Telegraful Român, 1971 (Anul 119, nr. 1-48)

1971-01-01 / nr. 1-2

Nr. 1—2 TELEGRAFUL ROMAN La cumpănă de an " La cumpăna dintre anul ce trece şi anul nou, ne îndreptăm privirea înapoi spre cele întîmplate, dar privim şi înainte spre perspectivele şi năzuin­ţele viitoare. Anul Nou — din punct de vedere bisericesc — este sărbătoarea dării numelui de „Iisus“ prun­cului divin născut în Betleem, nume în care noi ne mîntuim (Iisus = Mîntuitor). Ceea ce însemnează că Anul Nou stă sub semnul veşniciei, care ii ridică mai presus de vremelnicie. Astfel, zilele, anii care trec, nu sunt numai clipe ce se pierd în negura vremurilor, numai clipe care fac parte dintr-un lanţ al desfăşurării isto­riei, ci au legătură şi cu veşnicia. Căci în fiecare clipă se răsfrînge şi prezenţa lui Dumnezeu şi lu­crarea Lui în istorie, care călăuzeşte istoria îndrep­­tînd-o spre ţinta unei desăvîrşiri finale. In anul trecut s-au înregistrat valuri de lumină şi de mari înfăptuiri, dar şi valuri de încercări. Această împletire de valuri de lumină şi valuri de încercări, ne dă o icoană clară despre faptul că viaţa omenească n-a ajuns încă la împlinire, ci este în continuă frămîntare spre mai bine. Bucu­ria noastră este că în toate acestea predomină elementul pozitiv, că toate acestea au contribuit ca poporul nostru să trăiască în pace, în climatul căreia să-şi ctitorească o viaţă tot mai bună şi mai fericită. Tocmai lupta pentru mai bine este dominanta anului trecut, căci chiar dacă acest an a fost mar­cat şi de cataclisme şi — în unele părţi ale hunii — de manifestări negative, de fapte care n-au fost spre pace, totuşi dominante au fost forţele păcii, forţele binelui. în ţara noastră dominantă a fost forţa crea­toare a poporului, care — sub călăuzirea condu­cătorilor săi înţelepţi — a trecut cu abnegaţie şi eroism peste încercările calamităţilor şi a realizat, a depăşit planurile de stat. Astfel, putem mărtu­risi cu mîndrie că aceste încercări au fost spre călire şi biruinţă. De aceea, noi preamărim pe Dumnezeu că lu­crarea Lui în lume este din ce în ce mai văzută, că binele păşeşte tot mai viguros înainte, pe calea progresului şi a păcii, în anul trecut Biserica noastră a mers alături de popor şi a sprijinit munca poporului şi lupta lui pentru pace şi înfrăţire între popoare şi şi-a des­făşurat activitatea în conformitate cu Evanghelia lui Iisus Hristos şi cu imperativele vremii noastre, cu conştiinţa că tot binele pe care îl face este de la Iisus Hristos şi că prin conlucrarea la acţiunea pentru pace sprijineşte eforturile spre propăşire ale acestui popor şi ale lumii întregi. De aceea, Biserica noastră, Biserică liberă şi in­dependentă, una şi nedespărţită, într-o ţară suve­rană şi independentă, a lucrat în continuare ca unitatea noastră bisericească tot mai deplină să fie, nu numai plinire a rugăciunii Domnului pen­tru unitatea tuturor, ci şi înmănunchiere a tutu­ror clericilor şi credincioşilor cu energiile poporu­lui, ca — în unitate desăvîrşită — poporul nostru să se înalţe pe noi trepte de cultură şi progres. Pe de altă parte, relaţiile ecumeniste cu celelalte Biserici din ţara noastră au slujit şi slujesc lucra­rea în comun a tuturor cultelor pentru propăşirea poporului, pentru înfrăţirea dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare,­­ iar relaţiile ecu­­meniste cu Bisericile din alte ţări slujesc cauza păcii şi progresului în toată lumea. Amintesc doar că la solemnitatea înmînării De­cretului de recunoaştere în funcţia de Episcop al Oradiei a P. S. Vasile, au fost de faţă şi Emi­nenţa Sa Episcopul reformat Pop Laslo şi P. C. protopop romano-catolic Hossu Vasile din Ora­dea, mărturisind astfel înfrăţirea cultelor din Ora­dea. Amîndoi reprezentanţii, reformat şi romano­­catolic, ca şi P. S. Vasile, au grăit pe linia dra­gostei frăţeşti în Iisus Hristos şi dăruirii pentru înflorirea Patriei noastre scumpe, pentru ca toţi — fără nici o deosebire — să slujim poporului nostru, Patriei noastre. în ce priveşte relaţiile cu Bisericile din ţările străine, amintim vizita Prea Fericitului nostru Părinte Patriarh Justinian în R. F. a Germaniei, care a cuprins cele trei Biserici din această ţară: Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică-Lu­­terană şi Biserica Veche-Catolică. Totodată, Prea Fericirea Sa a fost oaspetele autorităţilor de Stat, fiind primit de însuşi preşedintele R. F. a Ger­maniei, dl. Heinemann. Mai amintesc între alte vizite, vizita Episcopu­lui de Estergom (R. P. Ungaria), Imre Szabó, delegat apostolic, care a fost cea dintîi vizită a unui Episcop romano-catolic din Ungaria la Mi­tropolia Ortodoxă a Ardealului şi la Patriarhia Română. (Cu prilejul Crăciunului şi Anului Nou am avut un schimb de mesaje de pace şi înfrăţire cu Episcopul Imre Szabó). La fel, menţionăm participarea Bisericii noas­tre la Congresul Bisericilor luterane minoritare din Europa, organizat la Braşov de Alianţa Luterană Mondială şi la sesiunea Prezidiului Conferinţei Bi­sericilor Europene (Braşov), organizată de Patri­arhia Română, unde Biserica noastră, Arhiepisco­pia noastră, a fost reprezentată cu vrednicie. Bi­serica noastră şi ţara noastră au devenit o gazdă apreciată a întrunirilor ce urmăresc înfrăţirea Bisericilor în Iisus Hristos şi pacea dintre popoare. Am continuat astfel lucrarea noastră şi pe plan intern şi pe plan extern. Prin aceasta mergem înainte pe calea ce ne-a arătat-o Iisus Hristos, înaintaşii noştri şi chemarea poporului, chemarea istoriei contemporane. Deci, anul trecut a fost un an pozitiv. Anul Nou 1971 se deschide cu noi nădejdi, în care rîvna noastră de mai bine, energiile noastre ţin pas cu ritmul accelerat al vieţii celei noi, cu planurile de dezvoltare ale ţării noastre. Sîntem într-o cursă pentru a cîştiga timp. Adică folosim timpul tot mai intens, ca să mergem în ritmul rapid al istoriei moderne! Şi ne bucurăm, ne simţim bine că ritmul de viaţă al poporului nostru este tot mai intens şi ne ridică tot mai sus spre culmi de lumină şi progres. Aceasta constituie pentru noi un îndemn de a face mai mult decit am făcut pînă acum, de a ne concentra toate capacităţile creatoare, pentru ca viaţa noastră să fie tot mai bună, pentru ca puterea tehnicii să fie pusă în slujba ridicării vieţii personale şi colective, în slujba omenirii întregi, în ştiinţă şi tehnică, în acest secol am ajuns să vedem puse în practică lucruri pe care oamenii din secolele trecute abia îndrăzneau să le viseze. Televiziunea şi radioul, cibernetica, zborurile cos­mice, desprinderea omului de pe pămînt şi primii lui paşi făcuţi pe un alt corp ceresc etc., deschid o nouă eră, a cărei traiectorie ne-o închipuim stră­lucită, dacă omul nu se va lăsa robit de forţele întunecate ale răutăţii, în viaţa socială, în economie, în acest secol de asemenea au intervenit elemente noi, deosebit de importante pentru dezvoltarea omenirii. Dar pe lîngă înaltele şi luminoasele culmi pe care viaţa le-a atins în veacul acesta pe pămînt, tot în acest veac omenirea a fost părtaşă şi la cele mai întunecate şi prăpăstioase dezastre. Sînt cele două războaie mondiale, care au pîrjolit aproape întreg pămîntul, lăsînd după ele milioane de morţi, mutilaţi, orfani, văduve, ruine ş.a. Nici în trecut viaţa oamenilor nu a fost scutită de această diabolică iscodire care este războiul, dar pînă în acest secol războaiele pot fi asemănate cu nişte incendii locale, care mistuiesc o gospodărie, o localitate. O imensă sete de destindere şi pace stăpîneşte în zilele noastre sufletul omenirii şi o bună parte din­tre factorii de răspundere din lume se arată că au înţeles această sete. Convorbiri de pace se organizează tot mai multe şi mai serioase. Tratate de neagresiune şi prietenie se semnează între părţi, care păreau de neîmpăcat. Astăzi conducătorii statelor nu mai agită cu uşu­rinţă sceptrul zeului Marte. Un lucru deosebit de important şi îmbucurăt­­­or este că am ajuns să ne dăm seama tot mai mulţi, că nu de la război ci de la pace trebuie să aşteptăm realizarea tuturor dorinţelor noastre cele mai cu­rate, a idealurilor noastre cele mai înalte. în această problemă ţara noastră şi-a spus şi îşi spune răspicat cuvîntul. Ea şi-a arătat lumii do­rinţa de pace, de muncă constructivă, de prospe­ritate pe care o are. Glasul ei s-a auzit limpede de la Gange şi pînă la New York, la Paris şi la Moscova, la Geneva şi Peking. Şi l-a spus de la tribuna O.N.U., în cadrul că­reia activează intens de 15 ani, împliniţi în 14 de­cembrie 1970, pentru ca toate forţele omenirii să fie puse în slujba păcii şi cooperării între ponoare, fapt confirmat şi în toamna trecută prin adopta­rea, în unanimitate, de către Adunarea Generală O N.U., a proiectelor de rezoluţie la cele două iniţiative româneşti, referitoare la consecinţele eco­nomice şi sociale ale cursei înarmărilor şi la rolul ştiinţei şi tehnologiei moderne în dezvoltarea na­ţiunilor. Crezul acesta după care ţara noastră se călăuzeşte înseamnă un drum nou, pe care, dacă va merge, omenirea va ajunge la realizarea înaltu­lui ideal după care demult aspiră şi anume: O lu­me în care domneşte linişte, o lume salvată de Să ne angajăm, acum la început de an nou, că ne vom concentra toate puterile pentru propăşirea ţării noastre, pentru perfecţionarea noastră spiri­tuală şi morală, dar şi pentru ca omenirea să pă­şească tot mai hotărît spre pace şi înfrăţire. Ne angajăm să stăm strîns legaţi de Sf. Altare, unde ne îmbrăţişăm cu moşii şi strămoşii noştri şi unde Iisus Hristos ni se oferă în continuu — în Sf. Euharistie — spre împărtăşire şi înnoire spiri­tuală. Să facem totul ca munca noastră să fie un izvor de viaţă din ce în ce mai îmbelşugată, ca să pu­tem dărui din ea nu numai nouă şi fraţilor noştri ci cît mai mult ţării întregi! Prin rugăciunea ce o înălţăm spre cer, dragos­tea de Dumnezeu se transformă în putere ce se dăruieşte pentru toţi. La rugăciune să adăugăm însă munca, activitatea, în care se simte prezentă puterea lui Iisus Hristos — pentru ca să servim binelui tuturor. Să fim strîns uniţi în jurul Sfîntului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române, în frunte cu Prea Fericitul nostru Părinte Patriarh Justinian, pentru ca Biserica să-şi poată împlini misiunea ei de slujire a Evangheliei lui Iisus Hristos, a im­perativelor epocii noastre ! Vă chemăm pe toţi să dovediţi ataşament ne­clintit faţă de Biserica Ortodoxă Română, faţă de Patria noastră scumpă, faţă de pace — să lucraţi cu mai multă rîvnă ca viaţa poporului nostru să păşească tot înainte, ca înfrăţirea tuturor popoare­lor să urce din treaptă în treaptă, ca să simţim că în desfăşurarea istoriei este puterea lui Dum­nezeu care lucrează în lume şi în tot ceea ce este bun şi folositor, în tot ceea ce tinde spre desăvîrşire. Dumnezeu să ne ajute şi să ne binecuvinteze în această lucrare­­ cursa istovitoare a înarmărilor, o lume fără răz­boaie şi lagăre, fără asupritori şi asupriţi, o lume plină de pace şi dreptate. O lume în care copiii să poată creşte fără spaime, tinerii să poată înflori fără grijă, iar bătrînii să poată trece senini pe celă­lalt tărîm în mijlocul celor dragi, după rînduiala lăsată la început de Dumnezeu. * A munci şi a vorbi despre o astfel de lume, reală, posibilă de realizat, este una din datoriile de căpetenie ale Bisericii lui Hristos azi. Privind adînc în paginile Evangheliei Domnului, vedem că una din poruncile de căpetenie, pe care le avem date de Dumnezeu prin Iisus Hristos, este ca să luptăm pentru realizarea acestui climat minu­nat care este pacea, în care creaţia cea mai aleasă a lui Dumnezeu, omul, se poate dezvolta în toată plenitudinea facultăţilor lui. Proorocii Vechiului Testament, cu multe secole înaintea naşterii lui Hristos, au vestit că atunci când El va veni şi cuvîntul Său va fi ascultat de oameni: „Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în seceri. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu-şi vor mai face războaie" (Isaia 2, 4). în această atmosferă, în acest climat de pace, se va restaura pe pămînt viaţa paradisiacă, pier­dută cîndva de oameni, dar care este viaţa firească a omului, viaţă spre care toate fiinţele aspiră cu tărie (Romani 8, 22). „Atunci lupul va locui la­olaltă cu mielul şi leopardul se va culca lîngă că­prioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mînca împre­ună şi un copil îi va paşte, juninca se va aduce la păscut cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul vor mînca oaie; sugaciul se va juca în culcuşul viperei şi în vizuină şarpelui otră­vitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mîna. Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele meu cel sfînt“ (Isaia 11, 6—9). Acestea sînt doar cîteva din multele '­u­vin­te ale Sfintei Scripturi, care ne dau temeiuri în plus, ca şi noi, fii ai Bisericii şi Patriei noastre dragi, să ne alăturăm glasul la glasul tuturor celor ce doresc ca acest deceniu să fie cu adevărat un deceniu al dezarmării, al tuturor celor ce muncesc, al celor ce luptă să prefacă armele în unelte de muncă, ura în dragoste, vrajba în statornică pace, făcînd ast­fel ca acest deceniu și alte multe care vor urma să rămînă în istoria omenirii ca cea mai lumi­noasă perioadă a sa. Acum a sosit timpul să stîrnim tot ce avem mai bun în noi, întreaga noastră făptură să ne-o pu­nem în slujba vieţii şi fericirii oamenilor. Să mun­cim pentru înflorirea Patriei noastre, pentru in­staurarea idealului suprem al omenirii de astăzi: pacea. . . , Arhim. Iustinian Chira Rohia Pentru pace în lume * Din cuvintarea î. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardea­lului, rostită în Catedrala mitropolitană din Sibiu, vineri, 1 ianuarie 1971. Pag. 3

Next