Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)

1899-01-14 / nr. 4

14 cu 4200 fl. u. a., în 10 Octobre 1844, pe basa procurei ce i-au dat-o representanţele bise­ricilor în 8 Oct. 1844. Acest loc însă în 1851, 29 Iulie, l-a cedat, pe basa unui contract, răposatul Bucur Pop, bisericei sf. Niculae în schimbul pro­prietăţii acestei biserici Nr. 702 din Prund. Astfel se citesce în actele din archiva şcolelor. Aşadară şcolele s’au zidit pe pro­prietatea bisericei Sf. Nicolae. Susţini D-le Diamandi, că băile au cos­tat 70.000 fl. Nu-i adevărat. Băile au fost făcute pe acţii. Numărul acţiilor au fost de 300 . 100 fl. Prin urmare băile au costat 30.000 fl. Băile înse mergeau forte rău, ast­fel că în 1873 erau închise. In 6 Maiu 1873 s’a ţinut adunarea generală a acţionarilor, în care s’a constatat, că edificiul băilor cu în­­ventariul lor, nu valorăză mai mult ca 10.432 fl., care sumă în cas de liquidare s’ar re­duce grozav de mult, deoarece băile sunt zi­dite pe locul bisericei Sf. Nicolae. Din cauza acesta I. T. Popovici face propunere, ca ac­­ţiile să se reducă la 25 suta, şi biserica Sf. Niculae ca cea mai mare proprietară de ac­ţiuni, se le rescumpere. Biserica Sf. Niculae însă nu le-a res­­cumpărat, ci au rescumperat şcolele o parte din ele, iar cele mai multe le-au primit în dar, deoare­ce acţiile nu mai aveau aproape nici o valoare. Aşa stă scris în actele din ar­­chiva şcolelor. Ad. III. Spui, Dnule Diamandi, că aveţi registru măiestru, purtat în cea mai mare regulă. O admit. Din acest măiestru se vede la folie cutare şi cutare, că biserica din cetate a dat şcolelor până la 1868 suma de 29000 fl. şi câteva sute. Coincide, până la o mică dife­­rinţă, cu ceea ce am susţinut eu. Eu încă am zis că aţi dat 23603 fl. 99 cf. pentru şcole şi 6000 pentru fondul de pensiune. Aşadară peste 29000 fl. Mai adaugi înse că in 1882 aţi şters o datorie de 12378 fl. care sumă, cu interesele pe 20 de ani, ar face suma de 27000. Să pote. Dar’ îmi vei permite ca eu să vorbesc din actele şcolelor, ce îmi sunt la îndemână şi nu din actele bisericii D-Vostre, ce nu le am. In actele şcolelor nu se vede aşa ceva. Dar să fie, cum dici D-ta. Nu vedi însă D-ta că este o sfruntată aserţiune din partea D-tale, când la cele 12378 soco­teşti interesele şi ridici suma la 27000 fl? Apoi D-Vostră sunteţi datori după contract să daţi anual 500 fl. pentru şcole. Aţi dat 9 ani numai. Dar din 1859 până adi cât fac 500 fl. anual şi la ce sumă ar ajunge inte­resele lor? D-Vostră datori şcolelor cu deci de mii, şi spuneţi că aţi iertat şcolelor o datorie de 12000. Cum s’ar numi astfel de aserţiuni în limbajul D-tale, D-le Diamandi? Famileuri. Ad IV. Acum e acum. Era gata să folosesc o dicală latinăscă. Nunc venio ad... dar mi-e frică de D-ta să spun ceva latineşte, căci am început a uita limba latină, pe când d-ta, precum am vă­,­ut în debuturile d-tale prin „Trib. Pop“, ai făcut progrese enorme în lăti­­născă. De unde te ştiam că nu ştii alta la­tineşte decât: „amicus causas, inimicus per­sonas“, acum văd că foloseşti cu mult succes o mulţime de citate latineşti. Referitor la şcolele primare faci o so­­cotală de fantast, dar nu de negustor. Scoţi biserica Sf. Niculae datore şcolelor nu cu mai puţin, decât cu suma de 215.081 fl. Şi iată cum ai făcut socotăla: Ţi-ai dis: şcolele primare costă anual 16000 !). In 29 de ani, adecă dela 1869 in­­coce, face suma de 314000. Biserica Sf. Ni­culae a dat 98,919 fl. (nu ştiu de unde ai scos suma), prin urmare e datore cu 215,081 fl. Perfectă multiplicaţie şi substracţie! Şi mai perfectă fantasie şi poesie!! Faci glume die Diamandi! Dar se mă ierţi că cu cifrele, nu se face glumă. Să-ţi vorbesc eu cu cifre, cari le poţi controla ori când D-ta, şi nu numai D-ta, ci ori cine. Să o încep şi eu încă numai dela 1869, de unde începi şi D-ta. In 1869, susţinerea şcolelor primare pretinde suma de 2566 fl. 66 cr. De unde se acopere acestă sumă? 1. Din aruncul la dare de 5% • A- 1623.— 2. „ subvenția comunei Brașov de fl. 1437.12 3. „ taxele școlare........................fl. 600.— 4. „ subvenția dela reuniunea fem. rom.........................................fl. 400.— 5. Din subvenţia bis. sf. Nicolae fl. 2000.— Suma . . ti. 6060.12 Aşadară o diferinţă de aproape 3500 fl. în favorul bisericii sf. Ni­colae. Să mergem mai departe, dar numai în anii unde obvine o diferinţă mai mare în cheltuielele şcolelor primare. In 1873 cheltuielele şcolelor primare sunt de 4149 fl. 83 cl. Venitele aceleaşi, plus 400 fl. subvenţia reuniunei femeilor mărită. In 1882 cheltuelile fac 5416 fl. iar ve­nitele 6460 fl. plus 362 fl. venitul dela fon­dul Gănescu. In 1885 biserica Sf. Nicolae sporeşte subvenţia dela 2000 fl. la 4000. Cheltuelile aproape aceleaşi ln 1890 cheltuelele 7500 fl., iar veni­tele 9822 fl. v. a. Aici nu mai socotesc mă­runţişurile, ce le dă biserica Sf. Nicolae, pre­cum pentru biblioteca gimnasiului anual 250, pentru cărţi la şcolarii săraci 150 fl. pentru maial 100 fl. nici chiar aceea nu soco­tesc, că a pus spre folosinţa şcolelor comer­ciale, casele ei din Groveni, cari îi aduceau chirie peste 1000 fl. In 1893 cheltuielele şcolelor primare s’au sporit, căci s’au sistemisat salariile într’un mod, deşi nu prefect, dar tot mai acomodat împrejurărilor. Subvenţia încă a ridicat-o de la 4000 la 12500 fl. afară de mărun­ţişuri. Astăzi costă susţinerea şcolelor primare 10,640 fl şi nu 16000 fl. Şi tot ne scoţi da­tori, D le Diamandi! Dar după ce calcul ? Un cap englezesc, cum susţini, că e al D tale, nu poate să scotă astfel de calcule. Ad. V. In acest punct D-nu! Diamandi voeşte să mistifice lumea cu ori ce preţ. Nu cu co­tisaţiuni anuale s’au susţinut şcolele intre anii 1850—60, ci cu venitele lor regulate. Am arătat în întîmpinarea mea din Nr 133 al „Telegrafului Român“, cari erau resursele şcolelor şi cari erau cheltuelele lor, şi din acele budgete ale şcolelor, ce le-am reprodus, ori cine a putut vedea, că şcolele pe acele timpuri nu aveau trebuinţă de cotisaţiuni anu­ale, ci cel mult de câte un împrumut, când nu încasau la timp venitele, pentru cari împru­muturi, plăteau dobândă. Dar în acest punct D-nul Diamandi sus­ţine un neadevăr tare sfruntat (vorba D-sale) şi anume, că n­u­m­a­i trei valoroşi paro­­chieni de la biserica din cetate, mult regre­taţii I. Iuga, C. G. loan şi D. Ianciovici, prin legare au dăruit şcolelor 120.000 fl. Ce priveşte pe reposatul I. Iuga e co­rect, a lăsat un fond al cărui venit de apro­ximativ 1600 fl îl folosesc şcolele. Fondul lui C. G. loan esistă numai în capul d-nului D. Manole, iar la scole nu. Iar fondul lui Ian­­covici de 50000 de lei, e lăsat pentru un in­ternat de copii, și strict luat, şcolele îl administrăză, dar nu-l folosesc. E forte fru­mos scopul pentru care e menit acest fond, dar la susţinerea şcolelor, precum dă să se înţeleagă d-nul Diamandi, nu contribue acest fond cu nimic, nici chiar cu spese de admi­nistraţie. Aş fi gătat cu punctele d-lui Diamandi din Nr 246 al „Tribunei Poporului“, dar de­­oare­ce d-sa a mai scris şi prin Nici235, 236 etc. a „Trib. Poporului“, mă văd eu silit a mai adauga un punct şi anume: Nr. VI In polemica ce o portă d-nul Diamandi cu consistorul şi cu „Tel. Rom.“ nu mă ames­tec; fiecare om cuminte care a cetit şi una şi alta, şi-a tras până acum conclusiile. Sunt însă unele aserţiuni, cari se re­­feresc esclusiv la mine. Cei din cetate, după spusa d-lui Dia­mandi, sunt omeni cari nu reflectă că la lefuri de presidenţi ai eforiei, nu-şi însuşesc posturi de caticheţi plătiţi etc. Să stăm puţin de vorbă, d-le Diamandi,­­ deocamdată numai asupra acestor doue puncte. Afli d-ta de necuviincios, că eu ca ca­­tichet la şcolele comerciale sunt plătit cu 10 fl. pe lună pentru 12 ore ce le propun? Apoi de ce astfel de necuviinţe nu le-ai în­dreptat şi nu le îndreptezi în familia d-tale? Cuscrul d-tale protopopul Baiulescu a tras leafă ca catichet 29 de ani, şi leafă mai grasă ca mine. Ginerile d-tale Dr. Baiulescu trage lefă ca medic al şcolelor. Precedenţii lui, dnii Neagoe, Cioran şi Iuliu Mureşan încă făceau serviţii la şcolă ca medici, dar fără leafă. Afli­mta ceva necuviincios sau de imputat cuscrului şi ginerelui d-tale, că îşi iau şi şi-au luat plată pentru munca lor?, căci eu nu aflu nimic necuviincios. Vorbesci de leafa de 600 fl. anuală a preşedintelui Eforiei. Apoi cine a făcut acăstă leafă? Eu, sau cei din Şcheiu ? Nu, ci cu toţii la un loc. In şedinţa delegaţiunilor şcolare din 1892, 20 Maiu s’a luat următorul conclus: „Propunerea Eforiei de a se remunera, înce­pând din 1 Sept 1891, postul de preşedinte al Eforiei, care post de present este îm­preunat cu o mulţime de agende, cu suma anuală de 600 fl. u. a., propunere recomandată şi de comisiunea consurătore — se primesce“. Acăstă şedinţă a delegaţiunilor a fost presidată de protopopul Baiulescu, şi ai luat şi d-ta parte la ea. Pe atunci preşedin­tele Eforiei era din cetate. De ce nu ţi-ai ridicat vocea în contra acelui con­dlus? Dacă s'a comis vre-o incorectitate (ter­­m­inul e prea delicat) în cestiunea acesta, apoi dta ai comis-o, căci în anii 1889 şi 1890 ai dat acăstă remuneraţiune preşedintelui fără conclus şi din propria auto­ritate, şi nici atâta delicateţă n’ai avut ca să ceri aprobarea ulterioră dela forurile competente. Ai dispus de ale şcole­i, ca de ale d-tale Deocamdată numai atât. Vacile Voina. D-na Scarlat, simţi milă când vădu cum îi schimbaseră la faţă oboselile şi emoţiunile prin care trecuse în diua aceea. De când străbătuse sala cel mare de la primărie conducând pe Suzeta îmbrăcată în alb, câte o lacrimă i se rostogolea din când în când din ochi şi cădea în mustaţa pe care nu se mai gândea să o cănăscă. Venea lacrimi şi în ochii soţiei sale, şi, cuprins de o mare tulburare, îşi puse capul pe umărul ei şi plânse ca un copil. Durerea împărtăşită e mai uşoră. D-na Scarlat nu mai plângea acum aşa de tare ca pe când era singură. Soţul ei îşi şterse şi el ochii cu mâna, iar cu cea­l­altă ţânând pe a soţiei sale,­­lise silindu-se să zimbăscă: — Ciudate mai sunt şi obiceiurile. Totă lumea face la complimente părinţilor cari îşi mărită fata. Trebue să stai se le mulţumeşti tutu­ror, să saluţi, să zimbeşti... Şi când ?... toc­mai în clipa când ţi se duce fata, care îţi era bucuria ochilor, soarele casei. Se opri cu glasul sugrumat de­odată, şi se luptă un moment cu valul de lacrimi ce i se urca în ochi. — Ştii ce m’am gândit eu odinioara? zisă el. D-na Scarlat făcu semn că nu. — M’am gândit că dacă s’o purta și ginere-meu cu Suzeta cum m’am purtat eu odinioră cu tine, îi sparg capul! — Taci, nu vorbi așa,­­zise ea punen­­du i mâna la gură, mișcată de umilința ce vedea în mărturisirea lui; să uităm tre­cutul. El îi lua încet mâna de la gură și i-o sărută. Apoi urmă: - Nu, lasă-mă să ’ţi spun tot... M’am gândit la trecut. Când am vedut cum se fă­cea de frumosă Suzeta, am înţeles ce lucru scump şi fermecător e o fată adevărată, şi am fost cuprins de remuşcare când am cuge­tat că şi eu am avut altă­dată alături de mine o Suzetă tot aşa de perfectă şi de ado­rabilă ca Suzeta nostră, şi că ticălosul de mine n’am ştiut să o fac fericită... îşi ascunse faţa în mâni. Şi pe când sta aşa doborît de părere de rău, inima so­ţiei lui se umplea de bucurie. Va să d­ică viaţa era mai bună de cât credea dânsa? Va să­dică speranţele şi bu­curiile care au murit ori, pot renaşte adi ?... Sarcina numai i se schimbase, nu i se sfârşise; tot mai avea pe cine se susţie, pe cine să mângâie, pe cine se iubăscă... Şi ce mândră să simţea că se vedea vrednică, prin lunga ei răbdare, de triumful unui asemenea ceas. Nici o amintire urîtă nu venea să de­părteze inima plină de căinţă, umilită, slabă şi rugătore, ce se apropia de ea. ţfiua fusese turburată, dar ce frumosă, ce liniştită şi dulce era să le fie amurgul vieţei!.. Iată ce va spune fiicei sale, dacă va veni vre­o­dată să i se plângă, că nu e fericită, şi să-i căra povaţă. Intorse ochii cătră bărbatul său. Şi ai lui, ca şi ai ei, erau umedi de lacrimi. II luă de mână. — Te mai am pe tine,­­zise ea încet, cu inima plină de duioşia iertărei. Şi rămaseră aşa, mână în mână, în vreme ce odaia se umplea de lumina tran­dafirie a amurgului. (Menton, Franţa) „F. p. t.“ Trad. de Dumitru Stăncescu. TELEGRAFUL ROMAN. Din România Visitele M­. S. Regelui Carol. Intr’un diar din Bucureşti cetim că între curţile română, sârbă şi bulgară s’a stabilit un deplin acord în ce privesce visitele pe cari le va face M. S. Regele Carol la Belgrad şi la Sofia. Vizita Regelui la Belgrad este frcsată pe diua de 7 Aprilie. M. Sa va merge până la Severin cu trenul, iar de aici cu un vapor al Regiei până la Belgrad, unde va sta doue­­jile. In­­jiua de 11 Aprile Regele va merge la Sofia unde va sta o z}i şi jumătate. Dela Sofia însoţit de AA. L­. RR. perechea prin­ciară bulgară, Regele Carol va merge la Burgas, şi de aici, cu încrucişătorul „Elisa­beta“, va veni la Consanţa. Din Gurgh­iu­. Gurghiu, Ian. 1899. Onorată Redacţiune ! In 9 Ianuarie nu s’a întâmplat alegerea de medic cercual în Gurghiu. De acest cerc se ţin 19 comune, dintre cari 17 sunt cur­at românesci, iar 3 mestecate cu Români şi Maghiari. Alegătorii din toate comunele s’au pre­­sentat de diminăţă la locul de alegere, aştep­tând cu nerăbdare să audă numele con­curenţilor. Era o privelişte frumoasa. Sute de Ro­mâni, în frunte cu preoţii lor, conducătorii firesti ai poporului, aşteptau liniştiţi deschi­derea adunării prin protopretorele. Era în inimile tuturor aceeaşi dorinţă, în sufletul tuturor acelaşi cuget: a alege la postul de medic un bărbat, care să înţelegă bine limba, datinele şi modul de traiu al po­porului. Protopretorele Nagy Elemér a deschis adunarea Românii au ales bărbaţi de în­credere pe dnii Alexandru Târnoveanu preot în Ilodac şi Vasilie Duma peot în Jabeniţa. Protopretorele a comunicat, că concu­renţi sunt g rece, între cari şi un Român, dl Dr. Eugen Solomon din M. Ludoş, dar, zice, după dreptul ce i-l dă legea, dânsul candideaza pe trei dintre concurenţi, între cari Românul nu ! Românii au insistat tare, prin rostul pă­rintelui A. Târnoveanu, spre a fi canditat şi Dr. Eugen Solomon, cerându-i să iee în considerare dorinţa justă a poporului, care contribue la susţinerea medicului! Vorbe în pustie. Pretorul nu s’a abătut dela hotărîrea sa. Murmurul alegătorilor nemulţumiţi is­­bucni. Românii părăsiră sala. In curtea spa­­ţială, care abia încape mulţimea alegătorilor, se ţinu o consultaţiune. S’a ales o comisiune, care mergând la protopretare, îl mai rugă odată, şi insistă tare a candida pe doritul poporului, căci la din contră representanţii acestuia nu vor alege nici pe unul din candidaţi, ci se vor retrage de la votare. „Sunteţi aici destui Români, nu e lipsă a vă înmulţi încă cu unul!“... a fost răspunsul cinic al protopretorului. S’a mai protestat

Next