Scînteia, aprilie 1975 (Anul 44, nr. 10143-10168)
1975-04-01 / nr. 10143
SCINTEIA — marţi 1 aprilie 1975 O primăvară care cere agricultorilor să se grăbească • Fiecare lucrare trebuie executată repede şi bine • Acum, in atentie insămintările Acum în agricultură, după precipitaţiile căzute săptămîna trecută, s-au creat condiţii favorabile executării tuturor lucrărilor în cîmp. O serie de unităţi agricole, care au organizat temeinic munca, au terminat de însăminţat culturile din prima epocă, în unele locuri însă, lucrările s-au desfăşurat anevoios, nu s-a folosit întreaga capacitate de lucru a tractoarelor şi maşinilor, ceea ce a întirziat pregătirea terenului si semănatul. La teleconferința din 28 martie, organizată de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, s-au stabilit măsurile care trebuie întreprinse în următoarele zile. Terminarea insămîntării culturilor din prima epocă constituie unul dintre obiectivele prioritare în agricultură, în cooperativele agricole, la sfîrşitul săptăminii trecute mai erau de semănat aproximativ 140 000 de hectare cu orzoaică, sfeclă de zahăr şi alte culturi, în special în judeţele Harghita, Covasna, Suceava, Braşov ».a. Pentru a se realiza integral sarcinile prevăzute la sfecla de zahăr, semănatul acestei culturi trebuie să se încheie in 2—3 zile. La fel de urgentă este însăminţarea tuturor suprafeţelor prevăzute pentru orzoaică, lucerna, in pentru fibră, diferite legume. La teleconferinţa amintită s-a subliniat necesitatea de a se însămînţa suplimentar unele suprafeţe cu mazăre de grădină folosită ca materie primă în industria conservelor. Ţinînd seama că timpul este avansat, ministerul a recomandat să nu se mai însăminţeze mazăre pentru boabe, iar pe terenurile respective să fie amplasate culturile de mazăre şi fasole pentru conserve. Odată cu sosirea lunii aprilie, ceea ce a corespuns cu o încălzire simţitoare a solului, trebuie să se treacă cu toate forţele la insămintarea florii-soarelui. Există posibilităţi pentru încheierea acestei lucrări pină la sfîrşitul acestei săptămini. Ţinîntd seama de experienţa unităţilor care au obţinut producţii mari la hectar, la însăminţarea acestei culturi este necesar să se acorde atenţie calităţii fiecărei operaţiuni, realizării, unei cit mai mari uniformităţi a plantelor pe rînd. Specialiştii au datoria să ia măsuri pentru asigurarea densităţii optime, spre a crea de pe acum condiţii normale în vederea dezvoltării maxime a capitulelor de floarea-soarelui, pentru a evita alungirea exagerată a tulpinilor care are loc în cazul desimii exagerate, in dauna producţiei de seminţe. Săptămîna 31 martie — 6 aprilie să fie considerată săptămîna florii-soarelui, in care să se Încheie această lucrare. Pentru a realiza producţii sporite de legume timpurii, in aceste zile trebuie intensificat plantatul tomatelor şi al altor legume timpurii în solarii. Se cuvine subliniată necesitatea urgentării plantatului tomatelor timpurii în judeţele cu pondere mare la această cultură —Arad, Bihor, Timiş ş.a., unde se înregistrează rămâneri în urmă, în toate judeţele trebuie să se lucreze din plin la plantatul cartofilor de toamnă. Acum este timpul să se execute numeroase alte lucrări de maximă însemnătate : aplicarea udărilor pe suprafeţele amenajate pentru irigat ; pregătirea terenului pentru insăminţarea porumbului ; erbicidarea griului acolo unde lanurile sunt îmburuienate ; aplicarea integrală a măsurilor prevăzute pentru întreţinerea şi ameliorarea pajiştilor naturale. O deosebită atenţie trebuie acordată repartizării întregii suprafeţe cu culturi prăşitoare un acord global, organizării echipelor mixte de cooperatori şi mecanizatori, acţiune de mare însemnătate pentru executarea la timp şi în bune condiţii a tuturor lucrărilor agricole. Conducătorii de unităţi agricole, specialiştii, cu sprijinul nemijlocit al organizaţiilor de partid, au datoria să organizeze temeinic munca, astfel încît in această săptămînă să se folosească din plin timpul de muncă, să se lucreze cu întreaga capacitate a semănătorilor şi a celorlalte utilaje agricole. La Cristian-Braşov CUM SE PREGĂTESC RECORDURILE LA CARTOFI Cooperatorii din Cristian, judeţul Braşov, sunt hotăriţi să reediteze şi chiar să îmbunătăţească recordurile din anul trecut în ce priveşte recoltele medii la hectar. Desigur, pe primul plan sunt cartofii. In 1974, de exemplu, pe întreaga suprafaţă de 230 ha au obţinut 35 500 kg la hectar. Pe inginerul Toma Cordoş l-am găsit pe tarlaua unde tractoristul Petru Oinzen planta cu maşina cartofii pe cele 80 hectare pe care s-a angajat să le lucreze în acord global, (fotografia nr. 1). Pregătirea terenului şi plantatul se execută cu respectarea tuturor normelor de calitate. Cooperatorii s-au angajat să obţină o recoltă mai mare decit aceea din 1974. Şi pentru aceasta, terenul a fost fertilizat cu 40 tone gunoi la hectar şi 300 kg îngrăşăminte chimice substanţă activă. Acum, la plantat se asigură o densitate de 57 000—58 000 tuberculi la hectar, pe care maşinile îi îngroapă în teren bine pregătit. Şi la celelalte culturi se acordă întreaga atenţie calităţii lucrărilor. Inginerul ne-a condus pe una din tarlalele unde se însămînţa sfecla de zahăr, cultură care ocupă 160 ha. Terenul arat din toamnă a fost acum în primăvară discuit şi tăvălugit, încît este neted ca în palmă, cum se spune (fotografia nr 2). Alături, un tractorist insăminţa sfecla de zahăr cu atita migală incit rîndurile lăsate de semănătoare parcă erau ..trase la sfoară“ (fotografia nr. 3). Este în toi şi executarea altor lucrări. Angajarea culturilor in acord global de către mecanizatori şi cooperatori, aplicarea măsurilor tehnice indicate de specialişti dau garanţia că angajamentul cooperatorilor din Cristian de a obţine în acest an recolte sporite va fi îndeplinit. Fotoreportaj I. HERŢEG — Dacă şantierele dispuneau la termen şi in întregime de utilajele tehnologice contractate — ne spune ing. Constantin Neacşu, şef de serviciu în cadrul direcţiei de investiţii a Ministerului Industriei Chimice. Preţuim în mod deosebit eforturile acelor furnizori de utilaje tehnologice care s-au străduit să le livreze la timp, corespunzător graficelor de construcţii-montaj şi de punere in funcţiune. Totuşi, din analiza efectuată după primele două luni ale acestui an reiese că 13 întreprinderi furnizoare au o restanţă apreciabilă, că nu au livrat încă 198 tone utilaje tehnologice pentru 19 obiective şi capacităţi cu termene de punere in funcţiune în acest an. Iată de ce facem apel la furnizori in vederea respectării termenelor de livrare la care s-au angajat atit prin contracte, cit şi prin reprogramările făcute ulterior. Concret, ne adresăm : 1 ÎNTREPRINDERII MECANICE DE UTILAJ CHIMIC DIN BUCUREȘTI, pentru a urgenta realizarea și expedierea celor 294 tone de utilaje tehnologice nelivrate în două luni din anul acesta. a ÎNTREPRINDERII DE UTILAJ CHIMIC DIN PLOIEȘTI, în scopul de a trimite grabnic șantierelor schimbătoarele de căldură, unele vase s a., în cantitate de 293 tone, concomitent cu respectarea obligaţiilor contractuale asumate pentru lunile următoare. 3 ÎNTREPRINDERII DE UTILAJ CHIMIC ȘI FORJA DIN RÎMNICU-VÎLCEA, care mai are de expediat 314 tone utilaje tehnologice din lunile ianuarie si februarie. 4 ÎNTREPRINDERII „INDEPENDENŢA" DIN SIBIU, faţă de care ne exprimăm mulţumiri pentru faptul că a acceptat unele comenzi suplimentare, dar care a înregistrat in primele două luni o restantă de 260 tone utilaje tehnologice. DISPECERATUL PUBLIC AL INVESTIŢIILOR ______________________________________________________________________________________________ 9 Şantierele industriei chimice solicită furnizorilor de utilaje punctualitate în cooperare Este cunoscut că, pe baza noilor capacităţi şi obiective, anul acesta urmează să se realizeze o bună parte din sporul de producţie al industriei chimice. Pe şantierele acestei importante ramuri industriale, în lunile ce au trecut din 1970 s-au lucrat intens , fiind puse în funcţiune un şir de instalaţii productive. Realitatea arată insă că rezultatele obţinute puteau fi mai bune dacă... 1. Întreprinderea mecanică 3. Întreprinderea de utilaj DE UTILAJ CHIMIC DIN BUCUREŞTI: Un angajament privind cvasilichidarea restanţelor CHIMIC ŞI FORJA DIN RM. VÎLCEA: „Programele de producţie au fost refăcute, acum cuvîntul revine datornicilor noştri“ Răspunsul unităţilor vizate Ing. Petre Fluture, directorul întreprinderii : *In acest trimestru, potrivit contractelor încheiate, unitatea noastră are obligaţia de a livra şantierelor chimiei utilaje care însumează 510 tone pentru obiective cu termene de punere în funcţiune în trimestrele III şi IV. In două luni au fost expediate 194 tone, iar pină la sfîrşitul lunii martie — o cantitate de 382 tone. — La finele trimestrului I se va înregistra o restantă de 34 tone. Cînd va fi recuperată ? — Utilajele pentru combinatele chimice din Tr. Măgurele şi Piteşti (este vorba de 18 tone) vor fi gata la 20 aprilie. Iar cele 16 tone — care reprezintă un reactor necesar Combinatului petrochimic din Piteşti — urmează să fie realizate la 30 mai. Aceste utilaje restante la finele lunii martie nu afectează termenele de punere în funcţiune, intrucît ele fac parte din instalaţii ce vor fi date in exploatare in trimestrele III si IV. întîrzierile se datoresc unor greutăţi in aprovizionare determinate si de faptul că nu au fost respectate termenele de predare a documentaţiei de execuţie de către unii beneficiari. De exemplu, Combinatul de îngrăşăminte chimice din Tr. Măgurele a depus o documentaţie modificată la 15 februarie, ceea ce a dus la schimbarea greutăţii utilajului şi a calităţii materialului. Pentru a realiza comenzile întreprinderii „Stela" din Bucureşti, aşteptăm asigurarea tablei de către Combinatul siderurgic Galaţi. 2. ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ CHIMIC DIN PLOIEŞTI: Critica vizează şi pe... furnizorii furnizorilor Ing. Vasile Ciornei, directorul întreprinderii . Deşi unitatea noastră a realizat şi livrat în avans, în două luni, şantierelor industriei chimice 824 tone utilaje, totuşi am avut o restanţă de 293 tone. Din această cantitate, 240 tone reprezintă utilaje destinate unor noi obiective cu termene de punere în funcţiune in acest an ; restul, de 53 tone, constituie utilaje de înlocuire. Referitor la schimbătoarele de căldură, la vase şi alte utilaje pentru obiective noi, trebuie să precizez că s-au creat condiţiile necesare de execuţie şi livrare, după cum urmează : 58 tone în luna martie, 88 tone vin aprilie şi 50 tone in mai. Realizarea a ceea ce rămîne — 44 de tone — depinde de primirea ţevilor cu aripioare, saltelelor termoizolante, ţevilor carbon, care n-au sosit din import. In secţiile noastre, aceste utilaje sînt executate aproape în întregime şi ele vor fi gata de îndată ce vom primi materialele amintite. De aceea, solicităm din partea unor întreprinderi importatoare, printre care „Metalimportexport", un sprijin mai susţinut. Totodată facem un apel călduros către întreprinderile furnizoare din industria metalurgică de a ne livra cit mai repede cele circa 5 000 tone profile din metal (restantă in două luni din acest an), aşa cum de altfel s-a stabilit cu prilejul analizei comune ce a avut loc la 7 martie a.c. Ing. Dan Pirvănescu, directorul întreprinderii : Din anul trecut avem o „moştenire“ de 2 903 tone utilaje tehnologice, care, în ultimă instanţă, au fost reprogramate pentru primele luni ale acestui an, cu aprobarea beneficiarilor. Acestei cantităţi i s-au mai adăugat alte 1 663 tone utilaje, pe care centrala de resort ni le-a repartizat spre execuţie. Or, adunindu-le, reiese că sarcinile de plan pe primul trimestru a.c. sunt de aproape două ori mai mari decit capacitatea de producţie a întreprinderii. — „Avalanşa" de comenzi a prins întreprinderea nepregătită... — Din păcate, da. Abia la sfîrşitul anului trecut ne-au fost repartizate 1 000 tone metal. In prezent, Întreprinderea trece prin serioase greutăţi datorită lipsei de ţevi pe care ar fi trebuit să le livreze, încă de anul trecut, atit „Republica" din Bucureşti, cit şi baza judeţeană de aprovizionare tehnico-materială Argeş. — Şi, totuşi, ce se întreprinde pentru lichidarea restanţelor ? — La nivelul întreprinderii — ne-a răspuns directorul comercial, Virgil Buşturescu — s-a întocmit un program de producţie mobilizator, în care au fost cuprinse toate utilajele restante. Acestea au fost introduse imediat in fabricaţie şi sunt urmărite îndeaproape pentru ca beneficiarii din industria chimică să intre cit mai repede în posesia utilajelor tehnologice comandate. Dar pentru ca eforturile noastre să aibă o finalitate deplină, este imperios necesar ca furnizorii de metal, în special „Republica" Bucureşti şi BJATM Argeş, să-şi achite, la rîndul lor, îndatoririle contractuale cit mai repede posibil. 4., ÎNTREPRINDEREA „INDEPENDENȚA*1 DIN SIBIU: „Toate rămînerile în urmă vor fi recuperate în două luni“ Andrei Mesea, director comercial al întreprinderii : Din cele 575 tone de utilaje tehnologice, in cea mai mare parte pentru Combinatul petrochimic din Piteşti, contractate de întreprinderea noastră pentru acest an, multe sunt livrate, iar altele , lansate in producţie şi pregătite tehnologic. Dacă in ianuarie şi februarie au fost realizate 151 tone, in martie s-a ajuns să fie terminate 178 tone utilaje, iar pe trimestru volumul lor se va ridica la 329 tone. E adevărat, 191 tone sunt restante din 1974. Prin măsurile luate, toate restanţele vor fi recuperate în lunile aprilie si mai. Se ridică insă cîteva probleme. Solicităm, de pildă, ajutorul întreprinderii „Metalimportexport" pentru procurarea a 5,5 tone tablă aliată şi a două tone ţeavă inoxidabilă şi ne adresăm uzinei de ţevi „Republica" din Bucureşti, pentru a ne livra 4 tone ţeavă , în restanţă din 1974, întreprinderea mecanică de utilaj chimic din Capitală. Aspect din secţia cazangerie „DISPECERUL PUBLIC" ADAUGĂ... Este limpede că problemele tehnice şi de livrare a utilajelor tehnologice pentru şantierele aprovizionare materială cu care se confruntă in industriei chimice neajunsurile pot fi ____„„ lichidate. Important este să se acţioneze cu pertreprindenle amintite nu sunt deloc uşoare, severenţă şi răspundere, să nu se piardă nici o dar prin eforturi stăruitoare pentru recupe- oră şi zi delucru, să se acorde o maximă atenuare a restanţelor şi încadrarea in graficele de ţie calităţii utilajelor. Vom reveni in cadrul „Dis peceratului" asupra modului in care au răspuns unităţile metalurgice solicitărilor întreprinderilor constructoare de utilaj chimia Petre NEDELCU şi corespondenţii „Scînteii" PAGINA 3 Preţuirea muncii Înmînarea Steagului roşu şi a Diplomei de onoare de unitate fruntaşă pe fără în întrecerea socialistă pe anul 1974 întreprinderii de stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor-Beregsău, judeţul Timiş TIMIŞOARA (Corespondentul „Scînteii“, Cezar Ioana). — Luni după-amiază, la căminul cultural din Săcălaz a avut loc adunarea festivă prilejuită de înmînarea Steagului roşu şi a Diplomei de onoare de unitate fruntaşă pe ţară în întrecerea socialistă pe anul 1974 întreprinderii de stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor din Beregsău, judeţul Timiş, decorată recent, pentru a patra oară consecutiv, cu „Ordinul Muncii“ clasa I. In cuvîntul său, ing. Florentin Cârpanu, Erou al Muncii Socialiste, directorul unităţii, a arătat că in anul 1974, ca urmare a depăşirii tuturor indicatorilor de producţie si economico-financiari, au fost realizate peste prevederi 2 245 tone de carne, precum şi beneficii suplimentare de 15 689 000 lei. Steagul roşu şi Diploma de onoare au fost înminate de tovarăşul Francisc Kronawetter, vicepreşedinte al Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor. Colectivul întreprinderii a fost felicitat de tovarăşul Mihai Telescu, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului judeţean Timiş al P.C.R., care a urat harnicilor crescători de animale din Beregsău succese şi mai mari în acest an şi în anii viitorului cincinal. Cuvinte de felicitare au adresat, de asemenea, ing. Marin Capisizu, şeful Departamentului agriculturii de stat, şi alţi vorbitori. Intr-o atmosferă de puternic entuziasm, participanţii la adunarea festivă au adresat C.C. al P.C.R., to-varăşului Nicolae Ceauşescu o telegramă in care se spune, printre altele : , ,. „Puternic stimulaţi de înalta preţuire acordată muncii noastre, ne angajăm solemn să ne înzecim eforturile, astfel ca întreprinderea noastră să-şi realizeze în întregime sarcinile de plan ale actualului cincinal în 4 ani şi jumătate. In anul 1975 vom livra suplimentar 1 000 tone de carne, realizînd peste prevederi o producţie globală de 4,5 milioane lei şi un beneficiu de 5 milioane lei. Dind glas sentimentelor de neţărmurită stimă şi dragoste pe care le nutrim faţă de dumneavoastră, folosim şi acest prilej, iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, spre a ne exprima marea bucurie şi satisfacţie pentru realegerea dumneavoastră in înalta funcţie de preşedinte al Republicii Socialiste România şi de a vă încredinţa că vom munci cu toată abnegaţia şi energia pentru aplicarea în viaţă a sarcinilor ce ne revin pe baza hotăririlor Congresului al XI-lea al partidului, pentru a ne spori neîncetat contribuţia la înflorirea scumpei noastre patrii — România socialistă“. într-o zi cit într-un an... (Urmare din pag. I) ţiei socialiste, încă din anul 1971 s-a încheiat electrificarea satelor în Sălaj. Odată cu lumina electrică au pătruns in locuinţele ţăranilor radioul şi televizorul, judeţul fiind astfel conectat la un sistem complex de informaţie şi acţiune culturală. Puncte populate rupte pe vremuri, prin absenţa oricăror mijloace adecvate de comunicaţie, de restul ţării şi chiar de capitala judeţului s-au legat astăzi, prin curse regulate auto, utilizindu-se o reţea rutieră în continuă extindere, de centrele industriale. Izolarea Sălajului reprezintă un capitol definitiv închis. E un lucru de amară notorietate — din cauza înapoierii economice, a sărăciei, a posibilităţilor de lucru şi surselor de ciştig insuficiente, judeţul excela odinioară prin plecarea masivă a oamenilor săi în căutare de muncă. Sălajul exportă in momentul de faţă produse de superioară tehnicitate, mărfurile sale concurînd adesea competitiv pe pieţe internaţionale. Sălăjenii au revenit acasă. Constituie un fenomen social extrem de semnificativ această migrare îndărăt spre locurile de baştină a mii de bărbaţi şi femei. Ei au unde lucra acum în propriul lor judeţ, aproape de casele şi de familiile lor. Chebea Teodor, maistru oţelar la întreprinderea de armături industriale din fontă şi oţel, s-a „întors“ şi el acasă de la Suceava, bucuros să-şi aducă obolul la pornirea şi mersul unei uzine importante, cu un colectiv alcătuit din citeva mii de muncitori şi tehnicieni. Sălajul reprezintă o imensă şi eficientă şcoală. Pregătirea cadrelor in stare să minuiască tehnica modernă a solicitat un efort masiv şi concentrat. In afara calificării profesionale a proaspeţilor angajaţi s-a desfăşurat şi se desfăşoară o intensă activitate de formare şi educare a tinerilor muncitori, proveniţi adesea din mediul sătesc, in scopul adaptării lor la exigenţele disciplinei industriale. Funcţionează numeroase cursuri, grupuri şcolare. Dacă în vechiul Sălaj se numărau doar 13 licee, astăzi ele există în număr de 16, dintre care 9 licee de bază şi 21 clase afiliate sunt de profil industrial. Pentru setea de a şti şi a învăţa a sălăjenilor este elocventă cifra celor zece mii de adulţi care işi completează, cuprinşi în diferite forme de învăţămint, studiile. Arta populară — cusăturile, sculptura în lemn (vestitele porţi de la Fildu), olăritul — încurajată în continuare, a devenit o parte componentă a unei mişcări culturale ample şi din ce în ce mai diversificate. S-au construit patru noi case şi cluburi de cultură, spaţioase, atractive, dotate cu săli de spectacole şi de conferinţe, cu instrumentarul necesar unor manifestări cultural-educative şi îndeletniciri artistice multiple. Efectuează frecvente turnee prin judeţ trupe profesioniste, prezintă apreciate spectacole ansambluri de teatru amator. Viitorul Sălajului, aflat pe mâini sigure, se înscrie pe coordonatele unei evoluţii vertiginos ascendente. Dezvoltarea sistematică şi armonioasă a tuturor regiunilor ţării, politică promovată consecvent de către partid, va determina şi în continuare avintul ritmurilor vieţii social-economice a judeţului. Investiţiile alocate Sălajului vor spori de cinci ori, industria, sa realizînd astfel la sfîrşitul anului 1980, în numai două zile, producţia obţinută în anul 1950. Asemenea voinicului din poveste, Sălajul va creşte în curind într-o zi cu altădată într-un an. Năzuinţe seculare îşi găsesc pe această cale împlinirea. Condiţii prielnice şi stimulative concură întru înfăptuirea obiectivelor propuse : hotăririle Congresului al XI-lea al partidului, sprijinul solidar al întregii ţări, entuziasmul, voinţa şi hotărirea sălăjenilor de a urca necontenit, după îndemnul şi previziunile tovarăşului Nicolae Ceauşescu rostite la aniversarea a 500 de ani de atestare documentară a Zalăului, „pe malte culmi de progres şi civilizaţie, pe culmile societăţii comuniste.