Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)

1906-10-17 / nr. 113

478 o resolvă cu uşurătate ar fi o faptă criminală, pentru că greşala în resol­­vare poate să ducă la o tristă ca­tastrofă. Să luăm întrebarea din partea ei istorică. Ce forţe au fost acelea, cari au împins până acuma îndeosebi omenirea spre progres şi înaintare? Cari ideale principale au fost scoase acuma pe plan în lume, şi care rea­lizarea lor poate să fie rezultatul exclusiv al mişcării intelectuale, al unei îngrămădiri de cunoştinţe, al desvoltării şi perfecţionării creerilor, ori apoi poate să fie această reali­zare numai un product al progre­sului etic religios, al culturii inimei! Viaţa lumii în diferitele sfere şi apariţii ne ofere în general icoana unei desvoltări, care se face treptat şi încet, icoana unei desvoltări de forţe, cari în adâncurile naturii erau ascunse. Precum deasupra cape­telor noastre, în nemărginitul uni­vers, în locul planetelor stinse şi adormite s-au născut altele, aşa se limpezesc şi se nasc în cele mai as­cunse unghiuri ale inimei omeneşti idealuri noi, cari iau locul scopuri­lor învechite şi deja realizate. Bi­­zuinţele mărunte personale ale oa­menilor se schimbă repede, şi ne revoacă în memorie minunatul a­mestec al unui caleidoscop. Dar deasupra acestor iizuinţe particulare reclamate de grijile şi lipsurile zilei cu care se luptă omenimea, mai sunt în fiecare epocă scopuri spe­ciale şi generale, a căror atingere ţine în încordare forţele spirituale ale societăţii întregi. Şi cu cât mai multe veacuri trec pe deasupra ca­petelor oamenilor, cu atât mai în­depărtate, mai la înălţime, mai uni­versale apar aceste scopuri gene­rale, scopuri comune, idealele su­preme ale omenirei! In zorile vieţii culturale inte­resul omului a fost stăpânit aproape numai de lumea externă, de lumea fizică. Apăsat de greutatea impre­siilor primite din afară, geniul filo­zofic al popoarelor, întocmai ca co­pilul la începutul activităţii minţii sale, deosebit întâia numai perso­nalitatea sa, în mod nu destul de clar, şi încă nu se putea desface pe sine din natura care-i împrejmui. Curiozitatea minţii era îndreptată exclusiv asupra deslegării enigmei cu universul. întreaga filozofie gre­cească, de la Thales pănă la Socra­tes, căută să limpezească chestia cu facerea lumii. Din ce a eşit, din ce e compusă şi în ce se va preface lumea când va peri? Acesta era ob­iectul principal al celor din antici­­tate, când vorbeau despre lume. Apa, aerul, focul, întreaga materie nemărginită a fost recunoscută ca fiinţă neschimbată în schimbarea apariţiunilor. Şi numai după ce a fost examinată întrebarea aceasta din toate părţile şi din toate punc­tele de vedere, şi-a pus filozofia o problemă nouă şi grea, şi-a întors atenţiunea asupra­­ omului. „Gân­dul filozofic, zice Bauer, se întoarce spre lumea internă şi începe să se ocupe abia atunci cu scrutarea mi­nunilor cari se arată în domeniul lumii spirituale, când ochiul s’a o­­bicinuit cu priveliştea ce i-o dă bolta cerească cu mersul regulat şi veci­nic acelaşi al corpurilor ei, şi cu apariţiile în continuu schimbăcioase ale vieţii fizice care ne încunjură“. Din tractul Lupşei, Sfinţirea Ibericei din Sălciua de sus. Ponor, 25 Octomvrie n. Intre văile încântătoare ale munţilor noştri Apuseni multe şi frumoase comune româneşti sunt. Unde din ele situate la poziţii mai favorabile, bine închiegate, cele mai multe însă resfirate. Una dintre aceste frumoase comuni este şi Sălciua de sus din comitatul Turda-Arieş, pretura Trăs­­căului, situată pe ambele maluri ale încân­­tătoriului râu Arieş. Această comună se află cam la centrul tractului protoprezbi­­teral al Lupşei, prin care trece drumul de stat, linia Turda—Câmpeni, tocmai cam la mijloc între aceste două oraşe, unde este cerc notarial a patru comune împopulate, va se zică, un centru unde gravitează şi alte comune învecinate, precum din Valea­ Geogelului, Ponor, Râmeţ, Orăşti, Poşa­­ga etc. In această comună a fost o modestă bisericuţă de lemn din timpurile mai vechi circa de vreo 150—200 ani, al cărei istoric de altcum după cât am eu cunoştinţă se va publica în ziarul „Tel. Român“ în tim­pul cel mai scurt posibil din partea fostu­lui ei paroh şi actualminte protopop al tractului nostru Lupşa, domnul Vas­ Gan. Bisericuţa aceasta nu se mai potrivia pen­tru vremile de astăzi în acea comună. Drept acea actualul protopop şi-a pus ca ţintă supremă a sa îndată după intrarea în acea parohie punerea bazei unui fond pentru edificarea unei noui biserici. S’a şi pus, condus şi administrat astfel, în­cât Sălciua de sus astăzi se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase biserici de pe Valea­ Arieşului, fără a se fi făcut repartiţie de nici un filer. Din menţiona­tul istoric mulţi preoţi vor putea învăţa cum au să purceadă pentru că cu înleznire şi pe uşor să întrupeze opere atât de su­blime şi de măreţe. Actul sfinţirei acestui nou locaş D- zeiesc s’a săvârşit apoi cu mare solemni­tate Duminecă în 8/21 Octomvrie a. c. I prin Prea Cuvioşia Sa Dr. Miron E. Cristea, ieromonah, asesor conzistorial, ca delegat­­ al Inaltpreasfinţiei Sale domnului Arhie­piscop şi Metropolit al nostru Ioan Me­­ţianu asistat de diaconul ceremonial al catedralei noastre gr. ort. române din Si­­biiu Gheorghe Tulbure, apoi de dl proto­pop tractual Vasiliu Gan şi următorii 11 preoţi: Nestor Manciu din Ocolişul­­mare, Simion Samoila, Ocolişul mic, Eugen Mun­tean, Burn, Gheorghe Lazar, V. Geogelu­­lui, Vas, Trifa, Mogoş-Micleşti, Aurel Boer, Cioara de sus, Vasile Bumbuţ, Sartas, Ro­mul Gomboş Sălciua de jos, Eufimiu Frăsila, Salciua de sus Lătureni, Vas Jina, Subpeatră şi subscrisul Laurenţiu Ciorbea, Ponor. Obicinuitele cântări­le au executat mai mulţi cantori şi învăţători din comu­nele tractuale, iar cele liturgice cu multă dexteritate un cor improvizat din Ofenbaia sub conducerea învăţătorului Nicolau Fo­­dorean. In ziua premergătoare s’a oficiat în bisericuţa veche pentru ultima dată Sf. Liturgie, apoi vecernia şi priveghierea prescrisă, din partea preoţilor: Gheorghe Lazar şi Effimiu Frăsila. Delegatul Excelenţiei Sale dlui Ar­hiepiscop şi Metropolit P. C. D. Dr. Miron E. Cristea s-a înfăţişat în comuna învecinată Sălciua de Jos dela Sâmbătă după amiazi la orele patru, unde împre­ună cu diaconul Gh. Tulbure a fost în­­cuartirat la domnul S. Paşca, unde s’au prezentat întru întimpinarea Prea Cuvio­­şiei Sale mai mulţi preoţi, învăţători şi întreaga inteligenţă din loc şi vecinătate. De altcum întreaga cale a Prea Cuvioşiei Sale a fost un drum de triumf. Neobosi­tul nostru protoprezbiter însoţit de vete­ranul paroh al Ocolişului mare N. Manciu a alergat întru întimpinarea Prea Cuvio­şiei Sale pănă la ultima staţiune ferată, în oraşul Turda, unde i-au aquitat o că­­leasă trase de patru cai, doamnă de un mandatar Arhieresc, îndată ce Preacuvioşia Sa, a pus pi­ciorul pe teritoriul tractului nostru au ie­şit întru întimpinarea lui preoţi, învăţători, inteligenţă şi popor număros din toate comunele, cari au căzut pe această linie. Astfel la Buru îl bineventează preotul E. Muntean, la Lungeşti, un cătun nu de mult trecut la legea noastră drept credin­cioasă răsăriteană epitropul, la Ocolişul mare înv. penz. Andreiu Muntean cu un însemnat număr de călăreţi, care apoi de­­sfăcându-se în două, jumătate înainte ju­mătate îndărătul calesei P. C. Sale şi a personalului însoţitor, l-au petrecut pănă la Sălciua de jos. La Vidolm l-a salutat înv. Herdea, la Lunca înv. Miden, la Po­­şaga de jos parohul Buşdea, la Sălcia de jos parohul locului B. Gomboş, în tot locul cu număroşi inteligenţi şi popor. Pretu­­tndeni Preacuvioşia Sa a mulţămit foarte călduros, fiind şi această sărbătorească şi neaşteptată primire despre dragostea şi iubirea noastră cătră stăpânirea mai înaltă bisericească. O puternică dovadă. Duminecă dimineaţa şi-a făcut Prea I cuvioşia Sa intrarea solemnă la însuşi lo­cul destinaţiei adecă în Sălciua de sus, şi aici a fost întimpinat cu banderiu şi bineventat de viitoriul paroh al acestei comune S. Vasinca. La serviciul divin a participat public aproape din toate comu­nele tractuale, cam la 800—1000 persoane,­­ între cari în fuga condeiului mi-am notat * pe următorii: Doamna Ana Gal, protopopeasă Ofen­baia, Dr. Vaier Moldovan, adv. Turda,­­ doamna, Dr. G. Pătăcean, adv. Turda, Dr. Fodor, medic Trăscău, Pretorele din Tră­­scău, Dr. E. Goldner, medic, D. Muntean not., cu Doamna, din Ofenbaia, A. Mun­tean, înv. penz. şi mare proprietar cu­­ Doamna din Ocolişul mare, I. Aron, not. Ponor, cu doamna, Dna Silvia Pop, învă­ţătoare în Ofenbaia, văduva protopopeasă Damian Ofenbaia, Vas. Buta, paroh Râ­meţ cu doamna, V. Ciorbea, primar Po­nor, cu doamna, Iosif Bârluţ primar Geo­­gel, I. Hăţăgan, par. gr. cath. Sălciua de­­ jos cu doamna, Gidrai, Balea notari din 9 loc, Radimeczky, apotecar din Ofenbais, apoi aproape toţi preoţii şi învăţătorii din tract cu soţiile şi alţi fruntaşi şi ono­­raţiori. După finirea S. Liturghii Preacuvi­oşia Sa a ţinut mai bine de 1 oră şi ju­mătate o frumoasă, măduoasă şi instruc­tivă predică, al cărei efect o altă peană mai dibace ar fi în stare să-­î pună­ pe hârtie, în care între altele cu frumoase­­ istorioare din viaţa sfinţilor şi păţanii a combătut indiferentismul faţă de biserică, împărecherile sau desbinările şi certele, beţia, luxul şi alte scăderi îndatinate, pu­nând la inima ascultătorilor frica de Dzeu, iubirea deaproapelui, dragostea faţă de biserică şi de şcoală, iubirea de patrie, supunerea cătră ocârmuire ş. a. Cuvintele P. C. Sale au fost ascultate cu deosebită atenţiune şi sunt sigur, că vor contribui mult la desvoltarea simţului religios mo­ral. După aceea s’a făcut stropirea şi mi­­ruitul poporului, îţi era mai mare mirarea cum P. C. Sa a putut avea pacienţa de a da crucea şi a stropi însuşi de la primul , şi pănă la cel din urmă om. Era deja la 2 ore după ameazi, câ mă­r obosiţi am luat o masă comună, la care au participat aproape la 200 persoane. Se înţelege, că aici, ca la orice poezii însemnate n’au lipsit animaţia şi toastele.­ Primul toast l a ridicat P. C. Sa în s­ă­­tatea Dlui Arhiepiscop şi Metropolit Ioan Meranu. Părintele protopop a toastat pen­tru Conzistoriu şi delegatul său Dr. Miron R. Cristea. Diaconul Gh. Tulbure, pentru protopopul tractual. Părintele Vas. Trifa pentru comitetul parohial, Romul Gom­boş şi S. Vasinca pentru popor, Vasilie Şpan pentru architect şi Laurenţiu Cior­bea, pentru reprezentanţii de la adminis­traţie, pentru reprezentanţii altor confe­siuni şi în fine pentru femeia română. A mai toastat S Paşca pentru oaspeţi, advocatul şi deputatul sinodal Dr. Vaier Moldovan, medicul Fodor şi alţii. După finirea banchetului a urmat un­­ concert constătător din vre­o 7—8 puncte , executate de un cor de bărbaţi din Ofen­baia sub conducerea dlui învăţ. Chirilă. Apoi vre­o 6 puncte de un cor de băieţi­­­de şcoală din Runc, sub conducerea dlui învăţ Iosif Panţa. Ambii şi-au dat silinţa şi ne- a procurat o seară foarte plăcută, ceea ce le poate servi spre laudă şi îmbăr­bătare.­­ După ce a mai ţinut protopopul Vas. Gan o instructivă dizertaţie despre isto­ricul nou edificatei biserici a urmat un animat dans şi veselie pănă în zorile zi­lei. Muzica renumitului Ghiuţiu din Abrud. Astfel s’a încheiat această sărbătoare ca şi la care pănă acum dignitar mai înalt bisericesc prin părţile acestea n’am avut avut de pe vremea fericitului episcop Va­sile Moga şi astfel cred, că este pe deplin justificată bucuria ce a avut-o poporul din acest ţinut şi buna impresie ce a fă­cut şi lăsat P. C. Sa împreună cu diaco-­­ nul Gh. Tulbure în inimile noastre. Bu-­­ nul Dumnezeu întru mulţi ani să-i trăiască şi de treaptă mai înaltă să-i învrednicească. Preotul Laurenţiu Ciorbea,Şi păgânii din împrejurimile Tesalonicului erau mâhniţi, nu numai pentru moartea fraţilor lor, dar şi pentru că se simţiau ruşinaţi, că în întreg ţinutul Tesalonicului nu se găseşte unul, care să biruiască pe vie. Şi creştinii şi păgânii se găsiau în starea de ruşinoasă smerenie, în care odi­nioară se găsiseră Israilienii în faţa Filiste­nilor şi a lui Goliat. Nestor şi sf. Dimitrie. Era însă pe acea vreme în Tesalonic un tânăr în vârstă ca de 20 de ani cu numele Nestor, frumos la făptură, puternic la vârtute, bine deprins la luptele gimnastice şi bine cunoscut sfân­tului Dimitrie. Acest tânăr văzând pe Lie şi-a zis, ca oarecând David, când a văzut pe Goliat, e grozav de puternic acest varvar uriaş. El se bizueşte numai în puterile lui, Christos Dumnezeul meu este atotputernic, el îmi va Întâi­­ braţele ca să-l biruesc şi să-l împedec de a mai face atâta ucidere de bărbaţi şi a ruşina pe Tesaloniceni. Deci înainte de a se duce la luptă, Nestor a mers la sfântul Dimitrie în tem­niţă să-i ceară sfatul şi rugăciunea cătră Dumnezeu. Sfântul Dimitrie care cunoştea pe Nestor ca viteaz oştean, rugându-se lui Christos Dumnezeu pentru dânsul a zis: Mergi cu toată încrederea că şi pe Lie îl vei birui şi pe Christos îl vei mărturisi. Nestor şi împăratul. Insufleţindu-se Nestor de această prorocire, a alergat la locul de luptă şi a cerut să fie pus faţă în faţă cu Lie, la luptă dreaptă, pe moarte şi pe viaţă. Iar împăratul, care şedea la locul său şi cu plăcere privea la cei ce se luptau, văzând pe Nestor cât e de frumos la faţă şi de mlădios la tot trupul, şi-a zis: de ce să moară acest viteaz aici, fără nici un fo­los? Mai bine să-’i păstrez viaţa şi să-’l iau în armata mea, drept ce a şi chemat pe Nestor la sine şi i-a zis: Tinărule, se vede că tu nu ţi-ai dat seama de ce vrei să faci. Nu vezi că nenumăraţi bărbaţi, mult, mult mai puternici decât tine, — şi­­au găsit moartea în luptă cu Lie. Încă nu s’a găsit om, care să-’l biruiască. Te va ucide ca pe un pui de găină. Nu te a­­runcă deci orbeşte la moarte, ci, fiindu-ţi milă de tinereţele tale şi de frumseţea ta, nu Intră în luptă cu Lie. De eşti sărac, vino să-­ţi dau bogăţii câte pofteşti, numai nu te duce acolo unde te aşteaptă moartea în vârful suliţelor. — împărate, a răspuns Nestor, eu nu sunt sărac, nici voesc să mă arunc orbe­şte la moarte, ci voesc să mă lupt luptă dreaptă cu Lie, pe care înaintea ta îl voi da morţii, aruncându-l în suliţe, cum şi el pe atâţi bărbaţi a aruncat. Lupta cu Lie. Zicând aceste, fără să mai aştepte ca împăratul să-­i mai vorbea­scă, a sărit la locul de trântă strigând: vino, mult lăudatu­le Lie, să te arunc în suliţe, cu ajutorul lui Christos Dumnezeu, care întăreşte braţele mele şi să răspun pe cei ucişi de tine. Şi s’au luat vârtos la luptă dreaptă, piept la piept şi braţ la braţ, cu uriaşul Lie, şi s’a luptat voiniceşte cu dânsul, ză­­dărnicindu-i toate meşteşugirile, cu cari a­­cela trântia pe protivnicii săi. După nu puţină luptă şi grea încordare de puteri, Nestor chemând în ajutor pe Dumnezeu şi cu gândul la cuvântul Sfântului Dimitrie, într’o clipeală de ochi opintindu-se a ridi­cat în slavă pe Lie şi l-a aruncat în suliţe, care­­ au pătruns trupul şi înfipt l-au ţinut pănă şi-a dat duhul. (Va urma). TELEGRAFUL ROMAN

Next