Viaţa Capitalei, august 1949 (Anul 1, nr. 97-100)
1949-08-27 / nr. 97
miu-lea volum al operelor lui i. u. M. Editura P. M. R, 48 pag. 18 lei In lucrarea sa, tov. Evgrafov face o sinteză a activităţii dusă de tovarăşul Stalin, în perioada de pregătire a Marei Revoluţii Socialiste. El ne arată că, adânc cunoscător al principiilor marxist-leniniste, tovarăşul Stalin a luptat neîncetat pentru transpunerea lor în viaţă. Alături de Lenin, tovarăşul Stalin a luptat împotriva Guvernului Provizoriu cerând transformarea Rusiei intr’o republică a Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor. A demascat rolul trădător jucat de grupul defensiştilor, compus din grupul plehanovist „Edinstvo’ bundul, menşevicii şi socialiştii revoluţionari, trudovicii şi socialiştii populari. A arătat masselor populare scopurile cotropitoare ale imperialiştilor anglo - franco - americani, care căutau să transforme Rusia într'o colonie înrobită intereselor lor. Ştiind că poporul este dornic de pace, tovarăşul Stalin a cerut încetarea războiului de jaf şi cotropire, dus de burghezo-moşierimea rusă. Tovarăşul Stalin s’a ocupat intens de cele două mari şi vitale probleme ce agitau massele populare din Rusia şi anume : problema ţărănească şi problema naţională. Lucrarea tov. Evgraiov este de un real ajutor celor ce vor citi vol. III al Operelor tovarăşului Stalin. Analizarea discursurilor şi articolelor cuprinse în acest volum, în lumina principiilor marxist-leniniste ne arată rolul covârşitor pe care l-a avut tovarăşul Stalin în operaţie pregătire pe tărâm teoretic şi practic a Marei Revoluţii din Octombrie. n. Evgralov Echipe artistice săteşti pe scenele Capitalei Ministerul Artelor şi informaţiilor au invitat în mijlocul oamenilor muncii din Capitală echipe artistice din diferite Cămine Culturale ale ţării. Un public imens a avut prilejul să cunoască activitatea artistică şi temele folclorice, exprimate prin cântec şi joc, ale oamenilor de la sate. Până deunăzi, calităţile artistice late ţăranilor noştri erau înăbuşite, plugarii fiind ţinuţi in ignoranţă, mizerie şi cruntă exploatare. Azi, noile lor condiţii de trai le dau posibilitatea să răspundă cu însufleţire chemărilor diferitelor Cămine Culturale, constituite pe lângă comună sau judeţ. „ .. Aci, prin confirmi,e şi lecturi, prin discuţii, prin repetiţii de cor şi dans, se duce, în rândul sătenilor, munca de culturalizare şi de desvoltare a gustului artistic, care creşte odată cu avântul muncii pe ogor, odată cu veniril unui nou tractor pe ţarină, înfloreşte odată cu atenţia şi sprijinul preţios acordat muncii acesteia de către Partid şi Guvern din Rădăuţi şi Vâlcea, Muscel, Argeş şi Bacău, vin echipe de jocuri populare îmbrăcate în cstumele lor pitoreşti. Specificul acestor regiuni e puternic şi impresionant redat printr-o varietate de costume şi o bogăţie de culori, carate duc cu mintea departe, pe plaiurile Haţegului, Mureşului, Crişului sau Siretului. Un exemplu îl constitue echipa artistică aparţinând Căminului Cultural Rădăuţi, care a dat de curând un festival la Teatrul Armatei, în grădina Vox. Ansamblul coral al comunei Rogojeşti e format din 35 de U.T.M.-işti, ţărrani muncitori. Aceştia, împreună cu ansamblul comunei Negistina, au format o corală, executată de talente artistice, vrednice de luat în seamă, înzestrat şi cu material cultural A.R.L.U.S., instruit şi îndrumat ideologiceşte, ansamblul ne-a prezentat, pe lângă lucrările cofiţe româneşti şi bucăţi muzicale sovietice cum ar fi de pildă. Cântec despre Stalin, Spre front şi In grădină Trebue să menţionăm faptul că echipia artistică a Căminului Cultural Rădăuţi posedă un frumos program coral de muzică ucraineană. De pildă: Despărţirea, cântec popular, a fost interpretat cu căldură şi expresivitate lirică. Căminul Cultural din comuna Râpne, jud. Bacău, posedă un ansamblu artistic bine organizat şi o echipă de dansuri care execută jocurile populare cu o măestriedeosebită. , Căminul Cultural Mureş prezintă echipa artistică a comunei Archind, cu un program de jocuri populare, alcătuit dintr’o suită de dansuri romnâneşti şi maghiare, care şi ele reprezintă un admirabil exemplu al dragostei frăţeşti faţă de naţionalităţile conlocuitoare. Această echipă interpretează cu deosebit talent „Ardeleanca" şi ,,Simirnaştii”. Jocul rapid, salturile şi ritmul paşilor accentuaţi de clopoţeii cizmelor, sunt elemente artistice care redau specificul jocurilor din Ardeal în toată frumuseţea loc. Judeţul Vâlcea posedă o echipă de transuri populare, formată din tineri şi vârstnici ciobani. Impresionant este jocul vârstnicilor care interpretează „Brâu!'' şi „Hora celor 3 generaţii" cu mult avânt tineresc. Căminul Cultural Argeş a muncit mult, până să-şi contureze cu trăinicie un repertoriu mai variat de cântece şi dansuri populare. Acest Cămin a reuşit să organizeze două echipe de jocuri: una formată din tineri şi alta compusă din ţărani vârstnici. Astfel „Sârba de doi” e interpretată de rtoşnegi în vârstă de 70 de ani. Dar jocul lor e atât de tineresc, e atât de uşor executat, ritmul paşilor e atât de bine legat cu cel al muzicii, încât publicul entuziasmat a răsplătit prin urare şi aplauze talentul „tinerilor” artişti. Vasile Pricopie şi Gheorghe Butucetea sunt doi solişti care se bucură de multă popularitate printre tovarăşii de ansamblu şi mai ales printre ţăranii din comună. Unul cântă din fluier. Altul flueră din... gură. — „Eu, ne spune tovarăşul Butucelea, cioban din regiunea Argeşului, — când sunt cu oile, sus la munte, lucrez un fluer şi ascultând ciocârlia sau alte cântece de-ale păsărilor, învăţ să cânt şi eu din finer’’ Tovarăşul Vasile flueră din gură, ceea ce cântă Butucetea din finer, împreună doinesc cu frumuseţe, fiecare acord e accentuat cu multă simţire de gesturile cântăreţilor, stârnind în sufletul spectatorilor intensa poezie a plaiurilor ardeleneşti. Există nenumărate Cămine Culturale şi echipe artistice săteşti şi ele se desvoltă, pe zi ce trece, cu tot mai multa Intensitate, datorită atenţiei şi grijei Partidului faţă de aceste înjghebări culturale Roadeleartistice ale echipelor săteşti ne-au fost arătate şi pe scenele Capitalei, unde sătenii-artişti au prezentat publicului spectator adevărate exemple de folclor, din care echipele artistice ale Capitalei au mult de învăţat. A« Simovici NOUTĂȚI LITERARE • „INDIA FARA MINUNI OLGA CECIOTCHINA (Ed. Tineretului). Olga Ceciotchina, reprezentanta tineretului sovietic in delegația F. M. T. D., a făcut o lungă călătorie în această calitate, plecând la 1 Februarie... 1947 de la Paris spre Indiai* Irupresiile de călătorie au apărut în volum sub titlul „India fără minuni", in care sunt prinse scene din viaţa de mizerie şi suferinţe pe care o duc oamenii din Asia şi lupta lor pentru libertate şi o viaţă mai bună. • EGON ERWIN KISCH: „CĂRBUNII DE SUB MARE". A apărut in Editura Tineretului cartea lui E. E. Kisch care cuprinde un reportaj din viaţa de cruntă exploatare a minerilor australieni şi două reportaje din lupta pentru libertate a poporului chinez. Ceea ce prevedea Kisch acum 15 ani în cartea sa, e pe cale de înfăptuire în noua Chină de astăzi, unde creşte şi luptă un tineret liber şi ferică. • D. DAVURIN: „ÎNTRECEREA". Prin apariţia acestui volum din „Colecţia Teatru", Editura Tineretului, pune la îndemâna echipelor de artişti, două piese de bună calitate. Prima, „întrecerea" scrisă de Davurin, pune in lumină adevăratul conţinut al întrecerii socialiste, care are ca scop ridicarea productivităţii muncii şi în acelaş timp de a deprinde pe oameni să îmbine interesele personale cu acelea ale colectivităţii. Piesa „Tu nu te cunoşti" de A. Rozovski, e o satiră la adresa capitaliştilor americani. In opoziţie cu tagma exploatatorilor, autorul prezintă lumea cinstită a Anericii, care luptă pentru o altfel de viaţă. „In America sunt milioane de oameni conştienţi cari la timpul lor vor spune destul". Dacă priveşti harta Uniunii Sovietice dela Magnitogorsk, din inima Siberiei şi până la Viniţa în Ucraina vestică, apoi dela Simferopol — capitala Crinjeei şi până la Riazan în estul Moscovei, poţi cuprinde vastilitatea unui teren , de sute de mii de km. pătraţi cu şiruri de munţi înalţi, cu stepe nesfârşite, cu râuri, cu lacuri, terenuri cu o floră variată potrivită condiţiunilor climaterice şi compoziţiei solului. Masivele păduroase de stejar, paltin şi fag din jurul lacului Bielaia care se prelungeşte spre Vest până la Penza, alcătuesc aşa numita Taiga a cărei frumuseţe naturală o cântă poeţii din toate colţurile Uniunii Sovietice. Taigaua înaintează spre Nord până la codrii de brad veşnic verzi şi nepătrunşi cari ţin piept vânturilor îngheţate siberiene şi care se transformă în conifere mici de se pierd treptat în imensitatea tundrei, patria renului rezistent la frig şi la foame, tovarăşul modest şi nelipsit al laponului. Trecând la Est de Uraţi vom vedea stepele nesfârşite de cernoziom negru şi roditor pe întinderile cărora colhoznici sovietici au dat exemplu de eroism şi dragoste de patrie, atât în luptele cu duşmanii cotropitori, cât şi în munca din fabrici şi de pe ogoare, îndrumaţi de învăţăturile Partidului Comunist (b) al U.R.S.S., oamenii sovietici îşi prefac ţara într-o adevărată grădină, transformând natura şi obligând-o să rodească acolo unde înainte nu putea fi vorba de viaţă vegetală. Angrenat într-o luptă vecinică cu natura, omul sovietic nu este nepăsător în faţa greutăţilor pe care le întâmpină în calea sa , el le învinge pe toate. Sfarmă stânci, dând frâu liber apelor pe care le zăgăzuieşte prin irigaţii, seacă mlaştinile şi, înfrăţind soiuri diferite de plante, recoltează pe terenuri altădată nefolositoare până şi trei spice în loc de unul, creiază specii nouă rezistente la frig şi la secetă, îmbunătăţindu-şi astfel zilnic condiţiile de trai. Victoriile în această luptă sunt rezultatele stăpânirii tot mai mari a forţelor naturii. Efortul comun al masselor în luptă cu natura, face pe oamenii sovietici să capete zilnic forţe noui, să deslege tainele naturii şi s-o modeleze după voinţa lor. Una din problemele cele mai importante la rezolvarea căreia au trecut oamenii sovietici este înlăturarea secetei. Cum este posibilă oare realizarea acestei probleme de care depinde în cea mai mare măsură bunul trai a milioane de oameni? Cercetări minuţioase şi îndelungate făcute de către oamenii de ştiinţă sovietici au arătat că este pe deplin posibilă înlăturarea secetei. De aceea, din iniţiativa Generalissmului Stalin, C.C. al P.C. (b) şi Consiliul de miniştri al U.R.S.S. au hotărît realizarea Planului de împădurire a terenurilor arabile, alternarea recoltelor de cereale cu■ele de furaje, construirea de lacuri şi rezervoare de apă pentru asigurarea unei recolte sporite şi stabile, în regiunile de stepă din partea europeană a U.R.S.S. Pădurile micşorează efectele secetei prin oprirea vânturilor, prin sporirea umidităţii aerului, prin împiedecarea evaporării totale a umezelii din sol şi prin aşezarea uniforma a zăpezilor în timpul iernii. Acest măreţ plan programat pentru o perioada de 15 ani, organizat în cele mai mici amânunte, va creia astfel perdele de păduri pe o lungime de 5.320 km., adică pe o suprafaţă de 120.000.000 ha. Perdelele de păduri vor începe de dincolo de Marea Caspică, la Vest de pustiurile de nisip şi se vor desfăşura ca nişte coloane imense de verdeaţă, pe malurile fluviilor Ural, Volga, Don şi Doneţ. In alcătuirea speciilor de copaci ale zonelor păduroase, stejarul va ocupa un loc de frunte, ţinându-se seamă de esenţa acceptabilă pentru fiecare fel de climă şi de sol în parte. Operaţiile de împădurire vor fi permanent asigurate prin specialiştii şcolilor de silvicultură şi silvomecanizare, care vor lucra în cadrul celor 570 de staţiuni forestiere dotate cu tractoare, escavatoare, maşini de sădit şi altele. Voi trece 15 ani. Să n© întoarcem îndărăt la harta Uniunii Sovietice şi să conturăm cele 120.000.000 ha. de perdele păduroase în spaţiul cuprins între Magnitogorsk şi Viniţa, înntre Simferopol şi Riazan. Gândindu-ne că numai până în anul 1965 vor fi plantate 6.150.000 ha. de pădure — ceea ce reprezintă o suprafaţă egală cu întreaga suprafaţă păduroasă a ţării noastre— ne putem da seama de măreţia acestei realizări a popoarelor sovietice. In locul stepelor nesfârşite şi tăcute, privirile vor întâlni covoare de verdeaţa simetrice, care vor frâna vânturile secetoase din Nord şi Est. Când vor trece cei 15 ani, seceta va deveni doar o amintire neplăcută pentru oamenii sovietici. Atunci se vor fi realizat cuvintele profetice ale lui Miciurin care a spus: „eu vâd că orânduirea colhoznică, prin intermediul căreia Paridul Comunist a început să realizeze marea operă de reînoire a pământului va duce omenirea muncitoare la stăpânirea reală a forţelor laturii!". Belşugul de recolte va fi astfel asigurat împotriva oricăror schimbări climaterice, iar prosperitatea oamenilor sovietici va deschide, prin aceasta, perspective şi posibilităţi noi pentru binele întregii omeniri doritoare de pace, iubitoare de civilizaţie şi cultură. Regimul de democraţie populară din ţara noastră a pus în mişcare valorile şi energiile poporului muncitor, care păşeşte astăzi cu însufleţire spre o viaţă mai bună — spe socialism. Energiile inepuizabile şi talentele oamenilor muncii, înăbuşite sub regimurile burgheze, se desfăşoară astăzi pe toate tărâmurile de activitate, dând astfel posibilitatea de a fi valorificate toate metodele noui de muncă în opera de transformare revoluţionară a ţării. Muncitorii din fabrici aduc prin inovaţiile, raţionalizările, economiile şi întrecerile socialiste organizate în prezent, mărirea continuă a producţiei, iar ţărănimea muncitoare, păşind alături de clasa muncitoare, se orientează din *L în zî tot kiai hotărîtă, către forme de viaţă nouă. Descătuşaţi de exploatare, oamenii muncii din ţara noastră îşi construesc aşezăminte de viaţa prosperă, trainice şi folositoare. Pe această cale, în Lunca Prutului s’a pornit cu hotărîre la acţiune în anul 1947, pentru îndiguirea unei suprafeţe de 12.800 ha. de pământ de cea mai bună calitate. Au fost smulse astfel din ghiarele inundaţiilor 12.800 ha. de pământ, fapt care constitue o victorie însemnată, pe drumul supunerii forţelor naturii. Dar odată îndiguit acest teren, trebue să ne gândim la păstrarea digurilor și la înfrânarea torentelor violente care îneacă totul în calea lor. De aceea, concomitent cu lucrarea digurilor s'a pornit la împădurirea masivă a coastelor văii Chinejei pe o lungime de 66 km. Valea Chinejei care cu 50 de ani în urmă era împădurită cu pădure naturală de stejar şi tei, a fost jefuită până la ultima mlădiţă de către ciocoii şi chiaburii cari deţineau proprietăţi mari pe aceste meleaguri. S'a ajuns astfel la desgolirea totală a coastelor, ceea ce a permis torentelor provocate de ploi să sape râpi adânci, al căror pământ era cărat de ape şi depozitat pe vale şi dus de curenţi până la lacul Brateş. Eroziunea coastelor a adus după sine ridicarea nivelului văii, inundaţii, formarea de bălţi murdare şi distrugerea şesurilor mănoase înşirate dealungul Chinejei. După exemplul oamenilor sovietici şi din îndemnul Partidului Muncitoresc Români, s’a pornit cu hotărîre la remedierea acestor rele lăsate nouă moştenire din trecut. S'au plantat astfel pe coastele golaşe milioane de pueţi de salcâmi — esenţa potrivită pentru aceste terenuri, — iar pe vale s'au plantat pueţi de sălcie cari vor ţine straturile de sedimentare pe loc, apărând în felul acesta şi digul din Lunca Prutului. Pădurile de salcâmi plantate pe coaste se vor desvoltă şi vor aduce după sine foloase însemnate, înfrumuseţând totodată valea Chinejei şi împiedecând eroziunea continuă a coastelor. Plantaţiile de sălcii de pe vale vor stabili apei un curs precis care va fi astfel dirijat încât să nu lovească digul. Bălţile şi mlaştinile vor dispare, iar locurile în care azi mai cresc zeci dehectare de burueni, rogoz, stuf şi papură şi unde se desvoltă ţânţarii purtători ai frigurilor palustre, vor deveni şesuri roditoare cu ierburi de nutreţ şi bune de cultivat. Acţiunea tot mai intensă de împădurire dusă pe întreaga suprafaţă a ţării va deveni totodată un prim factor în lupta pentru înlăturarea secetei. \ $ Măreaţa operă de împădurire din Uniunea Sovietică, iniţiată de I. V. Stalin, va avea o influenţă directă şi binefăcătoare asupra climatului ţării noastre şi va constitui totodată un exemplu viu de muncă şi luptă pentru oamenii muncii din ţara noastră care îşi croiesc astăzi condiţii de viaţă nouă sub conducerea Partidului Muncitoresc Român. Peste câţiva ani, harta ţării noastre va arăta păduri mai multe şi seceta va fi întruisă definitiv. G. Stănescu împădurirea, mijloc de luptă împotriva secetei Un luptător pentru libertatea popoarelor: Romain Rolland In ultimul număr din „Europe”, Pierre Abraham adresează o scrisoare lui Jean- Christophe, eroul din romanul cu acelaş nume al lui Romain Rolland. Desprindem din scrisoare următoarele: „Pasiunea din paginile cărţii ne animă şi ne îndeamnă să luptăm contra mizeriei şi suferinţei acelora care lucrează cu mâinile şi cu mintea. Să luptăm împotriva urii de rasă. Să luptăm pentru ca generaţiile viitoare să nu mai tremure în faţa unui mâine necunoscut. Şi în sfârşit, să luptăm pentru ca gândirea să poată fi exprimată în libertate, într’o pace veritabilă. Să luptăm ca să dispară exploatarea omului prin minciună”. IATA CAPITALEI. SALUTUL ADRESAT DE C.G.M. CONFERINŢEI PARTIZANILOR PĂCII DIN U.R.S.S. Confederaţia Generală a Muncii din Republica Populară Română a trimis următoarea telegramă Conferinţei Partizanilor Păcii din U. R. S. S. CONFERINŢEI PARTIZANILOR PĂCII DIN U.R.S.S. MOSCOVA In numele oamenilor muncii din Republica Populară Română, organizaţi în Confederaţia Generală a Muncii, vă transmitem salutul nostru fierbinte şi exprimăm voinţa noastră nestrămutată de a lupta cu şi mai multă energie pentru cauza comună a apărării păcii şi progresului. Din prima zi a existenţei sale, Marea Uniune Sovietică, Ţara Socialismului victorios, a fost o apărătoare consecventă şi hotărîtă a păcii în lumea întreagă, luptă care neobosită pentru prietenia între popoare şi pentru colaborarea lor, împotriva planurilor criminale ale aţâţătorilor la război. Suntem ferm convinşi că prin Conferinţa Partizanilor Păcii din U. R. S. S. veţi aduce o nouă şi măreaţă contribuţie la opera de aparare a păcii şi progresului, iar hotărîrile ce veţi lua vor construi un viguros răspuns dat uneltirilor trusturilor monopoliste anglo-americane, care caută salvarea existenţei lor în deslănţuirea unui nou război. Alaturi de întreaga omenire progresistă, în fruntea căreia se află Uniunea Sovietică, ne vom încorda eforturile pentru întărirea prieteniei între popoare, pentru asigurarea progresului întregii omeniri împotriva planurilor criminale ale aţâţătorilor la un nou război, învăţând din măreaţa experienţă a oamenilor muncii din Ţara Socialismului victorios şi luând ca exemplu munca şi lupta eroică a popoarelor sovietice în frunte cu gloriosul Partid Comunist (b) al Uniunii Sovietice, sub geniala conducere a iubitului învăţător al popoarelor din lumea întreagă, marele prieten al ţării noastre, Iosif Vissarionovici Statin, noi toţi oamenii muncii din Republica Populară Română, organzaţi în sindicate, în cadrul C. G. M. sub conducerea şi îndrumarea părintească a Partidului Muncitoresc Român. Vom muncii fără preget pentru construirea socialismului în ţara noastră, fiind convinşi că astfel se întăreşte lagărul păcii şi al progresului. Trăiască Conferinţa Partizanilor Păcii din U. R. S. S.! Trăiască gloriosul Partid Comunist (b) al U.R.S.S., care conduce oamenii muncii la măreţele victorii ale construirii comunismului! Trăiască Iosif Vissarionovici Stalin, genialul conducător al popoarelor sovietice şi al oamenilor muncii din lumea întreagă, în lupta pentru pace şi progres ! CONFEDERAŢIA GENERALA A MUNCII DIN R.P.R. Presedinte GHEORGHE APOSTOL Excursiile programate de C.G.M. pentru sfârşitul acestei săptămâni Pentru sfârşitul acestei săptămâni, C.G.M. a programat următoarele excursii, cu plecarea din Gara de Nord, pentru salariaţii din Bucureşti: BRAŞOV : plecarea Sâmbătă ora 13.50 înapoierea Duminică ora 23.15. PREDEAL: plecarea Sâmbătă ora 10,15, înapoierea Duminică ora 23,45. (Pentru excursiile la cabane se recomandă bocanci, haine groase, manta de ploaie) MANGALIA : plecarea (din București—Obor) Sâmbătă ora 23,20, înapoierea Duminică ora 24,46 Duminică 28 August MANGALIA : plecare, (București— Obor) ora 5,56, înapoierea ora 22,56. PREDEAL : plecarea ora 6, înapoierea ora 22,05 CÂMPULUNG : plecarea ora 5,45, înapoierea ora 21. MANECIU: plecarea ora 6,30, înapoierea ora 22,29. SNAGOV: trei trenuri: plecarea la orele 5,38; 6,30; 9,11 , înapoierea la orele 18,10; 21,56; 22,32. MOGOȘOAIA, două trenuri: plecarea la orele 7,30; 9,30; înapoierea la orele 18,50; 21,12. Lupta pentru sănătatea copiilor noştri (Urmare din pag. 1a) fire. Dispensarele materno-infantile sunt permanent preocupate ca femeile să nască în bune condiţiuni fie acasă, fie la maternitate. Sunt circumscripţii, cum este circ. Tudor Vladimirescu, de pildă, unde în ultimul timp, toate gravidele din cartier au fost sub îngrijirea personalului dispensarului. Şi — ceea ce trebue subliniat — munca se desfăşoară încă în această unitate în condiţiuni anevoioase Clădirea este nepotrivită, neîncăpătoare. Instrumentarul este Incomplect Cu râvnă, colectivul dispensarului ajutat de U.F . R.-iste învinge în bună măsură greutăţile. Nici iniţiativa cetăţenească nu lipseşte în domeniul acesta. Prin munca Organizaţiei U.F.D.R. a circumscripţiei şi a cetăţenilor din cartier cu ajutorul Secţiei Sanitaria Comitetului Provizoriu a putut lua fiinţă de pildă dispensarul Mah mo-Infantii No. 3 Pe lângă fiecare dispensar există o bucătărie dietetică unde copiii primesc lapte, diferite preparate lactate şi preparate dietetice. Numai în Capitală se consumă zilnic în cadrul celor 30 de bucătării, peste 1.800 kg. preparate. Pe de altă parte, s-a luat măsura profilactică, ca acei copii care în familiile lor vin în contact cu un bolnav T.B.C. să primească gratuit pachete cu alimente conţinând zahăr, griş, marmeladă, ulei etc. De asemenea, potrivit planului Ministerului Sănătăţii, au fost deschise prin grija Comitetului Provizoriu primele două creşe de cartier, unde copiii mamelor nevoiaşe primesc o îngrijire deosebita. Astfel prin grija tot mai mare pentru ocrotirea mamei şi coglului, în sectorul IV Roşu — de pildă — nu s'a înregistrat în cursul lunei Iulie, nicio pierdere în rândul copiilor de pe urma gastro-enteritelor. Tot aşa se explică şi considerabila scădere a mortalităţii infantile în Capitală. Griff. Dareami Membrii delegaţiei A. R. L. U. S. care au vizitat U. R. S. S. şi-au împărtăşit impresiile presei Ei a avut loc la sediul Consiliului General de Conducere A. R. L. U. S. o conferinţă de presă la care au luat cuvântul membrii delegaţiei A.R.L.U.S., care au vizitat U. R. S. S., în urma invitaţiei U. O. C. S.-ului. La această conferinţă au participat tov. Maximovschi, reprezentantul V. O. C. S.-ului la noi, tov. Cacialov, reprezentantul Ambasadei U.R.S.S., reprezentanţi ai presei române şi străine. Tov. N. Popescu-Doreanu, ministrul învăţământului Public, vice-preşedinte al A. R. L. U. S.-ului şi C. Dimitriu, secretar general al ARLUS-ului, au răspuns la întrebările puse de asistenţă. Această delegaţie a fost formată din 12 tovarăşi (muncitori, intelectuali, tehnicieni şi un ţăran muncitor). Călătoria a durat trei săptămâni în cursul cărora au vizitat: Moscova, Leningradul, Bacul precum şi diferite regiuni din Gruzia (Georgia). Declaraţiile tov. N. Popescu-Doreanu au oglindit sentimentele de admiraţie pe care le-a stârnit, în sufletele vizitatorilor români, realitatea sovietică, în plin avânt de construire a comunismului. Luni după amiază a avut loc predarea a 96 de apartamente cuprinse în două blocuri din Parcul Vatra Luminoasă unui număr de muncitori fruntaşi în producţie, decoraţi şi evidenţiaţi, de la Uzinele „23 August” şi „Republica”. Festivitatea în cadrul căreia s-au predat apartamentele a fost deschisă de tov. Vasile Neamţu, secretarul Comitetului Sectorului 23 August P.M.R. După alegerea prezidiului, a luat cuvântul tov. Lotar Rădăceanu, secretar al C.C. al P.M.R., ministrul Muncii şi Prevederilor Sociale, care a spus între altele : In numele C.C. al P.M.R. şi al Guvernului aduc un călduros salut şi felicitări tovărăşeşti cu prilejul zilei de 23 August, muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor fabricii care poartă numele glorios al acelei zilede eliberare „23 August”. Apoi tov. Lotar Rădăceanu a arătat că trecerea în folosinţa salariaţilor a blocurilor, dovedeşte grija permanentă pe care Partidul şi Guvernul o poartă pentru ridicarea nivelului de viaţă materială şi culturală a celor ce muncesc. Este un rezultat al luptei pe care o duce clasa muncitoare pentru a-şi făuri un trai mai bun. Apoi tov. Lotar Rădăceanu a arătat că marile realizări în folosul muncitorilor nu ar fi fost cu putinţă fără ajutorul Armatei Sovietice care ne-a eliberat ţara de cotropirea fascistă, fără sprijinul marei noastre prietene, Ţara Socialismului victorios, care ne dă un permanent sprijin pentru dezvoltarea şi propăşirea ţării noastre. In încheere, tov. Lotar Rădăceanu a vorbit despre datoria muncitorilor de a fi mereu vigilenţi faţă de duşmanul de clasă, relevând că oamenii muncii trebue să-şi sporească eforturile pentru îndeplinirea şi depăşirea Planului de Stat. Tovarăşa Liuba Chişinevschi, mebru al C.C. al P. M. R., vicepreşedinte al C.G.M., a arătat că darea în folosinţă a apartamentelor dovedeşte grija Partidului şi a Guvernului pentru fruntaşii în producţie, relevând că toate realizările P.M.R. in folosul clasei muncitoare se datoresc glorioaselor Armate Sovietice eliberatoare. Au mai luat cuvântul tov. N. Şerbănescu, muncitorii Sava Gheorghe şi Dumitrescu Constanţa, care au adus mulţumiri Partidului şi Guvernului. Tov. N. Voiculescu, preşedintele Comitetului Provizoriu al Capitalei a citit apoi lista celor cărora li s-au atribuit locuinţele. La sfârşit a vorbit tov. Vasile Neamţu care a subliniat datoria oamenilor muncii de a continua să depună eforturi pentru mărirea producţiei, de a lupta pentru întărirea lagărului democratic şi antiimperialist în fruntea căruia stă Uniunea Sovietică. Muncitorii şi muncitoarele au încheiat festivitatea încingând o horă în faţa celor două blocuri noui. Prin grija Partidului şi a Guvernului 96 familii de muncitori au primit locuinţe noui CONGRESUL PARTIZANILOR PĂCII DELA MOSCOVA (Urmare din pag. 1-a legerea prezidiului de onoare al conferinţei-Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (b) al U.R.S.S. în frunte cu marele conducător al poporului sovietic, tovarăşul Stalin. In sală isbucnesc aplauze furtunoase şi prelungite, precum şi ovaţii: „Trăiască tovarăşul Stalin”, „Glorie lui Stalin”. La invitaţia preşedintelui conferinţei, oaspeţii străini iau loc la masa prezidiului. Printre ei se află : prof. Dubois (USA), Heelett Johnson (Marea Britanie), Nenni (Italia), Gavorko (Austria), Parhon (R.P.R.) Tola Dragoiceva (R.P. Bulgaria), Ho-Hona (Coreea) şi alţii. Scriitorul Nikolai Tihonov a făcut raportul asupra primului punct de pe ordinea de zi : „Apărarea păcii şi lupta împotriva aţâţătorilor la un nou război”. LISTA DECORAŢILOR CU ORDINUL „STEAUA REPUBLICII POPULARE ROMANE“ (Urmare din Xr. M1) Dobre Dionisie, căpitan; Garabedian Cricor, căpitan; Bujor Mihalache, căpitan; Vidraşcu Gheorghe, O.S.P., Bucureşti; Dinu Negreanu, director de studii, Institutul de Artă Bucureşti; Popescu Ion Puţuri Bucureşti; Mujic Mihai, C. G. M. Bucureşti; Râdulescu Gogu, Bucureşti; Frunză Vasile, maior; Jifcovici Mirco, Bucureşti; Ionescu Dionisie, Bucureşti; Lăzăreanu Barbu, academician, Bucureşti; G-ral locot. Stanciu Edmond; G-ral locot. Pârvulescu Nicolae; G-ral Precup Victor, Clasa IV-a Revi Elena, Bucureşti; Graur Alexandru, profesor unversitar, Bucureşti; Alămaru Rubin, Bucureşti; Ursulescu Constantin, Bucureşti; Mata Alexandru, deputat, Adrian Dumitru, It.-col.; Bălteanu Mihail, It.-col.; Mateescu Ncolae, căpitan; Savenco Ilarion, căpitan, Popa Iov, locotenent; Mărgineanu Vasile, plot. maj.; Rosenfeld Zoitap, plot. maj.; Leibovici Merica, Ierahim Jules, Rusu Ichim, București; Popescu Anton, trifon Trifon, Teisanu Eugen, Fedineț Simion, Holinger Isidor, Lăzăreanu Alexandru, Bucureşti; Radosaveţcaia Ghiţă, Bucureşti; Cruceanu Mihail, Bucureşti; Stere Gheorghe, Bucureşti; Mureşan Tamara, Bucureşti; Alexiu Paul, general locot.; Gavrilescu Alexandru general locot.; Nîcolaide Gr., gore, colonel; Ionescu S. Constantin, colonel; Paraschiv V. Tiberiu, It.-col. medc; Dumitrescu A. Petre It.-col. medic; Enescu N. loan, It.col.; Tutoveanu P. loan, It.-col.; Ardeleanu I. Aurel, It., col.; lonescu L Constantin, It.cpl. Moisescu P. Ilie It.-colonel; Teodorescu St. Alexandru, maior; Nicolae Gh. Constantin, cpt. Col. Smirnov L. Constantin; col. Petrescu V. Virgil; col. Stanciu Constantin, col. Sava A. Vasile, medic; col. Toescu D. Louis; lt. col. Zănescu V. loan; lt. col. Ruset P. loan, medic; lt. col. Galea St. Ștefan, veterinar; lt. col. Malinovski Serghie; lt. col. Adam Lucian; lt. col. Popovici St. Aurel, maior av. Nicolae St. Traian, maior Bejan R. Constantin, maior Covrig N. Constantin, maior Popescu P. St. loan, căp. Olaru St. Leonida, căp. Sandru T. Constantin, Muresanu Gh. Gheorghe, căp. Constantinescu I. Nicolae, soldat Marin N. Ilie, prot. Bocanteanu Gheorghe, caporal Ghiţă Gheorghe, caporal Ignea N. Năstase, soldat Capra Iosif, soldat. Boia Janos soldat Buturcanu Mihai, soldat Popescu N. Nicolae, Csobot Emeric, inspector g-ral, secretar Adiţia Gospodăriilor Locale Bucureşti, Clasa V-a Kleinerman Lazăr, Bucureşti; Predules Const., Bucureşti; Török Iosif, Bucureşti; Gherman Mircea, Bucureşti; Sulica Marin, Bucureşti; Ganeţ Nicolae, Bucureşti; Orsa Victor, Bucureşti; Steskai Wiliam, Caras; Gartner Andrei, Sibiu; Petre Ion, Argeş; Sandu Constantin, Mehedinţi; Zlatev Nicolae, Alba; Tschadesch Willi (Ciadas Vii) Teleorman; Oproiu Vasile, Ialomiţa; Matei Ştefan, Ilfov; Dudescu Stan, Bucureşti; Jianu Tatu Anton, Bucureşti; Galan Em. V., Scântea, Bucureşti; Fischhof Irina Elisabeta, Timişoara; Balanica Marin, Constanţa; Varagancsik Gustav, Ciuc; Varagancsik Ştefan Ciuc; Benke Iosif, Ciuc; Florescu Gheorghe, Prahova; Kaufman Emanoi, Bucureşti; Pata Nicolae, Sf. Popular, Prahova; Şoimu Ana, Bucureşti; Lenis Victor, Sălaj; Zaman Mircea, Dolj; Vida Gheza, sculptor, Satu Mare; Năstăsescu Petre, şef planificare, Argeş; Gelil Filip, Com. antifascist german; Baciu Dumitru O. S. P., Bucureşti; Picalschi Alfons, Bucureşti; Tănase Borţoi, Bucureşti; Olţeanu René, Bucureşti; Roman Hortensia, Bucureşti; Robotos Emerik, ziarist, Magyar Szo; Călugăru Ion, scriitor, Bucureşti; Finti Alexandru, director, Teatrul Armatei, Bucureşti; Paraschivescu Miron Radu, scriitor; Isac Martin, Reşiţa; Ionescu Damian, preşed. Comit. Proviz., Dâmboviţa; Iuliu Petre, Argeş; Comisei Pantelimon, general maior; Coatu Alexandru maior; Negulici Teodor, It.-col.; Coles Corneliu, g-ral maior; Dănescu Mihai, It.-col; Popescu Mihai, lt. col.; Cantor Dumitru, căpitan; Tudor Elena, București; Diaconescu N. Tudor, București; Irinca loan, maior; Mate Neagu maior; Constantinescu Dumitru, maior; Alexandrescu R. Victor, colonel; Vlasu N. Vasile col. magistr.; Florescu Șt. Mihail, colonel; Vistig Eugen, maior; Briceag Nicole, maior; Ciupagea Andrei, cpt.; Caranicolov Boris, cpt.; Andreescu Mătușei, căpitan; Scan Gheorghe, căpitan; Istoc Gheorghe, locot.; Vaculin Andrei, locot.; Maer Lazăr, locot.; Podirtenco Nicolae, locot.; Valter Alexandru, subit.; Aron Octavian, subit.; Enache Ioan, subl.; Titeanu Dumitru, subit.; Sarchiz Jean, subit.; Chilug Vasile, prot. major; Filoteanu Gheorghe, locot. col.; Tesa Nicolae, Brașov; Câmpeanu Nicolae, responsabilul ziarului „Flamura Roşie“, Reşiţa; Nicolaide Grigore, colonel; Lupescu N. C. Titus, It. col; Pursa Eugen M. It. col.; Teodorescu Gh. Vintila, It. col.; Nicolae D. Mara, It. col.; Vasuiu St. Alexandru, It. col. ; Neamţu D. Alexandru It. col. ; Manta Virgil, It. col.; Rusu M. loan, It. col. ; Rabeja V. Teodor, It .col. ; Iliescu R. Napoleon, It. col.; Sicorschi A. Vitalie, It. col. ; Zaharia Gheorghe, It. col. ; Șerbu Gabriel, It. col. ; Stanciu I. Emil, maior; Crisante T. Adrian, maior; Fotache I. Gheorghe, maior ; Giuglea N. Cicerone, maior; Ionescu Teodor, maior; Pană Ion, maior; Mălăianu Petre, maior; Mastacan Gh. Nicolae, maior; Gata Edgar, maior; Dull I. Octavian, maior; Veres V. Gavril, cpt.; Ghiban I. Constanti, cpt.; Radul I. Petre, cpt.; Tăușanu M. Gheorghe, cpt.; Steiner Ludovic, cpt. ; Varad D. Maximilian, cpt.; Brenner I. Mihail, cpt.; Agafei M. Mihail cpt.; Popa C. Constantin cpt.; Vasile I. Grigore, cpt.; Alexa Gr. Corneliu, cpt.; Stanciu I Gheorghe, cpt. ; Stuparu E. Ioan, cpt.; Georgescu Gh. Alexandru, cpt.; Crăciun I. Gheorghe, cpt.; Harnagea V. Gheorghe, locot.; Sorescu Mare, locot.; Trofin I. Virgil, locot.; Radu Armand, director, Adiţia Gosp. Locale Bucureşti; Florea Cornel, maior; Dulgheru Radu Bucureşti; Szabó Eugen Bucureşti; Mateescu Alex. Bucureşti; Costache Petre Bucureşti; Niculescu Nicolae Bucureşti; Lowy Alfred Bucureşti; Pop Aurel Bucureşti; Rosenblau Adalbert, Bucureşti ; Balba Mihai, Bucureşti ; Racz Gheorghe, Bucureşti; Marton Ghizela, Bucureşti; Covaci Pius, Bucureşti ; Klein Mihai, Satu Mare; Pop Alexandru, Sălaj ; Gambos Mihai, Mureş; Bădei Ion, Ialomiţa ; Niculescu Gheorghe, Vâlcea ; Hentescu Moritz, Bucureşti ; Cristian Iosif, Buzău; Teodorescu Traian, mec. automotoare, Bucureşti; Munteanu Iohan, Bucureşti; Beram Carol,Bucureşti ; Daju Vasile, Bucureşti ; Crişan Adalbert, Alba; Danilov Vasile, Covurlui ; Virag Augustin, Caraş ; Munteanu Mihai, Caraş ; Roznatovschi Tudor, Constanţa ; Cazan Ştefan, Fălciu; Frenkel Aurel, Bacău ; Baisan Nicolae, Bacău; Niţescu Maria, Ilfov ; Chipăruş Octavian, Baia; Patilinei Vasile, Deva ; Dobre Dumitru, Deva ; Lazăr Gheorghe, Prahova; Kadar Alexandru, Prahova ; Damian Vasile, Românaţi; Teodorescu Sandu, R. Sărat ; Miclescu Iancu, Neamţ; Bataban Vasile, Neamţ ; Niculscu Dida, Făgăraş ; Onofrei Teodor, C.’ Lung Moldov.; Szigheti Alexandru, Valea Jiului; Coconet Maria, Valea Jiului; Dumitru C. S. Tudor, (Mitu Răciuţ), Ialomiţa; Handoreanu C-tin, Vâlcea , Vltusinschi Vladislau, Vâlcea ; Ancuţa Gheorghe, Dolj; Reintzel Iosif Odorheiu ; Cristescu Toma, Mehedinţi ; Dăescu Vasilica, dir. fabrică, Mehedinţi; Ionescu Ion, Mehedinţi; Dăescu Vasile, Mehedinţi ; Cristoriu C-tin, Reşiţa ; Totka Ludovic, Reşiţa; Nicolau Ion, Roman; Radu Cernea (Zweiback Isac), Braşov ; Dragomir Vasile, Braşov ; Kelement Iuliu, Trei-Scaune ; Toth Gheza, Trei- Scaune; Kiss Vasile, Bihor; Chordas Ion, Bihor; Filipaş Ludovic, Bihor; Bala Elisabeta, Bihor; Druţă Florian, Bihor; Kogălniceanu Traian, Putna; Mogoş Iosif, Năsăud; Wasserman Henriette, Buzâu; Larger Carol, Buzău ; Arsene Stan, OU ; Salton Mara, Sibiu ; Solomon De Ideriu, Sibiu ; BasChir Teodor, Rădăuţi ; Dejett Dumitru, Chlr ; Abraham Olga, Cluj : Kiss Albert, Cluj ; Moldovan Vasile, director, Teatrul Stat, Cluj; Va urma