Ştiința şi Tehnică, 1992 (Anul 44, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 1-2 - 3
Viaţa Şi slăbiciunile ei! GHEORGHE BADEA, director executiv, „Ştiinţă Tehnică" SA. Tot timpul ne lăudăm că numai noi, oamenii, sîntem înzestraţi cu judecată, dar ce rău ştim să ne folosim de ea spre a ne spori fericirea! Cel mai însemnat lucru în viaţă e să înveţi să trăieşti! în general, oamenii se străduiesc să păstreze viaţa, dar nu se preocupă de fel să o călăuzească. Hipocrate afirma într-unul dintre aforismele sale că „viaţa este scurtă, arta e lungă, prilejul e trecător, experienţa înşelătoare şi judecata grea". Or, din acest punct de vedere, aşa cum afirma şi Newton, omenirea poate şi astăzi să admită că semănăm cu nişte copii care se joacă pe ţărmul mării şi culeg din cînd în cînd cîte o scoică mai strălucitoare, mai ciudată, în condiţiile în care nemărginitul ocean al adevărului se întinde în faţa lor neîncetat. Lucrăm de dimineaţa pînă seara şi, cu toate acestea, dacă am şti folosi forţele naturii, un ceas sau două desforţări ne-ar fi de ajuns pentru satisfacerea trebuinţelor esenţiale şi astfel ne-ar rămîne destul timp, necesar de altfel, ca să cultivăm spiritul şi să mulţumim cerinţele inimii. Nici pînă în prezent nu s-a reuşit a se utiliza în totalitate puterea aburului; deşi întrebuinţările electricităţii sînt cunoscute de zeci de ani, abia dacă ştim să ne folosim de ea; puterea motrice a fluviilor şi oceanelor a fost şi continuă să fie o putere pierdută; cîte dureri ar fi înlăturat omul dacă ar fi descoperit mai devreme anestezicele! Este neîndoios că mii de descoperiri trebuincioase sînt încă aşteptate! Nu este ciudat, prin urmare, că naţiunile care se numesc „creştine" aruncă miliarde şi luptă ca nişte „fiare" ca să dobîndească un petic de pămînt, în condiţiile în care nemărginitul ocean al adevărului se întinde înaintea lor neîncetat?! Sînt oameni cărora li se pare că cheltuielile ce se fac pentru învăţătură sînt prea mari. Ei nu văd însă că neştiinţa costă mai mult decît instrucţia?! Copiii noştri primesc toţi puţină educaţie. Consider că este drept însă să ne întrebăm dacă metodele ce întrebuinţăm în această direcţie sînt cele mai bune. Un lucru este sigur - prea lăsăm la voia întîmplării educaţia morală în şcoli şi ar trebui învăţaţi copiii noştri, că adevărata bărbăţie e virtutea, că în ea se găseşte adevărata libertate şi că adevărata sclavie e viciul. Mulţi se plîng că nu pot înţelege misterul vieţii. Astfel omul bun poate uneori să se mînie pe felul cum este făcută lumea şi citeodată chiar să se întristeze, dar fiţi încredinţaţi că niciodată nici un om nu s-a plîns că nu şi-a făcut datoria. „Viaţa, aşa cum spunea Walpole, e o comedie pentru cei care judecă şi o tragedie pentru cei care simt." Intr-adevăr, viaţa e uneori tragică şi poate adesea seamănă cu o comedie, dar mai ales este ceea ce voim să o facem. Nu putem izbuti dintr-o dată. Nici natura nu izbuteşte întotdeauna! în Biblie scrie: „poartă largă şi drum larg duc la pierzanie şi mulţi apucă pe el", iar „poartă strîmtă şi drum strîmt duc la viaţă şi puţini le află". Adesea asemenea versete sînt interpretate greşit, iar concluziile trase sînt false. Nu ne spune nimeni că drumul adevărat e mai aspru şi mai greu, ci că e strîmt şi anevoie de găsit, fără îndoială că nu este decît un drum adevărat, iar cele false sînt nenumărate! Fericirea şi izbînda nu depind de împrejurări, ci numai de noi. Mulţi oameni îşi datorează ruina mai mult greşelilor lor decît răutăţii altora; mai multe case şi oraşe au fost nimicite de către om decît de furtuni şi de cutremure. „Cea mai mare parte dintre oameni - zicea la Bruyère - îşi întrebuinţează o parte din viaţă ca să facă nenorocită partea cealaltă. " De cele mai multe ori numim rău un bine de care nu ne-am ştiut servi ori pe care l-am împins prea din cale afară de departe. Adeseori curajul ridicat pe culmi ajunge a fi nebunie, dragostea slăbiciune, iar economia zgîrcenie! Viaţa în sensul de educaţie, în parte, ne-o facem noi înşine. Ce învăţăm prin noi înşine face mai mult parte din fiinţa noastră decît cele ce ne învaţă alţii. Educaţia noastră însă nu trebuie să se sfîrşească o dată cu ieşirea din şcoală; în mod normal atunci abia începe şi ţine cît trăim. Ca urmare maxima obişnuită „cunoaşte-te pe tine", ne arată cît de greu şi de însemnat este să ne cunoaștem pe noi înșine. In acest sens rămîn de mare actualitate cuvintele lui Montaigne: „nu vreau altă minune pe lume afară de mine". EDITORIAL