Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-01-14 / nr. 5
Nr. 5. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 8 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 14 26 ianuarie 1882. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Amul XXX. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. romiul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Denumirea patriarhului sârbesc. țiarele unguresci, mari și mici, s’au interesat foarte mult de afacerea alegerei și în cele din urmă și de a denumirei noului patriarh metropolit al Șerbilor. Toate parele unguresci au tratat afacerea din punctul lor de vedere politic, făcând abstracțiune de punctul de vedere al bisericei gr. or. sârbesci. între fiarele unguresci am dat noi de o escepțiune unică, de „Egyetértés“, planiul principal al oposițiunei estreme, cu toate nici el nu tratează cestiunea din punct de vedere bisericesc, după părerea noastră, stă cu represiunile lui mai aproape de adevăr. Iată ce zice „Egyetértés“: „Scaunul patriarhal este întregit pe cale estraordinară. S’a întregit în astfel de mod cum nimeniți nici prin gând nu i a trecut pe timpul când s’a convocat congresul. Cu ocasiunea aceasta guvernul unguresc a pus cu totul la o parte dreptul electoral al congresului și nu numai a respins pe candidatul ales de marea majoritate a congresului, dar în puterea sa proprie a denumit pe German Angjelics, episcopul din Bacia, care cu ocasiunea alegerilor de două ori remăsese în minoritate. Nu felicităm pe guvernul unguresc pentru o astfel de deslegare a cestiunei de patriarh. Credem bucuros că guvernul unguresc a fost condus de interesele statului unguresc, ceea ce la toată întâmplarea merită considerațiune și din partea ne. Și aceea e cu putință, că în stadiul din urmă n’a fost alt mod de a apăra autoritatea statului unguresc, și a trebuit necondiționat să se demonstre, că susținerea dreptului de suveranitate al națiunei maghiare ne atârnă dela grația Mileticescilor. Dacă orișicare cestiune se desvoaltă pănă acolo, unde între statul unguresc și între instiințele naționalităților inimice statului vine în cestiune puterea, nu putem sta nici o clipită la îndoială de care parte se fim. Nici de cum însă nu am lăuda nici prevederea guvernului unguresc și iubirea lui de dreptate dacă cestiunea alegerei de patriarh sârbesc ar fi putut să se îmbrace în forma aceasta; în cazul acesta pe guvernul unguresc numai nedibăcia lui proprie l’a putut încurca încât pe cale firească se nu se mai poată descurca și se fie silit a tăia cu puterea nodul gordian în două, însă deslegarea forțată nu este niciodată o deslegare deplină, și o pagubă îndoită, dacă fie ce interes al statului trebuie apărat cu resboiu și atunci când la același scop s’ar fi putut ajunge cu mijloace de pace. „Căci să nu ne înșelăm, denumirea de patriarh este un act foarte hazardat, care între Șerbi va stârni multă amărăciune turistică. Ori ce s’ar pute zice despre legalitatea denumirei, sigur este, că de 190 de ani, de când s’a instituit patriarhatul sârbesc în patria noastră prin privilegiul de sub Leopold I, o faptă ca aceasta nu s’a mai întâmplat. Se face provocare la împregiurarea, că mai nainte alegerile de patriarh se făceau totdeauna în unanimitate, și că coroana și-a reservat aprint dreptul de decidere în cazul când unanimitatea n’a fost cu putință. Motivarea aceasta o aflăm și în rescriptul regal, prin care se aduce la cunoșcința congreslui carlovițian denumirea lui Angelics Este însă un neînțeles juristic ca atunci, când cei îndreptățiți la alegere nu găsesc unul care se placă tuturor se se denumească acela care nu e candidatul majorității, ci al minorității. Mai adauge și legea din 1868, care a dat Sârbilor o autonomie bisericească foarte largă și lucrul devine foarte îndoios, dacă coroaniei ia mai remas dreptul de denumire ce -l avea mai nainte, în 1874 coroana n’a confirmat pe acela pe care congresul ’l a fost ales în unanimitate, din contra a confirmat pe acela pe carele congresul l’a fost ales de nou numai cu majoritate. Cum că atunci numai s’a comfirmat alegerea și nu fost denumire, dovedesce că dreptul coroanei de denumire în faptă de la aducerea legei din 1868 încoace s’a schimbat. Dealtmintrea posibilitatea denumirei de astădată nici nu s’a ivit între ideile noastre politice. Deși litera legii nu eschide dreptul de denumire, spiritul liberal al timpului nostru nu permite o explicațiune, care se fie în contradicțiune atât cu simțământul poporal cât și cu libertatea administrațiunei autonome a bisericei. De ceea ce sau bucurat Sârbii aproape două sute de ani, sub puterea domnitorilor absoluți, sau în timpurile privilegiilor feudale ca de o libertate de drept, este oare consulta fi înlocuită acum în zilele noastre de libertate de presă și parlamentară cu practice reacționare și cu un tutorat silnic, care trezesce toate simțurile adormite și care dau răsunet la omși ce gravamen de drept ? Cu toate aceste împregiurarea cea mai momentoasă încă nu am atins’o. Dacă dreptul coroanei de denumire nu ar pute fi supus discuțiunei și dacă și mai nainte în loc de alegere totdeauna ar fi fost denumire, n’ar fi oare denumirea lui Anghelici un lucru pe dos, căpătând Sârbii de principe bisericesc pe acela, care din partea Sârbilor a fost întâmpinat totdeauna cu o consecvență și vie antipatie ? Tocmai la denumirile bisericesci s’au ținut totdeauna samă de disposițiunile credincioșilor, deoarece biserica numai cu influența morală poate corespunde adevăratei sale misiuni. Cu tot sprijinul pe față al guvernului unguresc și cu toate că de doi ani ca administrator denumit a condus afacerile patriarhatului, Angjelics la alegerile din urmă ale congresului carlovițian de două ori după alaltă a rămas în mare minoritate, deputații serbismului, fără de deosebire de partide politice și clase sociale s’au într’unit numai ca să suprime candidatura lui. Oare căror interese de stat sau bisericesci poate face servicii mai serioase acela, care stă atât de isolat în fața poporului său și a cărui denumire credincioșii lui subordinați trebuie să o privească ca o umilire a lor? Adevărat că el se va bucura de venitul anual al patriarhatului de 150.000 fl., ceea ce trebuie că influențează cu mare putere farmecătoare asupră-i, că altfel nu cu anevoie ar primi acel rol urît, ca pentru posesiunea patriarhatului din grația guvernului unguresc se stea în resboiu față cu poporul seu. Putem însă în astfel cu de situațiune aștepta dela densul se promoveze interesele statului unguresc, să nutrească simțemintele patriotice între Sârbi ? Sărac stat unguresc, pentru mare preț, suntem aplecați a crede, cumpăra amiciția lui German Angjelics. Toate simțimintele aricioase, care episcopul din Bacica a scrut a le provoca atât de cu profusiune, firesc lucru, trebuie se fie îndreptate contra statului unguresc, deoarece acela fu ochrvat Sârbilor. Mileticescii de sigur că nu vor întârzia a esploata terenul mulțămitoriu al activităței agitatorie. Așa au trebuit aceste să se întâmple? Nu putem crede. Ședințele din urmă ale congresului au dovedit că în majoritatea congresului, care a luptat așa de consecvență în contra patriarhatului lui Angelios, au fost în prevalență elementele moderate, cari preste tot n’au vrut se provoace luptă contra puterei statului unguresc. Inșuința lui Miletici de a îndupleca majoritatea la o demonstrațiune contra denumirei n’a succes. Cei mai de aproape credincioși ai lui Miletici nici n’au mai luat parte la desbateri, în desvoltarea lucrului mai departe nu putem vede altceva, decăt că guvernul unguresc, purceștând după șapte false și concepând unor impresiuni neprecugetate, s’a implantat într’o agitare sălbatecă, care sub formă de interese naționale se silesce a satisface într’un mod eftin multor interese egoistice. Foaia oficială de astăzi deodată cu denumirea lui Anghelics publică și distincțiunea episcopului Arsenie Sztojkovics cu unul dintre ordinile cele mai înainte ale sta. FOIȚA. Șoimul Banului de Craiova. (Poemu epicu.*) (încheere.) Cântul VI. Cele, ce se mai întâmplară Și’n palat, și’n curte-afară La acel puternic Ban Din Banatul Craiovean, Musa, tu ni se vei spune. Ca minuni din timpuri bune, Ce nu fac se ne mirăm Și cu drag să le ascultăm. — în balcon Banul s’arată Și spre lumea adunată își îndreapt’al seu cuvânt Plin de fală și de avânt: „Voi voinici din astă țeară Și din lumea din afară! Bat’al meu cuvânt vă dau, Ce’ndărăpt nici când nu-’l iau, Eu voinicului de veste, Ori și cine a fi și este, Fiica mea ’i o juruesc Și din țeara, ce o domnesc, Totu da zestre jumătate 8i-a domni cu mine’oparte, De cumva ar isbuti, Pre al meu șoim a-’l îmblânzi!“ — Aste Banul se vorbesce Către lumea, ce’ l privesce, Dar’ din cercul adunat Lâng’ al lui măreț palat Nici un oaspe nu se vede, Care-ar’ cuteza și-ar crede, Pre șoiman a-’l răsboi Și prin lupt’ a-’l birui. — piua trece și se duce, Noaptea ca să n’o apuce, Și-n palatul strălucit Mese mari s’au pregătit, Voi sciți, fraților, prea bine Din poveștile bătrâne, Ce minuni, cum azi nu sânt Dismerdau acest pământ! Prin palaturi aurite Și prin curți de smei urzite. Acolo vedeți adunați Feți și fice de’mpărați, Cavi prin joc se desfătează, Când logodnele’și serbează. Tot așa ați auzit De hotarul înflorit, Unde zinele fecioare Prin grădini fermecătoare Ducea vieața lor de raiu Sus pe-al nemuririi plaiu, Unde feți frumoși și teferi, Ca ai ceriului luceferi, Rătăcind se rătăcia, Dela tine sfnt lua; Auzit-ați voi adese De dumbrăvi și văi alese, Unde zinele din veci Lâng’ un lac cu valuri reci își au sântele locașe, Mândre mult și drăgălașe, La cari nesdravenii trag De pe drumul lor pribeag, Și puțin se hodinesc Și-apoi care călătoresc, Astfeliu de minuni mărețe, Visuri dulci de tinerețe, Prin palat se petrecea La cel Ban, în curtea cea. — Lăsăm vinul vin să fiă, Să descepte veseliă La voinicii, ce mesesc, — Și la Banul Oltenesc. Lăsăm falnicele jocuri, Ce desceaptă în inimi focuri Și le fac să uite ’n sbor Orice gând și orice dor. Lăsăm cântecul ce’mbată Și uimesce-o lume toată Cu al său farmec cu al său graiu De la ângerii din raiu.............. Privim șirul de fecioare, Șirul sufletelor rare, Cari în cerc pe jilțuri șed Și povești spunând se văd: O! voi flori de-o mândră lume! Mândre-’s ale voastre nume! Și poveștile, ce sciți, Mândru le mai povestiți! Voi vorbirăți despre lună, Cum doresce ca s’apună jos, colo’ntr’al mării sîn, Unde sânt, unde se țin Cele fiice ale mării, Ce prin farmecul cântării *) din Călindarul Societăți pentru cultura și lit. rom. în Bucovina.