Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)
1906-10-17 / nr. 113
478 o resolvă cu uşurătate ar fi o faptă criminală, pentru că greşala în resolvare poate să ducă la o tristă catastrofă. Să luăm întrebarea din partea ei istorică. Ce forţe au fost acelea, cari au împins până acuma îndeosebi omenirea spre progres şi înaintare? Cari ideale principale au fost scoase acuma pe plan în lume, şi care realizarea lor poate să fie rezultatul exclusiv al mişcării intelectuale, al unei îngrămădiri de cunoştinţe, al desvoltării şi perfecţionării creerilor, ori apoi poate să fie această realizare numai un product al progresului etic religios, al culturii inimei! Viaţa lumii în diferitele sfere şi apariţii ne ofere în general icoana unei desvoltări, care se face treptat şi încet, icoana unei desvoltări de forţe, cari în adâncurile naturii erau ascunse. Precum deasupra capetelor noastre, în nemărginitul univers, în locul planetelor stinse şi adormite s-au născut altele, aşa se limpezesc şi se nasc în cele mai ascunse unghiuri ale inimei omeneşti idealuri noi, cari iau locul scopurilor învechite şi deja realizate. Bizuinţele mărunte personale ale oamenilor se schimbă repede, şi ne revoacă în memorie minunatul amestec al unui caleidoscop. Dar deasupra acestor iizuinţe particulare reclamate de grijile şi lipsurile zilei cu care se luptă omenimea, mai sunt în fiecare epocă scopuri speciale şi generale, a căror atingere ţine în încordare forţele spirituale ale societăţii întregi. Şi cu cât mai multe veacuri trec pe deasupra capetelor oamenilor, cu atât mai îndepărtate, mai la înălţime, mai universale apar aceste scopuri generale, scopuri comune, idealele supreme ale omenirei! In zorile vieţii culturale interesul omului a fost stăpânit aproape numai de lumea externă, de lumea fizică. Apăsat de greutatea impresiilor primite din afară, geniul filozofic al popoarelor, întocmai ca copilul la începutul activităţii minţii sale, deosebit întâia numai personalitatea sa, în mod nu destul de clar, şi încă nu se putea desface pe sine din natura care-i împrejmui. Curiozitatea minţii era îndreptată exclusiv asupra deslegării enigmei cu universul. întreaga filozofie grecească, de la Thales pănă la Socrates, căută să limpezească chestia cu facerea lumii. Din ce a eşit, din ce e compusă şi în ce se va preface lumea când va peri? Acesta era obiectul principal al celor din anticitate, când vorbeau despre lume. Apa, aerul, focul, întreaga materie nemărginită a fost recunoscută ca fiinţă neschimbată în schimbarea apariţiunilor. Şi numai după ce a fost examinată întrebarea aceasta din toate părţile şi din toate punctele de vedere, şi-a pus filozofia o problemă nouă şi grea, şi-a întors atenţiunea asupra omului. „Gândul filozofic, zice Bauer, se întoarce spre lumea internă şi începe să se ocupe abia atunci cu scrutarea minunilor cari se arată în domeniul lumii spirituale, când ochiul s’a obicinuit cu priveliştea ce i-o dă bolta cerească cu mersul regulat şi vecinic acelaşi al corpurilor ei, şi cu apariţiile în continuu schimbăcioase ale vieţii fizice care ne încunjură“. Din tractul Lupşei, Sfinţirea Ibericei din Sălciua de sus. Ponor, 25 Octomvrie n. Intre văile încântătoare ale munţilor noştri Apuseni multe şi frumoase comune româneşti sunt. Unde din ele situate la poziţii mai favorabile, bine închiegate, cele mai multe însă resfirate. Una dintre aceste frumoase comuni este şi Sălciua de sus din comitatul Turda-Arieş, pretura Trăscăului, situată pe ambele maluri ale încântătoriului râu Arieş. Această comună se află cam la centrul tractului protoprezbiteral al Lupşei, prin care trece drumul de stat, linia Turda—Câmpeni, tocmai cam la mijloc între aceste două oraşe, unde este cerc notarial a patru comune împopulate, va se zică, un centru unde gravitează şi alte comune învecinate, precum din Valea Geogelului, Ponor, Râmeţ, Orăşti, Poşaga etc. In această comună a fost o modestă bisericuţă de lemn din timpurile mai vechi circa de vreo 150—200 ani, al cărei istoric de altcum după cât am eu cunoştinţă se va publica în ziarul „Tel. Român“ în timpul cel mai scurt posibil din partea fostului ei paroh şi actualminte protopop al tractului nostru Lupşa, domnul Vas Gan. Bisericuţa aceasta nu se mai potrivia pentru vremile de astăzi în acea comună. Drept acea actualul protopop şi-a pus ca ţintă supremă a sa îndată după intrarea în acea parohie punerea bazei unui fond pentru edificarea unei noui biserici. S’a şi pus, condus şi administrat astfel, încât Sălciua de sus astăzi se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase biserici de pe Valea Arieşului, fără a se fi făcut repartiţie de nici un filer. Din menţionatul istoric mulţi preoţi vor putea învăţa cum au să purceadă pentru că cu înleznire şi pe uşor să întrupeze opere atât de sublime şi de măreţe. Actul sfinţirei acestui nou locaş D- zeiesc s’a săvârşit apoi cu mare solemnitate Duminecă în 8/21 Octomvrie a. c. I prin Prea Cuvioşia Sa Dr. Miron E. Cristea, ieromonah, asesor conzistorial, ca delegat al Inaltpreasfinţiei Sale domnului Arhiepiscop şi Metropolit al nostru Ioan Meţianu asistat de diaconul ceremonial al catedralei noastre gr. ort. române din Sibiiu Gheorghe Tulbure, apoi de dl protopop tractual Vasiliu Gan şi următorii 11 preoţi: Nestor Manciu din Ocolişulmare, Simion Samoila, Ocolişul mic, Eugen Muntean, Burn, Gheorghe Lazar, V. Geogelului, Vas, Trifa, Mogoş-Micleşti, Aurel Boer, Cioara de sus, Vasile Bumbuţ, Sartas, Romul Gomboş Sălciua de jos, Eufimiu Frăsila, Salciua de sus Lătureni, Vas Jina, Subpeatră şi subscrisul Laurenţiu Ciorbea, Ponor. Obicinuitele cântările au executat mai mulţi cantori şi învăţători din comunele tractuale, iar cele liturgice cu multă dexteritate un cor improvizat din Ofenbaia sub conducerea învăţătorului Nicolau Fodorean. In ziua premergătoare s’a oficiat în bisericuţa veche pentru ultima dată Sf. Liturgie, apoi vecernia şi priveghierea prescrisă, din partea preoţilor: Gheorghe Lazar şi Effimiu Frăsila. Delegatul Excelenţiei Sale dlui Arhiepiscop şi Metropolit P. C. D. Dr. Miron E. Cristea s-a înfăţişat în comuna învecinată Sălciua de Jos dela Sâmbătă după amiazi la orele patru, unde împreună cu diaconul Gh. Tulbure a fost încuartirat la domnul S. Paşca, unde s’au prezentat întru întimpinarea Prea Cuvioşiei Sale mai mulţi preoţi, învăţători şi întreaga inteligenţă din loc şi vecinătate. De altcum întreaga cale a Prea Cuvioşiei Sale a fost un drum de triumf. Neobositul nostru protoprezbiter însoţit de veteranul paroh al Ocolişului mare N. Manciu a alergat întru întimpinarea Prea Cuvioşiei Sale pănă la ultima staţiune ferată, în oraşul Turda, unde i-au aquitat o căleasă trase de patru cai, doamnă de un mandatar Arhieresc, îndată ce Preacuvioşia Sa, a pus piciorul pe teritoriul tractului nostru au ieşit întru întimpinarea lui preoţi, învăţători, inteligenţă şi popor număros din toate comunele, cari au căzut pe această linie. Astfel la Buru îl bineventează preotul E. Muntean, la Lungeşti, un cătun nu de mult trecut la legea noastră drept credincioasă răsăriteană epitropul, la Ocolişul mare înv. penz. Andreiu Muntean cu un însemnat număr de călăreţi, care apoi desfăcându-se în două, jumătate înainte jumătate îndărătul calesei P. C. Sale şi a personalului însoţitor, l-au petrecut pănă la Sălciua de jos. La Vidolm l-a salutat înv. Herdea, la Lunca înv. Miden, la Poşaga de jos parohul Buşdea, la Sălcia de jos parohul locului B. Gomboş, în tot locul cu număroşi inteligenţi şi popor. Pretutndeni Preacuvioşia Sa a mulţămit foarte călduros, fiind şi această sărbătorească şi neaşteptată primire despre dragostea şi iubirea noastră cătră stăpânirea mai înaltă bisericească. O puternică dovadă. Duminecă dimineaţa şi-a făcut Prea I cuvioşia Sa intrarea solemnă la însuşi locul destinaţiei adecă în Sălciua de sus, şi aici a fost întimpinat cu banderiu şi bineventat de viitoriul paroh al acestei comune S. Vasinca. La serviciul divin a participat public aproape din toate comunele tractuale, cam la 800—1000 persoane, între cari în fuga condeiului mi-am notat * pe următorii: Doamna Ana Gal, protopopeasă Ofenbaia, Dr. Vaier Moldovan, adv. Turda, doamna, Dr. G. Pătăcean, adv. Turda, Dr. Fodor, medic Trăscău, Pretorele din Trăscău, Dr. E. Goldner, medic, D. Muntean not., cu Doamna, din Ofenbaia, A. Muntean, înv. penz. şi mare proprietar cu Doamna din Ocolişul mare, I. Aron, not. Ponor, cu doamna, Dna Silvia Pop, învăţătoare în Ofenbaia, văduva protopopeasă Damian Ofenbaia, Vas. Buta, paroh Râmeţ cu doamna, V. Ciorbea, primar Ponor, cu doamna, Iosif Bârluţ primar Geogel, I. Hăţăgan, par. gr. cath. Sălciua de jos cu doamna, Gidrai, Balea notari din 9 loc, Radimeczky, apotecar din Ofenbais, apoi aproape toţi preoţii şi învăţătorii din tract cu soţiile şi alţi fruntaşi şi onoraţiori. După finirea S. Liturghii Preacuvioşia Sa a ţinut mai bine de 1 oră şi jumătate o frumoasă, măduoasă şi instructivă predică, al cărei efect o altă peană mai dibace ar fi în stare să-î pună pe hârtie, în care între altele cu frumoase istorioare din viaţa sfinţilor şi păţanii a combătut indiferentismul faţă de biserică, împărecherile sau desbinările şi certele, beţia, luxul şi alte scăderi îndatinate, punând la inima ascultătorilor frica de Dzeu, iubirea deaproapelui, dragostea faţă de biserică şi de şcoală, iubirea de patrie, supunerea cătră ocârmuire ş. a. Cuvintele P. C. Sale au fost ascultate cu deosebită atenţiune şi sunt sigur, că vor contribui mult la desvoltarea simţului religios moral. După aceea s’a făcut stropirea şi miruitul poporului, îţi era mai mare mirarea cum P. C. Sa a putut avea pacienţa de a da crucea şi a stropi însuşi de la primul , şi pănă la cel din urmă om. Era deja la 2 ore după ameazi, câ măr obosiţi am luat o masă comună, la care au participat aproape la 200 persoane. Se înţelege, că aici, ca la orice poezii însemnate n’au lipsit animaţia şi toastele. Primul toast l a ridicat P. C. Sa în sătatea Dlui Arhiepiscop şi Metropolit Ioan Meranu. Părintele protopop a toastat pentru Conzistoriu şi delegatul său Dr. Miron R. Cristea. Diaconul Gh. Tulbure, pentru protopopul tractual. Părintele Vas. Trifa pentru comitetul parohial, Romul Gomboş şi S. Vasinca pentru popor, Vasilie Şpan pentru architect şi Laurenţiu Ciorbea, pentru reprezentanţii de la administraţie, pentru reprezentanţii altor confesiuni şi în fine pentru femeia română. A mai toastat S Paşca pentru oaspeţi, advocatul şi deputatul sinodal Dr. Vaier Moldovan, medicul Fodor şi alţii. După finirea banchetului a urmat un concert constătător din vreo 7—8 puncte , executate de un cor de bărbaţi din Ofenbaia sub conducerea dlui învăţ. Chirilă. Apoi vreo 6 puncte de un cor de băieţide şcoală din Runc, sub conducerea dlui învăţ Iosif Panţa. Ambii şi-au dat silinţa şi ne- a procurat o seară foarte plăcută, ceea ce le poate servi spre laudă şi îmbărbătare. După ce a mai ţinut protopopul Vas. Gan o instructivă dizertaţie despre istoricul nou edificatei biserici a urmat un animat dans şi veselie pănă în zorile zilei. Muzica renumitului Ghiuţiu din Abrud. Astfel s’a încheiat această sărbătoare ca şi la care pănă acum dignitar mai înalt bisericesc prin părţile acestea n’am avut avut de pe vremea fericitului episcop Vasile Moga şi astfel cred, că este pe deplin justificată bucuria ce a avut-o poporul din acest ţinut şi buna impresie ce a făcut şi lăsat P. C. Sa împreună cu diaco- nul Gh. Tulbure în inimile noastre. Bu- nul Dumnezeu întru mulţi ani să-i trăiască şi de treaptă mai înaltă să-i învrednicească. Preotul Laurenţiu Ciorbea,Şi păgânii din împrejurimile Tesalonicului erau mâhniţi, nu numai pentru moartea fraţilor lor, dar şi pentru că se simţiau ruşinaţi, că în întreg ţinutul Tesalonicului nu se găseşte unul, care să biruiască pe vie. Şi creştinii şi păgânii se găsiau în starea de ruşinoasă smerenie, în care odinioară se găsiseră Israilienii în faţa Filistenilor şi a lui Goliat. Nestor şi sf. Dimitrie. Era însă pe acea vreme în Tesalonic un tânăr în vârstă ca de 20 de ani cu numele Nestor, frumos la făptură, puternic la vârtute, bine deprins la luptele gimnastice şi bine cunoscut sfântului Dimitrie. Acest tânăr văzând pe Lie şi-a zis, ca oarecând David, când a văzut pe Goliat, e grozav de puternic acest varvar uriaş. El se bizueşte numai în puterile lui, Christos Dumnezeul meu este atotputernic, el îmi va Întâi braţele ca să-l biruesc şi să-l împedec de a mai face atâta ucidere de bărbaţi şi a ruşina pe Tesaloniceni. Deci înainte de a se duce la luptă, Nestor a mers la sfântul Dimitrie în temniţă să-i ceară sfatul şi rugăciunea cătră Dumnezeu. Sfântul Dimitrie care cunoştea pe Nestor ca viteaz oştean, rugându-se lui Christos Dumnezeu pentru dânsul a zis: Mergi cu toată încrederea că şi pe Lie îl vei birui şi pe Christos îl vei mărturisi. Nestor şi împăratul. Insufleţindu-se Nestor de această prorocire, a alergat la locul de luptă şi a cerut să fie pus faţă în faţă cu Lie, la luptă dreaptă, pe moarte şi pe viaţă. Iar împăratul, care şedea la locul său şi cu plăcere privea la cei ce se luptau, văzând pe Nestor cât e de frumos la faţă şi de mlădios la tot trupul, şi-a zis: de ce să moară acest viteaz aici, fără nici un folos? Mai bine să-’i păstrez viaţa şi să-’l iau în armata mea, drept ce a şi chemat pe Nestor la sine şi i-a zis: Tinărule, se vede că tu nu ţi-ai dat seama de ce vrei să faci. Nu vezi că nenumăraţi bărbaţi, mult, mult mai puternici decât tine, — şiau găsit moartea în luptă cu Lie. Încă nu s’a găsit om, care să-’l biruiască. Te va ucide ca pe un pui de găină. Nu te aruncă deci orbeşte la moarte, ci, fiindu-ţi milă de tinereţele tale şi de frumseţea ta, nu Intră în luptă cu Lie. De eşti sărac, vino să-ţi dau bogăţii câte pofteşti, numai nu te duce acolo unde te aşteaptă moartea în vârful suliţelor. — împărate, a răspuns Nestor, eu nu sunt sărac, nici voesc să mă arunc orbeşte la moarte, ci voesc să mă lupt luptă dreaptă cu Lie, pe care înaintea ta îl voi da morţii, aruncându-l în suliţe, cum şi el pe atâţi bărbaţi a aruncat. Lupta cu Lie. Zicând aceste, fără să mai aştepte ca împăratul să-i mai vorbească, a sărit la locul de trântă strigând: vino, mult lăudatule Lie, să te arunc în suliţe, cu ajutorul lui Christos Dumnezeu, care întăreşte braţele mele şi să răspun pe cei ucişi de tine. Şi s’au luat vârtos la luptă dreaptă, piept la piept şi braţ la braţ, cu uriaşul Lie, şi s’a luptat voiniceşte cu dânsul, zădărnicindu-i toate meşteşugirile, cu cari acela trântia pe protivnicii săi. După nu puţină luptă şi grea încordare de puteri, Nestor chemând în ajutor pe Dumnezeu şi cu gândul la cuvântul Sfântului Dimitrie, într’o clipeală de ochi opintindu-se a ridicat în slavă pe Lie şi l-a aruncat în suliţe, care au pătruns trupul şi înfipt l-au ţinut pănă şi-a dat duhul. (Va urma). TELEGRAFUL ROMAN