Timpul, iunie 1895 (nr. 121-144)

1895-06-11 / nr. 130

No. 130 D. Costa: D-v ne calomniați. Vă vom aduce aci legiunile de victime. D. Prampolini: Gândiți-vă la crimele voastre ! D. Crispi (cu voce tunătoare). Nu v’ați gândit nici­odată la apăsații voștri! D. Costa : Lăsați comedia, nu jucați pe apărătorul săracilor ! (Se născu în momentul acesta un zgo­­mot infernal și în mijlocul gălăgiei se au­ziră esclamațiile: «Cine are pe conștiință deportațiunile administrative ? Cine a po­pulat insulele Tremili? Cine a dat în prada mizeriei femeile și copiii din Si­cilia ?). D. £.-«/>*"(continuând în mijlocul tumul­tului) . Având conștiința curată, nu voi răspunde la acuzările ce mi se aruncă Repet că ne vom gândi cu inima caldă la poporul cel mic. Ne vom căzni să-­I ușurăm situația. După cuvintele acestea isbucnește o gălăgie groaznică. D. de Andreis strigă : Să-I ușurați ? Da, cu lanțuri, cu exec­­țiuni de impozite! D Casate II strigă : Taci, scârbos rît de porc ! D. de Andreis: Te adresezi mie? D. Casate: Da. D. de Andreis: Vin’o de ’ți primește o pereche de palme ! Atunci d. de Casate se repede spre stânga extremă și într’o clipă băncile de la munte sunt înconjurate de un ghem de oameni. Deputatul crispian Laurenzana aleargă de­asupra băncilor în­spre d. de Andreis și ’1 doboară la pământ cu un pumn. Pe d. Laurenzana îl apucă de ceată lombardul Mussi și ’l trântește cu putere pe scara din stânga. Radicalul Engel aplică două palme zgomotoase con­telui Leah­, deputat ministerial. Ședința se ridică, lojele se golesc, pă­ruiala continuă însă și abia după un sfert de oră spiritele putură fi liniștite. Ședința se redeschide. Președintele, d. Villa, spune că e rușine că majestatea casei poporului a putut fi mânjită. Acl, unde binele public trebue discutat cu vorbe serioase a pătruns forța brutală și a sugrumat libertatea cuvân­tului. »Voi lua toate măsurile pentru a evita repetirea unei ast­fel de revolte săl­batice». Voci. Să o faceți imediat ! * Adresa de răspuns la discursul tronului a fost apoi admisă fără altă discuție. ȘTIRILE ZILEI Relație oficială. Joul, 8 iunie, la orele 1­1/^ dimineața, MM. II. Regele și Regina, însoțite de d. general Vlădescu, șeful Casei militare, de doamnele de onoare și de adjutantul de serviciu, au plecat la Sinaia. La gară. Majestițile lor au fost în­tâmpinate de d. Lascar Catargi, preșe­dinte e consiliului de miniștri, și ceî-l­alțî d-ni miniștri, mai mulți înalți funcționari, d. I. Kalenderu, administratorul domenii­lor Coloanei, d-nii generali aflați în Ca­pitală, Casa civilă și militară, precum și alte persoane. In salonul gărei se aflau soțiile d-lor miniștri și alte doamne din societate, cari oferiră frumoase buchete de flori M. S. Reginei. Regele și Regina bine-voită a convorbi cât­va timp cu persoanele prezinte, după care porniră la Sinaia cu trenul regal, condus de d. Duca, directorul general al căilor ferate. La gara Buda, d. prefect de Prahova saluta pe Majestățile Lor și apoi însoți trenul regal până la­­ maia. La gara Comarnic, d. sub-prefect al plaiului Peleș, primarul cu consiliul co­munal, preotul, învățătorul și învățătoarea cu elevii și elevele lor precum și nume­roși țărani salutară sosirea și plecarea Majestăților Lor cu strigări entuziaste , iar școlarii, sub conducerea Invățătorul­ui, cântară imnul național. Primarul arătând Maje­staților Lor necesitatea cladirea unei a doua biserici în comună, Regele Se grăbi a dărui o însemnată sumă de bani pentru acest pios scop. La orele 2.40 după amiază, Auguștii călători sosiră în gara Sinaia, frumos îm­podobită cu verdeață, drapele și flori, în aclamațiile mulțimei. Pe peronul gării se aflau autoritățile locale, membrii corpului diplomatic aflați în Sinaia, precum și mai mulți domni și doamne cari oferiră Re­ginei frumoase buchete de flori. O com­panie cu drapel din batalionul 3 vânători dădu onorurile militare. D. primar al orașului ura Majestăților Lor bună sosire. Regele și Regina merseră mai întâiu la biserică și ascultară Sânta slujbă, după care batalionul de vânători, ce se afla în curtea bisericei, defila. Majestățile Lor se îndreptară, apoi, spre Castelul Peleș, unde luară reședința de vară. ak ** D, ministru al instrucțiunei publice, a­­vând în vedere că timpul pentru exami­narea elevilor preparați în particular s’a apropiat, considerând că numărul recipi­selor pentru depunerea taxei prevăzută de regulament este, ca în toți anii, destul de mare; și considerând că din această cauză lucrările comptabilității se aglomerează și necesită nouă ajutoare, a decis următoarele: Direcțiunea școalelor secundare și pri­mare din județe se autoriză a interveni direct către casieria locală ca, în clasa art. 19 și 20 din regulamentul casei de de­puneri, să­­ I se restitue partea cuvenită comisiunea examinatoare, rămânând con­semnată numai suma (»/*) cuvenită minis­terului, și pentru care va înainta la timp recipisa respectivă. Directorii de școală, odată cu înaintarea recepisei, vor trimite o copie exactă de pe procesul-verbal al comisiunei examinatoare, împreună și cu un borderou în care se va trece numele elevilor examinați, numărul recepțielor și casieria, cum și sumele de­puse. Atât copia de pe procesul-verbal, cât și tabloul va fi certificat sub semnătura di­rectorului școalei. In previziunile acestei deciziuni nu intră școalele secundare și primare din comuna București. * * * Ministerul domeniilor publică spre cu­noștința persoanelor ce voiesc a solicita a­­cordare de băi gratuite la stațiunea bal­neară Govora, conform disposițiunilor art. 10 din regulamentul de exploatare a băilor Statului, că asemenea băi se acordă numai în lunile Iunie și August. * * * Printr’un jurnal al consiliului de mi­niștri, aprobat prin decret regal, s-a in­trodus următoarele modificări în alin. IV de sub art. 92 din regulamentul de apli­care al legei telegrafo-poștale: Alin. IV. Corespondențele recomandate de ori-ce categorie sunt admise la expe­­diare cu ramburs până la suma de 500 lei inclusiv Francarea taxei ordinare și de recoman­dare se operează prin timbre poștale , iar costul rambursului, care se notează de ex­peditor pe obiect, se încasează de la des­tinatar în numerar­e. * * * Comuna urbană Constanța a fost auto­rizată de a vinde cu prețul de 600 la 800 lei hectarul și în condițiunile stabilite prin îm­betările consil­ului comunal din ședin­țele de la 24 Noembre 1894 și 2 Maiu 1895, locurile de vii uzurpate de diferiți locuitori din acel oraș, din terenul moșiei comunei, ce sunt situate în dosul viilor noui la marginea viilor vechi până la șoseaua Mangalia, cu rezerva, însă, ca pentru acei locuitori cari nu vor vor să cumpere locurile în cestiune, in condițiu­nile de mai sus, comuna să le intenteze procese de revendicare.* * * S’a acordat d-lul Mihail Burghele, șef de birou în ministerul afacerilor străine înalta autorizație de a primi și purta în­semnele ordinului Coroana de fer clasa III a (Austria). * " * D- nii membrii al tribunalului Uovur­­luia, prin Încheierea din 1 iunie 1895, au convenit, in comun acord, ca secțiunea vacanțelor mari la acel tribunal să se compună în modul următor: D. Gr. I. Alexandrescu, președintele secției II, va face serviciu de la 1 — 15 Iulie. D. Eug. Paraianu-Duca, membru de ședință, de la 16 Iulie până la 10 August. D. N. C. Dragomirescu, membru de șe­dință, de la 11 August până la 1 Sep­­tembre. D. Al. A. Lupașcu, supleant, întreaga lună Iulie, D. G. V. Buzdugan, toată luna August. Această incheiare, aprobându­se de mi­nister, se publică, conform art. 8 din legea vacanțelor. Au fost numiți: D. Al. Ciura, care a trecut două exa­mene la facultatea juridică din București, ajutor la judecătoria de pace Negrești, județul Vasluiu, în locul vacant­ D C. Dron, actual judecător de grefă la tribunalul Dorohoii, ajutor la judecă­toria de pace Darabani, județul Dorohoiu, în postul din nou înființat. D. Leon Cepac, actual copist în grefa tribunalului Dorohoiu, ajutor de grefă la acelaș tribunal, în locul d-lui C. Dron, înaintat.* * * * * *, OM STRAIMATATE O depeșă sosită din Bruxelles anunță, că Vanderbilt, comandantul oștirei bel­giane din Africa, s’a sinucis. Vanderbilt era un strateg excelent, afară de aceea era cunoscut ca om bogat. Se crede deci că s’ar fi sinucis într’un acces,de nebunie. • * * Gazeta de Colonia anunță că împăratul Germaniei a numit pe ducele de Genua amiral. * * * Ni se telegrafiază din Petersburg, cu data de erî, următoarele: Impărăteasa-văduvă a părăsit Caucau­­sul Erî s’a imbarcat la Batum pentru Odesa. Marele duce George a însoțit pe mamă­­sa până la gara din Borsham. Perechia imperială a văzut era la Pe­­terhof tabloul care reprezintă intrarea escadrei rusești la Toulon. Tabloul va fi oferit orașelor franceze. Amiralul Avelane a arătat Majestăți­lor Lor cadourile ce escadra rusească tri­mite flotei franceze. * * * TIMPUL 11 IUNIE tocmai vînduse întreaga ediție din ajun, îi spuse slujnicei că nu mai are. — Dar când veti mai tipări macula­tură ? întrebă slujnica. Voiți să știu mai dinainte ca să nu vin­ și mâine de­geaba. Moș­ Neagu. -------------------------♦—--------------------­ Geografia in vremurile vechi Cum se propunea geografia pe vremea strămoșilor noștri și ce frumoase și inte­resante cunoștințe se propagau embrioni­lor candidați la savanție, putem vedea din, un manual de geografie apărut la anul 1530 în Germania. In acest manual se puteau ceti și următoarele nostimate: «După confuziunea babilonică au apărut tot felul de oameni prin toate părțile pă­mântului. Așa spre pildă în India se află niște oameni, cari au cap de câine (căp­căunii), vorbesc bătrâna, se nutresc cu carne de om și umblă îmbrăcați în fer de animale. Unii au numai câte un ochiu d’asupra nasului pe frunte, și numai o dată pe zi se nutresc. «Pe malurile râului Gange sunt oameni cari nici nu mănâncă, fiind-că gura așa le este de mică, în­cât și băutura o sug numai pe țevi de paie; afară de aceasta nici nu trăesc din alt­ceva, de­cât din mi­rosul florilor și al poamelor. «Ba în jurul izvoarelor rîului Gange lo­­cuește un popor, care peste tot nici nu are gură,—care’și acopere corpul cu muș­­chiu și trăește exclusiv numai cu aer !... «Se află între aceștia destui și de aceia cari n’au nici urechi, nici nas, — alții iară cari n’au limbă, etc. «In Sicilia se află o rasă de oameni cari au niște urechi atât de mari, în­cât își pot acoperi cu ele trupul întreg ca cu o manta. In Etiopia unele triburi se tîrăie pe mâni și pe picioare, și trăesc și o sută de ani; unii au și coarne, alții cioc lung, ori labe de capră, dar sunt și de aceia, cari au numai un picior, dar cu talpa atât de mare, că în contra arșiței soarelui se ascund cu tot trupul în umbra picio­rului lor propriu. Pe muntele Milo locuește un popor, care are călcâiul înainte și la fie­care picior câte 8 degete. In Etiopia este și o rasă, care e prăjită de căldura soarelui ca căr­bunele și căreia numai în societatea ani­malelor uriașe (elefanți), mai negre de­cât dânșii, ’i place să trăiască, etc., etc Un alt învățat german, de la care chiar și numele ne-a rămas însemnat în cro­nicele timpului, d. Sebastian Münster, a dat la lumină în 1544 o carte pentru lă­țirea cunoștințelor geografice și etnogra­fice, din care scoatem un singur specimen: «In provincia Z­ambal trăesc niște ani­male, cari n’au urechi de fel; iar oamenii de acolo au cap de câne, dar încolo tru­pul fi­e de om. Sunt și animale care au grumaz de cal, cap de cămilă și picioare de bou, etc. — Specia de pasări Pe­ga tot aici trăește. Această pasăre e ca și alte pasări, numai că are urechi de cal, iar specia de pasări trogopa are coarne de berbec . . . ». Dacă luăm în considerare, că opera a­­ceasta a ajuns în un răstimp mai scurt de un secol la 24 edițiuni și că n’a fost scrisă pentru distracțiune ci pen­ru a «instrui» în știința geografică — apoi, că nu numai Germania și-a câștigat din a­­ceastă «Cosmographies știința, ci a fost tradusă în limba latină, italiană și fran­ceză — n’avem să ne mai mirăm nici de­cum de bazaconiile din «Alexandria» cea scrisă cu potcoave, din care bunicele noas­tre știau să ne citească despre Alexandru Machedon cu calul său năsdrăvan Ducepal și cu răsboaiele sale cu furnirele și căp­căunii, și mai știe sfântul Haralambie cu câte ji vine mici și mari. -------------------------------------------------­-nătoase, viguroase, în soluția de piatră «vînătă, numai în anii—din nefericire «rari—nefavorabili desvoltărei urîcioasei «ciuperci, nu ies grânele nesmolite, ne­­­maturate». Și cu toate acestea sunt și a­­cum sumedenie de ziși agricultori cari nici nu vor a ști «de asta !» Cu depreciarea grâului, cultura acestei cereale nu mai poate renta, am tot spus, de­cât dacă se face multă băgare de seamă, timpuriu, și în locuri rodnice și prielnice și cu varietăți curate și pregătite. Dacă toți plugarii s’ar pătrunde de acest adevăr, n’am mai vedea — ca în acest an — de­cât excepțional holde părtălite, rari, pi­pernicite, pline de tot felul de erburi rele și boale, căci anii, cunoscuți de bătrâni, când și cele mai neîngrijite holde dau la pogon câte do­uă kiL, rar se mai văd, chiar prin regiunele cele mai rodnice și împă­durite a­le țârei . Secarele, mai rustice și mai puțin pre­tențioase ca grânele, par a fi mai bune de­cât grânele semănate în același timp. Rapița cultivată (Cobza), afară de cele ce s’au întors de mult de prin Covurluiu etc., sunt frumoase și chiar superbe; acum se recoltează și se vând cu excelente pre­țuri! Cum s’a pus din această plantă o­­leag­ noasă, căreia iarna asta i-a fost așa de prielnică, foarte mult în unele județe, Cobza va ajuta mult pe agricultori. Oarzele, orzoaicele, ovăzurile, meiurile, părintele — afară de excepțiuni pe unde ploile parțiale au fost mai dese — sunt slabe în acest an în țară și pot fi chiar compromise cu totul de nu vom avea ploi Mai mult ca semănăturile de toamnă, vegetația lor e în întârziere, iar puriceii (puseronul) sau mușița, au distrus multe lanuri în părțile unde seceta a fost mai mare Porumburile, întârziate așa de mult de răceală și secetă, se prezintă foarte va­riate în acest an. Pe alocurea frumoase, prin altele mici, peticite gălbenite. Ca și cele­l­alte semănături, de primăvară mai ales, au mare nevoe de ploi. Fânețurile și iamașurile naturale afară de cele de prin locurile joase, sunt mai fără iarbă și vitele suferă räți. Cele semă­nate și în special Luternăriile, care cu pu­­ternicile și lungile lor rădăcini n’au dus lipsă de umezeală, au dat prima cosire destul de îmbelșugătoare și vegetează bine. Nenorocire că sunt prea puține în țară ! Cum, însă, toți s’au convins de foloasele ce dau, fie pentru fân (pe care Bucureș­­tenii îl aduc din Brașov), fie pentru vi­tele de muncă de tăiat și de prăsilă (cari mai nu mai găsesc iarbă prin cele nese­mănate), se vor semăna pe viitor foarte multe, după câte ni se spun și avem nă­dejde că, în această vedere, cel în drept vor lua severe măsuri a nu se mai înșela lumea cu semințe vechi ce nu răsar sau p­line de boale, precum sunt Luternele cu­­ortel (cusculate) și vechi, ce se aduc de prin străinătate și infectează lanurile chiar de prin prejur. Viile sunt frumoase și promit o îmbel­șugătoare recoltă. Plantațiunile de arbori roditori și umbritori, cum și legumele, pe unde s’au putut uda îmbelșugator, sunt bune. Dintre cele cultivate, fără a se uda, cartofii alimentari și industriali cum și materea, vegetează mai bine. ULTCRI CUVENIT Un băcan trimise pe servitoare la ad­ministrația Voinței Naționale ca să cum­pere maculatură. Administratorul, care — Nu știu, răspunse ofițerul. — Nu știi? Dar atunci, mă rog, cum te voi­ putea petrece acasă? — Nu e treaba mea, d-ta trebue să mă petre­­c acasă. Fără de a mai schimba vorbe, Weil se urca într’o trăsură­­ cu ofițerul și merse la un spital milităresc. Dar aicea ce să vezi ? Soldații cari erau postați salutau pe căpitan iar acesta arătând în­spre Weil zise soldațil­or. — Aici am adus un nebun. Prindeți­­. Weil lua lucrul în glumă, însă sol­dații, luară pe Weil și îl legară. — D-lor, strigă speriat omul, nu eu sunt nebun, ci acest domn. Pentru aceia l’am adus, fiind-că . . . Nu putu continua, de­oare­ce ofițerul începu a’l lovi cu sabia. In scurt timp se schimbă iarăși lucrul. Weil începu să sară, să joace, să strige. Soldații numai de­cât au priceput că nu Weil, ci ofițerul e nebun; au pus pe Weil în libertate, iar pa ofițer l’au legat.♦ Starea semănăturilor Ploile din mijlocul lunei Mai, de­și pe alocurea venite cam târziu, au îndreptat mult semănăturile, care erau cât pe aci să nu dea mai nici o recoltă, nu în pu­ține localități, scrie Gazeta Săteanului. Grânele vor da în acest an o recoltă peste mijlocie sau bună, aceasta vorbind în general pentru întreaga țară. Dacă ploua cu câte­va zile înainte, dacă nu aveam fur­tunile și răcelile, recolta se putea socoti foarte bună. Aceasta e situațiunea după cât am văzut și după câte ni s’au scris din diverse regiuni ale țărei. Ca tot­dea­­una, holdele puse timpuriu, cu îngrijire, cum și cele în pământuri mai noui, mai rodnice, mai adăpostite, mai n’au suferit. In județele R.­Sărat, Romanați, în Bără­gan, Dâmbovița, Brăila, Botoșani, Dorohoi, de la Jijia la Prut, etc. se văd grâne de toamnă așa de dese, de bine desvoltate, de sănătoase și cu spicul mare, în­cât vor da maximul recoltei pentru România. Cum și în acest an, timpul a fost foarte prielnic desvoltărel măsureț, pe care am constatat-o, în timpul înflorirea grâului, în holdele târzii, semănate cu grâne matu­­­rate, existând în proporție de chiar 20 până la 50 °­ C. Holdele îngrijite, timpurii și semănate cu grâne sănătoase și îndes­tulătoare sulfate, n au de fel măsură, sau, pentru ca să găsești câte un «frate» sau «pul» măsurat, trebue să cruți mult. Tot ce am scris în Gazeta Săteanului de atâția ani, in această cestiune, se în­vederează din ce în ce mai mult: «Se «mănând târziu, în pământuri murdare, roți, «fără de a înmuia înainte bine grânele să­ ÎNTÂMPLĂRI omorâte de trăsnet. — In ziua de 31 Mar. n. r., pe la orele 5 p. m. două vaci și un june ale locuit­orului Ioan Nicolae Dumi­­trașcu, din comuna Godeni, județul Muscel, aflându-se pe câmp la pășune, a căzut asu­pra lor trăsnetul și au fost aruncate pe o coastă de vale, unde s’au găsit moarte. Frica de nevastă. — Foile italiene scriu : D. Soneius e soțul fericit al unei neveste drăguțe, care însă l’a învățat minte. La 7 ore seara Suucini trebue să fie acasă. Intr’u seară însă s’a cam h­erechelit și a sosit acasă— auz­ dumneata !­­— la 9 ore. Spre a face sa nu isbucnească furtuna, cetățeanul nostru recurse la un mijloc eroic. El povesti gen­tilei sale soții că pe drum a fost atacat de patru tâlhărai, cari l-au jefuit și din ale căror mâini a scăpat viu numai ca prin mi­nune. Nevasta asculta îngrozită. Spre a da povesiei sale romantice încă mai mult aplomb, el povesti tot așa și față de un polițist, ba numi chiar pe o persoană oare­care, ce ar fi fost între cei patru tâlhari. Asta­­ i-a fost nenorocirea. Poliția a descoperit lesne, că toată istoria tâlhărească era o scornitură și eroul nostru fu dus la răcoare, pentru că a încercat să inducă in eroare autoritatea. Soucini este unul dintre cei mai bogați și mai cunoscuți cetățeni din Milano. O scenă interesantă într’un spital mi­lităresc.­­ Acum câte­va zile s’a petrecut in Vn­na o scenă pe cât de tragică pe atât de comică. Weil Rezse, membru al firmei din Berlin Jünger, într’o seară își petrecea în o cafenea cu mai mulți amici ai săi.­­ In a­­propiere de dînsul, la o altă masă, se afla un căpitan de ulani care avea o privire de tot curioasă , dar mai interesantă de­cât aceasta era împrejurarea că acest căpitan nu saluta pe nimeni, nici chiar pe superiorii săi. De o dată căpitanul se scoală de la masă, chiamă la o parte pe Weil și­ î zice: — D­e, să mă petreci acasă. Weil surprins I­ întrebă: — Cu cine am onoare ? — Nu e treaba dumitale, ești dator să mă petreci acasă, zise ofițerul. Weil văzând că are de a face cu un nebun, îi întreba: — Unde locuești ? 1895 FELURIMI Stejarul vecinie verde.­­ In grădinele din Anglia se găsește o varietate de stejar ale cărui frunze nu cad în timpul ernei și rămân verzi. Iată cum s’a căpătat a­­ceastă varietate : In 1766 William Lacomb a semănat un pumn de ghindă, care pro­venea dintr'un singur stejar. Din stejarii răsăriți unul avea această particularitate curioasă de a-și păstra frunzele verzi în timpul ernei. Pe acest stejar 1 a îngrijit foarte bine și începu cu ramurele acestuia a altor alți tineri stejari în număr de mai multe mii. Toți altoi­ au convocat această proprietate de a-și păstra frunzele verzi în timpul ernei. Stejarul primitiv a perit, dar acum sunt în Anglia o mulțime de urmași de ai lui, căpătați prin altoire. Moravuri chinezești.­­ D. Leon de Rosny a făcut societăței de etnografie o comunicațiune asupra ideea ce-și fac Chi­nezii despre rasboiu. După această comu­nicație. Chinezii urăsc foarte mult răsboiul și arta militară e foarte disprețuită de dânșii. Ori­ce rǎsboiu, după părerea Chi­nezului, e o nenorocire și chiar o faptă rea. Copiilor în școală nu li se vorbește de laurii de pe câmpul de rǎsboiu de triumf, din contra li se spune că chiar luptele cele mai fericite sunt niște acte omorîtoare de oameni, niște dezastre scâr­boase pentru ambii combatanți. Un îm­părat, care se hotărește a sacrifica nume­roase ființe pe câmpul de măcel, este so­cotit drept un prinț fără înțelepciune și injust. Un general chinez, după câștigarea unei victorii, în loc să și serbeze trium­ful trebue să ia doliul în semn de tris­­teță pentru cantitatea de sânge vărsat ce a costat victoria sa. Pentru noi Euro­penii, la care sistemul militarist a ajuns la cel mai înalt grad și cultul pentru ar­mată atât de exagerat, ni se vor părea cam caraghioase, morvurile chinezești și ideile lor despre rasboiț. Totuși aceste idei ne arată o morală cu mult mai superioară, cel puțin în astă privință, moralei Europenilor cari fac serbări nebunești și cad într’o bucurie isterică, în urma triumfurilor care au costat zecimi de mii de vieți omenești, și sute de mii de ciungi și schilozi. ------------——--------♦------------------------• DIN TOATA LUMEA ------ O păcăleală. La o stație mică de drum de fier din Sta­tele Unite s-a întâmplat acum de curând ur­mătorul in ident haz­in: Șeful de stație, a cărui datorie era, între altele, să controleze pe conductor, inspectând, din când în când, biletele pasag­­rilor, dete într’o­ri peste un negustor de vite bine cunoscut în localitate și care poseda un bilet de abonament pe acea linie. Ș­ful de stație care știa aceasta, trecea, de obiceiu, pe lângă negustorul în chestie fără a-I mai cere biletul. De astă dată însă îl întreba, nu tocmai politicos, de bilet și zise vostit: «Ia seama, domnule, doresc să-ți văd biletul ori de câte ori te vei opri la această stație».Se înțelege că negustorul arăta biletul și șeful stației trecu­t înainte dându-și aerul unei persoane de mare importanță. Câte­va zile după a­­ceasta se opri in stație un tren mixt, la ora trei de dimineață. Un pasager se co­borî din el și întrebă pe funcționarul de iurnă de șeful stației. — Doarme, domnul­e în pat, — răs­punse funcționarul. — Spune-i că vreau să-l văd, — zise pasagerul. Funcționarul refuză Intâia să scoale pe șef, dar sfârși prin a ceda cererea pasageru­lui când acesta îi spuse că chiar șeful ex­­primase dorința de a fi chemat de pasager când acesta va trece prin stația sa. După cât­va timp el se întoarse, urmat de șeful stației care venea foarte supărat că fusese scurtat din pat în mijlocul nopții și în frig. Ajungând la vagonul pasagerului, dete cu ochii de vechiul său cunoscut, negustorul de vite, care îi prezintă, cu multă politeță, biletul și-o aduse, în același timp, aminte că chiar d-sa exprimase, nu de mult, dorința de a -i vedea ori de câte ori va trece prin acea stație. ■ —---- — —♦ -----

Next