Scînteia, februarie 1989 (Anul 58, nr. 14448-14471)

1989-02-01 / nr. 14448

SCINTEIA-miercuri 1 februarie 1989 Progresele semnificative pe plan mondial în domeniul microelectro­nicii au condus la scăderea an de an a costului şi, respectiv, preţului echipamentului de calcul, concomi­tent cu creşterea puterii de prelu­crare a informaţiilor, pe baza unor „arhitecturi“ noi de calculatoare şi a dezvoltării fabricaţiei de circuite foarte larg integrate, specializate pentru anume prelucrări informa­tice. Aşa incit, în timp, tind să dispară „graniţele“ care delimitau cele trei tipuri de calculatoare : micro, mini şi mari — împărţite in aceste categorii in funcţie de dimen­siunea şi puterea de prelucrare. Concret, ceea ce rezolvă un micro­calculator din generaţia actuală, cu numai 10 ani in urmă era de „com­petenţa“ unui calculator elec- —e­e­c­tronic de mare capacitate. Ce tendinţe e­­xistă în conti­nuare în lume in această privinţă? Potrivit părerii unor specialişti, domeniul mini­­calculatoarelor va dispărea trep­tat datorită dez­voltării puterni­ce a telecomuni­caţiilor, rolul lor fiind suplinit de o vastă reţea de­­ 1­1 microcalculatoare şi supercalcu­latoare (cu viteze mari de prelucrare şi capacitate de me­morare ridicată), care vor fi inter­conectate. De asemenea, datorită apariţiei unor microcalculatoare performante şi ieftine in acelaşi timp, apar mu­taţii importante in industria infor­matică. Deosebit de semnificativă în această privinţă este posibilitatea oferită ţărilor in curs de dezvoltare de a reduce rapid, şi pe această cale, decalajul faţă de ţările dezvol­tate industrial nu numai in dome­niul informaticii, ci şi în alte dome­nii de activitate, pornindu-se de la premisa că uneltele informaticii sunt generatoare de progres oriunde sunt folosite corespunzător. De exemplu, în mod obişnuit, industriei de me­dicamente îi sunt necesari 7—10 ani pentru a sintetiza un nou produs, a-l experimenta şi lansa pe piaţă. Aceas­ta şi pentru faptul că pentru un medicament complex trebuie să fie analizate şi combinate zeci de mii de substanţe care sunt, treptat, elimi­nate in cursul cercetării, pentru a rămîne, în final, numai citeva, realmente utile. Or, prin utilizarea calculatorului toată această activi­tate se poate reduce la circa un an. De asemenea, in proiectarea asistată de calculator a roţilor din care timpul se reduce de la o lună la citeva zile. Prezentindu-ne aceste date, dr. ing. Dan Roman, director ştiinţific al Institutului de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru teh­nică de calcul şi informatică, a in­tenţionat,, de fapt, să­­atragă ,atenţa., . asupra unei ipieţe ţ­fitrm­a­ ţipărale tot mai largi, mai atractive, care pri­veşte domeniul tehnicii de calcul şi informaticii, şi anume piaţa produse­­lor-program. — Cercetările de piaţă arată că solicitările de programe pentru teh­nica de calcul cresc în ritm rapid — ne spune interlocutorul. Astfel, dacă, în 1960, circa 80 la sută din valoarea unui sistem o reprezentau echipa­mentele, în prezent acestea deţin o pondere de numai 20 la sută, iar programele — 80 la sută, în litera­tura de specialitate se citează, de exemplu, că fabricanţii plătesc 5 do­lari pentru un microprocesor şi 100 000 de dolari pentru dezvoltarea de­ programe pentru acesta. După cum, un studiu efectuat de una din marile firme americane producătoare de tehnică de calcul a arătat că 93 la sută din instituţiile care prelu­crează date cu calculatorul electronic resimt o lipsă acută de aplicaţii, mai mult de jumătate din aceste aplicaţii necesitînd un timp de dezvoltare de peste un an. Alte studii apreciază că, in medie, cererea de programe pen­tru calculatoare este in prezent de trei ori mai mare decit oferta. — Care sint implicaţiile de ordin practic ale acestei situaţii ? — Semnificativ este faptul că in momentul de faţă se produc mutaţii profunde în structura industriei in­formatice, în sensul creşterii puter­nice a cererii de forţă de muncă in domeniul elaborării produselor-pro­­gram, ceea ce are inerente repercu­siuni asupra sistemului educaţional. Se poate vorbi chiar de o „criză“ în asigurarea de oameni calificaţi in domeniul în discuţie. Unii autori prevăd chiar că, in scurt timp, in­formatica va deveni, după agricul­tură, cea mai mare „consumatoare“ de mină de lucru.­­ Evident, pentru a realiza, un produs-program competitiv condiţia esenţială este să existe specialişti pregătiţi. Cit de bine pregătiţi ? Sau, mai exact, cit costă calificarea lor ? — Desigur, calificarea unui spe­cialist pentru elaborarea de progra­me costă, dar „investiţia educaţiona­lă“ se recuperează rapid. Studiul firmei americane la care ne-am referit apreciază că şcolarizarea unui absolvent de institut de invă­­ţămînt superior pentru a deveni programator productiv costă, pe lingă salariu, circa 10 000 dolari pe an. O cheltuiaTS­ care¥rebi®ii5niăţTÎ a fi rat făcută, un „rău“ necesar, pentru că, aşa cum a dovedit practica, cei mai buni programatori sunt nu ma­tematicienii, ci specialiştii din dife­rite domenii cu o pregătire corespun­zătoare şi in domeniul informaticii. Mai exact, problemele elaborării unui produs-program se rezolvă de către echipe mixte formate din specialişti în domeniul aplicaţiei în sine şi din programatori care lucrează împreu­nă. De asemenea, se apreciază că, între cele mai solicitate meserii ale viitorului pînă în anul 2000, primele cinci locuri sunt legate de calculatoa­re electronice , tehnicienii de service, analiştii de sistem, programatorii, operatorii şi... juriştii specializaţi în problemele industriei informatice. Pînă nu de mult, pe plan mondial, exista obiceiul de a se alege intii echipamentul şi după aceea să se pună problema asigurării unor pro­duse-program. în această privin­ţă, preşedintele unei firme de con­sulting,­­sfătuia­ beneficiarii : „Ale­geţi mai intii programele şi apoi calculatorul ! A cumpăra un calcu­lator înainte de a procura programe­le este ca şi cum cineva ar închiria un pian şi o sală de spectacole şi apoi s-ar apuca să caute un pianist de talent cu repertoriu adecvat pen­tru a face sala plină“. De aici decurge o concluzie logică : piaţa internaţională a produselor­­program există, şi ea poate fi deo­sebit de profitabilă pentru întreprin­zătorii competitivi. De altfel, unele ţări din zona asiatică, bunăoară, care au devenit mari producătoare de teh­nică de calcul, resimt o acută lipsă de programe, ele devenind in ultima perioadă importatoare de asemenea produse ale inteligenţei umane. După cum, o serie de ţări în curs de dez­voltare, care nu reuşesc să ţină pasul din punct de vedere tehnologic cu progresul, tehnicii de calcul, şi-au dezvoltat sectoare de programare pentru tehnica de calcul, ajungind să fie mari exportatori. Exemplul cel mai edificator este India, care „li­vrează“ produse-program în ţări cu o dezvoltare industrială avansată. în acest fel, pe baza unui „export de in­teligenţă“, o ţară işi poate asigura fondurile necesare nu numai pentru procurarea celui mai avansat echi­pament de calcul, dar şi pentru alte cerinţe ale economiei. Firesc, se pune întrebarea : Ce jusţifu­i­ări există în­­ ţara noastră pentru­ participarea''tot mai intensă pa piaţa externă cu produse­­program ? In primul rînd, se cu­vine precizat că există premisele unui asemenea export. Astfel, Româ­nia beneficiază de o excelentă şcoală matematică, recunoscută pe plan in­ternaţional, care a favorizat forma­rea unor programatori de foarte bună calitate. De asemenea, avem o tradi­ţie in domeniul maşinilor de calcul, unele teorii ale lui Grigore Moisil, bunăoară, regăsindu-se in fundamen­tarea unor domenii noi ale tehnicii de calcul şi informaticii, cum ar fi cel al sistemelor expert. Totodată, pentru creşterea productivităţii mun­cii în domeniul programării s-au făcut serioşi paşi inainte pentru crearea şi dezvoltarea unor instru­mente şi medii de programare deo­sebit de eficien­te, cum ■ ar fi produsul „Inter­form“ — cunos­cut şi apreciat in literatura de specialitate. In al doilea rind, avem o in­dustrie indepen­dentă de calcu­latoare care, în­deosebi in peri­oada inaugurată de Congresul al IX-lea al parti­dului, a benefi­ciat de întregul sprijin , din par­tea conducerii de partid și de stat. Aceasta a per­mis formarea unui număr din ce in ce mai mare de specia­lişti in domeniul programării, care s-au familiarizat, cu o gamă diversă de tipuri de calculatoare. Au fost astfel create o serie de produse-pro­­gram de calitate, îndeosebi pentru proiectare asistată de calculator sau sisteme expert. Pe înţeles, sistemele expert sunt programe ce înglobează cunoştinţele de specialitate ale mai multor experţi intr-un anumit do­meniu, care sunt valorificate pentru rezolvarea unor probleme din dome­niul respectiv, folosindu-se tehnici şi procedee care sunt proprii gindiţii umane. ■ Mai mult, în ultimul timp s-au combinat sistemele de proiec­tare asistată de calculator cu sisteme expert, rezultind produse-program deosebit de eficiente. * De altfel, produsele-program rea­lizate în ţara noastră au intrat cu succes în competiţie pe pia­ţa externă. Astfel, sunt bine cu­noscute şi apreciate produse-pro­­gram ca GEAR-WIZZARD — pentru angrenaje cu roţi dinţate, PENCIL — pentru proiectarea de ştanţe, GIX şi LIX pentru proiectări in electro­nică sau EXOSAT — în domeniul prelucrării imaginilor. Aceste pro­duse au fost exportate intr-un nu­măr important de țări, printre care R.F.G., Austria, R.D.G., U.R.S.S. " Ce trebuie făcut pentru sporirea exportului de asemenea produse deosebit de avantajoase ? Este pro­blema asupra căreia ne vom opri intr-un articol următor. Comeliu CÂRLAN Cum poate spori aportul informaticii la modernizarea producţiei ? PRODUSUL-PROGRAM, O MARFĂ CĂUTATĂ ŞI DE MARE EFICIENŢĂ IN EXPORT Utilaj complex la cariera de cărbune Husnicioara, judeţul Mehedinţi Foto : S. Cristian Potenţialul hidrografic bogat al judeţului Vâlcea oferă condiţii dintre cele mai bune nu numai în ceea ce priveşte construcţia şi exploatarea unor centrale electrice de mare pu­tere, ci şi pentru realizarea unui în­semnat număr de hidrocentrale de mică putere şi de microhidrocentra­­le. Dacă, în linii generale, progra­mul de amenajare hidroenergetică a rîurilor Lotru şi Olt a fost înfăptuit, asigurindu-se pe această cale o pu­tere instalată de aproape 1 200 MW, punerea în valoare a cursurilor mici de apă este încă departe de a fi epuizat posibilităţile reale existente in această parte a ţării. Este foarte adevărat că pe mai multe riuri cu debite relativ mici s-au construit şi pus in funcţiune peste 20 hidrocen­trale de mică putere şi microhidro­­centrale, capacitatea lor proiectată variind între 50 kW şi 2,7 MW. In spiritul sarcinilor trasate de conducerea partidului, programul de dezvoltare a energeticii în profil ju­deţean a consacrat un capitol dis­tinct construcţiei de microhidrocen­­trale. Studiile efectuate în prealabil au evidenţiat posibilitatea amenajă­rii, pe parcursul actualului cincinal şi in perspectivă, a 79 astfel de o­­biective. Pentru realizarea acestora, răspunderi concrete revin consiliu­lui popular judeţean, întreprinderii forestiere de exploatare şi trans­port, Uniunii judeţene a cooperati­velor meşteşugăreşti, precum şi al­tor unităţi economice care au punc­te de lucru dispersate, aflate mai ales în zona montană şi submontană a judeţului. încă de la elaborarea acestui pro­gram, sub îndrumarea directă a co­mitetului judeţean de partid, au fost avute in vedere toate problemele de concepţie, execuţie şi exploatare, urmărindu-se cu prioritate două o­­biective importante : 1) proiectarea microhidrocentralelor să nu se efec­tueze dispersat, pe fiecare capacitate în parte, ci să se ia de la început în calcul amenajarea acestora în „cascadă“ pe toate cursurile de apă, fapt ce oferă garanţia obţinerii unui potenţial exploatabil de cel puţin 1 000 kW ; 2) executarea acestora să fie încredinţată unor unităţi specia­lizate care să se preocupe îndeaproa­pe atit de construcţia propriu-zisă, cit şi de comandarea şi procurarea echipamentelor. S-a insistat pe aceste direcţii de­oarece concluziile studiilor între­prinse au demonstrat că realizarea în cascadă oferă largi posibilităţi executanţilor de a-şi organiza mai bine forţele, iar beneficiarilor de a stabili cite un dispecerat pentru ex­ploatarea în condiţii de deplină si­guranţă a microhidrocentralelor de pe fiecare curs de apă. Eficienţa unei asemenea soluţii este astăzi evidentă în cazul riurilor Bistriţa, Voineşiţa, Olăneşti şi Boia, pe care funcţionează câte 2—3 hidrocentrale de mică putere, care îşi aduc o con­tribuţie considerabilă la producţia de energie electrică, mai ales prin sistemul lor de funcţionare con­tinuu. ■ Un exemplu elocvent din acest punct de vedere îl oferă microhidro­centrala concepută, proiectată şi realizată pe riul Luncavăţ de către un colectiv de specialişti din cadrul Uniunii judeţene a cooperativelor meşteşugăreşti Vâlcea, înseşi cele două hidroagregate, cu o putere de 150 kW fiecare, sunt opera aceloraşi specialişti care, după această de­plină reuşită, au încercat să producă in serie turbine cu puteri variabile. Din păcate, această iniţiativă demnă de laudă s-a stins „în faşă“, deoarece constructorii şi beneficiarii de mi­­crohidrocentrale din judeţ au găsit că ar fi mai potrivită soluţia apelă­rii la unii furnizori specializaţi din industria republicană. Or, aceştia au dovedit că nu-şi respectă obligaţiile, acumulînd şi in prezent anumite restante in livrarea echipamentelor contractate. Pentru adoptarea deci­ziei celei mai potrivite, care să ga­ranteze intrarea în funcţiune la ter­men a obiectivelor, ar fi trebuit, să intervină mai hotărît colectivul con­stituit la nivelul consiliului popular judeţean, colectiv care, de o bună perioadă, a început să funcţioneze sporadic, pierzind din vedere însăşi raţiunea majoră pentru care a fost organizat. Dacă insistăm asupra ac­tivităţii necorespunzătoare a acestui colectiv, o facem şi pentru faptul că membrii acestuia nu şi-au făcut simţită prezenţa nici măcar pe şan­tierele celorlalte hidrocentrale de mică putere, unde s-au acumulat o serie de neajunsuri legate de pro­iectare şi de construcţie, cu impli­caţiile nedorite asupra exploatării eficiente a multora dintre aceste o­­biective. Extinzînd investigaţiile noastre asupra acestui domeniu, am avut prilejul să sesizăm și problemele majore, de fond, legate de realiza­rea corespunzătoare a centralelor mici care au scăpat din vederea fac­torilor de răspundere, fapt ce a atras după sine perpetuarea unui şir de deficiențe. Iată numai citeva exemple edifi­catoare. O dată cu trecerea la reali­zarea alimentării cu apă potabilă a centrului minier Alunu, s-a stabilit ca surplusul de apă de pe riul Olteţ, care ar fi depăşit capacitatea de uzinare, să fie folosit la producerea de energie electrică prin construcţia unei microhidrocentrale. Obiectivul respectiv a fost executat, pe baza unui proiect al consiliului popular judeţean, de către întreprinderea antrepriză de construcţii-montaj Rimnicu Vîlcea. Iată insă că, în anul 1988, această microhidrocentrală n-a produs nici 20 la sută din cit ar fi fost­ posibil dacă ar fi lucrat la pa­rametrii prevăzuţi. Cauzele sunt multiple. în primul rînd, încă de la proiectare, s-au omis avantajele certe ale turbinam întregului debit de apă înainte de uzinare. In al doilea rind, şi proiec­tantul, şi constructorul n-au ţinut seama de un lucru elementar pentru orice specialist in domeniu privind „pozarea“ în linie a conductei de aducţiune. Or, desele coturi dintre priză şi turbină, ştie oricine, in­fluenţează deosebit de mult căderile hidraulice şi, implicit, exploatarea la capacitate a microhidrocentralei, cu consecinţele fireşti despre care am vorbit. Dacă în cazul întreprinderii antre­priză de construcţii-montaj, care nu este unitate specializată în executa­rea unor astfel de obiective, s-ar putea accepta unele „circumstanţe atenuante“, erorile constructive apă­rute aproape la fiecare din centra­lele electrice de mică putere reali­zate de Antrepriza electromontaj hidrocentrale Rimnicu Vilcea —uni­tate profilată tocmai pe construcţia unor astfel de capacităţi şi nn­ citeva judeţe ale ţării — nu poate exista nici o justificare. La sfirşitul anului trecut, de exemplu, trebuiau să fie racordate la sistemul energetic na­ţional hidrocentralele de mică putere Tomşani III, Olteţ I şi II, Baia II şi III şi Baia de Fier. Cu excepţia ce­lei de la Tomşani, dar şi aceasta parţial, nici una dintre celelalte ca­pacităţi n-a fost dată in exploatare. Analiza cauzelor pune în evidenţă serioase greşeli constructive, precum şi de organizare total necorespun­zătoare a activităţii la punctele de lucru respective. Din multitudinea erorilor de execuţie reţinem, pentru exemplificare, turnarea necorespun­zătoare a betoanelor la bazinul com­pensator al hidrocentralei Olteţ I, realizarea cu serioase abateri faţă de proiect a zidului drept de la ba­zinul compensator al microhidrocen­tralei Novaci- V, trasări greşite la Tomşani III etc. Sigur, refacerea tu­turor acestor defecte a determinat atit consum suplimentar de materia­le şi forţă de muncă, cit şi neinca­­drarea în termenele planificate de punere în funcţiune. Evitarea unor asemenea neajunsuri, după cum ne spunea ing. Alexandru Mihai, direc­torul antreprizei, a stat permanent in atenţia specialiştilor din unita­te, în primul rind a şefilor de bri­gadă. Dar aceştia au profitat de lip­sa unui control efectiv şi exigent din partea conducerii întreprinderii (antreprizei) ori a reprezentanţilor proiectanţilor şi beneficiarilor şi au lăsat ca activitatea la punctele de lucru să se desfăşoare mai mult la întimplare. De aici , consecinţele imediate , numeroase încălcări ale disciplinei tehnologice şi de produc­ţie, neaplicarea normelor de acord global, practicindu-se in locul aces­tuia sistemul nivelării retribuţiilor intre formaţiile de lucru, din care cauză nu s-au asigurat cointeresarea şi răspunderea, faţă de muncă ale unor colective de constructori. Nu este mai puţin adevărat că in acest carusel al nerealizărilor şi mai ales al calităţii îndoielnice asigurate obiectivelor energetice respective s-au adăugat şi carenţele proiectan­ţilor, care au pus la dispoziţie docu­mentaţii de execuţie cu serioase la­cune şi omisiuni. Un singur exem­plu în acest sens — deşi cu prilejul documentării noastre au ieşit la iveală şi altele — este edificator. Prin proiectare, la hidrocentrala Tomşani II s-a prevăzut un debit de apă mult mai mare decât cel refulat prin canalul de debuşare de la hi­drocentrala aflată în amonte. Or, pentru corectarea acestei greşeli a fost nevoie să se apeleze la o solu­ţie de „compromis“, total neecono­mică , s-a dispus ca la Tomşani I să se deschidă vana de ocolire, ceea ce — e lesne de înţeles — înseamnă apă irosită din lac şi, in acest fel, energie electrică nerealizată prin turbinare in prima hidrocentrală. Supunind toate aceste aspecte unei atente analize, consiliul jude­ţean de control muncitoresc al acti­vităţii economico-sociale a stabilit un complex program de măsuri care să asigure înlăturarea grabnică a tuturor neajunsurilor ce au persistat în domeniul execuţiei şi exploatării hidrocentralelor de mică putere şi a microhidrocentralelor, recuperarea neintîrziata a restanţelor şi punerea in funcţiune in condiţii eficiente a tuturor, obiectivelor cu termene de­păşite ori a celor planificate în acest an. Esenţial este ca in execuţia mi­crohidrocentralelor şi a hidrocentra­lelor de mică putere să acţioneze cu răspundere egală toţi cei de care depinde realizarea investiţiilor: pro­iectant, constructor, beneficiar. Ion STANCIU corespondentul „Scînteii" In aşteptarea microbii, kilowaţii curg pe „apa Simbetei“ Pe şantiere din judeţul Vîlcea PAGINA 3 ÎN INVĂȚĂMINTUL AGROZOOTEHNIC DE MASĂ |QHtta si triMteflale avansate­­ temeinic tuseste!] Dacă nu e eficient, nu e... modern Prin gradul de cuprindere al lu­crătorilor ogoarelor din judeţul Mu­reş la cursurile invăţămîntului agro­zootehnic se poate aprecia că această formă de perfecţionare a pregătirii profesionale are un caracter cu ade­vărat „de masă“, în consiliul agroin­dustrial Tîrnăveni, de exemplu, cele 45 cercuri cuprind aproape 2 500 cursanţi, adică peste 90 la sută din forţa de muncă activă. în cele mai multe unităţi agricole din acest con­siliu agroindustrial lecţiile se ţin cu regularitate. Dar calitatea lor ? Pen­tru a da răspuns la această întreba­re, am urmărit modul in care este organizat şi se desfăşoară învăţămin­­tul agricol, nu asistînd doar la o lec­ţie, ci la mai multe, parcurgînd traseul Mica — Găneşti — Tirnă­­veni — Adămuş. Cooperativa agricolă din Găneşti — u­na din cele mai mari din judeţ — nu dispune de cele mai bune tere­nuri. Totuşi, bilanţul cu care s-a în­cheiat anul agricol precedent la prin­cipalele culturi o situează pe locul al II-lea pe­­ consiliul agroindustrial. S-au realizat, în medie la hectar, 4 254 kg griu, 4 075 kg orz, 4 100 kg porumb boabe, ca să dăm doar aces­te exemple, cantităţi care nu sunt chiar neglijabile, dacă avem in ve­dere atit suprafeţele mari pe care se cultivă (bunăoară, porumbul pe 690 hectare, iar griul — pe 670 hectare), cit mai ales configuraţia terenului. La dezbaterea temei „cultura porum­bului“, la care au participat aproape 100 de cooperatori din sectorul vege­tal, s-a arătat că nivelul recoltei la această cultură poate creşte foarte mult, dovadă şi diferenţele de recoltă realizate intre formaţiile ele lucru. Pentru acest an s-a prevăzut obţi­nerea unei producţii medii de 7 300 kg porumb boabe la hectar. In ve­derea realizării acesteia se urmă­rește ca la cursurile invăţămîntului agrozootehnic fiecare cooperator să cunoască tehnologiile­­ de lucru. Dezbaterea condusă de inginerul Gergely Andrei a debutat cu o ana­liză asupra rezultatelor anului agricol precedent, relevînd pe baza grafice­lor realizate pe ferme şi formaţii de lucru că, la porumb, diferenţele mari de producţii au o singură ex­plicaţie: modul diferit in care coope­ratorii, dar si mecanizatorii şi-au însuşit şi aplicat tehnologiile de lu­cru. S-a subliniat cu exemple concre­te — în­ sală fiind alături de coope­ratori şi mecanizatorii — că, din cau­za neexecutării in perioada optimă a unor lucrări, pe terenurile pe care nu au fost asigurate densităţile sta- MUREŞ bilite, producţia de porumb a fost mică, sub posibilităţi. în acest scop s-a apelat la calcule şi exemple, încercând să răspundă la întreba­rea : ce trebuie făcut pentru­ creş­terea producţiilor la nivelul sarcinilor de plan ?, lectorul nu s-a rezumat la simpla enunţare a unor lucruri teoretice preluate din cărţi de agri­cultură. Dimpotrivă, în cea de-a doua parte a dezbaterii a apelat tot la ar­gumente practice. In primul rînd, s-a explicat amănunţit fiecare element al tehnologiei acestei culturi, s-au purtat discuţii cu cooperatorii şi me­canizatorii pentru a exista convin­gerea că ele au fost înţelese. Apoi cursanţii au vizionat filmul docu­mentar intitulat „Producţie record la porumb“. Demn de relevat este insă un alt lucru. Prin vizionarea preala­bilă a filmului, conducătorul lecţiei a avut posibilitatea să retină toate as­pectele care concură la realizarea producţiilor mari de porumb, după care, in final, s-a analizat, prin com­paraţie cu cele văzute, ce au făcut ei şi ce nu pentru realizarea producţiei de porumb. Pe baza acestor conclu­zii, specialistul fermei şi-a întocmit o „notă de probleme“, pe care ur­mează a le aplica, cu precădere, in campania agricolă din acest an. în mod asemănător s-a procedat şi in cooperativa agricolă Corneşti — Adămuş, unde, in dezbaterea temei nr. 6 — „Tehnologia de cultură a cartofului“ — inginera Lenuţa Iuga, şefa fermei vegetale, a apelat, de asemenea, în argumentarea ideilor, la virtuţile peliculei, proiectind filmul documentar „Cartoful“. Lecţia ur­­mînd, in general, „firul“ celei din Găneşti, nu vom stărui asupra ei., Aşa cum, din motive similare, nu vom insista nici asupra lecţiei agro­tehnice de la cooperativa agricolă Mica, la care am asistat şi care a avut drept scop dezbaterea tehnolo­giei sfeclei de zahăr. In cele ce urmează vom sublinia un alt lucru. Avind in vedere neajunsurile din anii precedenţi in folosirea filmului agricol ca­ material documentar la lecţiile invătămintu­­lu­i agrozootehnic, conducerea între­prinderii cinematografice judeţene a făcut, la timpul potrivit, o largă pu­blicitate a fondului de filme pe teme agricole de care dispune. Ca atare, pînă acum, în mai bine de 30 de cooperative agricole din judeţ s-au utilizat la lecţii filme care prezintă diferite tehnologii.­ In unele cazuri însă, aceste filme nu au fost utili­zate judicios. Profitînd, bunăoară, de prezenţa în unităţi la aceste lecţii a caravanei cinematografice, conduce­rile unor cooperative agricole (pu­ţine d­e drept) au solicitat proiec­tarea, în aceeaşi zi şi în aceeaşi sală, a două-trei filme consecutiv (pe teme agricole diferite), la care parti­cipă cooperatori din toate sectoarele. Urmarea , „lecţiile“ devin nu numai plictisitoare, ci şi lipsite de posibili­tatea de a aprofunda diferitele as­pecte ale tehnologiilor. Or, de aici şi pînă la a cădea în formalism este numai un pas. Gheorghe GIURGIU corespondentul „Scînteii“ Şi fruntaşii au multe de învăţat! „Analizăm,, săptămina., .„.cu,, tM,şi răspunderea, modul in care se des­făşoară cursurile invatămpintului agrozootehnic de masă, ce probleme se ridică pentru perfecţionarea si legarea, lui de activitatea productivă, ne spune tovarăşa Maria Vintilă, secretar al Comitetului judeţean de partid Argeş. Bună parte din cei cuprinşi in cele 1 087 de cercuri frecventează cu regularitate lecţiile, manifestă interes pentru însuşirea de cunoştinţe noi“. Concret, cum se desfăşoară invăţă­­mintul ? Un răspuns concludent des­pre modul de organizare, conţinutul şi obiectivele invăţămîntului agro­zootehnic am primit aflindu-ne o zi alături de cursanţii de la cooperativa agricolă din Mozaceni. Să subliniem de la început că această unitate se situează printre cele fruntaşe pe ju­deţ, cu toate­­ că rezultatele ei din unele sectoare nu reflectă incă de­plin potenţialul material şi uman de care dispune. In anii 1987 şi 1988, cooperativei i s-a inminat înaltul ti­tlu de „Erou al Noii Revoluţii Agra­re“ pentru obţinerea de producţii re­cord la cultura orzului. Totuşi, anul trecut cooperativa nu şi-a realizat indicatorii de bază înscrişi in planul de producţie. La cereale, culturi cu pondere in unitate, există mari dife­renţe tip producţie între ferme şi for­maţii. Asemănător stau lucrurile şi in sectorul zootehnic, unde realizările pii sunt .pp tr­ăsura cerinţelor. Cum sunt oglindite la invăţămint aceste realităţi ? Cum este conceput învăţă­­mintul pentru a constitui un­­ sprijin în activitatea din acest an pentru ob­ţinerea de producţii superioare ? Prin grija comitetului de partid, lecţiile sînt veritabile­ analize critice şi autocritice a modului în care au muncit cei 820 de cooperatori, acum cursanţi, cuprinşi in cele 8 cercuri. ARGEŞ La cercurile pentru cultura plante­lor de cimp, conduse de inginerii Constantin Ionescu, Maria Cioran şi Lucian Cioran, s-au discutat modali­tăţile de sporire a producţiilor la hec­tar la griu, orz, porumb, floarea-soa­­relui, fasole. Analizindu-se rezultate­le obţinute s-a demonstrat că la fie­care din culturi,­­ prin respectarea tuturor verigilor din tehnologii, ni­velul recoltei poate creşte. Cum ? Inginerul Constantin Ionescu arăta că în ferma pe care o conduce a înregistrat la floarea-soarelui, cul­tură ce a ocupat 500 hectare, o pro­ducţie cu 300 kg mai mică decit me­dia pe cooperativă. Şi aceasta dato­rită nerespectării verigilor din teh­nologia de lucru din partea celor ce au lucrat în acord global cultura. „Pe nici o parcelă şi in nici o for­maţie — arăta specialistul — nu s-a aplicat corespunzător praşila de co­recţie. Din această cauză, in m­ulte parcele plantele au rămas prea dese“. Replica din partea „elevilor“ nu a întirziat nici ea. Şefii de echipă Ion Dincă şi Ilie Bărbuţiu au recunoscut autocritic : „Vinovaţi suntem­ şi noi pentru ce s-a întîmplat. Praşilele nu au fost făcute peste tot la timp, şi de bună calitate. Consider însă că vi­­­­novată este şi conducerea unităţii, care nu ne-a asigurat ,la­­ timp toate condiţiile, cum sunt îngrăşămintele,­­ ca să dau un singur exemplu, pentru aplicarea corectă a tehnologiei flo­­­­rii-soarelui“. Cei 100 cursanţi din cercul de ce­reale şi plante­­ tehnice, condus de inginerul Lucian Cioran, au dezbă­tut cu răspundere tehnologiile cul­turii orzului şi a porumbului, în lecţia in care s-a aprofundat tehno­logia porumbului s-a­­ arătat că a­­ceastă cultură a fost amplasată pe terenuri bune, pe care s-au admi­nistrat îngrăşăminte organice şi s-au efectuat trei praşile mecanice, două şi chiar trei praşile manuale. Recolta a fost sub posibilităţi deoa­rece executarea celorlalte lucrări a lăsat de dorit. La sapă, unii coope­ratori au făcut lucrări de mîntuială, din care cauză, în multe parcele, buruienile au întrecut in înălţime porumbul. Şi la ferma Dumbrăveni, cei 80 cooperatori din cercul condus­­ de ing. Maria Cioran au discutat aprins şi concret, critic şi auto­critic,­­ despre cauzele producţiei foarte slabe ,obţinute la cultura fa­solei. Inginera, ca şi cursanţii au scos in evidenţă că diminuarea pro­ducţiei s-a datorat, între, altele, şi r­eefectuării la timp şi de calitate a praşilelor manuale şi a tratamen­tului fitosanitar. Toate acestea impun concluzia că la C.A.P. Mozăceni, unitate bună in ansamblu, cooperatorii au incă­ mul­te de învăţat­. Şi ei învaţă temeinic, cursurile fiind strins legate de as­pectele concrete, actuale şi de per­spectivă, ale creşterii producţiei in unitatea lor. Gheorghe CÎRSTEA corespondentul „Scînteii“ Oameni legaţi de fiinţa pădurii (Urmare din pag. I) Pentru foioase — la Frasin, Ostra, Gura Humorului, Suceviţa, Dol­­hasca, Mălini. Pentru răşinoasa — Dornişoara, Cosna, Ciocăneşti, Cirlibaba şi aici, la Demăcuşa. Pădurile de foioase nu sunt tă­iate decit dacă au peste 120 ani, cu excepţia fagului, care trebuie să împlinească 100 in cap. La fel răşi­­noasele. Ţinem seama de cuvintul silvicultorului, de toate regulile de exploatare. Adică : evitarea distru­gerii solului, a seminţişului. Să nu fie zdreliţi arborii care rămin în picioare. Să nu fie tăiaţi arborii nemarcaţi sau în sezonul, de vege­taţie. Dar mai există şi fenomenul de putrezire (la pădurile bătrîne, cum sunt la Demăcuşa), este nevoie şi de unele operaţiuni aşa-numite „culturale“ — extragerea arborilor rău conformaţi. Acolo unde se pro­cedează la tăieri rase urmează îm­pădurirea. Vedeţi, aici, în jurul nos­tru, numai molizi. Cresc înalţi, sunt mari iubitori de lumină. Seminţişul se dezvoltă foarte greu. Au altă soartă decit brazii, care sunt o spe­cie de umbră, cu rădăcini puternice. De fapt, pădurile sunt un amestec de specii şi fiecare cărare trebuie ştiută. In primăvară, şi nu mai e mult pînă atunci , ocolul silvic va face completări“... Drumul cel lung al lemnului. Focul s-a stins, ciţiva cărbuni aprinşi ne mai ţin tovărăşie. Nu departe, la cabană, bucăţile mici de foioase mocnesc în retorte, ca să devină mangal. „Vine cite un tinăr absolvent de liceu şi vrea să lu­creze cu noi “ işi continuă un gind Atanase Recorcea. Ştie matematici, ştie limbi străine. Dă de greu. Ză­padă mare, frig ca acum. In nopţile in care răminem la cabană ne mai vizitează şi cite un lup.. Rezistă nu­mai cel care iubeşte pădurea. Care ştie să asculte copacii, ştie să aş­tearnă poteci. Altfel nu se poate. Nu-i planşetă, nu-i birou, nu-i neon... Zic eu că munca noastră nu se compară cu a nimănui. De fapt, ce muncă poate fi rostuită fără să-ţi fie drag da ea ? Şi fără suflet în­seamnă că o faci de mântuială“. Drujbe, ţapine, topoare. Zăpada mare, ger. Cărbunii s-au stins. Fie­care dintre, „cei zece“ din Raşca are alt ritm, alte mişcări, îi urmărim pe fiecare, şi gesturile unuia te tri­mit la cel care preia, ca o ştafetă, treaba începută. Un lanţ bine, foarte bine sudat. „Ştiţi ce fac ei in con­cediu ? — ne întreabă şeful secto­rului de exploatare Demăcuşa, ing. Ion Puiu, fiind convins că n-avem habar. Muncesc la recoltatul finului. Toţi au gospodăriile lor. Şi conce­diul înseamnă muncă pe lingă casă. Campania pentru repoltatul finului este pentru ei o sărbătoare. La fel ca şi „măsura oilor“ la stină, la fel ca şi Ziua forestierului. Rar auzi că vreunul s-a dus cine ştie unde... în vacanţă. Fac ce fac, şi tot aici vin,­in pădurea Lobenului sau la Roşco­va sau înspre Lăch­eş, îşi spun ţa­pinari, forestieri, fasonatori. Sunt oa­meni care nu pot trăi fără împără­ţia molidului sau a fagului sau a carpenului. Poate fi­­zăpada de doi metri şi gerul năprasnic, ploi toren­ţiale sau burniţă grea“. La doi paşi de cătunul Raşca, la doi paşi de Moldoviţa, in pădurea Lobenului. In împărăţia lemnului de rezonanţă. E foarte lung drumul lemnului din pădure pînă să ajungă, poate, un delicat instrument pe care arcușul să-l facă să vibreze. începu­­tul­ inceputului însă îl fac ei, fores­tierii. Au vorbele lor cind doboară copacul, cind ii taie, cind il încarcă, cind îl aruncă in retortele de man­gal... Zăpada-i mare, nu se mai duc acasă. O să mai aprindă focul din nou, sus, la cabană, seara tîrziu.

Next