Steaua Roşie, mai 1962 (Anul 11, nr. 103-128)
1962-05-01 / nr. 103
2 STEAUA ROȘIE Lucrările sesiunii extraordinare a Marii Adunări Naţionale Cuvîntul tovarăşului Chivu Stoica Tovarăşi deputaţi şi invitaţi, Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej prezentat în faţa sesiunii extraordinare a Marii Adunări Naţionale, consacrată încheirii colectivizării agriculturii, victorie istorică a poporului român, constituie un strălucit bilanţ al măreţelor realizări obţinute de oamenii muncii, sub conducerea partidului nostru, în făurirea economiei socialiste unitare,în dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naţionale şi ridicarea pe această bază a nivelului de trai al poporului. Urmînd cu consecvenţă politica leninistă de industrializare socialistă a ţării, partidul a pus în centrul atenţiei creşterea cu precădere a industriei grele, cu pivotul său, construcţia de maşini, temelia dezvoltării continue a întregii economii naţionale. Datorită muncii pline de avînt a eroicei noastre clase muncitoare, sarcinile stabilite de Congresul al IlI-lea al partidului nostru în ce priveşte dezvoltarea industriei, se realizează şi se depăşesc an de an. In primii ani ai planului sesenal industria noastră socialistă a realizat succese însemnate, ritmul mediu anual de creştere fiind de peste 16 la sută, față de 13 la sută prevăzut în Directive. Deosebit de important este faptul că numai sporul de producţie ce se va obţine în primii trei ani ai planului sesenat este de 36 miliarde lei şi reprezintă mai mult decit dublul întregii producţii industriale a anului 1938. Succese deosebite s-au obţinut în ramurile hotărîtoare ale industriei. In 1961 producţia industriei constructoare de maşini a fost de şapte ori mai mare, a industriei chimice de peste opt ori mai mare decât în anul 1950. Planul de electrificare de zece ani, elaborat din iniţiativa tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej - a fost îndeplinit înainte de termen. Dezvoltarea ramurilor de bază ale industriei a permis promovarea progresului tehnic şi a adus astfel un aport hotărîtor la creşterea productivităţii muncii în întreaga economie naţională. Mari sporuri de producţie s-au realizat în industria bunurilor de consum. In anul trecut s-au produs de trei ori mai multe t€Sături de-bumbac, de patru ori mai mult zahăr şi de şapte ori mai mult ulei decit în anul 1938. S-a desfăşurat un larg proces de reutilare şi modernizare a întreprinderilor, s-au înălţat sute de fabrici şi uzine, combinate, termo şi hidrocentrale electrice. Industrializarea socialistă a ţării a permis crearea unei puternice baze tehnice-materiale a agriculturii. Dublarea în 1962 a producţiei de tractoare faţă de anul 1959, creşterea însemnată a producţiei celorlalte maşini agricole, Crearea şi dezvoltarea industriei de îngrăşăminte chimice, au făurit o temelie trainică pentru continua sporire a producţiei agricole. Aşa cum se arată în raport, datorită eforturilor depuse de harnica noastră ţărănime muncitoare, producţia anuală de cereale boabe a fost în 1961 cu 2.600.000 tone mai mare decît media anilor 1934—1938, la floareasoarelui producţia a fost de zece ori, iar la sfecla de zahăr de şapte ori şi jumătate mai mare decit media anilor 1934—1938. Rezultate remarcabile s-au obţinut în creşterea animalelor şi îmbunătăţirea rasei lor, ceea ce a permis ca în 1961 producţia de lapte să fie cu peste 57 la sută, de lînă cu peste 47 la sută, de carne în greutate vie cu 54 la sută mai mare decit în 1950. Creşterea puterii economice a ţării se oglindeşte în sporirea, în ultimii 12 ani, de peste trei ori şi jumătate a venitului naţional, ceea ce a dat posibilitatea să se cheltuiască fonduri tot mai importante pentru dezvoltarea economiei şi culturii, pentru continua ridicare a nivelului de viaţă a poporului. Dublarea salariului real, sporirea de aproape cinci ori a desfacerilor de mărfuri prin comerţul socialist în această perioadă, marele avînt al construcţiilor de locuinţe, dezvoltarea reţelei de învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii, a aşezămintelor de cultură, ilustrează procesul de ridicare continuă a poporului muncitor spre o viaţă tot mai îmbelşugată şi mai luminoasă. Pe tot cuprinsul ţării, oriunde îţi îndrepţi privirea, vezi astăzi semnele minunate ale vieţii noi, marile transformări revoluţionare aduse de orînduirea socialistă, care a învins definitiv, atît la oraşe cît şi la sate. Marea victorie pe care o sărbătorim — terminarea colectivizării agriculturii —, demonstrează mai puternic decit orice clarviziunea ştiinţifică a liniei stabilite de plenara istorică din 3—5 martie 1949, a C.C. al Partidului Muncitoresc Român. Partidul nostru a privit de la început transformarea socialistă a agriculturii ca un proces complex şi de durată, căci ea însemna trecerea ţărănimii pe un drum cu totul nou, care schimbă profund modul de viaţă, metodele şi formele de muncă ale ţărănimii, conştiinţa maselor ţărăneşti, ceea ce nu se poate înfăptui dintr-o dată. De aceea partidul, aplicînd creator la condiţiile ţării noastre, genialul plan cooperatist al lui Lenin, a dat o importanţă deosebită folosirii întovărăşirilor ca o treaptă intermediară de cooperare în producţia agricolă, ca o şcoală care deprinde masele ţărăneşti cu organizarea socialistă a muncii şi le ajută să treacă, de la această formă simplă, la forma superioară, gospodăria colectivă. Faptele ne-au arătat cît de justă a fost această orientare a partidului. Cea mai mare parte a ţărănimii a trecut prin şcoala întovărăşirilor, acolo s-a convins de avantajele agriculturii socialiste mecanizate şi a făcut apoi pasul mai departe la gospodăria colectivă. Este bine să se ştie, tovarăşi, că victoria de astăzi a terminării colectivizării am fi putut-o sărbători mult mai devreme, dacă în aplicarea liniei partidului n-am fi avut de întîmpinat serioase piedici din partea grupului antipartinic fracţionist care profitînd de funcţiile ce le aveau în conducerea partidului şi statului, a sabotat, din 1949 pînă în 1952, constituirea de întovărăşiri, a frînat mersul transformării socialiste a agriculturii. La plenara din martie 1949, deviatorii nu s-au opus în mod deschis politicii partidului, au fost făţarnici, dar în practică, timp de 4 ani au împiedicat aplicarea acestei politici. Ascunzîndu-şi poziţia antipartinică, ei jonglau cu o frazeologie revoluţionară, care la prima vedere părea radicală, dar care ne făcea să batem pasul pe loc; pretindeau că în construcţia socialistă la sate trebuie să folosim numai forma superioară, gospodăria colectivă, că folosirea unor forme I inferioare ar fi o abatere de la marxism-leninism, încercînd prin aceasta să intimideze cadrele de partid. Ei au reuşit să creeze nu puţine confuzii, să înşele un timp buna credinţă a unor activişti de partid şi de stat devotaţi partidului şi poporului. Nu tuturor le era clar că aceasta este o linie provocatoare, dogmatică, care nu ţine seama de realitate, de faptul că pentru milioane de ţărani muncitori e foarte greu să treacă de la gospodăria individuală direct la gospodăria colectivă. Se lăudau că la noi în ţară avem numai forma superioară de cooperaţie socialistă în agricultură. Dar cite gospodării colective aveam? Pînă la sfîrşitul anului 1952 sectorul colectivist nu cuprindea decit 165.000 de familii cu 663.000 ha. In promovarea politicii antipartinice, grupul fracţionist începea să folosească din ce în ce mai mult mijloace de presiune asupra ţărănimii, de încălcare grosolană a liberului consimţămînt, care au adus daune alianţei muncitoreşti-ţărăneşti. Politica aventuristă a deviatorilor s-a manifestat cu tărie în domeniul formării fondului central de produse agricole al statului. In perioada cînd mai existau cotele obligatorii, ei au încălcat grosolan principiul cointeresării materiale a ţărănimii, fixau preţuri la cote şi la achiziţii care nu acopereau nici cheltuielile de muncă ale producătorilor, nu vroiau să ţină seama dacă în unele zone s-au obţinut recolte slabe din cauza calamităţilor naturale. Au mers cu impunerea planului de cultură pînă la gospodăria individuală a micului producător. Nu este de mirare că în asemenea condiţii, unii producători agricoli nu mai aveau interes să cultive pămîntul, ceea ce a contribuit ca uneori să fim nevoiţi să importăm grîu. Călcînd în picioare politica partidului, de întărire a alianţei muncitoreşti-ţărăneşti, grupul fracţionist a recurs împotriva ţărănimii, la mijloace represive, condamnate cu toată hotărîrea de partid. Numai după ce au fost înlăturaţi deviatorii din conducerea partidului şi din funcţiile de răspundere pe linie de stat, s-a putut instaura politica justă a partidului de cointeresare materială a ţărănimii la sporirea producţiei agricole, încă în august 1953 partidul şi guvernul au trecut la aplicarea indicaţiilor înţelepte ale tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej de a pune, la baza relaţiilor comerciale între stat şi ţărănime, contracte care să ţină seama de interesele reciproce ale ţărănimii şi ale statului. In decembrie 1956 cotele au fost desfiinţate, s-a generalizat sistemul contractelor încheiate prin bună învoială, între stat şi ţărănime, care are astfel un cumpărător sigur, la preţuri ferme şi avantajoase. In ce priveşte gospodăriile de stat, elementele fracţioniste mergeau pe linia compromiterii şi desfiinţării lor, creîndu-le nenumărate greutăţi materiale şi financiare în activitatea de producţie, pentru a putea spune apoi, că statul ar fi „prost gospodar“. Acum ne este mai clar ca oricînd cite daune a adus grupul antipartinic maselor ţărăneşti, întregului popor, statului democratpopular. Trebuie să vă spunem că nu a fost uşor de înlăturat această stare de lucruri, cu toate că elementele fracţioniste aveau un nivel teoretic redus şi slabă capacitate organizatorică, nu cunoşteau ţărănimea, problemele agriculturii şi particularităţile ţării noastre. Nu trebuie uitat că ei aveau o oarecare autoritate de vechi activişti, treceau drept lideri, pe baza unei false aureole create în timpul ilegalităţii în mod artificial, care nu corespundea cu inexistentele lor merite în mişcarea revoluţionară. De aceea demascarea lor a mers foarte greu, îşi amintesc foarte bine tovarăşii din conducerea partidului ce luptă grea au trebuit să ducă patru ani de zile. Nunai la cîte şedinţe interminabile au luat parte! Nu putem să nu subliniem cu această ocazie că tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej îi revine meritul principal că aceste elemente contrarevoluţionare au fost demascate şi înlăturate. Dînsul a dus în acest scop o luptă perseverentă, principială, plină de tact şi avînd grijă de a asigura unitatea partidului. Numai după înlăturarea grupului antipartinic s-a putut trece la formarea de întovărășiri agricole, care au luat repede o mare amploare. Intr-un singur an — în 1952 au intrat în întovărășiri 84.000 de familii cu 188.000 de ha, ajungîndu-se în 1958 la 1.400.000 de familii, de trei ori mai multe decit erau în acel moment în gospodăriile colective, şi numărul lor a continuat să crească pînă la 1.767.000 de familii în 1959. Grupul antipartinic pretindea că dacă vom crea întovărăşiri, ţăranii vor fugi din gospodării colective în aceste forme inferioare. Masele ţărăneşti au dovedit, ele însele, cît de neîntemeiate erau asemenea afirmaţii. Pe măsură ce s-au convins din experienţă proprie şi din experienţa gospodăriilor colective fruntaşe de avantajele (Continuare în pag- 36 a) Tovarăşi deputaţi, şi deputate, tovarăşi invitaţi la această sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale. Sunt întrutotul de acord cu expunerea prezentată de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în cadrul actualei sesiuni extraordinare a Marii Adunări Naţionale. Conţinutul expunerii oglindeşte politica justă a partidului nostru pentru dezvoltarea forţelor de producţie socialiste în etapa actuală de construire a socialismului în patria noastră. Prin încheierea cu succes a operei de transformare socialistă a agriculturii, relaţiile de producţie socialiste au învins definitiv şi la sate. Această victorie de importanţă istorică se datoreşte aplicării cu consecvenţă de către partidul nostru a învăţăturii leniniste cu privire la transformarea socialistă a agriculturii. Ea demonstrează încrederea neţărmurită a ţărănimii muncitoare în politica înţeleaptă a partidului, creşterea conştiinţei socialiste a ţărănimii, întărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, ca rezultat al politicii înţelepte a partidului nostru, al muncii organizatorice desfăşurate de organele şi organizaţiile de partid şi al muncii devotate a activiştilor de partid. Prin înfăptuirea colectivizării agriculturii ţărănimea noastră muncitoare, care în trecut, sub regimul burghezo-moşieresc era crunt exploatată şi trăia în neagră mizerie, a păşit astăzi pe o nouă cale care îi asigură o viaţă îmbelşugată şi fericită. Propunerile prezentate în legătură cu reorganizarea conducerii actuale a agriculturii, exprimă preocuparea permanentă, a conducerii partidului nostru şi în special a tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a asigura acesteia o conducere strîns legată de problemele practice, potrivit necesităţilor actualei etape de dezvoltare. Reorganizarea conducerii agriculturii de sus şi pînă jos reprezintă o schimbare fundamentală a metodelor şi stilului de muncă. Noua formă de conducere propusă va asigura o conducere ştiinţifică competentă, pe toate treptele, a întregului proces de producţie agricolă, ceea ce va avea ca urmare consolidarea organizatorică şi economică a unităţilor socialiste din agricultură. Consiliul superior al agriculturii, consiliile agricole regionale şi raionale constituie o formă superioară de conducere tocmai pentru faptul că din aceste organe vor face parte un număr mare de cadre dintre cele mai capabile, cu o înaltă calificare, care muncesc direct în unităţile unde se hotărăşte soarta producţiei agricole, asigurînd astfel o conducere directă, operativă, concretă și eficace. Tovarăși, In realizarea sarcinilor prevăzute de Directivele Congresului al IlI-lea al Partidului Muncitoresc Român în legătură cu dezvoltarea bazei tehnice-materiale a socialismului, un rol important revine industriei petrolului şi chimiei, precum şi transporturilor şi telecomunicaţiilor, ca ramuri importante ale economiei noastre socialiste. Deoarece răspund în Consiliul de Miniştri de aceste sectoare, aş vrea să mă refer în cele ce urmează la aportul pe care l-a adus şi pe care trebuie să-ll aducă industria chimică şi transporturile la dezvoltarea producţiei agricole. Conducerea partidului şi guvernului a acordat şi acordă o atenţie deosebită dezvoltării unei puternice industrii chimice moderne, care să permită valorificarea din plin a resurselor naturale ale ţării, pentru a asigura astfel agriculturii tot ceea ce îi este necesar în vederea realizării în cel mai scurt timp posibil a unui belșug de produse agro-alimentare. Ca urmare a aplicării consecvente a liniei partidului în domeniul dezvoltării industriei chimice s-a ajuns ca în anul 1961, valoarea producţiei globale a acesteia să crească de 14 ori faţă de anul 1938. Această creştere importantă a producţiei chimice s-a realizat în urma construirii pînă în anul 1961 a 22 combinate şi uzine chimice şi a 60 instalaţii şi secţii noi în uzinele existente. In anul 1961 s-a înregistrat o creştere a producţiei faţă de 1948 de peste 470 ori la îngrăşăminte chimice, de 234 ori la antidăunători, de 32 ori la amoniac, creşteri importante obţinîndu-se şi la alte produse. In anul 1962 industria chimică va livra agriculturii 620 mii tone îngrăşăminte chimice şi aproximativ 15 mii tone antidăunători. Pentru viitor, industria chimică, pe baza sarcinilor stabilite de Directivele Congresului al IlI-lea al Partidului Muncitoresc Român, va înregistra o creştere importantă în producţia îngrăşămintelor chimice astfel că în anul 1965 va ajunge la o producţie de 2.000.000 tone îngrăşăminte azotoase şi fosfatice (adică 500.000 tone exprimat în substanţă activă). Descoperirea în ultimul an a unor importante zăcăminte de săruri de potasiu în Moldova, deschide perspectiva ca după anul 1965, cînd toate lucrările miniere vor fi terminate, să fie asigurate din producţie proprie şi îngrăşămintele de acest fel. In producţia de îngrăşăminte chimice şi antidăunători din ţara noastră s-au obţinut reale îmbunătăţiri. In ultimii ani s-au produs îngrăşăminte cu o concentraţie mai mare în substanţă activă, îngrăşăminte granulate şi antidăunători cu eficacitate sporită. Folosirea îngrăşămintelor chimice şi a antidăunătorilor constituie o necesitate pentru obţinerea unor sporuri importante de produse agricole. Experienţa de pînă acum dovedeşte eficacitatea şi rentabilitatea folosirii raţionale a îngrăşămintelor. Astfel, — La G.A.C. Corneşti, pe sol podzol producţia de porumb a fost de 4.094 kg la ha pe teren neîngrăşat, pe cînd prin folosirea unei cantităţi de 150 kg azotat de amoniu la ha producţia a crescut la 5.913 kg la ha, adică cu 44 la sută, iar cu 300 kg azotat la ha producţia a crescut la 6.539 kg la ha, adică cu 60 la sută. La G.A.S. Livada din regiunea Maramureş, pe podzol degradat administrîndu-se 150 kg azotat de amoniu şi 120 kg superfosfat la ha s-a obţinut un spor de recoltă faţă de terenul neîngrăşat de 1.500 kg porumb, ceea ce înseamnă că la 1 kg substanţă activă s-a obţinut un spor de 19 kg porumb. De asemenea la G.A.S. Oarda — Hunedoara, pe aluviune podzolică s-a obţinut o creştere de 37 la sută la porumb cu 150 kg azotat de amoniu la ha şi de 64 la sută cu 300 kg azotat de amoniu la ha. — La culturi de grîu de toamnă, pe un teren îngrăşat cu 150 kg azotat de amoniu şi 300 kg superfosfat la ha s-a obţinut o producţie de 3.220 kg faţă de 2.500 kg la ha pe un teren neîngrăşat, sporul de recoltă fiind de peste 700 kg. — La G.A.S. Bucşani din regiunea Bucureşti, la cultura de grîu folosindu-se 100 kg azotat de amoniu s-a obţinut un spor de 600 kg grîu la ha, adică la 1 kg de îngrăşămînt s-a obţinut un spor de 6 kg grîu. Aplicarea îngrăşămintelor chimice la culturile de plante tehnice conduce la rezultate favorabile importante. Astfel, la 1 kg azotat de amoniu s-a obţinut un spor de recoltă de 69 kg cartofi, sau 36 kg sfeclă, sau 7 kg tutun. La G.A.S. „Octombrie Roşu“ din regiunea Braşov, la cultura sfeclei de zahăr, folosindu-se 35 kg substanţă activă, azot şi fosfor la ha a rezultat un spor de 5.175 kg, adică pentru 1 kg îngrăşămînt substanţă activă — 148 kg sfeclă. Pentru combaterea dăunătorilor din agricultură, industria chimică livrează cantităţi importante de insecticide şi fungicide. In anii viitori se vor obţine insecticide selectivecu eficacitate , măritjori, ierbicide care vor fi folosite în culturile de grîu şi porumb pentru plivitul chimic. Ca să ne dăm seama de importanţa folosirii insecticidelor în combaterea dăunătorilor este bine să ne amintim ce pagube enorme provocau în trecut invaziile de lăcuste. Astăzi, prin folosirea largă a insecticidelor, sîntem în măsură să înlăturăm cu totul asemenea calamităţi cu cheltuieli minime. In asemenea condiţii cu insecticide în valoare de 192 lei se poate asigura la hectar recoltă în valoare de circa 2.000 lei. Combătîndu-se cu insecticide larvele cărăbuşului de Dobrogea de către G.A.C. „Mircea Vodă“ din regiunea Dobrogea, pe o suprafaţă de 133 ha. porumb s-a obţinut o producţie medie de 2.637 kg la ha faţă de 1.045 kg cît s-a obţinut pe o tarla învecinată care nu a fost tratată. Se ştie că una din condiţiile pentru valorificarea la preţuri suplimentare a fructelor la export este aceea ca ele să nu fie atacate de dăunători şi de boli. Din analiza economică făcută în raionul Bistriţa rezultă că dacă stropirea la meri se aplică la timp şi în mod corect se obţin venituri suplimentare de peste 10.000 lei lara numai din diferenţa de calitate a fructelor. Aplicarea la timp a tratamentelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor din livezi şi vii prin metoda avertizării contribuie atît la sporirea recoltelor şi îmbunătăţirea calităţii acestora, cît şi la reducerea cheltuielilor efectuate. Metoda avertizărilor în protecţia plantelor permite să se reducă 3—4 tratamente anuale la livezi şi 1—2 tratamente la vii. Prin reducerea unui singur tratament, numai în podgoria Odobeşti se realizează economii de peste 4.000.000 lei. Prin urmare combaterea raţională a bolilor şi dăunătorilor este pe deplin realizabilă, fiecare leu cheltuit pentru protecţia plantelor aducînd venituri suplimentare de pînă la 10 lei, iar în unele cazuri chiar mai mult. Pentru sectorul, zootehnic al agriculturii, industria chimică livrează 72 sortimente de medicamente pentru combaterea bolilor parazitare şi a celor contagioase la animale, diferiţi stimulatori de creştere şi produse pentru îmbogăţirea furajelor în vitamine şi proteine. In acest scop s-a mărit producţia de medicamente de uz proteinar şi s-a pus în funcţiune prima unitate de drojdie furajeră din leşii reziduale de la fabricarea celulozei. Prin folosirea stimulatorilor de creştere (antibiotice şi vitamine) se obţine un spor de greutate la purcei de 10—14 la sută, la păsări de 13—15 la sută şi la miei sugari de 11 la sută, contribuind totodată şi la scăderea mortalităţii. Folosirea cu succes a îngrăşămintelor chimice, a insecticidelor, fungicidelor, ierbicidelor şi a stimulatorilor de creştere în condiţiile agriculturii noastre socialiste a devenit astăzi posibilă întrucît unităţile agricole dispun de cadre de specialitate cu înaltă calificare, cadre ce sunt în măsură să asigure aplicarea mijloacelor agrochimice în mod ştiinţific, lucru ce nu era posibil a se realiza de către ţăranii care îşi lucrau în mod individual pămînturile. * Problemele principale care stau astăzi în faţa industriei chimice în domeniul produselor pentru agricultură sunt pe de o parte realizarea producţiei în volumul prevăzut de Directivele Congresului al 111-lea al P.M.R. şi pe de altă parte îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor, realizarea de sortimente concentrate, şi cu conţinut de mai multe substanţe active, potrivit specificului solurilor din ţara noastră. Va trebui dată o atenţie deosebită dezvoltării în timp cît mai scurt a producţiei de îngrăşăminte azotoase care în momentul de faţă sunt într-un raport necorespunzător faţă de îngrăşămintele fosfatice. Va trebui extinsă producerea de îngrășăminte granulate care permit o mai bună manipulare și aplicare. Industria chimică are de asemenea sarcina să rezolve realizarea de produse eficace pentru combaterea buruienilor în culturile de porumb, necesare îndeosebi la plivitul chimic, care va elimina munca atît de grea a prăşituirei. Tovarăşi, Dezvoltarea impetuoasă a economiei naţionale în anii construcţiei socialiste a determinat şi o creştere a activităţii în transporturi şi telecomunicaţii. Transporturile au făcut faţă cu succes creşterii producţiei industriale şi agricole. Transporturile de produse agricole vegetale reprezintă în anul 1962 pentru grupele de produse cereale şi sfeclă de zahăr circa 7 la sută din volumul total de transport, ele fiind concentrate în majoritate pe o perioadă scurtă din an. In cadrul campaniilor de însămînţări şi de strîngere a recoltelor, întreprinderile de transport au asigurat mijloacele necesare pentru efectuarea transporturilor de cereale în condiţii optime, lucru ce a fost posibil prin pregătirea din timp a parcului de vagoane şi autocamioane. In ultimii ani s-a realizat telefonizarea tuturor gospodăriilor agricole de stat, a staţiunilor de maşini şi tractoare şi a unui număr de gospodării agricole colective, s-au asigurat cu prioritate legături telefonice unităţilor agricole în campaniile de însămînţări şi de strîngere a recoltelor. In transportul auto s-a realizat o creştere continuă a parcului de exploatare, potrivit cerinţelor crescînde, de transport. Pentru a se dota parcul de transport auto şi de tractoare cu anvelopele necesare, în acest an va intra în funcţiune noua uzină de anvelope de la Popeşti-Leordeni, care va avea o producţie anuală de 1.000.000 buc. anvelope. Tot în acest an vor intra în funcţiune instalaţiile de cauciuc sintetic de la Combinatul chimic Oneşti, care în anul 1965 vor produce la întreaga capacitate —50.000 tone pe an, eliminîndu-se prin aceasta importul de cauciuc sintetic. * Realizările din primii doi ani ai planului de şase ani şi planul pe anul 1962 arată că în cadrul industriei petrol-chimie, în transporturi şi telecomunicaţii, există condiţii pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate prin Directivele celui de-al IlI-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român. Pentru aceasta este însă necesar ca toţi lucrătorii din aceste sectoare ale economiei să-şi îndrepte eforturile spre rezolvarea principalelor probleme ce stau în faţa lor. Astfel, în industria chimică va trebui să se urmărească cu toată atenţia îndeplinirea obligaţiilor privind livrarea către agricultură a produselor prevăzute în planul de 6 ani şi pentru aceasta fiind necesar a se urmări îndeosebi: — întocmirea la termenele prevăzute în plan a documentaţiilor tehnice pentru noile investiţii; — darea în producţie a noilor instalaţii şi unităţi industriale la termenele sau chiar înainte de termenele prevăzute în plan; — realizarea în timpul cel mai scurt a capacităţilor şi a indicilor tehnico-economici prevăzuţi în proiectele noilor instalaţii; — extinderea tehnicii noi la unităţile existente prin utilizarea experienţei cîştigate la instalaţiile moderne şi folosirea rezervelor interne a instalaţiilor în funcţiune, în vederea măririi eficacităţii economice a acestora şi a creşterii productivităţii muncii; — realizarea de către industria de petrol a sortimentelor de carburanţi şi lubrifianţi de calitate superioară, necesare agriculturii şi aprovizionarea la timp şi în cantităţi suficiente a unităţilor agricole socialiste. In transporturi este necesar: — să se ia măsuri organizatorice pentru satisfacerea ritmică a cerinţelor beneficiarilor de transport în timpul campaniilor de lucru, pentru ca astfel să se asigure transportul la timp şi în bune condiţiuni a produselor agricole. Tovarăşi, Cunoscînd rolul important al industriei chimice, al transporturilor şi telecomunicaţiilor, în cadrul dezvoltării multilaterale a economiei naţionale, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din aceste ramuri, urmînd Directivele partidului şi guvernului nostru, vor îndeplini cu cinste sarcinile măreţe ce le revin, aducînd astfel con- tribuţia lor la dezvoltarea agriculturii socialiste, la marea operă de desăvîrşire a construirii socialismului în patria noastră. (Cuvintarea a fost subliniată (prin puternice aplauze). Cuvîntul tovarăşului Alexandru Drăghici După terminarea uneia, din şedinţele, sesiunii extraordinare a Marii A Adunări Naţionale