Timpul, iulie 1937 (nr. 56-86)

1937-07-22 / nr. 77

REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA s BUCUREȘTI, strada CONST. MIN­E, 15 Redacția și Administrația 3.05.44 Tipografia 3.42.23 I an Lei 550; 6 Iani 290; 3 Iani ABONAMENTE: 150; Pentru instituții și admini­­strații publice Lei 1.000 anual și anunoiuri se primesc la Administrația ziarului și la toate agențiile de publicitate Taxa de francare plătită in numerar con­form aprobări Direcțiunei Generale P. T. T. Nr. 106.366 din 8 Mai 1937 TELEFON: GALAȚII N 'aș vrea să iau în nume de rău prietenului meu, Nicu Caranfil, un fiu al Galaților că a cheltuit atâta energie și atâtea străduinți pentru a „asana” bălțile din jurul Ca­pitalei, îndemnat și sprijinit de a oameni de ispravă, cum e și el, împrospătat prin lucrări în­drăznețe de inginerie, apele stătă­toare, cu febră, duhoare și țânțari din Floreasca și din Băneasa, cu ope line și curgătoare în care noaptea se oglindesc mii de lumini și pe care alunecă, ziua, bărci cu vâsle, cu pânză, cu motor, și chiar, su­prema fudulie pentru o capitală în­fundată in Bărăgan, un vaporaș pentru „excursii“, îmi închipui însă ce s'ar putea împlini cu energii creatoare cum e prietenul meu Caranfil, dacă în loc de a ne mărgini să facem din Bu­curești un port... la Baltă, ne-am strădui să facem din nou din Ga­lați... un Port la Dunăre. A fost o vreme când oamenii de ispravă din țările românești și-au bătut capul și cu această îndelet­nicire, urmărind deslegarea unor modeste Probleme de navigație și de comerț, cu mult bun simț și cum­pănă dreaptă. Au trecut ani mulți de atunci. S’a împlinit un veac. In Octombrie 1836, Vodă Mihai Sturdza orându­­ește printr’un hrisov domnesc „O EFORIE DE ÎNFRUMUSEȚARE ȘI ÎNFIINȚAREA UNUI PORTO­­FRANC” la Galați. In anii cari au urmat propăși­rea negoțului la Galați a fost uimi­toare. Populația dela 8.000 trece la 60.000 locuitori, se construesc peste două mii de case și magazii de co­merț, treizeci și două de hoteluri, se înființează opt bănci mari, șaizeci și două de mari case de comerț, șapte fabrici... Un memoriu al Uniunii Comerci­ale și Industriale din Galați, din a­­nul 1903 amintește următoarele : „Piața Galaților atinge punctul culminant al desvoltărei sale in 1873, când portul este vizitat de 3.518 vase, iar comerțul său se ridică la 150 milioane franci din care 100 milioane la export și 50 milioane la import, adică aproape 60% din întregul comerț al țârei care era de 255 milioane. Gălățenii mai in vârstă își aduc aminte cu drag de acea stare înfloritoare, când intrau zilnic în oraș mii de care încărcate de mărfuri, când pe străzile din port, circulația eră aproape impo­sibilă, iar portul plin în permanență de o pădure de catarguri“. S’a sărbătorit la Galați de un cerc de oameni de bună­voință, cei o sută de ani ai hrisovului domnesc al lui Mihai Vodă. S’a vorbit de vre­­mile vechi, când „toate orașele Mol­dovei se aprovizionau la Galați, când renumele caselor comerciale din Galați era cunoscut în Persia și Caucaz, când negustorii din acele țări veneau pe corăbii să tocmească marfa care sosea din Viena și Lipsea”. S’a amintit de vremea decă­­derei, când „nu trecea zi să nu iasă câte un comerciant mofluz“, cumi istorisește, după documente din a­­cele vremi, d. dr. Nicolae Ange­­lescu, în frumoasa lui lucrare des­­­­pre familia Stoicovici. S’a pomenit­­ in sfârșit și de vremile de azi, când­­­portul Galați lâncezește în Româ­­­­nia Mare, cu cheiurile pustii și pro­bleme de viață nedeslegate: nici o legătură cu Ardealul și cu inima Ba­sarabiei, nici o șosea spre Brăila, p­recum spre București, nici un tarif, care să înlesnească trecerea măr­furilor spre port, nici o organizare care să îngădue o rodnică gospodă­rire a portului, atrăgând spre Galați comerțul român. In fața unei asemenea nepăsări, Dunărea însăși, își astupă gurile spre mare. * Să nu fim totuși nedrepți. Statul a făcut ceva, p­entru Galați, un vapor frumos și mare, construit în șantiere românești. E lung, înalt și lat. Are apartamente de lux, trei punți suprapuse și saloane, care au cuprins odată marile probleme ale Micei înțelegeri .Când acest trans­atlantic dunărean, se plimbă de la Brăila la Reni, în fața portului Ga­lați, unde a înlocuit „pădurea de catarguri”, cine se mai gândește la comerț, când în sunet de jazz, se poate petrece un atât de plăcut „tu­rism“ ? Grigore Gafencu A murit unul din cei mai celebri savanți: GUGLIEMO MARCONI Marconi a murit la ora 3.50, de pe urma unei sincope cardiace. Lângă patul său se aflau membrii familiei și profesorii medici Fra­goni $i Pozzi, care-i dau îngrijiri. Defunctul a fost ridicat la ran­gul de marchiz pentru deosebitele Continuare în pagina 3-a * ROMA 20 (Rador). —Celebrul savant italian Gu­gliemo Marconi, cunoscut în lumea întreagă pentru lucrările sale asupra telegrafiei fără fir, a înce­tat din viață. Marconi s-a născut la 1874, la Bolonia. 8 Pagini 2 LEI — //tydien­je­feki ANCHETA „TIMPULUI" OFENSIVA SĂNĂTĂȚII IN FIECARE AN: 300.000 DE FEMEI DE LA TARA, NASC FARA ASISTENTA, 120.CIND0 COPII SUB 12 LUNI, MOR FARA ÎNGRIJIRE D. DR. MaRIus Georgescu ne VORBEșTe despRe: PROTECȚIA MATERNITĂȚII LIPSA DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ, OBSTETRICALA, DE O PARTE, LIPSA DE IGIENĂ SOCIALĂ, DE ALTA, IATĂ SITUAȚIA!“ declară 3, dr. Marius Georgescu. Și inimosul practician, luptător îndârjit pentru marea cauză a mamei și copi­lului, încheie: ,,Ne așteaptĂ o operă de sforțare colectivă la care trebue să contribue medicul și sociologul, omul politic și socie­tățile particulare, exponenții vieții economice și ai vieții culturale, într’un cuvânt toți cetățenii îngrijorați de viitorul poporului nostru“. Numeroase sunt aspectele defici­tare în organizarea sănătății publi­ce la noi, aspecte cunoscute astăzi dealtfel și publicului nemedical. Dar cred că poate, nici unul, nu pre­zintă un caracter atât de grav și nu impune mai mult măsuri ur­gente de îndreptare ca protecția mamei și a copilului Am întrebuin­țat în mod intenționat termenul „protecție", pentru că vreau să ac­centuez asupra necesității de a­ pu­ne femeia din țara noastră intr'un ansamblu de condițiuni favorabile, pentru ca ea să-și poată îndeplini menirea biologică, să devie cu ade­vărat „creatoarea de viață", baza perpetuării normale a generațiilor Cu alte cuvinte, nu sunt suficiente numai măsurile de ordin pur me­dical: înmulțirea maternităților și a spitalelor de pildă, ci se impune modificarea ambianței însăși în care își duce viața femeia, a­ con­dițiilor de locuință, hrană, muncă, etc. Dar, trebue să constatăm, cu sentimentul deprimant pe care îl trezește analiza rece, obiectivă, situației prezente la noi, că nici din a punctul de vedere strict medical, și cu atât mai puțin din celălalt punct de vedere­ economico-social. IN MATERIE DE PROTECȚIE MA­­TERNO-INFAMTILA NU POSED­AM MACAR MINIMET, NECESAR. E un fapt banal că, FEMEILE DELA NOI NASC. IN IMENSA MA­J­­ORITATE A CAZURILOR, PARA NICI UN FEL DE ASISTENTA. In legătură cu evoluția fazelor succe­sive din cari se compune ciclul ma­ternității! sarcina, nașterea, lăuzia­­ și alăptarea, această splendidă sal­­i bă de acte fiziologice cari justifică , și înalță viața femeii, — în legă­­­­tură,, zic, cu lipsa de asistență or­ganizată, din partea exponenților autorizați ai colectivității, în răs­­i timpul perioadei de maternitate, a­­s­sistăm la acest aspect, cu deosebire îngrijorător. O BUNA PARTE DIN FEMEI SUCOMBA, în plină viață de randement, DIN LIPSA DE ASI­STENTA, iar altele rămân infirme pentru întreg restul vieții. Infec­­țiuni cronice netratate, tare eredi­tare de cari nu se ocupă nimeni prin­tr’o operă profilactică rațională, FACEREA DECURGÂND IN CON­DIȚIUNI APROPIATE DE DESA­­VARSITA ANIMALITATE, AVOR­TURI CLANDESTINE PE SC­ARA ÎNTINSA ȘI PRACTICATE IN CON­DIȚIUNI DETESTABILE, sunt nu­mai câteva din cauzele cari explică morbiditatea și mortalitatea mare, printre femeile din massele pro­funde ale populației noastre. C­ontinuarea în pagina 3-a JOI 1)q IULIE 1937 Aiind­ no. tT -------—------- - ~ $ AZI: Cerul variabil. Vânt slab din sctorul estic. Temperatura în ușoa­ră scădere. Tendințe de ploi locale, sub formă de averse însoțite de ma­­nifestațiuni electrice și pe alocuri de vijelii. Presiunea mai întâi în scădere cu 1—2 mm., apoi în creș­tere cu 2_3 nm­. Director Grigore Gafencu Cauza reală: lupta pentru materii prime (De la redacția noastră din Paris) In Extremul Orient bubue­tunul. S’a spus mereu că amenința­rea păcii în lume va veni de aci. Astăzi pacea este mai mult ca ori­când primejduită. Fără declarație de războiu, Japonia ți China se găsesc in stare de războiu. Dintr'o zi într’alta, Rusia sovietică poate fi atrasă în cercul infernal al bătăliei. Ce va urma ? Este greu să se deslușească obiectivul real și cauzele pozitive ale noului conflict din Extremul Orient. Lămurit este numai că Ja­ponia, după ce și-a asigurat influența în Manciuria, transformând această provincie chineză într-un protectorat nipon, voește acum să iși întindă suveranitatea in întreg nordul Chinei, punând stăpânire și pe vechea capitală Peking. In timp ce afirmă intențiile sale pacifice și protestează împo­triva unor provocări chineze, marele cartier militar japonez trimite armată și caută un conflict care să-i deschidă drumul spre provin­ciile bogate Hopei și Ciahar, întrebarea se pune dacă focul de artilerie pornit de bateriile ja­poneze nu este comandat de Berlin. Fiindcă, Japonia este bănuită că în înțelegere cu Germania încearcă să provoace un conflict care să imobilizeze în Extremul Orient o parte din forțele militare sovietice, într’un moment când situația în Europa poate oricând oferi posibi­litatea unei conflagrații. Tot ce se întâmplă îngădue credința că în Extremul Orient se încearcă sau provocarea unui războiu care să încurce planurile sovietice sau dacă aceasta nu reușește, o întin­dere a dominației japoneze in China. Pentru prima oară însă japo­nezii întâmpină rezistența unor armate chineze bine pregătite hotărâte să lupte. Este un element nou, care poate schimba desfă­șt­șurarea lucrurilor. Telegramele în pagina 7 PARIS. 19. — Chestiunea ma­teriilor prime continuă să domine politica internațională. In timpul luptei de la Bilbao s’a vorbit, mult de minereul de fier, azi tensiunea chino-japoneză aduce in primul plan al discuției, cărbunele. Politica externă a Statelor tota­litare e comandată de nevoia lor de cărbune, fier și petrol, reclama­te de armamentul lor. Roma și Berlinul nu au ezitat să-și angajeze trupele și prestigiul în războiul din Spania, în speranță de a pune mâna pe minele de fer de la Bilbao și minele de cupru de la Rio- Tinto. Se va angaja oare Japonia în­­tr’un război contra Chinei, spre a pune mâna pe minele de căr­buni din provincia Chansi ? Evenimentele vor decide. In tot cazul, aici trebue căutată explica­ția tensiunii chino-japoneză. Provincia Chansi deține mai mult de jumătate din producția de cărbune a Chinei și, s’a spus și s’a repetat că Japonia n’ar putea an­gaja o luptă contra U. R. S. S., atât timp cât n’ar fi stăpână pe aceste mine. Procedând pe etape, Statul Nip­pon caută să-și asigure stăpânirea numeroaselor căi ferate, împingând această stăpânire până la Shih- Kindi-Wang, care este cheia pro­vinciei Chansi. Afară de asta impe­riul japonez are nevoie și de bum­bac pentru fabricarea munițiilor. Nu e deci o simplă întâmplare că incidentul care a aprins focul, izbucnit exact în momentul când în­­ China începe strângerea recoltei de bumbac. Japonia ar fi preferat, fără­doială, să se infiltreze — cum în­încercat totdeauna să o facă — prin a negocieri cu autoritățile locale. Acțiunea în sensul acesta a și fost pornită. Generalul Sung De Yuan era gata să lase mână liberă Japoniei și să-i permită să cons­truiască în provinciile dela Nord, căile ferate strategice ce se dorea. China de Sud, care se simte putere nouă, s-a opus însă. Chestia­­ era prea importantă, ca Ciang-Kai- Shek să se desintereze. Odată mai mult minele comandă. Proprieta­tea acestor cărbuni din Chiansi este într’adevăr un capital de seamă pentru China de Sud. Restul se cunoaște. Deoparte 400.000 japonezi, de alta 500.000 chinezi se pregătesc, continuă, dar se pune negocierile întrebarea dacă China de Sud este ferm hotă­râtă să păstreze cărbunii din Chansi. Orice s’ar întâmpla, Japonia nu va întâmpina prea mari greutăți din partea reacțiunii internaționale. En­glezii își concentrează, se’nțelege, trupele spre Tien-Lin, dar sunt ne­liniștiți, deoarece reînnarmarea nu e terminată. Fortificațiile de la Hong-Kong nu sunt gata. Și, în China ca și în Spania se știe că scopul Angliei e să câștige timp. Situația Statelor Unite nu e mai strălucită. Guvernul american e a­­larmat, desigur, de succesele pe­riodice ale statelor totalitare, Ger­mania, Italia, Japonia. Se pare însă că e neliniștit de indiferența opiniei publice ameri­cane. Ar voi s-o antreneze, dar nu o poate face singur. Și, ar dori, — se spune — ca altă națiune să ia inițiativa de a pune frâu ambițiilor statelor agresive. Este deci probabil că, dacă Ja­ponia va declara război Chinei, A­­merica se va mărgini la o protesta­re platonică. Barierele internaționale opuse dorințelor statelor totalitare vor fi deci, pentru Japonia, tot atât de slabe, cum au fost și pentru Italia și Germania. China de Sud nu poate conta de­cât pe propriile ei forțe, dacă e ho­­târâtă să reziste ambițiilor vecinu­lui ei periculos. H. B. In Extremul Orient TONUL BURDE INTRE CHINA ȘI JAPONIA deși nu s’a protins declarație de război China hotărâtă să se împotrivească pretențiilor Japoniei Sud. Infanteria chineză, în dreapta, un transport de trupe japoneze­ ple­când în China Alte importante schimbări la c.f.r. Din cercuri politice in general bine informate aflăm că, în puține zile, se vor produce alte im­portante schimbări în conducerea căilor fera­te. Astfel, d. ing. Macevei, actualul director gene­ral al C. F. R., urmează să fie înlocuit prin d. ing. Traian Pârvu, ac­tuali­­ secretar general al ministerului de comu­nicații. De asemenea, se vor­bește de demisia d-lui av. Fulga din consiliul de administrație al căi­lor ferate. Această știre ne-a par­venit astă noapte târziu. Nu am putut de aceia, să o verificăm decât în par­te. O săptămână românească la Paris de ALBERT MOUSSET Niciodată nu s’a vorbit mai mult în Franța de România, de Regele ei, de poporul și de viața ei culturală, ca în aceste ultime zile, cari vor rămâne în istoria celor două țări covârșitor al străinilor veniți să vi­ziteze Expoziția. Dar anul acesta nu e vorba de serbări banale, fără alt pretext, decât acel al aniversă­rii căderei Bastiliei. E vorba de un ansamblu de manifestații menite să lumineze imaginea Franței și care merită să ne oprim o clipă a­­supra lor. Mai întâi de toate se poate spu­ne, că însăși ziua de 14 Iulie, a fost sărbătorită în mijlocul unei mulțimi atât de mari și atât de în­suflețite, încât nu-i găsim prece­dent decât cu foarte mulți ani în urmă. E un prim fapt simptomatic în clipa în care atâtea ziare străine își dau toată silința, ca să înfăți­șeze Franța drept o țară descura­jată sau pesimistă. In al doilea rând tradiționala paradă militară, în care armele mo­torizate au ocupat un Ioc fără pre­cedent, a produs o impresie de for­ță și perfecționare teh­nică căreia toți spectatorii străini i-au adus vrând-nevrând omagii. Alături de această manifestare, pe care „Franța imperială” — sul­tanul Marocului a luat parte la ce­remonie — a dat-o oaspeților săi, mai era și alta de natură pur spi­rituală, care a uimit deasemeni pe toți cei ce acuză guvernul francez de sectarism politic. Și anume: Continuare în pagina 3-a Niciodată solemnitățile, recepții­le și inaugurările n'au fost mai nu­meroase decât în cursul lunii iulie­in care sărbătoarea națională atra­ge la Paris foarte mulți provinciali al căror număr se adaogă la acel

Next