Sportul Popular, septembrie 1966 (Anul 21, nr. 5063-5088)
1966-09-03 / nr. 5065
Turul Europei soseşte azi in Bucureşti Astăzi dimineaţa, la ora 1.19, au intrat în România, prin punctul de frontieră Borş, participanţii la cea de a 10-a ediţie a competiţiei automobilistice internaţionale „TURUL EUROPEI*. Ea parcurge prin ţara noastră 918 km, pe următorul traseu : Borş — Oradea — Cluj — Turda — Sebeş — Sibiu — Braşov — Bucureşti — Mamaia — Negru Vodă. Ora de trecere a primului concurent prin localităţile de pe traseu în ziua de 3 septembrie, sunt : Borş 1.19' — Cluj 3.28' — Sibiu 5.35' — Braşov 7.16' — Bucureşti 9.30'. în ziua de 4 septembrie , plecarea din Bucureşti 7.01’ — Giurgeni 9.16' — Mamaia 10.30' — Negru Vodă 12.30'. Numărul maşinilor care au luat startul din Hanovra (RFG) în ziua de 1 septembrie este de 50, participînd echipaje din 7 ţări : RFG, Italia, Anglia, Austria, Franţa, Olanda şi Danemarca. Printre concurenţi se remarcă numeroşi automobilişti cunoscuţi cum ar fi : Joachim Springer — Günther Brendel (RFG) pe o maşină FORD TAUNUS, echipaj care a cîştigat Turul Europei în anii 1964 şi 1965, Marcel Martin — Jeannette Martin pe o maşină BMW, Luigi Orvato — Carlo Ronaldi (Italia) pe o maşină FIAT 850, Robert Nelleman— Jürgen Nielsen (Danemarca) pe o maşină FORD. Printre mărcile de maşini care iau parte la concurs mai remarcăm: Opel Kadett, NSU-Prinz, Simca, Volvo, Alfa Romeo, Glas, Re nault, Mercedes, Volkswagen. în ţara noastră concurenţii la Turul Europei vor avea 3 controale orare (Borş, Bucureşti şi Mamaia) şi un control de trecere pe drumul Rîşnov— Predeal. Controlul orar din Bucureşti va fi instalat la intrarea în Piaţa Scînteii, după care maşinile se vor introduce în parcul închis pînă la plecarea din ziua de 4 septembrie ora 7.01. Participanţii vor parcurge cei 9 000 km în timp de 10 zile,, avînd numai 3 nopţi de odihnă la Bucureşti, Split şi Annecy. Fiecare vehicul este ocupat de doi conducători care conduc şi se odihnesc cu schimbul. Autovehiculele sunt împărţite pe grupe (maşini de turism, mare turism, modele sport, mașini de turism speciale) și pe clase, după capacitatea cilindrică. AI. TH. Sub sfinținul pregătirilor pentru Veşti din centrele de iniţiere în sport Acum, in timpul vacanţei de vară, activitatea centrelor de iniţiere in sport s-a intensificat. In zeci de oraşe, in numeroase comune, mii şi mii de tineri îşi însuşesc tehnica elementară a disciplinelor preferate. Iată ce ne scriu corespondenţii despre aceste „pepiniere“ ale sportului, CONSTANŢA. Începînd de la data de 1 iulie, în cadrul clubului Farul au luat fiinţă noi centre de pregătire sportivă. Un număr mare de tineri iau parte la antrenamentele de atletism (antrenori C. Graiu şi I. Veliciu), tir (instructori I. Zvarici şi M. Ardeleanu) şi gimnastică (antrenor Jana Baltă), FĂGĂRAŞ. „ In aceste zile de vacanţă şcolară şi... fotbalistică stadionul „1 Mai“ al asociaţiei sportive Chimia este solicitat din plin. Zilnic, zeci de copii învaţă să conducă balonul, să şuteze la poartă, să lovească mingea cu capul etc. Ei sunt în număr de 52 şi învaţă tainele acestui popular sport sub îndrumarea antrenorului echipei Chimia, fostul internaţional Gh. Albu. „Copiii sunt ascultători, deprind cu destulă uşurinţă execuţiile tehnice , ne-a declarat antrenorul Albu. In funcţionarea centrului mai avem insă unele greutăţi. Mă refer in special la numărul insuficient al mingilor care ingreuează procesul de instruire“. V. LAZAR—coresp. BUHUŞI. — De cîtva timp stadionul Textila din localitate a devenit locul de întîlnire al micilor sportivi din oraşul nostru, în urma anunţului dat nu de mult de consiliul asociaţiei sportive Textila privind deschiderea unui centru de iniţiere în sport, s-au prezentat pe stadion peste 300 de tineri. După o selecţie riguroasă au fost opriţi aproximativ 100 de copii cu aptitudini pentru sporturile pe care ei doresc să le practice. La fotbal s-au format trei grupe după criteriul vîrstei (10—14 ani, 14—16 ani şi 16—18 ani). De pregătirea lor se ocupă inimoşii instructori, fraţii Biltz, V. Neculai şi antrenorul I. Mayer. Antrenamentele se desfăşoară de trei ori pe săptămînă şi sunt frecventate cu regularitate de micii fotbalişti. Un alt sport pe care îl învaţă metodic tinerii este handbalul. La orele de pregătire vin pe stadion 40 de băieţi şi fete. De instruirea lor se îngrijesc profesorul de educaţie fizică M. Creţu şi inginerul H. Sehulman. Consiliul asociaţiei sportive (preşedinte C. Baciu) a asigurat tinerilor tot ce le este necesar pentru pregătire. Astfel, s-au amenajat terenuri de antrenament, s-au procurat 200 de perechi de tenişi, tricouri, mingi şi alte materiale, în valoare de 45 0OO de lei. MIERU — coresp CE PERSPECTIVE ARE NATAŢIA NOASTRĂ LA J. O. La Utrecht, doar Cristina Balaban a confirmat Campionatele europene de nataţie s-au încheiat de cîteva zile, dar iubitorii acestui sport continua să comenteze întrecerile de la Utrecht. Se fac bilanţuri, se pun la punct tabelele de recorduri şi listele celor mai bune performanţe şi, desigur, nu sunt ocolite pronosticurile pentru J.O. de la Mexico. Cu doi ani înaintea Olimpiadei, înotătorii europeni au dat un strălucit examen, care poate da de gîndit specialiştilor de peste ocean. Frank Wiegand şi Galina Prozumenschova au realizat performanţe excepţionale, Bobby McGregor şi Martina Grunnert pot sta la loc de cinste alături de cei mai buni sprinteri ai lumii, iar Kiki Caron (100 m spate) sau Ada Kok (100 m fluture) înoată cu două secunde mai repede decît campioanele S.U.A. În aceste condiţii, ale unui remarcabil progres general, trebuie analizată şi comportarea celor 5 înotători care ne-au asigurat cea de a doua prezenţă (prima oară în 1962) în cadrul celor 11 ediţii desfăşurate pînă acum. Şi, analizînd performanţele celor 5 sportivi, să vedem şi ce perspective întrevedem deocamdată pentru J.O. de la Mexico. CRISTINA BALABAN - O CERTA VALOARE Proba feminină de 100 m spate a adus nataţiei româneşti, ca şi inexistentă pe plan mondial cu cîţiva ani în urmă, primul ei succes din istoria acestui sport, într-o companie selectă din care nu a lipsit nici una din specialistele europene la acest procedeu, Cristina Balaban a urcat pe podium primind medalia de bronz. Atît în serie, cît şi în finală, campioana noastră a înotat cu multă ambiţie, a întors foarte bine (la 32,8 şi respectiv 33,0), realizînd performanţe de certă valoare : 1:09,6 și 1:09,7. în acest an, exceptîndu-le pe cele două reprezentante ale Africii de Sud, Muir și Farley, care nu au dreptul să participe la J. O., doar învingătoarele sale de la Utrecht au înregistrat timpuri mai bune: C. Carpa 1:07,9 — rec. european egalat (la Utrecht 1:08,1) şi L. Ludgrove 1:03,9. Toate celelalte statiste de valoare din S.U.A., Australia sau Japonia au fost cronometrate cu timpuri peste 1:10,0. Astfel stînd lucrurile, este evident că recordmana României anunţă de pe acum şanse pentru un joc în finala de la Mexico. Ea a progresat uimitor în ultimii doi ani (1:13,0 în 1964, 1:11,0 în 1965 şi acum 1:09,6) lucrînd îndeosebi pentru dezvoltarea rezistenţei şi îmbunătăţirii întoarcerilor. De acum înainte însă, Cristina şi antrenorul ei, prof. R. Drăguşanu, vor trebui să se gîndească serios la creşterea vitezei, cu un timp de 1:03,0 la craul (ceea ce Caron şi Ludgiove nu au realizat încă, compensînd prin forţă sau bătaie puternică a picioarelor) Cristina Balaban are şanse mult mai mari de a obţine performanţe superioare şi în proba sa favorită. Iar la cei 19 ani ai săi, campioana noastră are toate posibilităţile de a atinge aceste limite. Cristina trebuie să aibă permanent în faţă exemplul lui Cathy Ferguson, care a cîştigat la Tokio cu 1:07,7, înotînd „suta“ liber în 1:02,7. Pentru tînăra reşiţeancă Anca Andrei (15 ani) participarea la aceste întreceri a constituit un excelent prilej de a învăţa. De altfel, acesta a şi fost scopul deplasării sale la Utrecht. Concurînd cu mult curaj într-o probă cu 25 de participante a căror medie de virstă a fost de 18,6 ani, ea a ocupat locul III în seria sa, în ciuda poate a celei mai... nereuşite întoarceri din scurta ei carieră. Timpul realizat (1:13,3), mai bun decît al campioanei URSS, Tatiana Savelieva, clasată în urma sa, a însemnat cea de a 14-a performantă a probei şi acest lucru trebuie subliniat avînd în vedere că Anca, împreună cu Corominas (Spania) — 14 ani și Boes (R.D.G.) — 16 ani au fost mezinele competiţiei. Talentata sportivă din Reşiţa mai are însă mult de lucrat pentru a o ajunge din urmă pe medaliata noastră. Ea trebuie să-şi dezvolte forţa, să se gîndească mai mult la întoarceri — element de bază în cursele pe distanţe scurte, să împrumute ceva din dîrzenia şi voinţa Cristinei. Chiar şi exemplul lui Kiki Caron, care în 1962, la Leipzig, era eliminată din serii cu 1:12,8, îi poate servi foarte bine. BRASIŞTII TREBUIE SA ÎNVEŢE DIN GREŞELI! Din capul locului trebuie spus că reprezentanţii noştri în proba de 200 m bras, A. Şoptereanu şi V. Costa, nu ne-au îndreptăţit speranţele concurînd la Den Hemmel sub posibilităţi. Proba lor care a avut 33 de concurenţi cu o medie de vîrstă de 21 de ani a supus pe participanţi unui greu examen cu serii şi semifinale. Şoptereanu a „mers“ în seria a doua, de departe cea mai slabă, terminînd pe aceeaşi linie cu cehoslovacul Pejsa în 2:40,0 (cea de a 18-a performanţă a zilei ultimul calificat, vest-germanul Barth, fiind cronometrat în 2:39,8). Şi, astfel, recordmanul nostru (18 ani) a ratat cel mai bun prilej de consacrare pe arena internaţională. Lipsit de şansă dar în primul rînd de experienţă şi maturitate, Şoptereanu a greşit grav menajîndu-şi torţele pentru semifinale. Calculul său a omis faptul că tocmai în ultimele trei serii se aflau concurenţii creditaţi cu cele mai bune performanţe şi a mers ca la plimbare. Nu mai puţin vinovat este şi antrenorul său, prof. Gh. Dimeca, care avea de la început datoria să ceară elevului său să concureze cu maximum de forţă. El n-a făcut-o însă şi rezultatele s-au văzut. De la timişoreanul V. Costa (19 ani), specialist în proba de 100 m, aşteptam mai puţin cunoscîndu-i şi condiţiile mai dificile de pregătire din tot timpul anului. El şi-a făcut datoria în serii (al 7-lea timp cu 2:36,6), dar în semifinală nu a mai rezistat asaltului puternic al adversarilor săi (care au stabilit 8 recorduri naţionale) sosind pe locul 5 cu 2:38,0. In plus el a fost şi descalificat pentru o întoarcere neregulamentară (două tracţiuni sub apă). A fost evident însă că sportivul timişorean nu s-a prezentat la Utrecht în maximum de formă. Această constatare este la fel de valabilă şi pentru Şoptereanu, al cărui vîrf de formă sportivă, se pare, a fost greşit planificat. Bucureşteanul a „mers* 2:35,2 la sfîrşitul lui iunie, 2:34,3 la sfîrşitul lui iulie şi — am constatat-o o dată în plus — curba maximă a formei sportive nu se poate întinde pe o distanţă de nouă săptămîni. Atît Şoptereanu, cît şi Costa nu şi-au spus însă ultimul cuvînt. Ei au avantajul tinereţii (toţi finaliştii probei au avut peste 20 de ani) şi al conştiinciozităţii în pregătire, atuuri care bine folosite le pot aduce succesul pe care de data aceasta l-au scăpat. Cu condiţia însă de a învăţa (împreună cu antrenorii lor) cît mai bine din greşelile săvîrşite în acest sezon... NU ESTE SUFICIENT SA DEŢIIE TITLURI DE CAMPION Şi, am merge chiar mai departe spunînd — e chiar... nerecomandabil. La Utrecht, Vi. Moraru a cules „roadele“ veşnicelor sale încercări de a găsi procedeul cel mai potrivit. Anul trecut, el a fost craulist şi fluturist. Anul acesta, el a crezut (împreună cu antrenorul său) că poate realiza ceva şi în proba de 400 mixt şi iată-l răspîndindu-şi forţele în 10 direcţii fără vreun rezultat deosebit. La campionatele republicane Moraru a urmărit — probabil — să ne demonstreze că este mai talentat decît adversarii săi luînd startul în 10 probe. I-a ajutat cu ceva acest lucru ? Categoric nu. Iar la Utrecht ne-a dovedit din plin că nu ştie să-şi dozeze eforturile într-o cursă de 400 m miz£ (din 31 de concurenţi el a avut al 17-lea timp, 5:13,6, cu care nu s-a calificat în finală) şi că nu este de loc pregătit pentru rezultate de valoare în proba de 400 m liber. Noul său record, 4:33,8, a fost o palidă satisfacţie faţă de rezultatul în sine care l-a plasat pe locul 22 din cei 34 de concurenţi. Cu toate acestea avem convingerea că Moraru mai poate progresa încă mult. Dar pentru aceasta discuţiile în contradictoriu de-a dreptul interminabile pe care Moraru le poartă cu antrenorul său (Gh. Dimeca) şi care sunt departe de a duce la ceva bun trebuie grabnic curmate. De asemenea, VI. Moraru trebuie să se convingă o dată pentru totdeauna că la marile performanţe nu se poate ajunge decît printr-o deosebită seriozitate în pregătire şi o luptă permanentă cu sine însuşi. Exemplul lui Wiegand, care a muncit timp de 11 ani pentru a ajunge la acest record mondial este cît se poate de grăitor. Pentru J. O. din 1968, unde nataţia a fost ridicată la rangul atletismului, eu trebuie să ne limităm la aceşti 5 sportivi. Mai avem în ţară cîţiva tineri talentaţi (P. Teodorescu, Georgeta Cerbeanu, VI. Belea, D. Gheorghe, D. Coroiu, Z. Giuraşa, Al. Banu, M. Birsan ete.) care au progresat în acest an şi poate că mai sunt şi alţii care ne pot oferi multe surprize intr-un viitor apropiat. Dar pentru acest lucru secţiile fruntaşe din ţara noastră şi antrenorii respectivi au datoria de a selecţiona continuu pe cei mai dotaţi, oferindu-le totodată cele mai bune condiţii de pregătire. Nimeni nu contestă capacitatea, priceperea şi dorinţa vie de a contribui la dezvoltarea nataţiei noastre a doi dintre cei mai buni antrenori, prof. I. Schuster şi prof. Gh. Dimeca. Amindoi insă s-au ocupat în acest an de grupe numeroase şi nu au putut să se dedice în exclusivitate celor mai talentaţi dintre elevii lor. Altfel, Anca Andrei poate nu mai greşea „întoarcerea" la Utrecht şi intra în finală, iar Moraru ar fi ştiut să-şi dozeze mai bine eforturile într-o cursă de 400 m mixt. Şi exemple din acestea se pot da pretutindeni, din păcate. De aceea, credem că la această direcţie se poate învăţa mult din experienţa unor ţări cu tradiţie in nataţie: în Franţa, de pildă, d-na Berlioux se ocupă în exclusivitate de Kiki Caron, iar la Rostock, Otto Kutz are în pregătire, în afara lui Wiegand, doar 4 foarte tineri înotători. La cele arătate mai sus trebuie să adăugăm şi necesitatea unui control permanent (care nu a existat în acest an) din partea federaţiei de specialitate ai planurilor de pregătire a înotătorilor noştri fruntaşi. Totodată, forul respectiv va trebui să se îngrijească din timp să asigure celor mai buni sportivi verificări periodice in compania unor adversari de valoare. Acestea insă trebuie alese cu grijă în perioadele cele mai indicate corespunzătoare liniei ascendente a formei sportive. Aceste cîteva concluzii nu au pretenţia de a epuiza multitudinea problemelor vizind perspectivele dezvoltării nataţiei şi participării la viitoarele Jocuri Olimpice. Ele insă atrag atenţia asupra unor deficienţe care ne-au împiedicat să savurăm din plin la Utrecht succesul Cristinei Balaban .. AD. VASILIU CRISTINA BABABAN