Sportul, februarie 1979 (Anul 35, nr. 9081-9104)
1979-02-01 / nr. 9081
CAMPIONATE , COMPETIŢII CAMPIONATE © COMPETIŢII CONCURSURI DE SCHI IN ŢARA O „CUPA ŞIRNEA“ LA FOND. Zilele trecute, cu ocazia sărbătorii tradiţionale „Iarna la şirnea“, a avut loc un frumos concurs de schi fond dotat cu „Cupa Şirnea“. La Întrecere au fost prezenţi aproape 200 de schiori, copii şi juniori, din 10 centre din ţară. Competiţia, organizată din Iniţiativa asociaţiei sportive din frumoasa localitate din Ţara Birsei, a demonstrat, încă o dată, că micii schiori iubesc cu pasiune acest sport. Zăpada îngheţată, traseul dificil au solicitat din plin eforturile concurenţilor, care şi-au pus în evidenţă voinţa, curajul şi cunoştinţele tehnice. Iată CIŞTIGATORII : fete, 2 km: Luminiţa Cioacă (Pionierul Braşov) ; băieţi, 2 km : Radu Răşan (Pionierul Braşov) ; fete, 3 km : Mariana Cojocaru (Dinamo Braşov) ; băieţi, 3 km : Florin Pelin (Fundata) . Juniori n, 4 km : Marin Cioacă (Pionierul Braşov) şi Nicolae Ţeposu (Torpedo zărneşti) ; ştafeta 3x4 km, băieţi : Torpedo Zărneşti ; ştafeta 3X3 km, fete : Fundata. (Radu FRUNTEŞ, coresp.). 9 CAMPIONATUL REPUBLICAN ŞCOLAR. La Stina de Vale s-a disputat, in organizarea Inspectoratului Judeţean şcolar Bihor, etapa judeţeană a campionatului republican al elevilor. Au fost prezenţi, la diferitele starturi, peste 100 de schiori şi schioare, care s-au întrecut cu ardoarea caracteristică vîrstei in diferitele curse de fond sau schi alpin. IATA CIŞTIGATORII : 10 km, Juniori I: Vasile Magda (Liceul agricol Oradea) ; 5 km, Juniori II : Benedek Futura (Şc. gen. şinteu) ; 5 km, Junioare I : Ana Kutlak (Şc. gen. Şinteu) ; 3 km, Junioare II : Mirela Paşca (Lic. „Samuil Vulcan“ Beluş) ; ştafeta 3 X 10 km, băieţi : Liceul agricol Oradea ; 3X 5 km fete : Şc. generală Şinteu ; 3 X 5 km băieţi : Şc. generală Şinteu ; 3 X 3 km, fete : Lie. „Samua Vulcan“ Beluş) ; slalom fete : Eva Vals (Lie. Ind. nr. 3 Oradea) ; slalom, băieţi : Radu Kun (Lie. Ind. nr. 3 Oradea) ; Marius Ciucu (Şc. gen. 18 Oradea). (Ule GHIŞA — coresp.) . LA IZVORUL MUREŞULUI, 200 de elevi şi „eleve şi-au disputat etapa judeţeană a campionatului ^republican şcolar la :^Tcate- TORI : 5 km, Junioare I — Ecaterina Petreş (C.S.Şc. Miercurea Ciuc) ; 3 km, Junioare UI - Me- Unda Bodo (C.S.Şc. Gheorgheni) , 10 km, Juniori I — Ladislau Szász (C.S.Şc. Gheorgheni) ; 4 e co“ 0 A.S.H. CUGIR - VOINŢA SIBIU 23-16. Zilele trecute, in sala „7 Noiembrie“ din Cugir, a avut loc întîlnirea amicală pe box dintre sportivii de la A.S.M. din localitate şi cei de la Voinţa Sibiu. Un numeros public a urmărit meciuri de bună factură tehnică, dîrz disputate. Boxerii gazdă — pregătiţi de antrenorul Costea Stănescu — au obţinut victoria cu 23—16. Istă rezultatele înregistrate. In ordinea meciurilor (primii sunt pugiliştii gazdă) : J. Bostan p.p. M Trocaru, N. Damian b.p. D. Brăneanu, S. Ciontea b.p. D. Rogojinoiu, V. Giorgovan p.ab. 2 V. Antonie, G. Blaga b.ab. 2 V. Ioniţă, N. Şolt b.ab. 1 T. Atanasie, D. Jinariu b.p. V. Ploeşteanu, D. Rustiuc b.p. I. Ciutacu, Gh. Constantin b.ab. 1 M. Fintaie, C. Neghibaur p.ab. 2 D. Butnaru. (St. CONSTANTIN-coresp.), 9 S.C. BACĂU — BOX CLUB GALAȚI 11—9 ! Sala sporturilor din Bacău a găzduit o interesantă reuniune pugilistică in care au evoluat boxerii de la A.S. (Urmare din cap. 1) mase în cursa pentru ciştigarea trofeului vor avea loc în două oraşe. In seria I, de la Brăila, vor fi prezente Confecţia Bucureşti, Universitatea Timişoara, Rulmentul Braşov şi Rapid Bucureşti, iar în seria a II-a, de la Braşov, se vor întrece Ştiinţa Bacău, Constructorul Baia Mare, Hidrotehnica Constanţa şi Mureşul Tg. Mureş. Conform regulamentului competiţiei, întrecerile se vor desfăşura sistem ,fiecare cu fiecare“, două meciuri fiind programate vineri, iar alte pil I - L. György (C.S.Şc. Gheorgheni) ; 3 km, copii II — L. Székely (C.S.Şc. Gheorgheni) ; 3 km, fete I — Magdalena Hîrlov (Topliţa) ; 2 km, fete II — Rodica Tamaş (Topliţa) ; ştafeta 3X5 km, băieţi — Lic. „Salamon Ernő44 Gheorgheni ; ştafeta 3X 3 km, fete — Liceul 1 Miercurea Ciuc. (G. MAL NAŞI — coresp.) Bacău şi cel de la Box Club Constructorul Galaţi Peste 1000 de spectatori au asistat la partide echilibrate, interesante, in care gazdele au lăsat o frumoasă impresie. Spre surprinderea generală, sportivii localnici au obţinut un frumos succes cu scorul de 11—9Dintre meciurile Sei s-a detaşat, prin ardoarea şi ambiţia cu care au luptat în ring cei doi sportivi, cel dintre Mircea Oatu (Erau) Si Pavel Istrate (Galaţi), in care victoria a revenit la puncte lui Oatu. (Vie IANCU-coresp.) 9 VOINŢA SATU MARE — C.S. ZALĂU 12—14. La Satu Mare a avut loc întâlnirea amicală dintre pugiliştii de la Voinţa din localitate şi cei de la C.S. Zalău. întrecerea, dotată cu „Cupa Iniiii“, a fost cîştigata de oaspeţi cu 14—12. Cei mai buni sportivi ai galei au fost : N. Turtureanu, L Paşca, Gh. Zaba si Fr. Koszor de la Voinţa, M. Todaneţ, C. Porţan, G. Buboi şi I. Ioanid de la C.S. Zalău (A. VERBA-coresp.) Nedelcu 79,45 p ; Nicolae Lepăduş 108,45 p ; Cristian Iliescu (C.S.Ş. Triumf) 187,70 p ; fete : Andreea Constantinescu 101,30 p ; Adina Tătaru 102,95 ; Ileana Pirtol (C.S.Ş. Triumf) 167,65 p, două — duminică. Cîştigătoarele acestor serii se vor califica în „finala mare“. In alte două serii vor evolua, tot vineri şi duminică, 8 echipe care concurează pentru locurile 9—16. La Zalău vor concura Progresul Bucureşti (Divizia A), Constructorul Hunedoara, Voinţa Odorhei şi C.S.M. Sibiu, iar la Focşani se vor întrece TEROM Iaşi, Universitatea Bucureşti (Divizia A), Betonul Săvineşti şi Vulturul Ploieşti. Finala competiţiei este programată în ziua de 4 martie, în Sala sporturilor din Cluj-Napoca, gale amicale de box LA 8 ANI, SĂRITURI LA NIVEL DE JUNIORI ! Desfăşurat în cadrul manifestaţiilor sportive dedicate Anului internaţional al copilului, concursul de sărituri în apă găzduit de bazinul „23 August“ din Capitală a întrunit 44 de concurenţi, născuţi intre anii 1968 şi 1971, reprezentanţi ai Liceului nr. 2 şi al C.S.S. Triumf Bucureşti. In general Întrecerile au reliefat buna pregătire a competitorilor, precum şi faptul că foarte tinerii sportivi şi-au însuşit şi execută salturi cu coeficient de dificultate ridicat (specifice, de fapt, Juniorilor), ca, de pildă, un salt şi jumătate înapoi în echer, dublu salt şi jumătate înainte grupat, dublu salt înainte în echer etc. Cîştigătorii probelor : trambulina lm — băieţi : Marian Nedelcu (Lie. 2) 134,30 p (născuţi în 1970 şi mai mici), Nicolae Lepăduş (Lie. 2) 152,35 p (1969), Adrian Cherciu (C.S.S. Triumf) 213,05 p (1968) ; fete : Andreea Constantinescu (Lie. 2) 141,75 p (1970), Adina Tătaru (C.S.Ş. Triumf) 144,15 p (1969), Adriana Răzloagă (Lie. 2) 232,30 p. (1968); trambulină 3 m — băieţi : Miarian SEMIFINALELE „CUPEI ROMÂNIEI“ LA HANDBAL PENTRTLONIŞTII SUNT HOTÂRÎŢI SÂ-ŞI ONOREZE DATORIILE (Urmare din pag■ D Galovici, Dumitru Spirlea, Cezar Răducanu, Tiberiu Halasz şi Eugen Pop, pentru care s-au elaborat planuri individuale, cu obiective intermediare şi finale, pe care le urmărim riguros. De fapt, ni se spune, pregătirea anului competiţional 1879 a început din noiembrie trecut, cînd, la cluburile de care aparţin, componenţii lotului au reluat antrenamentele, mai întîi uşoare, de reacomodare la efort, apoi din ce bi ce mai intense, mai ales în probele care s-au dovedit deficitare în principalele competiţii ale anului trecut. Spre a se asigura creşterea capacităţii de efort a sportivilor, veritabil suport fizic pentru activitatea competiţională de pe parcursul întregului an, în luna decembrie a fost efectuat un stagiu de pregătire la altitudine, în care accentul s-a pus pe cele trei probe pentru care existau condiţii: înot, cros şi scrimă. Apoi, din ianuarie, s-a intrat într-o nouă etapă a planului anual, cu antrenamente specifice în toate cele cinci probe : scrimă, înot, cros, tir, călărie. Ordinea în care le-am menţionat nu e deloc întîmplătoare, pentru că — intr-adevăr — scrima, înotul şi crosul pot aduce în acest an şi cele mai multe puncte în bagajul pentatloniştilor noştri. La scrimă, s-a pus un accent deosebit pe acţiunile tehnice, îmbinate cu un nou stil de luptă pe planşe, mai dinamic, mai combativ. Antrenorul Nicolae Marinescu pare satisfăcut de nivelul atins în prezent în această probă. La înot, se înregistrează un volum de muncă considerabil ridicat în comparaţie cu anii trecuţi, sporindu-se nu numai numărul orelor de bazin, ci şi intensitatea lecţiilor de antrenament. In „reprizele“ de cros s-a pus un accent deosebit pe forţa de împingere, zăpada abundentă şi alte condiţii atmosferice vitrege neconstituind obstacole In buna desfăşurare a planurilor de antrenament. Numai obiectivele prevăzute pentru proba de călărie n-au fost realizate integral, dar se speră că In perioada următoare de pregătire, In condiţii în care se pot efectua antrenamente în toate cele cinci probe, acest neajuns va putea fi corectat. Trei importante obiective se află în atenţia pentatloniştilor noştri pentru acest an: Campionatele mondiale de la Budapesta, „Cupa Europei“ şi „Cupa ţărilor latine“. Această din urmă întrecere are o semnificaţie deosebită pentru echipa noastră reprezentativă, deoarece ea a terminat victorioasă în două din ediţiile precedente. Un nou succes i-ar aduce definitiv trofeul, astfel că ni s-a părut cu totul firească dorinţa tuturor componenţilor lotului de a cîştiga „Cupa ţărilor latine“ din acest an, programată în Franţa. Aceasta nu înseamnă că echipa noastră nu vizează un rezultat bun şi la campionatul mondial în care, după cum se ştie, in 1974 a cucerit medalia de bronz. Asiduitatea cu care se lucrează subliniază o dată în plus dorinţa sportivilor noştri de a se apropia cu mai mult de nivelul performanţelor care i-au consacrat — cu ani în urmă — pe plan mondial. 9 ŞAHISTA TIMIŞOREANCA Dana Nuţu, campioana ţării, a dat recent un simultan la 15 mese, în cadrul unei festivităţi la A.S. Electromotor din care face parte. Dana Nuţu a ciştigat 12 partide, una a terminat o remiză, iar două le-a pierdut (la electricianul L Chiruţă şi la lăcătuşul V. Popa- VICi). LA ANCORA GALAŢI s-au organizat două mari competiţii de masă la volei şi popice, la care au evoluat 16 echipe. De-a lungul întrecerii s-au evidenţiat tinerii muncitori de la Şantierul naval aparţinând secţiilor sculărie, montaj (volei), tubulatură (popice). 9 SECŢIA DE HALTERE a C.S.M. Sibiu a împlinit nu de mult 10 ani de existenţă, perioadă în care elevii antrenorului Toma Opreapopa au obţinut o serie de succese, exprimate prin 10 titluri de campioni naţionali, 11 recorduri republicane şi şase prezenţe în loturile naţionale. 9 REPREZENTANTE asociaţiei sportive Electrica Oradea au ciştigat toate titlurile de campioni municipali la şah-juniori. Numele lor : Dan Cartes, Henrieta Grosz — la Juniori mici, Ladislau Csicser şi Enikő Miskolczi — la Juniori mari. • LA SASCUT (Jud. Bacău) a avut loc duminică o amplă manifestare în cadrul ediţiei de iarnă a „Daciadei“. Numeroşi tineri din toate satele comunei au participat la concursurile de schi şi săniuş şi au asistat la Casa de cultură la o reuşită demonstraţie de lupte greco-romane, prezentată de grupa din Sascut, care aparţine de S.C. Bacău. La schi-coborire cei mai buni au fost M. Verbuţă şi N. Băluţă, iar la sanie Valerica Chiriac, C. Grigoraş (toţi din Plnceşti) şi Gh. Scutaru (Sascut) . „ PIONIERII BRAŞOVENI, un număr de peste 100 din 15 şcoli generale, şi-au disputat întîietatea în campionatul municipal la tenis de masă, locurile laureate revenind elevilor Brînduşa Albu (Şc. gen. 1) şi Bogdan Braşoveanu (Şc. gen. 22). * LA SULINA s-a desfăşurat prima ediţie a concursului de şah „Trofeul Deltana“. Dintre cei 21 de concurenţi, pe primul loc s-a situat L. Noel.e NOUA CONDUCERE a CJ.E.F.S. Mehedinţi a luat măsura de a forma noi cadre tehnice. Astfel, in colaborare cu Comitetul Judeţean U.T.C., In perioada 25—28 ianuarie, s-a desfăşurat in comuna Gura Văii un curs de Instructori pentru volei şi fotbal, la care au participat 30 de tineri din mediul sătesc, o 12 DINTRE CEI MAI BUNI ŞAHIŞTI din Ploieşti au luat parte la un turneu fulger, ce a avut loc la clubul A.S. Constructorul. A ciştigat A. Negulescu (Petrolul) cu 9,5 p. • PRIN ÎMPREJURIMILE cabanei Izvoare (Maramureş) s-a desfăşurat etapa judeţeană a campionatului de orientare sportivă pe schiuri. Concurenţii de la CHEMIN Baia Mare au ciştigat toate locurile I la Juniori (Rodica Pop, Marieta Tenţer, P. Lupşte şi AL Pop), iar la seniori primul loc a revenit lui C. Nagy (Voinţa Baia Mare). „ CEI 44 DE ARBITRI de fotbal din Municipiul Gh. Gheorghiu-Dej au reluat pregătirile pentru noul sezon. In prealabil, ei si-au analizat in spirit critic si autocritic activitatea depusă in 1978, cindi au condus la centru 415 jocuri. RELATĂRI DE LA : St Marton, T. Siriopol, L Ionescu, I. Ghişa, E. Telcău, C. Gruia, P. Comşa, Gh. Manafu, F. Albu, Al Crişan şi G. Gheorghe. PRIMA ETAPĂ A CAMPIONATULUI PE ECHIPE—JUNIORI LA HALTERE Activitatea competiţională la haltere din acest an va fi inaugurată azi, la Iaşi, de prima etapă a campionatului naţional pe echipe pentru juniori. De azi, pînă duminică, oraşul moldovean va găzdui o întrecere de amploare, la care vor participa 20 de echipe din categorile A şi B. Printre acestea se află C.S.M. Cluj-Napoca, Chimpex Constanţa, principalele protagoniste ale întrecerilor. Din păcate, deşi regulamentul prevede clar că Înscrierile şi certificarea vizelor medicale trebuie înaintate federației, unele echipe au uitat de aceste obligații elementare. IN ATENŢIA CUMPĂRĂTORILOR DE AUTOTURISME „DACIA 1300“ Magazinele LD.M.S. livrează in devans autoturisme DACIA 1300, după cum urmează : O Mag. Bucureşti, Piteşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi livrează autoturisme DACIA 1300 celor programaţi pinâ la 30 aprilie 1979. O Mag. Reşiţa livrează auto.\\\\\\\m\\\\\\\\\\\\\\'w^ turisme DACIA 1300 celor pro- ^ gramați pînă la 15 aprilie 1979. ^ 0 Mag. Brașov livrează au- ^ toturisme DACIA 1300 celor ^ programați pînă la 15 iunie ^ 1979. ^ 0 Mag. Timișoara livrează ^ autoturisme DACIA 1300 celor ^ programați pînă la 30 iunie ^ 1979. £ BAREMURI ÎNDEPLINITE, DAR (DE CE?) LA LIMITĂ... In urma disputării celor cinci concursuri zonale şi republicane care ofereau trăgătorilor şansa de a-şi realiza haremurile de participare la campionatele naţionale, suntem in posesia listelor celor ce vor concura In sala Dinamo, la 3 şi 4 februarie. Cu puţine excepţii, la categoriile seniorilor, trăgătorii cunoscuţi au reuşit calificarea. Îmbucurător este şi faptul că aproape toate refteoriile de juniori I şi H vor fi — cantitativ — bine reprezentate la „naţionale“. Unele secţii se fac chiar remarcate prin numeroşii lor reprezentanţi la ediţia ’79 a campionatelor naţionale de tir redus : Dinamo, C.S.Ş. Bucureşti, Olimpia, C.S.U. Braşov, Universitatea Iaşi. Totalul trăgătorilor cu haremuri îndeplinite — posedînd deci o oarecare valoare şi posibilităţi de progres — se ridică la 189. Problemele apar în momentul în care facem referinţe la CALITATEA generală a evoluţiilor din cele cinci concursuri. Din păcate, aceasta nu a satisfăcut. Baremurile au fost, intr-adevăr, îndeplinite. Dar, să recunoaştem, cu puţine excepţii, cifrele nu s-au ridicat prea mult peste valorile minime cerute. Aceasta înseamnă că exista încă mari carenţe in modul de pregătire la cluburi şi insecţii, că antrenamentele pentru arme cu aer comprimat nu sunt tratate cu suficient Interes de antrenori şi de sportivi. Sigur, nu omitem faptul că la 4 din aceste 5 concursuri au lipsit componenţii loturilor olimpice, absenţa floestora coborînd platonul cifric general. Dar, tirul nostru nu trebuie să trăiască numai prin virfurile sale, aşa c cum ne-au demonstrat-o concursurile pe care le discutăm. E necesar să fie mărită valoarea masei trăgătorilor scurt vor fi mai mulţi trăgători valoroşi, cu atît tirul nostru va dispune de mai multe vîrfuri excepţionale, capabile să dea satisfacţie într-un mediu de concurenţă internaţională ridicată. Lată pentru ce, ar fi de dorit ca, pentru „naţionale“, antrenorii şi sportivii vor să se străduiască pentru ridicarea sensibilă a rezultatelor. E necesar ca acele campionate naţionale să se apropie cît mai mult de nivelul rezultatelor care este de presupus că vor fi realzate la campionatele europene din Austria (8—11 marţii). Rolu TIMOFTE „NIMIC NEOBIŞNUIT“ ÎNSEAMNĂ SPORT PENTRU TOATE VIRSTELE (Urmare din pag. 1) odihnă. Aşa că porneşte cu familia la o excursie spre Braşov, pe „drumul vechi“ pe la Pietrele lui Solomon. E zăpadă, soare şi în aerul de cristal pluteşte mireasmă de cetină. Coborîm plutind parcă şi făcînd loc în răstimpuri schiorilor (mari şi mici) şi celor (mici şi mari) care vin duruind pe sănii. Ne atrage atenţia un grup de 8—10 oameni, îmbrăcaţi mai uşor, care urcă în pas măsurat. Dar... ce e asta ? Peste cîteva minute alt grup, apoi altul. Trăsătura comună nu le-o dă numai îmbrăcămintea suplă, „aipenstock“-urile, unele măiestrit lucrate şi ritmul egal, ci... vîrsta ! Iată, acum îmi dau seama, sint oameni la virsta pensiei. Spiriduşul care ne-a îndemnat spre meseria asta, de care ne-a legat pe viaţă, ne opreşte In faţa celui de-al treilea grup : — Bună dimineaţa ! — Bună ! — încotro ? — Ne facem plimbarea obişnuită — răspunde un om cît muntele, cu mustaţa fuior şi toporişca „alpenstock“-ului husată în piele, să nu... frigă la mîna fără mănuşe. — Şi iarna ? — Şi ! Ce e neobişnuit în asta ? Urcăm, să nu ne ajungă bătrînețea din urmă... Că bătrîneţea nu poate urca aşa, ca noi... Intr-o zi, am luat drumul telefericului. Telecabina şi telegondola urcau de zor cu iubitorii schiului. Prima — pe cei mai mari, cu echipament sofisticat, cu „clăpari“ coloraţi şi legături „securii“, care-şi dau drumul de sus. Telegondola — pe cei mici. E o încintare să-i vezi coborînd, mai întîi ca niște puncte negre care cresc, cresc, pînă îi vezi alături, în mărime naturală, aruncînd jerbe de zăpadă din canturile frînînd ale schiurilor multicolore, majoritatea purtînd marca „Reghin“. Așa e în fiecare zi, iar sîmbăta şi duminica totul se amplifică cu 1 000, cu 10 000. Şi pentru că vorbim de lucruri obişnuite, îmi amintesc că de cîte ori am trecut pe la magazinul universal „Braşov“, la raionul de sport, am văzut părinţi şi copii întrebînd de legături pentru schiurile abia cumpărate. Nu se găseau decît din cele mai scumpe, pretenţioase pentru începători, din toate punctele de vedere. Cînd am plecat in vacanţă, colegii din redacţie mi-au propus să caut, totuşi, un subiect de sezon, ceva aşa, mai neobişnuit. După cum vedeţi, n-am găsit nimic neobişnuit în Poiana Braşov... 1 Afi ATLEŢII APLAUDAŢI IN NOUA ZEELANDA (Urmare din pag. 1) am profitat de ele din plin. Date obiective mă fac să cred că fiecare dintre alergătorii noştri a acumulat un inait nivel de pregătire generală, care va sta, in continuare, la baza viitoarei lor pregătiri pentru sezonul competiţiilor in aer liber. — Agenţiile de presă ne-au adus ceva veşti, incomplete însă, de la concursurile la care aţi participat în acest turneu. Am fi curioşi să aflăm toate rezultatele atleţilor noştri. — In cadrul turneului am luat parte la 5 concursuri, încheiate cu următoarele rezultate : 13 ianuarie — Auckland: Natalia Mărăşescu 2000 m — locul I 5:39,0 (record mondial neoficial), Fiţa Lovin 400 m — I 2:07,1 ; 17 ianuarie — Hastings : Natalia 1500 m — I 4:12,0 şi Fiţa III 4:21,0; Floroiu 3000 m — III 8:08,4 şi Copy IV 8:11,7 ; 20 ianuarie — Cristchurch : Natalia 800 m — I 2:00,88 (n.r. — recordul său personal este de 2:00,6), Fiţa 11 2:02,3 (după 25 min. a ieşit a treia la 400 m — 56,11), Floroiu 5000 m — III 13:34,6, Copu 3000 m obst. — I 8:31,6 ; 24 ianuarie — Hamilton : Natalia 1500 m — I 4:08,2, Fiţa 400 m — II 55,33, Floroiu 3000 m — II 7:57,0 şi Copu IV 8:08,6 ; 27 ianuarie — Auckland : Natalia o milă __ I 4:22,1 — record mondial, Lovin 800 m — I 2:03,2 și 400 m — III 55,36, Floroiu 5000 m — III 13:32,0, Copu 3000 m obst. — II 8:37,2. Pentru această perioadă a anului rezultatele pot fi considerate ca bune mai ales că, repet, ele sunt numai consecinţa unei pregătiri fizice generale şi cituşi de puţin a unui lucru specific. — Desigur, rezultate cu totul remarcabile pentru luna ianuarie, în special cele două recorduri ale d -tale, Natalia. Felicitări sincere ! — Mulţumesc. Intr-adevăr, cifrele pe care le-am obţinut sunt promiţătoare. In primul concurs, după cum ştiţi, am corectat cu 41 s „recordul“ mondial pe 200 m al Ludmilei Braghina. Deoarece Federaţia Internaţială nu mai ţine evidenţa recordurilor lumii la această probă, rezultatul meu a primit denumirea de „cea mai bună performanţă“ mondială. — Spune-ne Natalia, cit crezi I că ai putut realiza dacă ai fi alergat 3000 a ? — Cred că un rezultat de I 8:34,0—8:35,0 I (n.r. actualul său record național este de S 8:33,5). — Dar, apropo de 3000 m, în Noua Zeelandă n-ai alergat I nici o cursă pe această dis- tantă . * — Nu, este lied prea devre- g me pentru min o cursă pe a- | ceastă distanță,, pe care o voi * aborda mai iruale, spre vară. . — Și cum a lost cu recordul | la o milă ? — In timpul tursei a bătut un vint foarte nitemic, cu ra- | fale de pînă la 8 metri pe se- 9 cundă. Dealtfel, in Noua Zeelandă doar diineața in zori I și noaptea vinii nu suflă atît de tare ca in arsul zilei. Am pornit decisă si văd ce pot. Și, deși n-am act, practic, nici o adversară, an'fost cronome- 9 trată — oficial — la 1500 m ■ in 4:04,5. Fără tint atit de pu- ternic cred că îs fi trecut la 8 1500 m in 4:0.5, astfel că și recordul la -niM ar fi fost I mai bun cu cel PH secun- | de. Poate că, la concurs, să am, din j T punct, g de vedere, mai tj | şansă. | Oricum, rezultatul satis- * face aşteptările şi I vreţi, . se înscrie in plan 4 , de | activitate pentru spre- 1 olimpic al anului 1 — Şi ce urmează — Mai înîît. |A| putină o- ® dihnă. Drame. ■ vionul (12 „ ore de la AudM, pînă la | Los Angeles, aiiH: ore pină | la Londra și încu bre pină la Otopeni) nu esflmTiar ou- jj carie. In orice M" mîine voi I fi iarăși la antmament. La 10 februarie voi ci cura in sală ( la Budapesta. 1 că totul va fi I in ordine, voi icerca să-mi ■ îmbunătățesc i cordul mon- . dial (4:05,0) registrat anul trecut pe Nepst lion. La 25 jj februarie voi o cura, cu gîndul la victorie, i „europenele“ g de sală de la \ ena, apoi la jj cros, după care toată preocu- * parea va fi P fru concursu- « rile sezonului it aer liber. — Dacă nu ei 3 un secret, care-ţi sunt obi ti vele pentru « acest an ? — Sub două mute pe 800 m • yi noi recorduri naţionale la . 1500 m (in jur ie 3:57,0) şi g 3 000 m (in jure S^ff.O). Am k un sezon foarte ord | plin de concursuri impo anil do- resc din inimă int ..comport g la înălțimea tar... * ! g înainte de a T i nespărţit, 1 Nicolae Mărăşes|i „ ,_a întins o scrisoare ce'*JT,'l adresaa tă de Joe McMPeM t, mem- 1 bru al comitetulj ■ pic neo- zeelandez, din ,'rfl spicuim : „...atleţii rornim cucerit I inimile şi Prf,'|T întregii | populaţii a No» I nde. Vă mulţumim că laV s PIGITSUE TEMEINICĂ, DISCIPLINĂ Ş 1 VIAJĂ SPOSTIVĂ EXEMPLARĂ (Urmare din pag. 1) două loturi naţionale au efectuat o pregătire în comun la munte, sub bune auspicii. Fotbaliştii selecţionabili s-au încadrat într-o activitate responsabilă de interes şi dăruire, conformă cu tabloul general al perioadei de pregătire in toate sporturile. După cîteva zile de activitate, s-a constatat însă că fotbalistul Nicolae Dobrin nu înţelege să participe la efortul comun al componenţilor lotului olimpic pentru o pregătire exigentă ci, dimpotrivă, el părăseşte adeseori cantonamentul pentru a consuma băuturi alcoolice în diferite restaurante, pînă la miezul nopţii. La un moment dat el l-a atras şi pe fotbalistul Coman, dar acesta a înţeles la timp că trebuie să se oprească. Antrenorii au stat de cîteva ori de vorbă cu Dobrin, l-au criticat, l-au sfătuit, i-au amintit că în trecut a mai avut asemenea abateri şi a fost sancţionat. In ziua în care nu a participat la antrenament din cauza unei alte absenţe din cantonament, Dobrin a făcut o nouă escapadă, încheiată cu beţie şi scindaj, care a necesitat chemarea conducătorilor şi antrenorilor loturilor de fotbal pentru a-l readuce pe Dobrin la cantonament. Ca urmare, a fost hotărîtă excluderea acestuia din lotul olimpic şi trimiterea la club. Pe baza rapoartelor conducerii loturilor reprezentative şi olimpic, în prezenţa jucătorului Nicolae Dobrin, Biroul F. R. Fotbal a analizat abaterile săvîrşite şi recunoscute de către acesta. A mai rezultat faptul că Dobrin a comis în trecut şi alte Încălcări ale disciplinei sportive pentru care a fost suspendat din activitatea competiţională, iar acum a recidivat în aceeaşi direcţie a nerespectării normelor de viaţă sportivă pe timpul pregătirilor. Propunerile de sancţionare înaintate de Biroul F. R. Fotbal privind abaterile jucătorului Nicolae Dobrin au fost examinate de către Biroul Executiv al C.N.E.F.S. care a luat următoarele hotărîri : 1. Excluderea definitivă a fotbalistului Nicolae Dobrin din loturile reprezentativ şi olimpic. 2. Suspendarea acestuia pentru 6 etape din activitatea competiţională, începind cu prima etapă a returului campionatului divizionar A 1978/ 1979. 3. Abaterile sportivului Nicolae Dobrin şi măsurile luate vor fi prelucrate in toate loturile sportive naţionale, cluburile şi secţiile de performanţă. In vederea intensificării preocupărilor pentru întărirea în rîndurile sportivilor a muncii de educaţie, ordine, disciplinei şi a combaterii, cu toată severitatea, a oricăror manifestări care contravin eticii socialiste, normelor de conduită cetăţenească şi ale vieţii sportive. Abaterile săvîrşite de jucătorul Nicolae Dobrin au primit o sancţiune meritată şi pilduitoare pentru alţi fotbalişti şi sportivi care ar mai fi tentaţi să trateze cu uşurinţă prezenţa lor în loturile reprezentative şi olimpice, să nu se conformeze programului de pregătire, aducând astfel prejudicii activităţii ce se desfăşoară la loturi şi reprezentării cu demnitate a sportului românesc. In legătură cu această situaţie se pune şi problema răspunderii cluburilor cărora aparţin jucătorii sancţionaţi, In cazul de faţă clubul F.C. Argeş. Cluburile şi mediul lor ambiant răsfaţa, cocoloşesc şi fac concesii unor jucători, de dragul valorii, In speranţa aportului acestora In Jocurile de campionat F.C. Argeş a sancţionat în cîteva rinduri pe Dobrin şi tot de atitea ori a revenit asupra deciziei luate. Nici Federaţia română de fotbal nu a fost mai fermă, făcînd concesii şi selecţionind jucători care prin comportamentul lor nu ar fi meritat să fie chemaţi la loturile reprezentative. Selecţia în funcţie de calităţile sportive, dar şi de cele morale, este o problemă care trebuie să stea în atenţia federaţiei de fotbal, a tuturor federaţiilor noastre ca o obligaţie care decurge din aplicarea normelor de conduită generală, sportivă şi cetăţenească, în conformitate cu etica şi echitatea socialistă. De asemenea, C.N.E.F.S. a aprobat uneori cereri de absolvire a unor sancţiuni pentru a uşura prezenţa unor „nume notabile“ în echipele reprezentative şi formaţii de club angajate în cupele europene. Atît federaţiile sportive, cît şi C.N.E.F.S. sînt hotărîte să nu mai tolereze pe viitor nici un fel de abateri şi să nu mai includă în loturile reprezentative şi olimpice sportivi a căror conduită cetăţenească nu corespunde trăsăturilor morale ale tinerilor crescuţi şi educaţi în societatea noastră. Iată de ce este necesar ca în toate asociaţiile, cluburile sportive şi loturile reprezentative, să se expună clar şi hotărît obligativitatea stringentă a îndeplinirii planurilor de pregătire la toate capitolele, în cele mai bune condiţiuni, să se intensifice acţiunile educative în spiritul prevederilor documentelor de partid care cer sporirea exigenţei faţă de modul de pregătire şi educare moralpolitică a sportivilor, să fie lichidate actele de indisciplină şi vedetismul, să se întărească spiritul de răspundere, ordinea şi disciplina în întreaga activitate de educaţie fizică şi sport. Sîntem convinşi că toţi sportivii noştri, antrenorii, conducerile asociaţiilor, cluburilor sportive şi ale federaţiilor vor înţelege pe deplin necesitatea adoptării atitudinilor ferme, neşovăitoare, netolerante în procesul de pregătire, ca cel mai eficace mijloc pentru creşterea performanţelor, pentru îndeplinirea integrală a obiectivelor la marile şi importantele competiţii internaţionale din 1979 şi 1980. I MECIURI AMICALE • F.C.M. REŞIŢA — SELECŢIONATA DE TINERET A CEHOSLOVACIEI 2—1 (2—9). Au marcat : Damian şi Gabel pentru F.C.M. Reşiţa, Takadi pentru oaspeţi, care au dominat mai mult în repriza secundă. (D. Dom GLAVAN — coresp.). a F.C. BIHOR — OLIMPIA SATU MARE 2—0 (0—0). Intenirea a prilejuit o bună verificare a celor două echipe. Gazdele au obţinut victoria pringolurile marcate de Kunn din 11 m. şi Georgescu. Iată şi formaţiile folosite : F.C. Bihor : Albu — Horvath, Zare, Bigan, Kiss — Naom, M. Marian, Mureşanu , Lupău, Kun H, Florescu. Au mai jucat : Sebestien, Ghergheli, Georgescu şi Fodor. Olimpia : Haralambie — Mureşan, Smarandache, Matei, Popa — Sabou Marcu, Haţeganu — Baihorin, Pataki, Pojoni. Au mai jucat : Feher şi Heivel. (I. GHIŞA — coresp.) a U.T.A. — POLITEHNICA TIMIŞOARA 2—1 (0—1). Meci frumos, ambele echipe dînd dovada unei bune pregătiri. In repriza secundă, antrenorii A. Niculescu si Ion Ionescu au rulat toti jucătorii din loturile respective. Autorii golurilor : Anghel pentru oaspeţi , Schepp şi Iova pentru gazde. Formaţiile aliniate : U.T.A. : Ducadam — Bitea, Gali, Schepp, Bubela — Leac, Tisa, Broşovschi — Cura, Domide, Coraş. Au mai jucat : Jivan, Tamaş, Vaczl, Dodeanu, Turban si Iova. Politehnica : Catona — Floareş, Mehedinţu, Vişan, Barna — Dembrovschi, Roşea, Şerbănoiu — Nadu, Anghel, Petrescu. Au mai jucat : Popa, Cotec, Boc, Nucă, Muşat şi Iuga. (L IOANA- coresp.) • POIANA CIMPINA — C.S. TIRGOVIŞTE 0—1 (0—1). Partidă de bun nivel spectacular, in general echilibrată. Au ciştigat oaspeţii prin golul marcat de Prtnru. (E. STROE-coresp.) • ELECTRONICA — STEAUA 1—1 (1—1). Meciul s-a disputat pe terenul Electronica In fata a aproximativ 1 000 de spectatori. A fost un joc frumos in care gazdele au dat o replică viguroasă echipei militare. Au marcat : Năstase pentru Steaua, respectiv Costache, dintr-o lovitură de la 16 m. Antrenorul Gh. Constantin a folosit următoarea formaţie : Iordache — Niţu, Aglu, FI. Marin, Gh. Ion — Zahiu, M. Răducanu, Iordănescu — A. Ionescu, Năstase, Zamfir. Au mai jucat : N. Răducanu, M. Ion, Aelenel, Minea. (N. ŞTEFAN- coresp.) — SIRENA — RAPID 0—1 (0—1). A marcat Rontea. Antrenorii Vie Oană şi L Motoc au prezentat următoarea formaţie : Manu (min. 68 Bilă) — Popa, M. Popescu, Zalupea, Ad. Dumitru, Şutru, Rişniţă, Bolbonea (min. 48 Cristache) — Vlad, Rontea, Stamen. (N. TOKACEK-coresp.) © F.C. ŞOIMII SIBIU — CHIMICA TIRNAVENI 1—1 a—0). AU înscris : Frăţilă pentru gazde, respectiv Munteanu. (Seb. BEU- coresp.). — LOTO - PRONOSPORT INFORMEAZĂ NUMERELE EXTRASE LA TRAGEREA PRONOEXPRES DIN 31 IANUARIE 1979. Extragerea I : 23 19 44 41 16 37 ; extragerea a H-a : 27 21 38 8 28 11. Fromd total de câștiguri : 1.263.612 lei din care 208.342 lei raport categoria I. CISTIGURILE TRAGERII EXCEPȚIONALE LOTO DIN 23 IANUARIE 1979. Faza I : Categoria 1 : 1 variantă 25% a 17.500 lei ; categoria 2 : 4,75 variante a 25.000 lei sau la alegere o excursie de două locuri In R. D. Germană — Danemarca sau R. P. Bulgaria — Grecia sau Urt.S.S. si diferența în numerar ; categoria 3 : 15,25 variante a 11.427 lei sau la alegere o excursie de un loc In U.R.S.S. si diferenta In numerar : categoria 4 : 52,25 a 3.335 lei ; categoria 5 : 167,25 a 400 lei ; categoria 6 : 333,75 a 300 lei ; categoria 7 : 464,75 a 200 lei; categoria 8 : 3.193,25 a 100 lei Faza a Il-a : Categoria A : 2 variante 25% a 12.500 lei ; categoria B : 4,25 variante a 10.000 lei sau o excursie de un loc in R. PBulgaria — Grecia sau două locuri In U.R.S.S. Sl diferenţa in numerar ; categoria C : 28,50 variante a 7.974 lei sau o excursie de un loc in U.R.S.S. sl diferenţa în numerar ; categoria V : 104.50 a 2.022 lei ; categoria E : 1.199.50 a 100 iei. ASTAZI este ULTIMA ZI pentru procurarea biletelor la tragerea obişnuită LOTO de mîine, 2 februarie 1979. MAI MULTE VARIANTE JUCATE — MAI MULTE ŞANSE de a obţine autoturisme sau importante cîştiguri In numerar I OFICIUL JUDEŢEAN DE TURISM MARAMUREŞ OFERĂ : Condiţii excelente de practicare a sportirilor de iarnă în staţiunile Borşa şi Izvoarele — cazare şi masă în vile şi hoteluri echipate cu tot confortul modern. Pentru pîrtia de pe vîrful Mogoşa, dotată cu telescaun şi schi lift, cazarea şi masa în hotelurile din Baia Mare. Biletele se pot procura de la Agenţiile de turism din Baia Mare (telefon 994/11043) şi din Sighet (telefon 12815). Pentru sfîrşit de săptămînă se pot procura bilete pînă în ziua de vineri. ACTUALITĂŢII ACTUALITĂŢI • LOTUL REPREZENTATIV AL ROMÂNIEI susţine mîine un joc de verificare la Ropeni cu divizionara B din localitate. Intilnirea este programată la ora 15. e LOTUL OLIMPIC — SELECŢIONATA DE TINERET A CEHOSLOVACIEI. Lotul olimpic al ţârii noastre susţine mîine, la Arad, un joc amical internaţional avînd ca adversar lotul de tineret al Cehoslovaciei. Intîlnirea este programată pe stadionul Gloria, de la ora 15. 9 TURNEUL ECHIPEI TATABANYA. Formaţia Tatabanya, care activează in prima divizie a campionatului Ungariei, efectuează — la invitaţia Asociaţiei sportive Unirea Dej — un turneu în ţara noastră. Tatabanya, care are un lot pe internaţionalii Csapó ?i Kovács, va intîlni următoarele echipe : Mureşul Deva (la 11 februarie), Unirea Dej (13 februarie), Gaz metan Mediaş (16 februarie) şi Şoimii Sibiu (18 februarie). — Cum te simţi în lot, Voicilă ? — N-am venit chiar direct de la Mirzăneşti. Probabil că eu sunt de vină pentru faptul că s-a cam uitat că am fost şi în lotul echipei de tineret, acum trei ani, la Salonic. — Cum se face că mulţi colegi de lot îţi apreciază tehnica, deşi ai jucat multă vreme la Recolta din Mirzăneşti ? — Astăzi, datorită televiziunii, copiii de la ţară sunt avantajaţi, intr-un fel. Ei Învaţă direct de la Beckenbauer, de la Bettega, de la Gerd Müller. Iar repetiţiile încep după numai cîteva minute, pentru că între momentul predării şi cel al practicii nu e decit drumul pe care-l străbați ca să ajungi la cîmpul de joc. La țară nu e cu intrare, nu e cu tramvaie, așa că ai timp berechet. — se știe că ai trecut pe la Rapid. — E adevărat, am trecut. Asta s-a tntlmplat In vara lui 73. Din vară pînă in noiembrie. Dar am plecat. — De ce ? — Am plecat, cu toate că Rapid este echipa pe care o iubesc cel mai mult. Am părăsit-o pentru că nu jucam. Am prins 18 minute la Bacău şi 22 de minute la Brașov. Atunci mi-am zis : „Fiorea aici nu-i de tine. Hai, acasă !“ — Deci, te-ai întors la Rulmentul Alexandria. — M-am întors și, aş putea spune, mi-a priit tare bine tușa de la Rapid. Din noiembrie și pină în primăvară am marcat 25 de goluri, devenind golgeterul Diviziei B. Mi-aduc aminte că In același an, Paraschivescu, cu care împart acum camera la lot, a dat 23. Se vede treaba că golurile ne-au adus pînă aici. — S-ar spune că șutul tJiu face impresie chiar la lot, mai ales pentru că e la fel de puternic cu ambele picioare. Cum ai ajuns aici ? — Aici nu-s secrete. De cind mă știu, am rămas cu portarii cam o jumătate de oră sau mai mult, după meci. Portarilor le place să dai tare, de la distanță. — Cine te-a învățat să dai tare ? — Un portar, nea Gigi Dungu, și, bineînțeles, cei de la telexizor, printre care Kennedy și Obiemenco. — Unde ai vrea să joci, acum cînd ai ajuns în lot ? — Tot la Alexandria, cu toate că, dacă joci în Divizia B, ești cam uitat cînd e vorba de lot. — Ai avut oferte ? — Am avut. De la cîteva echipe de Divizia A, Bihorul, Corvinul, chiar și Dinamo. Un timp m-a bătut gîndul să mă duc la Tirgoviște, cînd era antrenor secund nea Gavrilă, care mi-e unchi, că e tot din Mirzănești, dar acum îmi pare bine că nu m-am dus, pentru că sper că o să ajung în A nu cu transferul, ci cu echipa. — Ești optimist. — Ii primim pe toţi di mari din serie la noi, la Alexandria. Şi nu cred să mai pierdem puncte, cum s-a întimplat în toamnă, cu Olteniţa şi cu Şoimii. — Aveţi băieţi buni la Rulmentul ? — Stoperul Tiţă e mai bun decit mulţi „centrali“ din Divizia A. — Cum îţi vezi viitorul la echipa naţională ? — Cred că trebuie să dau goluri, indiferent de adversarul cu care jucăm, fie că e la Plopeni, fie că e cu bulgarii. Cind dai goluri, nu te sare nimeni. — Eşti un ambiţios, Voicilă ? — Uneori mă şi sperii. — De ce ? — Pentru că am crescut greu, fără părinţi, lingă nişte oameni tare buni, cărora le datorez totul şi la care mă duc cel puţin o dată pe săptămînă, mai ales de cînd tatăl meu de al doilea, care e adevărat tată, a rămas singur. — Am auzit că, în timp ce erai la Poiană, ţi s-a născut un copilaş. — Aşa e. 11 cheamă Dan Narcis Voicilă... — Ce-i faci ? — Nici portar, nici crainic. Să fie sănătos și cu „9m pe spate... loan CHIRILA VOICILA: „TOTUL E SĂ DAU GOLURI ” in perspectiva noului sezon UNIVERSITATEA CRAIOVA VREA SĂ JOACE DIN NOI ÎN FAŢA A 50000 DE SPECTATORI Universitateo Craiova are un nou antrenor principal : VALENTIN STA NESCU. Universitatea are şi un nou antrenor secund : ION OBLEMENCO. Lotul deţinătoarei Cupei României este asistată din această iarnă — şi de un nou medic : GERHARDT FARNER. Universitatea s-a pregătit şi intr-un loc nou : BREAZA. — De ce tocmai Breaza ? am întrebat pe Valentin Stănescu. — Nu eu am ales Breaza, dar cei care au făcut-o au fost inspiraţi. Am avut condiţii excelente : hotel izolat, teren, sală. Singurul impediment: lipsa celor 9 titulari, plecaţi la loturile reprezentative. Cu cei pe care i-am avut la dispoziţie (Boldici, Preduiescu, Negrilă, Ungureanu, Bumbescu, Beldeanu, Cîrţu, Donose, Ţicleanu, Irimescu, plus juniorii Voica, A. Popescu şi Treschin), am... măsurat de cîteva ori staţiunea de la un capăt la altul. Ciobanu s-a accidentat — suspect de menise — şi se află in tratament. La Berneanu s-a renunţat, el fiind transferat la Electroputere... — Ce l-a determinat pe Valentin Stănescu să devină antrenorul celei mai... capricioase divizionare ? — Am fost solicitat sâ iau conducerea tehnică a acestei echipe şi două motive m-au făcut să mă decid : 1. Universitatea are un lot foarte bun. 2. Eu cunosc bine acest lot. Sâ nu uităm că pe 4 dintre jucătorii craioveni l-am promovat în echipa naţională. Este vorba de Bălăci, Crișan, Purima, Beldeanu. Voi face tot posibilul ca echipa Craiovei să arate ce poate, sâ joace la adevărata ei valoare. — Se afirmă mereu că lotul craiovean este cel mai greu de stăpinit... — Știu acest lucru, dar nu mi-e frică. La Breaza, de exemplu, nimeni n-a scos o vorbă, cu toate că antrenamentele au fost extrem de grele... — Numai că la Breaza n-au fost Bălăci, Crişan, Ştefaneseu, Marcu... — Bălăci ? Ştiţi care-i părerea mea despre Bălăci ? In ultimul deceniu, fotbalul nostru a lansat doar două mari valori : Dumitru şi Bălăci. Dumitru a ajuns în echipa naţională la 20 ani şi a jucat împotriva Braziliei, pe atunci campioană mondială. Şi Bălăci a urmat acelaşi traseu cu succes, numai că promovarea lui s-a făcut la 17 ani. Bălăci nu e un jucător viciat. Acum are 22 de ani. Dacă nu va putea, nu va juca. Nimeni nu-l va obliga. Numai că eu sunt convins că Bălăci va juca şi va juca bine. Ca şi Cîrţu, un foarte mare talent, care efectiv n-are voie să nu poarte unul din tricourile echipei. El trebuie doar să fie disciplinat in joc. — Cum decurge colaborarea dintre Valentin Stănescu şi secundul său, Ion Obiemenco ? — Pentru noi toţi a fost o mare şi plăcută surpriză modul cum s-a descurcat Obiemenco la prima lui apariţie ca antrenor. Eu unul il stimez mult, aşa cum ar trebui să-l stimeze toată lumea, jucători, conducători, spectatori. Iar cei dinţii care trebuie să-l asculte sunt Bălăci, Crişan, Beldeanu, Cămâtaru... — Ce-şi propune Universitatea pentru primăvara lui '79 ? — Universitatea Craiova nu-i o echipâ de locul 9, loc pe care s-a clasat în tur. Prin urmare, ea va trebui sâ „urce“ în clasament pînă la un loc care să-i permită să se alinieze din nou la startul unei competiţii europene intercluburi. — Şi să nu cedeze Cupa României... — Nu ne-am propus în mod expres sâ ciştigăm Cupa. Dar vom face tot posibilul să n-o cedăm altora. Marea mea dorinţă este insă alta. Vreau ca, împreună cu Nelu Obremenco, să facem din Universitatea o echipă care prin joc spectaculos, disciplină de fier şi rezultate bune — să readucă în tribunele stadionului Central spectatorii pierduţi. Universitatea are destule argumente pentru a evolua numai în prezenţa a 30—35 000 de spectatori. Sper să fiu ajutat in această privinţă de toţi factorii, de conducerea clubului, de forurile sportive doljene, de iubitorii fotbalului din toată Oltenia. Eu unul promit că nu-i vom dezamăgi... Universitatea s-a pregătit la Breaza. Joncţiunea cu „ceilalţi 9“ se va face la 18 februarie. Abia din acel moment Valentin Stânescu şi Ion Obremenco vor începe să se gîndeascâ dacă in linia mediană vor juca Donose, Tioleanu, Beldeanu scriie Bălăci, Georgiu, Irimescu ; dacă pe extrema dreaptă va apărea Crişan sau Cîrţu , dacă pe stingă vor juca Marcu sau Ciobanu... Abia atunci va începe greul. Sau totul va fi foarte simplu, după cum afirma Ion Obremenco : „Va juca cine se va pregăti cel mai bine, cine va înţelege să se angajeze, fără rabat, la efortul impus". Laurenţiu DUMITRESCU