Ţara Noastră, iunie 1937 (Anul 15, nr. 1394-1410)

1937-06-11 / nr. 1399

e . . ä . » ~ IREDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Sondator: vctaviari uoga | București, B-dul Academiei: 1 telet. 4** 9.33 Abonamentul : 500 lei pe an ; pentru preoți, învățători, studenți și săteni 400 lei anual; 200 lei pe 1i­luni: 100 lei. pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei aniual Testamentul politic al Mareșalului Pilsudski Vizita la București a Președintelui Republicii Polone a fost o nouă în­tărire a alianței dintre cele doua țări. D. Ig. Moscicki s-a bucurat de cea mai călduroasă primire pe pă­mântul românesc, având toate mo­tivele să se întoarcă acasă încre­dințat, că niciodată prietenia dintre România și Polonia n’a fost­ mai strânsă și mai actuală, ca astăzi. Personalitatea strălucitului oas­­pe a stârnit dintru început simpa­tie și respect. Cetățenii noștri au priceput, din câte li s’au spus și din cele pe cari cu inima le-au simțit, că Președintele Republicii Polone face parte din acea rară categorie de oameni, destinați pen­tru marile misiuni conducătoare în temeiul unei desăvârșite înțelegeri a rostului lor pe lume. D. Ig. Mos­cicki este un erudit al științei și un suflet de creștin adevărat. Cu ace­ste însușiri intelectuale și morale, de metodă limpede și de înaltă conștiinciozitate, și-a îndeplinit din capul locului noul șef de Stat în­sărcinările ce i-au fost date din încrederea națiunii. In proclama­ția pe care a adresat-o Poloniei a doua zi după instalarea sa, Preșe­dintele Moschcki spunea: — „Inte­resele particulare nu pot zdruncina forța națiunii, după cum deosebirile de păreri între locuitorii unor pro­vincii diferite sau părerile sociale și politice deosebite nu vor putea clătina unitatea Republicii. Căci după cum este un Dumnezeu, Tatăl nostru din Cer, tot astfel este o sin­gură Mamă, Republica Polonă“. Iar mai departe, invocând binecuvânta­rea lui Dumnezeu, spunea : „O, Dumnezeule, Tu care ai voit să bine­cuvântezi liberarea noastră, care ai izgonit din țara noastră pe uzur­patori, ajută-ne în opera noastră de a intări in Republica noastră binele și virtutea, garantând inte­gritatea, siguranța și Înflorirea ei“. Binele și virtutea... Când țările sunt cârmuite de idealiști și de căr­turari, pe primul plan, in locul cra­sului materialism al revendicărilor de stomac, se ivesc superioarele co­mandamente etice, cari dau preț a­­devărat existenței popoarelor pe pământ. De altminteri. Președin­tele de astăzi al Republicii Polone, după cum singur o mărturisește, nu-i altceva, în rosturile lui actuale, decât executorul testamentar al fostului său prieten, tovarăș de lup­tă națională și îndrumător în tre­­bile publice, răposatul Mareșal Pil­sudski. Am mai spus, cu alt prilej, că Mareșalul Pilsudski din mor­mântul său unde odihnește pe ve­cie, străjuește asupra destinelor Po­loniei, călăuzindu-le pe drumul cel drept. In viața popoarelor, morții adeseori vorbesc, dar câteodată gu­vernează. Mareșalul Pilsudski a fost un vizionar al realităților în deve­nire. Ceea ce a îndrăznit să plănu­­iască, a știut, mai târziu, să aducă la îndeplinire. Intr’o lume și într’o vreme când numai dorința libertă­ții părea o nebunie. Mareșalul Pil­sudski a început prin a crede în himere, pentru ca să se zbuciume pentru întruparea lor. Părintele Po­loniei de azi a fost proorocul care a vestit biruința, dar tot lui i-a fost hărăzită misiunea de a așeza teme­liile patriei eliberate. Iată pentru ce directivele pe cari le-a lăsat cu limbă de moarte sunt respectate de toți la Varșovia, și se cuvine să adăugăm numai­decât, că alianța cu România face parte dintre axio­mele pe cari se bazează testamen­tul Mareșalului Pilsudski în mate­rie de politică externă. România se găsește întovărășită printr-u­n tratat de alianță cu­ Po­lonia, încheiat pentru întâia oară la 3 Martie 1921 și reînoit de a­­tunci din 5 în 5 ani. Pentru a judeca însemnătatea a­­cestei legături politice și militare, în temeiul căreia ne păzim hotarul dinspre Răsărit, va fi de ajuns sa reproducem aici primul articol al legământului nostru : — „Polonia și România se angajează să respec­te reciproc și să mențină ÎMPO­TRIVA ORICĂREI AGRESIUNI DIN AFARA, integritatea lor teri­torială si independența politica actuală“. In chipul acesta cele doua țări își garantează una alteia, deo­potrivă, unitatea lor națională și structura organizării de Stat Puterea pe care o înfățișăm, noi uniți cu Polonii, merită să fie subli­niată in câteva cuvinte, — sau mai bine spus , în câteva cifre. De la Styk (punctul de frontieră polono-româ­­no-cehoslovac) până la Nistru, Polo­nia și România au o graniță comuna de 336 km. Cele două state alcătuesc un bloc de aproape 700.000 km.^pă­trați (Polonia 386.000 iar România, 300.000) cu o populație de 46 milioa­ne locuitori (Polonia 28 , România 18), cuprinzând o fâșie impresionan­tă de pământ, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Simpla înșirare a acestor date statistice arată ce pavăză solidă, in contra oricărui gând vrăjmaș, au reușit să creeze, România pe deo­parte, Polonia pe de alta, garan­tând printr’o colaborare strânsă, gata să riposteze la orice eventuali­tate, ÎNSĂȘI PACEA EUROPEI. Aceste adevăruri, noi le-am rostit mereu, chiar atunci când, în nepo­trivire cu politica polono­fobă a d-lui N. Titulescu, eram izolați în părerile noastre. Pe tărâmul priete­niei noastre cu Polonia suntem, oarecum, niște precursori. Cu atât mai bucuroși suntem văzând că, la ministerul nostru de externe,­­ con­ducătorii de-acum au început să vadă just. Alex. Hodoș Prietenia româno-polonă ■---------------------*m ♦ ■---------------------­ de OCTAVIAN GOGA Cauza liberării Poloniei a fost până mai deunăzi una din reven­dicările principiale ale umani­tății. Când in veacul al XVIII-lea, cele trei puteri învecinate Rusia, Austria și Prusia au hotărit și au executat desmembrarea Re­gatului polon, ele n’au săvârșit numai un fapt de teritoriu ci au consimțit la gâtuirea unui popor. Istoria universală deci n’a înre­gistrat un furt material pur și­­ simplu, ci o crimă de ordin sufle­­­­tesc din cele mai odioase. Repararea acestei știrbiri mo­rale in evoluția continentului se impune ca un act de autorectifi­­care in lumea abstracțiunii, ca un preambul logic al unui patri­moniu comun de simțire. Din­­ziua in care principiul național a fost acceptat ca o bază de drept pentru delimitarea frontierelor, reînvierea politică a Poloniei s’a încadrat in mod firesc intr’o i­­deologie care viza progresul ome­nirii și s’a transformat astfel in­­tr’una din pretențiile elementare ale civilizației europene. întreg veacul al XIX-lea s’a resimțit de această pată care pe deasupra nenorocirii unui popor jignea susceptibilitatea morală a tutu­ror spiritelor înaintate. De aceia strigătul „Vive la Pologne, Mon­sieur“ adresat odinioară țarului Rusiei care vizita Parlamentul francez, era strigătul de protes­tare nu al unui vis, nici al unei nații, ci al unei gândiri ultragi­ate aparținând laboratorului u­­manității, — un gest simbolic menit să ilustreze străvechea du­alitate: lupta luminii cu un­tune­­­recul. Dacă iasă problema, a rămas necontenit la suprafață, dacă în cursul vremii­ s’a văzut totdeau­na această rană deschisă, faptul se datorește conștiinței neador­mite a demnității unui popor, prin intensitatea și puterea ei de sacrificiu s’ar putea spune unică în analele istoriei. Cine aruncă o privire rezumativă asupra svâr­­colirilor de redobândire a liber­tății polone, cine cunoaște frag­mentar măcar paginile de epo­pee din această luptă în care s’a pus la contribuție suflet, nervi și sânge, își va da seama că o resurecțiune trebuia să vie. Isto­ria Poloniei moderne e o strălu­citoare înlănțuire de jertfe pen­tru realizarea unei idei. De la răz­boaiele napoleoniene, când steaua desrobirii se ivise pe orizont fon­dul de credință al neamului sfâ­șiat în trei nu s’a eclipsat nicio­dată. Cine nu știe cum sub a­­vântul romantic al rebeliunilor de la Varșovia au curs râuri de sânge, de câte ori sguduirile din Occident au fluturat mirajul u­­nei mișcări revoluționare. Polo­nii cu visul lor de a-și recâștiga patria pierdută s’au ancorat de toate erupțiunile vulcanice ale bătrânei Europe. In uriașa în­cleștare dintre concepția lumii vechi cu tot cortegiul ei reacțio­nar și noua interpretare a liber­tăților colective derivând din marea revoluție franceză, Polo­nii și-au intercalat, tragedia lor și-au trecut-o pretutindeni în con­știința publică. Ei au devenit ast­fel o avangardă a preceptelor de premenire universală. Oriunde isbucnea o revoltă îm­potriva opresiunii politice ei aler­gau să-și ofere brațul lor, ca un tribut altruist pentru trium­ful u­­nei doctrine. In toate mișcările de unitate națională din veacul al XIX-lea a curs sânge polonez. Din această continuă ofrandă la poalele unui altar spiritul public al acestui neam nu s’a ales nu­mai cu un nivel de necontestată elevație morală, dar și cu o lăr­gire de orizont din care au ce­rut cuvânt opere intelectuale de-o înaltă semnificare. Nu e de mirare deci că odată cu recentul război din primele zile s’a pus chestiunea reînființării Poloniei, privită firește din alt unghiu de apreciere în amândouă taberele. Asupritorii cei mai acerbi au sim­țit ei înșiși nevoia unui răspuns și­ au lansat cum se, știe, formu­la independenții­­ la Varșovia, — iar când uriașul înfrânt a căzut în noroi, pe ruinele lui s’a ridicat o străveche așezare de Stat cu uimitoare resurse de viață, pe care o îndelungă împilare n’a is­­butit să le secătuiască. Avântul unui­ patriotism menținut proas­păt atâta vreme a pus in picioare țara nouă și­ a­ fost in stare s’o apere glorios când dșm­anul de demult i-a bătut iarăș la poartă. Polonia restit­cta este astfel un pas înainte în normalizarea ra­porturilor de viață europeană și­ o chezășie pentru menținerea unui echilibru în ordinea de drept internațională, întrucât privește legăturile noastre cu Polonia, ele răspund unei vechi intimități care in cursul veacurilor a făcut ca cele două popoare să trăiască alături conștiente că vor trebui să lupte cot la cot, susținându-se reciproc și apărându-se de aceiași pri­mejdie. De la începutul înfăptuirii prin­cipatului Moldovei datează pri­mul contact care cu vrem­ea a devenit o apropiere între două neamuri. Așezarea noastră de Stat a stăvilit, firește, o expansi­une spre Sud a polonilor. Lupte crâncene cu noroc schimbător de ambele părți au fixat definitiv hotarele celor doi vecini, cari statornicindu-și misiunea lor is­torică și ne mai având contro­verse intre ei, și-au creat cu vre­mea o platformă de solidaritate. Trăind în aceiași fază geografică ne-am împărtășit de­ aceleași asperități ale destinului. Și unii și alții am fost pietrele de hotar­ul. Europii năpăstuite, al cărei prag l-am apărat împotriva atâ­tor invazii. Veacuri dearândul, pioni avansați în fața semilunei, care se prăvălea asupra noastră în diverse­ forme, noi am ținut piept ca soldați ai creștinătății. Din momentul­ în care ne-am înțeles comunitatea de interese soarta ni s’a desfășurat in ace­iași aliie a unei bune înțele­g­eri netulburate. Politicește n’am a­­vut fricțiuni, dimpotrivă ne-am strâns laolaltă. Sunt cunoscute relațiile familiare dintre Domnii Moldovei și aristocrația poloneză­ care cu vremea s-au accentuat tot mai mult. Presiunea turceas­că de la Dunăre mărindu-se și luând adesea o formă catastro­fală, țara leșească a devenit de multe ori locul­ de refugiu al bo­ierimii moldovene. O binefăcă­toare influență culturală s’a de­gajat din această vecinătate, in­­troducându-se prin filieră polo­neză la noi diverse noțiuni din Apus, atenuându-se astfel atot­puternicia patrimoniului slavo­­bizantin în care s’au încadrat dela început tiparele noastre de gândire. Educația latină a uni­versităților de la Lemberg și Cra­covia bunăoară care înflorea sub­ îndrumarea scolasticismu­­lui catolic a lăsat urme palpabile în conformația intelectuală a boierimii moldovene. Cronicarii noștri de pildă, cu cele mai de seamă începuturi ale istoriogra­fiei românești, — un Grigore Ureche, Miron și Nicolae Costin — sunt personalități create sub directa influență a culturii polo­ne. In perioada de strălucire a Moldovei s’a resimțit in continuu această infiltrație — care pe vremea unui Vasile­­ Lupu se poa­te desluși - In toate -, aspectele de viață ale clasei­ conducătoare. Ni­meni nu va­ tăgădui, că nota­ par­ticulară a psihologiei moldove­nești, a cărei înclinare spre ab­stracțiune și­ a ■ cărei finețe s’a păstrat ca. un criteriu de aite­ i rențiare până in zilele noastre,7 se datorește acestui contact în­­­tre cele două popoare.­­Dar dincolo de intâlnirea su­fletească, raporturile româno­­polone au avut la bază și nece­sități positive reclamate de a­­mândouă părțile. Polonia, și Mol­­do­va prin, structura lor economi­că erau avizate la o reciprocita­te. Țară agrară, principatul nos­tru importă mărfuri pe care Oc­cidentul le trecea aici prin Polo­nia care la rândul ei avea și im­portante produse industriale. Pe lângă aceste accesul Nordului la marea Neagră, unde era insta­lat comerțul genovez și venețian se petrecea pe „drumul moldo­venesc“, străveche cale bătăto­rită de pe vremea lui Ștefan cel Mare. In această strânsă legătură de vecinătate prietenească s’a depă­nat veacuri dea rândul povestea noastră destul de chinuită, până când colosul moscovit și­-a năru­it peste noi pofta de stăpânire. Tendințele de expansiune ru­sească spre Occident au fost vi­zibile în mai multe rânduri, de la Petru cel Mare însă au luat o formă programatică și perma­nentă. Pe amândoi ne-au lovit deopotrivă și amândurora ne-a fost fatală foamea muscălească. Concomitent aproape cu fărâmi­țarea Poloniei noi am pierdut Basarabia. Soarta a vrut ca după o unire îndelungată în mulțumi­re și lumină să stăm alături în aceiași nenorocire,­ stropită cu a­­celeași lacrimi. O sută de ani am așteptat îm­preună­ un act de dreptate. Am așteptat îndurerați cu pumnii strânși, pândind clipa când se va întoarce roata norocului. In acest timp am urzit laolaltă vi­sul nostru răzvrătit, intinzându­­ne de multe ori in taină unul altuia mâinile încleștate de ace­iași ură. Deodată s’a luminat cerul dea­supra noastră. România și Po­lonia și-au sfărâmat cătușele în acelaș răsărit de soare, cele două neamuri au reintrat la braț pe arena istoriei­..­ Sunt învățăminte ale trecutu­lui cari devin dogme, in sufletul popoarelor, dogme pe cari nimic nu le poate frânge. O astfel de dogmă e prietenia polono-română. Ea nu se inchiagă din secrete de culise diplomatice, din trecă­toare sugestiuni pe cari configu­rații noui de interese le pot schimba de la o zi la alta. Intre noi este legământul­ fi­resc, organic, din care respiră larg istoria celor două neamuri predestinate să-și urmeze dru­mul lor alături. ) Director : Alex. Hodoș Semnificația vizitei președintelui Moscicki la București Vizita, cu care președintele ma­rei noastre prietene Polonia, d. Ignazy Moscicki a cinstit țara și pe Regele nostru, a luat pro­porțiile unei mari manifestații populare. Nu e vorba de fastul obicinuit in asemenea prilejuri. Românul iubește multicolorele spectacole festive și vizita unui cap de stat , pentru el o ocazie rară de a desfășura strălucirea unei ar­mate pompos echipate și de a re­vărsa elanurile unei ospitalități neîntâlnite la alte nații. De data aceasta instinctul unui popor ce-și vede primejduită în viitor nu numai integritatea sa teritorială, dar și integritatea sa spirituală, a îndrumat zecile de mii de oameni în întâmpinarea Președintelui republicei polone. Sub caldul cel mediteranian, care se luminase de un soare biruitor cu câteva clipe înainte de sosi­rea trenului prezidențial, acla­mațiile și aplauzele bucureșteni­­lor salutau un înaltul pas pe sim­bolul unei prietenii, pe care exi­­biționismul internațional al d-lui Titulescu aproape o călcase în picioare.­­ • 1 Manifestația de simpatie fă­cută de­­ populația Capitalei și-a avut de aceea tâlcul ei. Ea a ra­tificat printr-un strălucit gest popular politica de reabilitare a prietenei româno-polone, pe care a inaugurat-o, după înlăturarea d-lui N. Titulescu, înțelepciunea clarvăzătoare și plină de răspun­dere a Regelui Carol II. Dar această manifestare a do­vedit încă odată un lucru, că atunci când oamenii politici vor să împingă un popor pe drumu­rile aventurii, instinctul popular — și­ ce este altceva întreaga miș­care naționalistă românească de­cât expresia acestui instinct popular ? — reacționează cu ho­tărire și lichidând oamenii care nu știu să-l întrupeze, își des­chide cale până la capul statu­lui, care identificându-se cu vo­ința comunității naționale ii nu­­făpticește țelurile și avânturile. In aclamațiile prin care au­ fost­ salutați cei doi șefi de stat, Re­gele Carol II și Președintele re­­publicei polone, întregul popor românesc și-a dat adeziunea la noua politică externă a Româ­niei care apărând hotarul Eu­ropei burgheze de la Marea Nor­dului până la Marea Neagră, își apără de fapt existența ei ca stat național. Cuvântările ținute de Regele Carol II și de Președintele Mos­cicki au reliefat în termeni pro­tocolari, dar semnificativi și plini de căldură restul alianței romă­­no-polone, care își are rădăcinele într’o veche prietenie. Atât Re­gele României, cât și Președin­tele republicei polone au accen­tuat originele depărtate ale aces­tei prietenii și valoarea acută a alianței politice dintre cele două state. Foarte limpede și categorie Re­gele Carol a spus: „Privind decursul istoriei ve­dem că legăturile între cele două națiuni nu datează­­ numai din ziua reclădirii Poloniei, ci sunt cu mult mai vechi. Făuritorii a­­lianței polono-române au putut găsi in istoria și sufletul popoa­relor noastre cheagul care a per­mis cimentarea unor raporturi atât de calde și care vizita de as­tăzi vine s’o întărească și mai puternic“. Iar Președintele Poloniei, amin­tind cei cincisprezece ani de când s’a încheiat sub­ domnia Regelui Ferdinand alianța polo­no-română și insistând mai ales Ion Sân-Giorgiu (Urmare din pag. lí-a) tamilia l­u­i­i tall Președintele Ignacy Moscicki, s-a născut la 1 Decembrie 1867, la Mierzanow lângă Plock. Anii copilăriei i-a petrecut la moșia părintească de la Skierbieszów. La început a învățat acasă, a­­poi, după terminarea liceului la Varșovia, a urmat chimia la Po­litehnica din Riga. La Universitatea din Riga, pe lângă învățătură, a luat parte activă la mișcarea studențească și socială, a cărei idee conducă­toare, era lupta pentru dobândi­rea neatârnării naționale. Intor­­cându-se la Varșovia s’a pus în capul mișcării din care cauză, in 1892, guvernul rus l-a silit să părăsească Varșovia. A plecat la Londra, unde timp de 5 ani a muncit din greu. In 1897 s’a dus la Fryburg, în Elveția, ocupând postul de asis­tent al catedrei de fizică la U­­niversitatea de acolo. In 1901 a fost numit conducătorul lucrări­lor laboratorului­­ special înființat la Universitatea de la Fryburg. Rezultat al acestor lucrări care au durat până la 1912, a fost un întreg șir de descoperiri științi­fice. Cea mai răspândită din aceste descoperiri, a fost îmbunătățirea metodei de obținere a acidului a­­zotic din aer și apă prin consu­marea energiei electrice. Acea­sta a fost publicată în lucrarea: „Sur la production de l’acide ni­­trique par décharges électriques“ Bull, de la soc. inter, des Electri­cians 1903). Răspândirea acestei metode era motivată de faptul că dădea mari posibilități de re­alizare tehnică. In legătură cu descoperirea chimică de mai sus, a fost­­ in­struirea aparatului pentru obți­nerea de oxizi nitrici (NO) pe cale electrică. La început era a­­daptat numai producerea de a­­cid azotic, fiind apoi îmbunătă­țit de însuși i­nventatorul lui, ca­­ soba de supunere a gazelor acțiunii flacărei întreținute de curent intermitent de înalt vol­taj, învârtindu-se sub influența câmpului magnetic. D. prof. Moscicki a construit primul, și până acum cel mai bun condensator, întrebuințat pentru tensiunile înalte, procedând ast­fel la o descoperire de mare preț pentru teoria și practica elec­trotehnică. Pentru construirea a­­cestor condensatoare a fost în­ființată o fabrică la Fryburg. Cea mai mare pe atunci baterie electrică pentru stațiunea radio­­telegrafică de pe turnul Eiffel, a fost construită în această fa­brică. Ocupăndu-se cu probleme de natură electrotehnică ,d. prof. Moscicki a lucrat la îmbunătăți­rea aparatelor de apărare a re­țelelor electrice, creind in ela­sta materie o multime de apa­rate, cu totul originale, cari și acum sunt încă întrebuințate. Studiind mai departe compu­șii azotului d. prof. Moscicki a construit aparate de absorbție pentru obținerea acidului azotic cât mai concentrat, ajungând a-1 obține de aproape zece ori mai concentrat decât II permi­teau până atunci metodele în­trebuința­te.. Pe baza acestei in­venții, a luat naștere în 1908 fa­brica de acid azotic de la Chippi, grație căreia, în timpul războiu­lui, cu toate că nu putea impor­ta salppetrul de Chili. Elveția și-ia furnizat­ singură­ cele trebu­incioase, putându-se lipsi de a­­cest produs. Ultima mare întreprindere a prof. Moscicki în Elveția s-a ra­portat la studiul asupra sintezei compușilor cianurei, și înființa­rea unei fabrici de probă la Neu­­hausen in anul 1912. Caracteristica aptitudinilor d-lui prof. Moscicki, evidențiată în aceasta perioadă­ de timp pe­trecută in Elveția, este talentul extraordinar de aplicare, a des­coperirilor științifice teoretice, problemelor tehnice. Aceasta îi dădea posibilitatea de a uni munca creatoare cu re­zultate practice. Cu tot succesul și rezultatele frumoase, munca departe de ța­ră nu-i dădea satisfacție. Dorea să se întoarcă în Polonia și să lu­creze pentru ea, punând la contribuție aptitudinile­ sale și experiența dobândită,­ întru des­­voltarea industriei­­ polone. In anul 1912 obține catedra de electrochimie și chimie fizică la politehnica din Lwów. Alături de munca pedagogică și științifică, se ocupă acum pe pământul ță­rii sale, de realizări practice. In anul 1916 a înființat cen­trul de cercetări de la Lwow, sub denumirea de „Metan“, mutat apoi după renașterea Poloniei, la Varșovia, sub numele de „Insti­tutul chimic de cercetări“, care este consacrat studiilor teoretice și experimentale, pentru trebuin­țele industriei chimice. Servește de laborator experimental al me­todelor, și școală pentru tinerii cari lucrează. In activitatea sa d. prof. Mos­cicki nu s’a mărginit numai la aceasta. In anul 1917 se începe cu colaborarea și sub direcțiu­nea sa tehnică, construirea fa­­bricei chimice „Azot“ la Jarosz­­now lângă Kraków. Din cauza războiului însă, fabrica nu a in­trat în funcțiune decât abia in 1921. Opera cea mai importantă vișă a d-lui prof. Moscicki, în dome­niul organizării și conducerii in­dustriei chimice, a fost preluarea fabricei Uniunilor de azot de la Chorzow. Când fabrica aceasta, odată cu adjudecarea lui Gorny Slask Poloniei, era să fie prelu­ată de autoritățile administrati­ve polone, germanii au lipsit-o de întreg personalul conducător, ca și de planuri, în speranța că polonezii, neposedând secretul metodei de producție, nu vor fi în stare să conducă această fa­brică. Atunci d. prof. Moscicki a luat conducerea și după o orien­tare instantanee a pus imediat fabrica in mișcare, introducând în curând îmbunătățiri ale me­todelor folosite, necunoscute pâ­nă atunci în fabricile similare germane. In afară de specialitatea d-sale care constă în îmbunătățirea compușilor azotoși obținuți, d. prof. Moscicki s-a ocupat și de studiul producției petrolului. Cel mai frumos succes în această ramură îl obține în 1917, desco­perind metoda de separare a e­(Continuare în paar. 11-aV i 11

Next