Steaua Roşie, septembrie 1982 (Anul 34, nr. 205-230)
1982-09-15 / nr. 217
Vizita preşedintelui Republicii Federale Nigeria, ALHAJI SHEHU SHAGARI La Palatul Consiliului de Stat au continuat, marţi, 14 septembrie, convorbirile oficiale între preşedintele Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi preşedintele Republicii Federale Nigeria, Alhaji Shehu Shagari. In timpul noii runde de convorbiri, membrii delegaţiilor au informat pe preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Alhaji Shehu Shagari despre rezultatele întîlnirilor de lucru avute, în ziua precedentă, în cadrul cărora au discutat căile şi modalităţile concrete de transpunere în viaţă a orientărilor şi indicaţiilor date de cei doi şefi de stat cu privire la intensificarea şi diversificarea schimburilor comerciale, extinderea cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice, amplificarea colaborării în domeniul învăţămîntului, al formării cadrelor şi în alte sectoare de activitate, întărirea conlucrării dintre România şi Nigeria pe plan internaţional. Luînd cunoştinţă de rezultatele întâlnirilor de lucru, cei doi preşedinţi au hotărît ca membrii delegaţiilor să continue analiza căilor şi posibilităţilor de dezvoltare a colaborării bilaterale, astfel ca înţelegerile la care se va ajunge cu prilejul vizitei să reflecte pe deplin dorinţa României şi Nigeriei de a promova între ele o conlucrare tot mai largă, reciproc avantajoasă, corespunzător intereselor ţărilor şi popoarelor noastre de a-şi pune tot mai bine în valoare resursele naţionale, de a înainta mai rapid pe calea progresului economic şi social. Convorbirile au decurs într-o atmosferă de caldă prietenie, înţelegere şi stimă reciprocă. Marţi dimineaţă, preşedintele Republicii Federale Nigeria, Alhaji Shehu Shagari, şi persoanele oficiale care îl însoţesc, au vizitat Combinatul petrochimic Brazi şi întreprinderea „1 Mai“ Ploieşti, prilej de a cunoaşte în mod direct experienţa şi realizările colectivelor acestor reprezentative unităţi ale industriei româneşti. Directorul combinatului a prezentat oaspeţilor profilul aces(Continuare în pag. a 4-a) * Azi, transmisiuni directe la radio şi televiziune. — In jurul orei 11,00: Solemnitatea semnării documentelor oficiale româno-nigeriene. — La ora 11,45: Ceremonia plecării președintelui Republicii Federale Nigeria, Alhaji Shehu Shagari. LA LUDUŞ A început campania, de prelucrare a sfeclei de zahăr Eveniment important la Fabrica de zahăr Luduş. După o verificare minuţioasă a tuturor instalaţiilor întreprinderii, a fabricii în ansamblu, ieri. In jurul amiezii, s-a dat startul în noua campanie de prelucrare a sfeclei. Şeful serviciului agricol, ing. Ion Armeneanu, ne informează că întregul colectiv s-a pregătit minuţios pentru această campanie, cu hotărirea fermă de a realiza una din cele mai bune performanţe de prelucrare din întreaga existenţă a fabricii. Remontul s-a executat, de asemenea, la un înalt nivel calitativ, ceea ce constituie garanţia funcţionării permanente a fabricii la întreaga capacitate. (Continuare în pag. a 3-a) La tabloul de comandă Costan Olimpiu şi Domokos László Grijă deosebită faţă de îndeplinirea planului de export şi sporirea eficienţei economice a producţiei Colectivul întreprinderii noastre — Ţesătoria de mătase din Sighişoara — şi-a însuşit întru totul indicaţiile şi îndemnurile conducerii superioare de partid, ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu privire la creşterea necontenită a eficienţei economice a întregii activităţi printr-o calitate ireproşabilă a muncii, valorificarea superioară şi economicoasă a materiilor prime, materialelor, energiei electrice şi combustibililor. Pentru a înfăptui aceste sarcini de extremă importanţă, s-a acţionat şi se acţionează cu răspundere şi competenţă pe multiple planuri, începînd cu aplicarea în procesul de fabricaţie a unor tehnologii noi, mici consumatoare de materii prime şi energie, între care se înscrie tehnologia specială de incleiere pentru fiecare fel de fir în parte, în funcţie de fineţe şi provenienţă, în vederea creşterii randamentului şi îmbunătăţirea calităţii. De asemenea, pentru întrebuinţarea cît mai raţională a materiilor prime şi creşterea indicelui de utilizare a maşinilor s-a procedat la reglarea a 15 războaie de la 14.000 fire la 12.000 fire. S-au stabilit metodologii clare, bine gîndite şi studiate de predare a utilajelor in vederea execuţiei unor reparaţii de calitate, asigurîndu-se astfel o funcţionare ritmică, fără opriri neprevăzute, în vederea îmbunătăţirii randamentului şi a productivităţii fizice. In acelaşi scop, cu prilejul reparaţiilor planificate se realizează o serie de îmbunătăţiri şi modificări la multe dintre utilaje. Exemplu în acest sens poate fi dată modificarea ratalei de la războaiele de ţesut prin înlocuirea catifelei cu mochetă, asigurîndu-se rezistenţă şi durabilitate în exploatare. La fel s-a procedat şi cu maşinile de înnodat urzeală care s-au adaptat şi la firele din vîscoză, ca şi transformarea unei maşini de bobinat în vederea obţinerii unor formate mai mari, crescînd astfel capacitatea de urzit. O altă direcţie pentru sporirea eficienţei economice prin mai buna gospodărire, utilizare şi economisire a materiilor prime, coloranţilor şi chimicalelor, a energiei electrice şi combustibililor, este cea de creare de noi produse cu consumuri specifice mult reduse. Dealtfel activitatea de creaţie are un rol important în acoperirea capacităţilor cu contracte ferme de desfacere a produselor, în îndeplinirea planului la toţi indicatorii, aşa cum de fapt se întâmplă în unitatea noastră. Realizările înregistrate în cele opt luni trecute din anul 1982, susţin întru totul ideile CORNEL CERBU şef birou plan-dezvoltare, Ţesătoria de mătase Sighişoara (Continuare in pag. a 3-a) J^Anul XXXIv\ / Nr. 217 (7.598) 'A ' Miercuri, l( 15 septembrie 1982 If \i 4 pagini. H 50 de bani M Noul an de învăţămînt , sub semnul exigenţei Astăzi, gîndurile noastre, ale tuturor, ale celor peste 150 de mii de elevi cuprinşi în toate formele de învăţământ din judeţul Mureş, ale celor peste 2.300 de studenţi se îndreaptă cu speranţă şi cu atlta încredere spre şcoală şi spre slujitorii ei, spre cei peste 8 mii de profesori, învăţători şi educatori. Sălile de clasă, sălile de cursuri şi seminarii sunt primenite pentru un nou început de an, ce-i vrem cu toţii mereu mai bogat. Este o zi înscrisă cu flori şi speranţe în „cartea de muncă“ a atîtor mii de copii şi tineri al căror viitor se hotărăşte acum, în anii de şcoală. In anii de şcoală elevii şi studenţii se pregătesc ca oameni, ca specialişti cu o temeinică pregătire profesională pentru a deveni, atunci cînd virsta se va împlinii utilizării şi poporului. Este ziua în care pragurile şcolilor sînt aşternute cu zîmbete, este ziua în care hotărîrea de A FI se aşează chezaş succeselor viitoare. Este ziua în care în inimi se alătură, în ofrandă, dragostea de ţară şi iubirea pentru partidul comuniştilor din România, pentru cei ce veghează neîntrerupt la destinul copiilor noştri, veghindu-le viaţa şi învăţătura. Acum, la începutul unui nou an şcolar, a unei noi perioade de muncă le dorim deopotrivă cadrelor didactice, elevilor şi studenţilor putere de muncă pentru mai mari şi edificatoare succese, sănătate şi încredere în viitor, în viitorul pe care-l vrem cu toţii mai bogat, mai plin de lumină, mai puternic îmbogăţit de faptele noastre. DORU MUREŞAN Toamna, în Piaţa Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş ___________________________________________Foto: SZÁSZ CAROL" E vremea însămînţării orzului, toate maşinile la lucru! A sosit timpul să se treacă peste tot cu forţe sporite la însămînţarea orzului. Această lucrare vine să întregească şi mai mult tabloul multiplelor activităţi din agricultură: recoltarea cartofilor, sfeclei de zahăr, porumbului siloz şi altor furaje, transportul produselor, efectuarea arăturilor, pregătirea şi fertilizarea terenului. Toate aceste lucrări solicită din partea oamenilor muncii de la sate, cooperatori, mecanizatori şi navetişti, o bună participare la muncă, o activitate intensă pe întreg parcursul zilei. Obţinerea unei recolte bune de orz este condiţionată în primul rînd de semănatul la timp şi de efectuarea unor lucrări de foarte bună calitate. Acest fapt este cunoscut de fiecare specialist sau cultivator din proprie experienţă şi ca atare fiecare are datoria de a acţiona în aşa fel încît să asigure toate condiţiile necesare realizării unor producţii mari. însămînţarea orzului a început şi în cooperativele agricole din consiliul unic agroindustrial Band, consiliu la nivelul căruia s-a obţinut în acest an o producţie medie de peste 3.500 kg orz la hectar. In această toamnă lucrătorii ogoarelor din această zonă au de însămînţat 1.600 ha de orz de pe care să realizeze în medie 3.800 kg la hectar, cu 300 kg în plus faţă de producţia acestui an. Cum acţionează mecanizatorii şi cooperatorii, specialiştii de aici, pentru încadrarea semănatului în perioada optimă, pentru efectuarea unor lucrări de calitate superioară? Interlocutorii Nagy Alexandru, preşedinte al consiliului agroindustrial şi Nicolae Pop, inginer şef al consiliului, ne arătau că lucrătorii din această zonă s-au pregătit temeinic. Aproape toate cele 1.600 ha de teren destinate orzului au fost arate şi discuite o dată, din timp, iar 465 ha au fost fertilizate şi pregătite corespunzător pentru semănat. Mecanizatorii din Iclănzel, care au de însămînţat 350 ha cu orz, cei din Band — 300 ha, Grebeniş şi Mădăraş au declanşat semănatul duminică şi luni. Treptat se intră la semănat şi în celelalte cooperative. La pregătirea terenului se lucrează acum cu 30 de discuri şi 8 combinatoare, iar pentru semănat au fost reglate 16 semănători. Peste tot sămînţa a fost asigurată din timp şi se urmăreşte tratarea ei conform cerinţelor. Pregătirile făcute pînă acum şi buna coordonare şi folosire a forţelor permit încheierea lucrării în maximum 10 zile bune de lucru, adică pînă la data de 25 septembrie. Desigur că volumul lucrărilor din această toamnă este extrem de mare, dar fiecare specialist, şef de fermă sau conducător de unitate are datoria de a acorda o atenţie deosebită semănatului, efectuării unor lucrări de cea mai bună calitate, care să garanteze realizarea şi chiar depăşirea producţiilor planificate. „Ne-am propus să obţinem în anul viitor o producţie medie de 5.000 kg orz la hectar de pe cele 300 ha pe care le vom cultiva în această toamnă — ne spunea preşedintele cooperativei agricole din Band, tovarăşul Sze- VASILE ORZA (Continuare în pag. a 3-a) Bună dimineaţa, toamnă! Iar proaspătă te-ai întors printre noi. La un moment dat s-ar fi părut să fi îmbătrînit cu un an. Numai s-a părut. De fapt, cu toţii am întinerit cu un an. Am întinerit căci astăzi mergem la şcoală. Bună dimineaţa, toamnă! Bună dimineaţa, tinereţe fără bătrîneţe! Ce ritual superb este acest clinchet fără seamăn şi care se numeşte clopoţelul şcolii. Ţara în care toţi copiii învaţă, deopotrivă cu vîrstnicii, este o ţară fericită. Această ţară este ţara mea, România. ATANASIE POPA