Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)
1879-01-13 / nr. 5
Nr. 5. Sibiiu, Sâmbătă 13 ianuarie v. 1879. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 60 cr., 3 luni 1 fl. 76 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, și la espedițiunea de inserțiuni Haasenstein & Vogler in Viena, Praga, Budapesta etc. etc. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVII. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful roman“, care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1879 cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foiei.Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire prin asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post-Anweisung.) Numele prenumărantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca să se poată ceti.*) Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fășii de adresă de la abonamentul ultim. Bilanț politic. IV. Este lucru anevoios a zugrăvi în mărimea ei naturală icoana națională politică cu toate nuanțele pe coloanele înguste ale unui tiiar provincial. Și cu toate aceste de lipsă ar fi ca pentru cei din timpul de față trecutul să fie cunoscut întreg cu toate amenuntele sale, în viața cea plină de valuri a anilor de care ne este vorba sunt momente pline de învățătură pentru toate generațiunile viitoare, prin urmare și pentru noi, cari formăm actualitatea. Din cauza imperativului, care ne măsură și timpul și spațiul cu multă economie ne vom mulțămi și mai încolo numai cu schițarea tabloului, lăsând talentelor mai bogate în toată privința a completa ceea ce noi nu spntem în stare a completa. Reflecțiunile aceste le facem, pentru că după începutul ce l’am vălut în cele premergătoare, Românii din toate părțile monarhiei se văd înaintea unor evenimente epocale, a căror capăt nici astăzi încă nu se poate prevedă. Cu deosebire însă vine anul 1862 și cei următori cu o serioasă provocare la Românii ardeleni. Criteriul înaintea cărui ei au să-și probeze bărbăția lor politică se înalță înaintea lor ca un uriaș din poveste. Sau îl înving, sau îi înghite. Iată o alternativă de a cărei consecințe încă nu am scăpat. în Viena încă din anul 1861 lucra cu multă sirguință un parlament, care prin o lege fundamentală de stat emanată din diploma dela 20 Octomvre (1860) se străduia a concentra toate țerile monarhiei într’un parlament central. Dieta Transilvaniei care în cercurile înalte, era hotărîtă încă în anul de mai nainte, venea cu pași greci și târzii, căci da de milioane de pedeci însă ea trebuia să resolve cestiuni, cari aveau să pună la probă grea înțelepciunea politică a Românilor transilvăneni. Românii, din causa unui trecut vitreg, cu puțină deprindere politică, au cunoscut îndată cum vor fi în stare să învingă greutățile ce se sculau înaintea lor și după pregătirile cu care i-am vedut făcând pasul I prim pe scena politică, îi vedem cum cu același bun simț politic caută a se întruni de nou într’un congres, unde să-și definească și mai departe conduita lor de precedere. După multe stăruințe, prin deputețiuni la prea înaltele locuri, abia târziu în 8/20 Aprilie 1863, se véd întruniți iarăși într’un congres național. Aci se flișează într’o adresă și deosebit în puncte dorințele și gravaminele naționale ale Românilor, într’armați cu aceste acte. pălind terenul legal și principiile statorite în adunările și actele lor premergătoare. Românii întră în dieta din Sibiiu care s’a deschis în acelaș an. Cu mulțămire trebuie să privească Românii asupra activității representanților lor din acea dietă. începutul a fost foarte bun. Nu apreberile noastre, ci aproberile adversarilor noștrii politici să vorbească de atitudinea cea înțeleaptă politică din acele stile grele. „Kol. Közlöny“ șlrce în Noul seu 106 din 1863: „Mărturisim, că purtarea Românilor, încât ne privesce pe noi, e deamnă de prețuit. Vedem simțeminte constituționale înrudite sângelui nostru, la acel popor, care, durere, în cea mai mare parte a stat afară de barierele ardelene. Aceasta e cu atâta mai neașteptat, cu cât el scie să simtă valoarea acelei constituțiuni, care încât îi atinge nu’i face alta, decât îi învie suvenirea unei servituți îndelungate.“ Și în adevăr Românii transilvăneni au avut atunci mai bune succese decât cei din Ungaria, pentru că ei continuându-se legislațiunea țărei, întreruptă de evenemintele de la 1848, au avut norocul a lărgi periferia dreptului public încât să între într’însul și ei ca națiune și religiune recunoscută. Dacă dieta de atunci nu cădea în eroarea multor parlamente din lume, va să ști că, dacă după înarticularea națiunei române și a religiunilor, nu cernea atâta ca să nu mai frământe, ea putea produce și o lege electorală. Aceasta ar fi fost de mare însemnătate, pentru că, după cum s’a vedut mai târziu, nimic nu e statornic sub soare, și de acea, când la anul 1865 a bătut ceasul sistemului de apainainte, dacă ar fi aflat țara cu o lege electorală gata, cancelaria aulică anevoie, sau nici decum nu putea să se întoarcă la legea electorală din 1791. Probabilitatea ar fi fost în cazul acesta că Românii din Transilvania n’ar fi dat de dificultățile de care mai târziu au dat și este și mai probabil că atunci nu puteau cădea în ispita unei pasivități nefructifere și îndelungate și în sfârșit transacțiunea cu Ungaria se putea face cu mulțămirea din toate părțile. Din împregiurarea aceasta se vede că oricât de strălucit a fost succesul din «dilele diritâru ale acestei diete, păcatul lăsărei, ce F am atins, a fost în stare mai târziu a nimici cu înlesnire ceea ce s’a fost câștigat. Ar fi multe des în materia aceasta, dară atunci am atinge coarde care în loc să ne apropie de scopul care îl au aceste repriviri în trecut, ar inflama răni, pe cari am dori să le vedem vindecate. Trecând preste aceste, noi cești de timpurile noastre va fi bine dacă ne vom însemna un lucru, care are valoarea sa pentru toate timpurile. Din acea dietă, ștearsă mai târziu din evenimentele ce au urmat, avem să luăm învățătura, că momentele favorabile trebuesc întrebuințate atunci când se oferesc, și că în cozuri de ispită să nu ne perdem cumpătul, ci să ținem de firul început, susținându- și apelându-l cu armele dreptății și ale legei. Revista politică. Sibiiu, în 12 Ianuarie. Comptabilitatea centrală a statului publică conspectul despre reunstele și cheltuelile faptice ale ot at nniționarialul al patrulea din a. tr. Din acest conspect se vede, că în comparație cu anul 1877 în acest cuartal a resultat mai puține venite la contribuțiuni cu fl. 1.800.000, la timbre cu fl. 549,000, la pădurile statului cu fl. 381,000, la drumuri de fer cu fl. 1.100.000. Astfel scădementul total al venitelor în cvartalul al patrulea representă suma considerabilă de fl. 3.830.000. O calamitate nouă amenință statul nostru. Ciuma, care a izbucnit în Rusia în guvernamentul Astrahan, să respândesce tot mai tare și se aproprie de hotarele noastre. Precum ne spun fiarele germane ea a străbătut deja până la Niș-Nainovgorod va să ștică în apropierea Moscvei. Acest FORȚA. Esposițiunea de la Paris. vs. Parisul monumental. Piața Bastiliei și columna Infiaă. — Piața și columna Vendôme. — Louvre și Tuileries : Arcul de triumf și ruinele. — Museele Louverului, în specie artefactele Egiptului, Assiriei și Phoeniciei, museele de sculpturi și de picturi. — Ceva despre viața socială în Paris. (Urmare). „Piața Bastillei“ este una din cele mai memorabile piațe din Paris, nu atât pentru frumseța sa, cât pentru înaltul său interes istoric. Ea își are numele de acolo, că aci zăcea odinioară vestita „Bastille“ — un castel fortificat al Bourbonilor, — prin a cărei cucerire și demolare poporul a pus masă la resultatele grandioase ale revoluțiunei celei mari. Sub pretest, că Parisul trebue să mai poseadă o fortificațiune contra invasiunilor engleze, în realitate însă pentru scopul vii, ca Bourbonii să aibă un castel și career de stat, prin care să poată înfrânge cerbi roșia Parisienilor, — Carol V ordină ridicarea Bastiliei la a. 1369. Această zidire misterioasă, cu spelancele sale subterane, a fost secole întregi un mare sicriu pentru mii de oameni, pe cari îi îngropase aci despotismul curții și de multe ori chiar și numai capriciul unei metrese. Fiecare nobil, învățat, amploiat sau cetățan, care le cutezase să amintească ceva despre frivolitatea și demoralisațiunea curții franceze, fu aruncat în Bastille, într’o noapte eternă, fără a fi ascultat, fără sentență și fără a cunoașce causa prinsoarei sale. Dar în sfârșit bătu vara ultimă și pentru această zidire grozavă, pe carea zăcea blestemul de sute de ani. Revoluțiunea franceză o făcu în 14 iuliu 1789 asemenea pământului, iar adunarea națională decise a ridica un monument pe acest loc de tristă memorie. Ca monument se proiectase mai întâiu un elefant gigantic de bronz cu un turn de fortăreață pe spate, dar acest plan nu s-a realizat. Abia după revoluțiunea din Iuliu 1830, Ludovic Filip puse piatra fundamentală la monumentul glorificătoriu al libertății recâștigate. Acest monument representă o columnă corintică de bronz ce poartă pe culmea sa geniul libertății : o figură de înger cu făclia în mână, iar de masă are un pedestal mare de marmoră, ce zace tocmai pe locul, unde s’au înmormântat victimele revoluțiunei din Iulie. Din această causă columna, deși se află pe piața Bastiliei, se numesce „Columna Iuliană.“ Pedestalul columnei e decorat cu un leu și cu guirlande, deasupra cărora se vede inscripțiunea „Intru gloria cetățenilor francezi, cari s’au armat și luptat pentru apărarea libertății lor publice în memorabilele slile 27, 28 și 29 Iulie 1830,“ iar columna însăși e gravată cu numele eroilor căzuți. Columna nu e masivă, ci o scară de 240 trepte duce prin interiorul ei pănă la galeria, ce zace sub și în giurul geniului. în privința artistică și constructivă aceasta columnă este una din cele mai perfecte în producțiunea modernă. Comunarzii blăstămați subminaseră deja atât columna cât și edificiile din prejur, și voiau să le arunce în aer, dar s’a întâmplat că li s’a sfârșit munițiunea și de acea iarăși au scos praful de pușcă de sub columnă iar Parisul spre bucuria sa numără cu o ruină mai puțin. Piața Bastiliei este rotundă și este un punct de strătăiere alor circa 12 bulevarde și strade, ce de aci, ca dintr’un centru, se depărtează în formă de râsle mari. Noi o apucăm pe bulevardele cele mai interne și facem această cale lungă pănă la opera cea mare, iar de aci o strîmbăm în stânga și prin strada Păcei ajungem la piața și columna Vendôme. „Piața Vendôme“ este o piață mare cuadrată cu unghiuri obtuse și după piața Concordiei este cea mai frumoasă în Paris. Edificiile din giurul ei sânt toate pompoase, de una și aceași înălțime și toate’s construite de vestitul Jules Mansard. Piața își are numele de la Ducele de Vendôme, fiiul lui Enric IV, iar de atunci în perioade diverse a căpătat mai multe numiri republicane, pănă ce Napoleon I iarăși i-a dat numele cel vechiu. Odinioară în mijlocul acestei piațe se afla o statuă de călăreț, Ludovic XIV, carea însă fu nimicită de popor