Telegraful Roman, 1890 (Anul 38, nr. 6-110)

1890-01-18 / nr. 6

22 nu pretorese este de vină, că copii nu pot merge în toiul evrei desculți și desbrăcați la șcală, nu este el de vină, că din lipsa intrementului suficient mortalitatea la copii cresce în mod înspăimântatoriu. Amestecul administrațiunei mai cu semn a celei energice devine ridicul, și Mocsăru aduce coșuri concrete, unde în comune cu puterea au făcut ferestre, cari se deschid în două părți, dar cari totă érna stau lipite, deorece pretorele nu le póte deschide el în fiecare comună, la fiecare casă, apoi despre harne (urlóie) făcute prin comune din oficiu ca turnul să nu mai est „mare patrie“ prin găurile dela grinzi, pentru a căror facere s’a încassat din oficiu dela fiecare om sărac 30 fl. acesta sumă s’a plătit pe calea esecuțiunei prin vinderea casei, și așa în comuna N..........tóte casele au home, însă ele nu mai sunt ale foștilor proprietari ci stau gale, ci în cele cu proprietari și acumase fumul pe găurile vechi patriarhale. Minunată activitate culturală a organelor de la administrațiune. Dacă așa s’a întâmplat amploiatului ales, ce se va întâmplă cu cel denumit de guvern? Dacă voim cultură patriotică, atunci să creăm bunăstare sau avere. In măsura, în care se va îmbunătăți starea materială, se va îmbunătăți și scala și starea sanitară, căci poporului i se deschid și alte isvare de traiu, pre cari nu le pute ave fără carte, fără a sei ceti și scrie. Și atunci nu vom mai ave copii desculți și desbrăcați, cari să mergá prin tină în comuna vecină la șcală, nu vom mai ave copii cu burtă mare, și espuși bólelor, și fumul nu va eși pe locurile vechi patriarhale. (Va urma). Revista politică. In ministeriul de Justiție se desfășură multă activitate pentru terminarea proiectului privitoriu la decentralizarea tablelor regelei. După cum află „Nemzet“ ministrul de justiție, dl Desideriu Szilágyi, ține de tot necesariu, ca proiectul să potă fi adus la valore de lege încă în sesiunea actuală, pentru că numai așa se vor face tóte pregătirile necesare ca cu începutul anului viitori aceste instituțiuni să fie întemeiate și adjustate cu tote cele trebuinciose. In prima linie edificiile să fie cât se póte mai corespunde tare, ér juija cu familii mari să se potă adăposti în acele edificii și totodată voesce mi• j _ _ î _ . jl _ P. |• •* r _ 4 * * 1 a cavaleriei, va fi provenită în decursul anului 1890 cu puști cu repetițiune, și pe carea administrațiunea armatei o va presenta delegațiunilor în Main sub titlul: „Introducerea pușcei Manlicher la întrega armată“. După ce intrega infanterie și vânătorii vor fi primit acesta armă, lucrarea se va extinde apoi și la înarmarea întregei cavalerii. Spre scopul acesta este de trebuință suma de 3.063.880 fl. din care prima rată pro 1890 a fost deja încuviințată. Restul se va acceptă în două rate. Un alt proiect al administrațiunei armatei va fi preschimbarea celor 990,000 pusei de calibru tare, în pusei de calibru opt mili., care va costa un milion, oi pentru crearea unui număr nou de pusei de 8 minil. calibru se va cere un credit de 3—4 milione. Jurnalul din Paris „Matin“ publică o întrevorbire cu marele ingineriu, generalul belgian Brialmont, cu privire la relațiunile militare ale Franciei și ale Germaniei. După vederile lui Brialmont resboiul între Francia și Germania este inevitabil și isbucnirea lui e zădărnicită numai prin împregiurarea, că pregătirile nu sunt terminate prin tot locul. Belgia încă caută a se apăra în coșul acelui resbel prin fortificațiunile de la Maas, cari în decurs de doi ani vor trebui ca să fie terminate. Ar fi cea mai mare greșală din partea Franciei să atace pe Belgia, prin acesta ea numai pute rămâne neutrală și și perde simpatiile, ce se are acum în poporul belgian. Dacă Germania ar încercă să tracă cu aripa drepta a armatei sale prin Belgia, ooate face prin trei locuri, după cum voeate să se îndrepte, în tote coșurile armata belgiană se va opune și dacă va fi bătută se va retrage spre Antwerpen, de unde din nou ’și va începe lupta pentru independență. Germania, precum e mai sigur, se va feri însă să atace armata belgiană. înarmările în Rusia încă continuă pe tote terenele și cu ele se sporesce și numărul armatei. Regimentele căzăcesci s’au înmulțit cu patru ca să corăspundă cavaleria numărului urcat al infanteriei. Cele două comisiuni instituite prin un ucas al țarului de a desbate introducerea unei înarmări nouă a armatei rusești a provocat bună impresiune în întrega Rusie. Foile rusești spun că Rusia, carea pănă acum nu a cheltuit vn zădar pentru înarmare, să-și potă înarmă din nou oștirea în liniște. Rusia. Șiie „Wiedomosti“ scie, cum sunt înarmați vecinii ei, de aceea pate duce lucrarea în îndeplinire cu mână tare. Aici zace și respectul ce-i au vecinii față de Rusia. Ea pate să se înarmeze cu noul sistem în timpul coi mai scurt și așa se țină un soc puterile vecine. Foile monarciei nóstre privesc de ridicule espunerile foilor ruseșci. Ele accentuază împregiurarea, că dacă Rusia numai acum se gândesce la înarmare, pănă seva și esecută vor mai trece 3—4 ani și pănă atunci cel puțin senm, că trăim în pace, póte în ajutoriu pe timpul transferărei. Pentru introducerea cât mai în graba a acestei legi pledeză mult foile oposiționale, cari au multă încredere în dibăcia actualului ministru de justiție și cari în espunerile lor accentuază, că în statul nostru s’a făcut pe terenul justiției mai puțin decât la orice alt teren, restanțele pe la tablele regelei sunt cu zecile de mii, cu tote că se esmit mereu ju^i ajutători și se speseră sume considerabile de bani. In zilele trecute s-a ținut în Viena sub președința monarhului o conferință militară, la care a luat parte ministrul de răsboiu Bauer, șeful statului major dr. Beck și alții. Conferința a ținut mai multe ore, pănă acum însă n’a străbătut în publicitate aprope nimic. Ceea ce se discută cu privire la armata monarhiei nóstre e, că armata întrega, afară de o parte 61. Așa rămân avuțiile în mânile celor îndurători, precum rămâne răbdarea în inima celui iubitoriu. 62. Unul, ce se bucură să au jă pe alții clevetind, îndată întră și el în rândul clevetincilor. 63. Câte pătimesce omul pentru lume, îi pricinuesc întunerec în suflet, era câte rabdă pentru viața cea viitare, îi mijlocesc lumină și laudă. 64. Norocirea și mărirea au împreună o legătură atâta de tare, cât cine nu are norocire, nu are nici mărire. 65. Odihna cea mai mare, ce ar pute să aibă nestine, și să se bucure, este aceea, ce se bucură, când nu pornesce nici un lucru. 66. Rareori va lua nestire a ceea ce poctesce, când o cere cu podiță prea multă. 67. Pentru ce ’mi înfruntezi păcatul, ce am făcut, de vreme ce Dumnedeu mi l’a ertat. 68. Cine cu glume multe esc afară din hotarăle sale, și din ceea ce i-se cuvine, nu este cu putință să nu se urască, sau să nu se defăimeze. 69. Omul, carele cu adevărat se póte numi om, se cunosce de pe cinci semne: întâiu, este neschimbat la fiesce ce lucru, ce i s’ar întâmplă. A doua, aflându-se în mărire, este smerit. A treia, nu se dă în laturi de pricinile, ce i se aduc, pentru ca să-și arate bărbăția sa. A patra, n’are alt gând fără numai mărirea sa și cinstea sa. Și a cincia, de nu este învățat, în cartea iubesce pe cei înțelepți și învățați. (Va urma ) TELEGRAFUL ROMAN. De ale „Tribunei“. Sub titlul „Politica nostră națională“ se deprinde oraculul „Tribunei“ * în anii 11 și 12 ai acelui (Jiar în doi articole lungi cu cunoscuta sa gimnastică mentală, spre a dovedi un lucru, pe care nu-l cunosc numai aceia carii au cetit și „Luminătoriul“ Nr. 3. Nouăzeci și nouă din 100 de cetitori ai „Tribunei“ nu vor fi scrvndi de ce e vorba, dar pentru acea vor fi mulți din aceia, carii pentru aceea o prenumără, ca să se lumineze de ea, carii după ce au cetit articoli vortice, că sunt „buni“ fără însă ca să cerce a și dă sămă „pentru ce sunt buni“ ? Nu este intențiunea nostră se-i descurcăm, dar din multele contraificeri și curiosități cu cari de lectură domnul , pe ucenicii sei reflectăm numai la două. Promițând, că în parlament și în ziaristica magiară s’a negat lealitatea partidului național român față cu Tronul și cu patria, idee: „In fața acestor defăimări delegații partidului nostru au luat în conferența ținută la 1887 hotărirea de a însărcina pe comitetul național al partidului se i espună Majestății Sale împăratului și regelui nostru cuvintele, pentru care românii din țările coronei ungare se ved siliți a nu lua parte la viața publică a patriei lor.“ „Atât în gândul celor ce au luat acésta hotărîre, cât și în ochii lumii, memorandul acesta avea se fie un act de lealitate față cu corona, dar o protestare bărbătesca contra actualului regim, dacă nu chiar direct, fără îndoală indirect un apel la Corona.“ „Deși însemuată cu unanimitate hotărirea acesta, n’a fost nici după aprópe trei ani esecutată.“ „Căci guvernul ungar avea cuvinte de a stărui, ca ea să nu fie esecutată, și a găsit chipuri și mijloce, a găsit omeni, ca să amâne esecutarea ei timp de aprópe trei ani“. Va sesica : guvernul ungar a găsit „chipuri“ și „mijloce“ și „omeni“ cari se fie perfizi față cu mandanții lor, față cu partidul național și să i împlinescă voia lui. Ce vor fi „chipurile“ și „mijlocele“ de cari vorbesce oracolul „Tribunei“ ? nu le cunoscem, pentru că cel ce află cu calea de nunetă pe mandatarii națiunei cu astfel de „bagatele“ nu le dă pe față, ci lasă pe cetitorii săi să-și inchipuesca ei ce vor voi, or lumea de astăzi sub astfel de ,chipuri și mijloce, înțelege „corupțiunea" prin bani, sau posturi, sau amenințări; cunoscem însă personele la a căror adresă pot fi îndreptate aceste grațiosități, căci ele nu pot privi pe nime altul, decât numai pe comitetul național ales în conferența din 1887, pentru că numai acesta este îndreptățit și datoria a esecută „hotărirea“ conferenței. Și cari sunt membrii acelui comitet? Sunt domnii: V. Babeș, G. Bariț, C. Bredicean, E. Brote, Iul. Coroian, Dr. V. Lucaciu, Dr. A. Mureșan, N. Fekete Negruț, Dr. N. Oncu, G. Pop, Dr. I. Rațiu și I. Slavici. Am fi curioși să ne arete „Tribuna“: cu ce „chipuri“ și „mijloce“ a putut guvernul ungar corumpe pe acești bărbați? Noi, și cu noi credem că toți românii de omenie țin de imposibil ca guvernul ungar să fie încercat măcar ca acest comitet să amâne esecutarea condusului conferinței din 1887, pice mai departe „Tribuna“ „Dintru început numai o parte din susținătorii ardeleni ai causei române s’a pus în resistență pasivă față cu parlamentul din Budapesta. Altă parte stăruia în frunte cu metropolitul Șaguna, ca românii să-și susțină causa și prin deputați trimiși în parlamentul din Budapesta, care acolo se protesteze contra impunerilor și de acolo se țină lumea în curent despre cele ce se petrec aici la noi. Tocmai de aceea, guvernul s’a folosit de tóte mijlocele, ca se le facă românilor acesta politică de resistență activă prește putință.“ Ce urmeză din acesta constatarea „Tribunei“ ? Nici mai mult nici mai puțin decât, că guvernului îi mai convine politica de pasivitate a românilor decât cea de activitate. Și acesta nu oricem noi organul întemeiat de Șaguna, urșitoriul activității, care și dacă am afirma-o, am remâne numai consecvenți, ci orice „Tribuna“, carea se laudă, că ea ar fi cel mai adict organ al partidului național, al cărui dogmă este pasivitatea. Poftivvit domnilor ucenici și admiratori ai stilului și politicei „Tribunei“, luminați-ve! Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român“ Bucuresci, 22 Ianuariu, 1890. Se zice, că Henric IV vrend să facă o demonstrațiune confesorului adecă duhovnicului seu, care -l dojenise pentru nisce fapte, porunci se-i dea de mâncare mai multe zile una după alta tot potârnichi. Confesorului i se face de la o vreme acru sufletul de astă mâncare delicată, și într’o zi văzând că i se aduce eră potârnichi striga cu durere: toujours perdrix! în tóte Idele potârnichi! S’a îngrețoșat de o mâncare delicată. Cunoscem, de redactor, năcașurile românilor dela d-vostră de acolo. Suferim și noi cu d-vostră împreună, dar ne mângăiem cu credința, că tóte lucrurile nenaturale nu pot să aibă durată îndelungată, prin urmare și starea anormală dela d-vostră, trebue să se sfârșască odată. Insă ca românii de acolo să ajungă mai iute și mai sigur la un resultat favorabil pentru ei, de lipsă este, ca cu toții să țină umăr la umăr, se nu se risipască puterile, ci cu toții se lucre împreună. Am condamnat și am compătimit purtarea unui jiar dela d-vostră, care din interese particulare, a tăbărib în chipul cel mai ordinar asupra celor mai fruntașe persons dela d vóstra. Tactică greșită. țiariul și-a stricat nu numai sieși, dar ce e mai mult, a stricat causei naționale! Alta este chemarea ciarisforiei române dela d-vostră: a propagă concordia intre frați, a-i imbărbătă, ai încurajă, or nu a face zavistră între ei; prin acesta se slăbesc puterile naționale, dușmanii devin mai îndrăsneți și câștigă tot mai mult teren, încetând personalitățile din pariul respectiv dela d-vostră cu adâncă mâhnire am văzut că același mod degradatoriu de scriere se continuă în șiraitul „Românul“ de aici. Rea credința autorului pamfletelor in „De preste munți“ se vede in fiecare șir. M’am interesat mai de aprope să aflu, ce personă meritată pe terenul politic și literariu pate fi autorul menționaților articii, și nu mi-a fost greu a-i descoperi întrega biografia respectivului. Cel mai prospér „De preste munți“ din 5/17 curent, m’au întărit in adevărul descoperirilor mele. In pamfletul acesta după ce se repețesc calomniile și laudele asupra celor două partide din Sibiiu, ca nu cumva acestea să se împace între sine, trece și vrea să facă zarvă și la Brașov, unde pănă acuma omenii, — încât sciu eu — spre lauda lor fierii, au trăit în cea mai bună armonie. Ca se scie publicul, pe cine îl dore de biserica românescă, cine nu pote încăpa de metropoli-