Sportul, aprilie 1971 (Anul 27, nr. 1218-1247)
1971-04-20 / nr. 1237
COMPETIŢII SPORTIVE DEDICATE SEMICENTENARULUI PARTIDULUI In judeţul Ilfov : CAMPIONAT DE ORIENTARE TURISTICA O valoroasă iniţiativă a luat Comisia judeţeană de turism-alpinism Ilfov care, în colaborare cu organizaţiile U.T.C., şi de pionieri, bucurîndu-se totodată şi de sprijinul biroului C.J.E.F.S., a organizat în cinstea Semicentenarului partidului, un campionat judeţean de orientare turistică deschis tineretului de la sate. In vederea acestei competiţii, organizatorii au luat, în primul rînd, măsuri pentru iniţierea tinerilor din 125 de comune in această ramură de sport. S-au elaborat şi s-au difuzat regulamentele competiţiei şi s-a pregătit baza materială necesară : stabilirea traseelor şi a posturilor de control, utilizîndu-se în acest scop toate zonele împădurite din judeţ. Primul concurs s-a disputat la 21 martie între comunele din zona Valea Roşie. S-a continuat cu centrele de la Buftea, Comana, Călugăreni şi urmează întrecerile din alte cîteva centre, finala fiind programată pentru data de 13 iunie. Dumitru CERCHEZEANU secretar general adjunct al F.R.T.A. TROFEUL A REVENIT FOTBALIŞTILOR JUNIORI DE LA DINAMO In parcul sportiv din şos. Ştefan cel Mare s-a desfăşurat „Cupa Semicentenarului1 la fotbal, competiţie organizată de clubul Dinamo, cu participarea echipelor de juniori Dinamo, Rapid, Progresul şi Steaua. Regulamentul a prevăzut ca, în caz de egalitate la sfîrșitul celor 80 de minute de joc, să decidă loviturile de la 11 m In primul meci, Rapid — Steaua, scorul a fost egal (1—1), dar după executarea loviturilor de la 11 m Rapid a cîștigat cu 10—9. In celălalt meci, Dinamo a învins Progresul cu 1—0. Finala „Cupei Semicentenarului" a opus echipele Dinamo şi Rapid. Şi în acest meci scorul fiind alb, s-a recurs la loviturile de la 11 m. A cîştigat Dinamo cu 4—3. Pentru locurile 3—4 , Progresul — Steaua 3—1. Pavel PEANA UN VALOROS REZULTAT ÎN CONCURSUL DE HALTERE Federaţia română de haltere şi culturism şi Comisia municipală de haltere au organizat „Cupa Semicentenarului” şi campionatul municipal individual al seniorilor, cu participarea celor mai buni halterofili din Capitală. Clasamentul final pe echipe, întocmit la sfîrşitul concursului, arată astfel : 1 Steaua 46 p, 2. Rapid 43 p., 3. Olimpia 31 p. Concurînd în limitele categoriei pană (60 kg), Tiberiu Apostol (Rapid) a realizat la totalul celor trei stiluri 325 kg, ce reprezintă îndeplinirea normei de maestru al sportului. M. CONSTANTINESCU corespondent CONCURS INAUGURAL LA YACHTING Primenit cu ape noi, de primăvară, Herăstrăul a găzduit primul concurs de yachting al anului. La startul acestei întreceri, organizate de C.M.E.F.S.-Bucureşti în cinstea Semicentenarului, s-au prezentat velişti cu 28 de ambarcaţii. Rezultate : CLASA FINI (seniori) : 1. Petre Purtea (C.N.U.) 3 p, 2. Constantin Ivanovici (C.N.U.) 13 p, 3. Petre Swoboda (Electrica I.D.E.B.) 21 p ; juniori : Dragoș Mărăcine (Electrica) 11,7 p, 2. Adrian Arendt (Electrica) 13,7 p, 3. Răzvan Crăciunescu (Electrica) 16,5 p . CLASA SNIPE (seniori) : 1. Dorel Popovici — Bogdan Mărăcine (Electrica) 0 p, 2. M. Năvodaru — O. Ștefan (Electrica) 16 p, 3. I. Manu — V. Romulus (Electrica) 17,1 p . CLASA F.D. (juniori) : I. Carp — Ionescu (C.N.U.) 0 p, 2. Maximiuc — Pascu (Electrica) 9 p. (V. Tr.) (Continuare în pag. a 2-a) NOVI SAD, 19 (prin telefon). Plecaţi în cursul dimineţii din Bucureşti, pe o vreme ploioasă, Belgradul ne-a intîmpinat după circa 80 de minute de Interes deosebit pentru meciul amical Iugoslavia — România, de miine zbor, la bordul unui avion special, sub un soare mai mult decît primăvăratec. Pe aeroportul din capitala Iugoslaviei erau prezenţi Milan Stoianovici, secretarul Federaţiei de fotbal din ţara vecină, şi alte oficialităţi, ziarişti şi fotoreporteri, care au făcut delegaţiei noastre o caldă primire. Antrenorul Angelo Niculescu, Răducanu, Dinu şi Dumitrache au fost rapid reperaţi şi supuşi de către reprezentanţii presei Trimisul nostru special, C. Firănescu, transmite : AJUNŞI LA NOVI SAD, FOTBALIŞTII ROMÂNI AU EFECTUAT PRIMUL ANTRENAMENT belgrădene unui Intens tir de întrebări în legătură cu meciul de miercuri. Una dintre întrebări, adresată direct portarului naţionalei noastre, cerea ca el să indice înaintaşul iugoslav de care îi va fi cel mai mult teamă în cursul jocului. „Numai de acela dintre ei care va scăpa singur cu mingea in careul nostru“ — a răspuns cu umorul său cunoscut Raducanu, spre uşoara nedumerire a reporterului iugoslav, care se aştepta, probabil, să audă pronunţîn(Continuare in pag. a 3-a) Echipierii naţionalei noastre înainte de urcarea în avion, pe aeroportul Otopeni SĂ NE PREZENTĂM ONORABIL LA BALCANIADA DE BOX După cure am mai anunţat, între 27 aprilie şi 2 mai, la Titograd (Iugoslavia) se va disputa a IX-a ediţie a Balcaniadei de box. Federaţia română de box ar fi trebuit să se prezinte la confruntarea celor mai buni boxeri din sudestul Europei cu o echipă care să confirme clasa ridicată a pugilatului din România. Data de desfăşurare a competiţiei dezavantajează prisă evident pe sportivii noştri, care exact in aceeaşi perioadă îşi dispută titlurile de campioni naţionali. In această Situaţie (după cîteva sugestii adresate forului de specialitate din Iugoslavia, de a modifica data întrecerii), Federaţia română de box a hotărît să alcătuiască o echipă tînără, în care să fie cuprinşi sportivi ce au fost eliminaţi în faza de zonă a campionatelor naţionale. Iată, aşadar, pe cei ce, probabil, vor îmbrăca tricoul naţional la Titograd . La semimuscă, Vasile Drăgan (Steaua), 24 ani, a participat de două ori la turneul final al campionatelor naţionale [ fost campion de juniori | a fost învins la zonă de St Băiatu. La muscă, Ion Nicolau (Nicolina Iaşi), 23 ani , în perioada stagiului militar a activat la Dinamo în 1967 a fost finalist la naţionale, învins de C. Gruiescu la zonă a pierdut în faţa lui Al. Dumbravă. La cocoş au fost selecţionaţi 2 sportivi , primul, Francisc Molnár (Dinamo Braşov), 22 ani , în turneul final al campionatelor din 1968 şi 1970 a fost întrecut de fiecare dată de C. Gruiescu f • debutat în echipa naţională de seniori anul acesta in partida cu Danemarca , a fost învins la zonă de O. Anderco , al doilea, Ion ötvös (Industria sîrmei Cîmpia Turzii), 26 ani, boxează din 1958 , campion naţional la juniori , a fost întrecut la zonă de I. Ciocoi. Ea pană, Eugen Gorea (Dinamo), 20 ani ; campion de juniori în 1967 şi 1968 ; a pierdut la zonă în faţa lui Şt. Hîrşu. Ea semiuşoară, Constantin Stanef (Progresul), 25 ani; campion naţional la pană în 1967; a fost selecţionat de nenumărate ori în echipa naţională ; a fost învins la zonă de A. Rusneac. Ea uşoară, tînăra speranţă a boxului românesc, Sandu Mihalcea (Dinamo), 19 ani, de trei ori campion de juniori (în aceste zile atacă, la Cluj, un nou titlu). Ea semimijlocie, Paul IOVAN (Continuare în pag. a 2-a) Vasile Drăgan (dreapta) — unul dintre viitorii participanţi la Balcaniadă — In meciul cu Aurel Mihai Foto: THEO MACARSCHI SINAIA, 19 (prin telefon, de la trimisul nostru). Competiţia ciclistă „Curea Munţilor“ a luat luni startul din Sinaia. Chiar la ieşirea din oraş fug din pluton V. Teodor, Mircea Virgil (disculpat in urma contraexpertizei la controlul antidoping din „Gupa F.R.C.“), A. Suci®, D. Nemţeanu, Şt. Cernea şi S. Suditu. Ei înregistrează la ieşirea din Buşteni un avans de 40 secunde. Aici, Suditu cedează pasul. In Braşov fugarii (doar cinci la număr acum) au 1:30 avans, la ieşirea din braşov, spre Chichiş, la o afurcaţie, Un om de ordine uluit îndreaptă grupul fruntaş pe un drum greşit. Pînă cînd cicliştii au fost opriţi şi îndreptaţi pe drumul cel bun, soseşte şi plutonul. La înapoiere, în vîrf, la Predeal (punct de căţărare), trec în ordinea Ciumeţi, Hava, Probod şi Şt. Suciu. Pe ultimii kilometri*, lapoviţă şi apoi ninsoare ca în plină iarnă. Sprintul final e dominat categoric de cicliștii cehoslovaci care plasează patru sportivi în primele cinci locuri. Rezultate 1. 0. Prohal (Ruda Hvezda Plsen) 130 km în 8 h 23,48 — (media orară I 68,200 km), 2. 3. Patra» 8. N.iQiumetci (Dinamo I), 4. P. Krupicka (R.H.P.), 5. J. Hava (R.H.P.), 6. V. Teodor (Dinamo I), 7. N. Gavrilă (Steaua I), 8. M. Hrisoveni (C. S. Brăila), 9. C. Tănase (Steaua II), toţi în acelaşi timp cu învingătorul, ca şi plutonul de altfel. Primii trei clasaţi în etapă au primit, în ordine, bonificaţia de 30, 20 şi respectiv 10 secunde. Pe echipe, conduce Ruda Hvezda Plsen, urmată de Dinamo I şi Steaua I. Astăzi, etapa a II-a Sinaia- Băneşti-Sinaia, 85 km. Start la ora 14.30 din centrul oraşului Sinaia. Emil JENCEC „CURSA MUNŢILOR" JIRIPROHAL A CÎŞTIGAT PRIMA ETAPĂ ANUL XXVII Nr. 1237 (6671) 4 PAGINI 30 BANI Morți 20 Aprilie,1971 La finele acestei săptămîni INTERNAŢIONALELE DE GIMNASTICĂ ALE ROMÂNIEI La finele acestei săptămini — un eveniment sportiv aşteptat în fiecare an cu justificat interes de iubitorii gimnasticii , tradiţionalele campionate internaţionale ale ţării noastre. In afara celor mai buni sportivi români, la ediţia din acest an şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai altor cinci ţări europene, gimnaşti şi gimnaste care au realizat succese de prestigiu în arena continentală, campioni naţionali, cîştigători de competiţii de amploare. FOTBAL PE MICUL ECRAN Din etapele a 21-a și a 22-a ale campionatului diviziei A de fotbal, Televiziunea română va efectua cîteva transmisii, în direct sau înregistrări : — duminică 25 aprilie (de la ora 14,30) FARUL — DINAMO București (transmisie directă) , STEAUA — U.T.A. (înregistrarea reprizei a doua, de la ora 18,35); — duminică 2 mai ■. (de la ora 14,30) POLITEHNICA IAȘI — STEAUA (transmisie directă). PREA MULTE SECUNDE îi DESPART PE SEMIFONDIŞTII ŞI FONDIŞTII NOŞTRI DE VALORILE INTERNAŢIONALE Cînd acum doi ani, reprezentativa noastră la crosul balcanic, desfăşurat la Skoplje, nu reuşea să cîştige decît două titluri balcanice s-a crezut că este o simplă întîmplare, că totul se datoreşte iernii prelungite de la noi. A urmat crosul de la Bucureşti, de anul trecut, unde aşteptam revanşa. Dar, deşi gazde, n-am reuşit mai mult decît la Skoplje. Intre timp, comportările mediocre ale fondiştilor şi semifondiştilor noştri la Jocurile Balcanice şi la celelalte competiţii internaţionale au trecut neobservate, deoarece succesele săritorilor, sau ale atletelor noastre, ne-au satisfăcut in mare măsură. Recentul cros balcanic de la Sliven a însemnat o dură readucere la realitate, căci reprezentanţii noştri n-au reuşit să obţină nici un titlu balcanic, situaţie nemaiîntîlnitâ în ultimele 11 ediţii ale crosului. Ea reactualizează situaţia precară a alergărilor de rezistenţă de la noi. De altfel însăşi rechitatea recordurilor noastre la majoritatea probelor masculine de semifond — fond (800 m — 1959 ; 1500 m — 1960 ; 5000 m — 1963 etc), sînt o oglindă fidelă a crizei în care se zbat acum aceste probe. Iar unele succese pe tărîm internaţional cu care am reuşit în ultimii 3—4 ani să ne afirmăm cu cîţiva juniori (Ion Dima, Petre Lupan etc.) nu competiţii de mare anvergură, n-au reuşit să rezolve situaţia critică în care ne aflăm. Se discută şi se preconizează diferite măsuri de îndreptare. Acestea nu pleacă însă de la o analiză temeinică a situaţiei, şi uneori din cauza grabei cu care sunt luate, ele nu numai că nu servesc rezolvării problemei, dar dimpotrivă, o agravează. De aceea, voi încerca să mă opresc la citeve cauze care au generat actuala situaţie. O dată acestea stabilite, pe date obiective, soluţiile se vor ivi, cred, în mod firesc, şi cu maximum de eficacitate. Deci, cum au ajuns la această stare precară fondul şi semifondul românesc ? Un aspect care sare in ochi este penuria de elemente noi mai ales în probele lungi. De 6—7 ani nici un junior n-a mai ajuns în rîndurile seniorilor de valoare. Aceasta se datoreşte In mare parte obligativităţii, de acum 8—10 ani, de a se lucra centralizat (grupa antrenorului L. Hireş). Ceilalţi antrenori n-au mai fost interesaţi să caute şi să crească elemente noi. De abia ,acum se plăteşte această greşeală organizatorică, ştiind că pentru formarea unui fondist de valoare sunt necesari în medie 6—8 ani de muncă. De altfel, trebuie stabilite două metodici distincte de pregătire : una de creştere şi formare a tinerilor, alta de obţinere a marilor performanţe cu atleţi deja consolidaţi din punct de vedere fiziologic. Dar, sărăcia de elemente se datoreşte şi modului, nu totdeauna cel mai eficace, de organizare a competiţiilor de masă, selecţiilor insuficiente pe care le fac antrenorii şi de cele mai multe ori ineficacităţii mijloacelor de angrenare a elementelor dotate într-o activitate continuă şi dură, ca aceea pretinsă de sportul de performanţă. Metodica de pregătire la majoritatea antrenorilor care se ocupă de atleţi din lotul republican, nu mai prezintă lacami evidente, de un an—doi încoace Restul antrenorilor insă, cari cu ani In urmă constituiau un izvor considerabil de alimentari cu elemente dotate a cluburile militare şi studenţeşti au râmas în mare parte fideli metodei ci intervale, metodă căzută Intru cîtva in desuetudine, în antrenamentul modern acestea ne maifiind astăzi unicul sistem di pregătire. Departe de a negi valoarea metodei de antrenament cu Intervale, ea trebuit completată insă și cu alte mijloace care în decursul anilor au constituit o nouă metodă Silviu DUMITRESCU antrenor de atletism, membru In Colegiul central de antrenori al F.R.A. (Continuare in pag. a 2-a) IN ŞAPTE ANI, ARGENTINA MENIS A MARCAT O CREŞTERE A REZULTATELOR DE 25,42 m! Sezonul competiţiilor in aer liber n-a fost încă inaugurat oficial pentru atleţii fruntaşi, dar cei care vizează a se număra printre participanţi la campionatele continentale de la Helsinki şi la a 20-a Olimpiadă de la München, lucrează de mai multe săptămîni pe stadioane şi iau parte la concursuri de mai mică avengură, pregătindu-şi debutul de la sfîrşitul acestei săptămîni, prilejuit de prima etapă a campionatului republican pe echipe. In cadrul unui astfel de concurs, fără prea multe pretenţii, sîmbătă pe „Tineretului", a explodat o bombă ! Autoarea exploziei se numeşte Argentina Menis care, aruncînd discul la 59,36 m, şi-a îmbunătăţit cu peste 4 metri cea mai bună performanţă, apropiindu-se doar la 12 centimetri (rit un lat de palmă !) de recordul naţional deţinut de Ela Manoliu. Acest rezultat, înregistrat într-o serie de aruncări în care cea mai slabă a fost de 57 metri, o propulsează pe atleta dinamovistă în rîndul valorilor autentice ale atletismului nostru, evidenţiindu i larga gamă a posibilităţilor de a marca şi în continuare salturi de performanţă, la fel de spectaculoase ca acesta din primul său concurs in 1971. Argentina Menis (născută la 19.7.1948), care a crescut ca atletă şi s-a dezvoltat ca performeră în umbra puternicului cuplu Lia Manoliu—Olimpia Cataramă, a făcut primii paşi pe stadion la Craiova. In anul Jocurilor Olimpice de la Tokio, cînd Lia cucerea medalia de bronz, iar Olimpia se clasa a opta, junioara Argentina Menis izbutea să arunce discul la 33,94 m, rezultat cu care a fost clasificată a 29-a în bilanţul general intern al anului 1964. Dar, numai într-un an, recordul său personal a crescut impresionant : 44,90 m. Alt plus şi In 1966 : 47,02 m şi creşterea continuă: 49,74 m în 1967, 52,00 m în 1968, 53,24 m în 1969 şi 55,14 m anul trecut. Deci, în 7 ani (considerînd că 1971 este abia la începutul său), Argentina Menis a arătat un progres de 25,42 m, ceea ce trebuie să recunoaștem nu este de loc un fapt oarecare. Eleva antrenorului Ion Benga, spre deose- Romeo VILARA (Continuare în pag. a 2-a) CU 300 DE ZILE ÎNAINTE DE SAPPORO OLIMPIC BOBERII VIZEAZĂ O MEDALIE OLIMPICĂ in primul eșalon al valorilor mondiale „Vom urca pe podium!“ . „Bobul este un sport, nu un risc“ Mai sunt aproximativ 300 de zile pînă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sapporo, pînă la primul start al echipajelor de bob de 2 persoane. Ca de obicei, sporturile iernii vor inaugura anul olimpic iar boberii noştri, cei ce au adus sportului românesc singura medalie a „olimpiadelor albe“, vor fi primii care vor lua startul la marea întrecere. 300 de zile ! Multe, dar şi puţine... Ce fac boberii la ora aceasta, cum pregătesc sezonul olimpic ? Iarna, care a confirmat prezenţa lor constantă printre fruntaşii acestui sport al curajului, al vitezelor uluitoare şi al preciziilor milimetrice, lasă locul sezoanelor calde, sezoanelor în care bobul va trebui să fie pus pe roate pentru a sugera cit de cit vehiculul gheţii, iar motocicletele şi avioanele vor fi chemate să menţină mereu la nivelul cel mai înalt obişnuinţa cu viteza. Cum pregătesc boberii noştri sezonul olimpic ? Cum caută ei rezervele în sutimi de secundă ale rapidelor coborîri ? Unde sînt, ce fac şi ce gîndesc acum cînd mai au în faţă doar 300 de zile pînă la startul olimpic ? Pentru a răspunde la aceste întrebări, ne-am dat întîlnire cu ei la Sinaia, oraşul care înseamnă leagănul de ieri şi de azi al acestui sport. Au răspuns prezent toţi componenţii echipajului care în iarna aceasta a adus sportului nostru primul titlu european al anului : Ion Panţuru, Dumitru Focşeneanu, Dumitru Pascu, Ion Zangor şi Victor Papadopol ; au fost alături de ei antrenorul Hariton Paşovschi, prof. Petre Focşeneanu, secretarul general al F.R.S.R., prof. Ion Matei, directorul-adjunct al şcolii sportive din Sinaia, şi prof. P. Popa, preşedintele Schi-bob-clubului Sinaia, adică toţi acei care cu gindul şi fapta sunt de ani de zile alături de boberi. Discuţia, cu gindul la Sapporo, a început firesc, deschis, într-un spirit constructiv. REDACŢIA : Bobul românesc se înscrie din nou in primul eşalon al valorilor mondiale ? HARITON PASOVSCHI : De la Jocurile Olimpice din 1968, cind am obţinut întîia medalie, facem parte din prima grupă... şi nu printre outsideri. Probe ? în 1969 locul II la campionatele mondiale şi în 1971 locul I la campionatele europene. Alături de echipajele Italiei, R.F.G. şi Elveţiei, cele ale României figurează apriori printre candidaţii olimpici. Orice medalie cîştigată de Panţuru nu mai poate constitui pentru nimeni o surpriză. Ne recomandă rezultatele anterioare. Iar nici nici nu putem, nici nu vrem să dăm înapoi. Este drept că şi alte echipaje atacă medaliile, dar, după părerea noastră, cu mai puţine şanse, ele figurind într-un al doilea eşalon pe scara valorilor actuale . Austria cu Gruber, Canada, S.U.A., Masă rotundă organizată de ziarul „SPORTUL" Franţa cu Parisul sau Spania cu Battarone. PETRE FOCŞENEANU: Chiar într-o şedinţă a Federaţiei internaţionale de bob, discutîndu-se posibilitatea împărţirii pe grupe a concurenţilor, a fost schiţată o grupare apropiată de cea prezentată aci, ceea ce reprezintă de fapt şi o recunoaştere a forului de specialitate. Măgulitoare ! ION PANŢURU : Personal, eu nu-i împart pe concurenţi pe grupe, îi tratez pe toţi adversării la fel, mai ales de cind Cehoslovacia sau Japonia la campionatele mondiale din SUA erau să producă mari surprize. De aceea, indiferent de participarea adversă, mă gîndesc in primul rînd la comportarea noastră. RED : Se poate spune deci că bobul nostru are o valoare internaţională recunoscută. Pentru J.O. care sînt şansele, ce obiectiv v-aţi propus ? DUMITRU FOCŞENEANU : Merg cu Panţuru de 4 ani. Cunoaşterea reciprocă şi a adversarilor mă fac să cred că putem cîştiga o medalie. Pe care ? Este greu de spus. Pot interveni atitea lucruri ! Dar, vă asigurăm că ne vom bate pentru ea. ION ZANGOR : Sapporo are o pîrtie tehnică. Nu prea la-Foto: PETRE FOCŞENEANU pidă, cu 14 viraje şi trei platuri false care, teoretic, convin unui echipaj atletic şi unui pilot Mihai BTRA Gheorghe EPURAN (Continuare în pag. a 2-a) La 2000 m altitudine, la Piatra Arsă, boberii au făcut în primele zile ale lui aprilie ultimele coborîri pe gheaţă din acest sezon. Ele au marcat începutul pregătirilor pentru Sapporo. Alături de cele două echipaje olimpice, în imagine sunt prezente şi „speranţele“ bobului