Timpul, octombrie 1900 (nr. 218-241)

1900-10-26 / nr. 238

v * fr V ANUL AL DOUĂ­ZECI ȘI DOUILEA —No. 238 Effispi» H TREIA UN NUMAR 10 BANI &bonat elitele In­­ara pe un an..................................30 lei » pe 6 luni...................................18 lei » pe 3 luni...................................10 lei Pentru străinatate un an . . . . 50 lei *11 l­uni» ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de joumaux étr­anger n rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victor tex­t 70 Telefon­­ .478 Domnii membri ai Clu­bului conservator sunt ru­gați a se întruni DUMINECA, 29 OCTOMBRE la orele 2 p. m., în saloa­nele Clubului conservator. G GR- CANTACUZINO- O MĂSURĂ PRACTICA Guvernul a dat cea mai mare do­vadă de spiritul conciliant de care este însuflețit față cu populațiu­­nile rurale producătoare de țuică. Punându-se mai pre­sus de ca­lomniile răspândite : cum că vo­iește să asuprească pe micii cul­tivatori, ministrul de finanțe a dat o circulară prin care cantitățile de borhot până la 150 de decali­­tri sunt scutite de taxă ea cores­punzătoare cu 30 de decalitri țuică. Mai mult, prin circulară se mai adaugă ca din cantitatea de bor­hot care va trece peste 150 de va­­litri, să se facă un scăzământ de 25 la sută. Această măsură este aplicabilă chiar cantităților deja măsurate până acum și procesele­­verbale încheiate se vor rectifica în acest sens. Adversarii noștri interpretă cir­culara ca o mărturisire că legea era nedreaptă și trag dintr’însa concluziunea că resistența ce s’a opus de către unii din săteni a fost legitimă. Mare eroare ! Ceea­ ce a făcut guvernul, indicând agenților fis­cali modul de aplicațiune al legei, nu este de­cât un act de echi­tate față de micii producători, iar nici de­cum un act de slăbiciune în fața amenințărilor sau a fap­telor de rebeliune. Resultatul acestei circulări va fi de a pune capăt restălmăcirilor rău-voitoare și interesate ale a­­celora cari instigau pe săteni la resistență. De acum înainte se va vedea cine sunt adevărații insti­gatori ai neorînduielilor care au avut atât de triste consecințe la Buda și la Pârscov. Dacă fierberea provocată printre săteni se va potoli, ceea­ ce spe­răm, se va ști că ei au fost in­duși în eroare și că tot ce s’a petrecut n’a fost de­cât rezultatul unor instigațiuni. Dacă va urma, se va dovedi în mod netăgăduit că toată mișcarea n’a fost provo­cată de­cât de producătorii mai mari, care au pus înainte pe să­tenii amăgiți, pentru a’și apăra propriile lor interese. Intr’adevăr, de la început noi n’am încetat de a spune că micii producători nu sunt lezați prin legea țuicei; circulara guver­nului ilustrează și mai mult acest adevăr, căci, explicând scu­tirea cantităților mai mici de 150 decalitri de borhot, asimilează a­­ceastă scutire cu aceea de 30 de decalitri de țuică. Prin urmare, nu mai încape de aci înainte nici o răstălmăcire a legei. Micii pro­ducători, adecă sătenii cultivatori de prune, sunt scutiți de taxă, căci acei cari posedă peste 150 de decalitri de borhot nu pot fi priviți de­cât ca fiind în catego­ria marilor producători. Voința Națională exprimă spe­ranța că în urma circulărei sus­menționate, răscoalele se vor po­toli, dar își pregătește tărîmul pentru a legitima alte neorîn­­dueli și răsvrătiri, dacă se vor produce, adecă tot sistemul de fă­țărnicie de care adversarii noș­tri dau zilnic dovezi. Organul liberal, vezînd că nu mai e nimic de făcut cu Gestiu­nea tabărei borhotului, scornește un nou mijloc de instigațiune: el cere ca guvernul să explice la ce temperatură se va lua tăria alcoolurilor fabricate din fructe, drojdii, etc. In zadar crede Voința că prin această nouă manoperă va putea să creeze alte nedumeriri în a­­plicația legei. Legea țuliei nu schimbă întru nimic dispozițiile speciale privitoare la fixarea tem­peraturei la care se apreciază tă­ria alcoolurilor. Se va urma deci conform acestor dispoziții speciale care rămân în vigoare, nefiind abrogate. Dar scopul Voinței nu este de a cere lămuriri, căci cunoaște foarte bine cele ce-am zis în pri­vința modului cum se constată tăria alcoolului, după tempera­turi anume definite. Vorba este de a găsi o portiță pentru a ur­ma cu agitarea spiritelor. ---------------------------------------­ TELEGRAME Căile ferate din Bosnia Budapesta, 6 Noembre Conferința miniștrilor austriaci și ungari, sub președinția contelui Goluchowski, a stabilit o înțelegere deplini in chestiunea căilor ferate din Bosnia. O comandă a Rusiei New­ York, 6 Noembre După N­ew York Merald, Rusia ar avea de gând sa comande în America, în cursul a­­cestui an­, cinci nouă vase de războiü. Din Algeria Alger, 6 Noembre D. Jounart, noul guvernator al Algeriei, a sosit după amiazt; el a primit autoritățile, că­rora le-a declarat ca se va consacra cu totul prosperitatea coloniei, înspirându-se de la prin­cipiile­­ de toleranta înscrise în declarația Drep­­turilor omului. Nici un incident --------------------------------------------------­ BUCURIE DE ANARHIȘTI Un confrate matinal, ocupându-se de atitudinea mai mult de­cât dubioasă a adversarilor noștri în tristele evenimen­te ce s’au întâmplat zilele acestea, con­stată că felul cum faptele sunt poves­tite în coloanele organului autorizat al liberalilor îți lasă impresia că aceștia ar fi absolut străini de durerile țărei. Ni­mic nu’-i mișcă, nimic nu-I emoționează. Ceva mai mult , proza Voinței Națio­nale lasă să se intrevază o satisfacție rea ascunsă pentru faptul că guvernul reacțiunei a împușcat pe țărani și pen­tru că un vânt de anarhie suflă asu­pra câtor­va sate de la munte. Constatarea este din nenorocire a­­devărată. Acest partid «național-liberal» care se mândrește a fi zămislit in ră­runchii nației, care pretinde că a creat România modernă, ar avea oare­care asemănare cu bătrânul Saturn, care fă­cea copil ca să-l mănânce,— dacă cre­area României de către dânșii n’ar fi o legendă. Ei însă cred în ea, și poate că tocmai de aceea se cred legitimați a o considera drept prunc bun de mâncat. Nu mergem până acolo în­cât să-l acuzăm formal de autori morali ai re­beliunei. Cuvântul îl are deocamdată justiția. Putem însă să luăm act de a­­ceastă stare psihologică fiind-că con­stituie o circumstanță agravantă dem­nă de reținut. De altă parte însă, constatarea nu trebuie să surprinză pe nimeni. Nici­odată liberalii nu s’au purtat ast­fel. Nenorocirile le înregistrează cu satisfac­ție, iar lacrămile le păstrează pentru întruniri publice, pentru că lacrămile, fie de om fie de crocodil, produc în­tot­dea­una efect înaintea unui public anume pregătit. Cum să nu fie satisfăcut partidul na­țional-liberal când i­ se dă o platformă de luptă — fie chiar stropită cu sân­ge, — mai ales când istovirea lui intelec­tuală, când frământările interne îl pun în imposibilitate de a-­și crea una dreaptă, reală și hrănită din nevoile Sta­tului! Pare că mai are partidul liberal putere de observație și de muncă pen­tru așa ceva ! E mult mai simplu să compromiți finanțele Statului prin chel­­tueli nebunești, și apoi să te bucuri .’a rigorile la care e nevoit să recurgă un alt guvern pentru îndreptarea situației Nu vorbim de autori morali; dacă însă se va stabili că instigatorii au plecat cu instrucția de la clubul liberal, ta­bloul va fi complect. Se va dovedi cât de mult țin adversarii noștri la credi­tul și la bunul renume al țarei, insti­gând la revolte contra unui imposit, când de la imposite se așteaptă echi­librarea budgetului și edificarea cre­ditului. Că liberalii se bucură de vântul a­­narhic care suflă peste câte­va sute de munte, iarăși nu trebue să ne surprinză. Legalitatea a fost și rămâne cel mai mare dușman al liberalilor. Dacă gu­vernele liberale ar fi avut ca normă respectarea legilor, de unde ar fi re­ferit legiunea de parveniți care for­mează cadrele partidului, cum s’ar fi alcătuit și cimentat casta de exploatare care pretinde să conducă destinele ța­rei ? Însăși existența partidului își are obârșia în­călcarea legilor. Cum să nu se bucure că se manifestă semne de anarhie, când în ele vâd puntea care­­ I va aduce la putere, ca să se continue și să se perpetueze scumpele lor tra­diții ? Toate își au rostul lor. Să nu se mire deci nimeni de satisfacția care transpiră prin coloanele organului au­torizat al partidului liberal. -----------------------------------------------------­ JOI 26 OCTOMBRE (S N­BRE) 1900 UN NUMER 10 BANI ANIMCIUM SI INSERȚIE Linia 30 litere petit pag. IV . . . 0.40 Reclame . . . . » III ... 2 50 » ..... II .. . 5.­Ia țfurtm­amina uri­le se primesc la Agenția Havas, 8 p­ace de la Bourse. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 Telefon: 478. Finanțele Franței Ziarul italian Ora, din Palermo, a publicat un interesant articol asupra finanțelor franceze și proectelor d-lui Caillaux, articol scris de d. Luzzatti, fost ministru de finanțe. Punctele des­­voltate aci merită să fie citite și în țara noastră. „Franța este obosită și preocupată de datoria sa publică, — scrie d. Luzzatti, ori­cât de bogată și puternică ar fi, și deci în stare să supoarte eu resursele ei ine­­puisabile nebuniile financiare ale legiuito­rilor ei, începe totuși a înțelege că uzul legitim al creditului are margini, și că a trecut peste ele cu un număr respectabil de miliarde. O sarcină care trece peste treizeci de miliarde represintă datoriile publice a două State mari europene la un loc, de pildă a Rusiei și a Germaniei. E prea mult! Ast­fel, ministrul Crillaux, care merge pe urmele lui Ian Lay, s’a gândit acum la două măsuri cu deosebire sănă­toase și înțelepte: unitatea budgetului și conversiunea datoriei perpetue in anui­tăți cu termen. Cu modul acesta nu s’ar mai recurge la credit pentru nevoile bud­getului și s-ar începe cu amortizarea mai repede, după modul englez. * . Deja exemplul Angliei dovedește, că după câte­va decenii de cumințenie finan­ciară și de abținere de la credit, vine mo­mentul de nebunie sau­ de nevoe, când trebue să se recurgă din nou la emisiuni pentru susținerea cheltuelilor unui răsboiu mare, ch­eltueli care nu pot fi întâmpinate cu resursele ordinare ale budgetului. De la 1870 până astă­zi, budgetul fran­cez a trăit împrumutând pentru lucrări publice, pentru cheltueli militare, pentru școli, cocoloșind ast­fel deficitul. Cu înce­tul, partea această a budgetului numită „extraordinară“, s'a micșorat, nu însă până acolo în­cât pentru lucrări publice, pentru pensiuni, pentru armamente, să nu se simtă în fie­care an nevoia de a face da­torii. D. Caillaux propune să se renunțe la a­­cest artificiu al obligațiunilor emise pentru terenuri de fortărețe declasate, obligațiuni destinate a fi plătite din vânzarea acelor terenuri și tot­odată a grăbi armamentele; el cere Parlamentului să înscrie toate chel­­tuelile în budgetul ordinar, redus ast­fel la unitate. Unitatea budgetului, suprimarea caselor, fondurilor, creditelor speciale, care sub diverse denumiri constituiau în Italia și constituesc încă în Franța disimulările deficitelor... iată marea intenție ce este vorba să se realiseze. Pentru aceasta au luptat în Franța Leon Say și amicii săi, pentru aceasta luptăm și noi în Italia (Sa­­racco, Sonnino, Rubini, Colombo, Giucciar­­dini și alți mulți)“. D. Luzzatti revine apoi la Franța și la budgetul ei pe 1901 și arată că d. Caillaux propune să se înscrie între cheltuelile efective 36 milioane care, până acum, erau acoperite prin cre­dite și destinate a grăbi și perfecționa armamentele și alte servicii publice. „Excelentă măsura — adaugă fostul mi­nistru de finanțe al Italiei— însă nu e de ajuns să se pue capăt sporirei anuale a datoriei, destinată să alimenteze aceste servicii publice care trebuesc întreținute din veniturile efective, trebue să se mic­șoreze și acea datorie. Sarcina dobânzilor suportată de generația care a contractat datoria, a devenit prea grea și neliniști­toare ; ea ocupă un loc prea mare în bud­getul cheltuelilor, nu-­I lasă destulă liber­tate în mișcări. S’a întâmplat în Franța ceea­ ce s’a întâmplat și în Italia. Am vroit să cheltuim pe socoteala posterităței, cu sarcinile acumulate însă din an în an asu­pra budgetului, cu greutatea specifică a a­cestor sarcini asupra economiei naționale, am devenit propria noastră posteritate. Sistemul preferat de d. Caillaux este foarte ingenios: este o imitație a sistemului en­glez, și nu așa fel chibzuit încât Parlamentul francez, deși foarte cumințit în materie fi­nanciară, poate că nu-­l va adopta. El con­stă în împrumutarea de la Casa de depu­­puneri a unui capital de 550 milioane de franci, în rente publice și perpetue cu 3 la sută, capital pe care Casa de depuneri îl posedă, și care comportă un interes anual de 16 milioane și jumătate. Casa de de­puneri va fi rambursată cu anuități de 37 și jumătate milioane timp de 20 de ani. Cu ch­ipul acesta s’ar amortiza în două­zeci de ani datoria perpetuă, s‘ar schimba o datorie care costă 16 și jumătate milioane în perpetuitate, într’altă care ar costa 37 și jumătate milioane pe 20 de ani. La ex­pirarea acestor 20 de ani, datoria ar fi stinsă. Este un plan minunat, care pune sarcina pe present ca să ușureze viitorul: demo­crațiile neglijente și regimurile absolute fac de obicei­ contrariul. Tot planul acesta e combinat cu multă înțelepciune, iar dacă Franța va reuși să-­l realiseze, va răscum­­păra numeroasele greșeli financiare ale celor din urmă decenii. Deja Camera franceză a renunțat, cu o abnegație demnă de toată lauda, la inițiativa cheltuelilor, îngrădind-o cu tot felul de pre­­cauțiuni. Dacă acum Parlamentul va iscăli propunerea înțeleptului ministru, va deveni restauratorul finanțelor și va săvârși actul cel mai abil față de Anglia. Sunt tari aceia cari știu să l­ a Ipâ­­nească, iar State tarii sunt acelea care cruță creditul în zilele senine și fericite, spre a-­l putea găsi intact și gata la ori­ce încercare în zilele grele, care nu lipsesc nici­odată națiunilor mari. Ceea­ ce valorează Franța, se va vedea mai mult din modul cum va primi proectele d-lui Caillaux, decât din teatrala sa Exposiție. Popoarele se încearcă în zile grele, nu în zile de bucurie». Cum vedem, nu e numai România care suferă din cauza unei politice fi­nanciare greșite, ci și alte țâri mai mari și mai bogate. Este o fericire pentru noi că guvernele partidului conservator au avut curagiul să taie în carne vine spre a remedia o stare de lucruri care ar fi devenit un dezastru dacă nu veneau la timp măsurile înțelepte. ■ ----------------------—------------— N DESCHIDEREA CAMEREI FRANCEZE — Prin fir telegrafic — Paris, U Noembre Camera deputaților­—Deschiderea ședin­ței a fost liniștită și fără incident. D. Colleard, socialist, depune o moțiune autorizând pe guvern să ia în posesiune minele ne­exploatate pentru a remedia criza de cărbuni. După cererea d-lui Waldeck Rousseau, Camera hotărăște să discute imediat intem­­pelarea d-lui Vazeille asupra politicei ge­nerale. D. Vazeille cere guvernului să comunice programul de reforme proectate. D. Viviani declară că socialiștii vor sus­ține pe guvern atât timp acesta va avea să lupte în contra reacțiunei, dar rezer­­vendu-și libertatea lor de acțiune. D. Waldeck Rousseau zice că guvernul crede că trebue să se voteze mai intern budgetul, să se discute apoi proectele a­­supra asociațiunilor și în urmă să se vo­teze proectele asupra pensiilor lucrătorilor. Guvernul nu renunță însă la proectele de­puse asupra chestiunei școlare, asupra re­formei consiliilor de răsboiu, asupra impo­­sitului pe venit, și va cere în urmă discu­tarea lor. D. Waldeck-Rousseau întreabă dacă Camera este în înțelegere cu el asu­pra tuturor acestor reforme. (Vil­aplause). D. Richot replică zicând că limbagiul d-lui Waldeck-Rousseau nu seamănă cu al d-lui Millerand, care, la Lens, predica greva o­­bligatorie. D. Millerand răspunde că este partiza­nul unei reglementări permițând lucrători­lor să se pronunțe, prin sufragiu universal, asupra chestiunilor de grevă; el va de­pune un proect de lege în acest sens. (A­­plause în stânga). ---------------------- ----------------------­ EVENIMENTELE DIN CHINA Depeșile spun că trupele aliate ocupă unul din cele două grupuri de mor­minte imperiale la porțile Pekingului. Ocuparea lor nu este o violațiune , to­tuși va influența mult spiritele în China. Se anunță din mai multe izvoare că împăratul se va înapoia la Peking, însă fără Impârăteasa. O telegramă din Ce­fu către Gazeta, de Franc­fort z­ice că aceasta e opinia generală a Chinezilor. După o altă telegramă din Shanghai către Ti­mes, două plenipotențiari noul au fost numiți: Liu Kun Yi, vice-regele Nan­­kinului și Ciang Dih Tong, vice-regele Han­keului. Amândouă sunt bărbați mo­derați, cumpătați și,­deși Chinezi de sus până jos, absolut ostili politicei Prin­țului Tuan, împărăteasa, refugiată la Singan-fu, continuă a comenta mișcarea contra străinilor. Prințul Dhnang, de curând degradat, o însoțește. Daily News a­­nunță că un edict de la 27 Octombrie numește pe câți­va Manciuri la diferite posturi importante ; toți acești nouă func­ționari sunt reacționari. Prinții degra­dați își primesc leafa. După cum era și de așteptat, morții și sinucișii a cărora dis­pariție o anunțau Chinezii când Pute­rile cereau pedepsirea lor, încep să se ivească pe ici pe colo. Unul a vărsat foile de aur ce le înghițise, altul a a­­vut un servitor care a neutralizat efec­tul otrăvei. Standard și Daily Tele­graph spun că miniștrii străini au cerut să li se arate cadavrele celor otrăviți. Din Paoting­ fu se telegrafiază că Ger­manii și Francezii vor ține garnizoană în acel oraș in timpul erneî. Explosia din Nankin, care nu s’a a­­nunțat după acea din Canton, pare a indica cum că conspiratorii chinezi din sud vor lucra prin atentate isolate, dar că nu vor putea să provoace o răscoală în masă cum socoteau el. In Germania se discută însă existența clauselor secrete in acordul anglo-german Taegliche Rundschau crede că des­­mințirea ziarelor oficioase a fost inspi­rată de considerațiuni diplomatice. Ga­zeta Germaniei de nord a replicat că propunerea aceasta e lipsită de ori­ce temeri. Guvernul japonez consimte să remită dimpreună cu Puterile o notă identică plenipotențiarilor Chinezi, adică un fel de ultimatum. El renunță, conform do­rinței Puterilor, a discuta în prealabil propunerile franceze. * * • Iată depeșile de azi: St.­Petersburg, 6 Noembre Invalidul Rus publică răspunsul Rusiei la convenția anglo-germană. Rusia declară că aderă la primele două puncte, amintind că ea a fost cea­ d’intem­ putere care a proclamat integritatea Chinei ca principiu al politicei sale. Intru­cât privește , punc­tul al 3-lea, care prevede posibilitatea vio­­lării acestui principiu, Rusia declară că o eventualitate de acest fel ar obliga-o să schimbe atitudinea sa. Hong­ Kong. 6 Noembre Circulă zgomotul că Germanii ar avea de gând să ocupe o concesiune lângă Shannen. Londra. 6 Noembre Generalul Campbel telegrafiază că a so­sit la Wangkiakon, că a distrus fortifica­țiile orașului și că a incendiat satul boxer Liuhotschwang, situat la nord de Wang­kiakon. Boxerii părăsiseră pozițiile lor în­ainte de sosirea generalului Campbel. Londra. 6 Noembre Ziarele află din Shanghai că, după ști­rile din sorginte chineză, aliații ar­ fi ce­rut lui Li­ Hung-Ciang să intervină pe lân­gă împăratul Chinei ca să ordone execu­tarea lui Tung-Yung, casierul provinciei Ci-Li. Un funcționar străin a primit din Peking o depeșă zicând că miniștrii stră­ini refuză să intre în negocieri atât timp cât pedepsirea autorilor tulburărilor nu va fi asigurată. Hong-Kong. 6 Noembre Chinezii din Canton sunt foarte surexci­­tați din causa prezenței unui prea mare număr de canoniere străine care se află în port. Mai sunt 11 vase de răsboi. In fața portului Shamia. Paris. 6 Noembre D. Delcassy a declarat consiliului de mi­niștri, care s-a ținut la Elysey, că distri­buirea unei cărți galbene cu privire la a­­facerile Chinei, până la finele lui Octom­­bre se va face chiar săptămâna aceasta în Cameră. -----------------------NIBUR(----------------------­RESROHIL DIN AFRICA DE SUI) Apropierea câtor­va depeși sosite la intervale neregulate ne permit să deducem că contingentele trimise de diferitele colonii engleze manifestaseră o foarte gravă și viuă nemulțumire. Nemulțumirea aceasta n’a avut ca­racterul unor manifestațiuni isolate; ea pare a fi avut o repercusiune des­tul de întinsă, până chiar și în con­tingentul Capului, acela care poartă numele de divisie colonială. O depeșă din East­ London, de la 1 Noembrie, spune : Intr’o cuvântare ce a adresat-o soldați­lor borderhorser și Kafram­an-rifles, gene­ralul Brabant, care comanda divisia colo­nială, a exprimat regrete vii pentru desor­­dinele ce s’au întâmplat în absența sa în divizia colonială. A adăugat că lordul Ro­berts era hotărît să procedeze cu severi­tate în această privință, dar că a sfârșit prin a admite circumstanțe ușurătoare. Generalul Brabant a mai anunțat că lor­dul Roberts i-a cedat comandamentul divi­­ziei coloniale. Ar rezulta deci din această infor­mație că generalul Brabant, acest membru al Parlamentului Capului, a­­cest bărbat politic care a alternat cu Cecil Rhodes la președinția Ligei sud­­africane, și pe care resboiul îl făcuse șef de corp, fusese privat de coman­damentul său de către lordul Roberts. Pentru ce motive nu se știe , dat fi­ind însă caracterul lordului Roberts, se poate presupune că motivele erau grave. Mai aflăm că, cu toată această pu­

Next