Steagul Roşu, ianuarie 1955 (Anul 10, nr. 613-636)
1955-01-04 / nr. 613
(psg- 5-a^ gifsarrr bîîșb 65 ani de la moartea marelui povestitor Ion Creangă Basmele lui Ion Creanga—oglindă vie a vieții năzuințelor populare și Nenumărate sunt poveștile și basmele scrise în literatura noastră. Dar puține din ele se pot măsura cu basmele lui Ion Creangă. Pentru alcătuirea poveștilor sale, Ion Creangă n-a trebuit să alerge în căutarea acestora. El cunoștea poveștile sale încă de pe cînd „se ridica băiețaș la casa părinților săi, în satul Humulești, din tîrg drept peste apa Neamțului“. Le auzise adesea „la cusut și sărăduit sumane“, cînd se-ntreceau cu fetele cele mari din tors și înghițea poreclele lui Măriuca Săvului. Iar mai tîrziu avea să le audă din gura unui moș Bodrîngă, cel fară căpătîi, dar de tot hazul, care la Fălticeni, pentru un fleac de mîncare și de pască zicea „la povești, nopți întregi, șezînd cu nasul în tăciuni“. Basmele lui Creangă, îmbrăcate în haine de zicale și expresii pitorești, bogate în aspecte ale traiului de toate zilele ca și ale celui sărbătoresc de la țară, izvorau deci din amintirile sale, cum însuși el ne-o demonstrează în acele pagini neîntrecute de evocare a copilăriei. Tocmai de aceea, eroii basmelor sale vorbesc și acționează întocmai ca niște oameni din Humulești. Cunoscînd și îndrăgind din primii ani de viață, creația poporului, Creangă a devenit în mod firesc un povestitor neîntrecut de basme. Adeseori, povestind întîmplările eroilor din basmele copilăriei sale, el se pomenește vorbind în locul lor, folosind acele expresii dragi auzite în timpul jocului și zbenguielilor de copil : „Poate că acesta-i vestitul Ochilă,frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră cu Pîndilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din tîrg de la Sălcuți, megieș cu căutați și de urmă nu-i mai dați. Mă rog, unu-i Ochilă pe fața pămîntului, care vede toate și pe toți, altfel de cum vede lumea cealaltă; numai pe sine nu se vede cît e de frumușel. Parcă-i un bob chiîimboț boțit în frunte cu un ochi, numai să nu-i fie de deochi!...“ (Harap Alb). Poveștile lui Creangă sunt adevărate opere realiste. In ele, elementele fantastice contribuie la zugrăvirea plastică a unor aspecte din viața poporului. Astfel în scurta poveste „Punguța cu doi bani“, scriitorul dezvăluie sărăcia țărănimii oropsite și caracterul hrăpăreț al boierimii. In altele, ca de pildă , „Soacra cu trei nurori“, „Dănilă Prepeleag“, viața satului este prezentată mai direct, fantasticul ocupînd un loc secundar. Povestea „Capra cu trei iezi“, în care nararea unei întîmplări dramatice despre crima făptuită de lup și pedeapsa necruțătoare dar dreaptă dată de capră, oglindește în mod limpede caracteristica basmului popular; viclenia și răutatea sunt întotdeauna pedepsite. Afară de acestea, umanizarea caprei reiese din felul ei de a se purta, de a vorbi de a strecura subînțelesuri. Ea reprezintă hărnicia, stăpînirea de sine, dîrzenia, setea de dreptate și iscusința omului din popor. După cum în apucăturile lupului cînd, șiret, fățarnic și laș, recunoaștem felul de a se purta al dușmanilor poporului. Ca și în „Amintirile din Copilărie“, în „Capra cu trei iezi“, vorbirea personajelor, oamenii de la țară, ca și comentariile scriitorului întrețesute cu Cea mai desăvîrșită lucrare de acest fel din literatura noastră, în proză, este „Povestea lui Harap Alb“. In acest basm, Ion Creangă nu a luat numai elementele, formale ale basmului popular, ci el a pătruns în adîncime realismul și semnificația morală a acestuia. Ideea centrală a basmului — victoria binelui și a dreptății împotriva asupririi și vicleșugului — se desprinde din semnificația sociala a personajelor basmului Astfel chipul lui Harap Alb tipizează eroul popular care înmănunchează toate însușirile prețuite de popor: curajos, bun cu cei oropsiți, mărinimos dar și perseverent, ducînd pînă la capăt însărcinările cele mai grele; însetat de dreptate, urăște necinstea și oprimarea. In contrast cu Harap Alb, Spinul întrunește în caracterul său cruzimea și ticăloșia asupritorilor. Necinstit și viclean, prin felul de a vorbi și a se purta, el exprimă atitudinea de totdeauna a asupritorilor. Astfel că, pedeapsa ce i se dă Spinului — zdrobit de calul năzdrăvan al lui Harap Alb — devine o osîndă binemeritată. In lupta lui dreaptă, Harap Alb este sprijinit de întreaga natură: furnicile, albinele, calul său năzdrăvan, și întruchipările unor fenomene naturale:" Ochilă, Gerilă, Flămînzilă, Sertilă etc. Viguroși,, mucaliți, sfătoși și săritori la nevoie, acești tovarăși ai lui Harap Alb apar în basmul lui Creangă, în ciuda puterii lor supraomenești ca niște țărani simpli, oameni de treabă și de credință. Din felul cum se caracterizează și se grupează personajele reiese clar că povestea se întemeiază pe lupta dintre bine și rău, luptă în care se oglindesc adesea aspecte ale conflictelor sociale dintre asupriți și asupritori, dintre exploatați și cei ce fură rodul trudei lor. Ca și celelalte opere ale lui Creangă, „Povestea lui Harap Alb“ oglindește deci viața și suferințele poporului, lupta și năzuințele lui. Un alt basm în care se vede legătura folclorului nostru cu folclorul marelui popor rus este „Ivan Turbincă“. Pe Ivan Turbincă, Creangă avea să-l cunoască chiar în anii în care alcătuia povestea, adică în vremea războiului purtat de ruși și romîni împotriva turcilor (1877). Viteaz, lipsit de fanfaronadă, iubitor de copii și milos față de bătrîni, îndatoritor și răzbătător, Ivan Turbincă nu lasă ticăloșiile nepedepsite. Prin el, Creangă zugrăvește chipul ostașului rus, vesel și inimos, neînfricat în fața celor hapsîni, însuflețit de o mare dragoste de viață. Dreapta redare a sufletului rusesc se explică și prin faptul că basmul se află chiar în literatura populară rusă, sub diferite variante, din care Creangă a realizat totuși o creație originală, exprimînd principala trăsătură: simpatia poporului român față de poporul rus. Chiar faptul că pe Ivan Turbincă, basmul lui Creangă ni-l arată soldat, nu este întîmplător. Se știe că pe acest tărîm — al ostășiei — paginile istorice ale celor două popoare român și rus, ne oferă o seamă de fapte doveditoare de adevărată prietenie, de sprijin sincer, frățesc. Opera marelui nostru povestitor Ion Creangă este îndrăgită atît de copii, cît și de cititorii maturi. Această prețuire se explică tocmai prin caracterul profund popular de care este pătrunsă, atît în conținutul cît și în forma sa, care valorifică marea forță creatoare a poporului. Ion Creangă ocupă astfel un loc de frunte în cadrul realismului nostru critic alături de genialul poet Mihai Eminescu și marele dramaturg și prozator I. L. Caragiale. El a zugrăvit în mod realist, în viguroase imagini artistice, viața poporului, dovedindu-și marea sa dragoste față de poporul asuprit. Pentru scriitorii de mai tîrziu, ca și pentru cei de azi, Creangă a rămas un îndemn și o pildă vie, convingătoare. Tocmai de aceea maestrul Mihail Sadoveanu îl socotește alături de cronicarul Ioan Neculce, ca pe înaintașul și învățătorul său. M. C. DELASABAR * expresii populare, desăvîrșesc caracterul realist al poveștilor. In lumea „Amintirilor din copilărie“ Urmele trecerii prin viață a marelui Creangă, povestitorul fără pereche în literatura romînească, se păstrează cu grijă, la Iași în mahalaua Țicău, Academie în file de manuscris și la Hulamulești in raionul Tg. Neamț. Casa muzeu „I. Creangă“ din Humulești nu e numai un monument de valoare istorică care ajută la exemplificarea biografiei povestitorului. In casa din Humulești și pe ulițele satului se păstrează și astăzi poezia Nu se poate vizita casa „Amintirilor“. — devenită muzeu — cu graba turistului, îndrumat de un ghid cîteodată precipitat. Vizitatorul trebuie să vină pregătit, să cunoască farmecul povestirilor lui Creangă și să înțeleagă poezia din „Amintiri“. Cîndva, una din inițiatoarele restaurării și valorificării acestui bun al culturii noastre, învățătoarea Maria Papuc din Humulești, spunea că povestit în casa lui Creangă, basmul „Harap Alb" e înțeles mai bine. Ea știe acest lucru din vizitele pe care le face cu copiii de școală. Nici vorbă că „Amintirile“ sînt retrăite și simțite în casa de la Humulești. E dovada grăitoare a vigurosului realism al operelor lui Creangă. Ce e adunat în casa copilăriei lui Creangă nu pot reconstitui decit fragmentar paginile autobiografice ale povestitorului. Dar sînt unele obiecte ce se deșteaptă cu adevărat vremurile și oamenii despre care a scris Ion Creangă. Orga popii Oșlobanu la care exersau băieții, stîlpul hornului de care, cînd erau mai mici, lega mama povestitorului motocei pentru jocul mițelor, scara cu care urcau în pod și pe care a urcat Creangă cînd, cu întâmplarea cu pupăza, sînt cele mai cunoscute lucrări din casa muzeu. O întîlnire care amuză: ceaslovul, pricina bătăii pentru cuvioasele muște și cuvioșii bondari uciși între paginile sale. Unul aproape de altul trei obiecte : masa de o șchioapă la care mîncau băieții lui Ștefan a Petrei cînd erau doar puțin mai mari decit masa, alături un butuc. Butucul la care lucra moș Chiorpee Ciubotarul. In fine. Încă o masă care trece prin prezența ei, acolo, de cadrul amintirilor. Masa e veche cu motive naționale sculptate pe tăblie și pe picioare. La masa aceasta a scris Creangă și tot lingă ea au stat la taifas Creangă și cu Eminescu. Aici în liniștea gradinei au răsunat poate pentru întîia oară multe din versurile lui „Bădin Mihai“. Mărturii nenumărate despre portul și obiceiurile vremii sînt risipite în dulapuri și vitrine. Fuste cu cusături specifice locului, cojoace și sumane din care a purtat și Creangă în vremea copilăriei. O fotografie îngălbenită de vreme reînvie în mintea vizitatorului pe cîțiva prieteni din copilărie ai lui Creangă, fotografiați în pragul bătrâneții. O căutăm din ochi pe Smărăndița a popii, pe care Creangă a descris-o cu atîta savoare. Din fotografie zâmbește un chip de femeie în vârstă in care e greu să-ți închipui fata zglobie care a inaugurat memorabilul „sfântul Nicolai“ de la școala din chilia bisericii. Pe un perete din odaia părintească atîrnă reconstituită furca de tors a mamei lui Creangă, vase de lut și biciul „sfintului Nicolai“. Scrisori trimise de Creangă la Humulești dau prilejul Să cunoaștem din glodurile povestitorului împărtășite celor de acasă în vremea cînd lupta din greu cu potentații „Junimii” la Iași. Intr-o vitrină sînt roadele activității didactice a povestitorului : cărți de școală, abecedare, studii. Ele vorbesc și de epoca cînd Creangă a așternut pe hîrtie încântătoarele sale basme. Dar și din cărțile lui de maturitate răzbate amestecul de tristețe și dulce amintire a copilăriei pe malurile Ozanei. Și toate mărturisesc aceeași dragoste a povestitorului pentru locurile sale de baștină, pentru frumusețile munților și ale văilor. In fiecare ungher al casei, pe care o vizitează an de an sute de oameni, sînt vii aceleași cuvinte spuse în limba humuleștenilor: „Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mîțele jucîndu-se cu ei, la prighicrul vetrei humuii, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie !...“ C.ISAC Seri culturale închinate lui I. Creangă In cadrul contractelor încheiate între conducerea Teatrului de Stat și colectivele gospodăriilor agricole colective Gîrleni, Zănești și Răcăciuni se vor organiza și manifestări pentru popularizarea vieții și operei marelui povestitor al poporului nostru, Ion Creangă. Colectivul Teatrului de Stat va organiza în fiecare din aceste gospodării colective seri literare în cadrul cărora se vor ține conferințe despre marele clasic al literaturii române, după care se vor face lecturi din scrierile povestitorului. A apărut: POVEȘTI ȘI POVESTIRI de ION CREANGA— Editura pentru Literatură și Artă — (Colecția Biblioteca pentru toți) // m3 (SÖSS) Clubul colectiviștilor Intr-o zi de vară a sosit la redactie o scrisoare semnată de colectiviștii din Țibucani. Ei împărtășeau ziarului din nădejdile și din planurile lor. Câteva rînduri la sfîrșit pomeneau despre clubul pe care îl voi avea cîndva, în viitor. Scrisoarea, tipărită în ziar a dat visului acesta o altă înfățișare. Cu ziarul în față, tov. Mafiei, președintele a propus consiliului de conducere : „să ne clădim clubul încă anul acesta“. Unii s-au uitat neîncrezători lui președinte. Cei mai mulți au spus cu entuziasm : da ! Era în iunie 1954. Pe locul viran din fața gospodăriii s-a săpat, cîteva săptămîni mai tîrziu într-o singură zi toată temelii viitoarei clădiri. Planul îl făcu și președintele consiliului de conducere, l-au trimis la Tg. Neamț și la institutul de proiectări din Bacău. De la Tg. Neamț a venit un inginer și entuziasmat la rîndul său de entuziasmul colectiviștilor a pornit lucrul. Organizația U.T.M. a satului chemat tinerii să ajute la ridicarea clubului. Au răspuns cei dintîi, artiștii amatori, cei 50 de dansatori, recitatori și coriști. Munca colectiviștilor și a tinerilor din afara gospodăriei a făcut ca zidurile să se înalțe mai repede decît se așteptau specialiștii de la Tg. Neamț. La 22 august clubul a fost inaugurat. O aripă servește de magazie cooperativei, 2 camere sînt rezervate bibliotecii și sălii de lectură. Aici va fi și centrul de radioficare dei vis a) celor care au plănuit clubul este să întindă firele difuzoarelor în tot satul, cît mai curînd. La 26 august, 3 zile de la sărbătorirea eliberării patriei, după cat scena a fost încercată fără greș da pașii dansatorilor și noaptea pînă tîrziu, în sala mare a clubului, s-a jucat și s-a dansat cu foc, sosi de la Bacău un plan care a stîrnit mult haz. Institutul de proiectări trimitea,pasămite... planurile clubului. Erai trecute, e drept toate detaliile unui club modern, bine utilat, dar clubului ridicat din rîvna colectivă nu-i mai păsa de calculele codașilor de la institutul de proiectări. Au rîscut poftă și au predat contabilului planurile să le încuie în casa de fier," să aibă ce arăta musafirilor și eventual inginerilor binevoitori, dari întîrziați. La serbare a cîntat tovarășa Stojfîca, agronomul comunei și au dansat Ion Apietroaiei, Dumitru Vîrlan și mulți alții. Ei au săpat, au cărat cărămizi, au întins mortar, pentru lăcașul acesta de cultură și distracție. N-a fost colectivist care să mi se bucure că sărbătoarea împărțirii veniturilor se face în casa lor cea nouă și nu numai contabilul a tresărit bucuros cînd președintele a anunțat în darea de seamă că construcția clubului costă jumătate cît era prevăzut în deviz. E noapte tîrziu și balul colectiviștilor e în toi. Ard în colțuri lămpi cu gaz care împrăștie o lumină difuză. Asta nu scade din veselia tinerilor și din buna dispoziție reprimită a celor bătrîni. Stau la taifas la un pahar de vin cîțiva din fruntașii gospodăriei : Maftei Gherasim*, Rățoi Pandele. — Să ciocnim pentru lumina electrică ca s-o avem la cealaltă împărțire a veniturilor. Au ciocnit. S-au mai sfătuit și s-au înveselit din inimă. In juru-le se învîrteau perechile prinse în joc. Da, curînd vor arde aici becuri electrice. ★ mai multă zăpadă pe ogoare Să reținem cît Reținerea zăpezii pe ogoare este una din cele mai importante măsuri agrotehnice, menite să contribuie la sporirea producției agricole. Această lucrare are o mare însemnătate pentru apărarea culturilor de toamnă împotriva gerurilor aspre din timpul iernii. Ea constituie în același timp și o măsură importantă pentru mărirea rezervelor de apă din pămînt și prin aceasta, un mijoc sigur de luptă împotriva secetei. Din constatările făcute la semănăturile de toamnă, s-a desprins faptul că lanurile acoperite cu un strat de zăpadă de 30—40 cm, au putut rezista la geruri de 25—30 grade, pe cînd cele descoperite, au suferit de pe urma înghețului. Tot datorită stratului de zăpadă, semănăturile de toamnă pot fi ferite de acțiunea dăunătoare a vînturilor aspre, precum și a schimbărilor brusce de temperatură, la începutul primăverii (îngheț și dezgheț). Pentru ca zăpada să nu fie spulberată de vînt, trebuie ca lucrările de oprire a zăpezii să fie pregătite și terminate înainte de venirea iernii. Din experiențele făcute în legătură cu folosirea metodelor de reținere a zăpezii și topirea ei treptată, reiese că la adîncimea de 20-30 cm, cantitatea de apă din pămînt s-a mărit cu 40-70 la sută față de locurile unde nu s-au făcut asemenea lucrări. Sînt cazuri în regiunea Bacău cînd din cauza degerării semănăturilor de toamnă se înregistrează pierderi ce ajung pînă la 70-90% . La aceste pagube dacă mai adăugăm și pierderile pricinuite de secetă, ne putem da seama ce importanță prezintă acoperirea semănăturilor de toamnă cu un strat gros de zăpadă. Oprirea zăpezii se poate face în mai multe feluri. Astfel, zăpada se poate opri cu ajutorul unor obstacole care se mai numesc și parazăpezi (reținătoare de zăpadă). Ca materiale pentru confecționarea parazăpezilor se folosesc stinghii, leafuri, pari și nuiele. Aceste parazăpezi se construiesc în forma de gard cu lungimea de 1,50-2 m., iar înălțimea de 1 m. Construcția lor este destul de simplă și anume : se iau doi pari groși de 5-10 cm. și lungi de 1,20 m și se prind cu 2-3 leațuri lungi de 1,50-2 m., în formă de ramă dreptunghiulară. Pe leațuri se prind șipci sau scînduri lungi de 1 m. și late de 5-10 cm., la distanțe de 10 cm. una de alta. Ca întărituri In loc de scînduri se pot pune tulpine mari de diferite plante sau se împletesc nuiele, cu condiția ca împletiturile să fie rare, adică golurile să fie 30—50 la sută din suprafața totală a parazăpezii. Parazăpezile se așează în linie, de-a curmezișul direcției vîntului în grupuri de 5—6. Distanța între grupuri pe rînd este de 25—30 m., iar între rînduri de 20 m. Grupurile de parazăpezi din rîndul următor se așează în dreptul rîndurilor goale din rîndul întîi pentru a se opri cît mai bine zăpada și pentru a se face economie de materiale. Parazapezile se sprijină unul de celălalt cu părțile de sus. Ele nu trebuie înclinate prea mult, deoarece în acest caz le micșorăm înălțimea și nu pot să rețină zăpada. Pentru un hectar sînt necesare 70—90 parazăpezi. Zăpada se mai poate opri și cu ajutorul tulpinelor de floarea-soarelui și porumb. Tulpinele trebuie așezate pe cîmp pînă la venirea înghețului. Ele se vor așeza în rînduri sau în cruce. Se înfig tulpinele în pămînt în rînduri drepte, de-a curmezișul vîntului, astfel ca să căpătăm o perdea formată din mai multe rînduri. Pe rînd, distanța între două tulpini este de 1 metru, iar numărul rîndurilor este de 3—4. Distanța între 2 perdele este de 20 de ori înălțimea tulpinelor (deci 15—20 in.). Tulpinele pot fi așezate într-un singur rînd și, în acest caz, distanța între două tulpini pe rînd va fi mai mică de 20—30 cm. In acest caz, pentru un hectar trebuie 5.000-10.000 tulpini. Dacă avem crengi sau vreascuri, acestea se pot așeza în cîmp în grămezi, puse în rînduri de-a curmezișul vînturilor, la 10 m. de rînd și 3 m. distantă grămadă de grămadă. Oricînd avem paie sau stuf, se pot face perdele din paie sau stuf. Snopii se așează în picioare, la o distanță de 1,50 m, unul de altul. Distanța între rînduri trebuie să fie de 15—20 m. Pentru ca snopii să nu fie ușor culcați la pămînt se aflg în mijlocul lor țăruși sau se adună zăpadă în jurul lor. In lipsă de materiale pentru parazăpezi, zăpada poate fi oprită cu obstacole construite chiar din zăpadă sau gheață. Iată cum: In zilele călduroase de iarnă,cînd zăpada căzută este îndesată și puțin înmuiată, se pot face blocuri cu lopata în mărime de 30x50x30 cm. Blocurile se clădesc ca niște pereți înalți de 80—90 cm. și lungi de 10—15 m., orientați de-a curmezișul direcției vîntului. Prin pereți se lasă goluri pe unde să poată străbate vintul. Rîndurile de pereți se așează din 20 în 20 m. Oprirea zăpezii se poate face și prin valurile făcute cu ajutorul pluogurilor de zăpadă. Este o bună pentru suprafețele mari metode de teren. Un plug de zăpadă cu 2 cal poate lucra zilnic 8—10 hectare. Lucrările cu plugul de zăpadă trebuie să înceapă după primele ninsori, cînd înălțimea zăpezii este dar un lat de palmă (8—10 cm.). Valurile se fac cu plugul de-a curmezișul vîntului, iar distanța între două valuri este de 5—10 m. Folosirea plugurilor de zăpadă pe semănăturile de toamnă nu este bună, deoarece prin luarea zăpezii de pe anumite porțiuni ale terenului, plantele ar rămîne descoperite, fiind astfel expuse înghețului. Plugul simplu pentru zăpadă, se construiește din două scînduri groase lungi de 1,8-2,4 m și înalte de 15-20 cm., care se prind în colț, așa cum sînt prinse cormanele în rariță. Pentru a preîntîmpina neajunsurile de pe urma secetei, pentru a obține în anul viitor recolte mai bogate, fiecărui agricultor îi revine sarcina de a lua măsurile corespunzătoare pentru a păstra în pămînt tot mai multa apă provenită din topirea zăpezii. Comitetele executive ale sfaturilor populare, tehnicienii agronomi și organizațiile de bază sătești au datoria să lămurească țăranilor muncitori această problemă și să-i mobilizeze la efectuarea lucrărilor de reținere a zăpezii. Ing. M. AVRAM siacolele din vreascuri dau rezultate foarte bune.