Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)

1889-10-26 / nr. 116

468 Turcia deci trebue susținută în întregitata sa, cu tote că cu ea nu se pute închea un tractat, pe care se te poți basa, deore­ce diplomația Turciei nici când nu s’a dat cu manile legate pe sema diplomației europene. Turcia e neîncre­détare și cu atât mai tare acum, când scie, că pretența, ce i-o dispută sta­tele europene, e în combinațiune cu multe deobli­­găminte, cari nu-i sunt decât numai vătămătore im­tereselor ei. Sultanul se află într’o dilemă gravă, pe deoparte un voea ce se stea alăturea cu dușmanul seu din vechime, cu Rusia, pe de altă parte nu ar merge bucuros mână în mână cu Germania, spre a nu înrăutăți și mai tare pe Rusia, căreia îi mai da­­toresce sume considerabile de bani de la răsboiul ul­tim și pentru că in urma urmelor tot cu Rusia va ave de lucru. Germania de alt cum­­ și are asigurată pretența Angliei, și acest stat eserciază o mare înfluință asu­pra Turciei și în cazul unui conflict europen totuși ar pută constrânge, dacă nu înduplecă, pe Tur­cia a lua atitudinea puterilor aliate. TELEGRAFUL ROMAN. Cultul divin în biserica veche crestinesca. (Urmare.) Acesta carte a fost un isvor de bogăție, din care și-au adunat ei o comoiră dulească, din cartea acesta și au câști­gat ei mare solință, precum ne spune Ieronim (epitaf, lui Nepoțian) despre Nepoțian (episc. din Egipet din seci. III), că acesta prin necontenita cetire în biblie și meditare asu­pra ei și-a făcut sufletul seu o bibliotecă a lui Christos; tot Ieronim ne spune și despre o văduvă evlaviosă cu numele Blessila, care era de o constituție așa de slabă, încât abia se ținea pe piciore, cu tóte aceste însă nici când n’ai aflat-o, fără de a ave biblia în mână. Nu erau creștinii cei dintâiu așa de egoiști, ca solința bibliei să și-o conserve numai pentru sine, ci o comunicau și copiilor și slugilor lor, stăruind cu totdeadinsul ai întări pe toți în disciplina lui Christos. Eusebiu (în „ viața lui Constantin“ IV, c. 51, 52) spune despre Constantin, că grija lui cea mai mare față de copii săi a fost aceea, de a le asi­gură fericirea sufletului lor, plantând în inima lor sămânța pietății, și întroducându- i în cunoscința lucrurilor divine. El când i-a luat să guverneze cu el, atunci totdeuna îi sfătuia și cu gura și în scris, că cunoșcința și frica lui Doleu, a împăratului lumei, se o prefereze ei față de tote lucrurile lumei, ba chiar și față de salutea imperiului însuși. Acesta a fost causa, că atât de mult lăuda Nazianzanul (or. 10) pe mamă sa. Adecă ea nu s’a consacrat lui D­ieu numai pen­tru sine, ci ea a făcut aceste pentru ca se lase moștenire copiilor ei. Drept aceea fiica sa Gorgonia a și fost o demnă moștenitore a principiilor sfinte ale maicei sale, așa, că ea cu tot zelul pâșia pe urmele maicei sale, și nu numai că reținea pe bărbatul ei dela păcat, ci și copii și nepoții ei i-a crescut în frica lui Orfeu (Nazianz. or. 11.)! Sub astfeliu de disciplină au fost crescuți atunci creștinii, li-se planta de timpuriu religiunea, care propășia așa, încât nici nu puteai merge la câmp fără de a sm­li pe plugariu cântând Aliluia, pe secerătoriu intonând un cântec sacru, și pe vieri cântând psalmii lui David (Chrisostom­om, asupra psalmului 116). In modul acesta venerau creștinii cei dintâi pe D^eu, când erau în cășile lor. Acuma să vedem, cum îl venerau ei în biserici, în adunările lor publice, deosebit Dumineca. Nesmintit n’a putut să fie altcum cultul divin public atunci, decât după împregiurările timpului și ale locului și drept aceea diferit și nu uniform (ve­zi Șaguna, ist bis. I § 103). Pare că a-și fi dispensat de a căută mai departe după urme, dacă voiu cită aci numai ceea­ ce a scris Iustin Martirul și Tertullian în apologiile lor despre cultul public creștinesc. Dar sunt convins, că amândoi aceștia n’au avut scopul de a face descriere detaiată și precisă a celor ce s’a petrecut în adunările lor publice, ceea ce se învedereza de acolo, că Iustin Martirul în apologia sa nici cu un cuvânt nu amin Fie care 4* * este un învățătoriu, care te învață ceea ce nu te învață nici o altă­­ li. * Ce înălțimi și prăpăstii nu descopere acela în sine, care se cunosce pe sine însuși. * învață în fie­care zi dela cei în viață a muri, — și dela muribunzi a trăi!* teste despre cântările și psalmii, cari tocmai pe timpul seu au fost o parte principală a cultului creștinesc, ceea­ ce nu o pare negă nime, care numai cât de puțin a privit în istoria bisericesca. De aceea voia cită atât din acesta cât și din alți părinți bisericesci aceea, ce mi-se pare a fi format ființa cultului public duleesc, înainte de tate când se adunau ei deschideau adunarea lor prin rugăciuni, precum indign­eza acesta cel puțin în mod presimțitoriu Tertullian (apolog, c. 39): Noi ne adunăm în onorea Dileului nostru, pentru ca nu altcum, decât ca o ar­mată concentrată se-1 biruim prin rugăciunile nóstre, care (armată) este o putere lui plăcută și cuviinciosă.“ Că așa a fost, vedem și din prad­a bisericei de astăzi, unde Urăși tote serviciile bub­eșci se încep cu rugăciuni, deși firesce acuma — probabil numai pentru prescurtare — acestea se cetesc numai în taină de cătră conducătoriul (preotul func­­ționătoriu cultului ddleesc).­­ După aceea cetiau ei în biblie, atât în Testamentul vechiu cât și în cel nou, atât în faptele apostolilor, cât și în scrierile profeților (Iustin Mar­tirul în apologia sa a doua). Dar cât a cetit ei în acele cărți la fie­care adunare a lor, aceea nu se scie , căci acesta nu era determinat, fiind-că adunările lor de multe ori erau con­turbate de păgâni. Șaguna (ist. bis. I. p. 145) (lice : „că — în seci. II. — din locurile s. scripturi se cetia astfeliu de capete, cari se potriviau cu­­ lilele și sărbătorile“ ... și că după Pasharnicul lui Ippolit: „pentru fie­ care­­ fi în an a fost hotărît locul din s. scriptură, ce se cetea la slujba dile­­asca“ (Șaguna loc. cit.) Atât Iustin cât și Tertullian (în apologiile lor)­­fie, că ei cetiau numai atâta, cât permitea ocasiunea și împregiu­rările timpului de atunci. Că se cetia în­ biserică nu numai din cărțile canonice, ci și din alte cărți ale bărbaților apos­tolici, cari au fost renumiți prin religiositatea și evlavia lor. Astfeliu de cărți au fost epistola lui Clemente Romanul cătră Corinteni, despre care Dionisie episcopul din Corint (care a trăit pe la 172) scrie episcopului Soter din Roma următorele: „Asta mi am serbat noi Dumineca, în care am cetit noi epis­tola nostră, care și de aici înainte o vom ceti spre folosul nostru, precum facem și cu epistola lui Clemente, carele a scris-o cătră noi“ (Eusebiu, ist. bis. IV c. 23). Tot astfeliu ne spune Ieronim despre cărțile lui Efrem, care a fost un preot renumit la Edessa, că cărțile acestuia se cetiau public în unele biserici după cetirea și scripturi. (Va urma). Mai forte în fie­care dimineță, — mai modest în fie­care sără.* Intrebate cel puțin de zece­ o zi Pe 4­: care este ținta aspirârilor mele.* In fie­care zi deștăptăte pentru a învăța, a în­bunătăți și a lăuda.* Cine alergă spre țintă, a tace, merge înainte și nu se teme de nici un rău. * Cel care vrea ce este mai bun, trebue adesea a 6 guste ce este mai amar. (Va uimi.)­ ­ Varietăți. * (De la Curte). Maj. La monarh­ul a sosit la Gödöllő, tot acolo a plecat de la Miramara și arh­i­­ducesa Maria Valeria cu arh­iducele Salvator. Maj. La împărătesa­ regina petrece la Corfu. * (H­i­m­e­n.) Dl David C­h­i­uj­d­ea, cleric absolut și Anastasia Ioan Flucuș ’și vor serba actul cunu­niei lor în 29 Oct. st. v. a. c. a. m. în biserica gr. or. din Șinca nouă. * (Împăratul german în Constantino­­p­o­l.) Bineventarea împăratului german prin sultanul s’a făcut înaintea palatul Dolma-Bakce și a fost cât se pate de cordială. Abia păși împăratul Wilhelm pe uscat, când sultanul Abdul Hamid alerga vesel îna­inte și ii strînse de mai multe ori mâna forte emo­ționat. Salutarea s’a făcut în limba francesă, apoi sultanul se îndrepta spre împărătesa și îi sărută mâ­­nile, împărătesa lua la braț pe sultanul, lor le urma împăratul, principele Henric și somitățile militare, cari eșiră spre întimpinare și purtau hainele cele mai bogate. După­ ce ajunseră înaintea trăsurilor, îm­păratul recomanda însuși personele din suita sa, sul­tanul arăta deosebită bună­voință față cu contele Herbert Bismarck, și se interesa de sănătatea can­­celariului Bismarck, apoi recomanda el împăratului german pe somitățile turcesci. La un semn al sulta­nului se prinseră caii înhămați cu cele mai bogate hamuri la trăsurile aurite și porniră la palatul Yildiz. In trăsura primă ședea împărătesa cu sultanul, în a doua împăratul cu princpele Henric, urmară apoi suitele. Tote ulițele, prin cari au trecut, au fost pompos împodobite, și mulțimea de câni, cari cu­­treerau stradele a perit ca prin minune. Mai multe mii de soldați făceau spații și o mulțime de musici intonau imnul german. Defilarea de curse în cea mai bună ținută. Prânzul dat în palatul Yildiz era servit în cele două săli alăturate. Intr’una era întinsă masa suveranilor, la care s’a așezat sultanul, având la drepta sa pe împără­tesa, pe prințul Henric, pe cornitele de Bismarck și la stânga sa pe împăratul, pe ducele Frideric­ Wilhelm de Meklenburg apoi pe ambasadorii, suitele și da­mele. In a doua sală a luat parte marele vizir, funcționari, ofițeri germani și turci. La masa sul­tanului, prânzul era compus din 12 feliuri de bu­cate, era servit într’un serviciu de aur, în a doua sală, într’un serviciu de argint. Bogăția mesei a provocat admirația auguștilor ospeți, care în tot tim­pul mesei au conversat cu multă veselie cu sultanul, împăratul și sultanul păreau a fi în cele mai bune disposițiuni. Masa s-a isprăvit la 9 ore. In timpul prânzului, sultanul a oferit prințului Henric și con­­­­telui de Bismarck ordinul Osmanie cu placa de briliante d d. de Wittig, general de Halinke, de Lucanus, mar­ele mareșal al curții de Liebenam au fost decorați cu marele cordon Osmanie, ăr împă­ratul a oferit marelui vizir Kiamil Pascha ordinul „vulturul­ negru“ și alte ordine. Săra parcul din Yil­diz a fost luminat într-un mod strălucit cu un foc de artificii, împăratul și împărătesa au visitat mai multe localități, au făcut călătorii pe mare. Sub conducerea sultanului a visitat împărătesa haremul sultanului. In harem a fost primită de cele 7 femei legiuite ale sultanului și de femeile lui laterale. Impresiunea ce i a făcut bogăția și curățenia haremului ,a fost de tot plăcută. Două fice ale sultanului au esecutat la clavir mai multe piese ale savanților compositori. Surprurile sultanului n’au fost în sala de primire. * Constituirea societății academice „Petru Ma­ior“ pe anul 1889/90 s’a făcut în urmatoriul mod : A) Comitetul: Președinte: Pavel Oprișa stud. phil., V.­preșe­dinte: Valeriu Branișce stud. phil., secretariu: Io­sif Blaga stud. phil., cassariu: Emilian Popescu st. phil., controlor: Vasile Moga stud. ted­., biblote­­cariu : loan Onciu stud. ted­. Notari: loan David stud. jur., George Juga st. Philosoph. Econom: Petru Anca stud. jur. B. Redacțiunea. Redactor: Virgil Onițiu stud. phil. Colaboratorii: Tit Non Babeș stud. jur., Vale­riu Onițiu stud. phil. C) Comisiunea literară. Preș.: Virgil Onițiu stud. phil. Referent: loan Costa stud. phil. Membrii: loan David stud, jud., Iosif Diamandi stud, com., George Iuga stud. phil., George Morariu stud. med., loan Onciu stud. ted­. * Delega­țiu­nea congresuală pentru afacerile de despărțire ierarh­ică de cătră șerbi,— du­pă cum cetim în „Biserica și Scala“, — s’a întrunit Du­mineca trecută în Arad sub presidiul Pre Sanției Sale părintelui episcop loan Mețian și a resolvit mai multe agende avisate la compentența sa prin congresul național-bisericesc. * (Act de binefacere.) Primăriul orașului Sibiiu a primit în zilele trecute 25 fl. 62 cr., ve­nitul curat al unei representațiuni de diletanți în­tr’o casă privată. Banii sunt meniți a se ajutoră cu ei școlari săraci din Sibiiu fără deosebire de confesiune, ori naționalitate. *­­A 25 aniversare a universității ro­mâne). Eri la orele 3 p. m. a avut loc în sala se­natului a 25-a aniversare a fundării universității din Bucuresci. La acesta serbare scrie „Democrația“ din 24 Octobre, au asistat M. S. regele însoțit de A. S. R. principele moștenitoriu. Maj. Sa și A. S. R. au sosit pe la orele 3 și au fost primiți de către d-nii miniștrii L. Catargiu și Boerescu. îndată după sosirea M. S. și A. S. R. dl Al. Orăscu, rectorele universității, a pronunțat un discurs, în care a schi­țat peripețiile, prin care a trecut învățământul nostru pănă la fundarea universității, progresul făcut în 25 de ani de la fondarea ei, meritele profesorilor, cari au contribuit la numărul elevilor, ce au frecventat universitatea pănă acii,­­ îmbunătățirea universității pre­cum și lipsele ce îndură a fi universitatea și pe cari­e sa le constată cu destul regret. Acest discurs a fost forte viu aplaudat. După acesta a vorbit de ministru al cultelor și instrucțiunei publice, care de asemenea a arătat meritele mai multor profesori cari au lucrat pentru îmbunătățirea facultății precum și marele progres făcut de universitate sub augustul patronagiu al M. Sale regelui. M. S. Regele a răs­puns dlui rectore și dlui ministru, că este vesel a presida astăzi aniversarea fundării acestei universi­tăți: constată cu multă bucurie progresele făcute de universitate în timp de 20 ani de când o are sub patronagiul M. Sale și speră, că peste 25 ani și nepotul M­S. va constată acelea­și progrese, când va presida nunta de aur a acestei universități. In urmă a vorbit dl Al. Odobescu, care a ținut o cuvântare asupra vieții și activității repausatului Petrache Poenariu, unul din primii profesori ai uni­­­versității. Au asistat la acestă serbare toți miniștrii, președintele înaltei curți de compturi, mai mulți membrii de la curtea de casație, dl ministru pleni­potențiar al Franciei, al Englitezei, secretarii lega­­țiunei ruse și secretarii legațiunei Turciei, dl gene­ral Florescu preșa senatului, dl Sturdza membru al academiei, I. P. S. Sa Mitropolitul primat, P. S. Sa epis. Rîmnicului și P. S. S. episcop. Dunării de jos, dl primariu al capitalei, toți profesorii universității și un mare număr de la cea din Iași precum și o delegație a studenților acelei universități. Serbarea s-a terminat pe la orele 6 săra. * (Distincți­u­n­i). Președintele republicei francese a numit cu prilejul esposiției, pe dl George Bibescu mare ofițer al legiunei de onore, Nicolae Blaremberg comandant; Cozadini și Ion Lahovary

Next