Telegraful Roman, 1945 (Anul 93, nr. 1-52)
1945-01-01 / nr. 1
2 TELEGRAFUL ROMAN Bucurii simple... ...Și ieftine, nu costă mai nimic. Nu se cumpără cu bani, ci cu sinceritatea unui suflet deschis spre tot ceea ce e lumină, zâmbet și feerie. Civilizația modernă — ca orice civilizație — a a fificializat omul, l-a plasat într’un mediu fabricat, cubic, mecanic, cenușiu și complicat, l-a transformat într-o mașină găunoasă și pretențioasă, i-a pervertit gesturile în așa măsură, încât caută să sugă cu mii de artificii dulceața vieții din buturugile putrede ale plăcerilor cotidiene. De aceea omul modern e un mare gol lăuntric peste care plutește abureala unei plictiseli obositoare, un spleen insuportabil, un căscat planetar umplut cu iluzii amare și triste. Și tot aleargă fără să știe de ce din seră în seră, dar niciodată nu știe ce e bucuria cea mare, bucuria cea adevărată, bucuria copleșitoare ca o izbucnire de lumină. E un însetat care vrea să-și potolească setea cu apă sălcie și tulbure și mai rău și-o aprinde... Omul modern a uitat taina bucuriilor simple, pentru că a devenit robul plăcerilor rafinate. Și rafinamentul ucide bucuria... ...Sunt atâtea și atâtea bucurii, pentru cari viața merită să fie trăită. Nu șampania, nici țigara, nici jazul, nici revistele sau cinematograful. Nimic din ceea ce încântă trupul sau face să leșine anumite cucoane cu obraze-măști și căței-copii. farduri false Toate acestea sunt peste prospețimea vieții. Bucuriile nu se deschid decât pentru sufletele pure și simple, — așa cum petalele florilor nu se deschid decât pentru razele soarelui. Iată o bucurie de acestea : primii fulgi de zăpadă, ce ți se aștern pe frunte, pe obraz, pe mâini; primii fulgi de zăpadă ce se joacă în văzduh, ca niște copii nebunatici — și cad mereu ca dintr’o sită imensă, ale cărei isvoare nu se mai istovesc, ca să înveșmânte pământul în nevinovăția albului lor. Ca niște fâlfâiri de aripi din lumi nevăzute, îți pătrund în suflet cu înfiorări prelungi, cu tresăriri de beatitudine și rătăcești pe străzi parcă cufundat într’o altă lume, o lume reală, dar intimă, mângăitoare, plină de pace adâncă. Bucuria aceasta, simplă, banală n’o mai simt „modernii“ blazați, cari calcă în picioare covorul moale al nevinovăției și-l fac asemenea întunerecului și mocirlei din tranșit. II trăesc în schimb copiii cu o intensitate zgomotoasă. Suflete simple, suflete curate se înfrățesc cu solii de neprihană ai cerului. O altă bucurie: aceea de a privi cerul, de a te adânci în marea lui de azur, de a-i sorbi cu nesaț luminile și culorile și de a lăsa sufletul liber, descătușat, să peregrineze din stea în stea, din luminiță în luminiță pe treptele nevăzute ale Nemărginirii. Câte bucurii pure, semne ca zilele din Mai nu desvăluie zările cerului sufletelor simple și curate ! Altă bucurie: rugăciunea. Ea pătrunde dincolo de zările albastre, într’un tărâm în care soarele nu mai apune, în care inima se îmbată de lumină, în care ființa ți se topește în cânt și armonie- Cine ar putea mărturisi vreodată ce fulgurii de bucurii, ce zări de fericire, deschide cerul celui ce-și înalță brațele în rugă către Dumnezeu ! Nimeni. Bucuria aceasta e așa de simplă, încât singura expresie adecvată ei este tăcerea! Pascal a exprimat starea aceasta prin trei cuvinte semnificative: „Bucurie! Bucurie! Bucurie!“ Iată numai câteva din aceste bucurii, care nu costă bani, care stau la dispoziția tuturor și nu învrăjbesc sufletele ci le unesc. Cer însă un singur lucru: curățen a inimii și simplitatea spiritului. Pentru că acestea sunt porțile luminii și ale fericirii. Toate celelalte sunt amăgiri... E bine, ca acum — în preajma Anului nou — când ne pornim nădejdile spre zările unei vieți mai bune, mai fericite, să înțelegem că spre a fi fericiți nu e nevoie atât de bogățiile pământului, cât de bucuriile cerului. Căci fericirea vieții e rază revărsată din înălțimile albastre, un șuvoi de păcură țâșnită din beznele gliei... HKOLITE GORUN Nr. 1 Răniții noștri Este îndeobște cunoscută grija mare pe care o acordă Sf. Sf. Mitropolit Nicolae răniților din Spitale, și îndeosebi celor din spitalul de la Academia Teologică din Sibiu, de îngrijirea cărora se interesează zi de zi. De buă seamă că această grijă s’a sporit de Sfintele sărbători ale Craciunului, căci a lăsat să li se dea creștineasca îngrijire sufleteacă prin Duhovnicul lor Păr. Nicodim Belea care i-a spovedit și ia cuminecat într’o atmosferă de părintească grijă. Acești răniți n’au fost lipsiți nici de tradiționalele daruri bogate ce obișnuiesc a le avea oamenii la căminul lor, și pe cari• P. Sf Mitropolit Nicolae le a acodat cu largă dărnicie. In ajunul Crăciunului, la ora 14 30 în salonul mare de la răniții adăpostiți la Academia Teologică, se găsea bradul încărcat cu alese dulciuri și împodobit de mâna Doamnelor dela Soc. Nata fern. ort. din Sibiu. Cele două mese mari din jurul său țineau povara multelor pungi și cozonaci cari se ofereau răniților așa ca în căminul de acasă O mare parte din aceste bunătăți au fost oferite de către Societatea ortodoxă națională a femeilor Române din Sibiu, prin osteneala plină de rod a distinsei doamne președintă Sofia Șt. Meteș. La desvelirea pomului au fost de față: P. C Prot- Stavr. Dr. D. Stânioae rectorul Academiei Teologice din Sibiu, Dna Sofia Șt- Meteș președinta Soc. Naturi a Feri- Române din Sibiu, Dna Minodora Belea secretara Societății și membrele Doamne : A. Măcelariu, V Morariu, M. Neagu, M Moșoiu. E Doboi, C Isac și Di med Căptar Surdu ca reprezentant al Dlui Lt. Cpt. Dr. T. Doicescu. comandantul spitalului și Păr. Nicodim Belea. După o scurtă slujbă religioasă, vorbește Păr. N Belea, mulțumind tuturor ostenitorilor la acest spital. Asigură pe vitejii ostași de toată dragostea Bisericii și în special de înalta grijă ce le poartă sf. Sf. nostru Mitropolit Nicolae, care le împărtășește arhipăstoreștile binecuvântări de sfintele sărbătorita cuvântul Dl med. căpr. Dr. Surdu, aducând cele mai adânc simțite mulțumiri I P. Sf. Mitropolit Nicolae și asigură că acești copii ai Bisericii noastre sunt plini de o filială recunoștință și vor purta insuflatele lor totdeauna credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fâcându și datoria și pe mai departe în slujba Bisericii și a Patriei noastre scumpe. A impresionat în mod deosebit cuvântul de la sfârșit al ostașului caporal Botez Aurel, care vorbind în numele romiilor a spus între altele: .Suntem adânc mișcați nu numai pentru darurile prea bogate pe cari le vedem în fața noastră și cu cari ne-ați cinstit, dar mai ales pentru dragostea nețărmurită cu care vedem că ne înconjurați cu toții. In numele camarazilor mei de aici. Vă mulțumim din suflet pentru toată osteneala și cheltuiala dar Vă rugăm a ne permite să considerăm că toate acestea sunt ale Patriei noastre scumpe, cu care noi suntem legați pe viață și pe moarte. Suntem în deosebi mulțumitori I. P. Sf. Mitropolit Nicolae care ne a dat cel mai cald cămin și îngrijire. De aceea Vă rugăm cu toții aduce mulțumirile noastre de fii sufletești înalt Prea Sfinției Sale, căruia îi dorim din toată inima . Sărbători fericite și la mulți ani". Mulțumește apoi Doamnei Președinte Sofia St. Meteș pentru daruri și corului studenților Teologi care le-a adus colindul purtândui cu gândul la casele IOT. SPECTATOR Urare „Lăsați copiii să vină la Mine..." de SEPTIMIA P. GHERMAN Serbările religioase sunt popasuri în vieața cu prea multe preocupări de ordin material, popasuri ce lasă dâre adânci în ființa copilului, dâre cari ard necontenit și cari odată vor putea îmboldi la acțiune. Prinosul pe care-l aduc azi copiii praznicului Nașterii Domnului, sub forma unui joc serios — pentru pregătirea căruia și-au pus în mișcare toată energia, dragostea și pasiunea lor — va reaminti omului de mâine clipe de duioșie parcă mai bune și mai curate. Atunci, în ciuda tuturor preocupărilor zilnice, el se va întoarce cu gândul, o clipă măcar, îndărăt, și-și va aduce aminte , că nimic pe lume nu se face fără credință și pasiune Căci amintirea manifestărilor de religiositate 1 1 Cuvânt rostit la serbarea de Crăciun a Școalei primare de Aplicație de pe lângă Școala normală de fete „Andreiu Șaguna“ din Sibiu, în 20 Decemvrie 1944, din vremea copilăriei sunt puncte luminoase pe cari umbrele dese ale vieții nu le pot întuneca niciodată. Ele reapar în clipele cele mai negre ale vieții, ca tot atâtea prilejuri de recreație sufletească, de renaștere spirituală și poate chiar ca mijloace de mântuire. Copilăria trăită în duhul credinței creștine este baza cea mai solidă și garanția cea mai sigură a făuririi unei personalități fructuoase. Ne despart doar câteva zile de praznicul Nașterii Domnului, de sărbătoarea păcii, bucuriei și a celei mai curate iubiri creștine. In ieslea săracă a staulului din Vifleem, în cântece de îngeri, în lumină de stele, în raze de binecuvântare, s'a născut împăratul împăraților, „pruncul dumnezeesc cel prea frumos, carele din iad ” ne-a scos. Dintre toate praznicele luminate ale sfintei noastre Biserici, Crăciunul place mai mult copiilor. Vă înțelegem și vă dăm dreptate, dragi copii, căci și Isus a fost un copil, un copil ca nimeni altul, căci era Fiul lui Dumnezeu, și inimile voastre curate și neprihănite sunt foarte aproape de El; treialtă, minunându-se, la tot ce află despre vieața dumnezeească a Celui, pe care cei mari aveau să-L osândească la moarte, pentru prea multă blândețe, bunătate și dăruire de Sine. Iubiți-L cu toată puterea inimilor voastre, căci numai vouă v’a făcut favoarea de a vă chema la Sine, „ca unora ce vi se cuvine împărăția cerurilor“. Anul acesta Crăciunul este mai puțin trist decât în ultimii patru ani, când o parte din Transilvania, „țara dorurilor noastre“, gemea strivită de barbaria ungurească. Frații ne sunt desrobiți; ei au revenit în îmbrățișarea caldă, întinsă spre duioasă așteptare, de restul țării. Ne cutremurăm gândindu-ne la fiorul ce-l vor simți ei în noaptea sfântă, in care colindele vor legăna aducerile aminte fără nici o sfială. Nedreptățile au luat sfârșit; visul s'a împlinit cu multă suferință, dar nu ne tânguim, căci „dorurile care nu dor, nu-și merită numele. Le lipsește vlaga, care departe de a te lăsa strivit de suferința îngropată la rădăcnile lor, te înalță deasupra acestei suferințe apropiindu-ți sorocul curmării ei“, cum scrie undeva un destoinic mânuitor al condeiului și distins slujitor al altarului (T. R. Nr. 92-1944). Ne gândim cu drag la cei ce încă luptă pe front, suntem mândri de ei și ne mustrăm ori de câte ori, mai slabi decât dânșii, îi jeluim cu gândul. Ei sunt încălziți de adevărul „că 'n cartea veșni-Tuturor bunilor noștri cetitori și sprijinitori le urăm, de Anul nou 1945, multă bucurie, cu bine și sănătate, și pace de la Domnul, cât mai apropiată! dei scrie, că țări și neamuri vor pieri; dar scumpa noastră Românie, etern, etern va înflori". Dar bucuria noastră este> umbrită încă de alte suferințe- Frații noștri transilvăneni și moldoveni îndură multe greutăți și lipsuri, din cauza pârjolului rasboiului, care le-a distrus casele și avutul. Se cuvine ca cei de sici, ocrotiți de Dumnezeu, să ne aducem aminte de ei, căci e „ziua Domnului“. Să le dăm cu dragă inimă, nu din prisosul, ci din puținul nostru, ca să fim vrednici de praznicul împăcării. Dragi copii, cei cari nu știu ce-i suferința trebue să învățați acum ce este și mila, și jertfa generoasă și neprecupețită. Inima voastră fragedă trebue să dea cu drag fraților de acelaș sânge, fără de care viața neamului nostru n'ar avea nici un sens. E praznicul bucuriei ! S'o ducem noi acolo unde nu este I E ziua cumpănirii faptelor . .„vai câtă durere, s'aud gemete... căci unii n'au haine, alții lemne, alții mâncare, dar au credință și așteaptă răbdând mucenicește. Cei de la această școală, însă avem urechi și auzim, avem inimă și simțiți, avem minte limpede și înțelegem, avem voință și ne străduim să-i ajutăm. Ați făcut-o, dragi copii, și lauda noastră e prea mică pe lângă binecuvântarea lor și bucuria îngerilor care vă veghează.