Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)
1885-01-17 / nr. 7
Nr. 7. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 0 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 1729 ianuarie 1885. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIII. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fiecare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1885, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei undei se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca să se poată ceti. Se atrage atențiunea îa domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Decembre 1884, a-și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârziia cu espectarea foiei *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. Desbaterea asupra budgetului ministrului de culte și instrucțiune publică în dieta Ungariei. (Urmare. *îin vorbirile următoare vom schița pre cele mai de importanță și anume vom reflecta la locul acesta asupra enunciațiunilor lui Zokay cu privire la instiințele culturale ale naționalităților. Ministrul de culte și instrucțiune publică Trefort. Caracterisarea făcută de Lesko se potrivește. Este tristă această caracteristică și ministrul o ar putea arăta în colorit și mai posomorit. Ministrul se mângâie cu împregiurarea că situația în Ungaria a fost și mai tristă ca acii, și are speranță, că se va îndrepta. Cu privire la scăderea moralității în școalele elementare vina nu cade asupra ministrului, nici a organelor sale subalterne. Educațiunea, sau formarea inimei elevilor zace în puterea preoților între 11 dințați cu instrucțiunea în religie. Dacă catecheții își vor face datorința, toate se vor îndrepta. La vorbirea deputatului Irányi ministrul răspunde că nu sunt exacte datele despre comunele în care nu este scoasă. Punctul de gravitate în vorbirea ministrului se reduce la oportunism. Trebue să fim oportuni și să nu provocăm lupta eclesiastică, care în Ungaria cu clerul ei național catolic, nici n’are loc. In ziua a doua a desbaterei a luat cuvântul antisemitul Zimándy, care cu mare neastâmpăr a așteptat ocasiunea de a-și putea trage seama cu ministrul Trefort. Ca elev al lui Trefort în antisemitism vorbitorii are respect de măestrul său, pre care apoi cu mare vehemență-l atacă pentru cochetarea cu clerul înalt și protegiarea jidanilor. Ugron Gábor vorbește pentru autonomia bisericei catolice. Această autonomie ar aduce ecuilibrul în actuala stare de lucruri, care începe a deveni periculoasă pentru Ungaria. Și aceasta din două puncte de vedere, întâi . Tendența urmărită de episcopat conform cuventărei episcopului de Szatmár Schlauch este îndreptată contra statului. Dacă puternicii și absolutisticii de episcopi catolici vor fi puși la disposiția coroanei, decretându-se dreptul de patronat de drept personal al monarhului, atunci episcopii câștigă o putere formidabilă și pot terorisa pe subalterni. A doua, pe calea apucată ușor se poate desvolta o agitațiune eclesiastică ca și cea a lui Strossmayer în Croația și atunci se va vedea ce valoare au documentele de denumire slovace emise de episcopii catolici în Ungaria de sus Vorbitoriul se încearcă a demonstra că dreptul de patronat în Ungaria este o instituțiune a statului, prin urmare în Ungaria nu a avut valoare de drept concordatul încheiat la 1855 și episcopul Strossmayer calcă constituția apelând la Roma cu provocare la concordat. Jókai Mór. La desbaterea asupra budgetului de culte faptele vorbesc mai lămurit ca vorbele frumoase. Și aceste fapte atât sunt de mărețe, încât ele se illustrează de la sine și prin sine, și a vorbi asupra lor ar însemna a aprinde bina luminarea. După acestea fraze domoale vorbitoriul se ocupă cu cestiunea naționalităților. Reflectând la cuvântarea lui Lesko, în care se afirmă cu vorbitoriul ar fi spus in cuvântarea ținută în lăcuime cum că Cașșovia este cuibul panslavismului, Jókai susține că el a afirmat tocmai contrariul. Punând noi oarecare temeiu pe cuvintele dini Jókai, le cităm în estens în traducere fidelă. Cine știe de ce sunt ele bune, se poate că la timpul seu va trebui să ne provocăm la ele: „Iubirea înnăscută a fiecărei naționalități, de a-și cultiva limba sa maternă, prin care nu se rușinează de obiceiurile sale, și pre care se inmuește de a le nobiliza, această iubire eu nu o consider de o luptă panslavistică, pre care ar trebui se o combat, și se pășesc contra ei. Nu este curent panslavistic dacă fie cine ’și pretinde partea sa din datorințele față cu patrie și tron, și dacă el ’și pretinde resplata sa pentru împlinirea datorințelor, doresc să i se deie această resplată. Nu este uneltire panslavistică dacă paralel cu străduințele culturale maghiare ,și pun oamenii față în față străduințele culturale ale naționalității lor proprie și emulează cu noi. După mine aceste trebuesc spriginite. (Lă auzim) Poftiți și priviți scrierile sclave, fie ele în limba serba, polonă, bohemă sau slavă, și preste tot locul ve veți întâlni cu numele meu. Eu fără remunerație am permis acestor scrieri să reproducă opurile mele, de altcum bine remunerate de alte naționalități, cât despre slovacii din Ungaria nici poeții lor n’au scris cu atâta însuflețire ca mine. Și pentru veritoriu afirm cu positivitate că în opera chemată a înfățișa lumei naționalitățile din Ungaria, fiecare naționalitate va fi îmbrățișată cu iubirea, de care se va împărtăși națiunea mea proprie. Ceea ce la mine consider de virtute, la slovac încă nu i voi atribui de păcat. Consider însă de curent, ce trebue înoins și combătut, dacă curentul național cultural nu va fi pus paralel cu al nostru in emulațiune, ci el se va pune în mișcare spre a afița relele passiuni ale poporului și a lăți selbătăcia lui, daca se va cere partea cuviincioasă nu din datorințele împlinite față cu patria și tronul, ci se va pacta cu societăți preste granițele patriei și va gravita în afară, când instiințele naționale vor ataca ideia «1 © stat unguresc. Asta față cu aceste mi-am ținut totdeauna de datorința patriotică. Cum că exista oare asemenea instiințe, și unde și au ele culcușul — fără de a me provoca la cuvântarea rostită înainte de aceasta — și la întrebarea antevorbitoriului meu că de unde se știu eu acestea, ’mi permit a întoarce întrebarea și acuma întreb eu: de unde se nu le știu? Pot se spun de unde le știu. Am călătorit pe aceste locuri. Cu cine am convenit și pe unde am umblat, o știe lumea. Căci mulțămită raportorilor dela fiare, fiecare pas al meu se eternisează pe seama istoriei. Cele ce le știu eu, le știu dela comunitățile ecclesiastice și lumești din acele comitate. Am convenit însă și în persoană cu conducători panslaviști rabiați și mai domoli. In cuvântarea ținută în secuime am expus mai multe date și am citat locurile și persoanele cu agitațiuni antinaționale. Adevăr că organele opposiționale n’au luat notițe, căci atunci nu mi s’ar pute pune în cârcă Cașșovia. La locul acesta nu le voi recapitula. In pressă, în cuvântări rostite pe piață ’mi permit, ba ’mi țin de datorință a ataca și persoane, căci ele se pot apăra în jurnalistică sau la tribunal. Me voi feri însă de amintirea de nume aici FOIȚA. Târgul de fete din „Găina“ (Inelicere). Târgul de fete din Găina n’a fost unicul la românii din Transilvania. Spre meadănoapte dela Găina se ridică un munte, Calineasa, unde se ospătează Moții în diua de Sf. Petru și se adună spre a săvârși logodnele în prezența preoților. Posiția muntelui Calineasa este însă așa de nefavorabilă, încât nici odată nu poate ajunge la însemnătatea ce o are Găina. Se zice, că mai sunt două locuri în Bihor, unde s’au ținut târguri de fete, apoi în Recea de lângă Olt și în Teiuș s’au făcut astfel de târguri, întocmai precum se adună la Brașov într’o <și anumită negustorii de vite ca să se logodiască, și numai decât după aceasta să se însoare, căci acești oameni, cari petrec acasă cel mult două luni într’un an, n’au timp se aleagă mult, și să amâne căsătoria. Care este însă originea datinei de la Găina ? Bată-o. Obiceiul acesta trebue că e o urmare naturală a caselor risipite în care locuesc Moții. De aici vine că multe din aceste fete petrec vara trei luni pre livezi cu vitele și nu văd în acest timp un puiu de om. Iarna însă, când zăpada e cât piciorul, înceată de sine orice întâlnire. Ce a fost clar mai natural, decât ca acești oameni se se întâlnească în punctul cel mai ridicat al ținutului lor spre a conveni copiilor unii că alții ? în alte locuri poate fi causa ca și la Brașoveni umblarea încoace și încolo, la cari sunt mulți români avisați cu lunile. Și dacă privim mai atunci în sufletul poporului, vedem că fiecare târg de peste an poartă în sine germenele târgului de fete. Când vrea țăranul să-și dea un „rendez-vous“ amicabil unui locuitor dintr’un sat mai depărtat, adeseori îl întreabă: „Iubite-amice, eu îmi aduc feciorul meu să vină și fata ta la târg?“ Comunicațiunea comodă și niște locuințe adunate la un loc nu permit, lucru natural, desvoltarea completă a datinelor barbare, cum este și târgul de fete. Să privim însă viața noastră în cetățile mari. Ce sunt teatrele, concertele și cununiile altceva decât bazare de dame la cari nu se leagă nimenea numaidecât, adeseori însă numai din motivul, că fata nu și-a adus cu sine —zestrea ? Să aruncăm o privire asupra anticității clasice. Herodot, Strabo, Diodorus, Siculus și alți scriitori vechi ne-au lăsat descrieri despre târguri de femei la cari acestea se vindeau în faptă. în țlile anumite se aduceau în localele anume pregătite pentru acest scop fete din Asia dintre cari mai întâiu se licita pentru sumă mai mare de bani cea mai frumoasă și mai sănătoasă, după aceasta cele mai puțin frumoase, în fine se licitau cele mai urîte. Pentru aceste din urmă nu da nimenea, totuși însă case le poată vinde le da și puțină zestre. Știm mai departe din Dreptul Roman, că în Roma se obcinuia trei soiuri de căsătorii legale: 1. Isus 2. Coemptio adecă femea se vindea și se cumpără pe bani 3. Confarreativ, când trebuiau să fie de față un preot și de ce alți martori, bărbatul și femeia mâncau dintr’o pâne, gustau miere și vin, formalitate, care da contractului de căsătorie putere de lege. Spre a afla analogii la târgurile de fete române nu este de lipsă, să ne luăm refugiul la anticitatea clasică. Presentul ne oferă astfel de analogii. Astfel s’a susținut în niște sate rusești din cercul Liubim vechia datină, a-ți procura femee cumpărându-o. Cine vrea să se însoare, este obligat conform obiceiului să plătească o sumă anumită părinților miresei. Cea mai mare sumă se urcă de regulă la 100 de Ruble. In fine este cunoscut, că pănă în ziua de azi în jutul tuturor protestărilor Europei, se pot cumpăra în colosalul bazar din Constantinopol fete tinere, Cierchese în Georgiene. Și nu trebue perdut din vedere, că Cierchesele ’și dau fetele lor cele mai frumoase adeseori de bună voe, ca să pună basă familiei lor. Dar ce să mergem așa departe — Sașii din Transiarie — „Curte la curte“ sau „se vinde?“ — așa vorbește chiar și feciorul, când se însoară. I