Steaua Roşie, noiembrie 1964 (Anul 13, nr. 259-283)
1964-11-01 / nr. 259
2 informaţii din activitatea organizaţiilor de partid INVĂŢĂMlNTUL DE PARTID LA LUDUŞ In oraşul Luduş şi-au început activitatea 65 cercuri de învăţămînt de partid în care sunt înscrişi aproape 2.000 membri şi candidaţi de partid, precum şi alţi oameni ai muncii din activul fără de partid. La şcoala economică serală de partid cursurile au început cu expunerea „Producerea şi transportul energiei electrice" ţinută de ing. loan Precup de la T.C.M. Iernut. In vederea întocmirii lecţiilor pentru toate cercurile şi cursurile, la cabinetul raional de partid au fost organizate patru catedre (istorie, economie politică, filozofie şi construcţie de partid şi de stat) în care activează ingineri, economişti şi cadre didactice. MIRCEA GHEBOREANU directorul Casei raionale de cultură AU FOST REALEŞI ÎN BIROUL ORGANIZAŢIEI DE BAZĂ Zilele trecute, organizaţia de bază de la depozitul final al întreprinderii forestiere din Reghin, a ţinut adunarea de dare de seamă şi alegeri. Apreciind ca bună activitatea desfăşurată de tovarăşii I. Şerbănuţ, V. Trufa şi L. Ichim, membri în biroul organizaţiei de bază, recenta adunare i-a reales în organul de conducere. Această hotărîre a adunării a fost determinată de activitatea fructuoasă desfăşurată de cei trei membri ai biroului pe linia întăririi organizaţiei de bază şi a muncii politico-educative, pentru realizarea indicatorilor planului de producţie. ILIE CHIRTEŞ propagandist Recoltarea seminţelor forestiere In ultimul timp, unităţile din cadrul D.R.E.F. au acordat o mare atenţie recoltării seminţelor forestiere. Astfel, pînă în prezent din răşinoase ca molid, pin, larice şi altele, s-au recoltat peste 712 kg de sămînţâ. De asemenea, din foioase ca paltin, frasin, fag şi altele, s-a recoltat peste 1.220 kg seminţe. In această activitate rezultate bune şi foarte bune au obţinut în special ocoalele silvice din Gurghiu, Răstoliţa, Topliţa, Brădeşti şi altele, unde o mare parte din cantitatea de sămînţă a fost recoltată prin muncă patriotică, de către cetățeni. STEAUA ROȘIE In pavilionul social-cultural al Expoziţiei realizărilor economiei naţionale a RP. Române In pavilionul social-cultural al Expoziţiei realizărilor economiei naţionale a R.P.R. sînt prezentate o serie de maşini şi utilaje în miniatură fabricate de elevii şcolilor tehnice şi profesionale metalurgice. Amintim, de pildă, maşina de rodat bile, grupul electrogen pentru sudură, trusa generatorului electric universal, detectorul de flăcări cu traductor şi releu electronic, freza orizontală şi altele. Este demn de remarcat că execuţia acestor miniaturi nu este cu nimic mai prejos din punct de vedere calitativ faţă de similarele lor în mărime naturală. In legătură cu aceasta merită subliniat că la realizarea multor maşini expuse în pavilionul central au lucrat şi muncitori care, cu cîţiva ani în urmă au absolvit şcolile profesionale, ceea ce este, fără îndoială, o dovadă că ei au primit o bună pregătire încă de pe băncile şcolilor. De altfel, încă în şcoală unii elevi au executat maşini de mărime naturală, cu performanţe tehnice înalte, care au intrat în producţie. Dat fiind profilul tehnic al învăţămîntului, o mare atenţie a fost acordată creării de laboratoare şi dotării acestora cu aparate de experienţă, maşini, strunguri, freze etc. Astfel, numai anul acesta, numărul materialelor intuitive din dotarea laboratoarelor şi cabinetelor tehnice ale şcolii s-au îmbogăţit cu 83 de asemenea produse. Cele 44 de şcoli profesionale şi grupuri şcolare metalurgice au dat în anul 1964 producţiei peste 9.400 absolvenţi, faţă de 2.178 cît au dat cele 224 şcoli profesionale de ucenici din întreaga Românie în anul 1939. Maşini noi în agricultură Mecanizarea agriculturii contribuie în măsură esenţială la creşterea continuă a producţiei agricole animale şi vegetale. Prin introducerea progresului tehnic în toate ramurile producţiei agricole, prin mecanizarea proceselor de producţie, se creează condiţii pentru efectuarea lucrărilor în timp optim şi la un nivel calitativ superior, asigurînd în acelaşi timp creşterea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost. Preocupată în permanenţă de această problemă, conducerea Consiliului Superior al Agriculturii dotează pe zi ce trece staţiunile de maşini şi tractoare şi gospodăriile agricole de stat cu maşini noi, perfecţionate, la nivelul tehnicii mondiale actuale. In ultimul timp, aceste unităţi din agricultură au primit în dotare dispozitive şi maşini noi, menite să uşureze munca colectiviştilor şi lucrătorilor depe ogoare. In scopul accelerării ritmului la treieratul trifolienelor, staţiunile de maşini şi tractoare au fost dotate cu dispozitive de treierat trifoliene, care se adaptează la combinaţi. Folosind curentul de aer creat de ventilatorul de pleavă de la această combină, printr-o tubulatură de aspiraţie a dispozitivului se absorb toate impurităţile mai uşoare decît seminţele (particule de frunze, tulpini etc.), care vin amestecate cu seminţele la gurile de sac ale triorului combinei. Dispozitivul conceput de inovatorii de la S.M.T. Tg.-Mureş — permite treieratul trifolienelor în foarte bune condiţii, calitatea seminţelor treierate fiind superioară, cu opuritate de 95 la sută. Combinaţi mai poate fi folosită şi la recoltarea şi treieratul floriisoarelui din lan. In acest scop a fost confecţionat un dispozitiv (D.S.F.-1) care se montează pe combină în locul hederului utilizat la recoltatul cerealelor. La înaintarea combinei în lan, un scut al dispozitivului — montat în faţa rabatorului — apleacă tulpinile de floarea-soarelui către faţă pînă cînd capitulele rămîn deasupra unor ridicători ale dispozitivului Prin deschizătura situată între scut şi ridicător, capitulele intră sub acţiunea rabotorului combinei, care le dirijează spre aparatul de tăiere. Aici cuţitul realizează tăierea lor aproape de bază. După tăiere, rabotorul împinge capitulele spre un melc transportor la jghiabul alimentatorului pentru treieratul staţionar, de unde intră în circuitul normal al combinei. Dispozitivul pentru treieratul tifolienelor şi dispozitivul pentru treieratul florii-soarelui, lărgesc gama de utilizare a combinei şi, scurtînd perioada ei de amortizare, extind aplicarea mecanizării la un număr mai mare de lucrări agricole, micşorează consumul de energie umană, reduc simţitor pierderile cauzate la întîrzierea treieratului acesor culturi, conduc la obţinerea unor seminţe cu indici superiori de calitate. Pentru strîngerea finului cosit de pe fîneţe naturale şi artificiale şi aşezarea lui în brazde, a fost fabricată grebla rotativă cu lăţimea de lucru de 4,2 m. Aceasta este o maşină semipurtată destinată să lucreze în agregat cu tractorul UTOS-26, 27. Grebla se compune din două secţii de lucru, care se montează în faţa şi în spatele tractorului. Organele active ale greblei sînt „stelele" — cîte patru la fiecare secţie — care în timpul lucrului, datorită poziţiei înclinate pe care o au faţă de direcţia de înaintare a agregatului şi frecării cu solul şi masa de material, capătă o mişcare de rotaţie, iar finul cosit este deplasat lateral spre dreapta, aşezîndu-se în brazdă. Grebla rotativă se foloseşte de asemenea la întoarcerea brazdelor — operaţie necesară în cazul cînd brazdele strînse cu grebla sînt mari şi se urmăreşte grăbirea uscării lor, sau în cazul că brazdele au fost plouate — şi la răvăşitul finului, cînd se urgentează uscarea brazdelor lăsate de cositoare. In timpul lucrului, viteza de deplasare a tractorului poate fi de 6—12 km/oră, în funcţie de relief iar productivitatea maşinii este de 3—4 ha./oră la strîns fînul şi de 1,3—1,8 ha/oră la răvăşit. Timpul în care recolta de cartofi trebuie să fie adunată din pămînt, este de cele mai multe ori foarte scurt, datorită îngheţurilor timpurii. Din această cauză recoltatul manual sau cu plugul, nu reuşeşte să asigure un ritm satisfăcător al acestei lucrări. Din iniţiativa Comitetului raional de partid Gheorghieni, s-au confecţionat la S.M.T. Lăzarea, încă din anul trecut, un număr însemnat de maşini destinate recoltării mecanizate a cartofilor. In anul acesta, staţiunile de maşini şi tractoare au fost dotate de către Consiliul Superior a! Agriculturii cu maşini de recoltat cartofi pe un rînd, fabricate pe plan central. Maşina de recoltat cartofi pe un rînd este o maşină purtată pe tractorul UTOS-26, 27 sau U-650, care cu ajutorul unei sape ce lucrează sub rîndul de tuberculi, dizlocă masa de pămînt şi cartofi. Cartofii sînt separaţi de bulgării de pămînt prin împrăştiere sub acţiunea şocurilor primite de la nişte vergele-furci care se rotesc sub acţiunea prizei de putere a tractorului. Deoarece dispozitivele şi maşinile arătate mai sus se află în dotarea S M.T. din regiunea noastră, cunoaşterea funcţionării şi deservirii lor în bune condiţii de către mecanizatori, constituie garanţia sigură în realizarea unor lucrări de bună calitate. ing. M. MARINESCU Centrul permanent pentru instruire S.M.T. Tg.-Mureş inventarierea şi reevaluarea fondurilor line Potrivit prevederilor Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 116 din 5 martie 1963, în perioada 1 octombrie— 31 decembrie a. c. se va desfăşura — în toate ramurile economiei naţionale —, acţiunea de inventariere, reevaluare şi stabilire a gradului de uzură a fondurilor fixe. Această acţiune de mare amploare are drept scop cunoaşterea volumului şi structurii fondurilor fixe pe întreaga economie, stabilirea unor valori de înlocuire corespunzătoare, determinate pe baza preţurilor în vigoare după 1 ianuarie 1963, precum şi stabilirea gradului de uzură reală a acestora. Noile valori de înlocuire a fondurilor fixe ce vor fi stabilite vor constitui o bază mai reală pentru calcularea în viitor a amortismentelor, a cheltuielilor de producţie şi pentru elaborarea planurilor financiare. Este evidentă deci marea importanţă ce o prezintă această operaţiune de reevaluare a fondurilor fixe pe economia naţională. Pentru efectuarea operaţiunilor de inventariere şi reevaluare a fondurilor fixe în cadrul instituţiilor, organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste, s-au constituit comisii operative şi colective de lucru. Sarcinile acestor comisii şi colective de lucru sînt multiple, aşa cum de altfel sînt prevăzute în instrucţiunile VIII ale Comisiei centrale de reevaluare şi de felul cum aceste sarcini vor fi respectate va depinde în mare măsură buna reuşită a acestei acţiuni. Acţiunea de inventariere şi de reevaluare a fondurilor fixe impune în prealabil comisiilor operative şi colectivelor de lucru următoarele: — studierea şi cunoaşterea în bune condiţii a întregului material (a instrucţiunilor), care stau la baza acestor operaţii de inventariere şi reevaluare, respectiv: noua clasificare a fondurilor fixe din economia naţională a R.P.R., cataloagele de reevaluare, catalogul duratelor de serviciu normate, conţinutul dărilor de seamă (I R.A. şi I.R.S.), fişele individuale Ri-64, Rc-64, I-64 etc.; — cunoaşterea volumului de operaţii necesare a fi efectuate prin determinarea situaţiei numerice a fondurilor fixe pe categorii, grupe, subgrupe şi a locului unde se află în cadrul unităţii, în vederea organizării mai temeinice a muncii şi stabilirii planului operativ pentru efectuarea lucrării de inventariere şi reevaluare; — verificarea evidenţei sintetice şi analitice a fondurilor fixe pentru corelarea acestora şi înlăturarea eventualelor nepotriviri ce ar exista ca urmare a unor înregistrări eronate; — pregătirea fişelor de evidenţă contabilă şi tehnic-operativă pentru începerea operaţiei de inventariere. In acest scop este necesară, de asemenea, redeschiderea fişelor individuale sau colective, pentru reevaluarea şi stabilirea gradului de uzură (Ri-64 şi Rc-64), pentru toate fondurile fixe supuse inventarierii și completarea lor cu unele date preliminare necesare identificării pe teren, care vor fi extrase din evidența contabilă şi tehnic-operativă (numărul de inventar, locul unde se află, caracteristici, valoare de inventar etc.). Sarcinile de bază ale comisiilor operative şi colectivelor de lucru constau în inventariereapropriu-zisă, reevaluarea şi stabilirea gradului de uzură a fondurilor fixe, operaţie care trebuie terminată în perioada trimestrului IV a. c., deci pînă la 31 decembrie. Stabilirea valorii de înlocuire corespunzătoare pe fiecare fond fix în parte ce constituie obiect de evidenţă, reprezintă operaţiunea principală în cadrul acţiunii şi ca atare este determinată în mod direct de înscrierea corectă în listele de inventar a caracteristicilor tehnico-economice esenţiale. Deci, activitatea comisiilor şi colectivelor de lucru trebuie să se concretizeze prin lucrări de bună calitate pentru ca acţiunea de reevaluare să-şi atingă scopul urmărit. Pe lîngă această caracteristică esenţială în acţiunea de reevaluare, în centrul atenţiei comisiilor şi colectivelor de lucru trebuie să mai stea întocmirea şi respectarea termenelor de depunere a lucrărilor. Realizarea acestor sarcini depinde în cea mai mare măsură de felul cum a fost organizată munca în cadrul acestor colective, precum şi de simţul de răspundere de care trebuie să dea dovadă lucrătorii antrenaţi în această muncă. Apreciind importanţa şi rolul economic pe care îl are acţiunea de reevaluare a fondurilor fixe în cadrul economiei naţionale şi pentru buna reuşită a acestei acţiuni se impune în mod imperios necesitatea sprijinului şi colaborării tuturor sectoarelor de activitate din ramurile economiei, cu întreg aparatul de ingineri şi tehnicieni, iar în fruntea acestei acţiuni trebuie să stea organele de conducere ale sectoarelor, respectiv ale instituţiilor, organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste. Acordînd importanţa cuvenită acestei acţiuni, cooperaţia de consum din regiunea noastră a şi început munca. Astfel, la iniţiativa Comitetului executiv s-a organizat în ziua de 10 octombrie a. c., la sediul regiunii un instructaj cu comisiile operative ale uniunilor raionale şi ale subunităţilor regionale desemnate cu coordonarea şi efectuarea muncii de reevaluare a fondurilor fixe. In cadrul acestui instructaj au fost prelucrate 5 teme cu conţinutul instrucţiunilor şi tehnica inventarierii şi reevaluării fondurilor fixe. Instructajul s-a desfăşurat în prezenţa conducerii Uniunii regionale, a delegatului Centrocoop şi a delegatului Direcţiei regionale de statistică. Diversele probleme ridicate care necesitau lămuriri, au fost clarificate. Asemenea instructaje au fost iniţiate şi la sediul raioanelor cu colectivele de la cooperative, între 12—14 octombrie a. c., conform indicaţiilor şi planului de măsuri întocmit. Cunoştinţele împărtăşite celor peste 50 de participanţi la instructaj vor contribui din plin la buna desfăşurare a acţiunii de reevaluare şi efectuarea unor lucrări de calitate. Aceasta nu înseamnă că acţiunea de reevaluare a fondurilor fixe la unităţile tutelate de Uniunea regională a cooperativelor de consum va trebui lăsată numai pe seama acestor comisii şi colective de lucru. Activitatea acestora trebuie îndrumată în toată perioada de acţiune de către organele regionale. IOAN JABENIŢAN şeful biroului analize în Uniunea regională a cooperativelor de consum -canel- IStaţia de flotaţie de la Minele Bălan Cartea. Prieten al colectiviştilor La Sînpaul, raionul Luduş, numărul colectiviştilor care citesc diferite cărţi beletristice, politice, agrotehnice şi altele creşte necontenit. De la bibolioteca comunală, care dispune de peste 7.800 volume, în cursul acestui an, peste 1.150 de cititori au împrumutat 6.800 cărți. Printre cei mai activi cititori se numără Ioan Ilyés, Aurel Biriş, Karol Kiss și mulți alții. Cinema DUMINICĂ, 7 NOIEMBRIE TG.-MUREŞ — Arta: filmul Hatari (la orele 11, 15, 18, 21). Progresul: filmul Comoara din lacul de argint. Steagul roşu: filmul Al nouălea nume. Tineretului: filmele Lumea comică a lui Harold Lloyd şi Codin. Muncitoresc: filmul Totul despre Eva. Flacăra: filmul A douăsprezecea noapte. Casa de cultură a sindicatelor: filmul Falsificatorul. LUNI, 2 NOIEMBRIE TG.-MUREŞ — Arta: filmul Poveste de pe Don. Progresul: filmul Legenda din tren. Steagul roşu: filmul Accattone. Tineretului: filmele Valsul nemuritor şi Cum stăm tinere? Muncitoresc: filmul Nu-i loc pentru al treilea. Flacăra: filmul Magazin-film. Casa de cultură a sindicatelor: filmul Falsificatorul. Gheorghieni — Mioriţa: filmul Cauze drepte. Luduş — Flacăra: filmul Icarie XB-1. Miercurea Ciuc — Harghita: filmul M-am îndrăgostit la Copenhaga. Odorhei — Muncitoresc: filmul Domnul Topaze. Reghin — Patria: filmul Moral ’63. Victoria: filmul Scano Boa. Tîrnăveni — Melodia: filmul Doi colonei. Topliţa — Muncitoresc: filmul Dragoste şi pălăvrăgeli. Televiziune DUMINICĂ, 7 NOIEMBRIE 8,50 — Gimnastica de înviorare; 9,00 — Emisiune pentru copii şi tineretul şcolar; 10,30 — Reţeta gospodinei; 11,00 — Emisiunea pentru sate. In jurul orei 14,15 — Transmisie de la Stadionul „23 August", repriza a ll-a a meciului de fotbal dintre echipele Progresul — U.T.A. şi întîlnirea dintre echipele Steaua — Petrolul; 19,00 — Jurnalul televiziunii; 19,10 — Filmul „Vînătoare în junglă"; 19,35 — Documentar despre realizările medicinei; 20,00 — Operete-portret; 20,40 — Ecranizarea schiţei „Protecţie" de W. Perzynski; 21,00 — Festival de muzică uşoară. In încheiere: Buletin de ştiri, sport, buletin meteorologic. RADIO LUNI, 2 NOIEMBRIE BUCUREŞTI (Spicuiri) Programul I: 6,20 — Emisiunea pentru sate. Executarea arăturilor adînci de toamnă; 9,00 — Piese romîeşti de estradă; 9,20 — Jocuri populare; 9,35 — Scene distractive din operete; 13,13 — Muzică uşoară interpretată de Ştefania Stere şi Iosif Mihuţ; 14,30 — Vreau să ştiu; 15,00 — „Săptămîna muzicii sovietice"; 15,30 — (telodii populare; 16,10 — Muzică uşoară interpretată de Mara Jandi şi George Bunea; 17,40 — Tinereţea ne e dragă; 19,15 — Revista economică Radio; 18,35 — Din comoara folclorului nostru: doina; 19,20 — Din muzica popoarelor; 20,55 — „Pagini din istoria operetei"; 21,25 — Muzică de dans; 22,15 — Muzică uşoară. Programul II: 8,35 — Cîntece și jocuri populare; 9,20 — Piese de estradă; 10,30 — Muzică populară; 11,45 — Muzică uşoară; 12,30 — Melodii populare; 13,50 — „Săptămîna muzicii sovietice"; 15,05 — Arii şi duete din operete interpretate de soliştii noştri; 15,30 — Muzică uşoară; 18,30 — Formaţii artistice de amatori interpretează muzică populară; 18,00 — „Pagini din istoria muzicii romîneşti"; 19,05 — Muzică uşoară; 19,30 — Jurnalul satelor; 19,50 — Opereta „Plutaşul de pe Bistriţa" de Filaret Barbu. Cum va fi vremea? Timpul probabil. Vremea se menţine frumoasă, dar rece noaptea. Temperatura staţionară, noaptea va fi cuprinsă între minus 6 şi 0 grade, iar ziua între 8—18 grade. Vînt slab. Dimineața brumă locală. Creşte suprafaţa de deservire Printre preocupările de seamă ale organizaţiilor comerciale din regiunea noastră, un loc de frunte îl ocupă mai buna folosire a spaţiului de desfacere şi de deservire în unităţile cu amănuntul. Pînă în prezent, din cele 25 unităţi modernizate, la 9 s-a mărit suprafaţa ocupată cu mobilier cu 102 metri pătraţi, iar la 6 unităţi a crescut suprafaţa utilă cu 186 mp. La magazinul alimentar nr. 1 din Tg.-Mureş, prin înfiinţarea unui bar care, pe o suprafaţă de 10 mp, a crescut desfacerea zilnică în medie cu circa 2.000 lei. De asemenea, prin reprofilarea magazinului de desfacere a cărnii din Piaţa Trandafirilor nr. 45, în unitate de carnemezeluri — brînzeturi, suprafaţa de deservire a crescut cu circa 40 la sută. In scopul utilizării mai raţionale a sălilor de vînzare din magazinele de alimente generale, în multe unităţi de acest fel s-a introdus şi s-a extins desfacerea unor articole mărunte de uz casnic, iar în magazinele de încălţăminte, unde spaţiul a permis, s-a introdus desfacerea unor articole secundare, ca de exemplu, cremă de ghete, şireturi, linguri pentru pantofi etc. I.C.R.A. TG.-MUREŞ ANGAJEAZĂ, prin concursul care va avea loc în ZIUA DE 15 NOIEMBRIE 1964 LA SEDIUL ÎNTREPRINDERII DIN STR. BARTÓK BÉLA NR. 1, şef al serviciului administrativ, în oraşul Tg.-Mureş Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi stagiul prevăzut de HCM. 1053/1960. Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la sectorul personal, telefon 31—49. SUPRAEUSTICI ÎN DIFERITE MĂRIMI SE GĂSESC ÎN MAGAZINUL „OPTICA“ DIN TG.-MUREŞ, PIAŢA TRANDAFIRILOR NR. 48 ŞI ÎN TOATE FARMACIILE DIN ORAŞELE REGIUNII. întreprinderea metalurgică, Aiud telefon nr. 365 ANGAJEAZĂ URGENT: — STRUNGARI — FREZORI — RABOTORI — MORTEZORI — LĂCĂTUŞI — SUDORI — INGINERI ÎN SPECIALITĂŢILE: METALURGIE ŞI CONSTRUCŢIE DE MAŞINI. întreprinderea industrială orăşenească Sibiu, str. Kogălniceanu nr. 1, TELEFON 39-31, PRODUCE ŞI LIVREAZĂ IN ANUL 1965: — balamale duble W. C. — distanţiere ferestre — cremoane semiîngropate din aluminiu — mînere închizător ferestre din aluminiu — balamale foarfecă — rozete nichelate — zăvoare pentru mobilă, de 70 şi 90 mm — coşuri pentru gunoi menajer de 50 şi 100 litri — coşuri basculante pentru gunoi de stradă — roabe metalice (pentru întreprinderi socialiste) , — port prosop cu 1 şi 2 braţe — etajere cu rame şi cristal pentru chiuvete — cuier garderobă — tomberoane — drug cuier cu 1 şi 2 braţe, din aluminiu , — butoni pentru oglinzi — capace şi rame pentru canalizare STAS 2308—55 — guri de scurgere carosabile din fontă tip „D" STAS 3272—55 " — diverse lucrări de lăcătuşerie şi strungărie — turnări din bronz, aluminiu şi fontă — reparaţii frigidere, maşini de calculat şi de scris. f Golenel chimic Făgăraş ANGAJEAZĂ pentru unitatea sa de la MIERCUREA CIUC 1 ŞEF DEPOZIT ŞI MANIPULANT DISTRIBUITOR (GESTIONAR). Cererile de angajare vor fi adresate serviciului personal şi învăţământ împreună cu actele necesare după cum urmează: PENTRU ŞEF DEPOZIT: diploma de absolvire a şcolii medii şi o adeverinţă de vechime de 4 ani in funcţii administrative sau certificaţii de 7 clase elementare şi adeverinţă de 6 ani vechime în funcţii administrative. PENTRU MANIPULANT DISTRIBUITOR: certificatul de absolvire a 7 clase elementare şi adeverinţă de 3 ani vechime în funcţii administrative.