Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)
1892-11-28 / nr. 125
498 condamne a învăța trei patru ani la scolă, fără a pricepe ceva. O <fic acesta despre preoții și învățătorii tineri, cari-și dau pruncii în scólele străine. Dacă vorba e de sporiu, atunci cel mai debil învețătoriu român, dacă cumva scala nu este cu totul neorganisată, va face atâta sporiu, cât face un înînvățătoriu străin, instruind un elev român în o limbă nepricepută. Ni se zice forte adeseori, cu deosebire din partea părinților, cari-și dau fetițele la scóle de stat magiare înființate cu scop în tote orașele nóstre, pe unde românii sunt în majoritate ori apoi destui ca să-și potă susținea o învățătorâsă — ni se zice adecă, nu avem în apropiere scolă română de fetițe, nu este cel puțin o învețătorâsă de român, bună oră în tot tractul ppesc și de aceea ne dăm fetițele în scala magiară, a ne duce fetițele la scolele din Sibiiu și Brașov ori Arad nu ne ajung puterile Aci stăm in loc și trebue să ne punem în posițiunea slăbănogului dela „scăldătorea oilor“ carele nu avea om să-l arunce în lac și se se vindece. Este o slăbiciune din partea nostră a nu ave cel puțin în fiecare tract o scolă de fete sau cel puțin în fiecare tract o scolă centrală de fete, sau cel puțin o învățătoresă română în centrul presbiteratului. Să nu fie are în stare un tract ppesc a plăti cu 3 — 400 fl. v. a. o învățătoresa. Presupun, că în centrul unui tract ppesc, odaea de instrucțiune s’ar putea oferi din partea parohiei centrale. Vorba e, că cei chiemați se ia inițiativa și dupăs cum sunt dispusețiunile la fruntașii preoți și învățători, ar fi ușor de a realisa ideea. Cunosc tract, unde în două scale magiare numărul elevelor române trece pr peste 70 vise. Ore nu ar da bucuros fiecare părinte câte a fi didactiu anual pentru o învățătorăsă română? Și apoi cu 350 fi se pote căpăta învățatorăsă; or parochia ar da odae de locuit. Unde rămâne publicul celalalt, carele și de rușine ar contribui. Dar trebue să zici: „Domne, om nu am, carele să me bage în lac“. Sunt seraci omenii și nu dau. Să vedem cum stăm cu afirmările celor slabi de înger, cali cjic, că își dau pruncii la scala magiară, fiind-că au lipsă de ea și nu pot trăi fără ea. Atari vorbele au ji ar fi în totă ziua dela funcționarii magiari, și dela slăbănogi de ai noștri. Vorba e că fără limba magiară au trăit și pot trăi fericiți toți românii dela sate, dela cel mai bogat pănă la cel mai sărac — căci nu poporul român este pentru funcționarii magiari, ca să le învețe limba, ci ei trebue să scie limba poporului. Pentru cenuție așa secuii, cari își câștigă pânea în ospitala Românie, pentru ce nu-și dau și ei pruncii la scele române, ca să învețe limba română, fiindcă și ei au lipsă de ea? Afirmațiunea, că nu poți trăi fără limba magiară e stupidă.---------------------------------------------Dacă cineva vrea să-și pregătescă pruncul ca să-l facă advocat, medic sau altceva, atunci are o pasiune a învăța și limba magiară destul de bine și în gimnasiile române, ca și în scole străine. Nu putem și nu certat a lua în nume de rău unui părinte — dacă fiind în stat poliglot — și voind a-și pregăti elevul pentru cariera, unde se cere cunoscința mai multor limbi — și dă pruncul și la gimnasii străine, încât îi sunt mai la îndemână Nu este „Tocmai asta e! Superba siguritate a muritorilor — permite-mi se joc rolul, carele mi l’ai conferit— siguritatea vostră țlic, duce pe cei mai mulți în întunecimea iadului. De când ați început a țină eternitatea de o problemă, ci iadul de fabulă orientală, de când s’a declarat onestitatea și prostia de virtuți de unul și același grad; voluptatea de o scădere plăcută, egoismul de marinimositate — de atunci iadul nu se nimuesce de a ve câștiga, căci veniți cu voia. Rațiunea o aveți pe buze, ci în inimă sute de patimi. Acela e mai sânt dintre voi, care are mai puțină ocasiune de a păcătui?“ „Ai vorbit ca un diavol!“ esclamai eu. „Da", respinse domnul cel roșu tot zimbind, „înae eu vorbesc adevărul, fiindcă voi omenii nu mai credeți în el. Pănă când adevărurile mai erau înaintea omului lucruri sânte, trebuia se fie sătana tatăl minciunilor. Acum însă lucrul e invers! Noi diavolii suntem totdeuna antipozii omenimei. „In privința acesta nu-mi eșci contrar die filosof-diavol, căci tocmai acesta mi este și părerea mea“. „Bine, atunci esci al meu. Cine-mi dă un fi de par, capul aceluia este al meu, însă iertat, și e condamnabil a-și da pruncul pănă e mic la scala străină, când el nu-și posede bine nici limba maternă. Las,că tractarea elevilor români în scalele magiare, preste tot e sub totă critica, și nu cunoscem o scală, unde elevii, ori elevele române se nu fie batjocoriți din când în când. Chiar și acest motiv ar fi de ajuns, ca cel puțin în etatea fragedă să nu ne espunem pruncii și la batjocuri. Pentru sanarea răului, ce s’a încuibat în o parte a societății nóstre ar fi de dorit ca organele nóstre bisericesci din parohii și protopresbiterate se aibă în vedere cestiunea sulerată. Mai departe despărțămintele Asociațiunei transilvane, ar binemerita dela națiune, dacă acolo unde e lipsă imperativă s’ar ocupa cu ideea înființărei de scule centrale de fete — cel puțn în fiecare protopopiat. In fine opiniunea publică ar trebui fără cruțare și fără preget a lucra într’acolo, ca fiecare părinte ce-și dă pruncul la scală, să nu încungiure institutele române încât e posibil, oră pre cei ce din considerațiuni egoiste în primii ani își dau pruncii la scule străine, a-i tacsa după cum li se cuvine. Max. . . fură. Dar — aci este rece, și caii-mi sunt prinși deja la trăTrebue să plec — deci adio ! Me dusei cu el la poștă, unde întradevăr stetea trăsura gata de plecare. „Cred că ar fi mai bine să intrăm puțin în casă, să luăm un punciu cald, căci l’am comandat, înainte de a veni la d-ta !“ Primi invitarea, căci îmi părea bine a întră în odaia caldă. __________ (Va urma) TELEGRAFUL ROMAN. O nouă lămurire. Mi s’au făcut din ore cari părți, fără îndoială competente, unele observări, ca să nu <fic imputări, cari culminezá într’aceea, că eu cu lămurirea, ce o am publicat în Nr. 123 al „Telegrafului Român“ aș fi luat posiție alăturea cu pornirile regretabile ivite în timpii din urmă la gimnasiul nostru din Brașov. Ca să nu se lățască despre mine o astfel de părere greșită în fond, trebue sé declar din capul locului, că a fost și este departe de mine cugetul și intențiunea de a aproba sau sprijini vre-o pornire, care nu convine cu programul fetei nóstre și cu interesele nóstre naționale bisericesci, în special cu interesele gimnasiului nostru din Brașov. Dacă am desaprobat în lămurirea mea din Nr. 123 al „Telegraful Român“ conținutul corespondenței din Brașov, publicate în Nr. 122 al acestei foi, am făcut-o acesta sub primele impresiuni ale acelei corespondențe, care-mi juca naintea ochilor ca o denunțare la joc necompetent și care scrisă cu un fel de subtilitate sarcastică, la prima cetire te lasă secre ji, că întreg corpul profesoral din Brașov, prin urmare însuși gimnasiul este culpabil pentru agitațiuni politice. A fost prea ușor să înțeleg astfel cu corespondența din cestiune, când abia scăpat de un morb de mai multe și mâchnii în suflet pentru reul discordiei dintre noi, în același timp aflai, că „Budapesti Hirlap“ din 5 Decembre a trage deja în joc politic pe întreg corpul profesoral din Brașov și în afirmațiunile sale tendențiose se provocă direct la „Telegraful Român“, apoi era de prevăzut, că infamia acesta își va face cursul seu și în alte ziare șoviniste, ceea ce în faptă a și urmat. Acum fnsă pus în cunoșcința mai de aprope a lucrului, nu am decât să rog pe stimabilul autor al corespondenței din cestiune, se binevoiască a informa redacțiunea nostră și pe viitor despre momentele mai interesante din viața publică de acolo, dar se nu ia în nume de reu, dacă eventualele incidente tăietore în disciplina nostră internă, vor rămâne nepublicate, ca unele, cari aparțin autorităților competente bisericesci; de asemenea se nu ia în nume de reu, dacă după prada urmată la tóte redacțiunile, îmi voiu permite, când voiu afla că este de lipsă, are cari precisări stilare sau reflecțiuni meritorice, cari cred că ar fi fost la loc și în corespondența, de care mĕ ocup în lămurirea mea. Silvestru Moldovan. Revista politică. Scirile din Paris anunță, că noul minister frances s-a constituit sub presidența dlui Richot. Afară de dl Ricard, ministrul justiției, care a contribuit atât de mult ca să se dea afacerei Panama dimensiunile, la care a ajuns — și afară de dl Roche, fost ministru de comerciu, toți ceilalți foști miniștri, — dimpreună cu dl Loubet, au reintrat in noua combinație. Dl Burgeois a schimbat portofoliul instrucției cu cel al justiției, iar miniștrii noi sunt din Charles Dupuy (Instrucție) și Siegfried (comerciu). Ministerul Loubet a guvernat de la 15/27 Februarie anul acesta, pănă la 5 Decembre, adecă ceva mai mult de nouă luni. Dl Carnot a semnat denumirea noilor miniștri și a presidat noul consiliu. Declarațiunea cabinetului s-a făcut camerelor noi. In ceea ce privesce politica streină, guvernul a afirmat existența bunelor raporturi ale Franciei cu tote națiunile, ea va fi forte netă relativ la disposițiunile pacifice ale cabinetului. Prezența în cabinet a ministrului anterior al afacerilor străine arată că nimic nu s’a schimbat în politica esterioră. Puține jurnale au făcut pănă acum vr’o apreciare relativ la noul cabinet. Primirea organelor moderate este simpatică: jurnalele opozițiunei combat. „Le Matin“ crede, că dl Richot a ales pe dl Siegfried la comerciu, pentru că noul ministru, ca liber-schimbist moderat, va apăra învoiala francoelvețiană, apărând susceptibilitățile protecționiste. „Les Débats“ insistă asupra integrității de caracter a dlui Ribot și speră, că de acum înaite guvernul va fi unnfirm, mai consecvent mai unit. Cercurile parlamentare cred, că dacă dl Loubet lua curtele, noul cabinet ar fi fost asigurat de o atitudine bine-voitore din partea dreptei. Dar se anunță în mod oficios, că dl Loubet și-a exprimat dorința de a se însărcina numai cu ministeriul de interne ; cultele ar trebui reunite cu instrucția publică. * r * * restul tractatului încheiat între domnitorii Austro-Ungariei, Italiei și Germaniei — tractat, a cărui publicare, făcută de un deputat indiscret a produs în acestea,lile cea mai mare sensație în totă Europa este în estras următoriul: — Noi, Wilhelm II, din grația lui Dumnezeu, împărat al Germaniei, rege al Prusiei etc.; Noi, Francisc Iosif, din grația lui Dumnedeu, împărat rege al Austro-Ungariei. Noi, Humbert I. regele Italiei — pentru demnitatea, sîrguința și fericirea poporelor nóstre, având în vedere etc în virtutea drepturilor, cari ne aparțin noue ca șefii statelor nóstre — hotărîm și subscriem următorele: 1. Având în vedere situația politică a „unor“ puteri europene și temându-ne de consecințele triste pentru pacea generală a Europei, sau „cel puțin pacea țărilor nostre“. Noi — după ce am anujit avisele manștrilor însărcinați de noi înșine referitor la unele condițiuni ale noului nostru angajament — promitem și jurăm pe onorea nostră de a renoi și confirma (întări) promisiunile nostre politice între noi și convențiunile (înțelegerile reciproce) — semnate deja de noi — pe o periodă de 6 ani de cile. 2. Noi reînoim liga defensivă, care va deveni ofensivă în cas de pericol pentru unul din Statele Nostre. 3. Miniștri Noștri, precum și representanții Noștri pe lângă guvernele străine, fiind de acord și susținendu se reciproc în tote cestiunile de politică esterioră . Noi ne-am hotărît, ca să ne consultăm totdeuna unii cu alții cu privire la tote măsurile necesare pentru a salva interesele statelor Nóstre. 4. § 1. Noi Wilhelm II, împăratul germanilor și regele Prusiei, și Noi, Francisc Iosif I, împăratul Austriei și regele Ungariei, dăm ajutoriu și concursul nostru scumpului nostru ver M S regele Italiei, Humbert I și guvernului său, în politica exterioră și colonială, și recunoscem definitiv drepturile și situațiunea politică a orașului Roma ca capitală a Italiei . 2 Noi, Wilhelm II, împărat și rege și Noi Humbert I, regele Italiei, promitem ajutorul și concursul nostru scumpului nostru văr și aliat, M Sale catolice Francisc Iosif I, împărat și rege și guvernului său în politica esternă, dar mai cu sumă în ceea ce priveșce peninsula balcanică . 3. Noi, Francisc Iosif, împărat și rege și Noi Humberti, regele Italiei, promitem cu jurământ ajutorul și concursul nostru, iubitului nostru văr și aliat M. Sale Wilhelm II, împărat și rege și guvernului seu, în politica esterioră. Art. 5. Ajutoriu și concurs reciproc e promis cu jurământ între aliați atât pe cale diplomatică, cât și în cas de resboiu europen, pe mare și pe uscat Art. 6. Aliații se angajeza să-și țină armatele pe picior de resboiu câtă vreme ține acesta alianță Art 7. § 1. In cas de resboiu între Germania și Rusia, Austria își va mobilisa armata și va declara resboiu Rusiei și va lucra de acord cu statul major al armatei germane Italia își va mobilisa armata la frontiera franceză. Dacă Francia va interveni în răsboiul dintre Germania și Rusia, Italia trebue să declare resboiu Franciei, armata sa trebue să între în Francia, or operațiile de răsboiu vor ave de basă linia Savoya. § 2. In cas de resboiu între Germania și Francia, Italia va lucra, cum se spune în paragraful prim. Italia își va mobilisa armata spre frontiera rusesca și va declara răsboiu Rusiei, dacă acesta va interveni în favorul Franciei. In cazul acesta Austria va lucra cum se spune în §§ 2 și 4. In cas de răsboiu între Austria și Rusie, Germania își va mobilisa armata și va declara resboiu Rusiei și va trimite două corpuri de armată în Austria. Austria va lucra cum e indicat în convenția militară. Italia își va mobilisa armata spre frontiera Franciei și va purcede întocmai cum indică § 1 în cas de o acțiune comună între Francia și Rusia.