Ţara Noastră, iunie 1937 (Anul 15, nr. 1394-1410)
1937-06-11 / nr. 1399
e . . ä . » ~ IREDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Sondator: vctaviari uoga | București, B-dul Academiei: 1 telet. 4** 9.33 Abonamentul : 500 lei pe an ; pentru preoți, învățători, studenți și săteni 400 lei anual; 200 lei pe 1iluni: 100 lei. pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei aniual Testamentul politic al Mareșalului Pilsudski Vizita la București a Președintelui Republicii Polone a fost o nouă întărire a alianței dintre cele doua țări. D. Ig. Moscicki s-a bucurat de cea mai călduroasă primire pe pământul românesc, având toate motivele să se întoarcă acasă încredințat, că niciodată prietenia dintre România și Polonia n’a fost mai strânsă și mai actuală, ca astăzi. Personalitatea strălucitului oaspe a stârnit dintru început simpatie și respect. Cetățenii noștri au priceput, din câte li s’au spus și din cele pe cari cu inima le-au simțit, că Președintele Republicii Polone face parte din acea rară categorie de oameni, destinați pentru marile misiuni conducătoare în temeiul unei desăvârșite înțelegeri a rostului lor pe lume. D. Ig. Moscicki este un erudit al științei și un suflet de creștin adevărat. Cu aceste însușiri intelectuale și morale, de metodă limpede și de înaltă conștiinciozitate, și-a îndeplinit din capul locului noul șef de Stat însărcinările ce i-au fost date din încrederea națiunii. In proclamația pe care a adresat-o Poloniei a doua zi după instalarea sa, Președintele Moschcki spunea: — „Interesele particulare nu pot zdruncina forța națiunii, după cum deosebirile de păreri între locuitorii unor provincii diferite sau părerile sociale și politice deosebite nu vor putea clătina unitatea Republicii. Căci după cum este un Dumnezeu, Tatăl nostru din Cer, tot astfel este o singură Mamă, Republica Polonă“. Iar mai departe, invocând binecuvântarea lui Dumnezeu, spunea : „O, Dumnezeule, Tu care ai voit să binecuvântezi liberarea noastră, care ai izgonit din țara noastră pe uzurpatori, ajută-ne în opera noastră de a intări in Republica noastră binele și virtutea, garantând integritatea, siguranța și Înflorirea ei“. Binele și virtutea... Când țările sunt cârmuite de idealiști și de cărturari, pe primul plan, in locul crasului materialism al revendicărilor de stomac, se ivesc superioarele comandamente etice, cari dau preț adevărat existenței popoarelor pe pământ. De altminteri. Președintele de astăzi al Republicii Polone, după cum singur o mărturisește, nu-i altceva, în rosturile lui actuale, decât executorul testamentar al fostului său prieten, tovarăș de luptă națională și îndrumător în trebile publice, răposatul Mareșal Pilsudski. Am mai spus, cu alt prilej, că Mareșalul Pilsudski din mormântul său unde odihnește pe vecie, străjuește asupra destinelor Poloniei, călăuzindu-le pe drumul cel drept. In viața popoarelor, morții adeseori vorbesc, dar câteodată guvernează. Mareșalul Pilsudski a fost un vizionar al realităților în devenire. Ceea ce a îndrăznit să plănuiască, a știut, mai târziu, să aducă la îndeplinire. Intr’o lume și într’o vreme când numai dorința libertății părea o nebunie. Mareșalul Pilsudski a început prin a crede în himere, pentru ca să se zbuciume pentru întruparea lor. Părintele Poloniei de azi a fost proorocul care a vestit biruința, dar tot lui i-a fost hărăzită misiunea de a așeza temeliile patriei eliberate. Iată pentru ce directivele pe cari le-a lăsat cu limbă de moarte sunt respectate de toți la Varșovia, și se cuvine să adăugăm numaidecât, că alianța cu România face parte dintre axiomele pe cari se bazează testamentul Mareșalului Pilsudski în materie de politică externă. România se găsește întovărășită printr-un tratat de alianță cu Polonia, încheiat pentru întâia oară la 3 Martie 1921 și reînoit de atunci din 5 în 5 ani. Pentru a judeca însemnătatea acestei legături politice și militare, în temeiul căreia ne păzim hotarul dinspre Răsărit, va fi de ajuns sa reproducem aici primul articol al legământului nostru : — „Polonia și România se angajează să respecte reciproc și să mențină ÎMPOTRIVA ORICĂREI AGRESIUNI DIN AFARA, integritatea lor teritorială si independența politica actuală“. In chipul acesta cele doua țări își garantează una alteia, deopotrivă, unitatea lor națională și structura organizării de Stat Puterea pe care o înfățișăm, noi uniți cu Polonii, merită să fie subliniată in câteva cuvinte, — sau mai bine spus , în câteva cifre. De la Styk (punctul de frontieră polono-româno-cehoslovac) până la Nistru, Polonia și România au o graniță comuna de 336 km. Cele două state alcătuesc un bloc de aproape 700.000 km.^pătrați (Polonia 386.000 iar România, 300.000) cu o populație de 46 milioane locuitori (Polonia 28 , România 18), cuprinzând o fâșie impresionantă de pământ, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Simpla înșirare a acestor date statistice arată ce pavăză solidă, in contra oricărui gând vrăjmaș, au reușit să creeze, România pe deoparte, Polonia pe de alta, garantând printr’o colaborare strânsă, gata să riposteze la orice eventualitate, ÎNSĂȘI PACEA EUROPEI. Aceste adevăruri, noi le-am rostit mereu, chiar atunci când, în nepotrivire cu politica polonofobă a d-lui N. Titulescu, eram izolați în părerile noastre. Pe tărâmul prieteniei noastre cu Polonia suntem, oarecum, niște precursori. Cu atât mai bucuroși suntem văzând că, la ministerul nostru de externe, conducătorii de-acum au început să vadă just. Alex. Hodoș Prietenia româno-polonă ■---------------------*m ♦ ■--------------------- de OCTAVIAN GOGA Cauza liberării Poloniei a fost până mai deunăzi una din revendicările principiale ale umanității. Când in veacul al XVIII-lea, cele trei puteri învecinate Rusia, Austria și Prusia au hotărit și au executat desmembrarea Regatului polon, ele n’au săvârșit numai un fapt de teritoriu ci au consimțit la gâtuirea unui popor. Istoria universală deci n’a înregistrat un furt material pur și simplu, ci o crimă de ordin sufletesc din cele mai odioase. Repararea acestei știrbiri morale in evoluția continentului se impune ca un act de autorectificare in lumea abstracțiunii, ca un preambul logic al unui patrimoniu comun de simțire. Dinziua in care principiul național a fost acceptat ca o bază de drept pentru delimitarea frontierelor, reînvierea politică a Poloniei s’a încadrat in mod firesc intr’o ideologie care viza progresul omenirii și s’a transformat astfel intr’una din pretențiile elementare ale civilizației europene. întreg veacul al XIX-lea s’a resimțit de această pată care pe deasupra nenorocirii unui popor jignea susceptibilitatea morală a tuturor spiritelor înaintate. De aceia strigătul „Vive la Pologne, Monsieur“ adresat odinioară țarului Rusiei care vizita Parlamentul francez, era strigătul de protestare nu al unui vis, nici al unei nații, ci al unei gândiri ultragiate aparținând laboratorului umanității, — un gest simbolic menit să ilustreze străvechea dualitate: lupta luminii cu untunerecul. Dacă iasă problema, a rămas necontenit la suprafață, dacă în cursul vremii s’a văzut totdeauna această rană deschisă, faptul se datorește conștiinței neadormite a demnității unui popor, prin intensitatea și puterea ei de sacrificiu s’ar putea spune unică în analele istoriei. Cine aruncă o privire rezumativă asupra svârcolirilor de redobândire a libertății polone, cine cunoaște fragmentar măcar paginile de epopee din această luptă în care s’a pus la contribuție suflet, nervi și sânge, își va da seama că o resurecțiune trebuia să vie. Istoria Poloniei moderne e o strălucitoare înlănțuire de jertfe pentru realizarea unei idei. De la războaiele napoleoniene, când steaua desrobirii se ivise pe orizont fondul de credință al neamului sfâșiat în trei nu s’a eclipsat niciodată. Cine nu știe cum sub avântul romantic al rebeliunilor de la Varșovia au curs râuri de sânge, de câte ori sguduirile din Occident au fluturat mirajul unei mișcări revoluționare. Polonii cu visul lor de a-și recâștiga patria pierdută s’au ancorat de toate erupțiunile vulcanice ale bătrânei Europe. In uriașa încleștare dintre concepția lumii vechi cu tot cortegiul ei reacționar și noua interpretare a libertăților colective derivând din marea revoluție franceză, Polonii și-au intercalat, tragedia lor și-au trecut-o pretutindeni în conștiința publică. Ei au devenit astfel o avangardă a preceptelor de premenire universală. Oriunde isbucnea o revoltă împotriva opresiunii politice ei alergau să-și ofere brațul lor, ca un tribut altruist pentru triumful unei doctrine. In toate mișcările de unitate națională din veacul al XIX-lea a curs sânge polonez. Din această continuă ofrandă la poalele unui altar spiritul public al acestui neam nu s’a ales numai cu un nivel de necontestată elevație morală, dar și cu o lărgire de orizont din care au cerut cuvânt opere intelectuale de-o înaltă semnificare. Nu e de mirare deci că odată cu recentul război din primele zile s’a pus chestiunea reînființării Poloniei, privită firește din alt unghiu de apreciere în amândouă taberele. Asupritorii cei mai acerbi au simțit ei înșiși nevoia unui răspuns și au lansat cum se, știe, formula independenții la Varșovia, — iar când uriașul înfrânt a căzut în noroi, pe ruinele lui s’a ridicat o străveche așezare de Stat cu uimitoare resurse de viață, pe care o îndelungă împilare n’a isbutit să le secătuiască. Avântul unui patriotism menținut proaspăt atâta vreme a pus in picioare țara nouă și a fost in stare s’o apere glorios când dșmanul de demult i-a bătut iarăș la poartă. Polonia restitcta este astfel un pas înainte în normalizarea raporturilor de viață europeană și o chezășie pentru menținerea unui echilibru în ordinea de drept internațională, întrucât privește legăturile noastre cu Polonia, ele răspund unei vechi intimități care in cursul veacurilor a făcut ca cele două popoare să trăiască alături conștiente că vor trebui să lupte cot la cot, susținându-se reciproc și apărându-se de aceiași primejdie. De la începutul înfăptuirii principatului Moldovei datează primul contact care cu vremea a devenit o apropiere între două neamuri. Așezarea noastră de Stat a stăvilit, firește, o expansiune spre Sud a polonilor. Lupte crâncene cu noroc schimbător de ambele părți au fixat definitiv hotarele celor doi vecini, cari statornicindu-și misiunea lor istorică și ne mai având controverse intre ei, și-au creat cu vremea o platformă de solidaritate. Trăind în aceiași fază geografică ne-am împărtășit de aceleași asperități ale destinului. Și unii și alții am fost pietrele de hotarul. Europii năpăstuite, al cărei prag l-am apărat împotriva atâtor invazii. Veacuri dearândul, pioni avansați în fața semilunei, care se prăvălea asupra noastră în diverse forme, noi am ținut piept ca soldați ai creștinătății. Din momentul în care ne-am înțeles comunitatea de interese soarta ni s’a desfășurat in aceiași aliie a unei bune înțelegeri netulburate. Politicește n’am avut fricțiuni, dimpotrivă ne-am strâns laolaltă. Sunt cunoscute relațiile familiare dintre Domnii Moldovei și aristocrația poloneză care cu vremea s-au accentuat tot mai mult. Presiunea turcească de la Dunăre mărindu-se și luând adesea o formă catastrofală, țara leșească a devenit de multe ori locul de refugiu al boierimii moldovene. O binefăcătoare influență culturală s’a degajat din această vecinătate, introducându-se prin filieră poloneză la noi diverse noțiuni din Apus, atenuându-se astfel atotputernicia patrimoniului slavobizantin în care s’au încadrat dela început tiparele noastre de gândire. Educația latină a universităților de la Lemberg și Cracovia bunăoară care înflorea sub îndrumarea scolasticismului catolic a lăsat urme palpabile în conformația intelectuală a boierimii moldovene. Cronicarii noștri de pildă, cu cele mai de seamă începuturi ale istoriografiei românești, — un Grigore Ureche, Miron și Nicolae Costin — sunt personalități create sub directa influență a culturii polone. In perioada de strălucire a Moldovei s’a resimțit in continuu această infiltrație — care pe vremea unui Vasile Lupu se poate desluși - In toate -, aspectele de viață ale clasei conducătoare. Nimeni nu va tăgădui, că nota particulară a psihologiei moldovenești, a cărei înclinare spre abstracțiune și a ■ cărei finețe s’a păstrat ca. un criteriu de aite i rențiare până in zilele noastre,7 se datorește acestui contact între cele două popoare.Dar dincolo de intâlnirea sufletească, raporturile românopolone au avut la bază și necesități positive reclamate de amândouă părțile. Polonia, și Moldova prin, structura lor economică erau avizate la o reciprocitate. Țară agrară, principatul nostru importă mărfuri pe care Occidentul le trecea aici prin Polonia care la rândul ei avea și importante produse industriale. Pe lângă aceste accesul Nordului la marea Neagră, unde era instalat comerțul genovez și venețian se petrecea pe „drumul moldovenesc“, străveche cale bătătorită de pe vremea lui Ștefan cel Mare. In această strânsă legătură de vecinătate prietenească s’a depănat veacuri dea rândul povestea noastră destul de chinuită, până când colosul moscovit și-a năruit peste noi pofta de stăpânire. Tendințele de expansiune rusească spre Occident au fost vizibile în mai multe rânduri, de la Petru cel Mare însă au luat o formă programatică și permanentă. Pe amândoi ne-au lovit deopotrivă și amândurora ne-a fost fatală foamea muscălească. Concomitent aproape cu fărâmițarea Poloniei noi am pierdut Basarabia. Soarta a vrut ca după o unire îndelungată în mulțumire și lumină să stăm alături în aceiași nenorocire, stropită cu aceleași lacrimi. O sută de ani am așteptat împreună un act de dreptate. Am așteptat îndurerați cu pumnii strânși, pândind clipa când se va întoarce roata norocului. In acest timp am urzit laolaltă visul nostru răzvrătit, intinzândune de multe ori in taină unul altuia mâinile încleștate de aceiași ură. Deodată s’a luminat cerul deasupra noastră. România și Polonia și-au sfărâmat cătușele în acelaș răsărit de soare, cele două neamuri au reintrat la braț pe arena istoriei.. Sunt învățăminte ale trecutului cari devin dogme, in sufletul popoarelor, dogme pe cari nimic nu le poate frânge. O astfel de dogmă e prietenia polono-română. Ea nu se inchiagă din secrete de culise diplomatice, din trecătoare sugestiuni pe cari configurații noui de interese le pot schimba de la o zi la alta. Intre noi este legământul firesc, organic, din care respiră larg istoria celor două neamuri predestinate să-și urmeze drumul lor alături. ) Director : Alex. Hodoș Semnificația vizitei președintelui Moscicki la București Vizita, cu care președintele marei noastre prietene Polonia, d. Ignazy Moscicki a cinstit țara și pe Regele nostru, a luat proporțiile unei mari manifestații populare. Nu e vorba de fastul obicinuit in asemenea prilejuri. Românul iubește multicolorele spectacole festive și vizita unui cap de stat , pentru el o ocazie rară de a desfășura strălucirea unei armate pompos echipate și de a revărsa elanurile unei ospitalități neîntâlnite la alte nații. De data aceasta instinctul unui popor ce-și vede primejduită în viitor nu numai integritatea sa teritorială, dar și integritatea sa spirituală, a îndrumat zecile de mii de oameni în întâmpinarea Președintelui republicei polone. Sub caldul cel mediteranian, care se luminase de un soare biruitor cu câteva clipe înainte de sosirea trenului prezidențial, aclamațiile și aplauzele bucureștenilor salutau un înaltul pas pe simbolul unei prietenii, pe care exibiționismul internațional al d-lui Titulescu aproape o călcase în picioare. • 1 Manifestația de simpatie făcută de populația Capitalei și-a avut de aceea tâlcul ei. Ea a ratificat printr-un strălucit gest popular politica de reabilitare a prietenei româno-polone, pe care a inaugurat-o, după înlăturarea d-lui N. Titulescu, înțelepciunea clarvăzătoare și plină de răspundere a Regelui Carol II. Dar această manifestare a dovedit încă odată un lucru, că atunci când oamenii politici vor să împingă un popor pe drumurile aventurii, instinctul popular — și ce este altceva întreaga mișcare naționalistă românească decât expresia acestui instinct popular ? — reacționează cu hotărire și lichidând oamenii care nu știu să-l întrupeze, își deschide cale până la capul statului, care identificându-se cu voința comunității naționale ii nufăpticește țelurile și avânturile. In aclamațiile prin care au fost salutați cei doi șefi de stat, Regele Carol II și Președintele republicei polone, întregul popor românesc și-a dat adeziunea la noua politică externă a României care apărând hotarul Europei burgheze de la Marea Nordului până la Marea Neagră, își apără de fapt existența ei ca stat național. Cuvântările ținute de Regele Carol II și de Președintele Moscicki au reliefat în termeni protocolari, dar semnificativi și plini de căldură restul alianței romăno-polone, care își are rădăcinele într’o veche prietenie. Atât Regele României, cât și Președintele republicei polone au accentuat originele depărtate ale acestei prietenii și valoarea acută a alianței politice dintre cele două state. Foarte limpede și categorie Regele Carol a spus: „Privind decursul istoriei vedem că legăturile între cele două națiuni nu datează numai din ziua reclădirii Poloniei, ci sunt cu mult mai vechi. Făuritorii alianței polono-române au putut găsi in istoria și sufletul popoarelor noastre cheagul care a permis cimentarea unor raporturi atât de calde și care vizita de astăzi vine s’o întărească și mai puternic“. Iar Președintele Poloniei, amintind cei cincisprezece ani de când s’a încheiat sub domnia Regelui Ferdinand alianța polono-română și insistând mai ales Ion Sân-Giorgiu (Urmare din pag. lí-a) tamilia luii tall Președintele Ignacy Moscicki, s-a născut la 1 Decembrie 1867, la Mierzanow lângă Plock. Anii copilăriei i-a petrecut la moșia părintească de la Skierbieszów. La început a învățat acasă, apoi, după terminarea liceului la Varșovia, a urmat chimia la Politehnica din Riga. La Universitatea din Riga, pe lângă învățătură, a luat parte activă la mișcarea studențească și socială, a cărei idee conducătoare, era lupta pentru dobândirea neatârnării naționale. Intorcându-se la Varșovia s’a pus în capul mișcării din care cauză, in 1892, guvernul rus l-a silit să părăsească Varșovia. A plecat la Londra, unde timp de 5 ani a muncit din greu. In 1897 s’a dus la Fryburg, în Elveția, ocupând postul de asistent al catedrei de fizică la Universitatea de acolo. In 1901 a fost numit conducătorul lucrărilor laboratorului special înființat la Universitatea de la Fryburg. Rezultat al acestor lucrări care au durat până la 1912, a fost un întreg șir de descoperiri științifice. Cea mai răspândită din aceste descoperiri, a fost îmbunătățirea metodei de obținere a acidului azotic din aer și apă prin consumarea energiei electrice. Aceasta a fost publicată în lucrarea: „Sur la production de l’acide nitrique par décharges électriques“ Bull, de la soc. inter, des Electricians 1903). Răspândirea acestei metode era motivată de faptul că dădea mari posibilități de realizare tehnică. In legătură cu descoperirea chimică de mai sus, a fost instruirea aparatului pentru obținerea de oxizi nitrici (NO) pe cale electrică. La început era adaptat numai producerea de acid azotic, fiind apoi îmbunătățit de însuși inventatorul lui, ca soba de supunere a gazelor acțiunii flacărei întreținute de curent intermitent de înalt voltaj, învârtindu-se sub influența câmpului magnetic. D. prof. Moscicki a construit primul, și până acum cel mai bun condensator, întrebuințat pentru tensiunile înalte, procedând astfel la o descoperire de mare preț pentru teoria și practica electrotehnică. Pentru construirea acestor condensatoare a fost înființată o fabrică la Fryburg. Cea mai mare pe atunci baterie electrică pentru stațiunea radiotelegrafică de pe turnul Eiffel, a fost construită în această fabrică. Ocupăndu-se cu probleme de natură electrotehnică ,d. prof. Moscicki a lucrat la îmbunătățirea aparatelor de apărare a rețelelor electrice, creind in elasta materie o multime de aparate, cu totul originale, cari și acum sunt încă întrebuințate. Studiind mai departe compușii azotului d. prof. Moscicki a construit aparate de absorbție pentru obținerea acidului azotic cât mai concentrat, ajungând a-1 obține de aproape zece ori mai concentrat decât II permiteau până atunci metodele întrebuințate.. Pe baza acestei invenții, a luat naștere în 1908 fabrica de acid azotic de la Chippi, grație căreia, în timpul războiului, cu toate că nu putea importa salppetrul de Chili. Elveția și-ia furnizat singură cele trebuincioase, putându-se lipsi de acest produs. Ultima mare întreprindere a prof. Moscicki în Elveția s-a raportat la studiul asupra sintezei compușilor cianurei, și înființarea unei fabrici de probă la Neuhausen in anul 1912. Caracteristica aptitudinilor d-lui prof. Moscicki, evidențiată în aceasta perioadă de timp petrecută in Elveția, este talentul extraordinar de aplicare, a descoperirilor științifice teoretice, problemelor tehnice. Aceasta îi dădea posibilitatea de a uni munca creatoare cu rezultate practice. Cu tot succesul și rezultatele frumoase, munca departe de țară nu-i dădea satisfacție. Dorea să se întoarcă în Polonia și să lucreze pentru ea, punând la contribuție aptitudinile sale și experiența dobândită, întru desvoltarea industriei polone. In anul 1912 obține catedra de electrochimie și chimie fizică la politehnica din Lwów. Alături de munca pedagogică și științifică, se ocupă acum pe pământul țării sale, de realizări practice. In anul 1916 a înființat centrul de cercetări de la Lwow, sub denumirea de „Metan“, mutat apoi după renașterea Poloniei, la Varșovia, sub numele de „Institutul chimic de cercetări“, care este consacrat studiilor teoretice și experimentale, pentru trebuințele industriei chimice. Servește de laborator experimental al metodelor, și școală pentru tinerii cari lucrează. In activitatea sa d. prof. Moscicki nu s’a mărginit numai la aceasta. In anul 1917 se începe cu colaborarea și sub direcțiunea sa tehnică, construirea fabricei chimice „Azot“ la Jarosznow lângă Kraków. Din cauza războiului însă, fabrica nu a intrat în funcțiune decât abia in 1921. Opera cea mai importantă vișă a d-lui prof. Moscicki, în domeniul organizării și conducerii industriei chimice, a fost preluarea fabricei Uniunilor de azot de la Chorzow. Când fabrica aceasta, odată cu adjudecarea lui Gorny Slask Poloniei, era să fie preluată de autoritățile administrative polone, germanii au lipsit-o de întreg personalul conducător, ca și de planuri, în speranța că polonezii, neposedând secretul metodei de producție, nu vor fi în stare să conducă această fabrică. Atunci d. prof. Moscicki a luat conducerea și după o orientare instantanee a pus imediat fabrica in mișcare, introducând în curând îmbunătățiri ale metodelor folosite, necunoscute până atunci în fabricile similare germane. In afară de specialitatea d-sale care constă în îmbunătățirea compușilor azotoși obținuți, d. prof. Moscicki s-a ocupat și de studiul producției petrolului. Cel mai frumos succes în această ramură îl obține în 1917, descoperind metoda de separare a e(Continuare în paar. 11-aV i 11