Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-11-26 / nr. 138
Nr. 138 ABONAMENTUL Pentru Sibiu pe an 7 fl., 6 Iani 8 fl. 50 cr. 8 Iani 1 fl. 75 cr. Pentru monarhia pe an 8 fl., 6 Iani 4 fl., 3 Iani 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Iani 6 fl., 8 Iuni 8 fl. Sibiiu, Sâmbătă 26 Noemvre (8 Decemvre) 1883. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente si inserțiuni a se adresa la Administrations« tipografiei arahidleoeanoe Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt % se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole neflancate sa refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERTIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 15 or. rândul ca litere garmond — ți timbra de 30 cr. pentru de care publicare. Credința fără fapte este moartă. Budapesta, 4 Decembre 1883. Publicul român din țeara ungurească n’are ocasiune a ceti în jurnalele sale de dincoace despre nimic mai adeseori, decât despre bănuelile și suspicionările, cu cari îl întimpină pe toată Ziua presa maghiară. Nu este $iuă lăsată de dumnezeu, în care se nu dai în foile maghiare de cuvintele: dacoromân, agitator, primejdios statului maghiar, și pe tonul acesta, mai departe. Am zis cu altă ocasiune, că arma cea mai potrivită contra acestor atribute nemeritate de cei învinuiți este ignorarea. A fă ce însă totdeauna ar fi o încurățiare pentru protivnicii, cari ar presupune temere, și de multe ori ar fi o nefolosire a ocasiunei de a dovedi străinilor, lipsa de simțul de dreptate a acelora, cari ne nepăstuesc cu vreme și fără de vreme. Acestei prese, conduse de niște oameni fără astâmpăr, i-a succes pănă acum de multe ori a induce în eroare opiniunea străinilor, cari nu și-au spart capul prea mult cu referințele locuitorilor din Ungaria. Abea în timpul din urmă a început a eși încâtva la iveală, și afară de coroana Sântului Ștefan, starea faptică a acestor referințe. Abea în anul trecut a apărut un op în America și acum de curând altul în Francia, în care începe a se descoperi cu încetul starea Ungariei și grozăveniile, ce se petrec la noi prin trufia fără păreche a maghiarilor. Glasul cel jalnic, dar just, al mult cercatului popor român din Ungaria, se vede că a aflat răsunet la aceia, cari pănă acum, îmbătați de svorul cel puternic al presei maghiare, credeau că vieață mai constituțională și mai liberală decât aici la noi nu mai există pe fața pământului. Acest glas, eșit din peptul românului apăsat și a celorlalte naționalități nemulțumite a înduplecat pe străinii din depărtare, a veni la fața locului și a face studiu asupra Ungariei și asupra curentului, ce domnesce aci. Resultatul acestui studiu, deocamdată, sânt opurile amintite, cărora, de bună seamă le vor urma altele, îndată ce se va continua studiul, din partea altor străini consciențioși. Sperăm că este aproape timpul când, reflecțiuni ca cele eșite din capul unui scriitoriu maghiar, pentru a combate cuprinsul unor opuni, de feliul celor de mai sus, în fața faptelor săvârșite de stăpânii țiilei, vor remâne fără de nici o valoare. Faptele totdeauna vorbesc mai elocent decât vorbele! Și nicăiri, în statele civilisate, nu pot vorbi faptele mai elocent, în defavorul unui popor stăpânitoriu, decât in Ungaria. Câte naționalități nemaghiare sânt pe teritoriul unguresc, toate sânt nemulțămite și măcinite pănă în adâncul sufletului. Și nemulțămite trebue se fie, fiindcă ele totdeauna sânt scurtate în drepturile lor și amenințate în ceea ce au mai scump pe lume, în limba lor. Ele, naționalitățile , sciu bine, că idolul ungurilor este, maghiarizarea. Dar maghiarii încă ar trebui să scie că, românul cu inimă și consciință de sine, se spăimântă și se cutremură de acest idol, căruia, nici cu prețul vieței nu voesce se i se închine. Această spaimă de altmintrerea nu este altă decât o urmare a amenințărei cu nimicirea esistenței naționale. Și ca atare, aceasta este causa recelei, — ca sé nu zicem mai mult — ce se pronunță între părțile protivnice, într’un mod atât de grozav. E mirare că frații maghiari și au uitat așa curând de curentul, ce a domnit pe vremea lui Iosif al II-lea, pe la sfârșitul veacului trecut. Acel curent urgisit de dânșii, în mare parte, le-a pus, indirect, temeiul simțului național, ce -1 au astăzi. Și tot acela este poate, care i-a dus pentru întâia dată la extremul, de care nici până astăzi nu s’au emancipat, deși ar fi timpul. Ca se se lase de el. Acum nu mai are înțeles, ne mai existând substratul de atunci, adecă ne mai fiind ei amenințați în limba lor. Ar fi timpul, ca să șă aducă aminte că, precum ei s’au ofelit prin amenințarea limbei și prin ea, a desnaționalitărei, așa și alte popoare prin amenințări de atare natură numai se întăriră la reacțiune. Aceasta este o cale firească, de la care, mai ales astăzi,când principiul naționalităței a prins rădăcini atât de puternice, nu se poate subtrage nici un popor. Le o spunem aceasta fraților maghiari, pentru ca să se orienteze și pentru ca se afle odată, că calea ce vreau sé o percurgă cu naționalitățile, nu este, decât un circulus vitiosus, care în vecii vecilor nu-i va duce la sfârșitul ce-l urmăresc. Noi le recomandăm altă cale, dacă vreau serios ca să trăim pretinesce și în armonie unii cu alții. Le recomandăm, înainte de toate, sé ne lase în pace limba și naționalitatea, apoi să urmeze întru toate dreptăței și adevărului. Mai mult nu poftim. Dacă cred că sânt în stare a ne împlini acestea, noi îi putem asigura despre pretinsa și alipirea noastră. Pănă când ne vor măsura înse cu măsura, cu care ne măsură astăzi, până atunci nu vom pute să privim cu încredere și cu iubire pretinească la dânșii. Pățaniile din trecut ne silesc să fim mai cumpătați în formularea pretensiunilor noastre de drept. Promisiunile, cari ne-au amăgit de atâtea ori în trecut, pe viitoriu, fie ele venite din orice parte, le vom cumpăni cu seriositatea, ce trebue să ne caracteriseze. Faptele și numai faptele le vom lăsa să ne povățuească pe viitoriu la pretinse, dacă întâmplarea astorfel de fapte va fi cu putință cândva. Pănă când vedem pe „Pesti Napló“ îmbiindu-ne pe lângă imputări, o impăciuire indirectă, iar de altă parte pe ministrul de interne dând ordin pentru distribuirea între contribuenți a unui fond menit pentru înființarea unei școale românesci, din motive,care ar fi bine să fie puse în fața sumei, pănă atunci noi nu credem în vorbe, ci în fapte. Pănă când vedem că în Ardeal, unde două părți din trei a locuitorilor sânt români, între funcționarii publici abia unul la 10 este român, pănă atunci nu credem în vorbe, ci în fapte. Pănă când vedem că în Ungaria, unde sânt 64 de comitate, cu tot atâța comiți supremi, nu este nici un comite român, deși în 15 comitate dintre cele mai mari, românii sânt în majoritate, pănă atunci nu credem în vorbe, ci în fapte. Pănă când românul are o lege escepțională și pănă când cea comună se dejoacă și eludă cu reavoință în defavorul său din partea organelor publice, pănă atunci, noi nu credem în vorbe ci în fapte. Cu un cuvânt, pănă când vedem pe româneschis de la toate funcțiunile mai de însemnătate și desprețuit în modul cel mai necruțător pe toate terenele vieței publice, ba amenințat chiar în limanul vieței sale naționale, în limbă; pănă atunci noi rămânem și mai departe pe lângă principiul moral: „Credința fără fapte este moartă.“ PI. Revista politică. * Sibiiu, în 25 Novemvre. Casa magnaților se va întruni Luni în ședință spre a pertracta proiectul de lege între creștini și evrei. Episcopatul catolic sub conducerea primatului Simore contra proiectului căsătoriei. Desbaterea în casa magnaților o va deschide primatele Ungariei și aceasta dă ansătiarelor a crede în seriositatea oposiției din partea episcopatului catolic. Oposițiunea clerului catolic a provocat resens în Ziarele jidane și cele guvernamentale încep arme- FORȚA. O călătorie de la Paris la Constantinopole prin România. Dl Blovitz, corespondentul din Paris al Ziarului „Times“, care a fost în Bucuresci și la Sinaia cu ocasiunea înaugurărei trenului fulger, a adresat Ziarului sub citat o lungă corespondență privitoare la România. Cred a face o plăcere cetitorilor acestui Ziar reproducând după „Telegraful“ din Bucuresci această corespondență. Iată ce scrie corespondentul marelui Ziar englez: I. Nu cred se existe în lume un oraș ca Bucurescii, care se fie așa de deplin espresiunea țărei, a căreia capitală este: în zadar am căutat la Londra un colț, care să ne amintească țeara Galilor, sau un cartier la Paris, care să aibă aspectul părții de sud a Franciei. Berlinul n’are nimic din fața Rinului și nu aduce de loc cu aspectul lui măreț. Nicăeri la Viena nu-ți vin în minte văile cele verzi și misterioase ale Boemiei, nici contururile cotite ale vechilor hotare militare. La Petersburg nu vezi nimic din imensa împărăție rusească; și intrarea cea maiestoasă de la Constantinopole face un contrast isbitor cu restul Turciei. Bucureșciul însă este icoana exactă a României de azi Capitala acestui regat iese din arababura de eli și aspiră la strălucirea de mâne. Este sdreanța, care tinde să devie purpură, sânt legile neînduplecate ale civilisațiunei, care să silesc să combată prejudiciile și caprițiile barbariei. Bucureșciul este capitala progresivă a unui regat ce se nasce, a cărui civilisațiune, mărginită astăzi numai la centru, nu s’a întins încă pănă la cele din urmă hotare, dar unde se ajungă acolo și va ajunge, căci cele cinci milioane de locuitori ai României sânt chiemați de sigur să predomine într’o zi o mare parte a peninsulei. Acest resultat nu se poate înlătura și, oricare a fi frământările momentului și silințele, ce se vor face pe viitor, acest lucru se va realisa mai curând sau mai târziu. Plecând de la gară, cel dintâiu lucru ce atrage atențiunea călătorului este trăsura de piață românească. Și aci un contrast isbitor: birjarul, jumătate barbar, și jumătate rus, mână cu dibăcie nesce cai mici și slabi, care aleargă cu vântul pe pavagiul cel primitiv al mahalalelor, pe când trăsura elegantă și confortabilă, ar pute prea bine să figureze și la Bois de Boulogne. La dreapta și la stânga, cum e și de la gară, nesce clădiri urîte, cocioabe noroioase, prăvălii murdare pe a căror tarabă plâng câteva poame și câteva legume; iar pe locurile virane ce le despart, mii de pietre negricioase zac trântite într’un noroiu cleios. îndată ce însă treci mahalalele, capitala ambițioasă pune în mirare pe călător. Casele, noi și mari, moderne și elegante, fac să strălucească și micele clădiri din jurul lor, care n’a eșit încă din făgașul trecutului. Pretutindeni, un contrast bătător la ochi al unui oraș și al unei țări pe calea cea mare a progresului, a expansiunei, a înfrumsețărei și mergând cu otărîre spre viitoarele lor destine. Chiar la oara matinală a sosirei noastre, într’o Duminecă, Bucuresciul presenta deja o mare animație. Stradele era deja populate și îndesate de o mulțime compusă din tipurile cele mai deosebite ale populațiunei, al căror aspect și costumuri n’au in realitate nici o omogenitate. Aci, ca și în Ungaria, cișmele predomină, probă că noroaiele încă presistă a acoperi stradele. Dar, dacă cișmele formează basa costumului național, căciula de astrahan, neagră înaltă și ascuțită formează vârful, deși între basă și vârf există o mare libertate pentru capriciul fiecăruia de a se îmbrăca.