Steagul Roşu, ianuarie 1955 (Anul 10, nr. 613-636)

1955-01-04 / nr. 613

(psg- 5-a^ gifsarrr bîîșb 65 ani de la moartea marelui povestitor Ion Creangă Basmele lui Ion Creanga—oglindă vie a vieții năzuințelor populare și Nenumărate sunt poveștile și bas­mele scrise în literatura noastră. Dar puține din ele se pot măsura cu basmele lui Ion Creangă. Pentru alcătuirea poveștilor sale, Ion Creangă n-a trebuit să alerge în căutarea acestora. El cunoștea poveștile sale încă de pe cînd „se ri­dica băiețaș la casa părinților săi, în satul Humulești, din tîrg drept peste apa Neamțului“. Le auzise adesea „la cusut și sărăduit sumane“, cînd se-ntreceau cu fetele cele mari din tors și înghițea poreclele lui Mă­­riuca Săvului. Iar mai tîrziu avea să le audă din gura unui moș Bodrîngă, cel fară căpă­­tîi, dar de tot hazul, care la Fălticeni, pentru un fleac de mîncare și de pască zicea „la povești, nopți întregi, șezînd cu­­ nasul în tăciuni“. Basmele lui Creangă, îmbră­cate în haine de zicale și ex­presii pitorești, bogate în as­pecte ale traiului de toate zi­lele ca și ale celui sărbătoresc de la țară, izvorau deci din a­­mintirile sale, cum însuși el ne-o demonstrează în acele pa­gini neîntrecute de evocare a copilăriei. Tocmai de aceea, e­­roii basmelor sale vorbesc și acționează întocmai ca niște oa­meni din Humulești. Cunoscînd și îndrăgind din primii ani de viață, creația po­porului, Creangă a devenit în mod firesc un povestitor neîn­trecut de basme. Adeseori, po­vestind întîmplările eroilor­­ din basmele copilăriei sale, el se pomenește vorbind în locul lor, folosind acele expresii dragi auzite în timpul jocu­lui și zbenguielilor de copil : „Poate că acesta-i vestitul Ochilă,­­frate cu Orbilă, văr primar cu Chio­­rilă, nepot de soră cu Pîndilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Ni­­merilă, ori din tîrg de la Să­l­cuți, megieș cu căutați și de urmă nu-i mai dați. Mă rog, unu-i Ochilă pe fața pămîntului, care vede toate și pe toți, altfel de cum vede lumea cealaltă; numai pe sine nu se vede cît e de frumușel. Parcă-i un bob­ chiîimboț boțit în frunte cu un ochi, numai să nu-i fie de deochi!...“ (Ha­rap Alb). Poveștile lui Creangă sunt adevă­rate opere realiste. In ele, elemen­tele fantastice contribuie la zugră­virea plastică a unor aspecte din viața poporului. Astfel în scurta poveste „Punguța cu doi bani“, scriitorul dezvăluie sărăcia țărănimii oropsite și carac­terul hrăpăreț al boierimii. In altele, ca de pildă , „Soacra cu trei nurori“, „Dănilă Prepeleag“, viața satului este prezentată mai direct, fantasticul ocupînd un loc secundar. Povestea „Capra cu trei iezi“, în care nararea unei întîmplări drama­tice despre crima făptuită de lup și pedeapsa necruțătoare dar dreaptă dată de capră, oglindește în mod lim­pede caracteristica basmului popu­lar; viclenia și răutatea sunt în­totdeauna pedepsite. Afară de aces­tea, umanizarea caprei reiese din felul ei de a se purta, de a vorbi de a strecura subînțelesuri. Ea reprezintă hărnicia, stăpînirea de sine, dîrzenia, setea de dreptate și iscusința omului din popor. După cum în apucăturile lupului cînd, și­ret, fățarnic și laș, recunoaștem fe­lul de a se purta al dușmanilor po­porului. Ca și în „Amintirile din Copilărie“, în „Capra cu trei iezi“, vorbirea per­sonajelor, oamenii de la țară, ca și comentariile scriitorului întrețesute cu Cea mai desăvîrșită lucrare de a­­cest fel din literatura noastră, în proză, este „Povestea lui Harap Alb“. In acest basm, Ion Creangă nu a luat numai elementele, formale ale basmului popular, ci el a pă­truns în adîncime realismul și sem­nificația morală a acestuia. Ideea centrală a basmului — vic­toria binelui și a dreptății împo­triva asupririi și vicleșugului — se desprinde din semnificația sociala a personajelor basmului Astfel chipul lui Harap Alb tipizează eroul popu­lar care înmănunchează toate însu­șirile prețuite de popor: curajos, bun cu cei oropsiți, mărinimos dar și perseverent, ducînd pînă la capăt însărcinările cele mai grele; însetat de dreptate, urăște necinstea și o­­primarea. In contrast cu Harap Alb, Spinul întrunește în caracterul său cruzi­mea și ticăloșia asupritorilor. Ne­cinstit și viclean, prin felul de a vorbi și a se purta, el exprimă ati­tudinea de totdeauna a asupritori­lor. Astfel că, pedeapsa ce i se dă Spinului — zdrobit de calul năzdră­van al lui Harap Alb — devine o osîndă binemeritată. In lupta lui dreaptă, Harap Alb este sprijinit de întreaga natură: fur­nicile, albinele, calul său năzdrăvan, și întruchipările unor fenomene na­turale:" Ochilă, Gerilă, Flămînzilă, Ser­tilă etc. Viguroși,, mucaliți, sfătoși și săritori la nevoie, acești tovarăși ai lui Harap Alb apar în basmul lui Creangă, în ciuda puterii lor supra­omenești ca niște­­ țărani simpli, oa­meni de treabă și de credință. Din felul cum se caracterizează și se grupează personajele reiese clar că povestea se întemeiază pe lupta din­tre bine și rău, luptă în care se oglin­desc adesea aspecte­­ ale conflictelor sociale dintre asupriți­ și asupritori, dintre exploatați și cei ce fură rodul trudei lor. Ca și celelalte opere ale lui Creangă, „Povestea lui Harap Alb“ oglindește deci viața și suferințele poporului, lupta și năzuințele lui. Un alt basm în care se vede legătura folclorului nostru cu folclorul marelui popor rus este „Ivan Turbincă“. Pe Ivan Turbincă, Creangă avea să-l cunoască chiar în anii în care alcătuia povestea, adică în vremea războiului purtat de ruși și romîni împotriva turci­lor (1877). Viteaz, lipsit de fanfaronadă, iubitor de copii și milos față de bătrîni, îndatori­tor și răzbătător, Ivan Turbincă nu lasă ticăloșiile nepedepsite. Prin el, Creangă zugrăvește chipul ostașului rus, vesel și inimos, neînfricat în fața celor hapsîni, însuflețit de o mare dragoste de viață. Dreapta redare a sufletului rusesc se explică și prin faptul că basmul se află chiar în lite­ratura populară rusă, sub di­ferite variante, din care Creangă a realizat totuși o creație originală, exprimînd princi­pala trăsătură: simpatia poporului român față de poporul rus. Chiar faptul că pe Ivan Turbincă, basmul lui Creangă ni-l arată soldat, nu este întîmplător. Se știe că pe a­­cest tărîm — al ostășiei — paginile istorice ale celor două popoare român și rus, ne oferă o seamă de fapte do­veditoare de adevărată prietenie, de sprijin sincer, frățesc. Opera marelui nostru povestitor Ion Creangă este îndrăgită atît de copii, cît și de cititorii maturi. Această pre­țuire se explică tocmai prin caracte­rul profund popular de care este pă­trunsă, atît în conținutul cît și în forma sa, care valorifică marea forță crea­toare a poporului. Ion Creangă ocupă astfel un loc de frunte în cadrul realismului nostru cri­tic alături de genialul poet Mihai Emi­­nescu și marele dramaturg și prozator I. L. Caragiale. El a zugrăvit în mod realist, în viguroase imagini artistice, viața poporului, dovedindu-și marea sa dragoste față de poporul asuprit. Pentru scriitorii de mai tîrziu, ca și pentru cei de azi, Creangă a rămas un îndemn și o pildă vie, convingă­toare. Tocmai de aceea maestrul Mi­hail Sadoveanu îl socotește alături de cronicarul Ioan Neculce, ca pe îna­intașul și învățătorul său. M. C. DELASABAR * expresii populare, desăvîrșesc carac­terul realist al poveștilor. In lumea „Amintirilor din copilărie“ Urmele trecerii prin viață a marelui­ Creangă, povestitorul fără pereche în literatura romînească, se păstrează cu grijă, la Iași în mahalaua Țicău, Academie în file de manuscris și la Hu­la­mulești in raionul Tg. Neamț. Casa muzeu „I. Creangă“ din Humulești nu e numai un monument de valoare istorică care ajută la exemplificarea biografiei povestitorului. In casa din Humulești și pe ulițele satului se păs­trează și astăzi poezia Nu se poate vizita casa „Amintirilor“. — devenită muzeu — cu graba turistului, îndru­mat de un ghid cîteodată precipitat. Vizitatorul trebuie să vină pregătit, să cunoască farmecul povestirilor lui Creangă și să înțeleagă poezia d­in „Amintiri“. Cîndva, una din inițiatoarele restau­rării și valorificării acestui bun al cul­turii noastre, învățătoarea Maria Pa­puc din Humulești, spunea că povestit în casa lui Creangă, basmul „Harap Alb" e înțeles mai bine. Ea știe acest lucru din vizitele pe care le face cu copiii de școală. Nici vorbă că „Amin­tirile“ sînt retrăite și simțite în casa de la Humulești. E dovada grăitoare a vigurosului realism al operelor lui­­ Creangă. Ce e adunat în casa copilăriei lui Creangă nu pot reconstitui decit fragmentar paginile autobiografice ale povestitorului. Dar sînt unele obiecte ce se deșteaptă cu adevărat vremurile și oamenii despre care a scris Ion Creangă. Orga popii Oșlobanu la care exersau băieții, stîlpul hornului de care, cînd erau mai mici, lega mama povestitorului motocei­ pentru jocul mițelor, scara cu care urcau în pod și pe care a urcat Creangă cînd, cu în­tâmplarea cu pupăza, sînt cele mai cunoscute lucrări din casa muzeu. O întîlnire care amuză: ceaslovul, pri­cina bătăii pentru cuvioasele muște și cuvioșii bondari uciși între paginile sale. Unul aproape de altul trei obiecte : masa de­ o șchioapă la care mîncau băieții lui Ștefan a Petrei cînd erau doar puțin mai mari decit masa, ală­turi un butuc. Butucul la care lucra moș Chiorpee Ciubotarul. In fine. Încă o masă care trece prin prezența ei, acolo, de cadrul amintirilor. Masa e veche cu motive naționale sculptate pe tăblie și pe picioare. La masa acea­sta a scris Creangă și tot lingă ea au stat la taifas Creangă și cu Emi­­nescu. Aici în liniștea gradinei au ră­sunat poate pentru întîia oară multe din versurile lui „Bădin Mihai“. Mărturii nenumărate despre portul și obiceiurile vremii sînt risipite în dulapuri și vitrine. Fuste cu cusături specifice locului, cojoace și sumane din care a purtat și Creangă în vremea copilăriei. O fotografie îngălbenită de vreme reînvie în mintea vizitatorului pe cîțiva prieteni din copilărie ai lui Creangă, fotografiați în pragul bătrâ­neții. O căutăm din ochi pe Smărăn­­dița a popii, pe care Creangă a des­cris-o cu atîta savoare. Din fotografie zâmbește un chip de femeie în vârstă in care e greu să-ți închipui fata zglo­bie care a inaugurat memorabilul „sfântul Nicolai“ de la școala din chilia bisericii. Pe un perete din odaia părintească atîrnă reconstituită furca de tors a mamei lui Creangă, vase de lut și bi­ciul „sfintului Nicolai“. Scrisori tri­mise de Creangă la Humulești dau pri­lejul Să cunoaștem din glodurile po­vestitorului împărtășite celor de acasă în vremea cînd lupta din greu cu po­tentații „Junimii” la Iași. Intr-o vitrină sînt roadele activității didactice a povestitorului : cărți de școală, abecedare, studii. Ele vorbesc și de epoca cînd Creangă a așternut pe hîrtie încântătoarele sale basme. Dar și din cărțile lui de maturitate răzbate amestecul de tristețe și dulce amintire a copilăriei pe malurile O­­zanei. Și toate mărturisesc aceeași dragoste a povestitorului pentru locu­rile sale de baștină, pentru frumuse­țile munților și ale văilor. In fiecare un­gher al casei, pe care o vizitează an de an sute de oameni, sînt vii aceleași cuvinte spuse în limba humuleșteni­­lor: „Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mîțele jucîndu-se cu ei, la prighicrul vetrei humuii, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de ha­zul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie !...“ C.­ISAC Seri culturale închinate lui I. Creangă In cadrul contractelor încheiate în­tre conducerea Teatrului de Stat și colectivele gospodăriilor agricole co­lective Gîrleni, Zănești și Răcăciuni se vor organiza și manifestări pentru popularizarea vieții și operei marelui povestitor al poporului nostru, Ion Creangă. Colectivul Teatrului de Stat va or­ganiza în fiecare din aceste gospodă­rii colective seri literare în cadrul că­rora se vor ține conferințe despre marele clasic al literaturii române, după care se vor face lecturi din scri­erile povestitorului. A apărut: POVEȘTI ȘI POVESTIRI de ION CREANGA­­— Editura pentru Literatură și Artă — (Colecția Biblioteca pentru toți) // m­3 (SÖSS) Clubul colectiviștilor Intr-o zi de vară a sosit la redact­­ie o scrisoare semnată de colecti­viștii din Țibucani. Ei împărtășeau ziarului din nădejdile și din planu­rile lor. Câteva rînduri la sfîrșit po­meneau despre clubul pe care îl voi avea cîndva, în viitor. Scrisoarea, tipărită în ziar a dat­ visului acesta o altă înfățișare. Cu­ ziarul în față, tov. Mafiei, președin­tele a propus consiliului de condu­cere : „să ne clădim clubul încă anul acesta“. Unii s-au uitat neîncrezători lui­ președinte. Cei mai mulți au spus cu entuziasm : da ! Era în iunie­ 1954. Pe locul viran din fața gospodă­­riii s-a săpat, cîteva săptămîni mai tîrziu într-o singură zi toată temelii viitoarei clădiri. Planul îl făcu și președintele consiliului de conducere, l-au trimis la Tg. Neamț și la i­n­stitutul de proiectări din Bacău. De la Tg. Neamț a venit un inginer și entu­ziasmat la rîndul său de entuzias­mul colectiviștilor a pornit lucrul. Organizația U.T.M. a satului chemat tinerii să ajute la ridicare­­a clubului. Au răspuns cei dintîi, ar­tiștii amatori, cei 50 de dansatori, recitatori și coriști. Munca colecti­viștilor și a tinerilor din afara gos­podăriei a făcut ca zidurile să se­ înalțe mai repede decît se așteptau specialiștii de la Tg. Neamț. La 22 august clubul a fost inaugurat. O aripă servește de magazie coo­perativei, 2 camere sînt rezervate bi­bliotecii și sălii de lectură. Aici va fi și centrul de radioficare d­ei vis a) celor care au plănuit clubul este să întindă firele difuzoarelor în tot sa­­tul, cît mai curînd. La 26 august, 3 zile de la sărbă­torirea eliberării patriei, după cat scena a fost încercată fără greș da pașii dansatorilor și noaptea pînă tîrziu, în sala mare a clubului, s-a jucat și s-a dansat cu foc, sosi de la Bacău un plan care a stîrnit mult haz. Institutul de proiectări trimitea,­­pasămite... planurile clubului. Erai­ trecute, e drept toate detaliile unui club modern, bine utilat, dar clu­bului ridicat din rîvna colectivă nu-i mai păsa de calculele codașilor de la institutul de proiectări. Au rîs­cut poftă și au predat contabilului pla­nurile să le încuie în casa de fier," să aibă ce arăta musafirilor și e­­ventual inginerilor binevoitori, dari întîrziați.­­ La serbare a cîntat tovarășa Stojf­î­ca, agronomul comunei și au dansat Ion Apietroaiei, Dumitru Vîrlan și mulți­­ alții. Ei au săpat, au cărat cărămizi, au întins mortar, pentru­ lăcașul acesta de cultură și distrac­ție. N-a fost colectivist care să mi se bucure că sărbătoarea împărțirii veniturilor se face în casa lor cea­ nouă și nu numai contabilul a tre­sărit bucuros cînd președintele a a­­nunțat în darea de seamă că con­strucția clubului costă jumătate cît era prevăzut în deviz. E noapte tîrziu și balul colectiviș­tilor e în toi. Ard în colțuri lămpi cu gaz care împrăștie o lumină di­fuză. Asta nu scade din veselia ti­nerilor și din buna dispoziție repri­­­mită a celor bătrîni. Stau la taifas la un pahar de vin cîțiva din frun­tașii gospodăriei : Maftei Gherasim*, Rățoi Pandele. — Să ciocnim pentru lumina elec­­­trică ca s-o avem la cealaltă îm­părțire a veniturilor. Au ciocnit. S-au mai sfătuit și s-au­ înveselit din inimă. In juru-le se­ învîrteau perechile prinse în joc. Da, curînd vor arde aici becuri electrice. ★ mai multă zăpadă pe ogoare Să reținem cît Reținerea zăpezii pe ogoare este una din cele mai importante măsuri agrotehnice, menite să contribuie la sporirea producției agricole. Această lucrare are o mare însemnătate pen­tru apărarea culturilor de toamnă împotriva gerurilor aspre din timpul iernii. Ea constituie în același timp și o măsură importantă pentru mă­rirea rezervelor de apă din pămînt și prin aceas­ta, un mijoc sigur de luptă împotriva secetei. Din consta­tările făcute la semănăturile de toamnă, s-a desprins faptul că lanu­rile acoperite cu un strat de zăpadă de 30—40 cm, au putut rezista la geruri de 25—30 grade, pe cînd cele descoperite, au suferit de pe urma înghețului. Tot datorită stratului de zăpadă, semănăturile de toamnă pot fi ferite de acțiunea dăunătoare a vînturilor aspre, precum și a schimbărilor brusce de temperatură, la începutul primăverii (îngheț și dezgheț). Pentru ca zăpada să nu fie spul­berată de vînt, trebuie ca lucrările de oprire a zăpezii să fie pregătite și terminate înainte de venirea iernii. Din experiențele făcute în legătură cu folosirea metodelor de reținere a zăpezii și topirea ei treptată, reiese că la adîncimea de 20-30 cm, canti­tatea de apă din pămînt s-a mărit cu 40-70 la sută față de locurile un­de nu s-au făcut asemenea lucrări. Sînt cazuri în regiunea Bacău cînd din cauza degerării semănătu­rilor de toamnă se înregistrează pierderi ce ajung pînă la 70-90% . La aceste pagube dacă mai adăugăm și pierderile pricinuite de secetă, ne putem da seama ce importanță pre­zintă acoperirea semănăturilor de toamnă cu un strat gros de zăpadă. Oprirea zăpezii se poate face în mai multe feluri. Astfel, zăpada se poate opri cu ajutorul unor obstaco­le care se mai numesc și parază­­pezi (reținătoare de zăpadă). Ca materiale pentru confecționarea pa­­razăpezilor se folosesc stinghii, leafuri, pari și nuiele. Aceste para­­zăpezi se construiesc în form­a de gard cu lungimea de 1,50-2 m., iar înălțimea de 1 m. Construcția lor este destul de simplă și anume : se­ iau doi pari groși de 5-10 cm. și lungi de 1,20 m­ și se prind cu 2-3 leațuri lungi de 1,50-2 m., în formă de ramă dreptunghiulară. Pe leațuri se prind șipci sau scînduri lungi de 1 m. și late de 5-10 cm., la distanțe de 10 cm. una de alta. Ca întărituri In loc de scînduri se pot pune tulpine mari de diferite plante sau se împletesc nuiele, cu condiția ca împletiturile să fie rare, adică golurile să fie 30—50 la sută din suprafața totală a parazăpezii. Parazăpezile se așează în linie, de-a curmezișul direcției vîntului în grupuri de 5—6. Distanța între gru­puri pe rînd este de 25—30 m., iar între rînduri de 20 m. Grupurile de parazăpezi din rîndul următor se așează în dreptul rîndurilor goale din rîndul întîi pentru a se opri cît mai bine zăpada și pentru a se face eco­nomie de materiale. Parazapezile se sprijină unul de celălalt cu părțile de sus. Ele nu trebuie înclinate prea mult, deoarece în acest caz le micșorăm înălțimea și nu pot să rețină zăpada. Pentru un hectar sînt necesare 70­—90 parazăpezi. Zăpada se mai poate opri și cu a­jutorul tulpinelor de floarea-soare­­lui și porumb. Tulpinele trebuie a­­șezate pe cîmp pînă la venirea în­ghețului. Ele se vor așeza în rîn­duri sau în cruce. Se înfig tulpi­nele în pămînt în rînduri drepte, de-a curmezișul vîntului, astfel ca să căpătăm o perdea formată din mai multe rînduri. Pe rînd, distanța între două tulpini este de 1 metru­, iar numărul rîndurilor este de 3—4. Distanța între 2 perdele este de 20 de ori înălțimea tulpinelor (deci 15—20 in.). Tulpinele pot fi așezate într-un singur rînd și, în acest caz, distanța între două tulpini pe rînd va fi mai mică de 20—30 cm. In acest caz, pentru un hectar trebuie 5.000-10.000 tulpini. Dacă avem crengi sau vreascuri, acestea se pot așeza în cîmp în gră­mezi, puse în rînduri de-a curmezișul vînturilor, la 10 m. de rînd și 3 m. distantă grămadă de grămadă. Ori­cînd avem paie sau stuf, se pot face perdele din paie sau stuf. Snopii se așează în picioare, la o distanță de 1,50 m, unul de altul. Distanța între rînduri trebuie să fie de 15—20 m. Pentru ca snopii să nu fie ușor cul­cați la pămînt se aflg în mijlocul lor țăruși sau se adună zăpadă în jurul lor. In lipsă de materiale pentru para­zăpezi, zăpada poate fi oprită cu ob­stacole construite chiar din zăpadă sau gheață. Iată cum: In zilele căl­duroase de iarnă,cînd zăpada căzută este îndesată și puțin înmuiată, se pot face blocuri cu lopata în mărime de 30x50x30 cm. Blocurile se clădesc ca niște pereți înalți de 80—90 cm. și lungi de 10—15 m., orientați de-a curmezișul direcției vîntului. Prin pereți se lasă goluri pe unde să poată străbate vintul. Rîndurile de pereți se așează din 20 în 20 m. Oprirea zăpezii se poate face și prin valurile făcute cu ajutorul pluo­gurilor de zăpadă. Este o bună pentru suprafețele mari metode de­ teren. Un plug de zăpadă cu 2 cal poate lucra zilnic 8—10 hectare. Lucrările cu plugul de zăpadă tre­­buie să înceapă după primele nin­­sori, cînd înălțimea zăpezii este da­r un lat de palmă (8—10 cm.). Va­lurile se fac cu plugul de-a curme­zișul vîntului, iar distanța între două valuri este de 5—10 m. Folosirea plugurilor de zăpadă pe semănăturile de toamnă nu este bună, deoarece prin luarea zăpezii de pe anumite porțiuni ale terenului, plan­tele ar rămîne descoperite, fiind astfel expuse înghețului. Plugul simplu pen­tru zăpadă, se construiește din două scînduri groase lungi de 1,8-2,4 m și înalte de 15-20 cm., care se prind în colț, așa cum sînt prinse cormanele în­ rariță. Pentru a preîntîmpin­a neajunsu­rile de pe urma secetei, pentru a ob­ține în anul viitor recolte mai bogate, fiecărui agricultor îi revine sarcina de a lua măsurile corespunzătoare pentru a păstra în pămînt tot mai multa apă provenită din topirea zăpe­zii. Comitetele executive ale sfaturilor populare, tehnicienii­ agronomi și or­ganizațiile de bază sătești au datoria să lămurească țăranilor muncitori a­­ceastă problemă și să-i mobilizeze la efectuarea lucrărilor de reținere a ză­pezii. Ing. M. AVRAM siacolele din vreascuri dau rezultate foarte bune.

Next