viitor asigurat ! AM ÎNCURCAT BOR­CANELE Mai mulţi locatari din jurul pieţei Matache Mă­­celaru ne sesizează că, la centrul de recuperare a ambalajelor de pe str. Baldovin Pîrcălab, colţ cu Cameliei, e un responsa­bil tare şugubăţ, face niş­te glume colosale. Lunea vin oamenii cu sacoşele încărcate cu sti­cle şi borcane, dar nu vine el. Marţea vin şi oamenii cu sticle şi borcane, vine şi el, dar nu colectează decit sticle de Vo­li­ri. Miercuri primeşte doar sticle de un litru. Joi face pauză. Vineri ar primi orice fel de sticle şi borcane, dar n-are bani cu ce să plătească, aşa că închide din nou. Sâmbătă are bani, ar primi sticle şi borcane, dar n-are lăzi. Duminica de, ca tot o­­mul, repaus duminical. „Ce-ar fi să facă şi to­varăşii din conducerea I.R.V.A. o glumă cu el şi să-i desfacă contractul de muncă", propun semnata­rii scrisorii. Noi ne abţinem să fa­cem propuneri de teama să nu se încurce mai rău borcanele. CU SUFERTAŞUL DUPA... BERE La bufetul „Mioriţa“ din Piteşti, ne scrie Gheorghe Cruceanu, am asistat la o scenă penibilă. A intrat un cetăţean, a cerut o bere şi responsabila, Ana Stănculescu, i-a dat o to­cană de cartofi. — Bere am cerut. — Iţi dau şi berea după ce mănînci tocana. J- Dar abia am mîncat. — Ia-o în sufertaş. O mănînci cînd ţi se face foame. — Sufertaşe aveţi ? — încercaţi la „Tehno­­metal“. — Şi dacă nu-mi dă pină nu cumpăr şi o ma­şină de tocat carne, ori o albie de spălat rufe ? Şi fabrica de bere e chiar in Piteşti. Ce-aveţi de zis, ne întreabă Gheor­ghe Cruceanu. Nimic ! De ce să-i su­părăm pe tovarăşii de la T.A.P.L. Dacă-şi pun dumnealor ambiţia putem să ajungem şi mai rău. De pildă, să nu-ţi vindă un sirop, pină nu cumperi şi chioşcul. In orice caz, e mai uşor să umbli cu un sufertaş după tine decit cu un chioşc. NU S­INTEM RUDE NICI CU ONŢANU, NICI CU PRIMARUL Prin comuna Pîngăraţi — Neamţ trece un pîrîu. Treaba lui, poate să trea­că, veţi zice dv. pe bună dreptate. Dar uite că mai mulţi cititori din această localitate ne informează că unul, Vasile Onţanu, care se laudă că are nea­muri mari şi lui nu-i poa­te face, nimeni nimic, nu mai lasă pîrîul să-şi vadă de mersul lui, îl înfundă cu bolovani şi apa, nemai­­avind unde să se ducă, o ia razna prin ţarina oa­menilor, le inundă ogoa­rele, casele. Păgubaşii s-au dus la primar, l-au adus la faţa locului. A constatat şi dumnealui că Onţanu s-a făcut stăpîn pe pîrîu şi pe deasupra mai bagă şi beţe-n... apă, dar de luat măsuri nu a luat. Dacă nu sînteţi cumva şi dv. rudă cu el, ne în­treabă cei care semnează scrisoarea, criticaţi-l pu­ţin, poate... Nu suntem­ rude nici cu, Onţanu, nici cu primarul, drept pentru care ne fa­cem o sinceră autocriti­că... de Nicuţă TĂNASE Noua şi moderna gară din Mediaş — o carte de vizită a oraşului de pe Tîrnave în plină înflorire economică şi socială Foto : M. Andreescu Desen de I. Dogar MARINESCU Glasul roţilor de tren e o şoaptă cu suspine... Mult suspină călătorii — în unele localităţi — pină le e dat să se vadă în posesia unui trilet de tren. De ce ? Iată-ne la Constanţa. In biroul şefu­lui agenţiei de voiaj C.F.R. intră un călător. — Am’ cerut ieri o re­zervare de loc pentru Si­biu. Mi-am pierdut cu treaba asta o dimineaţă. Azi trebuie să stau din nou la rînd. Nu credeţi că este cam mult ? Intr-adevăr, este mult, chiar prea mult. Dar şeful agenţiei, tovarăşa Stroe, nu poate decit să-l conso­leze : „Toată lumea aş­teaptă la rînd. Nu putem face excepţii“. Şi cită lume aşteaptă... ! Sute de persoane. — La ora prînzului — ni se explică, fluxul soli­citanţilor de bilete devine normal. Cozile dispar. Este firesc. La ora prînzului, oamenii veniţi pe litoral au cu to­tul alte reflexe... Atunci, toată lumea se îndreaptă spre cantine şi restau­rante. Cei mai mulţi se scoală de dimineaţă şi se duc la agenţie. Numai că, in cazul de faţă, nu se confirmă zicala din po­por „cine se scoală de dimineaţă departe ajun­ge“. Pe litoral trebuie să te adresezi agenţiei cu zece zile înainte ca să obţii mult rîvnitul bilet, cu loc rezervat. Din cele constatate la faţa locului, precum şi din scrisorile primite de la cititori reiese că acti­vitatea multor agenţii de voiaj este grevată încă de serioase lipsuri. Se cuvine menţionată, in primul rînd, insuficienţa persona­lului calificat. La Mamaia, singura casieră de servi­ciu nu pridideşte să facă faţă numărului mare de cereri. Responsabila agen­ţiei şi funcţionara de la informaţii oferă cu promptitudine şi amabi­litate explicaţii. Dar că­lătorii preferă tichete de călătorie şi o deservire mai operativă. „De ce nu eliberaţi şi dv. bilete“ — întreabă cetăţenii. „N-a­vem gestiune, aici se lu­crează cu bani“ , vine răspunsul. Casierul aspru, în timp ce alţi doi salari­aţi ai agenţiei îl privesc compătimitor... Iată-ne şi în Bucureşti. Cu mult înainte de ivi­rea zorilor, numeroşi soli­citanţi se aflau ieri la poarta agenţiei de vo­iaj C.F.R. de pe Ca­lea Victoriei. La ora prînzului, toate bilete­le pentru data de 10 august, la trenurile cu locurile rezervate pentru litoral, erau vindute. Apro­ximativ, la aceeaşi oră, numeroşi călători, din cei care cu zece zile în urmă nu apucaseră un loc re­zervat, se aflau la ghişeul din Gara de Nord care vindea tichete fără loc pentru rapidul de Con­stanţa. La ghişeele vecine, casierii erau puţin sau deloc solicitaţi. De ce nu s-ar fi putut vinde tiche­te şi la aceste ghişee ? Iar în tren, deseori, unii cu tichete fără loc constată cu uimire că rămîn totuşi compartimente întregi ne­ocupate. Calitatea acestui gen de deservire a cetăţenilor cunoaşte chiar o deterio­rare în Bucureşti, datorită spaţiului insuficient şi impropriu în care îşi des­făşoară, în ultima vreme, activitatea biroul agenţiei din Calea Victoriei. Aici numărul ghişeelor de de­servire s-a redus la mai puţin de jumătate. Nume­roase agenţii de voiaj din alte oraşe se cer de ase­menea dezvoltate. Credem că ar fi necesare o co­relare operativă a capa­cităţii de transport a garniturilor de tren cu variaţiile cererii de bilete pentru locuri rezervate şi o satisfacere mai atentă a solicitărilor permanente pe anumite direcţii, mai ales în sezoanele de „vîrf“ turistic. Spre Braşov, de pildă, acum, în toiul verii, în primele ore ale dimi­neţii nu există nici un tren accelerat sau rapid (rapidul 25, foarte util, încă n-a fost repus in circulaţie). Este cunoscu­tă, de asemenea, solicita­rea transportului feroviar spre litoral. Mersul trenu­rilor prevede suficiente garnituri care se pun în circulaţie cu „aviz spe­cial“. In ciuda cerinţelor insistente, citeva din­ a­­ceste trenuri nu circulă. De ce nu se dă curs măsurilor eficiente, expe­rimentate pină acum ? Se ştie că, pentru a veni in întîmpinarea cerinţelor că­lătorilor şi a le asigura condiţii optime de voiaj, pe căile ferate a fost ex­tins sistemul de rezer­vare a locurilor la majo­ritatea trenurilor accele­rate şi la toate trenurile rapide. Rezultatele obţi­nute au fost încuraja­toare. Extinderea siste­mului n-a fost urmată însă, în aceeaşi măsură, de spo­rirea capacităţii de de­servire a agenţiilor de vo­iaj C.F.R. şi a unor trenuri de călători mult solicitate. Anomaliile semnalate nu sunt de ieri, de azi. Se repetă în fiecare sezon estival, cu regularitate matematică, cu toate că pot fi înlăturate de către Ministerul Transporturilor şi forurile din subordinea acestuia. Vizăm, între al­tele, perfecţionarea şi simplificarea operaţiuni­lor la agenţiile de voiaj, reintroducerea şi extinde­rea deservirii cu bilete dus-intors (măsura nu cere pregătiri speciale) sporirea capacităţii gar­niturilor de tren şi intro­ducerea, în zilele de maxi­mă solicitare, a unor gar­nituri duble care să circu­le la scurte intervale între ele. Sunt, oare, inaccesi­bile formele civilizate, eficiente de deservire pe C.F.R. ? Este oare obliga­toriu ca vara, pe căldu­ră, glasul roţilor de tren să fie ca in cunoscutul cîntec „o şoaptă cu sus­pine“ ? Mai ales că sus­pinele călătorilor se fac de mult auzite... Al. PLAIEŞU

Next