Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)
1910-10-26 / nr. 116
Anul LV 111. Sibiiu, Marți 26 Octomvrie (8 Noemvrie) 1910. Nr. 116. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid. Sibiiu, str. măcelarilor 46. INSERȚIUNILE: Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole neflancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii, rândul cu litere garmond. Problema naționalității. I XII. Sigur, ca nime nu va trage la îndoială dreptul statului, în preponderanță german, de a face pașii de lipsă acolo, unde vede periclitată cultura germană, în interesul și pentru conservarea covârșitoarei majorități a cetățenilor săi. Dar are să renunțe la ideea germanizării și nu are să poarte politică de războire cu propriii săi supuși. In schimb toată lumea va aproba măsurile bune, cum e întemeierea academiei din Posen, căci îngrijirea artei și a științei germane nu formează pentru nime vre-o nedreptate. Insă atunci, când și Polonii își ridică asemenea instituțiuni, să nu li se pună pedici și să nu caute nime a le înăbuși, de ex. astfel, că elevilor nu li se permite cercetarea lor, cum s’a întâmplat, durere, în Posen, ci chiar și aceste institute polone au să fie ajutorate din vistieria statului. Pentru că dacă țara e odată așa, parte germană, parte polonă, cu cât înaintează mai bine în ea cultura germană și cea polonă, cu atât mai bine și mai sigur, mai liniștit, se va simți în ea Germanul. Dar de altă parte și Polonul cu atât mai ușor se va împăca cu ordinea de stat. De aceea, nu se poate face destul de mult în această parte de țară pentru cultura germană și polonă. Și iarăși, cu cât sunt mai înaintați Polonii economicește, cu atât mai necesare pentru statul german, ca să poseadă în Poloni niște cetățeni pacinici și supuși, stăpâniți de necesarul sentiment de stat. Se spune, că politica de împăciuire de pe vremea cancelarului Caprivi a fost cu totul de prisos. Dar adevărul e, că pe când massele democratice ale poporului polon nu au voit să dea atunci ascultare conducătorilor aristocrați ai politicei polone, s’a aflat totuși între politicianii poloni o grupă însemnată și cu mare influență, care a cooperat la împăciuire, pe când astăzi ne sunt dușmănoase toate păturile, fără deosebire. Și apoi cât de neînsemnate erau concesiunile făcute atunci Polonilor ! Unde era atunci vorba de reintegrarea limbei polone în școală? Chiar și comisiunea de colonisare funcționa neconturbată, și cu toate că din lipsa de fonduri nu putea să desvoalte vre-o activitate prea intensivă, era totuși un fel de sală în coasta Polonilor. Și oare cât a dăinuit această politică de împăcare a lui Caprivi? Cum și poate cineva crede, că atunci, când patimile naționale sunt atât de aprinse, cum era atunci cazul, liniștirea spiritelor poate să urmeze în câțiva ani?!. Eu nu fac nici o imputare politicei inaugurate de actualul guvern pentru aceea, că pănă acuma ea nu a dat nici un rezultat, ci pentru faptul, că ea e de natura de a nu putea da resultate. Pentru că eu nu sunt de naivitatea acelor ziare naționale, cari făceau caz celebru pe vremea grevei școlare și înregistrau cu mare bucurie, dacă vreunul dintre preoții ori dintre gazetarii poloni veneau îngreunați cu pedepse mari, în bani, ori în închisoare. Acestea sunt triumfuri foarte ieftine, pe cari le-am mai avut noi, în contra clericalismului și în contra socialismului, dar în cele din urmă totuși noi le-am plătit foarte scump. Lupta culturală a ținut un deceniu. O generație s-a stins aproape întreagă de atunci. Și totuși centrul e la noi partidul cel mai tare, cetatea sa e de neînvins. Tocmai ultimele alegeri ne-au arătat, că oricât de nedibace să fi fost representanța politică a centrului, pentru mafse a fost de ajuns lozinca unei lupte noi culturale, ca milioanele de alegători să sară în picioare și să fie posiție în contra pretensiunilor de sine înțelese ale statului. Din experiența aceasta sunt scoase și părerile acelora dintre subalternii guvernului, cari țin de imposibilă germanizarea, dar sunt de părerea, că lupta totuși trebuie purtată, pentru a să convinge Polonii, că puterea e în mâna Germanilor, și că ei sunt avizați la bunăvoința guvernului german. Eu țin politica aceasta, de a umili întâi pe Poloni, și a acorda apoi celui învins și trântit la pământ numai din grație a ceea ce el cu dreptate cere, ca drept înăscut omenesc, de imorală și în efectele ei lipsită de succes. Eu nu cred, că din inimicul umilit în urma desăvârșitei sale zdrobiri s'ar putea face un amic adevărat. Politica ce are de scop înăsprirea contrastelor trebue să știe, că poate provoca astfel de amărăciune, încât orice împăcare devine imposibilă. Avem doară exemplu: chestia irlandeză... In cursul secolului 19, s’a recunoscut în general în Anglia marele păcat săvârșit față de Irlandezi. Dar când la 1866, și apoi la 1893, s’a arătat intențiunea de a se da Irlandei parlament propriu și ministeriu responsabil numai parlamentului Irlandei, au zis cei din casa de sus (din senat), și cu bun temeiu, că Irlandezii sunt acum prea amărâți în sufletele lor, încât ușor pot să decreteze în parlamentul lor independența Irlandei, provocând astfel un războiu civil. A venit apoi guvernul liberal cu un proiect mai modest de reforme, în care se acorda Irlandezilor o autonomie locală, dar proiectul acesta l-au respins înșiși Irlandezii, fiindcă li se părea prea puțin aceea ce conținea, împăcarea e deceschisă deocamdată între Englezi și Irlandezi. Exemplul acesta să ne stee înaintea ochilor. Și să ne mai gândim și la faptul, că liberalismul englez face dese încercări de a mulțămi minoritățile naționale, pe când la noi nu se face alta, decât să constată lipsa de iubire de patrie la cei ce cer drepturi. Odinioară, când era încă în floare liberalismul german, era și la noi altcum. In constituția dela Francfurt, din 28 Martie, să spun înul 118 următoarele: „Pe seama tuturor popoarelor negermane să garantează desvoltarea liberă, mai ales egala îndreptățire cu privire la limbă, pe teritoriul locuit de ele, în biserică, administrație și la justiție“. Guvernul Prusiei a acceptat apoi acest program și l-a trecut în constituția imperiului, la aul 186, când s-a făcut înțelegerea cu Saxonia și Hanovra. Dar după ce în filosofie ne-am reîntors la Kant, iar în literatură la romanticism, vom fi siliți să ne întoarcem și în politică la vremile de la 1848. Generația tineră va trebui să recunoască, că progresul e legat și în politică, ca în celelalte lucruri, de aparițiuni tragice, de conflicte între tată și ficior. Noi trebue să fim mai drepți față de generația de la 1848 de cum erau părinții noștri și să recunoaștem, că părinții noștri erau prea încrezuți în succesele politicei lor externe, și nouă ne-a remas datorința de a scoate la lumină pretensiunile politice din moștenirea rămasă din zilele strămoșilor. Firește, ea nu e ușoară executarea programului de la 1848, cu privire la minoritățile naționale. Dar dacă toate chestiile singuratice vin examinate ca chestii curat tehnice administrative, iar nu din punctul de vedere al fuduliei naționale, trebuie să se ajungă la scop. Avem exemple destule. Bascii din Spania, Bretonii din Francia, etc. și-au putut conserva naționalitatea și nu le-a trecut niciodată prin gând să se desfacă din legăturile ce le au cu statul lor: înainte de toate deci, toți funcționarii guvernului nostru, cari în activitatea lor oficioasă vin în atingere cu poporul polon, trebuie să învețe limba polonă. Funcționarii au să cunoască limba poporului, iar nu poporul limba funcționarilor. Aceasta e o consecvență naturală a ideei, că funcționarii sunt pentru popor, nu poporul pentru funcționari. Și dacă pentru majoritatea Germanilor pretensiunea aceasta pare a fi monstruoasă, e semnul, că noi trăim cu ideile noastre încă tot într’un stat polițial, nu într’un stat liber constituțional, cu cap monarhic. Mai vine apoi faptul, că funcționari practici, cari să guverneze țara, fără să cunoască limba țării, e o curată nărozie, pentru că ei nu-și vor putea câștiga niciodată încrederea poporațiunei de limbă străină pentru ei în măsură deplină, și nu-și pot câștiga niciodată cunoștințele pe cari ar trebui să le aibă despre țară și oameni Dar de altă parte, admițându-se în mod principial limba polonă ca limbă de instrucție pentru copiii poloni, se poate cere, ca în interesul lor și în interesul statului, în interesul armatei, să-și aibă și limba germană locul ei de frunte în școală. Experiențele făcute în Elveția ne arata, că se poate propune cu succes în școala poporală și o limbă străină. In cele următoare ne vom ocupa acum cu raporturile din Austro-Ungaria, pentru că să învățăm și din ele cum poate fi restabilită pacea în state cu mai multe limbi. Vom vorbi deci despre viitoriul Austro- Ungariei. Conference învățătorești. Păreri referitoare la întemeierea de biblioteci tractuale pedagogice, a unei biblioteci pedagogice centrale și a unei reviste pedagogice pentru întreagă metropolis, de Mihail Stoia preot înv. în Brad. (Fine.) i. Referitor la înființarea unei biblioteci centrale pedagogice observă că aceasta ar fi și mai folositoare statului învățătoresc, ca și biblioteca tractuală, deoarece ea ar cuprinde toate scrierile periodice, toate revistele și cărțile pedagogice din țările Europei mai înaintate în cultură. Scopul ei ar fi tot atât de nobil. Promovarea culturei literare a învățătorilor și ridicarea instrucțiunei și educațiunei în metropolia română. Înființarea și alimentarea ei să se facă din „Fondul cultural" și din taxe anuale de la membri. Fiecare învățător confesional gr. or. să fie obligat a se inscrie ca membru și a servi o taxă anuală de 2 apr. Folosirea bibliotecei centrale pedagogice de către puterile didactice de la școalele confesionale din metropolis se va putea mijloci prin o corespondență oficioasă a direcțiunilor școlare cu administrația bibliotecei, prin ceea ce cărțile trimițându-se oficios, sunt scutite de portopoștal. Direcțiunile școlare, prin cari se trimit învățătorilor cărți din biblioteca centrală, iau toată garanța față de bibliotecă că vor retrimite cărțile la terminul fresat, că vor restitui paguba ce eventual s’ar face prin perderea cărților sau prin stricarea lor. — Cărțile se vor împrumuta pe lângă revers pe un timp de cel mult 4 săptămâni, dar în caz de lipsă se poate prelungi acest termin anunțându-se aceasta administrației prin o corespondență. Din taxele ce vor încurge de la membrii bibliotecei event, dela dăruitori se vor procura toate scrierile și opurile de valoare pedagogică, toate foile periodice, cari se vor afla de folositoare învățătorimei. Alegerea oipurilor de procurat, a revistelor și colecțiunilor se face prin administrația bibliotecei, ținându-se seamă de opurile aflătoare în bibliotecă, de condusele conferențelor generale învățătorești, de dorințele conferențelor tractuale, ale direcțiunilor școlare, ale singuraticilor învățători precum și ale autorităților superioare școlare, deoarece numai astfel e posibil a cunoaște toate trebuințele statului învățătoresc și a le împăca în mod mulțumitor. Cumpărarea de broșuri literare, eftine, fără valoare se va înpungiura. Dăruiri dela reuniuni învățătorești și dela singuratici se vor primi cu mulțumită, se vor sorta și preda destinațiunei. Biblioteca rămâne proprietatea bisericei gr. or. române din Ungaria. Mijloacele materiale se vor aviza administrațiunei bibliotecei în 2 rate anuale pe lângă distanță oficioasă. Pentru procurarea dulapurilor necesare bibliotecei, pentru diferite tipărituri (inventar, catalogul cărților, tiduri, vignete) și lăduțe pentru păstrarea acestora, sigil etc., se va aviza la început suma maximală de 200 cor. Spesele de compaotorie se vor acoperi din suma destinată pentru procurarea cărților. Despre întrebuințarea banilor primiți administrațiunea bibliotecei prezentează consistoriului în fiecare an dare de seamă dimpreună cu inventar. Acestea ar fi părerile mele referitor la înființarea de biblioteci tractuale pedagogice și a unei biblioteci pedagogice centrale. III. Rămâne acum se vorbesc ceva despre partea a treia a lucrărei puse la ordine în potul 10 al conferenței de azi „înființarea unei reviste pedagogice pentru întreagă metropolia“.