Steaua Roşie, iulie 1970 (Anul 21, nr. 152-178)
1970-07-22 / nr. 170
Anul XXII. Nr. 178 (3.835) MIERCURI, 22 iulie 1970 4 pagini, 30 de bani Pentru ca recolta din acest an să se strîngâ în timpul cel mai scurt şi fără pierderi, în multe unităţi agricole consiliile de conducere, specialiştii, conducerile întreprinderilor pentru mecanizarea agriculturii au luat din vreme măsuri organizatorice şi tehnice care au asigurat un start bun la seceriş. Alături de combine, pe suprafeţe nemecanizabile, au fost mobilizaţi şi cooperatorii cu secerile şi coasele, astfel că pînă la sfîrşitul săptămînii trecute orzul a fost recoltat de pe o suprafaţă de peste 6.300 ha. In unităţile care au terminat secerişul orzului, forţele au fost imediat trecute la recoltarea griului. Au venit însă ploile care au oprit pentru cîteva zile întreaga activitate de stringere a recoltei. Timpul pierdut trebuie grabnic recuperat printr-o mai bună organizare, dirijare şi folosire a tuturor maşinilor şi a forţei de muncă a cooperatorilor. Conştienţi de acest lucru, după îndreptarea timpului peste tot forţele au fost mobilizate la reluarea lucrului. In tot mai multe cooperative agricole şi ferme ale întreprinderilor agricole de stat, munca întreruptă de ploi a fost reluată cu şi mai multă îndîrjire. In fotografiile de faţă : Secvenţe din munca plină de răspundere a mecanizatorilor care lucrează la recoltarea cerealelor paioase şi la adunatul şi balotatul paielor. Astfel, ieri la cooperativa agricolă din Pogâceaua, după ce lanurile s-au zvîntat, cu 9 combine s-a lucrat intens la recoltarea orzului. Muncindu-se organizat, s-a reuşit ca recoltarea orzului pe cele 100 ha să fie încheiată. Tot ieri cu 2 prese s-a lucrat şi la balotatul paielor. Paralel cu aceste lucrări, la Pogâceaua s-a reuşit să se efectueze arături pe 25 ha, iar în 10 ha să fie însămînţat porumbul în cultură dublă, să-şi achite obligaţiile de predarea cerealelor faţă de stat. Tot ieri, cu spor s-a lucrat şi la cooperativa agricolă din Cheţani. Cu 7 combine s-a muncit la recoltarea orzului, ceea ce a făcut ca această lucrare să fie terminată pe 70 ha, creîndu-se posibilitatea de a se recolta şi primele 20 ha cu griu. Lucrările agricole au fost reluate după ce timpul s-a îmbunătăţit şi la cooperativa agricolă din Grebeniş. Ieri peste 600 de cooperatori au participat la efectuarea praşilei a 111-a la porumb. Menţionăm că praşila a IV-a la sfecla de zahăr pe întreaga suprafaţă a fost încheiată. Cu 7 combine aici s-a încheiat ieri recoltarea orzului pe 80 ha. De azi, 100 de cooperatori din brigada lui Pop Petru au trecut la seceratul griului. Pe 20 ha s-au efectuat arături şi se pregăteşte terenul pentru a fi însămînţat cu porumb. Ca urmare a bunei organizări a muncii o parte din bărbaţi au trecut şi la efectuarea celei de-a doua coase la trifoi. Pentru a nu se pierde nimic din noua recoltă de orz şi grîu important este ca in aceste zile timpul bun de lucru să fie folosit cit mai chibzuit. sm S&.V!' vh \ v ' \ v '■. V ... ...„ ‘V 'r- * i l§'7&&$ t^mssmSi'w I f: 'sgi JRk . P J A.: '4 . i.W©? i MORALĂ-CONDUITA f1Doamna galantă11 era o hoaţă „O cunosc pe Ileana Győri din vara anului 1969, întrucît este o clientă care ne vizitează aproape în fiecare zi de 2—3 ori... De cele mai multe ori vine la cofetăria „București, unde sunt ospătară, cu un tînăr brunet care — după cum am aflat ulterior, la miliţie se numeşte Alexandru Nyeste... Comanda de obicei cîte o cafea, apoi 2—3 jumătăţi de coniac. Cînd consuma cu cetăţeanul Nyeste, de cele mai multe ori plata o făcea ea ... Ţin să menţionez că Ileana Győri este foarte galantă. După fiecare consum mi-a dat un bacşiş de 5—6 lei. Acest lucru m-a surprins: oare de unde are atîţia bani?". Desigur, ospătară de la cofetăria „Bucureşti" n-avea de unde să ştie că doamna .,foarte galantă" şi prietenul ei cheltuiesc cu o largheţe aristocratică ... banii altora ... Dar să facem prezentările: Ileana Győri: 39 ani, 7 clase generale, fără ocupaţie, de profesie „hoaţă de buzunare”. Are la activul ei 14 condamnări, În februarie 1969 a ieşit din penitenciar, unde a ispăşit o pedeapsă de 5 ani. Alexandru Nyeste Molnár: 31 ani, 7 clase generale şi 3 clase profesionale, de profesie mecanic, căsătorit, neîncadrat în cîmpul muncii. Are şi el niscaiva ... antecedente penale. Ce a făcut Ileana Győri după ce s-a eliberat din închisoare? S-a încadrat, cumva, în cîmpul muncii? Nu, la aşa ceva nu s-a gîndit! De ce să se „obosească", cînd poate cîştiga — şi încă bani mulţi — prin... iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă?! La 10 septembrie 1969, de pildă, a intrat în magazinul „Gulliver" din Tîrgu-Mureş şi, profitînd de aglomeraţie, a scos din buzunarul unei cumpărătoare 200 lei. Peste cîteva săptămîni, la 4 octombrie, tot la „Gulliver", a scos din geanta unei cumpărătoare 400 lei. La 28 octombrie, în magazinul „Modern", a scos din geanta unei cumpărătoare un portofel cu 200 lei, iar la 28 noiembrie, tot la „Modern" a furat din poșeta unei studente 500 Iei. Alte furturi a comis în magazinele „Lux", „Merinos", „Extra", „Femina", „Dantela", mai ales în „orele de vîrf", cînd era mare aglomeraţie. Profitînd de neatenţia cumpărătorilor, la 8 noiembrie 1969 a furat 1.400 lei, la 3 decembrie 340 lei, la 15 decembrie — 800 lei, la 20 decembrie — 600 lei; anul acesta şi-a continuat „activitatea", furînd la 10 ianuarie — 400 lei, la 14 ianuarie— 500 lei, la 27 ianuarie — 900 lei, la 28 ianuarie — 1.250 lei, la 22 februarie — 780 lei... Din septembrie 1969 pînă în martie 1970 — cînd au început cercetările penale — a comis 23 de furturi din buzunare şi din poşete, valoarea banilor însuşiţi pe această cale ridicînduse la peste 10.000 lei. Care era contribuţia domnului Nyeste la acest cîştig frumuşel? Se pare că, din cînd în cînd (deşi el neagă lucrul acesta) a ajutat-o pe Ileana Győri să-şi aleagă victima şi — după comiterea furturilor—să „şteargă urmele" lor. Dar, în primul rînd, Nyeste era un mare consumator. El îşi primea cu regularitate „partea lui" din prada zilnică, oferindu-şi în schimb... „dragostea sinceră" şi, mai ales, „dezinteresată". Iată cum explică Nyeste Molnár Alexandru situaţia creată: „Pe Ileana Győri am cunoscut-o în iulie 1969, cu ocazia unei vizite făcute la un prieten. După această dată am intrat în relaţii mai apropiate... De la inculpată primeam sume de bani care variau între 300 şi 500 lei, despre care ea spunea că provin din banii ei, depuşi la C.E.C. După ce am acceptat cîteva asemenea oferte, ea mi-a spus că banii pe care mi-i dă provin din furturi din poşete şi buzunare... Eu nu am mai avut curajul să anunţ organele competente şi nici să renunţ la banii pe care mi-i oferea". Deci el, sărmanul, nu era decit un simplu consumator. Singura sa vină este că n-a avut „curajul" să anunţe organele competente şi nici... să renunţe la banii care i se ofereau. Chiar şi din această versiune, puţin înfrumuseţată, a raporturilor dintre ei, se degajă o caracteristică ce le este comună: parazitismul. Amîndoi, şi ea şi el, trăiau pe spinarea altora, din bani nemunciţi. Dar probele administrative în cursul procesului atestă participarea directă a lui Nyeste cel puţin la unele dintre „acţiunile" prietenei sale. Ţinind seama de repetatele furtuni comise de Ileana Győri, de complicitatea evidentă a lui Alexandru Nyeste, Judecătoria din Tîrgu-Mureş i-a condamnat la 6 (şase), respectiv la 3 (trei) ani închisoare. N. ŞTEFAN I Elevii din Bahnea au dat un preţios ajutor Elevii liceului din comuna Bahnea, în timpul vacanţei de vară, îndrumaţi de directorul şcolii şi diriginţii claselor, au participat cu mare însufleţire la recoltarea a 4 hectare de chimion, ale C.A.P. Bahnea. Sămînţa de chimion este contractată pentru export şi prin contribuţia elevilor liceului din Bahnea s-a putut obţine un produs de calitate superioară, corespunzător din toate punctele de vedere pentru export. ZORICA SANDOR tehniciană pentru plante medicinale PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA STEAUA ROŞIE ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN La maşinile automate de fabricat sticle de la Combinatul de sticlă şi faianţă din Sighişoara, calitatea produselor constituie un obiectiv principal. In fotografie, operatorul Janosi Zoltán, verificînd un nou lot de sticle destinate băuturilor răcoritoare. mi PRIMIT o SESIZARE. • SOLUŢIONAREA OPERATIVA A SCRISORILOR — O ÎNDATORIRE SOCIALA ŞI CIVICA • SESIZĂRILE — O CALE PRINCIPALA DE CUNOAŞTERE A OPINIILOR CETĂŢENILOR • PE CEI CE NU-I OBLIGA CONŞTIINŢA, II OBLIGA LEGEA Zilnic, poşta transportă mii şi mii de scrisori, adresate de oamenii muncii de la oraşe şi sate diferitelor organe în a căror competenţă cade rezolvarea diferitelor probleme obşteşti sau personale. Opinia cetăţeanului, cuvîntul său cu profunde rezonanţe pe frontul larg al dezbaterilor publice, a devenit în zilele noastre o puternică forţă de progres în toate compartimentele vieţii sociale. Pentru organele de partid şi de stat, scrisorile cetăţenilor constituie una din căile principale de cunoaştere a opiniilor oamenilor muncii, un izvor de concluzii practice extrem de utile. La biroul de sesizări şi reclamaţii al Consiliului popular al judeţului Mureş s-au înregistrat în primul semestru din acest an peste 1.500 de scrisori, cu 300 mai multe decit în perioada corespunzătoare a anului trecut. In acelaşi timp, membrii biroului permanent au primit în audienţă 1.365 de cetăţeni, cu 549 mai mulţi decît în semestrul I al anului 1969. Considerînd scrisorile ca un accesibil instrument de comunicare directă a cetăţeanului cu instituţia, ca un mijloc important de participare largă a oamenilor muncii la conducerea treburilor de stat şi obşteşti, Comitetul executiv al Consiliului popular judeţean a ridicat activitatea de soluţionare a scrisorilor, de fapt reglementată prin lege, la rangul uneia dintre cele mai înalte îndatoriri. Răsfoim dosarele cu scrisori, citim răspunsurile, modul cum sesizările, plîngerile sau cererile cetăţenilor au fost soluţionate. Aflăm că multe din ele au fost soluţionate, la faţa locului, de membri ai comitetului executiv. De exemplu, pentru rezolvarea sesizărilor făcute de mai mulţi cetăţeni din strada Clujului din Sighişoara, s-a deplasat la faţa locului tovarăşul Aurel Tero, secretarul comitetului executiv, împreună cu un grup de arhitecţi. Tot la faţa locului a fost rezolvată şi sesizarea unui grup de cetăţeni din comuna Neaua. Aici s-a deplasat tovarăşul Fodor Géza, vicepreşedinte al comitetului executiv, însoţit, de asemenea, de specialişti. Rezolvarea promptă a problemelor ce-i frămîntau, a făcut ca cetăţenii respectivi să adreseze mulţumiri Comitetului executiv. De altfel, printre scrisorile ce sosesc zilnic la consiliul popular judeţean întîlnim numeroase prin care oamenii aduc mulţumiri pentru felul cum le-au fost rezolvate sesizările. Desigur, mare parte din scrisori se referă la probleme personale. Multe însă vizează probleme de interes obştesc, oamenii sesizînd diferite aspecte negative din activitatea organelor locale, în dorinţa de a contribui la îmbunătăţirea activităţii. Verificarea şi soluţionarea acestora se face cu maximum de grijă, operativitate şi competenţă. Bunăoară, din Şincai s-au primit sesizări despre faptul că primarul comunei are o comportare necorespunzătoare faţă de cetăţeni, că în activitatea lui practică favoritismul și fa- P. POPSOR (Continuare in pag. a 3-a) IN SOVATA IN PLIN SEZON BALNEAR SI TURISTIC. (Fotó: I. KONCZ) Cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a zilei de naştere a tovarăşului GHEORGHE STOICA După cum s-a anunţat, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a oferitluni o masă cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a zilei de naştere a tovarăşului Gheorghe Stoica, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. La festivitate tovarăşii Nicolae Ceauşescu și Gheorghe Stoica au rostit toasturi. Dragă tovarăşe Stoica, Stimaţi tovarăşi, Reuniunea de astă-seară e consacrată unui eveniment important: împlinirii de către tovarăşul Stoica a 70 de ani de viaţă şi a peste 50 de ani de activitate în mişcarea revoluţionară. E plăcut să ajungi la o vîrstă înaintată, cînd viaţa pe care ai trăit-o ai închinat-o unor idealuri măreţe — idealurilor socialismului şi comunismului — ai consacrat-o bunăstării poporului, intereselor naţiunii tale socialiste. Viaţa şi activitatea tovarăşului Gheorghe Stoica îi face cinste nu numai lui, ci şi partidului nostru. El este unul din militanţii vechi ai partidului nostru care încă din tinereţe s-au înrolat în mişcarea socialistă şi apoi în rîndurile Partidului Comunist Român, contopindu-se cu năzuinţele de libertate, de dreptate socială şi de independenţă naţională ale poporului nostru. El se numără printre acei care au luat parte la primul Congres de constituire a Partidului Comunist Român, îndeplinind apoi munci de conducere, inclusiv pe aceea de secretar al Comitetului Central, in condiţiile activităţii ilegale a partidului nostru, în anii luptelor grele desfăşurate de comunişti, de proletariatul român împotriva reacţiunii interne şi a dominaţiei imperialiste străine. La chemarea partidului, împreună cu sute şi sute de comunişti şi antifascişti români, tovarăşul Stoica a mers în Spania, unde a participat la lupta împotriva fascismului, care tindea la înrobirea popoarelor, la lupta pentru apărarea democraţiei. Trebuie să subliniem că asemenea militanţi ca tovarăşul Gheorghe Stoica, care nu au precupeţit nimic în lupta revoluţionară, au contribuit ca Partidul Comunist Român, clasa muncitoare, poporul român, să poată desfăşura cu succes mari bătălii politice şi, cu modestie spunînd, să se numere printre detaşamentele de frunte care s-au ridicat împotriva fascismului în Europa. Au fost multe momente de seamă ale istoriei partidului şi patriei noastre la care tovarăşul Gheorghe Stoica a participat în anii ilegalităţii. Menţionez acestea cu atît mai mult cu cît peste cîteva luni vom sărbători 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român — moment de o importanţă covîrşitoare în istoria luptelor revoluţionare din România, a mişcării noastre muncitoreşti, înfiinţarea partidului nostru şi-a avut rădăcinile în dezvoltarea economico-socială a patriei şi tocmai de aceea el a putut să se dezvolte şi să conducă cu succes luptele pentru transformarea revoluţionară a României. Cu atît mai mult merită să subliniem acest lucru astăzi. E cind legarea mişcării muncitoreşti, a partidelor comuniste de propriile popoare, transformarea lor în portdrapel şi conducător al acestora este problema primordială pentru dezvoltarea cu succes a luptei revoluţionare, pentru victoria socialismului, pentru apărarea păcii în lume. Partidul Comunist Român are meritul că, fiind strins legat de poporul român, de clasa muncitoare, de forţele revoluţionare din patria noastră, a ştiut întotdeauna să judece evenimentele şi să-şi elaboreze linia politică în context cu interesele generale ale progresului social, ale cauzei socialismului. Şi astăzi, analizînd dezvoltarea şi perspectivele mişcării revoluţionare, partidul nostru porneşte de la condiţiile social-istorice date, dela faptul că în lume există 14 state socialiste, că sistemul socialist-mondial se poate afirma numai în măsura în care acţionează unitar. Noi considerăm că înţelegerea noilor condiţii istorice, înţelegerea ideii independenţei naţionale, a respectului suveranităţii, a neamestecului în treburile interne, a dreptului fiecărui partid comunist şi al fiecărei naţiuni de a-şi hotărî destinele de sine stătător este determinantă pentru victoria cauzei socialismului şi păcii, precum şi pentru însuşi progresul şi civilizaţia omenirii. Sărbătorind pe tovarăşul Stoica, unul din militanţii vechi ai partidului nostru, sărbătorim pe cei care întotdeauna au înţeles că a fi comunist înseamnă a fi în pas cu vremea, cu dezvoltarea socială, cu ceea ce este nou. Partidul nostru poate fi mîndru că acţionează în continuare alături de tot ceea ce este progresist, că luptă pentru dezvoltarea în noile condiţii a marxism-leninismului, pentru progresul socialismului şi comunismului în lume. Tovarăşul Stoică a luptat, cum am reamintit, in Spania: el a luptat în războiul împotriva Germaniei hitleriste, ca atîtea alte sute de mii de cetăţeni ai patriei noastre. După eliberare, el a îndeplinit numeroase sarcini de răspundere şi le-a îndeplinit bine. A înţeles întotdeauna că trebuie să meargă acolo unde îl trimite partidul, unde este necesar să acţioneze pentru realizarea în viaţă a liniei generale a partidului. Am lucrat direct cu tovarăşul Stoica, inclusiv aici, în Dobrogea. Ştiu cu cită pasiune, cu cită hotărîre a acţionat în acele împrejurări. Şi astăzi, în calitate de membru al Comitetului Executiv al Comitetului Central, ştim cu cîtă pasiune, cu cîtă fermitate acţionează pentru a contribui nu numai la elaborarea liniei generale a partidului nostru, dar şi la transpunerea ei în viață — atît în pro (continuare in pag. 3-a)