Telegraful Român, 1931 (Anul 79, nr. 1-93)
1931-01-01 / nr. 1-2
Nr. 1-2 de supremă sinceritate ţi-ar mărturisi, cât de minor şi cât de necurat eşti In lucrul Domnului, cât de şubred e creştinismul tău faţă de creştinismul adevărat, care vrea ca Dumnezeu să fie slăvit, care cere să fie pace pe pământ şi bunăvoire Intre oameni. Dacă cuiva i-ar veni neobişnuita, bizara idee, să facă acum, cu ocaziunea recensământului, şi o statistică a bunurilor sufleteşti, introducând în lista de recensare 2 rubrici speciale: cum preamăreşti pe Dumnezeu? şi: ce contribuţie dai la pacea şi bunavoire dintre oameni?, cred, că aceste rubrici la mulţi, la prea mulţi ar rămânea complect goale, ori cu ceva însemnări prizărite, şi una şi alta dovada unei cumplite sărăcii sufleteşti. Şi mă întreb, şi vă rog întrebaţi-vă cu mine, ce s’ar şi putea trece la aceste rubrici din viaţa creştinului modern? Poate ateismul mărturisit ori deghizat al unora? Ori rătăcirile sectare ale altora? Ori poate indiferentismul religios al celor ce socotesc creştinismul ca o etichetă frumos afişată pe deşertăciunea persoanei lor? Sau poate sunaimeie şi blasfemiile celor cu barbară educaţie? Ori frivolitatea fără ruşine şi sensualitatea rău pilduitoare a celor ce cred, că şi-au aflat scopul adevărat al vieţii în luxul şi plăcceriie după cari aleargă în galop? Ori poate trufia dispreţuitoare şi provocătoare ? Sau lăcomia totdeauna nesăţioasă şi hrăpireaţă? Ori minciuna pompoasă şi calomnia plină de venin? Sau poate intrigile şi trădările? Ori înşelătoria ce nu dă naştere la nimic, ci e moartea tuturor lucrurilor? Căci doar acesta este capitalul moral al veacului acestuia materialist şi fără Dumnezeu. Dar printr’un astfel de capital lumesc nici cauza lui Hristos care ne vine in semnul păcii, nici însăşi pacea şi bunăvoirea dintre oameni nu este servită. Ba, socotesc, că tocmai de aci provine nespusa suferinţă şi mizerie din ţara noastră şi din toate ţările, căci prea ne lăcomim la cele lumeşti în locul celor sufleteşti; prea ne robim trupului şi poftelor lui in loc de a căuta lumina duhului care arată drumul veşniciei; prea am uitat pe Hnstos, spre a imbraţişa pe Mamona. Pedeapsa de ispăşire, meritată, a acestor alunecări este suferinţa, suferinţa necurmată, până sufletul se va lămuri in focul ei ca aurul şi va reveni umilit la picioarele Mântuitorului său. Oh, măcar de ne-ar cădea ceaţa de pe ochi, acum în ceasul al doisprezecelea, ca să vedem lumina lui Hristos, izvorul nesecat al lenelui şi al îndestulării ! Oh, dacă această suferinţă generală ar fi spre învierea sufletelor noastre din coaja putreziciunii morale ce le ţine prisonierel .Un drumeţ, trecând printr’un câmp pustiu, zări o floare sălbatecă şi urâtă; o rupe şi-i admiră mult mirosul plăcut. — De unde-l ai? o întrebi. — Nu-i al meu, răspunse floarea, eu sunt o biată buruiană nemirositoare. Dar alături de mine se află un trandafir, care, atingându-mă, mi-a dat din mireasma lui». Aşa suntem şi noi în lumea aceasta: biete buruieni nemirositoare la pustie săracă. Apropierea lui Hristos singură ne poate da sucul vieţii, bogăţia şi culoarea. Singură apropierea Lui ne poate da mireasma sufletească, care să ne pună ear in rândul îngerilor, pentru că Hristos, a cărui naştere o prăznuim, este adevărul, — singurul adevăr ce nu poate fi falsificat — şi viaţa, — singura viaţă ce nu poate fi stinsă niciodată, de nimenea. Să deschidem larg fereştire sufletului, ca să se umplă de mireasma Mântuitorului născut în ieslea din Vitleenl Alunei întreagă fiinţa noastră va putea cânta cu sinceritate, laolaltă cu oştile cereşti: Mărire intru cel de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, intre oameni bunăvoire. Amin. 1 VASILE Şi de-aş avea prorocie, şi de aş şti toate tainele şi toată ştiinţa, şi de aş avea toată credinţa, cât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sânt. Dragostea niciodată nu cade, şi ori proroade de vor lipsi, ori limbile de vor înceta, ori cunoştinţa ce se va strica. (1 Cor. 13, 2,8). TELEGRAFUL ROMAN 3 Informaţii şi istorice şi de actualitate asupra „Astrei“ — Convorbire cu un ziarist — — I. Cum s'a făcut că adunarea generală a „ Astrei» la Caransebeş a fost prezidată de I. P. S. Sa Părintele Mitropolit Nicolae Bălan dela Sibiu ?I Răspuns: — Foarte simplu. Dela serbările universităţii din Cluj, unde am luat parte reprezentând Astra, m’am întors acasă la Arad grav bolnav. Patru săptămâni am zăcut în pat şi, cum vedeţi, nici acum nu pot ieşi încă din casă. După câteva zile medicii constataseră, că va fi imposibil să plec la Caransebeş şi să prezidez acolo Adunarea generală a Astrei in zilele de 13 şi 14 Noemvrie. Se ştia însă atunci, că la acea adunare va lua parte Însuşi M. Sa Regele Caroli ca preşedinte de onoare al Astrei. S’ar cuveni şi ar fi frumos, îmi ziceam, ca In asemenea împrejurări Adunarea să fie condusă de unul dintre capii celor două biserici româneşti din Ardeal. Se readucea In chipul acesta splendoarea vechilor adunări ale Astrei, dela cari nu lipseau niciodată prelaţii bisericilor noastre româneşti. Asociaţiunea fusese înfiinţată prin buna înţelegere între cei doi mitropoliţi, Şaguna şi Şuluţu. Şă reînviem trecutul, îmi ziceam, să vedem lângă sceptrul puterii lumeşti sceptrul puterii sufleteşti, amândouă împreună vor deschide o nouă epocă de mărire pentru bătrâna Astă. Gândul meu a mers mai Întâi la venerabilul mitropolit Dr. Vasile Suciu de la Blaj, ca mai în vârstă şi mai vechi în demnitatea ce ocupă. Ştie Insă toată lumea, că spre adâncul nostru regret Inait Preasfinţia Sa nu se bucură de sănătatea deplină. Cu Insă mai ştiam, ceace ştiu numai puţini, că Părintele mitropolit dela Blaj a făcut în repetate rânduri apel la Comitetul central şi fie socotit ca eşti din rândul membrilor acelui comitet pentru motivul, ci nici odată măcar n’ar putea lua parte la de V. GOLDIŞ şedinţele lui. Astfel gândul meu s’a întors cătră înalt Preasfinţia Sa Mitropolit al bisericii ortodoxe din Ardeal Dr. Nicolae Bălan, care a fost totdeauna, este şi acum membru al Comitetului central al Astrei. Mărturisesc că la un moment dat mă gândeam şi la vicepreşedintele mai bătrân al comitetului, dl senator Dr. Octavian Russu. Mi-am adus insă aminte că tot acestui bun amic al meu îi dădusem delegaţie să mă prezinte pe mine şi Asociaţiunea la serbările Unirei de la Alba-Iulia în anul 1929. Atunci însă din motive pentru mine absolut nelămurite Dsa (dl Octavian Russu) a fost oprit de a-şi rosti măcar discursul, pe care II pregătise în numele »Astrei». Aveam deci da- Iorinţa să-l cruţ pe dl vicepreşedinte de eventuala repeţire a păţaniei de la Alba Iulia.Am rămas deci definitiv hotărât să-l rog pe părintele Mitropolit Nicolae al Ardealului să mă reprezinte la Caransebeş şi să conducă acolo Adunarea Generală a Astrei sub auspiciile M. Sale Regelui. Am telegrafiat in acest înţeles Comitetului Central şi părintelui Mitropolit la Sibiu. In ziua de 4 Noemvrie Comitetul a ţinut şedinţă sub preşedinţia dlui Dr. Octavian Russu şi a adus următorul concluz: «Dl preşedinte V. Goldiş telegrafiază ca oprindu consiliul medicilor de a merge la Caransebeş a rugat pe I. P. S. Sa Mitropolitul Ardealului Dr. Nicolae Baiau sa-i înlocuiască la Adunarea Generală şi roagă Comitetul Central a lua Înţelegere în toate cele privitoare la adunare cu I. P. S. Sa. In urma acestei telegrame unii vicepreşedinţi Dr. Octavian Russu şi Dr. Gh. Preda s’au prezentat I. P. S. Sale, cu care prilej I. P. S. Sa a binevoit să declare că primeşte cu plăcere de a Înlocui pe dl preşedinte V. Goldiş la această adunare urmând ca împreună cu domnii vicepreşedinţi să decidă ziua şi ora plecării la Caransebeş. Comitetul ia act şi exprimă I. P. S. Sale mulţumiri pentru bunăvoinţa cu care a primit să prezideze Adunarea Generală dela Caransebeş». Am reprodus aci textual concluzul referitor al Comitetului, deoarece în necunoştinţă de cauză ori din reacredinţă s’a afirmat, că părintele Mitropolit dela Sibiu n’ar fi fost îndreptăţit să prezideze Adunarea de la Caransebeş. Or, concluzul reprodus spulberă definitiv această legendă. E fără îndoială, o confuzie la mijloc. Originea acestei confuzii este faptul, că Statutele vechi sie Astrei se deosebesc de cele noui. După Statutele vechi adunările generale de constituire alegeau totdeauna un preşedinte al Asociaţiunii, un vicepreşedinte, apoi Comitetul. In vremurile mai vechi deci Asociaţiunea avea preşedinte şi un vicepreşedinte. Vicepreşedintele, bine inteteles, substituia în toate cazurile şi în toate atribuţiilepe preşedinte în lipsa acestuia, fie la Comitet, fie la adunările Generale. Aşa s’a şi urmat totdeauna până la 1924 După Statutele din 1924 insă adunările Generale nu mai aleg decât un preşedinte şi un Comitet. Asociaţiunea deci nu mai are vicepreşedinte. Comitetul insă, îşi alege din sânul său doi vicepreşedinţi, cam conform Art. 24 din regulamentul intern, «in caz când prezidentul lipseşte dela sediul Asociaţiunii», îl suplinesc în toate drepturile şi obligaţiunile lui şi anume «Când ambii vicepreşedinţi se găsesc la sediu, unul are atribuţiile reprezentative, iar celalalt atribuţiile administrative». Aceşti vicepreşedinţi, bine interes nu sânt ai Asociaţiunii, fiindcă nu Asociaţiunea i-a ales, ci sânt numai ai Comitetului care alege şi el suplinesc pe preşedinte In absenţa lui dela sediu în toate drepturile şi obligaţiunile ce ie are în Comitet, cari conform Art. 25 din Statute sunt precizate prin Regulamentul afacerilor interne ale Comitatului, dar nu-l pot suplini în obligaţiunile şi drepturile lui, ce ie are tura de Adunarea Generala a Asocaţiunii Vicepreşedinţii comitetului nici chiar în şedinţele plenare ale secţiilor literare şi ştiinţifice nu au dreptul să-l suplinească pe preşedinte, ceea ce se evidenţiază mai presus de orice îndoială din Art. 20 al Regulamentului secţiilor, unde se spune «şedinţele plenare vor fi convocate şi conduse de preşedintele Asociaţiunii sau de delegatul său». Deci nu de un vicepreşedinte, ci de «delegatul» pe care îl va desemna preşedintele, care fără îndoială poate fi şi un vicepreşedinte. Realitatea este că delegatul acesta in periodul trecut de 5 ani a fost dl Ch. Bogdan Duică, nu unul dintre vicepreşedinţii Comitetului şi delegaţia i-a fost dată personal de către preşedintele Asociaţiunii. Tot aşa în prezidarea şi conducerea Adunărilor Generale nu un vicepreşedinte al Comitetului are dreptul să substitue pe preşedintele, ci vreun membru al Asociaţiunii, care va avea în acest scop delegaţia direct dela Preşedinte. Fiindcă în ipoteza că un vicepreşedinte ar avea dreptul statutar si înlocuiască pe preşedinte la prezidarea Adunării Generale, atunci s’ar pune totdeauna întrebarea care dintre cei doi vicepreşedinţi va avea acest drept? şi cine ar fi chemat să acorde acest drept unuia ori altuia dintre cei doi vicepreşedinţi, fiindcă în această privinţă nici Statutele, nici regulamentele nu dispun nimic. Nu dispun, fiind evident că delegaţia pentru prezidarea Adunărilor Generale o poate da numai preşedintele personal, ori, in caz de moarte ori abzicere a acestuia, Comitetul. Aşa am dat delegaţie personal dlui vicepreşedinte Dr. Oct. Russu, când a prezidat Adunarea generală la Sibiu In anul 1928. Din motivele mai sus expuse am dat acum delegaţie I. P. S. Sale Părintelui Mitropolit Nicolae Bălan, să prezideze Adunarea generală de la Caransebeş. Comitetul a luat act de această delegaţie dată în mod legal, a exprimat I. P. S. Sale mulţumiri pentru bunăvoinţa cu care a primit să prezideze Adunarea de la Caransebeş, iar cei doi domni vicepreşedinţi ai Comitetului s’au prezentat I. P. S. Sale spre a stabili împreună ziua şi ora plecării la Caransebeş. Cine trage la îndoială legalitatea prezidării Adunării generale dela Caransebeş de cătră I. P. S. Sa Părintele Mitropolit Nicolae dela Sibiu, nu poate fi decât un prost ori un om de rea credinţă. 1. P. S. Sa Mitropolitul Nicolae s’a achitat cu deosebită vrednicie de sarcina primită şi alături de M. Sa Suveranul nostru a contribuit la splendoarea festivalului cultural dela Caransebeş. Cele întâmplate la Caransebeş publicul le cunoaşte din rapoartele presei.