Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)

1910-10-26 / nr. 116

Anul LV 111. Sibiiu, Marți 26 Octomvrie (8 Noemvrie) 1910. Nr. 116. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid.­ Sibiiu, str. măcelarilor 46. INSERȚIUNILE: Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole neflancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii, rândul cu litere garmond. Problema naționalității. I­­ XII. Sigur, ca nime nu va trage la îndoială dreptul statului, în prepon­­deranță german, de a face pașii de lipsă acolo, unde vede periclitată cultura germană, în interesul și pen­tru conservarea covârșitoarei majo­rități a cetățenilor săi. Dar are să renunțe la ideea germanizării și nu are să poarte politică de războire cu pro­priii săi supuși. In schimb toată lu­mea va aproba măsurile bune, cum e întemeierea academiei din Posen, căci îngrijirea artei și a științei ger­mane nu formează pentru nime vre-o nedreptate. Insă atunci, când și Polonii își ridică asemenea insti­­tuțiuni, să nu li se pună pedici și să nu caute nime a le înăbuși, de ex. astfel, că elevilor nu li se permite cercetarea lor, cum s’a întâmplat, durere, în Posen, ci chiar și aceste institute polone au să fie ajutorate din vistieria statului. Pentru că dacă țara e odată așa, parte germană, parte polonă, cu cât înaintează mai bine în ea cultura germană și cea polonă, cu atât mai bine și mai si­gur, mai liniștit, se va simți în ea Germanul. Dar de altă parte și Po­lonul cu atât mai ușor se va îm­păca cu ordinea de stat. De aceea, nu se poate face destul de mult în această parte de țară pentru cul­tura germană și polonă. Și iarăși, cu cât sunt mai înaintați Polonii economicește, cu atât mai necesar­e pentru statul german, ca să poseadă în Poloni niște cetățeni pacinici și supuși, stăpâniți de necesarul senti­ment de stat. Se spune, că politica de împă­ciuire de pe vremea cancelarului Ca­­privi a fost cu totul de prisos. Dar adevărul e, că pe când massele de­mocratice ale poporului polon nu au voit să dea atunci ascultare con­ducătorilor aristocrați ai politicei po­lone, s’a aflat totuși între politicianii poloni o grupă însemnată și cu mare influență, care a cooperat la împă­ciuire, pe când astăzi ne sunt duș­mănoase toate păturile, fără deose­bire. Și apoi cât de neînsemnate e­rau concesiunile făcute atunci Po­lonilor ! Unde era atunci vorba de reintegrarea limbei polone în școală? Chiar și comisiunea de colonisare funcționa neconturbată, și cu toate că din lipsa de fonduri nu putea să desvoalte vre-o activitate prea in­tensivă, era totuși un fel de sală în coasta Polonilor. Și oare cât a dăi­nuit această politică de împăcare a lui Caprivi? Cum și poate cineva crede, că atunci, când patimile na­ționale sunt atât de aprinse, cum era atunci cazul, liniștirea spiritelor poate să urmeze în câțiva ani?!. Eu nu fac nici o imputare po­liticei inaugurate de actualul guvern pentru aceea, că pănă acuma ea nu a dat nici un rezultat, ci pentru faptul, că ea e de natura de a nu putea da resultate. Pentru că eu nu sunt de naivitatea acelor ziare na­ționale, cari făceau caz celebru pe vremea grevei școlare și înregistrau cu mare bucurie, dacă vreunul din­tre preoții ori dintre gazetarii po­loni veneau îngreunați cu pedepse mari, în bani, ori în închisoare. A­­cestea sunt triumfuri foarte ieftine, pe cari le-am mai avut noi, în con­tra clericalismului și în contra so­cialismului, dar în cele din urmă to­tuși noi le-am plătit foarte scump. Lupta culturală a ținut un de­ceniu. O generație s-a stins aproape întreagă de atunci. Și totuși cen­trul e la noi partidul cel mai tare, cetatea sa e de neînvins. Tocmai ultimele alegeri ne-au arătat, că ori­cât de nedibace să fi fost represen­­tanța politică a centrului, pentru mafse a fost de ajuns lozinca unei lupte noi culturale, ca milioanele de alegători să sară în picioare și să fie posiție în contra pretensiu­­nilor de sine înțelese ale statului. Din experiența aceasta sunt scoase și părerile acelora dintre subalternii guvernului, cari țin de imposibilă germanizarea, dar sunt de părerea, că lupta totuși trebuie purtată, pen­tru a să convinge Polonii, că pu­terea e în mâna Germanilor, și că ei sunt avizați la bunăvoința guver­nului german. Eu țin politica acea­sta, de a umili întâi pe Poloni, și a acorda apoi celui învins și trântit la pământ numai din grație a ceea ce el cu dreptate cere, ca drept înă­­scut omenesc, de imorală și în efec­tele ei lipsită de succes. Eu nu cred, că din inimicul umilit în urma desăvâr­șitei sale zdrobiri s'ar putea face un a­­mic adevărat. Politica ce are de scop înăsprirea contrastelor trebue să știe, că poate provoca astfel de amără­ciune, încât orice împăcare devine imposibilă. Avem doară exemplu: chestia irlandeză... In cursul seco­lului 19, s’a recunoscut în general în Anglia marele păcat săvârșit față de Irlandezi. Dar când la 1866, și apoi la 1893, s’a arătat intențiunea de a se da Irlandei parlament pro­priu și ministeriu responsabil numai parlamentului Irlandei, au zis cei din casa de sus (din senat), și cu bun temeiu, că Irlandezii sunt acum prea amărâți în sufletele lor, încât ușor pot să decreteze în parlamen­tul lor independența Irlandei, provo­când astfel un războiu civil. A ve­nit apoi guvernul liberal cu un pro­iect mai modest de reforme, în care se acorda Irlandezilor o autonomie locală, dar proiectul acesta l-au res­pins înșiși Irlandezii, fiindcă li se părea prea puțin aceea ce conținea, împăcarea e dec­­eschisă deocam­dată între Englezi și Irlandezi. Exem­plul acesta să ne stee înaintea ochi­lor. Și să ne mai gândim și la fap­tul, că liberalismul englez face dese încercări de a mulțămi minoritățile naționale, pe când la noi nu se face alta, decât să constată lipsa de iubire de patrie la cei ce cer drepturi. Odinioară, când era încă în floare liberalismul german, era și la noi altcum. In constituția dela Franc­­furt, din 28 Martie, să spun în­­­ul 118 următoarele: „Pe seama tutu­ror popoarelor negermane să garan­tează desvoltarea liberă, mai ales egala îndreptățire cu privire la limbă, pe teritoriul locuit de ele, în bise­rică, administrație și la justiție“. Guvernul Prusiei a acceptat apoi acest program și l-a trecut în con­stituția imperiului, la a­ul 186, când s-a făcut înțelegerea cu Saxonia și Hanov­ra. Dar după ce în filosofie ne-am reîntors la Kant, iar în lite­ratură la romanticism, vom fi siliți să ne întoarcem și în politică la vre­­mile de la 1848. Generația tineră va trebui să recunoască, că progresul e legat și în politică, ca în celelalte lucruri, de aparițiuni tragice, de con­flicte între tată și ficior. Noi trebue să fim mai drepți față de generația de la 1848 de cum erau părinții no­ștri și să recunoaștem, că părinții noștri erau prea încrezuți în suc­cesele politicei lor externe, și nouă ne-a remas datorința de a scoate la lumină pretensiunile politice din moștenirea rămasă din zilele stră­moșilor. Firește, ea nu e ușoară execu­tarea programului de la 1848, cu pri­vire la minoritățile naționale. Dar dacă toate chestiile singuratice vin examinate ca chestii curat tehnice administrative, iar nu din punctul de vedere al fuduliei naționale, tre­buie să se ajungă la scop. Avem exemple destule. Bascii din Spania, Bretonii din Francia, etc. și-au pu­tut conserva naționalitatea și nu le-a trecut niciodată prin gând să se desfacă din legăturile ce le au cu statul lor: înainte de toate deci, toți func­ționarii guvernului nostru, cari în ac­tivitatea lor oficioasă vin în atingere cu poporul polon, trebuie să învețe limba polonă. Funcționarii au să cunoască limba poporului, iar nu poporul limba funcționarilor. Aceasta e o consecvență naturală a ideei, că funcționarii sunt pentru popor, nu poporul pentru func­ționari. Și dacă pentru majoritatea Germanilor pretensiunea aceasta pare a fi monstruoasă, e semnul, că noi trăim cu ideile noastre încă tot într’un stat polițial, nu într’un stat liber constituțional, cu cap mo­narhic. Mai vine apoi faptul, că func­ționari practici, cari să guverneze țara, fără să cunoască limba țării, e o cu­rată nărozie, pentru că ei nu-și vor pu­tea câștiga niciodată încrederea popo­­rațiunei de limbă străină pentru ei în măsură deplină, și nu-și pot câștiga niciodată cunoștințele pe cari ar trebui să le aibă despre țară și oameni Dar de altă parte, admițându-se în mod principial limba polonă ca limbă de instrucție pentru copiii poloni, se poate cere, ca în interesul lor și în interesul statului, în interesul ar­matei, să-și aibă și limba germană locul ei de frunte în școală. Expe­riențele făcute în Elveția ne­ arata, că se poate propune cu succes în școala poporală și o limbă străină. In cele următoare ne vom o­­cupa acum cu raporturile din Au­­stro-Ungaria, pentru că să învățăm și din ele cum poate fi restabilită pacea în state cu mai multe limbi. Vom vorbi deci despre viitoriul Au­stro- Ungariei. Conference învățătorești. Păreri referitoare la întemeierea de biblioteci trac­­tuale pedagogice, a unei biblioteci pedagogice centrale și a unei reviste pedagogice pentru întreagă metropolis, de Mihail Stoia preot înv. în Brad. (Fine.) i­. Referitor la înființarea unei biblioteci centrale pedagogice observă că aceasta ar fi și mai folositoare statului învățătoresc, ca și biblioteca tractuală, deoarece ea ar cuprinde toate scrierile periodice, toate re­vistele și cărțile pedagogice din țările E­­uropei mai înaintate în cultură. Scopul ei ar fi tot atât de nobil. Promovarea culturei literare a învățători­lor și ridicarea instrucțiunei și educațiu­­nei în metropolia română. Înființarea și alimentarea ei să se facă din „Fondul cultural" și din taxe anu­ale de la membri. Fiecare învățător confesional gr. or. să fie obligat a se in­­scrie ca membru și a servi o taxă anuală de 2 apr. Folosirea bibliotecei centrale peda­gogice de către puterile didactice de la școalele confesionale din metropolis se va putea mijloci prin o corespondență ofici­oasă a direcțiunilor școlare cu administra­ția bibliotecei, prin ceea ce cărțile trimi­­țându-se oficios, sunt scutite de porto­­poștal. Direcțiunile școlare, prin cari se tri­mit învățătorilor cărți din biblioteca cen­trală, iau toată garanța față de bibliotecă că vor retrimite cărțile la terminul fresat, că vor restitui paguba ce eventual s’ar face prin perderea cărților sau prin stricarea lor. — Cărțile se vor împrumuta pe lângă revers pe un timp de cel mult 4 săp­tămâni, dar în caz de lipsă se poate pre­lungi acest termin anunțându-se aceasta administrației prin o corespondență. Din taxele ce vor încurge de la mem­brii bibliotecei event, dela dăruitori se vor procura toate scrierile și opurile de valoare pedagogică, toate foile periodice, cari se vor afla de folositoare învățătorimei. Alegerea oipurilor de procurat, a re­vistelor și colecțiunilor se face prin ad­ministrația bibliotecei, ți­nându-se seamă de opurile aflătoare în bibliotecă, de con­­d­usele conferențelor generale învățătorești, de dorințele conferențelor tractuale, ale direcțiunilor școlare, ale singuraticilor în­vățători precum și ale autorităților supe­rioare școlare, deoarece numai astfel e po­sibil a cunoaște toate trebuințele statului învățătoresc și a le împăca în mod mul­țumitor. Cumpărarea de broșuri literare, ef­­tine, fără valoare se va înpungiura. Dăruiri dela reuniuni învățătorești și dela singuratici se vor primi cu mulțu­mită, se vor sorta și preda destinațiunei. Biblioteca rămâne proprietatea bise­­ricei gr. or. române din Ungaria. Mijloacele materiale se vor aviza ad­­ministrațiunei bibliotecei în 2 rate anu­ale pe lângă distanță oficioasă. Pentru procurarea dulapurilor necesare bibliotecei, pentru diferite tipărituri (in­ventar, catalogul cărților, tiduri, vignete) și lăduțe pentru păstrarea acestora, sigil etc., se va aviza la început suma maxi­mală de 200 cor. Spesele de compaotorie se vor acoperi din suma destinată pentru procurarea căr­ților. Despre întrebuințarea banilor primiți administrațiunea bibliotecei prezentează consistoriului în fiecare an dare de seamă dimpreună cu inventar. Acestea ar fi părerile mele referitor la înființarea de biblioteci tractuale peda­gogice și a unei biblioteci pedagogice cen­trale. III. Rămâne acum se vorbesc ceva des­pre partea a treia a lucrărei puse la or­dine în potul 10 al conferenței de azi „în­ființarea unei reviste pedagogice pentru în­­treagă metropolia“.

Next