Steaua Roşie, iulie 1957 (Anul 6, nr. 509-517)
1957-07-27 / nr. 516
Ceasurile oraşului In turnuri bat din oră-n oră Aceleaşi ceasuri, de demult, Scăldind cu unda lor sonoră Oraşul cu al lui tumult. Bat ceasuri prinse pe cupole De poleie-n zori, sclipesc, Cinci nori, fantastice gondole, Pe apa cerului plutesc. Le-ascult cu inima vrăjită, înfiorat de-un cald avînt, Plutind pe zarea aurită, Purtate-n depărtări de vint. De veacuri bat, măsurlnd pasul Istoriei unui popor, Ce-și împletea prin bezne glasul Cu al ceasornicelor cor. Bătut-au peste veacuri ora, Ecoul lor in seri-cernit — Sădind in inimi aurora, Speranța-n sufletul trudit. Un dangăt trist plutea In noapte Cind Mureşul curgea amar, Cind oamenii vorbeau în şoapte In umbra unui ceas hoinar. Sfirşitul veacului de jale Tot ele l-au sunat în zorii De-atunci pe-a Mureşului vale Cresc Infrăjite mii de flori. Bat astăzi orele iubirii Aceleaşi ceasuri de demult, Sonorul glas al înfrăţirii, Peste-al oraşului tumult. Bat astăzi ora care cheamă. Din turnuri poleite-n seri. La luptă oamenii de-o seamă, Aceleaşi ceasuri sumbre ieri Măsoară timpul spre lumină Şi voinicescul nostru pas, Eara pentru toţi grădină Tot mai frumoasă ceas cu ceas. Bat ceasuri prinse pe cupole Ce poleite-n zori sclipesc, Cinci nori, fantastice gondole, Pe apa cerului plutesc. POMPILIU GILMEANU CRONICA DRAMATICA: „DOINA DIANA** de Pflorele (Teatrul Secuiesc de Stat Tîrgu-Mureş) Produs al renaşterii spaniole, această operă uşoară, clădită pe motive aparent banale, e povestea dragostei ce leagă doi tineri. Şi totuşi prin imnul ce-l cîntă acestui sentiment, prin bucuria de viaţă ce difuzează, prin simplitatea şi puritatea de cristal al versului, opera a devenit o comoară inestimabilă a literaturii mondiale, din strălucire multora din scenele cu renume universal, în trecut şi astăzi. Nu există actriţă cu nume de circulaţie europeană sau universală care să nu-şi fi pus la încercare posibilităţile artistice prin interpretarea rolului titular. Punînd în scenă pe Moreto, conducerea Teatrului Secuiesc a dovedit, nu numai că preţuieşte momentele luminoase din tezaurul dramaturgiei universale — ci mai ales că ştie să-şi aprecieze spectatorii proprii. Pe spectatorul simplu, îl interesează nu numai problematicele mari, cu implicaţii social-ideologice curente; îl solicită tot atît de puternic şi idila plină de strălucirea soarelui, a sentimentului muzicii şi versului. Iar comedia lui Moreto e tocmai imaginea scenică a acestui lucru. O idilă din viata granzilor Spaniei secolului XVII, în care „filozoafa" Diana, dispretuind sentimentele de dragoste potrivit unor principii difuzate de Platon, devine pînă la urmă „om", se îndrăgostește de adoratorul său, tînărul Don Carlos. Farmecul evoluţiei acestei dragoste e cu atît mai atrăgător cu cit, graţie unui procedeu simplu al autorului, (intenţia personajului Poliţia) cunoaştem tot ce urmează să se întîmple. Şi totuşi, totul ne farmecă, ne subjugă. Aceasta, datorită ideii fundamentale răsfrîntă ca o apă tare în ciocnirea scînteietoare a personajelor şi replicilor lor: dreptul tinerilor la viaţă, la dragoste. Ori, tocmai în acest mesaj al piesei rezidă „secretul" care i-a facilitat circulaţia universală. Forţa acestei opere a fost deosebit de puternică mai cu seama in epoca sa — prin protestul formulat împotriva concepţiilor retrograde ale unei societăţi şi biserici crescute pe principiile barbare ale inchiziţiei. ★ îmbucurător e faptul că regia e semnată de KOVÁCS GHEORGHE, artist al poporului, care prin gustul rafinat imprimat montării, dovedeşte cunoaşterea temeinică a epocii şi a spiritului ce animă întreaga operă a lui Augusto V. Moreto Gavana.Un merit în plus al regiei e acela al reglării ritmului versurilor debitate de personaje, sublinierea justă a sensurilor lor interioare, întreţesute cu motive de muzică şi dans, cu iz apropiat de autenticul epocii respective. Iată un exemplu de fructuoasă colaborare între regizor, compozitor (ADORIAN ANDREI) şi maestru de bedet (EGHY GIS- 5/1), concretizată în crearea unor scene deosebit de spectaculoase. Dintre interpreţi reţinem în primul rînd pe SZAMOSSY KORNÉLIA care în Diana, ne-a dat pare-se cea mai izbutită din toate creaţiile sale scenice de pînă acum. Farmecul personajului plin de preconcepţii false faţă de tot ce e lumesc, afişarea concepţiilor filozofice „superioare" ale gîndirii platoniene, diluarea şi topirea acestor poziţii, redarea inteligentă a versurilor, mişcarea scenică plină de graţie, — pledează, toate la un loc, în favoarea unei interpretări bazată pe dizolvarea interioară a personajului în actor. Mai puţin izbutită mi se pare interpretarea dată de LOHINSZKY LORAND presonajului său Poliţia. A lipsit din jocul actorului tocmai „jocul" personajului, a lipsit uşurinţa „manevrărilor" pe care le operează, călăuzit de un spirit prin excelenţă ca renaşterii. Nu ştiu de ce, însă „mişcarea scenică“ prin care a căutat rezolvarea ideii personajului, a fost departe de cea reală, uneori chiar supărătoare. In fond, Lohinszky nu a izbutit să se identifice cu personajul care „ţese“ întreaga acţiune, n-a fost ideatorul lui Moreto. Iar aceasta, pentru creaţiile actorului de pînă cci, e cu atît mai surprinzătoare. In Don Carlos, CSORBA ANDREI ne-a dat o interpretare corectă, deşi personajul respectiv „nu merge" pe coordonatele posibilităţilor sale artistice. Totuşi, în unele scene, pare să fi depăşit prin inteligenţă scenică, prin dicţiune magistrală, nivelul întregii echipe de actori interpreţi. Faptul e o dovadă în plus despre munca asiduă pe care actorul o pune la temelia rolurilor interpretate. Fără să intenţionăm fixarea unei scări calitative, reţinem din restul interpreţilor doar pe TARR LÁSZLÓ (Don Gaston) şi pe GYARMATHY ISTVÁN (Don Luis) care, pe lîngă unele scene bune, au avut momente cind „interpretarea“ lor, frizînd caricatura, a plutit cu pingele umflate pe apele tulburi ale submediocrului. Ne gindim atît la dicţiune cît mai cu seamă la (ceea ce probabil au „executat" cu neplăcere) — la scenele de dans şi cintec. Dintre prietenele Dianei o menţinem pozitivă doar pentru SZABÓ DUCI, LANTOS BELLA, NAGY JOLÁN şi SZABÓ AGI — sunt apariţii scenice sezisate datorită doar bunăvoinţei lui Moreto. Nu putem încheia aceste rînduri fără să elogiem gustul fin al lui HARY LAJOS care prin decorul şi costumele create a contribuit din plin la succesul real al acestui spectacol primit cu vie satisfacţie de mulţimea îndrăgostiţilor de teatru din Tg. Mureş. 1OAN CHEREI! Uhof» este dat in judecata Povestea „simplă“ a chemării in faţa instanţelor judecătoreşti a unui om oarecare, despre care se scrie sub acest titlu, este destul de veche, de prin toamna anului 1954. Din cerinţa obiectivă de a se înfiinţa o şcoală profesională intr-o staţiune balneo-climaterică unde să fie aduşi toţi elevii şcolilor profesionale din ţara noastră cu debilitate fizică — generală şi pulmonară — ia fiinţă în anul cu pricina — 1954 — şcoala profesională de ucenici de la Izvorul Mureşului. Cum condiţiile materiale pentru buna deservire a învăţămîntului profesional erau asigurate din plin, pentru conducerea şcolii de la Izvorul Mureşului, mai rămînea de rezolvat — pentru acel an inaugurativ — asigurarea în aceeaşi măsură a condiţiilor care să facă o cît mai desăvîrşită şi multilaterală educaţie culturală a elevilor. — Şi totuşi, elevii noştri mai tintesc după ceva — intervine la un moment dat directorul administrativ al şcolii Iov. Petrovici Eugen. — ? ■ — Ne lipseşte un aparat de proiecţie cinematografică. . . Pentru aceasta şcoala se adresează către minister: cerem un aparat de proiecţie cinematografică pentru şcoala profesională de la Izvorul Mureşului. Ministerul învăţămîntului către şcoală: v-am expediat un aparat de proiecţie cinematografică. . . Gata o să spuneţi. Hm !, abia acuma încep să se încurce lucrurile; aparatul cu pricina nu avea aprobare de funcţionare din partea organelor locale P.C.I. şi Sanepid. . . Anii, cu toată zgîrcenia lor, trec cu regularitate. Sanepidul din Gheorghieni aprobă în cele din urmă punerea in funcţiune a aparatului de protecţie. Reprezentanţii P.C.I.-ului raional, respectiv tov. Csorna şi tov. Barka, nici în ruptul capului nu vor să audă de eliberarea aprobării, pe motiv că instalarea acestui aparat de protecţie, acolo, în „mijlocul pădurii“ ar prezenta pericol de incendiu ! De aici o goană întreagă de hirta, de la şcoală la organele P.C.I. din Gheorghieni, de la acestea iar la şcoală („nu se poate"), de la şcoală la organele locale... în vreme ce aparatul de proiecţie atît de solicitat de elevi stătea şi se ruginea. Nici chiar explicaţiile copilăreşti n-au folosit la nimic. . . — Aparatul este cu bec electric, nu este cu arc voltaic; uitaţi, are cabină, îi facem postament de beton, elevii au nevoie de agriment, nu prezintă nici un pericol de incendiu. Nu vedeţi ? Ce să ia aicea foc ? Pereţii sînt din zid. De ce sînteţi neînţelegători. . . ? La aceasta cei doi reprezentanţi ai P.C.I.-ului din Gheorghieni — Csorna şi Barka — răspundeau laconic (verbal sau în scris). — „Nu se poate. Peste noi nu trece nimenea. Puteţi să mergeţi unde vreţi “ ! Cam acestea le erau argumentele. Dar de ce totuşi nu dădeau aprobarea ? Să vedem . . . — Eu cred, vorbi intr-un tirziu un meşter electrician de la şcoală, că dacă am apleca puţin urechea la ,,necazurile“ celor de la P.C.I. să le facem cîte o mică reparaţie la aparatele lor de radio, ba un cadou cu un aparat nou nouţ (ei sînt de aceeaşi părere), cred că lucrurile s-ar rezolva mult mai repede. — Cu aceasta nu sîntem noi de acord — interveniră pe bună dreptate cei din conducerea şcolii. . . Lunile treceau una după alta. Cazul aparatului de la Izvorul Mureş a început să ia proporţii. II. dosare hirtiile se adunau cu zecile. Cei de la P.C.I. au început să fie oarecum mai indulgenţi. Se expediază o adresă. . . „Pînă cînd nu veţi avea un operator calificat, cu brevet, nu vă putem da aprobarea..." Bucurie la Izvorul Mureșului. Se expediază o adresă către directorul cinematografului din Gheorghieni, prin care se cere un operator calificat. Se răspunde favorabil. Operatorul Bányász Iosif se deplasează la Izvor pentru a instala aparatul cu pricina. După doi ani de zile la Izvorul Mureşului lumea respiră uşurată. Se amenajează cabina. Se toarnă placa de beton. Se şterge praful şi rugina de pe aparat. Se instalează aparatul pe postament. In sfîrşit, au învins. Cînd să facă insă în perete firida pentru raza de proiecţie, hop, cei de la P.C.I. Gheorghieni nu mai sunt de acord. . . — „Cine v-a dat voie să instalaţi aparatul. . .?" Panică la Izvorul Mureşului. Lumea nu ştie ce să mai creadă. . . Cei de la P.C.I. Gheorghieni — Csorna şi Barka — se deplasează personal la Izvorul Mureşului, se încheie un „proces-verbal“ pentru a stabili ultimele clauze pentru ca aparatul să poată fi totuşi pus în funcţiune... „Noi, Csoma Alexandru, în calitate de inspector raional de supraveghere pentru prevenirea incendiilor al raionului Gheorghieni... dispunem: 1. Cabina aparatului va fi construită complet din material incombustibil, rezistent la foc. (Dintr-un astfel de material este construită cabina). 2. — Cabina aparatului va fi prevăzută cu uşi metalice; la fel şi fereastra. 3. — Nu se admite nici o deschizătură în pereţii cabinei aparatului III (Caragiale in loc să fi rîs, cred că ar fi plîns la aceasta. Pe unde să se proiecteze raza, tovarăşi de la P.C.I. Gheorghieni ?) 4. — închiderea uşilor să se facă automat! (Ce-o mai fi vrîrid şi cu asta ?) 5. — Uşile să fie de 4 metri ! (Sigur, ca la sălile de recepţie. Oare cîte cinematografe din ţară respectă aceste clauze?) La aceasta, şcoala mai face o cerere la minister. Ministerul prin adresa nr. 886 din 19 februarie a. c., îngrozindu-se de reparaţiile capitale ce ar fi urmat să se facă umilei săli de mese ce urma să fie şi sală de cinema, în urma procesului-verbal încheiat de organele P.C.I. răspunde şcolii pe bună dreptate. . . „că nu pot fi alocate fonduri pentru executarea lucrărilor prevăzute ca „necesare". Urmează ca dv. (şcoala), să vă interesaţi de întocmirea documentelor necesare şi să le înaintaţi pentru a fi analizate la stabilirea planului pe 1958 . . .“ Săracii elevi 1954-1958. Cine ştie după aceasta ce li s-o mai năzări pompierilor ... Dealtfel, ei nu s-au mulţumit numai cu încheierea faimosului „proces-verbal“. Fără pic de tupeu aceştia îl dau în judecată pe săracul director al şcolii de la Izvorul Mureş, pe tov. Petrovici Eugen — pe motiv că „se face vinovat de a fi pus în funcţiune aparatul de proiecţie “ . — Tovarăşi de la P.C.I. Gheorghieni, cum poate funcţiona un aparat fără să aibe film ? Să vedem ce va aduce judecata. Cu această ocazie invităm pe toţi specialiştii în materie de pompierii să vină la Izvorul Mureşului şi să vadă că nu-i nici un pericol de incendiu, iar dacă aşa stă situaţia, cei doi tovarăşi de la P.C.I. Gheorghieni — Csorna şi Barka — să fie aspru traşi la răspundere. Această situaţie este intolerabilă. ATANASIE POPA însemnări de spectator Laudă oaspeţilor Asistînd la spectacolele Operei maghiare de stat din Cluj, date în oraşul nostru mă simt îndemnat să iau tocul în mînă pentru a exprima pe baza impresiilor culese sentimentele de mulţumire şi recunoştinţă a masei iubitorilor de operă din oraşul nostru, faţă de oaspeţii care ne-au dat cîteva ore de adevărată înălţare sufletească în atmosfera pură a muzicii, căutînd astfel să satisfacă gustul artistic al celor îndelung privaţi de aceasta. Colectivul Operei Maghiare de Stat din Cluj merită cu prisosinţă recunoştinţa publicului nostru mai cu seamă pentru spectacolul cu „Bal mascat“ de Verdi. In ciuda greutăţilor scenice întîmpinate, cauzate de împrejurările noi şi înguste de montare totuşi au izbutit să dea o reprezentaţie la nivel artistic pe care — sincer vorbind — îl aşteptam. Interpretarea scenică măiestrită a dovedit sentimente de adevărată şi înaltă preţuire atît faţă de autorul operei cît şi faţă de spectatorii prezenţi. Nouă, spectatorilor din Tg. Mureş, care din păcate nu putem viziona cîte o operă atunci cînd ne-ar conveni, această reprezentaţie în ansamblul ei, la fel ca şi creaţia individuală a interpreţilor, ne va rămîne multă vreme întipărită în memorie. Din mulţimea care înţesa sala pînă la refuz probabil că foarte puţini se gîndeau că opera reprezentată împlineşte în acest an tocmai 100 de ani de existenţă. Titanul muzicii naţionale italiene şi în acelaşi timp geniul operei muzicale universale, Giuseppe Verdi a compus „Bal mascat“ în 1857. Chiar şi după un secol această operă a rămas cu aceeaşi prospeţime pe care i-a imprimat-o autorul în momentul creaţiei. Mai mult, această operă împotriva căreia se ridicase iniţial în mod nemilos cenzura timpului, pe parcursul secolului ei de existenţă n-a făcut altceva decit să amplifice admiraţia crescîndă a generaţiilor succesive de melomani din lumea întreagă. Cel ce a văzut şi auzit măcar o singură dată „Bal mascat”, a avut din nou ocazia să-şi astîmpere setea de frumos gustînd din plin din oceanul fermecător al acestui tezaur al muzicii; iar cel care pentru prima oară a auzit acuma opera, cu siguranţă că îi vor răsuna pentru multă vreme în urechi ritmurile nemuritoarelor ei arii. Colectivul de actori cîntăreţi care au interpretat cu valabilă trăire sufletească acţiunea dramatică a operei, unitatea corului şi a orchestrei (dirijor Földvári Ernő), împreună cu regia unitară (Jean Rînzescu), vor face din această reprezentaţie un adevărat moment artistic preţios, de neuitat. Mulţumirile noastre pentru acest unic moment. Cei ce vor crede însă că aplauzele n-au fost pe măsura creaţiei artistice, să scuze în mod sincer pe cetăţenii oraşului nostru care sînt uneori destul de zgîrciţi în aplauze. Aceasta, cu atît mai mult cu cît tenorul de renume european Ottrok Ferenc, soprana Sallay Margit, Artistă Emerită, Trenka Éva, Sass László, Vida Viktor, Bucsy Sarolta şi ceilalţi actori, la fel ca şi tînărul concert-maistru, Ruha István, ar fi meritat din plin neprecupeţite ropote de aplauze. Afirmînd aceasta ne gîndim la faptul că spectacolul despre care vorbim a fost din punct de vedere al creaţiilor artistice incomparabil superior celuilalt spectacol, dintr-un gen cu totul aparte, „Dragoste de ţigan“ a lui Lehar, care totuşi s-a bucurat de un succes răstit