Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)
1908-10-28 / nr. 118
Nr. 118 ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru str&inatate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Marți 28 Octomvrie (10 Noemvrie) 1908. TELEGRAFUL Apare Marita, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile g&se adreseze Administrației tipografiei ardiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 46. Corespondențele Pentru odată 14 să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Anul LVL INSERȚIUNILE. fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 80 fiii rândul cu litere garmond. Crisă în Austria. Sibiiu, 9 Noemvrie n. Neînțelegerile dintre Cehii și Germanii din Boemia nu sunt de ori, de alaltă ori. Ele datează de pe vremea, când Germanii erau singuri stăpâni pe situația politică și desconsiderau drepturile și limba Cehilor. Puterea Nemților a fost însă sdrobită, și Cehii, ajunși deasupra, încep să le măsure Nemților cu măsura cu care le-au măsurat lor mai nainte aceștia. Nemții se opun, și în lupta lor de apărare au înscenat obstrucție în dieta provincială din Praga. Din obstrucție s’a născut încăierare în dietă, a cărei urmare firească a fost prorogarea dietei. Faptul acesta al guvernului. Cehii l’au considerat de binevoitor Nemților, deci miniștrii de naționalitate cehă și au dat demisia și nu mai fac parte din guvernul baronului Beck. Acestea sunt premisele marelui eveniment, că guvernul austriac întreg și-a dat demisiunea, după ce toate încercările baronului Beck, prim-ministrul austriac, de ași reconstrui cabinetul, au rămas zadarnice. Și-a perdut încrederea la partidele mai de seamă parlamentare, cari în consfătuirile ținute au declarat pe față, că nu mai pot da nici un ajutor guvernului baronului Beck. Motivele acestei înstrăinări de guvern sunt însă diametral opuse. Căci pe când partidul socialcreștin, cel mai tare dintre partidele reprezentate în reichsrath, zice așa, că nu mai poate sprijini un guvern, care nu apără cu destulă energie drepturile Nemților din Boemia, partidul Cehilor, asemenea unul dintre cele mai tari, zice că nu mai poate avea încredere în guvernul, care desconsideră drepturile și interesele Cehilor. Guvernul baronului Beck a ajuns deci între ciocan și nicovală. Nemții social-creștini nu-1 mai veau, pentru că nu e destul de german. Cehii nu-1 mai vreau, pentru că nu li se pare destul de ceh. Conferența Cehilor a hotărât deci, ca miniștrii lor demisionați să nu-și retragă la nici un pas de misiunile, și nici dintre ceialalți să nu primească nime invitarea de a întră în cabinetul baronului Beck. Intre astfel de împrejurări, guvernul baronului Beck a trebuit să cadă și astăzi el aparține deja trecutului. Ca urmaș al baronului Beck e numit baronul Bienerth, actualul ministru de interne, care-și va da toate silințele să formeze un ministeriu parlamentar. Iar dacă nu-i va succede lucrul, va compune un ministeriu de funcționari, care va fi numai guvern de transiție, în curând schimbat cu alt guvern parlamentar, format probabil de unul dintre fruntașii partidului social-creștin, poate că de presidentul reichsrathului, Weisskirchner. Despre baronul Bienerth, — de altcum nepotul lui Schmerling, — se susține, că ar fi omul de încredere al partidului social-creștin, căruia i-a făcut mari servicii, mai ales cu ocasiunea alegerilor acum de curând ținute în Austria de jos, pentru dieta provincială, când partidul social-creștinilor a raportat o victorie strălucită pe întreaga linie. De aceea se crede, că dacă va succede formarea unui cabinet parlamentar, acesta va purta timbrul partidului social-creștin, care pe calea aceasta în curând are să ajungă stăpân pe situația politică și în reichsrath, după cum stăpân al situației e astăzi în consiliul comunal al Vienei, și în dieta provincială a Austriei de jos. Oricine se fie însă urmașul baronului Beck în presidenția ministerială din Austria, un lucru e cert, că ia locul unui om muncitor și harnic, unui bărbat de stat cu frumoase aptitudini, cu multă rafinerie și energie. Și dușmanii sei vor trebui să spună numai bine despre el. Pentru a-l putea judeca, n’avem decât să ne gândim la pertractările purtate cu guvernul nostru în chestia reînoirei pactului vamal-comercial, din cari a știut să scoată favoruri enorme pentru Austria, în paguba noastră. E de neînțeles deci, cum de un bărbat de stat atât de dibacil, nu a fost în stare să aplaneze la el acasă și neînțelegerile naționaliste dintre popoare, ci pe tema aceasta a trebuit să cada? Nu cumva e punct de program și acum în politica Vienei, ca înțelegere și pace între popoare să nu se facă, nici dincolo, și nici dincoace?! Reformele electorale. Maiestatea Sa Regele a prevăzut Marți, săptămâna trecută, cu sancțiunea prealabilă proiectul de lege al domnului ministru de interne Andrássy despre reformele electorale. Proiectul va fi deci prezentat dietei în ședința convocată pe Mercuri, 11 Noemvrie. Cu toate că aprobarea prealabilă a Maiestății Sale e dată în mod necondiționat, fără a se pretinde modificări, este speranță, că se vor face totuși unele schimbări în proiectul dlui ministru Andrássy, mai ales, că nici ministrul însuși nu se mai împotrivește și nu mai cere, ca proiectul seu să fie votat fără nici o schimbare. Din contră, a declarat în mai multe rânduri, că va accepta toate modificările, prin care nu se alterează principiile fundamentale ale proiectului său de lege. Iar după ziarul „N. Fr. Presse“ modificările pe cari le-a acceptat deja ministrul Andrássy ar fi următoarele: In cercurile electorale urbane, votarea să fie secretă, cu titlile, iar în cercurile electorale rurale, să se facă votare pe față. Să se dee drept de vot și analfabeților, adecă celor ce nu știu ceti și scrie, dacă plătesc o sumă oarecare de dare de stat, cam cincisprezece, ori douăzeci de coroane. Din votul plural să rămână numai votul al doilea, care va fi legat de un ceas mai mare, ori de o cualificație superioară, bunăoară cum era contemplat votul triplu, iar votul triplu să fie abandonat de tot. Pentru noi modificările acestea nu au să fie decât folositoare, pentru că prin ștergerea votului triplu scade în mod simțitor numărul celor ce pot se nemajorizeze în singuraticele cercuri electorale, iar prin acordarea dreptului de alegere și pe seama analfabeților, cari plătesc o sumă anumită de dare de stat, se înmulțesc iarăși în mod simțitor rândurile alegătorilor noștri. Iar faptul, că votarea se va face pe față în cercurile electorale rurale, unde vom fi noi interesați, căci cercuri electorale urbane nu avem, nu are să ne facă nici o bătae de cap. Este în fiecare alegător român atâta tărie de convingere și atâta energie, ca să-și dea votul pe față, — fără a se teme de nime, — conform voinței și convingerei sale. Cu modificările acestea deci, proectul de lege despre reformele electorale nu are să fie atât de rău, cum credeam și ne temeam noi, deși pe deplin nu putem fi mulțămiți nici așa cu el. Misiunea culturală-națională a preotului român. De preotul N. Șoneriu. (Fine). E interesant, că la noi aceste obiceiuri sociale sunt întrețesute cu viața bisericească, așa încât dacă le-ai estirpa, i-ai lua farmecul vieții țărănești. Deci preotul totdeauna va consimți, ba chiar va promova astfel de obiceiuri și datine, cari nu trec peste cadrul moralității. Mai mare serviciu va face, când el însuși va colecti obiceiurile și datinele locale, descriindu-le cât se poate de fidel și explicându-le. Din obiceiurile tuturor Românilor s’ar afla apoi, cari sunt generale și originale și în acest chip s’ar putea deduce cu date aproape de valoare istorică descendența și trecutul poporului român. Țin să mai amintesc și acea patimă înfricoșată, care cuprinde din ce în ce mai mult teren: alcoolismul. Cunoaștem cu toții înfricoșatele urmări ale acestei boale, care stoarce toată vlaga din țăranul nostru, din om cuminte și domol îl face idiot sau fiară sălbatică, iar ce-i mai rău și mai dureros, că urmașii din spiță în spiță degenerează și se prăpădesc. Cunoaștem și mijloacele de apărare, căci a fost mult ventilată chestia alcoolismului prin ziare, dar să nu rămânem numai pe lângă planuri și hotărâri, ci să se punem și în lucrare. Aceasta e una din cele mai grele, dar totodată și cele mai nobile datorințe ale preoțimei noastre. Când un preot poate mărturisi cu inimă curată, că și-a pus toată străduința de a satisface acestor condițiuni, adecă, și-a îndeplinit serviciul seu pastoral cu cea mai mare acurateță, că limba sa maternă totdeauna și în tot locul a știut-o prețui, că a promovat nărăvirea în spre cele bune ale poporenilor sei, acel preot poate fi mulțămit, că a conlucrat după putință la conservarea națiunei sale. Cu atâta însă misiunea sa nu e eshauriată, ci el trebue să lucreze și întru luminarea, cultivarea și întărirea poporenilor sei. Înainte de toate preotul să încerce a ridica pe parohienii săi la un grad adevărat de bunăstare materială și înflorire. Agricultorilor le va atrage atențiunea asupra instrumentelor mai nouă agronomice, prin care pământul se lucrează relativ mai efern și produce rod tot așa de îmbelșugat, dacă nu chiar mai îmbelșugat. Aceste unelte și le pot aculva întovărășindu-se mai mulți inși, premergând preotul cu exemplu. Tot astfel și cu horticultura. Pe cei, cari se ocupă cu prăsirea vitelor, încă îi va îndruma să prăsească vite de rasă, cari pe lângă aceleași cheltueli se plătesc mai bine. Le va da cu un cuvânt indicii sigure și clare cu privire la esploatarea rentabilă a terenului și la economia rațională. Un ponct deosebit trebue să pună pe desvoltarea „burghezimii”, a meseriașilor. Nouă această treaptă ne lipsește aproape cu desăvârșire. Și dacă o avem în câtva,—legăturile între ea și societatea cultă pe de o parte, și între plugărime pe de altă parte, e atât de laxă, încât progresul ei e foarte anevoios. De altcum nici meseriașii noștri încă nu sunt pe deplin consuli, ce gol umplu ei în sinul națiunii noastre, și așa — mai ales cei dela oraș — nu se simt acasă nici în sinul țărănimii, nici în cercurile mai înalte. Tot preotul e chemat să le clarifice posițiunea în sinul națiunii. Țăranul plugar sau cultivător de vite are să predea productele sale brute meseriașului român, care le prelucră și apoi le vinde, atât „domnilor“, cât și „opincarilor“. Acesta-i cursul firesc al lucrurilor, aceasta-i posițiunea și chemarea naturală a breslei meseriașilor. Pe lângă acestea va insista preotul cu tot dinadinsul, ca meseriilor să se dedice cât mai mulți fii ai țăranilor noștri, încât Românii să nu fie avisați la producte elite din mâni străine. Spre scopul acesta tot preoții vor mijloci, ca tineri de ai noștri să fie primiți la măestri buni, pentru că cu timpul în toată comuna să ne avem meșteșugarii noștri Români. Dacă împrejurările sunt priincioase, preotul în înțelegere cu învățătorul, notarul și alți oameni de bine, vor înființa reuniune agricolă, sau de sociali, și dacă nu s’ar putea face atât, cel puțin de câteva ori pe an să concheme poporul la câte o conferență, să-i țină prelegeri din economie, din drept, din higienă — și mai ales din higienă — însuflețindu-1 și înduplecându-1 să pună în praxă cele auzite. Să se încerce a se crea un fond — în bani sau în bucate — nu imediat într’un an sau doi, ci după un șir mai lung de ani, încât contribuțiunile nici să nu fie simțite. Din venitele acestui fond s’ar putea întreținea o bibliotecă poporală și chiar o reuniune de cetit pe seama poporului. Tot la îndemnul preotului și sub directa lui supraveghere învățătorul sau alt cunoscător de musicâ — un cas de lipsă însuși preotul — va forma un cor de copii sau de adulți, pentru a cânta Dumineca și sărbătoarea în biserică, și la răstimpuri anumite să dea concerte poporale, cari mai ales la sate nu sunt împreunate cu nici un fel de spese, pănă când efectul asupra ascultătorilor e uimitor, ne mai vorbind de nobilitarea simțămintelor și a spiritului, ce o produce cântarea asupra cântăreților înșiși. Astfel de petreceri poporale, mai cu seamă în toiul iernei, sunt foarte binevenite și ar trebui îmbrățișate cu toată căldura, căci ele sunt începuturi de massă mai compactă și ce atingerea diferiților indivizi de diferite categorii deșteaptă interesul social, temeiul tuturor comunităților. In sfârșit preotul, ca director școlar, are să răspundă despre progresul școalei încredințate lui. Odraslele tinere sunt speranța neamului nostru, educațiunea și cultura de care se împărtășesc, trebue să fie cea mai corespunzătoare și potrivită, acomodată împrejurărilor locale și capacității elevilor. Cu ochi de Argus trebue să vegheze deci preotul, ca tinerimea școlară să fie crescută în spirit național, iubitoare de muncă și însuflețită pentru tot ce e frumos, bun și folositor. Se înțelege, că acesta e mai ales terenul de activitate al învățătorului și preotul nici n’are să se ingereze mai adânc în afacerile lui, căci prin aceea numai i ar jigni dorul de muncă, ci în armonie, amândoi, sprijinindu-se reciproc, să lucreze întru ajungerea aceleeași ținte. La cas, că numărul analfabeților ar fi mare și ei ar arăta dor de înaintare și învățătură, va înființa școală de adulți,