Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)

1908-10-28 / nr. 118

Nr. 118 ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru str&inatate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Marți 28 Octomvrie (10 Noemvrie) 1908. TELEGRAFUL Apare Marita, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile g&­­se adreseze Administrației tipografiei ar­diecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 46. Corespondențele Pentru odată 14 să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Anul LVL INSERȚIUNILE. fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 80 fiii rândul cu litere garmond. Crisă în Austria. Sibiiu, 9 Noemvrie n. Neînțelegerile dintre Cehii și Germanii din Boemia nu sunt de ori, de alaltă ori. Ele datează de pe vremea, când Germanii erau singuri stăpâni pe situația politică și des­considerau drepturile și limba Cehi­lor. Puterea Nemților a fost însă sdrobită, și Cehii, ajunși deasupra, încep să le măsure Nemților cu măsura cu care le-au măsurat lor mai nainte aceștia. Nemții se opun, și în lupta lor de apărare au însce­nat obstrucție în dieta provincială din Praga. Din obstrucție s’a născut în­căierare în dietă, a cărei urmare fi­rească a fost prorogarea dietei. Fap­tul acesta al guvernului. Cehii l’au considerat de binevoitor Nemților, deci miniștrii de naționalitate cehă și au dat demisia și nu mai fac parte din guvernul baronului Beck. Acestea sunt premisele marelui eveniment, că guvernul austriac în­treg și-a dat demisiunea, după ce toate încercările baronului Beck, prim-ministrul austriac, de ași re­construi cabinetul, au rămas zadar­nice. Și-a perdut încrederea la par­tidele mai de seamă parlamentare, cari în consfătuirile ținute au de­clarat pe față, că nu mai pot da nici un ajutor guvernului baronului Beck. Motivele acestei înstrăinări de guvern sunt însă diametral o­­puse. Căci pe când partidul social­­creștin, cel mai tare dintre par­tidele reprezentate în reichsrath, zice așa, că nu mai poate sprijini un guvern, care nu apără cu des­tulă energie drepturile Nemților din Boemia, partidul Cehilor, asemenea unul dintre cele mai tari, zice că nu mai poate avea încredere în gu­vernul, care desconsideră drepturile și interesele Cehilor. Guvernul ba­ronului Beck a ajuns deci între cio­can și nicovală. Nemții social-creș­­tini nu-1 mai v­eau, pentru că nu e destul de german. Cehii nu-1 mai vreau, pentru că nu li­ se pare des­tul de ceh. Conferența Cehilor a hotărât deci, ca miniștrii lor demi­sionați să nu-și retragă la nici un pas de misiunile, și nici dintre ceia­­lalți să nu primească nime invita­rea de a întră în cabinetul baronu­lui Beck. Intre astfel de împreju­rări, guvernul baronului Beck a tre­buit să cadă și astăzi el aparține deja trecutului. Ca urmaș al baronului Beck e numit baronul Bienerth, actualul mi­nistru de interne, care-și va da toate silințele să formeze un ministeriu parlamentar. Iar dacă nu-i va succede lucrul, va compune un ministeriu de funcționari, care va fi numai gu­vern de transiție, în curând schim­bat cu alt guvern parlamentar, for­mat probabil de unul dintre frun­tașii partidului social-creștin, poate că de presidentul reichsrathului, Weisskirchner. Despre baronul Bienerth, — de altcum nepotul lui Schmerling, — se susține, că ar fi omul de încredere al partidului social-creștin, căruia i-a făcut mari servicii, mai ales cu oca­siunea alegerilor acum de curând ținute în Austria de jos, pentru dieta provincială, când partidul so­­cial-creștinilor a raportat o victorie strălucită pe întreaga linie. De aceea se crede, că dacă va succede for­marea unui cabinet parlamentar, a­­cesta va purta timbrul partidului so­cial-creștin, care pe calea aceasta în curând are să ajungă stăpân pe situația politică și în reichsrath, după cum stăpân al situației e astăzi în con­siliul comunal al Vienei, și în dieta provincială a Austriei de jos. Oricine se fie însă urmașul ba­ronului Beck în presidenția ministe­rială din Austria, un lucru e cert, că ia locul unui om muncitor și harnic, unui bărbat de stat cu fru­moase aptitudini, cu multă rafine­­rie și energie. Și dușmanii sei vor trebui să spună numai bine despre el. Pentru a-l putea judeca, n’avem decât să ne gândim la pertractările purtate cu guvernul nostru în che­stia reînoirei pactului vamal-comer­­cial, din cari a știut să scoată fa­­voruri enorme pentru Austria, în paguba noastră. E de neînțeles deci, cum de un bărbat de stat atât de dibacil, nu a fost în stare să aplaneze la el acasă și neînțelegerile naționaliste dintre po­poare, ci pe tema aceasta a trebuit să cada? Nu cumva e punct de pro­gram și acum în politica Vienei, ca înțelegere și pace între popoare să nu se facă, nici dincolo, și nici din­coace?! Reformele electorale. Maiestatea Sa Regele a prevă­­zut Marți, săptămâna trecută, cu sancțiunea prealabilă proiectul de lege al domnului ministru de interne Andrássy despre reformele electorale. Proiectul va fi deci prezentat dietei în ședința convocată pe Mercuri, 11 Noemvrie­­. Cu toate­ că aprobarea preala­bilă a Maiestății Sale e dată în mod necondiționat, fără a se pretinde mo­dificări, este speranță, că se vor face totuși unele schimbări în proiectul dlui ministru Andrássy, mai ales, că nici ministrul însuși nu se mai împo­trivește și nu mai cere, ca proiectul seu să fie votat fără nici o schim­bare. Din contră, a declarat în mai multe rânduri, că va accepta toate modificările, prin care nu se alte­rează principiile fundamentale ale proiectului său de lege. Iar după ziarul „N. Fr. Presse“ modificările pe cari le-a acceptat deja ministrul Andrássy ar fi următoarele: In cer­curile electorale urbane, votarea să fie secretă, cu titlile, iar în cercurile electorale rurale, să se facă votare pe față. Să se dee drept de vot și analfa­beților, adecă celor ce nu știu ceti și scrie, dacă p­lătesc o sumă oarecare de dare de stat, cam cincisprezece, ori douăzeci de coroane. Din votul plural să rămână numai votul al doilea, care va fi legat de un ceas mai mare, ori de o cualificație su­perioară, bunăoară cum era con­templat votul triplu, iar votul triplu să fie abandonat de tot. Pentru noi modificările acestea nu au să fie decât folositoare, pen­tru că prin ștergerea votului triplu scade în mod simțitor numărul celor ce pot se ne­majorizeze în singura­ticele cercuri electorale, iar prin a­­cordarea dreptului de alegere și pe seama analfabeților, cari plătesc o sumă anumită de dare de stat, se în­mulțesc iarăși în mod simțitor rându­rile alegătorilor noștri. Iar faptul, că votarea se va face pe față în cercu­rile electorale rurale, unde vom fi noi interesați, căci cercuri electorale urbane nu avem, nu are să ne facă nici o bătae de cap. Este în fiecare alegător român atâta tărie de con­vingere și atâta energie, ca să-și dea votul pe față, — fără a se teme de nime, — conform voinței și con­­vingerei sale. Cu modificările ace­stea deci, proectul de lege despre reformele electorale nu are să fie atât de rău, cum credeam și ne te­meam noi, deși pe deplin nu putem fi mulțămiți nici așa cu el. Misiunea culturală-națională a preotului român. De preotul N. Șoneriu. (Fine). E interesant, că la noi aceste obice­iuri sociale sunt întrețesute cu viața bi­sericească, așa încât dacă le-ai estirpa, i-ai lua farmecul vieții țărănești. Deci preotul totdeauna va consimți, ba chiar va pro­mova astfel de obiceiuri și datine, cari nu trec peste cadrul moralității. Mai mare serviciu va face, când el însuși va colecti obiceiurile și datinele locale, descriindu-le cât se poate de fidel și explicându-le. Din obiceiurile tuturor Românilor s’ar afla apoi, cari sunt generale și originale și în acest chip s’ar putea deduce cu date aproape de valoare istorică descendența și trecu­­tul poporului român. Țin să mai amintesc și acea patimă înfricoșată, care cuprinde din ce în ce mai mult teren: alcoolismul. Cunoaștem cu toții înfricoșatele ur­mări ale acestei boale, care stoarce toată vlaga din țăranul nostru, din om cuminte și domol îl face idiot sau fiară sălbatică, iar ce-i mai rău și mai dureros, că ur­mașii din spiță în spiță degenerează și se prăpădesc. Cunoaștem și mijloacele de apărare, căci a fost mult ventilată chestia alcoolismului prin ziare, dar să nu rămâ­nem numai pe lângă planuri și hotărâri, ci să se punem și în lucrare. Aceasta e una din cele mai grele, dar totodată și cele mai nobile datorințe ale preoțimei noastre. Când un preot poate mărturisi cu inimă curată, că și-a pus toată străduința de a satisface acestor condițiuni, adecă, și-a îndeplinit serviciul seu pastoral cu cea mai mare acurateță, că limba sa ma­ternă totdeauna și în tot locul a știut-o prețui, că a promovat nărăvirea în spre cele bune ale poporenilor sei, acel preot poate fi mulțămit, că a conlucrat după pu­tință la conservarea națiunei sale. Cu atâta însă misiunea sa nu e es­­hauriată, ci el trebue să lucreze și întru luminarea, cultivarea și întărirea popore­nilor sei. Înainte de toate preotul să încerce a ridica pe parohienii săi la un grad ade­vărat de bunăstare materială și înflorire. Agricultorilor le va atrage atențiunea asu­pra instrumentelor mai nouă agronomice, prin care pământul se lucrează relativ mai efern și produce rod tot așa de îmbelșu­gat, dacă nu chiar mai îmbelșugat. Ace­ste unelte și le pot aculva întovărășin­­du-se mai mulți inși, premergând preotul cu exemplu. Tot astfel și cu horticul­tura. Pe cei, cari se ocupă cu prăsirea vitelor, încă îi va îndruma să prăsească vite de rasă, cari pe lângă aceleași chel­­tueli se plătesc mai bine. Le va da cu un cuvânt indicii sigure și clare cu pri­vire la esploatarea rentabilă a terenului și la economia rațională. Un ponct deosebit trebue să pună pe desvoltarea „burghezimii”, a meseria­șilor. Nouă această treaptă ne lipsește aproape cu desăvârșire. Și dacă o avem în câtva,—legăturile între ea și societatea cultă pe de o parte, și între plugărime pe de altă parte, e atât de laxă, încât pro­gresul ei e foarte anevoios. De altcum nici meseriașii noștri încă nu sunt pe de­plin consuli, ce gol umplu ei în sinul na­țiunii noastre, și așa — mai ales cei dela oraș — nu se simt acasă nici în sinul ță­rănimii, nici în cercurile mai înalte. Tot preotul e chemat să le clarifice posițiunea în sinul națiunii. Țăranul plu­gar sau cultivător de vite are să predea productele sale brute meseriașului român, care le prelucră și apoi le vinde, atât „domnilor“, cât și „opincarilor“. Acesta-i cursul firesc al lucrurilor, aceasta-i posi­­țiunea și chemarea naturală a breslei me­seriașilor. Pe lângă acestea va insista preotul cu tot dinadinsul, ca meseriilor să se dedice cât mai mulți fii ai țăranilor noștri, încât Românii să nu fie avisați la producte elite din mâni străine. Spre sco­­pul acesta tot preoții vor mijloci, ca ti­neri de ai noștri să fie primiți la măestri buni, pentru că cu timpul în toată comuna să ne avem meșteșugarii noștri Români. Dacă împrejurările sunt priincioase, preotul în înțelegere cu învățătorul, no­tarul și alți oameni de bine, vor înființa reuniune agricolă, sau de sociali, și dacă nu s’ar putea face atât, cel puțin de câ­­teva ori pe an să concheme poporul la câte o conferență, să-i țină prelegeri din eco­nomie, din drept, din higienă — și mai ales din higienă — însuflețindu-1 și îndu­­plecându-1 să pună în praxă cele auzite. Să se încerce a se crea un fond — în bani sau în bucate — nu imediat în­­tr’un an sau doi, ci după un șir mai lung de ani, încât contribuțiunile nici să nu fie simțite. Din venitele acestui fond s’ar putea întreținea o bibliotecă poporală și chiar o reuniune de cetit pe seama po­porului. Tot la îndemnul preotului și sub di­recta lui supraveghere învățătorul sau alt cunoscător de musicâ — un cas de lipsă însuși preotul — va forma un cor de copii sau de adulți, pentru a cânta Dumineca și sărbătoarea în biserică, și la răstimpuri anumite să dea concerte poporale, cari mai ales la sate nu sunt împreunate cu nici un fel de spese, pănă când efectul asupra ascultătorilor e uimitor, ne mai vorbind de nobilitarea simțămintelor și a spiritului, ce o produce cântarea asupra cântăreților înșiși. Astfel de petreceri poporale, mai cu seamă în toiul iernei, sunt foarte bineve­nite și ar trebui îmbrățișate cu toată căl­dura, căci ele sunt începuturi de massă mai compactă și ce atingerea diferiților in­divizi de diferite categorii deșteaptă inte­resul social, temeiul tuturor comunită­ților. In sfârșit preotul, ca director școlar, are să răspundă despre progresul școalei încredințate lui. Odraslele tinere sunt spe­ranța neamului nostru, educațiunea și cul­tura de care se împărtășesc, trebue să fie cea mai corespunzătoare și potrivită, aco­modată împrejurărilor locale și capacității elevilor. Cu ochi de Argus trebue să ve­gheze deci preotul, ca tinerimea școlară să fie crescută în spirit național, iubitoare de muncă și însuflețită pentru tot ce e frumos, bun și folositor. Se înțelege, că acesta e mai ales terenul de activitate al învățătorului și preotul nici n’are să se ingereze mai adânc în afacerile lui, căci prin aceea numai i ar jigni dorul de muncă, ci în armonie, amândoi, sprijinindu-se re­ciproc, să lucreze întru ajungerea aceleeași ținte. La cas, că numărul analfabeților ar fi mare și ei ar arăta dor de înaintare și învățătură, va înființa școală de adulți,

Next