Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-11-25 / nr. 138
flr. ABONAMENTUL Pentru Siblin pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 Iuni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhhic pe an 8 fl., 6 Iuni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Iuni 6 fl., 3 Iuni 8fl. Siblin, Joi 25 Noemvre (7 Decemvre) 1882. Pentru abonamente și inserțiimi a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiin, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 47. Epistole nefrancate se refasă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 cr., — de trei or 16 or. r&ndul en litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. „Die Presse“ și „Pesti Napló“ în afaceri naționale. S’a cam deochiat ghiarilor și în afară, purtarea mare și s’au ridicat din partea celor persecutați în Ungaria pănă acum nenumărate plângeri juste, s’au trecut din partea streinilor preste ele la ordinea țilei și causa a rămas a se decide tot de persecutători. Streinii sau n’au putut, având și ei ale lor, se se ocupe cu afacerile din Ungaria, sau n’au vrut a căuta mai cu de a măruntul starea lucrului, și astfel au luat de bani buni ce le vede ochii, sau au tăcut. Ulciorul merge la apă pănă să sparge! Astfel a gândit și cei persecutați, și n’au cârtit vedendu-se nebăgați în seamă. Și au făcut bine, căci aȘi, după ce s’a schimbat foaia, fără concursul lor au pe lângă alte și satisfacțiunea a nu fi răsplătit rău cu rău. Am ales că s’au deochiat lucrurile în Ungaria și e drept. Adaugem și aceea, că chiar lucrătorii înșiși și le au deochiat. „Presse“ din Viena, foaia guvernamentală, după cum o numesce „Pesti Napló“ (Nr. 332 din 1 Dec. a. c.) își ia prilegiul din un articul de a lui „Pesti Napló“ referitoriu la Austria a se ocupa și ea cu mișcările din Ungaria și a le aprecia și ea din parte și. „Pesti Napló“ făcuse în articulul numit pe tariseul, mulțămind Dileului maghiar, că a ferit parlamentul maghiar de primejdiile aspirațiunilor naționale, care se manifestă în Austria. Biata foaie făcu pe țeranul, care se duse la cârcimă spre a-și uita deo cam dată de năcaș. Foaia vieneză îl aduce în om arătându-i, că numai în creerii celor de la „Pesti Napló“ încape aserțiunea: „că unitatea statului maghiar“ ar fi puternic alcătuită, că s’ar putea semăna cu stânca, de care trebue să se frângă orice mișcare mimică binelui public.“ Acestea era bine dacă le-ar mai fi rumegat încă „Pesti Napló“. Când vine însă foaia vieneză și îi spune, că are și ea scrie exactă despre mișcările din Ungaria și că din acelea una singură lucră așa cum îi place lui „Pesti Napló“ adecă „la construirea unui stat maghiar unit, pe când toate celelalte, nu puține la număr lucră consecvent contra aceleia.“ „Pesti Napló“ stă să turbe de lăcas, cu deosebire când vede, că șovinismul maghiar e deocheiat cu desăvârșire atât în Germania cât și în Austria. „Presse“ scie să-i spună lui „Pesti Napló“ și prin el partizanilor săi, că de ce și a schimbat șovinismul în timpul din urmă parola și tactica sa față cu elementul nemaghiar, și că pentru ce s’a decis, ca de aci înainte maghiarizarea să nu se mai continue în mod oficial, ci însăși societatea să ia amână acțiunea având însă a se evita orice lucrare ce ar pute da ansă la vaiete. Toate acestea le scie „Presse“ și cunoașce și motivul acestei schimbări. Predisposițiunea față cu Ungaria nutrită în cercurile competente din Germania s’a răcit, căci le-a venit la cunoscință purtarea fără cap și nemodestă a șovinismului maghiar față cu elementul nemaghiar.“ „Pesti Napló“ et consortes să înșală rău când cred că Ungaria ar fi fost cândva stat unit, ea a fost întotdeauna „federațiune liberă a națiunilor autonome“ Fac rău Ungurii că se arată în afară, ca și când la ei ar domni cea mai mare liniște, în deosebi din motivul, că mișcările n’au rămas fără resultat. E caracteristică credința Ungurilor, continuă foaia vieneză, în amenințarea de primejdii și acolo unde numai șovinismul vede primejdii. Față cu mișcările din Ungaria ar trebui să se ia o atitudine viguroasă și justă, căci atât „panslavismul cât și dacoromanismul își au apostolii lor în Ungaria. Dovadă e Memorandul românesc din Sibiiu, care reclamă pentru români Transilvania ca rămasă de la străbuni.“ Să te miri că în fața acestora se mulțămesc maghiarii cu „mijloacele clocite în puțintică minte a șovinismului.“ „Statul maghiar unit visat de șoviniști nici pe departe nu e creat. Șoviniștii n’au deci lipsă și motiv a cânta Te deum.u în Nr. din 30 Nov. a. c. a lui „Pesti Napló“ năcăjit, în care se reproduce în parte articulul din „Presse“ se dă curs liber năcașului. Ca omul năcăjit își uită și „Pesti Napló“ de sine și nu bagă de seamă de contrazicerile, în care se încurcă. Timbrând articulul din „Presse“ „absurd și plin de vorbe late de și necăjite“ te ai aștepta la o ignorare a articululului din partea numitei foi. Dar ce să veții! In loc de ignorare întîmpini minuțioasă apreciare și combatere continuată și în Nr. 232 din 1 Decemvre a. c. După Pesti Naplónu starea lucrului din Ungaria a dat ansă scriitoriului de a scrie cele cuprinse în „Presse“ nici mișcări naționalistice, căci în Ungaria „e liniște.“ Invidia a dictat articolul din Presse. Pe Vienezi nu ține locul „vădând liniștea și pacea din Ungaria“, care la ei lipsesce cu desăvârșire. Așadar de mișcări în Ungaria nu poate fi vorba. Curios lucru. Abia câteva rânduri mai în jos, își uită „Pesti Napló“ aserțiunea aceasta și se încearcă a motiva procedura neomenoasă șovinistică față cu elementul nemaghiar mișcat, lăudând pe foaia Vieneză, care recunoaște și ea — deși din vederile sale imparțiale — „că mișcările naționalistice sânt periculoase și pentru cuvântul că sub mantaua tendențelor loiale naționalistice sânt vârste și tendențe primejdioase statului.“ Când ’i vine lui „Pesti Napló“ bine există, când nu, nu există mișcări naționalistice. Imputarea ce li se face Maghiarilor, că se poartă rău cu naționalitățile se respinge cu aceea că barem ansă nu li s’a dat Maghiarilor la atare procedură fiind mare liniște în Ungaria. Dacă totuși s’ar pute dovedi procederi rele, însă a dat mișcările — dar numai într’u cât acelea au fost tendențioase și neloiale. Mai precugetat dar încă tot iritat e articulul din Nr. 332 (1 Dec a. c.) din „Pesti Napló.“ Ca să-i succeadă combaterea mai bine schimbă „Pesti Napló“ scopul articulului din Presse cu mijloacele aceluia. Presse voia a-i aduce pe Maghiari în ori a nu purcede așa orbiș față cu naționalitățile, căci vatămă interesele vitale ale statului, deoarece numai federațiunea adecă mergerea mână în mână a naționalităților dă garanțiă pentru prosperarea Ungariei. „Pesti Napló“ acusă pe foaia vieneză, că „aceasta ar amenința unitatea statului maghiar“ —amenințată în fapt de Pesti Napló — și că „ar voi se croească și în Ungaria cale federalismului.“ „Unitatea statului — excepționând Croația — maghiar nu o poate trage la îndoială nimenea, nici chiar scriitorul articolului din „Presse“. Unul e guvernul, una legislațiunea, e uniformă administrațiunea și justiția, e concentrat comercial și puterea statului ajunge peste tot locul chiar și în satul din urmă la marginea imperiului. Ce e mai mult domnirea și puterea regelui maghiar încă e una și nedespărțită. Foaia vieneză ar trebui să se rușineze în fața atâtor dovezi hotărîtoare și să nu mai dea față cu Maghiarii. Păcat numai că e ușor a susține astfel de lucruri dar greu ale și proba. Cum că guvernul și legislațiunea e una, e adevărat, dar tot așa de adevărat e și aceea că sânt unilaterale, parțiale, mulțămind guvernul numai aspirațiunile unora și nu a tuturora Cum că puterea statului ajunge peste tot locul încă e adevărat, e întrebare numai că pare făcuta puterea aceasta onoare maghiarilor vârându-se în biserica din „Dobra“ spionând, stimulând și trâmbițând alarmă fără causă și zădărnicind încrederea reciprocă dintre cetățenii statului, cari ar trăi altcum în liniște lângă olaltă. „Esercitarea cultului și școalelor confesionale sânt una și stau sub inspecțiunea statului, în parlamentul din Austria sânt numai partide naționalistice, în cel din Ungaria nu e nici FOIȚA. Concertul de Duminecă seara. Constatăm înainte de toate, că reuniunea noastră de cântări sub conducerea dlui G. Dima și-a câștigat un nume favorabil. Publicul cel număras, care aștepta cu oarecare nerăbdare începutul concertului confirmă aserțiunea noastră, îndată după 7 oare corul mestecat sau „micst“, după cum se zice în programa concertului, a deschis concertul cu „Prima zi de primăvară“ composițiunea lui Mendelssohn-Bartoldy. Esecutarea a succes. Corul s-a presentat și de altădată bine, cu armonie neștirbită și cu o coloratură corespunzătoare. Ceva anima mai mult nu strica. Poate că atunci răpea publicul la aplause mai însuflețite. Solul din „Două cântece“ de Schubert acompaniate de în adevăr desfera pianistă d na M. Br. le-a esecutat d-ra M. B. Glasul mângăios și dulce precum și corecta esecutare a ținut atențiunea publicului încordată pănă în sfârșit, când aplausele isbucniră ca nisce salve. Dl P. C. e un veteran în cântări precum și în reuniunea de cântări și le-au înveselit de multe ori cu basul său sonor. De astă dată vocea dlui părea a fi înflorată și numai dibăciei sale a succes de solul său din opera „Norma“ a plăcut și a aflat primire bună. Corul de bărbați a încadrat bine solul dlui P. C. Cele „Trei duete... de Mendelssohn-Bartholdy pentru voci de sopran esecutate de d. A. M. și dra br. P. au fost perfect esecutate; vina că n’au răpit publicul poate că e în firea composițiunei, care te dispune la contemplări în loc să entusiasmeze. Mai norocos a fost corul mestecat când a cântat cele „Două cântece vechi românești“ (Sîrmană fruntă și Remâi sănătoasă). Nu sânt tocmai capete de operă nici ceva bogăție de melodii dar sunt românesci. Un avis atât pentru dl dirigent, cât și pentru reuniune. Aplausele în urma fiecărui din cântecele aceste sânt dorințe exprimate pe care noi credem că reuniunea le va înțelege ca și noi și se va sili a le satisface. „Cântecul de jertfă“ de Beethoven, cântat solo de basistul june I. P. a fost bucata cea mai norocoasă din seara întreagă. A trebuit să se repeteze. Glasul sonor, ca de metal, împreunat cu o propunere clară, a concentrat în grabă atențiunea publicului asupra cântărețului și fără a căuta în fața persoanei, publicul l-a distins cu aplause dintre toți concertanții, provocându-i chiar la repetire. Ce a fost causa? Nu stim, dar a doua oră dl I. P. nu mai era în disposițiunea de mai nainte. Cu ocasiunea aceasta avem să înregistrăm și o nouitate. Întâiași dată am auzit intr’un concert o cântare religioasă din biserica noastră gr. or. Pentru aceasta sântem îndatorați dlui G. Dima, care încă se încercă să facă și cântările orientale capabile de musică de artă, cum sânt cele occidentale. Irmosul Întrărei în biserică a fost de astă-dată care a figurat în programă alăturea cu composiția lui Mozart: Ave verum. Ca cântări în sine nu supunem nici pe una la critică; esecutarea a fost destul de satisfăcătoare; am fi dorit numai la irmosul întrărei, să i se simtă mai mult din origine; încheerea a făcut-o un dor de bărbați de Spohn, („Bucurii nevinovate“) ; musica ca și testul de distracțiune. Atitudinea corului precum și a singuraticilor concertanți ne îndreptățesc la convingerea că reuniunea face progrese, ceea ce însă nu exclude câte o indisposițiune ca și Duminecă seara, care cuprinde uneori ca un farmec pe artiștii cei mai buni.