Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)

1904-01-15 / nr. 5

18 bărbaţi mai competenţi de­cât scriitoriul acestor rânduri, deci nu stăruiesc asu­pra ei. Dar’ cât priveşte resultatul obţinut de Români la acesta congregaţiune co­­ut­tatensă din comitatul Solnoc-Dobâca, acela e precum îl iai: îl poţi considera şi de un triumf, căci a trebuit luat obiec­tul de la ordinea zilei, dacă nu au permis Românilor să vorbeasc­ româneşte, cum le dă legea drept, dar’ îl poţi consi­dera şi de o înfrângere, căci nu şi-au putut validita dreptul legal de a vorbi româneşte nici chiar cu sprijinul presi­­dentului magiar. Deci să fim mai consecvenţi, mai perseveranţi şi mai energici batem pe viitoriu în eserciarea puţinelor drepturi garantate prin lege, căci numai aşa ne vom putea păstra pe cele vechi şi ne vom câştiga altele noue şi vom putea impune opresorilor, ca să ni­ le res­­pecteze. Ap. Pavel zice: cel ce nu lucră, nici să nu mânânce, car’ proverbul ne spune, că : pui fripți nu sboara în gura nimănui. Fie, ca pasul acesta al Românilor din comitatul Solnoc-Dobâca să nu fie o întoarcere de pe o dungă pe alta în somnul produs de întunerecul pasivi­tăţii, ci o deşteptare în zorile activităţii, de la care singură putem aştepta zile mai senine pentru mult oropsitul nostru popor. _________ ro. Un nou pericol pentru şcoalele­­ confesionale. Ministrul de culte şi in­strucţiune publică, dl Dr. Berzeviczy Albert, în scopul învăţării mai intensive a limbii ma­­giare în şcollele confesionale plănueşte să treca în resortul statului anumite obiecte de învă­ţământ de la şcollele secundare, civile şi pri­mare (poporale) aşa, că pentru limba magiară, istorie, literatură, constituţie şi geografie să fie numiţi profesorii şi învăţătorii de însuşi guvernul, cari — de sine înţeles­e vor avea să propună ungureşte. Privitoriu la această „reformă“, proiec­­tată de noul ministru, ziar­ul „Alkotmány“ (nr. de Duminecă) se esprimă astfel: „Ne mirăm că se găsesc ziare conser­vative, ca „Hazánk“, care întimpină cu apro­bare acest plan al ministrului. Statul poate foarte bine să-şi valoreze pretensiunea în vir­tutea dreptului de inspecţiune şi poate să pro­moveze în de­ajuns pe calea aceasta învăţa­rea limbii magiare. E de prisos, ba nici nu-i este permis a face o spărtură în dreptul şco­­lelor autonome şi în principiul libertăţii în­văţământului. Mai departe, ce încurcături va produce în practivă acest plan nu numai pe terenul dreptului de disciplinare, ci şi faţă cu drepturile corporaţiunilor autonome! La ce absurditate va duce esecularea planului ministrului d­­e­ la soatele poporale ca un sin­gur învăţătoriul In zadar ni­ se spune, că la şcollele po­porale statul poate să impună problema acea­sta mijlocit organelor autonome, căci de­şi­­ nu se schimbă status quo, totuşi în princi- | piu dreptul corporaţiunilor autonome este abandonat şi şcolele ar fi trecute de fapt în resortul statului, pe când corporaţiunile au­tonome suportă tot ele cheltuelile. Nu este un calcul prost acesta! Vede ori şi cine, că vorba fiind de „statificarea“ învăţământului public, în primul rând se trac­­tează de scalele poporale. Noi însă protestăm în contra acestei „statificări“. Psichologia puterii este acapararea de teren. Azi cere atât, mâne totul. Şi fiind­că — cum­ am zis — statul poate foarte bine să-şi garanteze intere­sele sale în virtutea dreptului de control şi inspecţiune în ce priveşte învăţarea cu succes a limbii magiare, să lase neatinse drepturile bisericei şi confesiunilor“ ... „Săptămâna suprinderilor“ (?) Azi la 10 ore ministrul-preşident Tisza a fost în audienţă la M. Sa în Viena, spre a face raport despre situaţia politică şi proposiţiuni cu privire la măsurile ce voeşte să le aplice contra obstrucţiei, cum şi spre a face pro­punere cu privire la începerea şedinţelor de­­legaţiunii ungare. Conform planului seu — cum susţin a şti unele ziare din capitală — delegaţiunea ungară ar fi să se întrunască în şedinţe la 1 Februarie şi să continue cu şedinţele pănă 'şi va resolva toate agendele, car’ în acest timp dietă­, să panseze. Dacă pănă la 1 Febr. proiectul de recrutare nu va putea fi votat, se va continua desbaterea lui după termina­rea şedinţelor delegaţiunii. Altă versiune, susţinută şi de „Pester I Lloyd“, e că dl Tisza îndată după reîntoarcerea de la Viena va lua cuvânt în dietă (joi), „dacă nu vor obveni împrejurări deosebite“. Ce anume pot să fie aceste „împrejurări deosebite“ şi ce represalii voeşte ministrul­­president să aplice contra obstrucţiei,­­ deocamdată nu se ştie. Se accentueaz, însă, că săptămâna aceasta pentru situaţia parla­mentară va fi „săptămâna suprinderilor“, protectorul şcolei egumenul sus numit, apoi inspectorul c. r. de şcole al capitanatului Ră­dăuţilor, preotul satului şi alţi fruntaşi şi mul­ţime de popor. Despre resultatul acestui esa­­men se esprimă astfel scriitorul cronicei: „Esa­­menul a arătat un progres foarte bun şi suplim­­­ictoriu după părerea numiţilor bărbaţi com­petenţi de instrucţie“. Astfel aceasta sfântă mănăstire de 322 de ani este luminatoarea, povăţuitarea şi mângăi­­tarea credincioşilor din acest sat şi a celor din jur. însemnătatea cea mare a acestei mănă­stiri zace însă în frumseţa bisericei, în odorele şi tesaurul ei, dar, mai cu samă în faptul, că biserica atât pe dinlăuntru cât şi pe dinafară de sus pănă jos e pictată foarte frumos. Biserica, cu chramul învierea lui Chri­stos, e zidită în stilul bizantin, care e cel mai potrivit pentru pictură. In sita masă a alta­­riului într’o cutie preţiosă se află ca meşte un deget al unui demnitar înalt de la curtea persică, cu numele Jacob, care a suferit morte de martir în seci. IV, tâindu-i-se mai întâiu degetele, apoi mânile şi picioarele, car’ mai pe urmă capul. Amintirea morţii lui o serbézá biserica nóastrá în 27 Nov. Intr’o altă cutie, de argint aurit, se află tot ca muşte, după cum arată inscripţiunea în limba ruséascá: sânge din sângele marelui martir Dimitrie, proconsul în Tesalonic, mort ca martir sub Diocletian. Biserica e împărţită prin zid în 5 des­părţituri. In despărţitura a 3-a se află mor­mintele Domnitorilor Ieremie şi Simion Mo­vilă. In celelalte despărţituri se mai află încă 6 morminte ale altor Domni, cum şi boieri, cari au provontat mănăstirea cu averi şi au dorit să-şi dormă somnul de veci în acest sfânt lăcaş. Pe mormântul lui Erem­ie Movilă se află urmatoarea inscripţiune *): „Acesta petru a ri­dicat’o şi a împodobit’o Domnul Gavriil, fost Stolnic, mai înainte adormitului, drept cre­dinciosului, creştinului hospodar Iv Eremie Mogilla, din graţia lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, eternă fie amintirea lui şi odihna lui“. Pe parra mormântului lui Simion Movilă este scris: „Servul Domnului nostru Iisus Christos Iţa Simeon Mogilla Domn şi hospodar al ţării Valachilor şi cu voia lui Dumnezeu hospodar al Moldovei, a fost înmormântat în anul 7113 în 14 Sept., şi a rămas mor­mântul său în uitare fără împodobire, până ce a plăcut lui Dumnezeu, ca mult iubi­tul său fiu lui Gavriil Mogilla să ajungă pe măreţul tron valach al prealuminatului său tată, dimpreună cu princiara sa mamă Melania, atunci îndată a săpat acesta petru şi a aşezat-o în anul 7128 în a 15 zi a lunei Martie.* Pe păretele de cătră vest şi aud al des­­părţiturei a 3-a de­asupra mormântului, e pictat a ’­ fresco Domnul Eremie Movilă cu întrega sa familie apropiindu-se de tronul lui Christos şi închinându-i biserica zidită de dînsul. De o parte şi de alta se află puse sub sticlă chipurile acestor doi Domni, în mă­rime naturală cusute pe mătasă cu fir de aur și argint. Chipul lui Eremie e făcut din 1250 mărgăritare veritabile de mărime mij­locie, ear’ chipul lui Simion din 388. Pe chipul acestui din urmă, în partea drepta a capului se află Sfta Trăime, ear’sub ea marca Moldovei, în partea stângă e învierea lui Christos, ear’ ceva mai departe marca româ­­neasca, un corb cu crucea în cioc și coroana pe cap, toate cusute din aur și argint. In globul de aur ce se află la mijlocul policandrului din aceasta despărțitură se păs­treaze pârul de coloare castanie al Doamnei Eli­­naveta, soţia lui Eremie. Lângă păr se află o bârtie cu urmatoarea inscripţiune românească : „îndată ce au înţeles Schidir Paşa de purcesul leşilor din Iaşi, au repeat mulţime de oşti şi i-au ajuns la Drăesceni (Orăşcani) în ţinutul Hârlăului ; apăratu-s’au oare­ce de-’ntâi,era dacă s'au mai îngrotit oştile tur­ceşti s’au résipit leşii cine încotr’o au putut: singur Coreţchi au căzuc în mânile lui Schidir Paşa şi biata Dóamna a lui Eremite Vodă; pe boieri i-au scos Radul Vodă de la Schidir Paşa câţi erau prinşi; era Dóam­na la mare ocară au ajuns de care singură au mărturisit cătră boieri trecând cu radvanul. Văzând pe boieri şi lăcrămând au zs, boieri cinstiţii m’au ruşinat păgânul şi atunce tric­ându-şi cosâţîle sale şi plângând cu amară jéle au rugat pe un nepot a­ lui Nistor Ureche anume Toderașco carele sta cu alți boeri, ca se bine­­voască a duce acest per la mănăstirea noastra „Sucevița“ că nu m’am învrednicit a fi cu răposatul la un loc și după moarte „măcar acest per se fie de pomenire“. Fost-au aceste la anul 7124“. (1616). (Va urma).­ ­) Inscripțiunile sunt toate sau în limba slavi­nă vechiă, sau în limba ruseasca sau în cea sârbască. TELEGRAFUL ROMAN „Dogma soteriologică.“.. Precum în general literatura teo­logică în biserica ortodoxă română e prea puţin cultivată, aşa şi dogmatica, ramul ei principal, care e centrul în­tregului sistem al ştiinţei teologice, — e representată numai prin câteva scri­eri originale. Causa acestei apariţiuni avem să o căutăm — întră altele (d. es. lipsa de biblioteci, cari se steie în curent cu desvoltarea ştiinţei teologice, etc.) — de oparte în lipsa de cunoştinţă a limbii ruseşti şi a celei greceşti, care de altă parte în prea puţina familiari­­zare cu literatura teologică atât romană occidentală cât şi protestantă. — Lipsa cunoştinţă limbei ruseşti face celor mai mulţi învăţaţi ai bisericei noastre impo­sibilă consultarea opurilor teologice ru­seşti, a căror valoare ştientificâ este re­cunoscută şi de teologi distinşi din Apus (d. es. de renumitul Harnack, profesor de istoria dogmelor la facultatea teo­logică din Berlin). Limba grecescă e indispensabilă mai ales dogmatistului pentru întrebuinţarea scrierilor părin­ţilor vechi bisericeşti. S’a cercat, ce e drept, a se îmbo­găţi literatura dogmatică prin traduceri — şi s’au tradus cu deosebire opuri de ale dogmatiştilor ruşi. Aşa a tradus din limba francesă episcopul Argeşului, Gherasim Timus, dogmatica renumi­tului teolog rus Mac­ane Bulgakoiv (f 1882) metrop. Moscvei, în care e desvoltat mai ales elementul speculativ. Apoi Silvestru, episcopul Hușilor a în­ceput traducerea opului de dogmatică (în 5 tomuri) al lui Silvestru, episcop de Canev, în care e mai bine repre­­sentat momentul istoric-dogmatic. In traducere românescă au apărut până acum trei tomuri. Şi-ar câştiga un me­rit acum acela, care ar întreprinde tra­ducerea opului lui Paul A. Sweet­ow, al celui mai nou dogmatist rus, care espune dogmele speculative din punct de vedere apologetic-polemic. Aceste trei opuri se completează admirabil după punctul de vedere din care purced la espunerea dogmelor. Şi aceste traduceri sunt incontes­tabil de mare preţ literar, dar’ valoarea literaturii unei biserici se taxăză totuşi după valoarea şi însămnătatea produc­­ţiunilor ei originale, car’ de acestea noi avem foarte puţine. * * * In timpul din urmă a apărut în Cernăuți — ca tipărire separată din „Candela“ 1903 — „Dogma soteriolo­­gică“, o monografie (183 pag.) de pro­fesorul universitar Dr. Stefan Saghin. Aceasta scriere nouă a dlui profesor Dr. Saghin este o continuare a lucră­rilor sale de mai 'nainte. In scrierea „ Logos la s. evangelist loan“ (189­6) a tractat doctrina despre Logos aGccQxos sau despre Logos în imanenţă, cuprinsă în prologul s. evan­gelist loan. In lucrarea urmatoare , „ Dogma despre incarnaţiune“ (1901) a espus doctrina bisericei ortodoxe des­pre Logos typaQxog sau despre Logos în transeanță. Cu aceasta scriere, care cuprinde doctrina despre persoana Mân­­tuitoriului sau dogma christologică, a început autorul expunerea dogmei so­­teriologice în înțelesul larg al cuvân­tului. A fost deci uşor de prever­ut, că scrierea cea mai nouă va avea de obiect soteriologia obiectivă sau dogma despre opera de mântuire îndeplinită de Iisus Christos, ca a doua dogmă specială a dogmei soteriologice în înţelesul gene­ral al cuvântului. Tot aşa putem prevedea, că — dacă-şi va urma autorul cercetările în direcţia începută — obiectul proxime­lor lucrări va fi charitologia, apoi so­teriologia subiectivă, ecclesiologia și mi­­steriologia sau espunerea doctrinei ace­lor romi, cari —­­ după cum se esprimă autorul — „compun coroana maiesto­­sului și frumosului arbor, sub a cărui umbră este chiămat a se adăposti în­treg genul omenesc“ şi cam­ la­olaltă compun dogma soteriologică în înţele­sul larg al cuvântului. In monografia din urmă autorul a ştiut condensa cu mare aparat ştien­­tific materialul vast, care formeaza ob­iectul dogmei despre opera de mân­tuire săvârşită de Domnul nostru Iisus Christos. Partea primă a lucrării — după părţile introductive — tracteaza între­barea prealabilă despre starea originală a oamenilor primi, despre fiinţa şi ur­mările păcatului original, apoi deter­­mineazâ conceputul şi fiinţa mântuirii. In cele urmatoare se expun încercările de resolvare a dogmei soteriologice în biserica protestantă, apoi doctrina pă­rinţilor şi scriitorilor vechi bisericeşti şi unele teorii cu privire la dogma so­teriologică împreună cu o critică a lor. Documentarea posibilităţii unei mijlo­ciri şi a unui mijlocitor întră­­zeu şi oameni, apoi întrebarea despre necesi­tatea şi posibilitatea mântuirii, în urmă expunerea lucrării şi a stării de pre­parare a genului omenesc pentru so­sirea şi primirea Mântuitoriului şi a mântuirii la „plinirea timpurilor“, for­meaza sfârşitul părţii prime. Din această parte remarcăm în deosebi expunerea şi critica teoriei ju­ridice a bisericei romane occidentale, faţă de care e precisată detailat doc­­trina bisericei ortodoxe, aşa că acesta parte e un adevărat studiu de teologie comparativă. Partea a doua cuprinde doctrina despre activitatea mântuitoare sau des­pre opera de mântuire (Ipyov. loan 4, 34) espusă după cele trei deregătorii seu chiămări ale lui Christos cari for­méazá cuprinsul operei de mântuire, adecă după deregătoria profetică, ar­­chierească și împărătască. Lucrarea întregă vădeşte pe au­torul ei ca un cunoscător adânc al scrierilor patristice, cum şi al teologiei şi filosofiei apusene şi chiar din această cauză are o însemnătate deosebită. Expunerea doctrinei atât după mo­mentul speculativ, cât şi din punct de vedere istoric dogmatic şi polemic sau — în caşul de faţă e mai corect zis — comparativ, e ținută într’o măsură — după necesitate — uniformă, așa că scrierea întreaga se caracteriseaza prin o unitate bine închegată. Monografia dlui profesor Dr. Sa­ghin este menită a contribui mult la aprofundarea doctrinei bisericei noastre despre opera de mântuire a Aceluia.

Next