Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)
1970-08-02 / nr. 8504
PAGINA 2 DIALOG CETĂŢENESC Numeroase scrisori sosite la redacţie semnalează că in unele zone ale Capitalei se resimte adeseori lipsa de apă potabilă. In unele cartiere, apa nu curge ore sau chiar zile in şir sau nu urcă la etajele superioare. Cetăţenii, in acest caz, sunt nevoiţi să procure apă de la vecinii aflaţi la parter, sau de la gurile de apă ale şantierelor de construcţii. Cum se explică aceste prelungite anomalii şi ce se întreprinde pentru ca deficitul de apă să fie înlăturat ? Întrebarea se impune a fi pusă cu atit mai mult cu cit sunt cunoscute eforturile ce se depun pentru soluţionarea favorabilă a cererii crescinde de apă, iar planurile de perspectivă dau garanţia că intr-un termen relativ scurt se va asigura normalizarea situaţiei în acest domeniu. Ne-am adresat pentru a aduce unele clarificări in această acută problemă tov. ing. Androne Negrea, director tehnic al Direcţiei generale de gospodărie comunală a municipiului Bucureşti, care ne-a răspuns : „ Intr-adevăr, alimentarea cu apă a Capitalei nu se face la nivelul cerinţelor, ceea ce atrage după sine justificate nemulţumiri din partea cetăţenilor. Deficitul se resimte acum, în mijlocul verii, cînd consumul de apă potabilă creşte. în ultimii ani, Capitala s-a dezvoltat vertiginos, prin darea in folosinţă a unui mare număr de blocuri de locuinţe şi, în mod firesc, condiţiile noi de confort create cetăţenilor reclamă şi un consum ridicat de apă. Bunăoară, dacă în 1968 consumul maxim de apă realizat a fost de 641 mii mc pe zi, în 1969 a ajuns la 747 mii mc, iar în cursul acestui an, in luna iulie, la 803 mii mc. Creşterile consumului de apă, de care vorbiţi, erau lesne de prevăzut. Se ştie, de pildă, că în fiecare an se construiesc şi se dau in folosinţă mii de apartamente. In ce măsură s-a asigurat corelarea debitului de apă cu cerinţele crescinde ? — In ultimii doi ani s-au dat în folosinţă noi obiective menite să ducă la creşterea debitului de apă. Amintesc, frontul subteran Arcuda, cu 115 puţuri forate şi apeductul de 12 km, care asigură 15 mii mc pe zi ; apeductul 4 Bieu-Bragadiru, cu un spor zilnic de 100 mii mc ; staţia de pompare din Drumul Taberei cu un rezervor de acumulare de 17 mii mc ; s-au pus în funcţiune artera Ferentari-Sălaj pentru injecţie în reţea din staţia Sud şi arterele de legătură de la staţiile de pompare din Drumul Taberei spre zonele Ghencea — Bd. Păcii. Evident, toate aceste amenajări aduc un spor mare de apă, dar deocamdată insuficient pentru satisfacerea nevoilor întregului oraş, iar debitul redus afectează presiunea — ceea ce se resimte la clădirile cu etaje care nu dispun de hidrofoare. — Cum se explică faptul că in unele sectoare ale orașului — Amurgului—Pucheni, Berceni-Sud 2, Pantelimon, Obor — ca să ne referim, concret, numai la citeva din zonele semnalate in scrisorile primite de la cititori — lipsa apei potabile se face in mod sistematic simţită? — In sistemul de distribuţie a apei, datorită unor greşeli făcute de-a lungul anilor, există o neuniformă repartiţie a staţiilor de pompare pe teritoriul oraşului ; se constată o mai bună alimentare cu apă in jumătatea de vest şi sud (Calea Griviţei, Drumul Taberei, Floreasca) şi o alimentare slabă ,în sectoarele din nord-est (Pantelimon, Obor), în zonele Amurgului—Pucheni, Berceni-Sud ) şi altele, lucrările edilitare de acest gen sunt mult rămase în urmă. Pentru a face cit de cit faţă cerinţelor de consum de apă s-a recurs la unele soluţii de moment— alimentări parţiale din reţele de joasă presiune, punerea în funcţiune a cite unui puţ şi altele — care nu sunt în măsură să rezolve pe deplin problema alimentării cu apă. In vederea remedierii acestei situaţii, în prezent se lucrează la staţia de pompare Nord şi la aducţiunea de la staţiade tratare Roşu pină la staţia Nord, obiective ce vor fi terminate în 1972. Pentru a crea condiţii bune de alimentare a cartierelor Colentina, Pantelimon, Gara de Est, se află în curs de execuţie arterele Titan şi Nord-Băneasa. La sfîrşitul lunii august a acestui an va fi dată parţial in folosinţă staţia de tratare Roşu, cu o capacitate de 85 mii mc/zi, pentru ca, în final, in 1971, să ajungă la 250 mii mc. în 1972, cînd tot acest ansamblu va fi pus in funcţiune, se poate spune că alimentarea cu apă a Capitalei va fi in întregime echilibrată. Scrisorile primite de la cititori semnalează şi un alt aspect ce nu poate fi neglijat: în ciuda faptului că există acest deficit, apa nu este gospodărită raţional, se înregistrează mari pierderi pe reţeaua de distribuţie. Care sunt cauzele ? — Căile pierderilor de apă potabilă sunt multiple. înlăturarea risipei depinde, în primul rînd, de ce-* tăţeni. In multe cazuri, ei dovedesc lipsă de interes pentru restrângerea consumului de apă, mai ales în zonele termoficate, unde locatarii au la dispoziţie apă rece şi apă caldă menajeră. Dintr-un control efectuat de specialiştii noştri, în mai multe locuinţe, a rezultat că in circa 30 la sută din apartamente instalaţiile sanitare sunt defecte, laşind să se piardă mari cantităţi de apă. Se înţelege că, în actualul sistem, cînd sunt folosite contoare comune, nu-l putem determina pe fiecare locatar să-şi raţionalizeze consumul de apă. De aceea, apelăm la conştiinţa civică şi la înţelegerea cetăţenilor de a gospodări cit mai bine apa, de a anunţa operativ unităţile noastre, ori de cite ori se simte nevoia unei reparaţii. O mare risipă de apă se înregistrează şi în unităţile industriale. Cu toate că întreprinderile mari, pentru a evita scăderea presiunii apei în reţeaua de alimentare a oraşului, şi-au creat surse proprii de alimentare cu apă, prin săparea a 300 puţuri, ele continuă încă, din comoditate, să se aprovizioneze din rezervele noastre. Ar mai trebui amintit, de asemenea, şi consumul de apă ridicat ce se constată in reţeaua oraşului pentru stropirea străzilor şi a zonelor verzi. Există, ce-i drept, o înţelegere cu întreprinderea de salubritate a oraşului, în care se prevede să se folosească apa din lacurile Băneasa, Fioreasca, apa industrială de la Grozăveşti, Cernica. Dar nu întotdeauna această convenţie este respectată. Cei peste 5 000 mc, care se consumă zilnic în acest scop, provoacă scăderea simţitoare a presiunii în instalaţii, afectînd o întreagă zonă a oraşului. Nu este mai puţin adevărat că aceste pierderi se datoresc şi întreprinderii de canal apă. Sunt nenumărate cazurile cînd echipele de reparaţii nu intervin prompt, tărăgănează înlăturarea unor defecţiuni. Datorită scăpărilor de apă, tîrziu identificate sau tîrziu remediate, se risipesc zilnic peste 80 mii mc de apă potabilă, adică 10 la sută din consumul total. De aceea, se impune ca întreprinderea amintită să-şi mobilizeze toate forţele, pentru înlăturarea operativă a defecţiunilor ivite, să ia măsuri drastice împotriva celor care lasă să se irosească apa. Evident, dacă s-ar avea mai mult în vedere aceste „robinete“ ale risipei de apă, dacă ar exista o preocupare constantă pentru economisirea apei, pentru buna ei gospodărire atunci în mare parte sesizările şi reclamaţiile îndreptăţite ale unor locatari nu ar mai avea obiect. Intr-adevăr, observaţiile tovarăşului director Negrea sunt întemeiate. Ele merită întreaga atenţie şi din partea cetăţenilor ca şi din partea unităţilor vizate. Cineva îmi relata că la New York, in staţiile de metrou, domina un expresiv afiş, infăţişind un robinet din care se scurgea o imensă picătură de apă. Legenda acestui afiş era, in fapt, un apel către cetăţeni de a nu risipi apa, avertizind că orice risipă care se face afectează nemijlocit o familie, un conorăşean. Problema alimentării cu apă este specifică tuturor metropolelor. Soluţionările ce se cer aduse nu lipsesc de răspundere, de partea de contribuţie pe fiecare locuitor al oraşului. Trebuie să fie conjugate eforturile atit la Direcţia generală de gospodărie a apei, cit şi la întreprinderea de specialitate, cit şi ale cetăţenilor, beneficiarii acestor servicii, pentru ca apa să fie cit mai raţional gospodărită. Trebuie să fie evitate toate anomaliile semnalate care, in prezent, periclitează buna alimentare cu apă a oraşului. Vasile MIHAI Scurgeri lăturalnice din ROBINETUL ALIMENTĂRII CU APĂ A CAPITALEI © CÎTE-UN PIC, CÎTE-UN PIC ...SE ACUMULEAZĂ CISTERNELE © DE UNDE SE IA APA PENTRU STROPITUL STRĂZILOR ? © CLIENȚII CARE SE „ÎMPRUMUTĂ" DIN REȚEA... O iniţiativă valoroasă pentru Respectarea autenticului în producţia de artizanat De ani de zile, artizanatul românesc, sub patronajul cooperaţiei meşteşugăreşti, cunoaşte o impresionantă dezvoltare. Creaţiile meşterilor noştri populari, concretizate intr-o inepuizabilă gamă de obiecte — covoare, împletituri, ţesături, confecţii, picturi, sculpturi din lemn sau os, păpuşi — toate inspirate din vechiul, minunatul şi bogatul nostru folclor, sunt cunoscute azi în toată lumea. Au luat fiinţă numeroase centre de creaţie, secţii şi cooperative profilate pe producerea şi lansarea pe piaţa internă şi externă a mărfurilor artizanale. Nu de puţine ori insă, în magazinele sau raioanele de artizanat, găsim „creaţii“ cu totul străine de frumoasa tradiţie şi de valoarea artistică a meşteşugurilor populare. Maladia pseudo-autenticului ameninţă uneori artizanatul. Uniformizarea, nerespectarea specificului local, falsificarea unor motive decorative sau a unor materiale folosite, pătrunderea in fondul de mărfuri artizanale a unor produse fără nici o valoare funcţională sau artistică — acestea ar fi citeva din simptomele „maladiei“ amintite. în prezent se fac încercări meritorii de a apropia cit mai mult producţia artizană de autenticul artei populare — de la atragerea unor vestiţi meşteşugari din satele noastre spre cooperative sau diversificarea produselor pe baza specificului local, pină la crearea in cadrul UCECOM a unui organism specializat — Direcţia centrală de artă populară şi meşteşuguri artistice. In acest context, iniţiativa unei cooperative din Tg. Neamţ ni s-a părut demnă de subliniat şi mai ales de urmat. Cooperativa se numeşte „Arta decorativă“, întruneşte peste 700 de meseriaşi şi este profilată în producerea obiectelor de artă populară — covoare, ţesături, costume populare, sculpturi, foarte apreciate atit în ţară, cit şi în străinătate, îndrumată competent de U.J.C.M. Neamţ şi de specialiştii din UCECOM, cooperativa a iniţiat un studiu amplu al artei populare, extraordinar de bogată în această parte a ţării. Au fost făcute investigaţii îndelungate şi au fost puse în valoare noi modele şi sortimente de obiecte de artă populară. Cu ultimele creaţii s-a organizat o expoziţie la care au fost invitaţi specialişti în artă — artizani, cercetători, critici, cooperatori, folclorişti — din toată ţara. Această expoziţie — deschisă în frumoasa Casă de cultură a oraşului Tg. Neamţ — a impresionat profund pe specialişti, în standurile ei au fost expuse : covoare moldoveneşti cu modele vechi de peste 150 de ani, găsite în casa copilăriei lui Ion Creangă sau în alte sate ale judeţului, o ladă de zestre veche de sute de ani, o adevărată bijuterie în lemn, ştergare diafane din fire de bumbac sau in, împodobite cu motive rar întilnite azi. Să mai menţionăm trăistuţele, cergile din lină mare ţurcană, bătute în pivele Pipirigului, confecţiile pentru copii, împodobite cu fabuloase broderii cu motive naţionale din zona Oglinzi şi Pipirig, sculpturile din lemn dăltuite de cunoscutul meşter Popa Nicolae din Tîrpeşti, catrinţele superbe de pe Valea Ozanei, bundiţele înflorate cu fîşii de piele colorate, cum puţini meşteri mai ştiu azi să facă, la Ghindăoani, şi costumele populare de acum 60—70 de ani, cu broderii de mărgele colorate. Fiecare exponat a respectat întocmai modelul autentic, începind de la culoare şi pină la detaliile motivelor de podoabă. După vernisajul acestei originale expoziţii, cooperativa a rugat invitaţii să participe la un colocviu pe tema : „Valorificarea autenticităţii folclorului în producţia artizanală“. Au urmat dezbateri interesante, pline de pasiune. De la simplul artizan şi pină la profesorul universitar, toţi au subliniat acelaşi lucru : chiar în condiţiile unei mari producţii de artizanat, autenticitatea artei noastre populare trebuie păstrată cu străşnicie. Au fost făcute apoi nenumărate propuneri pentru „cooperativa folclorică“ din Tg. Neamţ. Iată citeva dintre ele : să se trimită cooperatorii la muzee de artă populară şi etnografie, pentru a-şi ridica nivelul cunoştinţelor generale, şi profesionale ; să se creeze echipe mixte de cercetători şi cooperatori pentru depistarea unor elemente autentice de artă populară necesare producţiei, mai ales a celor pe cale de dispariţie . Institutul de etnografie şi folclor să trimită specialişti la Tg. Nemţ, pentru a expune în faţa creatorilor de artizanat un ciclu de lecţii. Expoziţia, ca şi colocviul de la Tg. Neamţ au fost o manifestare pilduitoare, care ar trebui urmată şi de alte cooperative meşteşugăreşti. Ion PREDA corespondentul „Scînteii* Un nou „buchet“ de oameni în alb ZALĂU. (Corespondentul „Scînteii). Reţeaua de cadre medico-sanitare din judeţul Sălaj s-a îmbogăţit cu un nou „buchet“ de oameni în alb , în ziua de 31 iulie s-au prezentat la centrul de judeţ aproape 170 de cadre medii: asistente medicale şi de pediatrie, tehnicieni dentari şi laboranţi, precum şi 30 de surori medicale, absolvenţi şi absolvente ai şcolilor de specialitate din Tirgu Mureş, Oradea, Bistriţa etc. După cum ne-a informat tovarăşul Petru Dragoş, vicepreşedinte al consiliului popular judeţean, prinprezentarea acestora la posturi, peste două treimi din necesarul de cadre medii medicale ale judeţului vor fi acoperite. Gospodarii comunelor FOCŞANI (Corespondentul „Scînteii“). Pe întreg cuprinsul judeţului Vrancea, mii de cetăţeni desfăşoară ample acţiuni de înfrumuseţare şi gospodărire mai bună a satelor. De la începutul anului şi pină acum, gospodarii vrinceni au construit 62 000 mp trotuare de beton, numeroase poduri şi podeţe, au pietruit 630 000 mp străzi, au amenajat 300 hectare zone verzi, plantate cu 400 000 arbori şi arbuşti ornamentali. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 57 milioane lei. Tot prin contribuţia voluntară a cetăţenilor, in acest an se vor da in folosință 61 săli de clasă și laboratoare, patru dispensare, iar in comunele Bolotești, Garoafa, Soveja si Nănești vor fi terminate in curind noile cămine culturale. ■ " SCINTEl A — duminică 2 august 1970 AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! MORTU' DE LA GROAPĂ NU SE MAI ÎNTOARCE Pentru a fi repusă in dreptul de pensie, ne scrie Paraschiva Copaci, văduvă de război, dornici-^ Iiată in comuna Greci, a trimis dosarul la Oficiul de pensii din Mehedinţi. Bucuroşi că ie-a mai venit ceva de lucru, funcţionarii de aici şi-au suflecat mînecile şi cu entuziasm şi-au zis : „hai să ne apucăm de treabă!“. In dosar exista un act că soţul văduvei a dispărut in război, dar... . Au rugat-o în scris pe văduvă să obţină o dovadă de la comună precum că soţul ei nu s-a întors între timp de acolo de unde plecase. Femeia s-a dus la primăria comunei, de unde a fost îndrumată să se adreseze, mai intîi, arhivei militare. Aici a fost servită cu promptitudine. • Cu dovada sosită de la arhivă s-a dus iar la primărie. — îmi daţi dovada promisă ? — De ce să-ţi mai dăm ? In actul ăsta scrie negru pe alb că soţul dumitale a căzut în război. O trimiţi pe asta şi gata. A trimis adeverinţa la Mehedinţi şi funcţionarii de aici au expediat o altă adresă văduvei, care sună cam aşa : „Noi sînteţi convinşi că soţul dumitale e mort, dar ne trebuie la dosar o dovadă de la comună, care să ateste că nu s-a întors!“. Femeia a intrat în posesia dovezii salvatoare. A trimis-o la Mehedinţi şi a aşteptat pensia. S-a trezit insă cu tot dosarul înapoi. Dosar bineînţeles nerezolvat. Disperată, ne roagă s-o ajutăm. Noi le-am trimite o scrisoare, dar ne e teamă să nu le slăbim entuziasmul cu care lucrează conştiincioşii funcţionari cu leafă de la stat. Vă sfătuim să continuaţi dv. corespondenţa cu dumnealor. Poate-i află mai marii lor din Mehedinţi şi-i invită la un taifas cu cafeluţă. Oricît, sunt mai uşor de chemat decit un mort de la groapă. CAPUL DE AUTOSIFON ŞI ALTE CAPETE Constantin Curcan, din Buzău, pretinde că un banal autosifon i-a stimulat pofta de călătorii prin ţară. L-a cumpărat anul trecut, s-a servit ce s-a servit de el şi, deodată, fisss ! S-a defectat capul autosifonului. Prima dată a pornit în căutarea unui cap de autosifon în Buzău şi oraşele limitrofe. A luat la rînd, pe urmă, magazine specializate din Moldova şi nordul Moldovei, a trecut în Muntenia, de aici au urmat Transilvania şi Banatul. Cineva l-a sfătuit să se adreseze la „Electrometal“ Timişoara, adică la „tatăl“ autosifonului. S-a adresat şi i s-a răspuns că asta nu este o problemă. Să trimită prin poştă, în contul nr. 046094, 52 de lei şi 60 de bani şi se face cu-n cap de autosifon. A trimis suma solicitată în mai şi, de atunci aşteaptă... Ne roagă să intervenim în legătură cu această problemă. Ceea ce am şi făcut. Am luat legătura cu corespondentul nostru din Orientul îndepărtat, care-l cunoaşte pe directorul fabricii din Timişoara, şi sperăm că în cel mult cinci ani va fi posesor de autosifon — cu cap însă. NIŞTE POMI FRUCTIFERI CARE POT DEVENI VARZĂ Eugen Galea, din Sibiu, ne-a invitat să facem o plimbare cu trenul de la Arad la Timişoara şi apoi de la Timişoara la Caransebeş şi să ne uităm atent într-o parte şi alta a liniei ferate. După ce admirăm splendoarea de pomi fructiferi plantaţi de mîini de gospodari, cu douăzeci de ani in urmă, să trimitem felicitările domniei sale, Direcţiei regionale C.F.R. Am acceptat invitaţia, am făcut plimbarea cu trenul, dar ne abţinem să trimitem felicitările. Pomii sunt într-adevăr frumoşi, dar supraîncărcaţi cu... omizi şi, mai ales, cuiburi care la primăvară vor face varză pomii. Omizile însă nu sunt îngrijorate. Dimpotrivă, sunt vesele şi bine dispuse — cum termină cu pomii se apucă de consumat traversele. Viitor asigurat ! AM ÎNCURCAT BORCANELE Mai mulţi locatari din jurul pieţei Matache Măcelaru ne sesizează că, la centrul de recuperare a ambalajelor de pe str. Baldovin Pîrcălab, colţ cu Cameliei, e un responsabil tare şugubăţ, face nişte glume colosale. Lunea vin oamenii cu sacoşele încărcate cu sticle şi borcane, dar nu vine el. Marţea vin şi oamenii cu sticle şi borcane, vine şi el, dar nu colectează decit sticle de Voliri. Miercuri primeşte doar sticle de un litru. Joi face pauză. Vineri ar primi orice fel de sticle şi borcane, dar n-are bani cu ce să plătească, aşa că închide din nou. Sâmbătă are bani, ar primi sticle şi borcane, dar n-are lăzi. Duminica de, ca tot omul, repaus duminical. „Ce-ar fi să facă şi tovarăşii din conducerea I.R.V.A. o glumă cu el şi să-i desfacă contractul de muncă", propun semnatarii scrisorii. Noi ne abţinem să facem propuneri de teama să nu se încurce mai rău borcanele. CU SUFERTAŞUL DUPA... BERE La bufetul „Mioriţa“ din Piteşti, ne scrie Gheorghe Cruceanu, am asistat la o scenă penibilă. A intrat un cetăţean, a cerut o bere şi responsabila, Ana Stănculescu, i-a dat o tocană de cartofi. — Bere am cerut. — Iţi dau şi berea după ce mănînci tocana. J- Dar abia am mîncat. — Ia-o în sufertaş. O mănînci cînd ţi se face foame. — Sufertaşe aveţi ? — încercaţi la „Tehnometal“. — Şi dacă nu-mi dă pină nu cumpăr şi o maşină de tocat carne, ori o albie de spălat rufe ? Şi fabrica de bere e chiar in Piteşti. Ce-aveţi de zis, ne întreabă Gheorghe Cruceanu. Nimic ! De ce să-i supărăm pe tovarăşii de la T.A.P.L. Dacă-şi pun dumnealor ambiţia putem să ajungem şi mai rău. De pildă, să nu-ţi vindă un sirop, pină nu cumperi şi chioşcul. In orice caz, e mai uşor să umbli cu un sufertaş după tine decit cu un chioşc. NU SINTEM RUDE NICI CU ONŢANU, NICI CU PRIMARUL Prin comuna Pîngăraţi — Neamţ trece un pîrîu. Treaba lui, poate să treacă, veţi zice dv. pe bună dreptate. Dar uite că mai mulţi cititori din această localitate ne informează că unul, Vasile Onţanu, care se laudă că are neamuri mari şi lui nu-i poate face, nimeni nimic, nu mai lasă pîrîul să-şi vadă de mersul lui, îl înfundă cu bolovani şi apa, nemaiavind unde să se ducă, o ia razna prin ţarina oamenilor, le inundă ogoarele, casele. Păgubaşii s-au dus la primar, l-au adus la faţa locului. A constatat şi dumnealui că Onţanu s-a făcut stăpîn pe pîrîu şi pe deasupra mai bagă şi beţe-n... apă, dar de luat măsuri nu a luat. Dacă nu sînteţi cumva şi dv. rudă cu el, ne întreabă cei care semnează scrisoarea, criticaţi-l puţin, poate... Nu suntem rude nici cu, Onţanu, nici cu primarul, drept pentru care ne facem o sinceră autocritică... de Nicuţă TĂNASE Noua şi moderna gară din Mediaş — o carte de vizită a oraşului de pe Tîrnave în plină înflorire economică şi socială Foto : M. Andreescu Desen de I. Dogar MARINESCU Glasul roţilor de tren e o şoaptă cu suspine... Mult suspină călătorii — în unele localităţi — pină le e dat să se vadă în posesia unui trilet de tren. De ce ? Iată-ne la Constanţa. In biroul şefului agenţiei de voiaj C.F.R. intră un călător. — Am’ cerut ieri o rezervare de loc pentru Sibiu. Mi-am pierdut cu treaba asta o dimineaţă. Azi trebuie să stau din nou la rînd. Nu credeţi că este cam mult ? Intr-adevăr, este mult, chiar prea mult. Dar şeful agenţiei, tovarăşa Stroe, nu poate decit să-l consoleze : „Toată lumea aşteaptă la rînd. Nu putem face excepţii“. Şi cită lume aşteaptă... ! Sute de persoane. — La ora prînzului — ni se explică, fluxul solicitanţilor de bilete devine normal. Cozile dispar. Este firesc. La ora prînzului, oamenii veniţi pe litoral au cu totul alte reflexe... Atunci, toată lumea se îndreaptă spre cantine şi restaurante. Cei mai mulţi se scoală de dimineaţă şi se duc la agenţie. Numai că, in cazul de faţă, nu se confirmă zicala din popor „cine se scoală de dimineaţă departe ajunge“. Pe litoral trebuie să te adresezi agenţiei cu zece zile înainte ca să obţii mult rîvnitul bilet, cu loc rezervat. Din cele constatate la faţa locului, precum şi din scrisorile primite de la cititori reiese că activitatea multor agenţii de voiaj este grevată încă de serioase lipsuri. Se cuvine menţionată, in primul rînd, insuficienţa personalului calificat. La Mamaia, singura casieră de serviciu nu pridideşte să facă faţă numărului mare de cereri. Responsabila agenţiei şi funcţionara de la informaţii oferă cu promptitudine şi amabilitate explicaţii. Dar călătorii preferă tichete de călătorie şi o deservire mai operativă. „De ce nu eliberaţi şi dv. bilete“ — întreabă cetăţenii. „N-avem gestiune, aici se lucrează cu bani“ , vine răspunsul. Casierul aspru, în timp ce alţi doi salariaţi ai agenţiei îl privesc compătimitor... Iată-ne şi în Bucureşti. Cu mult înainte de ivirea zorilor, numeroşi solicitanţi se aflau ieri la poarta agenţiei de voiaj C.F.R. de pe Calea Victoriei. La ora prînzului, toate biletele pentru data de 10 august, la trenurile cu locurile rezervate pentru litoral, erau vindute. Aproximativ, la aceeaşi oră, numeroşi călători, din cei care cu zece zile în urmă nu apucaseră un loc rezervat, se aflau la ghişeul din Gara de Nord care vindea tichete fără loc pentru rapidul de Constanţa. La ghişeele vecine, casierii erau puţin sau deloc solicitaţi. De ce nu s-ar fi putut vinde tichete şi la aceste ghişee ? Iar în tren, deseori, unii cu tichete fără loc constată cu uimire că rămîn totuşi compartimente întregi neocupate. Calitatea acestui gen de deservire a cetăţenilor cunoaşte chiar o deteriorare în Bucureşti, datorită spaţiului insuficient şi impropriu în care îşi desfăşoară, în ultima vreme, activitatea biroul agenţiei din Calea Victoriei. Aici numărul ghişeelor de deservire s-a redus la mai puţin de jumătate. Numeroase agenţii de voiaj din alte oraşe se cer de asemenea dezvoltate. Credem că ar fi necesare o corelare operativă a capacităţii de transport a garniturilor de tren cu variaţiile cererii de bilete pentru locuri rezervate şi o satisfacere mai atentă a solicitărilor permanente pe anumite direcţii, mai ales în sezoanele de „vîrf“ turistic. Spre Braşov, de pildă, acum, în toiul verii, în primele ore ale dimineţii nu există nici un tren accelerat sau rapid (rapidul 25, foarte util, încă n-a fost repus in circulaţie). Este cunoscută, de asemenea, solicitarea transportului feroviar spre litoral. Mersul trenurilor prevede suficiente garnituri care se pun în circulaţie cu „aviz special“. In ciuda cerinţelor insistente, citeva din aceste trenuri nu circulă. De ce nu se dă curs măsurilor eficiente, experimentate pină acum ? Se ştie că, pentru a veni in întîmpinarea cerinţelor călătorilor şi a le asigura condiţii optime de voiaj, pe căile ferate a fost extins sistemul de rezervare a locurilor la majoritatea trenurilor accelerate şi la toate trenurile rapide. Rezultatele obţinute au fost încurajatoare. Extinderea sistemului n-a fost urmată însă, în aceeaşi măsură, de sporirea capacităţii de deservire a agenţiilor de voiaj C.F.R. şi a unor trenuri de călători mult solicitate. Anomaliile semnalate nu sunt de ieri, de azi. Se repetă în fiecare sezon estival, cu regularitate matematică, cu toate că pot fi înlăturate de către Ministerul Transporturilor şi forurile din subordinea acestuia. Vizăm, între altele, perfecţionarea şi simplificarea operaţiunilor la agenţiile de voiaj, reintroducerea şi extinderea deservirii cu bilete dus-intors (măsura nu cere pregătiri speciale) sporirea capacităţii garniturilor de tren şi introducerea, în zilele de maximă solicitare, a unor garnituri duble care să circule la scurte intervale între ele. Sunt, oare, inaccesibile formele civilizate, eficiente de deservire pe C.F.R. ? Este oare obligatoriu ca vara, pe căldură, glasul roţilor de tren să fie ca in cunoscutul cîntec „o şoaptă cu suspine“ ? Mai ales că suspinele călătorilor se fac de mult auzite... Al. PLAIEŞU