Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)

1910-01-14 / nr. 4

14 TELEGRAFUL ROMAN rea desigur mai bine decât alții, a introdus constituția bisericească, pen­tru care posteritatea îl va binecu­vânta. Prin aceea, că în consistoriu și în sinoade pe lângă preoți a intro­dus și elementul mirean, n’a scăzut vaza și autoritatea sa episcopală, pentru că superioritatea intelectuală și aureola sa de arhiereu învestit cu darul cel mai înalt al preoției și erudițiunea sa i-a asigurat cu­vântul hotărâtor în regularea tre­­bilor bisericești, administrative și jurisdicționale, — bine însemnând, că chestiunile dogmatice și sacra­mentale au fost și sunt reservate Preasfințitului sinod arhhieresc, la care iau parte numai episcopii din metropolie. Același lucru trebue să credem că s’a intenționat și în bise­rica din România, după regularea cea nouă. Mărturisim deci, că ne-a atins foarte dureros, pe cei mai mulți din aceste părți, pronunțarea anatemei din partea părintelui Episcop Ghe­­rasim din Roman, deși din cele cetite așa am putea înțelege, că dânsul ar fi declarat în sfântul sinod, că înseși canoanele citate de P. S. Sa ana­­temisează pe cei ce le-ar desconsi­dera, și că nu P. S. Sa ar fi ana­­temisat pe membrii sfântului sinod. Exac­ deci nu cunoaștem starea lu­crului. Știm însă, că în biserică au fost cașuri, când sinoadele au es­­comunicat pe câte un rătăcit și l-au stigmatizat de eretic, dar nici când nu s’a întâmplat, ca unul să anatemiseze un întreg sinod. Nu putem crede aceasta nici dela P. S. Sa, episcopul Gherasim, căci P. S. Sale îi stă doară în drept a com­bate legea pe altă cale, ca mem­bru al sinodului și al senatului, și în chipul acesta își putea ajunge dorința pe calea aceasta. Pentru că va ști și P. S. Sa, tot așa de bine ca și noi, că o asemenea afurisenie nu are de urmare decât scisiunea între membrii sfântului sinod, și prin aceasta scisiunea în biserică, spre dauna acesteia, și spre folosul celor ce tind la astfel de scisiune. Cu atât mai vârtos nu credem, că aceasta ar fi fost intențiunea P. S. Sale, căci atunci, Preasfințitul epis­cop de la Roman, Gherasim, când a condamnat atât de categoric adu­cerea legii din chestiune pentru primirea în consistorul superior nou introdus în biserică a preoților mi­reni, declarând aceea lege de an­­ticanonică, ar fi condamnat pe toate bisericile surori din țările vecine, cari au făcut asemenea inovațiuni în ace­eași direcțiune, așa, că de aici ar urma, că toate bisericile ortodoxe ve­cine, din Rusia, Grecia, Bulgaria, apoi metropoliile din Sibiiu și Carloviț, ar fi depășit marginile canonice și numai Părintele episcop Gherasim al Romanului, cu câțiva aderenți ai săi, ar mai fi rămas pe terenul le­galității canonice,­­ ceea ce ar fi lucru de tot trist. Credem, că P. S. Sa, episco­pul Gherasim, nu ne va lua în nume de rău dacă îi amintim, că nici dânsul nu a fost ales de episcop numai prin sfântul sinod, așa cum prescriu canoanele, ci prin corpu­rile legiuitoare, compuse mai ales din mireni. Și totuși alegerea sa n’a considerat-o de necanonică, ci a ac­­ceptat-o. Credem mai departe, că P. S. Sa n'a putut trece cu vederea, că după exemplul său ar putea și alții, ori­care membru, chiar și al unui eventual sinod ecumenic, să anate­miseze și escomunice pe întreg si­nodul, și atunci ce s’ar alege de biserică? Căci să nu se uite, că a­­natemisarea, ori escomunicarea în­semnează eschiderea celor anate­­misați, nu numai din biserică, ci și din societatea tuturor credincioșilor. Ori cât de bune intențiuni ar avea deci Preasfinția Sa episcopul Gherasim de la Roman, și ori cât de liniștit ar putea fi în conștiința sa, noi din motivele de mai sus, pentru prestigiul bisericei ortodoxe, trebue să le considerăm de greșite, ori pripite. Aceste motive sunt cari ne-au îndemnat și pe noi a par­ticipa la o discuțiune ce tinde la o deslegare norocoasă a chestiunei, și credem a nu fi greșit, că am fă­cut aceasta, chiar depășind ici-colea marginile unei desbateri academice. Dacă în principiu părtinim în­dreptățirea bisericilor particulare de a-și regula în spiritul canoanelor a­­facerile bisericești conform trebuin­țelor de astăzi, de aici nu urmează, că noi am susținea și am garanta, că legea adusă pentru instituirea consistorului superior pentru bise­rica ortodoxă din România ar fi bună, și doară cea mai bună, acea­sta se va vedea numai după pune­rea în praxă a legii, și dacă s’ar a­­deveri ea defectuoasă și nefolosi­toare, va trebui modificată sau scoasă din vigoare și înlocuită prin alta. Este însă un rău mare după pă­rerea noastră în biserica din rega­tul român, care nu datează de acum, nici nu se poate face responsabil pentru el numai regimul actual din România; acest rău stă în ameste­cul prea mult al stăpânirii lumești în treburile bisericești. Ca să nu mergem prea departe în ilustrarea aservirii bisericii din România prin acest amestec neîndreptățit și prin lipsirea bisericei de libertatea ce i se cuvine, ne mărginim de astădată a susținea, ca un postulat și drept elementar al bisericei, ca ea să-și poată regula însăși afacerile sale, între marginile canoanelor. Pregăti­rea proiectelor de legi și regula­mente bisericești, trebue deci să se inițieze și să emaneze deja repre­­sentanța legală a bisericei, reser­­vându-se puterii statului numai drep­tul de a conlucra, ca legile biseri­cești să stea în armonie cu legile statului. Acest drept cardinal este recunoscut și garantat în statul ungar tuturor bisericilor, și a fost respectat și față de biserica orto­doxă română la aducerea legii noa­stre fundamentale numite Statutul organic în primul congres național bisericesc din anul 1868, cu care ocasiune regimul statului a lăsat bisericii deplină libertate de legi­ferare. Regimul țării a făcut la proiec­tul așternut spre aprobare Maies­tății Sale Regelui numai unele mo­dificări de armonizare cu legile statului, dar și aceste modificări cu privire la unele puncte au produs oare­care nemulțămire în sinul bi­sericei noastre. De dorit ar fi, ca și biserica ortodoxă din România să ajungă a se emancipa de ingerințele guver­nului, căci noi așa credem, că nu­mai pe calea aceasta se va ridica la o stare mai înfloritoare, ca să poată servi de model pentru bise­ricile române din celelalte staturi. Dixi et salvav­ animam meam! dr. i. p. Noul guvern și naționalitățile. Primim in­formațiuni din Budapesta, că prim­­ministrul Khuen-Héiervá­y a avut o lungă întrevedere cu prezidentul clubului naționalist Dr. Teodor Mihali. Ministrul-prezident a condamnat procedura de până acum a guver­nelor maghiare față de celelalte naționalități din patrie, și a făcut promisiuni, că noul guvern va căuta să repare rând pe rând gre­șelile din trecut. Ministrul-prezident a rugat apoi pe dl Mihali să stărue, ca clubul na­ționalist să observe în dietă o atitudine re­­servată față de guvernul actual. Dl Mihali a comunicat clubului dorințele guvernului. Din parlamentul țării. A fost interesantă, ședința de Luni (24 ianuarie n.) a dietei ungare, în care s-a presentat parlamentului noul nostru guvern. Galeriile erau deja la orele 9 dimineața toate pline, iar deputații se a­­flau pe la 9 și jumătate aproape toți la post. Presidentul, Gál Sándor, deschide ședința la orele 10 și jumătate și face dietei obicinuitele comunicări, în firul că­rora apoi își face apariția în dietă guver­nul presidat de contele Kimen Héderváry. E primit cu g.Hocha și cu epitete frumoase de „trădători de patrie“ „nemer­nici“, etc. După ce miniștrii și-au ocupat locu­rile, prim-ministrul Héderváry trimite prin un comisar de sală presidentului scrisoa­rea sigilată, venită de la Maiestatea Sa Regele. Presidentul o predă unui notar, care o deschide și cetește­ .Maiestatea Sa a desărcinat guvernul presidat de dl Wek­erle și a numit guvern nou, presidat de contele Khuen Héderváry­. Aceasta e pe scurt înțelesul scrisorii. Presidentul enunță acum, că auto­graful preaînalt, fiind publicat în dietă, se trimite casei magnaților spre publicare, împreună cu procesul verbal al ședinței acesteia, ținută din partea dietei. Dar se naște imediat o gălăgie și o învălmă»­eală de nedescris. Nime­nu știe că de ce și pentru ce? Abia într’un târziu s’a aflat, din gura domnului Justin, șeful gă­lăgioșilor, că dorința e, să se discute în­tâi asupra autografului preaînalt, și dieta să decidă, dacă îl ia la cunoștință, ori nu? Contele Andrássy îi explică lui Justh, că autograful preaînalt sună camerei tot așa ca și casei magnaților, deci camera nu are dreptul să împedece publicarea autografului în casa de sus. Au mai vor­bit și alții, iar unii s’au repezit asupra presidentului și a notarului, în scopul să nimicească procesul verbal, iar în cele din urmă presidentul suspinde ședința. După redeschidere presidentul a re­parat lucrul, a spus, că după ce s’a con­vins, că întrebarea sa, dacă are cineva de gând să vorbească la publicarea auto­grafului preaînalt, mulți nu au auzit-o, pune acum de nou întrebarea, și numai decât se ridică Justh Gyula și rostește o vorbire lungă de neîncredere față de noul guvern. A presentat la urmă și proiect de resoluțiune, în acest înțeles. După el a luat apoi cuvântul prim­­ministrul Khuen-Héderváry și a cetit pro­gramul, cu care își începe activitatea noul guvern, presidat de­ dânsul. A fost des Întrerupt, ce e drept, dar nu a fost îm­piedecat, astfel, că a putut să spună tot ce avea de spus. Din lunga sa vorbire remarcăm numai părțile următoare: Cu privire la votul universal a spus, că punc­tul prim al programulului său este toc­mai reforma electorală. Va face noua lege electorală pe baza principiului votului universal, dar fără pluralitate și totuși ast­­fel, ca caracterul maghiar al statului, în conformitate cu istoria milenară, să fie și pe viitor menținut și asigurat... Noul guvern așteaptă efecte liniștitoare, atât în chestia de naționalitate, cât și în cea socială, și anume de la rezolvarea chestiilor administrative în mod grabnic și corespunzător dreptății, cum și de la manuarea echitabilă a dreptului de asociare și întrunire. Guvernul va căuta să propage spiritul toleranței între confesiuni, gri­jind, ca convingerile religionare și științi­­fice să fie respectate în mod reciproc. A vorbit apoi despre școalele poporale, des­pre reformele administrative, și la urmă a presentat dietei următoarele proiecte de lege: Despre budgetul anului 1910. Despre votarea îndemnisării pe două luni. Despre votarea contingentului de recruți. Despre convenția comercială cu Ro­mânia. Despre restrângerea pășunatului, și Despre modificarea legii referitoare la judecătoriile consulare. Presidentul propune, să fie predate toate comisiunilor respective. Se naște de nou tumult și învălmășală. La urmă propune presidentul, ca discuția să fie con­tinuată în ședința următoare. Și așa s’a primit. Ședința s’a încheiat la orele 2 și jumătate. La orele 4 guvernul s’a presentat și în casa magnaților. Aici s’a cetit o copie a autografului prea înalt, pentru că o­­riginalul se afla încă la presidentul came­rei. Casa magnaților a luat la cunoștință numirea noului guvern și la propunerea contelui Tisza István a înfierat procedura dietei, ca necorectă. A constatat cu indig­nare cele întâmplate în dietă, și a provocat presidiul, să caute o modalitate de a îm­piedeca repetarea unui astfel de pas. Prim-ministrul Khuen-Héderváry și-a oetit apoi și aici vorbirea rostită în dietă, a­­supra care­ a s-a pronunțat contele Hadik- Barkoczy Endre, contele Károlyi Mihály, și alții, între care și contele Tisza István, care a rostit o remarcabilă vorbire, în fa­vorul noului guvern, dar în contra votu­lui universal, care nu e de folos, nici na­țiunii, nici dinastiei. Vorbirea sa a făcut sensație în toate cercurile politice. Casa magnaților a luat apoi spre știre numirea noului guvern și și-a exprimat speranța că va rămânea pe teren legal. In dietă s’a continuat eri, Marți, dis­cuția asupra numirii noului guvern, și se va continua și astăzi, poate și mâne. Din protopresbiterate. Conferență preoțească în tractul Turda. Ațintiș, 6 Ianuarie v. Aflându-ne pe la sfârșitul anului per­­dusem aproape speranța de a ne revedea iarăși unii pe alții. La 29 Decemvrie v. a anului pe acum a trecut, însă iată-ne întruniți de nou în orașul Turda în obici­nuita conferență anuală, care a decurs după cum urmează: La orele 8 a. m. s-a început servi­ciul divin săvârșit de preoții Ignațiu Be­­rendi din Cârpedea, Vasile Crișan din Mu­­răș-Decea și Vasile Sândeanu din Sân-Mi­­haiul­ inferior, în prezența preoților adu­nați pentru conferență și a unui frumos număr de parohieni de ai noștri din Turda. Predica a ținut-o Vasile Sândeanu, luându-și ca motto cuvintele sf. evange­list Mateiu: „Căutați mai întâiu împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și apoi toate celelalte se vor adauge vouă“. După sf. liturgia s’a oficiat parastas pentru odihna sufletului fericiților Andreiii și Miron și a binefăcătorilor Emanuil și Demetriu,și s’a făcut invocarea Duhului sfânt prin protopresbiter. Terminate acestea ne-am adunat la orele 10 și jum. în edifi­ciul școalei din loc unde dnul prezident Iov­an Murășanu deschide conferență cu următoarea frumoasă vorbire: „Onoraților domni și iubiți frați în Cristos ! Simțesc vină bucurie, când după un an de grele încercări pentru biserica noa­stră strămoșească și fiica ei, școala noa­stră românească mult amenințată, — pot avea fericirea de a vă vedea întruniți­­a dvoastră, iubiților frați, iarăși în confe­­rența noastră anuală. Vă salut cordial și implor din nou darul preasfântului duh ce l-am invocat și azi în biserică — asupra noastră — ru­­rugând cerul să ne trimită duhul înțelep­ciunii și al înțelegerii, pentru ca și de data asta să putem desvolta o lucrare mănoasă întru întărirea bisericii noastre străbuna spre mărirea lui Dumnezeu și salutea cre­dincioșilor. A trecut un an plin de îngrijorări, plin de sbuciumări adânci, cari dacă nu vom fi mai tari și mai trezi la postul no­stru, ca ori și când pănă acum — sunt menite să sdruncine din temelii cetatea cea scumpă nouă: biserica și școala —și prin acestea însăși ființa noastră biserica vie, poporul nostru. Fericiții noștri părinți esperiând, că în marea acestei vieți adeseori turburată, ca și de present — de viforul ispitelor și noi vom fi espuși multor cercări grele, ni-au lăsat de scut și adăpost acea an­coră tare și puternică, care i-a ocrotit și pe dânșii dealungul veacurilor ca o scumpă moștenire spre a ne apăra și pe noi de viforul acelor ispite și a ne conduce ca o făclie luminoasă în cărările cele întune­­coase ale acestei vieți. Viforul ispitelor e la poarta cetății, e în atmosfera vremii vrăjmașe — înțele­geți, cred cu toții fără a mai face pe cro­nicarul întâmplărilor pe peste anul ce es­­piră, și nu ne rămâne decât ca noi cei ce suntem păzitori să veghiem ziua și noap­tea ca acel vifor să nu descopere cetatea, să nu între între zidurile ei, căci atunci în­locuitorii ei, în primul rând pe noi ne vor răpi valurile lui. Noi preoții când am primit apostolii preoției, acest post de mare cinste, ne-am legătuit cu sfânt jurământ nu numai îna­intea autorităților și a poporului ce-i pă­storim, ci și înaintea lui Dzeu sub grea răspundere, că tuturor toate ne vom face „cu vreme și fără vreme“ — cum zice a­­postolul — deci acesta trebue să ne fie aievea și lozinca și să căutăm, ca înainte de toate să ne achităm de greaua noastră chemare pastorală, și numai în rândul al doilea și pe cât ne va ajunge timpul să ne vedem de celelalte trebuincioase tre­cătoare. Vai de acel preot, care va lucra invers, căci osânda și răsplata îi va fi râs­­­bunarea groaznică, stricarea așezămintelor bisericei și școalei, stricarea poporului, și scris este, că „cel ce strică biserica lui Dzeu, strica-1 va pe acela Domnul“,

Next