Timpul, iunie 1923 (nr. 71-97)
1923-06-08 / nr. 77
ANUL al XXlll-lea No. 7*ABONAMENTE Un an, ... . . . . . . Lei 400 6 luni...................................... 200 3 luni.........................................100 Pentru preoți, și învățători. Intelectuali, funcționari și muncitori se face o reducere de so ° o Pentru străinătate atât costul abonamentului cât și costul exemplarului este dublu TELEFON No. 6/55 SUBT DIRECȚIA UNUI COMITET PRIM-REDACTOR.• I.JOLDEA RADULESCU SERVISMOL sI MAJORITĂȚILOR Un nou exemplu oferit ori de către majoritățile liberale. — Episcop-misionar politic. Ultimile zile ale sesiunii parlamentare extraordinare se ilustrează una după alta prin acte de servilism și lipsă de demnitate politică, din partea majorităților, cari sunt departe de a indica apariția acelor zori frumoase pentru partidul liberal despre care s’a putut vorbi în vremea din urmă, cu prilejul banevtinului de la Craiova. Dorințe de îndreptare vor fi existând ele, dar ceea ce, hotărît, nu există, nu poate există la acești membri tineri ori bătrâni, fasonați și ei după tipicul clasic al perfectului liberal, a cărui încarnare o desăvârșește persoana exuberantă a d-lui ministru de finanțe, — este voința. Voința de a se emancipa. O proaspătă dovadă ne-au dat-o ori cele două Adunări ilegislative, într'tohite în Mare Colegiu pentru a alege un nou Prinț al Bisericii ta locul vacant de la Argeș. Cu toate protestările din ajun ale corpului preoțesc, contra unei candidaturi care proclama în văzul tuturor principiul nenorocit al amestecului politicii în Biserică, majoritățile au votat, — ci să zicem astfel, — orbește, pe cel indicat de guvern. Nu discutăm aici valoarea personală a noului ales, care poate să se dovedească, în definitiv, a fi un bun Episcop. Dar procedeul în sine e de disprețuit, fără a mai soboti faptul, care va știrbi desigur din autoritatea Episcopiului, că s’a putut vorbi de o misiune politică specială pa care guvernul a încredințat-o fostului său senator, în Eparhia Argeșului, cea mai populară în elemente sineoțești cu credințe țărăniste. Să fie adevărat aceasta ? După eroarea ce s’a făcut de afirmația că alegerea unui Episcop e un act politic, iată acum insinuarea că noul Episcop e pus acolo de liberali și să extermine pe țară-Aceasta să fie oare îndreptarea și spiritul novator pe care liberalii adunați la Craiova l-au enunțat, ca pe o caldă promisiune, tfi artiriul vacanței Iov pavlanienskave ? I ■ Ia ^^Editorial Reabilitarea REGIONALISMULUI Tendința liberalilor ardeleni relevă natura si originale regionalismului care s’au născut ca o contrabalansare a nenorocitului sectarism liberal. Din înseși rândurile partidului liberial,care a dus lupta cea mai înverșunații împotriva tendințelor regionaliste, — a eșit ultima castă, convertită la politica atât de boicotată a regionalismului. D-nii Moșoiu și Cosma, miniștrii ardeleni și șefi ai organizației liberale de peste munți, s-au ridicat împotriva activităței guvernamentale la noile ținuturi, și au vestit amenințători că vor duce lupta, până la a-i imprima un caracter de regionalism. Cu nouăi adepți, regionalismul nu câștigă prea mari și importante forțe ; condamnata tendință apare însă stunct un nou aspect care’i fixează și originile și, mai ales, intențiunile. Pentru ca membri ai partidululi liberal să îmbrățișeze azi o politică pe care au condamnat’o și împotriva căreia au luptat, ar însemna că ei înșiși s’au convins că acea politică este cea mai bună ,și cea mai eficace pentru a servi interesele noilor provincii. Din capul locului ținem să precizăm, că n’avem nici un fel de încredere în sinceritatea noilor regionaliști. S’a Vorbit prea mult, în Ultimul ■ timp de acea remaniere care în pridici rând va sacrifica pe d-nii Moșoiu și Cosma, pentru ca să nu soce tim drept o simplă oportunitate de interes personal, brusca schimbare la față a ardelenilor partizani ai d-lui Brătianu. Nu interesele generale ale Ardealului au primat la această schimbare, ci numai interesele politice și de ordin personal. Faptul însă nu pierde de loc din semnificație prin această precizare. Din potrivă, el evidențiază ceea ce am spus dela început : și origina și natura tendinței regionaliste. Curentul regionalist, nu s’a născut din dorințe de separație de centim, și nici din intențiuni autonomiste, cum fals au pretins și au susținut liberalii. El s-a născut ca o protestare împotriva politicei partidul liberal i-au îndepărtat de acolo la politică, noile ținuturi și pe reprezentanții politici ai acestora. A fost o protestare și o necesitate de a se grupa și a lupta împreună, aceia pe cari lăcomia și exclusivismul liberal s-a îndepărtat de acolo de unde li se cuvenea, și unde era în interesul general al țarei, ca să fie. Nu este vorba numai de interesele particulare ale noilor provincii, neglijate cu totul de acest partid care acaparează conducerea țarei și este vorba de tendința politică sectară a stat majorului liberal de a exclude sistematic și permanent toate utilitățile din nouile provincii, cari refuză să poarte pecetea liberalismului brătienist. Regionalismul —tendință în fond condamnabilă — s-a născut ca o necesitate și ca o contrabalansare a acestui sectarism liberal; tot așa după cum țărănismul nu s’a născut din tendința de dominare a clasei pe care o reprezintă, ci ca rezultantă a politicei nenorocite a liberalilor, cari n’au înțeles să se ocupe de clasa țărănească, decât pentru a stoarce prin bănci și cooperative maximul de profit pentru economia particulară a partidului. Țara bancară și de cadre a organizației d-lui Brătianu, n’a justificat niciodată interminabilele sale guvernări; tendința sectară, de exclusivitate și exterminare a tuturor forțelor reale și neliberale, i-ași da acea aparentă tărie, dar ea îi va fi poate nefastă și d-sale "și partidului pe care-l conduce. ECOURI ȘI DE DUCE’ANTISEMITISMUL. Era natural ca opresiunea populației evreești sil duca la o reacțiune a acesteea și la o concentrare pentru apărare. Ziarele ne vestesc că „Uniunea Evreilor Români“ a început o acțiune pentru ‘organizarea, într’o mare societate, și sub sensul ei, a tuturor evreilor din provinciile noui. In loc deci să avem bucuria de a vedea pe evrei lucrând pentru asimilare și o cât mai complectă risipire în massa românească, iată-i acum strângându-și rândurile și constituindu-se în pacă politică și etnică, pe pământul românesc. E trist dar a cui e vina. Cele petrecute în ultimul timp pe străzi și în școli, nu puteau să ducă decât aci, și au dus... * „INCA O INVENȚIE“. Sub acest titlu presa liberală vorbește despre un ziar ce are mania disidențelor și certurilor din majoritate și guvern. Noi cunoaștem ziare și mai maniace, cari văd, desagregări și disoluții în toate partidele politice. Dar vedeti, d-stră, mania ziarelor oficioase, e mai nobilă și mai demnă de respect, după părerea liberală. Buletin politic Trattivele dintre partidul național și partidul țărănesc Nu e probabila fuziunea.—O fuziune făcută azi n'ar fi durabilă. Fruntașii țărăniști, d-nii Ion , Mihalache și dr. Lupu, exestă mandatul pe care l-au primit la sfârșitul lunei trecute dela congresul partidului țărănesc, de a trata bazele unei fuziuni cu partidul național. . Tratativele, "Care încetaseră în ultimul timp, au fost reluate ieri, conduse fiind de d-nii Iuliu Maniu și Vaida-Voevod din partea partidului național, și Mihalache și dr. Lupu din partea partidului țărănesc. Bazele pe care se preconizează eventuala fuziune dintre aceste două partide nu sunt cunoscute decât în linii generale. Ele însă nici nu sunt încă îndeajuns precizate, se știe numai în esența că ambele partide sunt dispuse să facă sacrificii. Până unde vor merge însă aceste sacrfici nu se poate anticipa. Cert e că nici unul din cele două partide nu admit să piardă, în cazul unei eventuale fuziuni, nimic din caracterul lor, chiar dacă ar face oarecari sacrificii de doctrină. E sigur însă că sacrificiile pe care le-ar face azi în scopul fuziunii ambele partide sunt mai mici decât cele pe care le-ar fi făcut la propunerile de fuziune pe care le-a primit partidul național de la cei doi fruntași țărăniști, înainte de congresul partidului țărănesc. Tratativele de azi nu mai urmăresc insă realizarea cu orice preț a fuziunei dintre partidul național și partidul țărănesc. Ele urmăresc mai ales precizarea, de o parte și de alta, a relațiunilor dintre cele două partide, pentru că în situația de astăzi după acordul de luptă parlamentară și extraparlamentară dintre ele, care a luat sfârșit odată cu votarea Constituției, nici unul din aceste două partide nu și-a reluat încă libertatea deplină de acțiune. Relațiile actuale de relativă cordialitate ar fi putut continua încă în tot timpul vacanței politice, dacă n’ar fi fost graba de a ajunge la fuziunea unora dintre țărăniști In felul acesta însă, cu obligația pentru d-nii Mihalache și dr. Lupu de a preciza până la 15 iunie raporturile dintre partidul național și partidul țărănesc, e cert că până la aceasta dată situația trebue să fie lămurită, fie în sensul fuziunii, fie în sensul unei despărțiri categorice. Am arătat cu prilejul hotărârii luată in congresul partidului țărănesc că între cele două partide există puncte de contingență, cum există și puncte de mare divergență, care ar putea împiedeca, luate fiind în serioasă considerație, fuziunea dintre ele. De atunci până astăzi, situața nu s’a schimbat, și schimbarea nu va interveni decât în urma rezultatelor pe care le vor da tratativele care au reînceput ieri Profeții nu putem face, totuși, credem că, chiar dacă mai târziu s’ar putea încheia un acord de guvernare între partidul național și partidul țărănesc, soluția tratativelor de azi nu poate fi fuziunea; sau, dacă fuziune s’ar face, ea n’ar putea dura, terenul pe care ea s’ar face nefiid încă destul de pregătit. Sorma bonurilor de rechiziție le nu se mai primesc la plata impozitelor. Printre datoriile contractate de stat față de particulari sunt și bonurile de rechiziții, eliberate Cu prilejul răsboiului, și impuse publicului de la 16 August 1916, data mobilizărei noastre. Cea mai mare parte din aceste bonuri de rechiziții nu au fost plătite încă. Valoarea leului, în momentul când bonul de rechiziție a fost eliberat, față cu valută noastră de azi, nu reprezintă nici a zecea parte din costul obiectului rechiziționat. In unele cazuri bonul de rechiziție a fost impus comercianților sub costul mărfurilor rechiziționate, mai ales de către autoritățile militare, care, sub presiunea stărei de răsboi, au luat, de multe ori, nu numai ceeace era necesar în interesul armatei, dar și lucruri ce n’aveau nici o legătură cu aprovizionarea trupelor. Spre a se plăti bonurile de tezaur, ministerul de finanțe, printr-o dispozițiune, decretată mai apoi prin lege, în anul 1920, a admis ca la impozitele către stat să fie primite și bonurile de rechiziție. Cum însă în toate se amestecă abuzul și arbitrarul, unele organe fiscale au refuzat complect primirea bonurilor, iar altele le-au primit numai dela acei ce admiteau un scăzămănt... după învoială. Noua lege fiscală a d-lui Vintilă Brătianu, nu mai pomenește nimic de bonurile de rechiziții astfel că percepțiile și administrațiile financiare nu mai primesc aceste datorii ale statului către cetățenii săi, la plata impozitelor. Chestiunea aceasta a fost din nou ridicată în Cameră, de un membru al parlamentului, în ultima ședință ; guvernul însă a răspuns printr’o tăcere... vintilistă. ÎNJOSIREA presei Guvernul poruncește presei sale să insulte, să falsifice adevărul scoborând astfel prestigiul și demnitatea presei. Guvernul, pentru a da o probă mai mult, de pornirile sale anti-intelectuale, silește presa ce îi stă la dispoziție, să insulte țara și să-și bată joc de nenorocirea cetățenilor. Din această cauză, vedem zilnic, organe de presă, ce ar trebui să rămână mândre și obiective, în scrisul lor, scoborându-se la toate neadevărurile, la toate acțiunile de falsificare, și la toate umilințele și aceasta numai pentru motivul că sunt ziare liberale și pentru faptul că la liberali, ziariștii, deputații, minștrii, nu au dreptul să aibă vederi ce nu sunt dictate de guvern. Din aceste cauze ce anihilează, în mod fatal, efectul moralizator al vinei prese, oficiosul liberalilor, vorbește în numărul de ieri, despre efectele îmbucurătoare ale legei speculei, despre viața eftină ce se duce în Capitală și despre satisfacția opiniunei publice față de măsurile guvernului. Și toate acestea într’un moment când legea speculei e privită de popor, ca o nedemnă șarlatanie politică, când viața a ajuns un chin în întreaga țară și când incapacitatea și lipsa vie onoare a guvernului au exasperat clasele noastre sociale. Și printre rândurile presei ce scrie asemenea lucruri, numai pentru că este liberală, nu ghicești nici un moment, un fior de jenă în fața minciunei, sau o părere de rău pentru degradarea ce se aruncă asupra celei de-a patra putere în stat. Ochii mâhniți și mintea jicnită, în fața durerosului spectacol, păstrează unica mângâiere că tot ceea ce este insultă și batjocură la adresa suferinței țărei, pleacă de la oameni ca d-nii Sassu și Vintilă Brătianu, negustori pricepuți, pe seama statului dar oameni nuli cuminte, ca gândire și condei. Specula și cauzele sale Să fie toată lumea hoață? Nu vor fi oare și alte motive. Se numește vânzarea unui produs sau obiect, cu un câștig mai mare decât cel obișnuit; ea se desvoltă pe măsură ce se micșorează concurența, și ajunge la apogeu când concurența nu mai poate avea ființă. Astăzi, concurența este neexistentă la noi în țară, iar ea să fi ajuns lucrurile noi, trebue să fi intervenit motive puternice, de voința omenească, independente Nu este de admis, ca din cauza și în urma războiului toată lumea să fi devenit necinstită. Adevărata cauză ce a făcut să dispară concurența, este nesiguranța în care sunt învăluite toate afacerile de astăzi, provocată de nestabilitatea și scăderea valorii I-ului. Forțat toate afacerile sunt nevoite a calcula beimeii cai mai mari, pentru a se găsi la adăpostul unei eventuale pierderi provocată de nesiguranța leului. Cine nu-și amintește de catastrofa marelui comerț din anul 1920 provocată de asigurările precise, date la Aprilie de Ministerul de Finanțe, că la Noembrie leul are să fie 50 bani și când, din contră, el a scăzut la 7 bani . Toate mărfurile aduse din primăvară în valoare de mai multe miliarde urmau să fie plătite în străinătate cu prețul întreit decât fuseseră vândute. Singura soluție reală și înțeleaptă pentru suprimarea speculei ar fi rezolvarea problemei valutei. Și este de văzut pentru care motive guvernul țărei o întârzie, cu toate indicațiile precise ce le posedă că viața economică se îndreaptă spre o prăbușire sigură ? Dacă Statul, după arătările noastre, ar începe să condeseze leul oricât de puțin, un unu la sută de pildă pe lună, moneta s’ar îndruma neapărat spre urcare. In consecință, toate afacerile puse odată la adăpostul surprizelor scăderi valutei, involuntar ar fi silite să-și calculeze beneficii normale din cauza concurenței ce ar lua neapărat ființă, și este un lucru știut că unde apare concurența, specula nu poate exista. A. Colesiu comitetul partidului conservator-progresist din Craiova, a decis să tină Duminecă 17 iunie o întrunire publică, la care va lua cuvântul și d. Al. Marghiloman, șeful partidului. Organizațiunile conservatoare din Oltenia sunt Invitate să participe la această triirire. Vineri 8 iunie 1923 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI CALEA VICTORIEI No. 60,Pasigiul I«cirili) PUBLICITATEA se primește la ADMINISTRAȚIA ZIARULUI ȘI LA TOATE AGENȚIILE DE PUBLICITĂȚI. "Corespondența privitoare la Redacții trebue adresată Primului-redactor Manuscrisele nepublicate se ard; domnii autori sunt rugați să-și păstreze copie Reforma militară Proectul de lege asupra recrutării contingentelor Nouile dispoziții ale recrutării. - Cine sunt excluși?. — Desființarea dispenselor militare.- Desființarea tragere! la sort.- - Dispensele condiționale. Ministerul de războiu în expunere, de motive, arată nouăle principii, ce determină apropiata legiferare privind ciștirea-După cum am mai arătat ,stagiul sub drapel a fost fixat la 2 ani pentru toate armele și la 3 ani pentru marină. Articolele 1 și 2 ale acestui proeot prevăd: Tot fii românii sunt obligați să faca serviciul militar, în afară de acei cari cad în cazurile de incapacitate fizică și morală prevăzute în prezenta lege. . Durata serviciului militar este de 29 iani și se îndeplinește astfel: In arma activă 2 ani, iar în marină 3 ani. In rezerva armatei 18 ani și în miliție 9 ani. Rezerva armatei și miliția se împart în câte două chemări, după cum se va stabili prin legea de reorganizare și regulamentul de mobilizare.* Acest proeot mai prevede apoi: a) Excluderea de la serviciul militar numai a condamnaților, cari cad în prevederile art. 22 din codul penal. b) Desființarea dispenselor de serviciul militar (susținători de familie) rămânând ca familiile lor, cari au nevoe de serviciile tânărului, ce se încorporează, să fie date în sarcina comunelor și ministerului asistenței sociale. S’a mai prevăzut ca acești tineri să fie de preferință repartizați la unitățile și serviciile după raza cercului de recrutare respectiv iar în anii când contigentul anual va fi mai mare decât prevederile bugetare, acești tineri vor mai beneficia de avantajul de a fi trecuți în prisosul de contigent. c) înlocuirea scutirilor definitive de serviciul militar cu caracterizarea ..impropriu“ pentru serviciul militar- Cei neapți pentru serviciul combatant, au fost clasați pentru serviciul auxiliar.* In opozițe cu prevederile, legea de recrutare din 1913 s’a desființat operațiunea tragerei la sorți, operație, ce nu mai corespunde cererilor actuale, situația tinerilor trebuind să fie hotărâtă prin motive temeinice. Prisosul de contigent, care ar rezulta eventual peste prevederile bugetare va fi format nu prin aceia ce ar trage la sorți un număr mai mare, ca prin oameni nevoiași, cari au greutăți fimiliare (susținători de familie)Regulamentul acestei legi, precum și instrucțiile anuale ministeriale, vor stabili modalitatea clasării celor cu greutăți de familie, făcându-se mai întâi încorporarea celor mai puțin împovărați și apoi a celor cu greutăți familiare mai serioase. $ Art. 33 al proectului cuprinde: Se dispensează condiționat de serviciul militar până la vârsta de 27 ani : Tinerii seminariști și studenții facultăților de teologie de orice rit cari prezintă angajamentul acceptat de ministerul cultelor, de a se preoți și a îndeplini această obligațiune până la vârsta de 27 ani. Hagii și imamii, rabinii și membrii religioși de orice rit, cari sunt recunoscuți în această calitate de ministerul cultelor. In alt număr vom vorbi despre recrutare în corpore- (Citiți continuarea în pag. II-a.) W A ■ ■I Problema culturală în teritoriile alipite Guvernele preocupate exclusiv de politică măruntă nu au dat destulă atenție chestiunilor de ordin cultural din teritoriile alipite. Câteva cazuri, ce arată aceea ce nu s’a făcut și aceea ce se așteaptă să se facă. iică din primele zile ale instalărei administrației românești în teritoriile eliberate de sub jugul strein, un gând ar fi trebuit să preocupe guvernele și pe toți aceia ce își recunosc dreptul de a fi conducătorii națiunei. Un gând și anume acela de a căuta prin toate mijloacele posibile și cu cele mai însemnate sacrificii, să se facă școli, cât mai multe școli, în teritoriile alipite, să se reorganizeze cele existente și să se creeze organe noi de educațiune și cultură. Nici o jertfă, din punctul acesta de vedere, nu ar fi fost prea mult și nici o muncă oricât de grea, nu ar fi putut să fie de prisos. Regimul de asuprire și distrugere al sentimentului național exercitat de dominația maghiară, urmărea, în primul rând nimicirea conștiinței românești, prin interzicerea, pentru români, a dreptului de a avea școli și instituții de cultură. Sistemul acesta, dictat de interese ce angajau existența statului dominator, de pe atuncea, a fost realizat cu toată energia și cu toată acea îndârjire, greșit rațională, ce a caracterizat pe stăpânitorii poporului maghiar. .. ! Și dacă, afară de mici excepții, conștiința românească a rămas întreagă și nebiruită, este că poporul român a avut prea multe calități și virtuți de rasă, este, în fine, că populațiunea împilată, și mai ales aceea a Ardealului a trăit departe de orice simțire streină, departe cu gândul și cu inima de tot ceea ce fiu era adevărată simțire românească. • Din punctul de vedere insă a ceea ce ar fi trebuit făcut, după război, pentru ridicarea culturală a ținuturilor alipite, pentru a se forma cât mai repede o înaltă și luminoasă conștiință românească, trebue să constatăm că jertfele făcute nu au fost niciodată acelea ce s’ar fi impus să fie și că problema culturală a fost neglijată de guvernele ce s’au succedat la cârma țărei. Școli s’au clădit puține. Pentru școlile existente nu s’au făcut sacrificiile necesare, iar organele de la centru, nu au știut niciodată să apere interesele instituțiunilor de cultură, atuncea când, prin greșită judecată a unei administrațiuni locale unele din acele instituții aveau de suferit în menirea și desvoltarea lor. 1 • 1 ■ Pentru a în vederea aceste afirmaiții, vom da două exemple ce privesc “ două instituții de cultură, din Arad, unul din cele mai frumoase orașe ale teritoriilor alipite și unde s’au purtat lupte grele, pentru triumful final al românismului. Una din acele instituții și anume „Școala profesională“ făcută cu ajutorul „Societăței femeilor române“ este silită să lupte cu toate greutățile, și în special cu aceea a lipsei de local propriu. Această școală este instalată într-un local al primăriei, ce din diferite motive, dorește ca școala să fie evacuată, fără ca nici un membru al municipalității să se gândească la greutățile de instalare, ale unei instituții de cultură nevoită să-și caute o altă clădire, în locul aceleia de unde este expulzată. Aceasta fiind situația, nu ar fi oare drept și chibzuit ca organele cu cădere de la centru, să intervie în favoarea acelei instituții de cultură, chiar dacă aceasta nu este o instituție a statului . Cu toată legitimitatea raționamentului acesta, nu s’a făcut nimic până acum și astfel se explică faptul c j Aradul continuă să ne dea strigătul de alarmă ce ar trebui să miște orice suflet românesc.* Un alt caz ce merită să fie amintit este acela al „Școalei normale“ din Arad. Această instituțiune de cultură, a fost ridicată imediat după răsboi, ca din pământ, cu modeste jertfe ale statului, dar cu o muncă generoasă și imensă din partea unui corp profesoral select trimis din vechiul regat, în frunte cu o capabilă și inteligentă directoarei, ce știa să unească energia cu bunătatea și munca intensă cu cea mai mare abnegație și cu cel mai înalt devotament. Elevele, venite din toate părțile țărei, toate sărace, sau orfane, au fost îmbrăcate și prevăzute cu cărți, prin îngrijirile corpului profesoral. Școala a dat rezultate admirabile, stârnind uimirea arădanilor. Totuși, acestei școale, chiar la începutul ei, primăria îi pretindea să plătească sume extraordinare, pe lună, pentru apă și lumină, pentru că astfel înțelegea chestia națională, unul din directorii uzinei, inginer, și maghiar de origină. Direcția școalei se lovea totdeauna de greutăți ori de câte ori manifesta o nevoie de neamânat, a instituției și adese ori se făceau intervenții energice, din partea celor cari iubeau școala,, pentru a se înlătura efectele distrugătoare ale unor acțiuni dușmănoase românismului. La ambele aceste școli, ca și în liceul din Arad, funcționează profesori cu rutină, îndrumători de elită ai sufletului și tinerelor inteligențe. Munca și priceperea corpului didac