Scînteia, februarie 1989 (Anul 58, nr. 14448-14471)
1989-02-01 / nr. 14448
SCINTEIA-miercuri 1 februarie 1989 Progresele semnificative pe plan mondial în domeniul microelectronicii au condus la scăderea an de an a costului şi, respectiv, preţului echipamentului de calcul, concomitent cu creşterea puterii de prelucrare a informaţiilor, pe baza unor „arhitecturi“ noi de calculatoare şi a dezvoltării fabricaţiei de circuite foarte larg integrate, specializate pentru anume prelucrări informatice. Aşa incit, în timp, tind să dispară „graniţele“ care delimitau cele trei tipuri de calculatoare : micro, mini şi mari — împărţite in aceste categorii in funcţie de dimensiunea şi puterea de prelucrare. Concret, ceea ce rezolvă un microcalculator din generaţia actuală, cu numai 10 ani in urmă era de „competenţa“ unui calculator elec- —eectronic de mare capacitate. Ce tendinţe există în continuare în lume in această privinţă? Potrivit părerii unor specialişti, domeniul minicalculatoarelor va dispărea treptat datorită dezvoltării puternice a telecomunicaţiilor, rolul lor fiind suplinit de o vastă reţea de 11 microcalculatoare şi supercalculatoare (cu viteze mari de prelucrare şi capacitate de memorare ridicată), care vor fi interconectate. De asemenea, datorită apariţiei unor microcalculatoare performante şi ieftine in acelaşi timp, apar mutaţii importante in industria informatică. Deosebit de semnificativă în această privinţă este posibilitatea oferită ţărilor in curs de dezvoltare de a reduce rapid, şi pe această cale, decalajul faţă de ţările dezvoltate industrial nu numai in domeniul informaticii, ci şi în alte domenii de activitate, pornindu-se de la premisa că uneltele informaticii sunt generatoare de progres oriunde sunt folosite corespunzător. De exemplu, în mod obişnuit, industriei de medicamente îi sunt necesari 7—10 ani pentru a sintetiza un nou produs, a-l experimenta şi lansa pe piaţă. Aceasta şi pentru faptul că pentru un medicament complex trebuie să fie analizate şi combinate zeci de mii de substanţe care sunt, treptat, eliminate in cursul cercetării, pentru a rămîne, în final, numai citeva, realmente utile. Or, prin utilizarea calculatorului toată această activitate se poate reduce la circa un an. De asemenea, in proiectarea asistată de calculator a roţilor din care timpul se reduce de la o lună la citeva zile. Prezentindu-ne aceste date, dr. ing. Dan Roman, director ştiinţific al Institutului de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru tehnică de calcul şi informatică, a intenţionat,, de fapt, săatragă ,atenţa., . asupra unei ipieţe ţfitrma ţipărale tot mai largi, mai atractive, care priveşte domeniul tehnicii de calcul şi informaticii, şi anume piaţa produselor-program. — Cercetările de piaţă arată că solicitările de programe pentru tehnica de calcul cresc în ritm rapid — ne spune interlocutorul. Astfel, dacă, în 1960, circa 80 la sută din valoarea unui sistem o reprezentau echipamentele, în prezent acestea deţin o pondere de numai 20 la sută, iar programele — 80 la sută, în literatura de specialitate se citează, de exemplu, că fabricanţii plătesc 5 dolari pentru un microprocesor şi 100 000 de dolari pentru dezvoltarea de programe pentru acesta. După cum, un studiu efectuat de una din marile firme americane producătoare de tehnică de calcul a arătat că 93 la sută din instituţiile care prelucrează date cu calculatorul electronic resimt o lipsă acută de aplicaţii, mai mult de jumătate din aceste aplicaţii necesitînd un timp de dezvoltare de peste un an. Alte studii apreciază că, in medie, cererea de programe pentru calculatoare este in prezent de trei ori mai mare decit oferta. — Care sint implicaţiile de ordin practic ale acestei situaţii ? — Semnificativ este faptul că in momentul de faţă se produc mutaţii profunde în structura industriei informatice, în sensul creşterii puternice a cererii de forţă de muncă in domeniul elaborării produselor-program, ceea ce are inerente repercusiuni asupra sistemului educaţional. Se poate vorbi chiar de o „criză“ în asigurarea de oameni calificaţi in domeniul în discuţie. Unii autori prevăd chiar că, in scurt timp, informatica va deveni, după agricultură, cea mai mare „consumatoare“ de mină de lucru. Evident, pentru a realiza, un produs-program competitiv condiţia esenţială este să existe specialişti pregătiţi. Cit de bine pregătiţi ? Sau, mai exact, cit costă calificarea lor ? — Desigur, calificarea unui specialist pentru elaborarea de programe costă, dar „investiţia educaţională“ se recuperează rapid. Studiul firmei americane la care ne-am referit apreciază că şcolarizarea unui absolvent de institut de invăţămînt superior pentru a deveni programator productiv costă, pe lingă salariu, circa 10 000 dolari pe an. O cheltuiaTS care¥rebi®ii5niăţTÎ a fi rat făcută, un „rău“ necesar, pentru că, aşa cum a dovedit practica, cei mai buni programatori sunt nu matematicienii, ci specialiştii din diferite domenii cu o pregătire corespunzătoare şi in domeniul informaticii. Mai exact, problemele elaborării unui produs-program se rezolvă de către echipe mixte formate din specialişti în domeniul aplicaţiei în sine şi din programatori care lucrează împreună. De asemenea, se apreciază că, între cele mai solicitate meserii ale viitorului pînă în anul 2000, primele cinci locuri sunt legate de calculatoare electronice , tehnicienii de service, analiştii de sistem, programatorii, operatorii şi... juriştii specializaţi în problemele industriei informatice. Pînă nu de mult, pe plan mondial, exista obiceiul de a se alege intii echipamentul şi după aceea să se pună problema asigurării unor produse-program. în această privinţă, preşedintele unei firme de consulting,sfătuia beneficiarii : „Alegeţi mai intii programele şi apoi calculatorul ! A cumpăra un calculator înainte de a procura programele este ca şi cum cineva ar închiria un pian şi o sală de spectacole şi apoi s-ar apuca să caute un pianist de talent cu repertoriu adecvat pentru a face sala plină“. De aici decurge o concluzie logică : piaţa internaţională a produselorprogram există, şi ea poate fi deosebit de profitabilă pentru întreprinzătorii competitivi. De altfel, unele ţări din zona asiatică, bunăoară, care au devenit mari producătoare de tehnică de calcul, resimt o acută lipsă de programe, ele devenind in ultima perioadă importatoare de asemenea produse ale inteligenţei umane. După cum, o serie de ţări în curs de dezvoltare, care nu reuşesc să ţină pasul din punct de vedere tehnologic cu progresul, tehnicii de calcul, şi-au dezvoltat sectoare de programare pentru tehnica de calcul, ajungind să fie mari exportatori. Exemplul cel mai edificator este India, care „livrează“ produse-program în ţări cu o dezvoltare industrială avansată. în acest fel, pe baza unui „export de inteligenţă“, o ţară işi poate asigura fondurile necesare nu numai pentru procurarea celui mai avansat echipament de calcul, dar şi pentru alte cerinţe ale economiei. Firesc, se pune întrebarea : Ce jusţifuiări există în ţara noastră pentru participarea''tot mai intensă pa piaţa externă cu produseprogram ? In primul rînd, se cuvine precizat că există premisele unui asemenea export. Astfel, România beneficiază de o excelentă şcoală matematică, recunoscută pe plan internaţional, care a favorizat formarea unor programatori de foarte bună calitate. De asemenea, avem o tradiţie in domeniul maşinilor de calcul, unele teorii ale lui Grigore Moisil, bunăoară, regăsindu-se in fundamentarea unor domenii noi ale tehnicii de calcul şi informaticii, cum ar fi cel al sistemelor expert. Totodată, pentru creşterea productivităţii muncii în domeniul programării s-au făcut serioşi paşi inainte pentru crearea şi dezvoltarea unor instrumente şi medii de programare deosebit de eficiente, cum ■ ar fi produsul „Interform“ — cunoscut şi apreciat in literatura de specialitate. In al doilea rind, avem o industrie independentă de calculatoare care, îndeosebi in perioada inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului, a beneficiat de întregul sprijin , din partea conducerii de partid și de stat. Aceasta a permis formarea unui număr din ce in ce mai mare de specialişti in domeniul programării, care s-au familiarizat, cu o gamă diversă de tipuri de calculatoare. Au fost astfel create o serie de produse-program de calitate, îndeosebi pentru proiectare asistată de calculator sau sisteme expert. Pe înţeles, sistemele expert sunt programe ce înglobează cunoştinţele de specialitate ale mai multor experţi intr-un anumit domeniu, care sunt valorificate pentru rezolvarea unor probleme din domeniul respectiv, folosindu-se tehnici şi procedee care sunt proprii gindiţii umane. ■ Mai mult, în ultimul timp s-au combinat sistemele de proiectare asistată de calculator cu sisteme expert, rezultind produse-program deosebit de eficiente. * De altfel, produsele-program realizate în ţara noastră au intrat cu succes în competiţie pe piaţa externă. Astfel, sunt bine cunoscute şi apreciate produse-program ca GEAR-WIZZARD — pentru angrenaje cu roţi dinţate, PENCIL — pentru proiectarea de ştanţe, GIX şi LIX pentru proiectări in electronică sau EXOSAT — în domeniul prelucrării imaginilor. Aceste produse au fost exportate intr-un număr important de țări, printre care R.F.G., Austria, R.D.G., U.R.S.S. " Ce trebuie făcut pentru sporirea exportului de asemenea produse deosebit de avantajoase ? Este problema asupra căreia ne vom opri intr-un articol următor. Comeliu CÂRLAN Cum poate spori aportul informaticii la modernizarea producţiei ? PRODUSUL-PROGRAM, O MARFĂ CĂUTATĂ ŞI DE MARE EFICIENŢĂ IN EXPORT Utilaj complex la cariera de cărbune Husnicioara, judeţul Mehedinţi Foto : S. Cristian Potenţialul hidrografic bogat al judeţului Vâlcea oferă condiţii dintre cele mai bune nu numai în ceea ce priveşte construcţia şi exploatarea unor centrale electrice de mare putere, ci şi pentru realizarea unui însemnat număr de hidrocentrale de mică putere şi de microhidrocentrale. Dacă, în linii generale, programul de amenajare hidroenergetică a rîurilor Lotru şi Olt a fost înfăptuit, asigurindu-se pe această cale o putere instalată de aproape 1 200 MW, punerea în valoare a cursurilor mici de apă este încă departe de a fi epuizat posibilităţile reale existente in această parte a ţării. Este foarte adevărat că pe mai multe riuri cu debite relativ mici s-au construit şi pus in funcţiune peste 20 hidrocentrale de mică putere şi microhidrocentrale, capacitatea lor proiectată variind între 50 kW şi 2,7 MW. In spiritul sarcinilor trasate de conducerea partidului, programul de dezvoltare a energeticii în profil judeţean a consacrat un capitol distinct construcţiei de microhidrocentrale. Studiile efectuate în prealabil au evidenţiat posibilitatea amenajării, pe parcursul actualului cincinal şi in perspectivă, a 79 astfel de obiective. Pentru realizarea acestora, răspunderi concrete revin consiliului popular judeţean, întreprinderii forestiere de exploatare şi transport, Uniunii judeţene a cooperativelor meşteşugăreşti, precum şi altor unităţi economice care au puncte de lucru dispersate, aflate mai ales în zona montană şi submontană a judeţului. încă de la elaborarea acestui program, sub îndrumarea directă a comitetului judeţean de partid, au fost avute in vedere toate problemele de concepţie, execuţie şi exploatare, urmărindu-se cu prioritate două obiective importante : 1) proiectarea microhidrocentralelor să nu se efectueze dispersat, pe fiecare capacitate în parte, ci să se ia de la început în calcul amenajarea acestora în „cascadă“ pe toate cursurile de apă, fapt ce oferă garanţia obţinerii unui potenţial exploatabil de cel puţin 1 000 kW ; 2) executarea acestora să fie încredinţată unor unităţi specializate care să se preocupe îndeaproape atit de construcţia propriu-zisă, cit şi de comandarea şi procurarea echipamentelor. S-a insistat pe aceste direcţii deoarece concluziile studiilor întreprinse au demonstrat că realizarea în cascadă oferă largi posibilităţi executanţilor de a-şi organiza mai bine forţele, iar beneficiarilor de a stabili cite un dispecerat pentru exploatarea în condiţii de deplină siguranţă a microhidrocentralelor de pe fiecare curs de apă. Eficienţa unei asemenea soluţii este astăzi evidentă în cazul riurilor Bistriţa, Voineşiţa, Olăneşti şi Boia, pe care funcţionează câte 2—3 hidrocentrale de mică putere, care îşi aduc o contribuţie considerabilă la producţia de energie electrică, mai ales prin sistemul lor de funcţionare continuu. ■ Un exemplu elocvent din acest punct de vedere îl oferă microhidrocentrala concepută, proiectată şi realizată pe riul Luncavăţ de către un colectiv de specialişti din cadrul Uniunii judeţene a cooperativelor meşteşugăreşti Vâlcea, înseşi cele două hidroagregate, cu o putere de 150 kW fiecare, sunt opera aceloraşi specialişti care, după această deplină reuşită, au încercat să producă in serie turbine cu puteri variabile. Din păcate, această iniţiativă demnă de laudă s-a stins „în faşă“, deoarece constructorii şi beneficiarii de microhidrocentrale din judeţ au găsit că ar fi mai potrivită soluţia apelării la unii furnizori specializaţi din industria republicană. Or, aceştia au dovedit că nu-şi respectă obligaţiile, acumulînd şi in prezent anumite restante in livrarea echipamentelor contractate. Pentru adoptarea deciziei celei mai potrivite, care să garanteze intrarea în funcţiune la termen a obiectivelor, ar fi trebuit, să intervină mai hotărît colectivul constituit la nivelul consiliului popular judeţean, colectiv care, de o bună perioadă, a început să funcţioneze sporadic, pierzind din vedere însăşi raţiunea majoră pentru care a fost organizat. Dacă insistăm asupra activităţii necorespunzătoare a acestui colectiv, o facem şi pentru faptul că membrii acestuia nu şi-au făcut simţită prezenţa nici măcar pe şantierele celorlalte hidrocentrale de mică putere, unde s-au acumulat o serie de neajunsuri legate de proiectare şi de construcţie, cu implicaţiile nedorite asupra exploatării eficiente a multora dintre aceste obiective. Extinzînd investigaţiile noastre asupra acestui domeniu, am avut prilejul să sesizăm și problemele majore, de fond, legate de realizarea corespunzătoare a centralelor mici care au scăpat din vederea factorilor de răspundere, fapt ce a atras după sine perpetuarea unui şir de deficiențe. Iată numai citeva exemple edificatoare. O dată cu trecerea la realizarea alimentării cu apă potabilă a centrului minier Alunu, s-a stabilit ca surplusul de apă de pe riul Olteţ, care ar fi depăşit capacitatea de uzinare, să fie folosit la producerea de energie electrică prin construcţia unei microhidrocentrale. Obiectivul respectiv a fost executat, pe baza unui proiect al consiliului popular judeţean, de către întreprinderea antrepriză de construcţii-montaj Rimnicu Vîlcea. Iată insă că, în anul 1988, această microhidrocentrală n-a produs nici 20 la sută din cit ar fi fost posibil dacă ar fi lucrat la parametrii prevăzuţi. Cauzele sunt multiple. în primul rînd, încă de la proiectare, s-au omis avantajele certe ale turbinam întregului debit de apă înainte de uzinare. In al doilea rind, şi proiectantul, şi constructorul n-au ţinut seama de un lucru elementar pentru orice specialist in domeniu privind „pozarea“ în linie a conductei de aducţiune. Or, desele coturi dintre priză şi turbină, ştie oricine, influenţează deosebit de mult căderile hidraulice şi, implicit, exploatarea la capacitate a microhidrocentralei, cu consecinţele fireşti despre care am vorbit. Dacă în cazul întreprinderii antrepriză de construcţii-montaj, care nu este unitate specializată în executarea unor astfel de obiective, s-ar putea accepta unele „circumstanţe atenuante“, erorile constructive apărute aproape la fiecare din centralele electrice de mică putere realizate de Antrepriza electromontaj hidrocentrale Rimnicu Vilcea —unitate profilată tocmai pe construcţia unor astfel de capacităţi şi nn citeva judeţe ale ţării — nu poate exista nici o justificare. La sfirşitul anului trecut, de exemplu, trebuiau să fie racordate la sistemul energetic naţional hidrocentralele de mică putere Tomşani III, Olteţ I şi II, Baia II şi III şi Baia de Fier. Cu excepţia celei de la Tomşani, dar şi aceasta parţial, nici una dintre celelalte capacităţi n-a fost dată in exploatare. Analiza cauzelor pune în evidenţă serioase greşeli constructive, precum şi de organizare total necorespunzătoare a activităţii la punctele de lucru respective. Din multitudinea erorilor de execuţie reţinem, pentru exemplificare, turnarea necorespunzătoare a betoanelor la bazinul compensator al hidrocentralei Olteţ I, realizarea cu serioase abateri faţă de proiect a zidului drept de la bazinul compensator al microhidrocentralei Novaci- V, trasări greşite la Tomşani III etc. Sigur, refacerea tuturor acestor defecte a determinat atit consum suplimentar de materiale şi forţă de muncă, cit şi neincadrarea în termenele planificate de punere în funcţiune. Evitarea unor asemenea neajunsuri, după cum ne spunea ing. Alexandru Mihai, directorul antreprizei, a stat permanent in atenţia specialiştilor din unitate, în primul rind a şefilor de brigadă. Dar aceştia au profitat de lipsa unui control efectiv şi exigent din partea conducerii întreprinderii (antreprizei) ori a reprezentanţilor proiectanţilor şi beneficiarilor şi au lăsat ca activitatea la punctele de lucru să se desfăşoare mai mult la întimplare. De aici , consecinţele imediate , numeroase încălcări ale disciplinei tehnologice şi de producţie, neaplicarea normelor de acord global, practicindu-se in locul acestuia sistemul nivelării retribuţiilor intre formaţiile de lucru, din care cauză nu s-au asigurat cointeresarea şi răspunderea, faţă de muncă ale unor colective de constructori. Nu este mai puţin adevărat că in acest carusel al nerealizărilor şi mai ales al calităţii îndoielnice asigurate obiectivelor energetice respective s-au adăugat şi carenţele proiectanţilor, care au pus la dispoziţie documentaţii de execuţie cu serioase lacune şi omisiuni. Un singur exemplu în acest sens — deşi cu prilejul documentării noastre au ieşit la iveală şi altele — este edificator. Prin proiectare, la hidrocentrala Tomşani II s-a prevăzut un debit de apă mult mai mare decât cel refulat prin canalul de debuşare de la hidrocentrala aflată în amonte. Or, pentru corectarea acestei greşeli a fost nevoie să se apeleze la o soluţie de „compromis“, total neeconomică , s-a dispus ca la Tomşani I să se deschidă vana de ocolire, ceea ce — e lesne de înţeles — înseamnă apă irosită din lac şi, in acest fel, energie electrică nerealizată prin turbinare in prima hidrocentrală. Supunind toate aceste aspecte unei atente analize, consiliul judeţean de control muncitoresc al activităţii economico-sociale a stabilit un complex program de măsuri care să asigure înlăturarea grabnică a tuturor neajunsurilor ce au persistat în domeniul execuţiei şi exploatării hidrocentralelor de mică putere şi a microhidrocentralelor, recuperarea neintîrziata a restanţelor şi punerea in funcţiune in condiţii eficiente a tuturor, obiectivelor cu termene depăşite ori a celor planificate în acest an. Esenţial este ca in execuţia microhidrocentralelor şi a hidrocentralelor de mică putere să acţioneze cu răspundere egală toţi cei de care depinde realizarea investiţiilor: proiectant, constructor, beneficiar. Ion STANCIU corespondentul „Scînteii" In aşteptarea microbii, kilowaţii curg pe „apa Simbetei“ Pe şantiere din judeţul Vîlcea PAGINA 3 ÎN INVĂȚĂMINTUL AGROZOOTEHNIC DE MASĂ |QHtta si triMteflale avansate temeinic tuseste!] Dacă nu e eficient, nu e... modern Prin gradul de cuprindere al lucrătorilor ogoarelor din judeţul Mureş la cursurile invăţămîntului agrozootehnic se poate aprecia că această formă de perfecţionare a pregătirii profesionale are un caracter cu adevărat „de masă“, în consiliul agroindustrial Tîrnăveni, de exemplu, cele 45 cercuri cuprind aproape 2 500 cursanţi, adică peste 90 la sută din forţa de muncă activă. în cele mai multe unităţi agricole din acest consiliu agroindustrial lecţiile se ţin cu regularitate. Dar calitatea lor ? Pentru a da răspuns la această întrebare, am urmărit modul in care este organizat şi se desfăşoară învăţămintul agricol, nu asistînd doar la o lecţie, ci la mai multe, parcurgînd traseul Mica — Găneşti — Tirnăveni — Adămuş. Cooperativa agricolă din Găneşti — una din cele mai mari din judeţ — nu dispune de cele mai bune terenuri. Totuşi, bilanţul cu care s-a încheiat anul agricol precedent la principalele culturi o situează pe locul al II-lea pe consiliul agroindustrial. S-au realizat, în medie la hectar, 4 254 kg griu, 4 075 kg orz, 4 100 kg porumb boabe, ca să dăm doar aceste exemple, cantităţi care nu sunt chiar neglijabile, dacă avem in vedere atit suprafeţele mari pe care se cultivă (bunăoară, porumbul pe 690 hectare, iar griul — pe 670 hectare), cit mai ales configuraţia terenului. La dezbaterea temei „cultura porumbului“, la care au participat aproape 100 de cooperatori din sectorul vegetal, s-a arătat că nivelul recoltei la această cultură poate creşte foarte mult, dovadă şi diferenţele de recoltă realizate intre formaţiile ele lucru. Pentru acest an s-a prevăzut obţinerea unei producţii medii de 7 300 kg porumb boabe la hectar. In vederea realizării acesteia se urmărește ca la cursurile invăţămîntului agrozootehnic fiecare cooperator să cunoască tehnologiile de lucru. Dezbaterea condusă de inginerul Gergely Andrei a debutat cu o analiză asupra rezultatelor anului agricol precedent, relevînd pe baza graficelor realizate pe ferme şi formaţii de lucru că, la porumb, diferenţele mari de producţii au o singură explicaţie: modul diferit in care cooperatorii, dar si mecanizatorii şi-au însuşit şi aplicat tehnologiile de lucru. S-a subliniat cu exemple concrete — în sală fiind alături de cooperatori şi mecanizatorii — că, din cauza neexecutării in perioada optimă a unor lucrări, pe terenurile pe care nu au fost asigurate densităţile sta- MUREŞ bilite, producţia de porumb a fost mică, sub posibilităţi. în acest scop s-a apelat la calcule şi exemple, încercând să răspundă la întrebarea : ce trebuie făcut pentru creşterea producţiilor la nivelul sarcinilor de plan ?, lectorul nu s-a rezumat la simpla enunţare a unor lucruri teoretice preluate din cărţi de agricultură. Dimpotrivă, în cea de-a doua parte a dezbaterii a apelat tot la argumente practice. In primul rînd, s-a explicat amănunţit fiecare element al tehnologiei acestei culturi, s-au purtat discuţii cu cooperatorii şi mecanizatorii pentru a exista convingerea că ele au fost înţelese. Apoi cursanţii au vizionat filmul documentar intitulat „Producţie record la porumb“. Demn de relevat este insă un alt lucru. Prin vizionarea prealabilă a filmului, conducătorul lecţiei a avut posibilitatea să retină toate aspectele care concură la realizarea producţiilor mari de porumb, după care, in final, s-a analizat, prin comparaţie cu cele văzute, ce au făcut ei şi ce nu pentru realizarea producţiei de porumb. Pe baza acestor concluzii, specialistul fermei şi-a întocmit o „notă de probleme“, pe care urmează a le aplica, cu precădere, in campania agricolă din acest an. în mod asemănător s-a procedat şi in cooperativa agricolă Corneşti — Adămuş, unde, in dezbaterea temei nr. 6 — „Tehnologia de cultură a cartofului“ — inginera Lenuţa Iuga, şefa fermei vegetale, a apelat, de asemenea, în argumentarea ideilor, la virtuţile peliculei, proiectind filmul documentar „Cartoful“. Lecţia urmînd, in general, „firul“ celei din Găneşti, nu vom stărui asupra ei., Aşa cum, din motive similare, nu vom insista nici asupra lecţiei agrotehnice de la cooperativa agricolă Mica, la care am asistat şi care a avut drept scop dezbaterea tehnologiei sfeclei de zahăr. In cele ce urmează vom sublinia un alt lucru. Avind in vedere neajunsurile din anii precedenţi in folosirea filmului agricol ca material documentar la lecţiile invătămintului agrozootehnic, conducerea întreprinderii cinematografice judeţene a făcut, la timpul potrivit, o largă publicitate a fondului de filme pe teme agricole de care dispune. Ca atare, pînă acum, în mai bine de 30 de cooperative agricole din judeţ s-au utilizat la lecţii filme care prezintă diferite tehnologii. In unele cazuri însă, aceste filme nu au fost utilizate judicios. Profitînd, bunăoară, de prezenţa în unităţi la aceste lecţii a caravanei cinematografice, conducerile unor cooperative agricole (puţine de drept) au solicitat proiectarea, în aceeaşi zi şi în aceeaşi sală, a două-trei filme consecutiv (pe teme agricole diferite), la care participă cooperatori din toate sectoarele. Urmarea , „lecţiile“ devin nu numai plictisitoare, ci şi lipsite de posibilitatea de a aprofunda diferitele aspecte ale tehnologiilor. Or, de aici şi pînă la a cădea în formalism este numai un pas. Gheorghe GIURGIU corespondentul „Scînteii“ Şi fruntaşii au multe de învăţat! „Analizăm,, săptămina., .„.cu,, tM,şi răspunderea, modul in care se desfăşoară cursurile invatămpintului agrozootehnic de masă, ce probleme se ridică pentru perfecţionarea si legarea, lui de activitatea productivă, ne spune tovarăşa Maria Vintilă, secretar al Comitetului judeţean de partid Argeş. Bună parte din cei cuprinşi in cele 1 087 de cercuri frecventează cu regularitate lecţiile, manifestă interes pentru însuşirea de cunoştinţe noi“. Concret, cum se desfăşoară invăţămintul ? Un răspuns concludent despre modul de organizare, conţinutul şi obiectivele invăţămîntului agrozootehnic am primit aflindu-ne o zi alături de cursanţii de la cooperativa agricolă din Mozaceni. Să subliniem de la început că această unitate se situează printre cele fruntaşe pe judeţ, cu toate că rezultatele ei din unele sectoare nu reflectă incă deplin potenţialul material şi uman de care dispune. In anii 1987 şi 1988, cooperativei i s-a inminat înaltul titlu de „Erou al Noii Revoluţii Agrare“ pentru obţinerea de producţii record la cultura orzului. Totuşi, anul trecut cooperativa nu şi-a realizat indicatorii de bază înscrişi in planul de producţie. La cereale, culturi cu pondere in unitate, există mari diferenţe tip producţie între ferme şi formaţii. Asemănător stau lucrurile şi in sectorul zootehnic, unde realizările pii sunt .pp trăsura cerinţelor. Cum sunt oglindite la invăţămint aceste realităţi ? Cum este conceput învăţămintul pentru a constitui un sprijin în activitatea din acest an pentru obţinerea de producţii superioare ? Prin grija comitetului de partid, lecţiile sînt veritabile analize critice şi autocritice a modului în care au muncit cei 820 de cooperatori, acum cursanţi, cuprinşi in cele 8 cercuri. ARGEŞ La cercurile pentru cultura plantelor de cimp, conduse de inginerii Constantin Ionescu, Maria Cioran şi Lucian Cioran, s-au discutat modalităţile de sporire a producţiilor la hectar la griu, orz, porumb, floarea-soarelui, fasole. Analizindu-se rezultatele obţinute s-a demonstrat că la fiecare din culturi, prin respectarea tuturor verigilor din tehnologii, nivelul recoltei poate creşte. Cum ? Inginerul Constantin Ionescu arăta că în ferma pe care o conduce a înregistrat la floarea-soarelui, cultură ce a ocupat 500 hectare, o producţie cu 300 kg mai mică decit media pe cooperativă. Şi aceasta datorită nerespectării verigilor din tehnologia de lucru din partea celor ce au lucrat în acord global cultura. „Pe nici o parcelă şi in nici o formaţie — arăta specialistul — nu s-a aplicat corespunzător praşila de corecţie. Din această cauză, in multe parcele plantele au rămas prea dese“. Replica din partea „elevilor“ nu a întirziat nici ea. Şefii de echipă Ion Dincă şi Ilie Bărbuţiu au recunoscut autocritic : „Vinovaţi suntem şi noi pentru ce s-a întîmplat. Praşilele nu au fost făcute peste tot la timp, şi de bună calitate. Consider însă că vinovată este şi conducerea unităţii, care nu ne-a asigurat ,la timp toate condiţiile, cum sunt îngrăşămintele, ca să dau un singur exemplu, pentru aplicarea corectă a tehnologiei florii-soarelui“. Cei 100 cursanţi din cercul de cereale şi plante tehnice, condus de inginerul Lucian Cioran, au dezbătut cu răspundere tehnologiile culturii orzului şi a porumbului, în lecţia in care s-a aprofundat tehnologia porumbului s-a arătat că această cultură a fost amplasată pe terenuri bune, pe care s-au administrat îngrăşăminte organice şi s-au efectuat trei praşile mecanice, două şi chiar trei praşile manuale. Recolta a fost sub posibilităţi deoarece executarea celorlalte lucrări a lăsat de dorit. La sapă, unii cooperatori au făcut lucrări de mîntuială, din care cauză, în multe parcele, buruienile au întrecut in înălţime porumbul. Şi la ferma Dumbrăveni, cei 80 cooperatori din cercul condus de ing. Maria Cioran au discutat aprins şi concret, critic şi autocritic, despre cauzele producţiei foarte slabe ,obţinute la cultura fasolei. Inginera, ca şi cursanţii au scos in evidenţă că diminuarea producţiei s-a datorat, între, altele, şi reefectuării la timp şi de calitate a praşilelor manuale şi a tratamentului fitosanitar. Toate acestea impun concluzia că la C.A.P. Mozăceni, unitate bună in ansamblu, cooperatorii au incă multe de învăţat. Şi ei învaţă temeinic, cursurile fiind strins legate de aspectele concrete, actuale şi de perspectivă, ale creşterii producţiei in unitatea lor. Gheorghe CÎRSTEA corespondentul „Scînteii“ Oameni legaţi de fiinţa pădurii (Urmare din pag. I) Pentru foioase — la Frasin, Ostra, Gura Humorului, Suceviţa, Dolhasca, Mălini. Pentru răşinoasa — Dornişoara, Cosna, Ciocăneşti, Cirlibaba şi aici, la Demăcuşa. Pădurile de foioase nu sunt tăiate decit dacă au peste 120 ani, cu excepţia fagului, care trebuie să împlinească 100 in cap. La fel răşinoasele. Ţinem seama de cuvintul silvicultorului, de toate regulile de exploatare. Adică : evitarea distrugerii solului, a seminţişului. Să nu fie zdreliţi arborii care rămin în picioare. Să nu fie tăiaţi arborii nemarcaţi sau în sezonul, de vegetaţie. Dar mai există şi fenomenul de putrezire (la pădurile bătrîne, cum sunt la Demăcuşa), este nevoie şi de unele operaţiuni aşa-numite „culturale“ — extragerea arborilor rău conformaţi. Acolo unde se procedează la tăieri rase urmează împădurirea. Vedeţi, aici, în jurul nostru, numai molizi. Cresc înalţi, sunt mari iubitori de lumină. Seminţişul se dezvoltă foarte greu. Au altă soartă decit brazii, care sunt o specie de umbră, cu rădăcini puternice. De fapt, pădurile sunt un amestec de specii şi fiecare cărare trebuie ştiută. In primăvară, şi nu mai e mult pînă atunci , ocolul silvic va face completări“... Drumul cel lung al lemnului. Focul s-a stins, ciţiva cărbuni aprinşi ne mai ţin tovărăşie. Nu departe, la cabană, bucăţile mici de foioase mocnesc în retorte, ca să devină mangal. „Vine cite un tinăr absolvent de liceu şi vrea să lucreze cu noi “ işi continuă un gind Atanase Recorcea. Ştie matematici, ştie limbi străine. Dă de greu. Zăpadă mare, frig ca acum. In nopţile in care răminem la cabană ne mai vizitează şi cite un lup.. Rezistă numai cel care iubeşte pădurea. Care ştie să asculte copacii, ştie să aştearnă poteci. Altfel nu se poate. Nu-i planşetă, nu-i birou, nu-i neon... Zic eu că munca noastră nu se compară cu a nimănui. De fapt, ce muncă poate fi rostuită fără să-ţi fie drag da ea ? Şi fără suflet înseamnă că o faci de mântuială“. Drujbe, ţapine, topoare. Zăpada mare, ger. Cărbunii s-au stins. Fiecare dintre, „cei zece“ din Raşca are alt ritm, alte mişcări, îi urmărim pe fiecare, şi gesturile unuia te trimit la cel care preia, ca o ştafetă, treaba începută. Un lanţ bine, foarte bine sudat. „Ştiţi ce fac ei in concediu ? — ne întreabă şeful sectorului de exploatare Demăcuşa, ing. Ion Puiu, fiind convins că n-avem habar. Muncesc la recoltatul finului. Toţi au gospodăriile lor. Şi concediul înseamnă muncă pe lingă casă. Campania pentru repoltatul finului este pentru ei o sărbătoare. La fel ca şi „măsura oilor“ la stină, la fel ca şi Ziua forestierului. Rar auzi că vreunul s-a dus cine ştie unde... în vacanţă. Fac ce fac, şi tot aici vin,in pădurea Lobenului sau la Roşcova sau înspre Lăcheş, îşi spun ţapinari, forestieri, fasonatori. Sunt oameni care nu pot trăi fără împărăţia molidului sau a fagului sau a carpenului. Poate fizăpada de doi metri şi gerul năprasnic, ploi torenţiale sau burniţă grea“. La doi paşi de cătunul Raşca, la doi paşi de Moldoviţa, in pădurea Lobenului. In împărăţia lemnului de rezonanţă. E foarte lung drumul lemnului din pădure pînă să ajungă, poate, un delicat instrument pe care arcușul să-l facă să vibreze. începutul inceputului însă îl fac ei, forestierii. Au vorbele lor cind doboară copacul, cind ii taie, cind il încarcă, cind îl aruncă in retortele de mangal... Zăpada-i mare, nu se mai duc acasă. O să mai aprindă focul din nou, sus, la cabană, seara tîrziu.