Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)
1906-01-24 / nr. 9
a *18 Sibiiu, Sâmbătă 21 Ianuarie (3 Februarie) 1906 Anul LIV Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. _ft__________________________________________ ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele şi inserţiunile se se adreseze Administraţiei tipografiei arhidiecesane, Sibiuu, str. măcelarilor 45. INSERŢIUNILE. 3 Corespondenţele să se adreseze Redacţiei „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 34. Epistole nefrancate se refusă. Articoli nepublicaţi nu se înapoiază. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 rândul cu litere garmond. fii Răspunsul coaliţiei. Sibiiu, 2 Februarie n. La solia Monarhului, trimisă coaliţiei din parlamentul ungar prin contele Andrássy, comitetul executiv al coaliţiei a dat un răspuns pe care contele Andrássy îl va prezenta astăzi în scris Maiestăţii Sale, cu ocaziunea audienţei ce o are la palat. Comitetul executiv al coaliţiei a chibzuit mult pănă a compus răspunsul, pentru că trei zile dearândul a discutat asupra lui, până a ajuns ca să-şi punct de punct părerile şi condiţiunile pe basa cărora în pertractări cu Coroana, ca să primească puterea, nu cunoaştem condiţunile de lângă cari a oferit coada, tot aşa nu cunoaştem nici comitetului esecutiv al co fiindcă şi acesta e act care tt încă publicitari, — şi astra putem spune părerea, dacă utru adevăr pe cale de a fi ?Și apoi tocmai faptul, ca concutiv al coaliţiei a aflat de l ne a răspunde la ofertul Coroanei cu contrapropuneri, o va fi îndepărtat iarăşi de la noi pe un timp oarecare, pănă când se vor delătura pedecile cari îi mai stau în cale, încât am putut înţelege noi lucrurile, ca oame solia Domnitori' aut-autori pi p^-basa proprn* urmează aceea ■ nici coaliţia, nie Comitetul executiv al coaliţiei n’a cum poate aştepta Coroana, ori nu, ci şi a stabilit şi el con, cari însă sunt de aşa, că Codate să întrebţi pertractări ca pe baza lor, pentru legarea păcii, pun cel puţin gazetele din capitala. Ceea ce ar însemna, că punctul de neînţelegere, chestia limbei de comandă în armată, e pusă la o parte. Coaliţia nu mai insistă asupra ei! Stând astfel lucrurile, înţelegerea e posibilă, pentru că Coroana, respectândui-se drepturile cu privire la armată, va face în celelalte toate concesiunile posibile coaliţiei şi naţiunii maghiare, după cum i-a făcut destule concesiuni şi păiă acum. Aşa se spune, că răspunsul acesta al coaliţiei formează un fel de program, pe baza căruia coaliţia poate şi să declară gata a primi guvernarea ţerii. Şi dacă Coroana îl acceptează, formarea cabinetului din sinul coaliţiei nu o mai impedecă nimica. Atârnă acum de la punctele trecute în acest program, de la însemnătatea lor, dacă Miestatea Sa se va putea pronunţa imediat astăzi asupra programului, ori îl va studia întâiu bine şi va consulta şi pe cei mai deaproape ai sei, cerândule sfatul, şi apoi îşi va spune cuvântul. Va fi însă numai chestie de timp, pentru că dacă bazele înţelegerii sunt aflate, şi bazele acestea sunt solide, toate celelalte sunt lucruri care nu impedecă realizarea dorinţei generale, care înclină în ţara spre pace.Cu siguranţă însă astăzi încă nu se poate vorbi despre pace, pentru că Coroana are să-şi pună ultimul cuvânt, nu coaliţia. Şi acest ultim cuvânt, al Coroanei îl aşteaptă acum. coaliţia şi ţara! Dacă înţelegerea va succede, şi Vi* • . w r » cailui I; »or, . (al nici va începe lupta dela inceput pentru dobândirea de drepturi naţionale în armată. Şi se laudă Ugran, că are la spate vre-o 60 — 80 de deputaţi, cari sunt de o părere cu el! Dacă lucrul se va adeveri, atunci pacea va fi numai pe hârtie legată în cazul dacă cu adevărat se va legă, pentru că un grup parlamentar de 60 — 80 de gălăgioşi pot să însceneze de nou o obstrucţie în dieta ţerii, care să dee aceleaşi rezultate ca cele din trecut: împedecarea funcţionării parlamentului ! Sigur, că Coroana va trebui să ţină în seamă şi o asemenea eventualitate, şi va cere garanţii de la aceia, cu cari va legă pace, că dacă e odată legată, apoi să fie şi respectată şi dusă la îndeplinire mult dorita pace. Atâta avem de spus pentru astăzi din politica internă. Poate că pentru numărul viitor vom avea ştiri mai sigure şi o situaţie mai clară. FOIŞOARA. Din vieaţa Sfinţilor. (Urmare). 2. Ispita împărătească Goana Arienilor. Tocmai pe vremea Sf. Marelui Vasile s’a arătat mai turbată goana ereticilor smnieni. Căci însuşi împăratul Valent era orbit de acea nenorocită rătăcire şi el însuşi, cu toată puterea împărătească, s’a apucat să năpăstuiască pe creştini. Dar pe dreptcredincioşi nu-i putea sminti în credinţa lor, că Sf. Vasile priveghia neadormit asupra lor şi-i povăţuia şi-i abătea dela rătăcirea ereziei. Şi văzând împăratul că Vasile îi este pedecă s’a hotărât, ca pe el să-l câştige pentru sine, adecă să-l facă arian. Ademenirile zadarnice. Şi deci Valent a trimis pe prefectul Modest la Cesareea cu însărcinarea, ca cu orice preţ să atragă pe Vasile pe partea Arienilor. Ajungând in Cesareea prefectul chiamă la sine pe arhiepiscopul Vasile şi, primindu-l cu mare cinste, mai întâiu l-a luat cu Aha, vrând să-l momească cu fel de fel de făgăduinţe de avuţii şi de înălţări în cinste, ca să primească şi el ca mulţi alţii legea împăratului, adecă erezia Arienilor. Cu scârbă s'a întors Sfântul dela acele făgăduinţe, spunându-i: Dacă alţii, slabi la suflet, au fost în stare să se facă vânzătorii legii lor, află prefecte, că eu nu-mi lapud, ci îmi apăr legea, dată mie dela Domnul şi Mântuitorul meu. Ameninţările zadarnice. Văzând prefectul, că ademenirile nu folosesc, a zis cu mănie. — Ce ? Crezi tu că te vei putea împotrivi unui Împărat, căruia se supune toată lumea ? Nu te temi tu, văzându-ne înarmaţi ?a — mai, până unde se întinde puterea voastră!* întrebă Sfântul. — „La luarea averilor, la surghiun, la munci şi chiar la moarte“ — „ Spune-mi altceva, căci aceasta nu mă îngrozeşte/“ — „Ce spui?o întrebă prefectul mirat. — „Luarea avuțiilor? Dar eu n'am să perd nimic, căci n'aveţi ce-mi lua, fiindcă eu n'am nimic al meu. Surghiunul? — Dar patria mea este întreg pământul: eu în tot locul sunt acasă. De munci nu mă tem. Trupul meu este aşa de slab, că o singură lovitură îmi va lua vieaţa şi-mi va curma suferinţele. De moarte nu mă tem nici atât: ea mă va uni mai curând cu Ziditorul, pentru care trăesc e. — „Nimenea pănă acum n'a vorbit lui Modest cu atâta îndrăzneală“, a zis prefectul. — „A bună seamă, răspunde Vasile, tu pentru întâia dată ai de a face cu un Episcop. De obicei, noi, Episcopii suntem cei mai blânzi şi mai pacinici oameni, n'avem nici cea mai mică asprime faţă cu oamenii de rând, cu atât mai puţin faţă cu cei puternici, dar când este vorba de dreapta credinţă, nu vrem să ştim de nimenea altul decât numai de Dumnezeu. Focul, sabia, fetele sălbatice, unghiile de fer, cu cari sfâşiaţi carnea celor supuşi chinurilor, nouă ne fac plăcere. Oricât mă vei ameninţa, eu nu mă voiu clăti“. — „Ai răgaz pănă mâne să te gândeşti, bine ştiind că de nu mă vei asculta, te voiu da perzării“, a zis Modest cu mărie, dar şi cu mirare pentru statornicia Sfântului. — Eu acelaşi voiu fi şi dimineaţă, însă vreau ca şi tu să rămâi acelaşi, neschimbat în cuvântul tău. Surghiunul oprit. Prefectul Modest spunând împăratului cele auzite de la Sfântul, i-a zis: „Suntem biruiţi Împărate, biruiţi, de Arhiepiscopul, pe care nu-l atinge nici o ameninţare. “ Pentru a să lase pe Vas întărîtat de dui tărît să-l surg să iscălească o Impăratul a mişcat şi condeiul, cu care voia să iscălească, s'a frânt între degetele lui. Luând al doilea condeiu s'a frânt şi acesta, asemenea şi al treilea condeiu. Atunci cunoscând, că puterea lui Dzeu îl opeşte de a face o nelegiuire, a sfâşiat hârtia şi pe Vasile l-a lăsat în pace. 3. Apărarea văduviei. Văduva urmărită. Ajungând locofiitorul prefectului prefect in locul lui Modest, un anume Eusevie, acesta a voit ca cu sila să mărite pe o văduvă bogată şi frumoasă după un prietin al său. Văduva însă,care se numia Vestieana, nu voia odată cu capul să se mărite după prietinul prefectului. Dar când a înţeles, că prefectul voeşte să o silească, a fugit de acasă şi s’a dus la arhiepiscopul Vasile şi l-a rugat să o apere. Sfântul a luat-o sub scutul său Armele preotului In secolul XX. (Urmare.) In veacurile îndepărtate erezia îşi lua armele de regulă din însăşi ştiinţa sacră, falsificând inspiraţia cărţilor inspirate şi monumentele tradiţiunei. Astăzi ştiinţa, contrară credinţei, îşi bate foarte puţin capul cu armele vechi. Astăzi apelează la raţiune, numai la raţiune, la rezultatele şi la succesele provocătoare de admiraţie, pe cari genialitatea omului le-a produs în toate ramurile ştiinţei omeneşti, şi pe cari raţiunea ni le prezentează cu faţă triumfătoare. Câte obiecţionări, îmbrăcate în culorile cele mai seducătoare, nu se ridică din partea criticei şi a istoriei în contra fundamentalelor adevăruri ale credinţei! Chiar şi cei mai mari învăţaţi dintre oamenii bisericei, cari între cărţi au încărunţit, se simţesc aproape copleşiţi de mulţimea greutăţilor şi a rătăcirilor, de ţesătura cea deasă a sofizmelor ţesute cu fineţă. Şi în privinţa aceasta situaţia clerului e astăzi cu mult mai grea, decât în vremile din trecut. Cel ce cunoaşte cât de puţin vremea, în care trăim, şi potopul de rătăciri, cari se lăţesc cu toate mijloacele şi cu fuţală înfricoşată, va concede că nu exagerez. Sfântul Paul a impus la timpul său episcopilor, şi în măsură potrivită tuturor celor ce răspândeau învăţăturile creştineşti, să-şi însuşască ştiinţele necesare. Eră aceasta pe atunci o necesitate. In zilele noastre, necesitatea unei culturi solide şi estinse e de zece ori mai mare, in urma estinderii instrucţiunii publice, şi în urma numeroaselor şi foarte adeseori prea periculoaselor rătăciri, cari se lăţesc, în sus şi în jos, în popor, cu o uşurătate, pe care în zilele de demult nimeni nu şi-o putea închipui. Cum am spus, trebue să fim aşa de învăţaţi, ca să putem instrui fiecare clasă de persoane după starea şi trebuinţele ei, şi ca să putem stă gata spre apărarea învăţăturilor de noi propagate. Mai adaug acum, că trebue să fim aşa de învăţaţi, ca să putem da învăţăturile poporului de rând şi învăţaţilor în formă accesibilă, acceptabilă şi plăcută, pentru ca să străbată în spiritele oamenilor, să rămână sculptate acolo şi să influenţeze în mod eficace asupra voinţii. Nu e destul dacă dăm învăţăturile bisericei în întregitatea şi întregimea lor teologică. Ele dezvălite trebuesc să fie şi luminate, îmbrăcate în formele cari nu vatămă, nu plictisesc, nu inspiră frică, ci desfată şi fac să fie dorite şi plăcute. Şi apoi şi aceea se ţine de chemarea raţiunei, ca pe seama celor iubitori de învăţătură ca să deschidă calea netezită, să delăture ori împuţineze pedecile, să deslege greutăţile, totdeuna în mod prielnic pentru ascultător, şi să lumineze părţile raţionale ale dogmei cu exemple şi asemănări potrivite. Adevărul seamănă cu apa din râu, pe care dacă voim să treacă prin holde, pentru a le uda şi face mai fructifere, trebue să o trecem prin canaluri potrivite. Aşa trebue să facă şi raţiunea, pentru ca să treacă adevărurile în spiritul de multe ori închis şi certăreţ al ascultătorilor, drumurile trebuesc netezite, ridicăturile nivelate, pentru ca adevărul să poată ajunge la toţi. O artă tot atât de grea, pe cât de necesară. Va înţelege deci orişicine, că pentru a se ajunge scopul acesta se cere un studiu lung, adânc şi făcut cu cea mai mare indulgenţă, o cunoaştere sigură a învăţăturilor creştine, a dispoziţiei acelora, pe cari vrem să-i învăţăm, şi cunoaşterea celui mai bun metod pentru ajungerea la ţinta intenţionată. Şi acum să-mi fie permisă întrebarea: îşi împlinesc oare toţi răspânditorii cuvântului dumnezeesc, preoţii şi catecheţii, chemarea lor, fac tot ce trebue făcut, pentru ca să fie buni învăţători? Ce studii a făcut şi şi-a însuşit fiecare, afară de ce a învăţat în seminariu ? Răspunsul îl las în grija conştiinţii fiecăruia.