Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-11-28 / nr. 131

524 Iată cele trei acte diplomatice, pe cari le-a provocat dl D. Sturdza : I. Nota Preşedintelui Consiliului de miniştri al României din 10/22 idie 1898, No 15219, adresată Domnului Ministru Plenipotenţiar al Austro-Ungariei in Bucuresci. In şedinţa Camerei române din 28 Aprile (10 Maiu) 1898. Domnul deputat Take Ionescu a produs, în cursul unei interpelări adresate mie, două acte privitoare la scolele românesci din Braşov, atribuindu-le Ministru­lui Instrucţiunei Publice a Regatului Un­gariei. Unul din aceste acte, pretinse oficiale, e desemnat ca un rescript, semnat de E. S. Domnul Wlassics şi adresat P. S. S. Metro­­politului Miron, cu data din 18 Aprilie trecut (Anexa No. 1 în text român cum a fost publi­cat şi în traducere francesă.) Al doilea act nu a fost produs în Parla­ment de către interpelator de­cât în estract, şi cu afirmaţiunea că şi acest al doilea act emană de la Ministrul Instrucţiunei publice al Ungariei. Acestă afirmaţiune a fost reiterată şi consemnată la pagina 1122, coloana a 3-a a desbaterilor oficiale a Camerei Deputaţilor, Nr. 61 şedinţa din 28 Aprilie (10 Maiu) 1­898 (Anexa No. 2 în text românesc şi traducere francesă). Acelaş act a fost publicat mai târziu pentru a doua oră în ziarul Timpul din 27 Maiu (7 Iunie) a. c., înse cu nouă adaose. (Anexa No. 3 în text românesc şi traducere francesă). Escelenţa Vostră are cunoscinţă că aceste acte, atribuite guvernului regal al Ungariei, au servit de bază la un întreg sistem de acusațiuni, îndreptate în contra persoanei mele în calitatea mea de Președinte al Consiliului de Miniștri. Este clar util, în interesul bunelor relațiuni ce există între amendouă guvernele, de a stabili într'un mod cert, dacă aceste două documente sunt autentice ori nu, dacă liniile următore din rescriptul cu data din 18 Aprilie trecut: — „Din probele documentate „procurate de guvernul Regesc este evident, „etc.“ — vizează guvernul Regal al României, — și dacă al doilea document conținând ata­curi directe în contra persoanei mele provin de la o personă ocupând o posiţiune oficială în guvernul regal al Ungariei. Am deci onoarea de a mă adresa bine­­voitoarei intervenţiuni a Excelenţei Voastre, ca se­me luminaţi asupra naturei celor două acte menţionate mai sus. Primiţi, etc. II. „guvernul regesc este evident, etc.“ — vizeză „guvernul Regal al României? „Am comunicat conţinutul notei citate „Ministeriului Imperial şi Regal al afacerilor „streine cu rugămintea a’mi da desluşirile „dorite de E. Vostră. „Pe basa investigaţiunilor făcute de „guvernul regal al Ungariei, sunt astăzi în „mesură de a informa pe E. Vostră, că din „cele două note, produse de Domnul Take „Ion­eseu în şedinţa Camerei Române din 28 „Aprilie (10 Maiu) a. c., întâiul act e în ade­­­văr din sorginte oficială, şi a fost adresat „de E. S. Domnul Wlassics P. S. S. Metro­­­politului Miron. Pot de asemenea se dau E. „Vestre deslușirile dorite în privirea pasagiu­­­lui următor al actului purtând data de 18 „Aprilie trecut: „ Din probele documentate procurate de „guvernul regal este evident etc.“ „După textul unguresc al rescriptului „Domnului Wlassics, pasagiul citat vizeză pe „­guvernul regal ungar şi nu pe acel al Ro­­­mâniei. „In ceea ce privesce actul produs în „parlamentul român şi atribuit şi el de „Domnul Take Ionescu Ministrului Ungar al I „Instrucţiunei publice, s’a constatat, că nici „un document de acest fel nu a fost investit „de semnătura, nici a Domnului Wlassics, „nici a unui alt membru al guvernului regal „ungar. „Grăbindu mea a aduce ceea ce precede „la cunoscința E. V., profit de aceasta ocasi­­­une etc.“ III. Adresa Baronului de Aehrenthal din 18/30 Sept. 1898, No 187. „Prin nota din 19 a lunei presente, „No. 96, am fost în posiţiune a informa pe „E. Vostrá de resultatul investigaţiunilor fă­cute prin guvernul Regal al Ungariei asu­­­pra documentului al douilea produs în Par­lamentul Român în şedinţa din 29 Aprilie „(10 Maiu). Escelenţa Vostrá aţi putut afla „în acea comunicare, confirmarea avisului „Sau prealabil, şi anume, că nici un docu­ment de acest fel nu a emanat de la guver­nul Regal al Ungariei. „De atunci, a ajuns la scirea mea, „că într’o noua campanie, (fiarele din ţară „au revenit asupra incidentului în cestiune, „şi s’au ocupat mai ales de interpretarea unui „pasagiu al acelui act, căruia se persistă a se „da un caracter oficial, cu toate denegările for­male ale Guvernului Regal al Ungariei. „In presenţa acestei polemice, cred „util de a resuma prin presenţa notă, „convorbirile preschimbate între E. Vostru „şi mine, în cursul celor două din urmă ani, „relative la subvenţiunile date mai nainte „de guvernul Regal Român câtor­va biserici „şi şcoli românesci din Transilvania. „Conformându-me instrucţiunilor primite, „am avut onoare de a aduce la cunoscinţa E „ Vostre disposiţiunile legei Unguresci din „anul 1883, care interdice în mod formal „numitelor Biserici și Scoale de a primi sub­­„vențiuni străine. Aceasta lege consacră de alt­­„fel un princip general de drept internațional „recunoscut de toate Statele. Semnalând aceasta „oprire atențiunei E. Voastre, am avut onoarea „să o rog, în interesul bunelor relaţiuni ce „există între Austro-Ungaria şi România, şi în „interesul bisericilor şi şcolilor înşile, se bine „voiască a da ordine, spre a se interdice tri­miterea mai departe de subvenţiuni de „Stat. „Ar fi în adevăr un foarte reu serviciu „ce s'ar aduce acestor înstituţiuni, când ele s’ar „pune în contraijicere flagrantă cu legile ţării „lor, şi acesta ar fi totodată a lua prin a­­„ceasta asupra’şi o grea răspundere. „Răspunsul E Voastre era insuflat de „o perfectă lealitate în faţa guvernului Im­perial şi Regal şi de un adevărat interes „pentru şcolile române din Ungaria. „Recunoscând dreptatea punctului nos­­­tru de privire, E. V. aţi binevoit a’mi da „asigurarea, că fără a aştepta demersul meu „şi chiar de la intrarea în funcţiune a mi­nisterului liberal, ordine au fost date în sen­­­sul mai sus menţionat organelor compe­tente. „E. Vostru însă m’a făcut să observ, că „sumele trimise şcolilor româneşti din Bra­­„şov, nu au caracterul unei subvenţiuni de „stat, ci trebue considerate ca o rentă dată „în urma secularisă­rii bunurilor ce se dă­­„duse cu timpul de Principii şi de Guvernele „respective ale Principatelor. Semnalându-mi „aceste titluri ca o Indemnitate, şi arătând „în deosebi caracterul privat al revendicaţiu­­­nilor legate de dân ele, mi-a­ţi exprimat, „Domnule Ministru, speranţa că guvernul „Regal al Ungariei nu ar găsi nici un în­­„convenient de a consimţi, ca şcolile din Bra­­„şov se potă primi, şi în viitor, suma, care „ca­rentă şi cu titlul de indemnitate, figu­­rază de ani de tjile în budgetul român. „Crezând că astfel cestiunea, care ne „ocupă, ar putea găsi o soluţiune satisfăcă­­„tare, fără a călca legea ungară, m’am făcut „interpretul cugetării E. Voastre pe lângă „Guvernul Regal ungar. Acesta s’a grăbit să „se ocupe de acâstă cestiune, înse cercetările „ce se fac în aceasta privire, nu s’au terminat „încă, și trebue să’mi reservez de a comu­­­nica E. Voastre resultatele, când mi se vor „trimite. „In ceea ce priveşte acusările trase din „al doilea act produs în parlamentul român, „ţin a constata în mod formal, că instrucţi­­,,unile guvernului meu nu aveau în vedere „amănuntele cestiunei subvenţiunei, ci numai „cestiunea de princip. Aceste instrucţiuni „nu’mi prescriau de a Vă cere, Domnule Mi­­­nistru, lămuriri asupra distribuției sumelor „în cestiune. Prin urmare, acestea nu au „jucat nici un rol în convorbirile noastre, și „din aceasta causă mi-ar fi fost greu să tran­­smit fie la Viena, fie la Budapesta, cifrele „respective. „Făcându-mi o datorie de a recapitula „prin presenţa, punctele principale ale convor­­birilor noastre, privitoare la şcatele române „din Braşov, rog pe E. V. a primi asigurarea „înaltei mele consideraţiuni“, favorul preoţimei noastre, întru­cât înce­pând cu l­a Ianuarie 1899 se vor plăti salari mărite! Detalii ne lipsesc încă“. * Adresa d-lui Baron d’ Aehrenthal cătră Domnul D. Sturdza din 1/19 Septem. 1898 Nr. 96. „Prin nota confidenţială din 10/22 Iu­­­lie trecut, No. 15219, E. Vostră a binevoit „a cere intervenţiunea mea pentru a stabili „într’un mod positiv, dacă amendoue actele „produse de Domnul Deputat Take Ionescu, „în şedinţa Camerei Române din 28 Aprilie „(10 Maiu), privitoare la şcolele române din „Braşov, sunt autentice şi emană de la Mi­­­nistrul ungar al Instrucţiunei publice. E. „Vostră aţi exprimat tot­odată dorința de a „fi luminat, dacă următoriului pasagiu din „întâiul act purtând data de 18 Aprilie 1998: „— „Din probele documentate procurate de — Prea stimată, Dta îmi desprețuești sentimentele. — Nici decum. Nu vreau însă să mă prețuesc pe mine prea mult, și de aceea sunt neîncre^etoare. Vă cunosc eu, pe bărbaţii, cari trăiţi în largul lumii. Istoricul vieţii bărbaţilor se împarte de regulă în patru vo­­lumuri. Primul volum este : Poesia, al doilea: Lupta, al treilea : Sensualismul, al patrulea şi cel din urmă : Odihna. Din nefericire însă soţia apare tot cam în volumul ultim dintre aceste patru... — Ha, ha. Și Dta ai teama pe semne, că In ziua primă după cununie, mă voi și țipa în halat și pantofi pentru vecie? — Cam așa. — Care va se Zică, îmi dai o cârfă în toata forma ? — Nu, chiar asta nu Prelângă anu­mite reserve nu's contrară unei căsătorii. Acordă-mi un timp de gândit! — Şi anume până când ? — Numai puţin — pâte o săptămână sau chiar numai câteva zile. — Cu plăcere. — Dar într’accea­sta încă se cumpă­neşti bine lucrul; să-ţi dai silinţa a me cu­­noşte mai minuţios. De aceea vie şi simt datoare a-­ţi povesti un capitol din viaţa mea, care se petrece în timpul din urmă și care nici acuma nu-i încheiat. — Mă faci curios. — Ah, tocmai soseşte cina. In decursul mâncării se povesteşte mai bine. — Jean­­, adu numai mâncările şi apoi te poţi duce ; ne vom servi şi singuri. — Aşa, acum as­cultă iubite amice! Inima nu-mi mai este de tot liberă. — Poftim, mai serve­şte-te din pastela asta de trufă! — Cu plăcere. — Cunosci pe Drul Emerich Römer? — Aşa din văzute. — Eu îi făcui cunoscinţa în iarna tre­cută. Şi după­ ce ne întâlniserăm adese­ori întâmplător, mi se părea cu ocazia ulterioarelor întâlniri, ca şi­ cum n’ar fi numai întâmplarea în joc. — Iți place pastela? — Escelent. — Atunci fii bun servesce-te încă ! — Rugai pe Drul Römer să mă cerceteze, și în urma acestei invitări s’a și presentat fără preget. La început venea mai rar, mai târziu însă în mai multe seri din săptămână. — Curios, că nu l’am întâlnit la d-ta nici­odată — Asta am arangiat-o eu cu intenţie aşa. D-ta îţi aveai serile Lunia şi Joia, or el Martia şi Vineria. Permiţi-mi să-ţi ofer din faţa asta? — Mulţumesc, mă servesc eu îndată. — Invăţai a preţui şi a cinsti tot mai mult pe Drul Römer, şi simţii că eu încă nu-i sunt indiferentă. In Zilele? când nu ne puteam vedea, ne înțelegeam prin scris. — încă o aripioare şi puțină salată? — Prea bucuros. — Bucatareasa mea poate fi mândră de cinstea ce o dai opurilor ei. — Dar acum, pentru­ ca să mai vorbim şi alte lucruri, sunt în posiție de a-ți face o comunicare, ce po e te va surprinde. Adecă, în chestia că­sătoriei propuse de D-ta, îţi pot da deja acum un răspuns definitiv. — Cum? aşa de grabă? — • Da. Te-am esaminat şi aflat de ne­apt pentru mine. Cum? esaminat? şi când? şi ce de­fect mi-ai putut descoperi! ? — D-Ta dispui de un apetit prea re­gulat. — Mulţam sfântului, acela îl am, dar asta nu poate fi pedeca căsătoriei ? — Intre anumite împregiurări da. Vezi numai, dragă amice, eu m’am aşteptat, ca istorisindu-ţi despre un rival al D-Tale, să pui inmediat mâna pe pumnal­, dar un tăiet plin cu pastelă şi trei aripi de raţă, traduză cu mult mai mica iritaţie, decât minimul ce s’ar fi putut aştepta în caşul present! — Ah, nu fă glumă. — Nu, eu nu glumesc de loc. — Cum? Pe basa unei observațiuni atât de neînsemnate îmi dai deci în serios o cârfă ? — De sigur, căci ai dovedit până la evidență, că la d-ta s’a ivit capitolul al pa­trulea, stadiul de odihnă. — Ei, dară-i așa, rămâi cu bine, sti­mată doamna ; de azi încolo nu voi mai trece pragul acestor încăperi de cari mă îndră­gisem. — Dar de ce nu? Mă poți cerceta și mai încolo ca prieten de casă. Fiitorul meu bărbat încă nu va avea nimica contra. — Fiitorul D-tale bărbat? Dar totuși te vei mărita? — Tot ce se poate. — Și cine are șanse atât de norocoase? — Cine? Doctorul Römer. — Ah, miserabilul de Marția și Vi­neria ! — Da, tocmai acela. El este un om plăcut și escelent; dar’ cu toate astea n’am putut ajunge încă la nici o hotărâre. Espe­­rienţa, ce a făcut cu d-ta, îmi dovedesce co­­rectitatea şovăirei mele, pentru­ că faţă de bărbaţi nu poate fi cineva destul de precaut. Dar stai! Acum îmi vine o idee: Voi po­vesti Drului Römer despre Lunile şi Joile D-tale, şi pe cinste, că de nu va arăta mai mult zel în urmărirea rivalului, de cum ai arătat D-ta, atunci voi rîde ori­cui în faţă, de-­mi va mai vorbi de căsătorie! Trad. de Lulus. TELEGRAFUL ROMAN. Revistă Bisericesca. Veşti bune din Bucovina Cetim în „Patria“ din Cernăuţi: „In aceste clipe de grea cumpănă, stră­bate ca o vatră de lumină curată ştirea, că Maj. Sa împăratul s’a îndurat să numescă pe I. P. C. Sa dl vicar de scaun Dr. V. V. de R­e p­­­a, Arch­iereu al Rădăuţilor. Ştirea aceasta nu va întârdiă a produce o viuă satisfacţiune în întrega ţeră*. Şi mai jos: „Credem a şti cu siguranţă că ce ştiu­nea salarielor preoţeşti s’a resolvat în Petiţia Sârbilor. Precum e ştiut şi am amintit o şi noi repeţii, covârşitorea majoritate a membrilor Congre­sului naţional bisericesc sârbesc, au înaintat Majestăţii Sale o petiţie, ca Cogresul biseri­cesc amânat din anul trecut, să-i convoace anul acesta din nou. Deja atunci omenii cunoscători ai situa­ţiei triste de la noi, nu legau speranţe de re­­resultatul petiţiei. Acum se vesteşte, că petiţia a fost retrimisă , fără de nici o observare, de cătră cancelaria cabinetului la adresa baronului J i v k o v i c i, primul dintre subscriitorii ei. Din necazurile poporului. — După introducerea matriculelor civile — Iată împliniţi trei ani, dela introducerea matriculelor civile. Ministrul Wekerle, care atâta s’a opintit până şi-a vertat nouele re­forme consfinţite în lege, desigur n’a prevă­zut urmările nefaste, ce vor aduce poporului înoirile sale! Ca unul care trăiesc în mijlocul popo­rului, şi am de a mă orienta în chemarea mea după aceste legi, şi văd de­ci cele ce se întâmplă, voiu să descoper pe scurt unele (căci toate nici nu le poţi, atâtea sunt­­ din năcazurile poporului în direcţiunea aceasta. I. Ţăranul, fără deosebire de naţiune ori confesiune, până nu erau aceste legi, nu trebuia să umble la cancelarie, la matricu­­lantul civil pentru însdiinţare, să piadă d­ina intrigă cu aşteptarea, ci se ia una, şi bună, să merge la preotul său, să-i săvârşască ce­remonia religioasa cerută de sufletul şi de credinţa lui, spre mulţămirea inimei. Şi era pace şi bine. Grija purtării de evidenţă asu­pra naşterilor, cununiilor ori morţilor, o avea preotul, şi el îşi şi făcea datoria, cu sfin­ţenie. Purtătorii de matricule însă, cari azi mai în tot locul sunt notarii, având atâtea agende pe capul lor, oficioase, comunale şi private, privesc matricula civilă, pentru a cărei purtare primesc remuneraţiuni mici în proporţie cu lucrul,­­­numai de o sar­cină impusă, care îi împedecă dela alte lucrări ce le aduc mai mare folos, şi aşa nu e mirare, dacă mergând în cance­laria acestor matriculanţi, vedem acolo oameni, cari aşteptă de diminiţa până şi ea, ca să-şi înştiinţeze naşterea unui copil, să inducă, un mort, ori se facă o de­claraţie de că­­lătorie. Omeni sunt şi notarii, două mâni au şi ei, şi nu pot se isprăvesc, toate cu câte i-au îngrămădit mai marii lor, ei nu bucuros conduc matriculele, dar o fac, căci nu le e nici permis a spune că sunt prea îngreunați, căc

Next