Teatrul, 1984 (Anul 29, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 5 - 65
la cea înnorată şi ameninţătoare, prevestind izbucnirea celui de-al doilea. Plasînd acţiunea într-o cafenea, realizatorul a găsit şi elementul de legătură, toate întîmplările fiind verosimile, în ambianţa colorată şi pitorească unde se întîlnesc oameni cu temperamente diferite, provenind din medii diverse, unde-şi găsesc locul şi cîntecele, şi dramele, şi farsele, şi comentariul ultimelor ştiri, şi pălăvrăgeala amuzantă a „stîlpilor de cafenea“ . Valoarea şi farmecul acestui spectacol provin din valoarea şi farmecul actorilor, care dau momentelor viaţă, culoare, dinamism. Totul este atît de bine structurat, impresia de creaţie colectivă, „de echipă“, atît de convingătoare, încît e destul de greu de diferenţiat contribuţia fiecărui interpret ; totuşi, mulţi dintre ei izbutesc să devină centrul atenţiei, fie şi numai pentru cîteva minute, schiţînd un personaj sau prezentînd o melodie. Astfel, Lohinszky Loránd îl evocă pe Maurice Chevalier, cu nostalgie, fervoare şi ironie, dar interpretează şi un rol, poate cel mai bogat în nuanţe din întreg spectacolul, cel al Vagabondului din Serul prostiei, „omul de pe stradă“, inteligent şi hîtru. Cu un farmec deosebit şi o remarcabilă varietate de mijloace, apar în mai multe ipostaze Adám Erzsébet (jucînd cu dezinvoltură şi haz rolul unei fete capricioase şi îndrăgostite, în întîlnirea de cincizeci de ani) şi Szilagy Enikő (trecînd cu uşurinţă de la personajul unei servitoare burleşti la acela al unei actriţe cochete, impetuoase, mereu surprinzătoare, în aerul prostiei). Cu aceeaşi măiestrie în conturarea unor personaje sau în scene de ansamblu apar şi Illyés Kinga, Kilyén Ilka, Meister Éva, Mende Gaby şi Székely Anna, cea din urmă fiind şi prezentatoarea spectacolului. Un clovn cu faţa de var purtînd în ochi tristeţi iremediabile este Réthy Árpád, care interpretează în partea a doua a spectacolului cîntece protestatare împotriva fascismului. Chelnerul permanent al cafenelei şi valetul spion din cerul prostiei prind viaţă prin intermediul lui Kárp György. Doi „stîlpi de cafenea“, intervenind din timp în timp cu comentarii, glume, bîrfeli, sînt Tarr László şi Gyarmati István ; ei creionează rafinamentul şi frivolitatea tipurilor reprezentate şi, totodată, în alte ipostaze dramatice, vădesc o mare forţă de caracterizare (cel dinţii — în zugravul nimerit din întîmplare la întîlnirea de „cincizeci de ani“ a unei înalte societăţi,, unde este luat drept ambasador, cel de-al doilea— în profesorul bătrîn şi gîrbovit ce-şi întîlneşte foştii elevi). Tamás Ferenc şi Magyari Gergely îşi au, la rindul lor, partea leului, în Va rog, un bilet!, un scheci de epocă. Buni în roluri sînt şi Hunyadi László, Nagy József, Tatai Sándor, Tóth Tamás (un admirabil cîntăreţ, ce dă forţă dramatică unor romanţe),, Török András şi Zalány Gyula. Decorul, semnat de Kelemen Tamás Anna, sugerează cu fineţe locul acţiunii, oferind totodată şi spaţiul potrivitdiferitelor situaţii. Fantezia, inventivitatea, bunul-gust sunt definitorii pentru acest spectacol-colaj, în care Kovács Levente a ştiut să dea trupei maghiare a Naţionalului din Tîrgu Mureş prilejul de a-şi evidenţia multiplele valenţe ale măiestriei actoriceşti. Ileana BERLOGEA Lohinszky Loránd şi Szilagy Enikő